Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere <>art. 48 din Legea minelor nr. 85/2003 , în temeiul <>art. 4 alin. (3) din Hotãrârea Guvernului nr. 756/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite urmãtorul ordin: ART. 1 Se aprobã tarifele percepute pentru actele eliberate de Agenţia Naţionalã pentru Resurse Minerale în exercitarea atribuţiilor sale, prevãzute în anexele nr. 3-11. ART. 2 Actele eliberate de Agenţia Naţionalã pentru Resurse Minerale, prevãzute în anexa nr. 1, vor fi încadrate în tariful corespunzãtor de cãtre direcţiile de specialitate, în funcţie de clasificarea actelor, de criteriile de apreciere, de gradele de complexitate şi de coeficienţii corespunzãtori, precum şi de gradul de complexitate a categoriei de zãcãmânt, conform prevederilor anexei nr. 2. ART. 3 Solicitarea eliberãrii actelor prevãzute în anexa nr. 1 se face printr-o scrisoare-comandã, conform modelului prezentat în anexa nr. 12, care va însoţi documentaţia tehnico-economicã prevãzutã în normele de aplicare a <>Legii minelor nr. 85/2003 . ART. 4 Actele vor fi eliberate numai dupã ce solicitantul va face dovada achitãrii tarifului corespunzãtor. ART. 5 Anexele nr. 1-12 fac parte integrantã din prezentul ordin. ART. 6 Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 7 Pe data intrãrii în vigoare a prezentului ordin îşi înceteazã aplicabilitatea <>Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 169/2001 privind aprobarea tarifelor percepute pentru actele emise de Agenţia Naţionalã pentru Resurse Minerale în exercitarea atribuţiilor sale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 27 noiembrie 2001. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Maria Iuliana Stratulat Bucureşti, 18 februarie 2004. Nr. 56. ANEXA 1 LISTA actelor emise de Agenţia Naţionalã pentru Resurse Minerale în baza prevederilor <>Legii minelor nr. 85/2003 , pe categorii şi tipuri de acte A1. Acte de complexitate redusã a) Permis de prospecţiune b) Licenţã de dare în administrare sau în concesiune pentru explorare c) Acte adiţionale la licenţa de dare în administrare sau în concesiune pentru explorare d) Licenţã de dare în administrare sau în concesiune pentru exploatare e) Acte adiţionale la licenţa de dare în administrare sau în concesiune pentru exploatare f) Acordul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale privind asocierea titularului licenţei de dare în administrare sau în concesiune cu alte persoane juridice, în vederea executãrii activitãţilor miniere g) Aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale privind transferul unei licenţe de concesiune cãtre altã persoanã juridicã: - g.1) pentru licenţa de explorare - g.2) pentru licenţa de exploatare h) Autorizaţie de începere a activitãţilor miniere i) Decizie de încetare a activitãţilor miniere j) Decizie de încetare a concesiunii k) Aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale privind fişa perimetrului de prospecţiune/explorare/exploatare. A2. Acte de complexitate medie a) Permis de exploatare b) Acte adiţionale la permisul de exploatare c) Aviz la programele de lucrãri geologice de cercetare (pentru lucrãri de prospecţiune şi pentru lucrãri de explorare pentru fiecare an aprobat prin licenţã de concesiune) d) Aviz pentru documentaţiile de modificare a adâncimii şi/sau a amplasamentelor e) Aviz pentru abandonarea lucrãrilor de cercetare geologicã f) Aviz pentru scoaterea din evidenţã prin abandonare a resurselor/rezervelor de substanţe minerale utile g) Aviz pentru instituirea perimetrului de protecţie hidrogeologicã pentru ape subterane, ape geotermale, nãmoluri şi turbe terapeutice h) Aviz privind instituirea perimetrelor de protecţie sanitarã pentru zãcãmintele de ape subterane, ape geotermale, nãmoluri şi turbe terapeutice i) Aviz pentru amplasamente de obiective civile şi/sau industriale de utilitate publicã, pentru planurile şi schiţele de sistematizare, precum şi pentru lucrãrile inginereşti j) Documentul de atestare a persoanelor juridice care au competenţa tehnicã de a executa lucrãri de cercetare geologicã, lucrãri de exploatare a petrolului şi a celorlalte resurse minerale, de expertizare şi de întocmire a documentaţiilor aferente acestora şi a persoanelor fizice care întocmesc documentaţii şi/sau executã lucrãri de cercetare geologicã şi de expertizare k) Documentul de autorizare a persoanelor fizice şi juridice care pot sã realizeze, sã verifice şi sã coordoneze lucrãri de specialitate în domeniul topografiei miniere. A3. Acte de complexitate ridicatã a) Emiterea documentelor de verificare şi înregistrare, ca urmare a analizei documentaţiilor de evaluare a resurselor/rezervelor minerale b) Aviz pentru abandonarea sondelor de exploatare a sãrii în soluţie c) Aviz la programul anual de exploatare d) Aviz la modificarea programului anual de exploatare e) Aviz la metodele de exploatare-cadru în mine şi cariere/balastiere f) Aviz la documentaţiile de încetare a activitãţilor miniere de exploatare sau explorare la mine/cariere g) Aviz la documentaţiile de încetare a activitãţilor de exploatare a sãrii în soluţie prin câmpuri de sonde h) Aviz la proiectele tehnice specifice pentru executarea lucrãrilor prevãzute în planul tehnologic de încetare a activitãţii miniere de exploatare sau explorare. ANEXA 2 A. Clasificarea actelor emise conform prevederilor <>Legii minelor nr. 85/2003 A1. Acte de complexitate redusã Acte emise de Agenţia Naţionalã pentru Resurse Minerale se realizeazã la solicitarea terţilor şi implicã verificarea actelor prezentate de solicitanţi şi, în unele cazuri (la emiterea unor licenţe de explorare/exploatare sau a deciziilor de încetare a activitãţilor miniere ori a concesiunii), deplasarea în teritoriu a personalului de specialitate al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Actele încadrate în aceastã categorie sunt: a) permis de prospecţiune; b) licenţã de dare în administrare sau în concesiune pentru explorare; c) acte adiţionale la licenţa de dare în administrare sau în concesiune pentru explorare; d) licenţã de dare în administrare sau în concesiune pentru exploatare; e) acte adiţionale la licenţa de dare în administrare sau în concesiune pentru exploatare; f) acordul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale privind asocierea titularului licenţei de dare în administrare sau în concesiune cu alte pesoane juridice, în vederea executãrii activitãţilor miniere; g) aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale privind transferul unei licenţe de concesiune cãtre altã persoanã juridicã: - g.1) pentru licenţa de explorare; - g.2) pentru licenţa de exploatare; h) autorizaţie de începere a activitãţilor miniere; i) decizie de încetare a activitãţilor miniere; j) decizie de încetare a concesiunii. Modul de tarifare a actelor din aceastã categorie este menţionat în anexa nr. 3. În aceastã categorie au fost încadrate, deoarece nu necesitã decât verificãri ale actelor depuse de solicitant, fãrã deplasarea în teren a personalului de specialitate al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, şi fişele de perimetru de prospecţiune/explorare/exploatare. Acestea sunt transmise, în scopul verificãrii, pentru o eventualã atribuire de perimetre de exploatare, conform <>art. 28 din Legea minelor nr. 85/2003 , sau în vederea formulãrii solicitãrilor de concesionare, conform art. 14, 15 şi art. 18 alin. (2) din aceeaşi lege. Modul de tarifare a actelor din aceastã categorie este menţionat în anexa nr. 4. A2. Acte de complexitate medie În aceastã categorie se încadreazã actele emise de Agenţia Naţionalã pentru Resurse Minerale pentru care sunt necesare analiza şi evaluarea calitativã a documentaţiilor prezentate de titularii de licenţã minierã de cãtre personalul de specialitate al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, inclusiv deplasãrile în teren pe perioade mai mici de 3 zile. Documentaţiile vizeazã în principal programele de lucrãri de cercetare (prospecţiune şi explorare) prezentate şi convenite la eliberarea licenţei miniere, modificãri ale acestora sau avize pentru diferite obiective de importanţã social-economicã ori de protecţie a zãcãmintelor. În ceea ce priveşte activitãţile de exploatare, în aceastã categorie se încadreazã permisele de exploatare, inclusiv actele adiţionale la acestea, care au un grad de complexitate al activitãţilor de autorizare similar cu documentaţiile menţionate mai sus. Un capitol aparte îl constituie atestarea competenţei tehnice a persoanelor juridice pentru întocmirea de documentaţii şi/sau care executã lucrãri de cercetare geologicã, lucrãri de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare, precum şi a persoanelor fizice care întocmesc documentaţii şi/sau executã lucrãri de cercetare geologicã şi de expertizare. Actele încadrate în aceastã categorie sunt: a) permis de exploatare; b) acte adiţionale la permisul de exploatare; c) aviz la programele de lucrãri geologice de cercetare (pentru lucrãri de prospecţiune şi pentru lucrãri de explorare pentru fiecare an aprobat prin licenţã de concesiune); d) aviz pentru documentaţiile de modificare a adâncimii şi/sau a amplasamentelor; e) aviz pentru abandonarea lucrãrilor de cercetare geologicã; f) aviz pentru scoaterea din evidenţã prin abandonare a resurselor/rezervelor de substanţe minerale utile; g) aviz pentru instituirea perimetrului de protecţie hidrogeologicã pentru ape subterane, ape geotermale, nãmoluri şi turbe terapeutice; h) aviz privind instituirea perimetrelor de protecţie sanitarã pentru zãcãmintele de ape subterane, ape geotermale, nãmoluri şi turbe terapeutice; i) aviz pentru amplasamente de obiective civile şi/sau industriale de utilitate publicã, pentru planurile şi schiţele de sistematizare, precum şi pentru lucrãrile inginereşti; j) documentul de atestare a persoanelor juridice care au competenţa tehnicã de a executa lucrãri de cercetare geologicã, lucrãri de exploatare a petrolului şi a celorlalte resurse minerale, de expertizare şi de întocmire a documentaţiilor aferente acestora şi a persoanelor fizice care întocmesc documentaţii şi/sau executã lucrãri de cercetare geologicã şi de expertizare; k) documentul de autorizare a persoanelor fizice şi juridice care pot sã realizeze, sã verifice şi sã coordoneze lucrãri de specialitate în domeniul topografiei miniere. Modul de tarifare a actelor din aceastã categorie este menţionat în anexele nr. 5, 6, 7, 8 şi 9. A3. Acte de complexitate ridicatã Eliberarea actelor implicã evaluarea documentaţiilor prezentate de titularii de licenţe din punct de vedere al metodelor şi tehnicilor de exploatare geologo-miniere şi al protecţiei zãcãmântului şi mediului, tehnologiilor de preparare/prelucrare şi al eficienţei economice. Pentru întocmirea actelor sunt necesare deplasãri în teritoriu ale reprezentanţilor din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, mai lungi de 3 zile. Documentaţiile sunt de complexitate ridicatã şi vizeazã calculul resurselor/rezervelor de substanţe minerale utile, planurile şi/sau tehnologiile de exploatare noi în raport cu cele convenite la încheierea licenţei miniere, închiderile de mine etc. Actele încadrate în aceastã categorie sunt: a) emiterea documentelor de verificare şi înregistrare, ca urmare a analizei documentaţiilor de evaluare a resurselor/rezervelor minerale; b) aviz pentru abandonarea sondelor de exploatare a sãrii în soluţie; c) aviz la programul anual de exploatare; d) aviz la modificarea programului anual de exploatare; e) aviz la metodele de exploatare-cadru în mine şi cariere/balastiere; f) aviz la documentaţiile de încetare a activitãţilor miniere de exploatare sau explorare la mine/cariere; g) aviz la documentaţiile de încetare a activitãţilor de exploatare a sãrii în soluţie prin câmpuri de sonde; h) aviz la proiectele tehnice specifice pentru executarea lucrãrilor prevãzute în planul tehnologic de încetare a activitãţii miniere de exploatare sau explorare. Modul de tarifare a actelor din aceastã categorie este menţionat în anexele nr. 10 şi 11. B. Criteriile de apreciere, gradele de complexitate şi coeficienţii corespunzãtori pentru actele din categoria A2 În privinţa actelor emise de Agenţia Naţionalã pentru Resurse Minerale din categoria A2 lit. a), b) şi i), pentru care, la încadrare nu se poate ţine seama de criteriile de complexitate, avându-se în vedere faptul cã gradul de dificultate al verificãrilor efectuate de personalul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (în cazul documentaţiilor şi pe teren) este relativ similar pentru toate actele de acelaşi tip din aceastã categorie, s-a adoptat, din punct de vedere al tarifelor, soluţia unei încadrãri unice. Modul de tarifare a actelor din aceste subcategorii este menţionat în anexele nr. 5 şi 7. Tarifele menţionate în anexa nr. 5 pentru persoanele fizice care solicitã recuperarea aurului din aluviuni, conform <>art. 30 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003 , se aplicã diminuate cu 50%. Pentru documentaţiile încadrate în categoria de complexitate A 2 lit. c), d), e), f), g) şi h), conform celor de mai sus (pct. A "Clasificarea actelor emise conform prevederilor <>Legii minelor nr. 85/2003 "), în vederea unei încadrãri cât mai judicioase a acestora, se iau în considerare mai multe criterii de apreciere a complexitãţii, în funcţie de: - structura geologicã a regiunii; - tipul lucrãrilor propuse şi volumul acestora; - gradul de documentare şi justificare a lucrãrilor propuse. Gradele de complexitate (1 - scãzut, 2 - mediu, 3 ridicat), cu coeficienţii aferenţi, au fost stabilite prin practica îndelungatã, legatã de aceste tipuri de lucrãri, corelatã cu metodele de cercetare (prospecţiune/explorare) practicate pe plan intern şi internaţional, precum şi de caracterul documentaţiilor, respectiv de corectitudine a acestora, în ceea ce priveşte modul de justificare a lucrãrilor propuse.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Criteriile de apreciere Gradele de complexitate
a complexitãţii ───────────────────────────────────────────────────
1 - scãzut 2 - mediu 3 - ridicat
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
I. Structura geologicã - formaţiuni - formaţiuni - formaţiuni
a regiunii sedimentare eruptive şi metamorfice,
- tectonicã simplã sedimentare eruptive,
- tectonicã sedimentare
complicatã - tectonicã
foarte
complicatã
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
II. Tipul lucrãrilor şi una sau douã utilizarea mai utilizarea mai
volumul acestora metode de multor metode multor metode de
lucru + lucrãri de lucru + lucru + lucrãri
miniere lucrãri miniere miniere + foraje +
uşoare + foraje + foraje lucrãri de
exploatare
experimentalã
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
III. Gradul de documentaţie documentaţia documentaţia
documentare a completã necesitã necesitã refacere
lucrãrilor completãri
propuse
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Modul de tarifare a actelor din aceastã subcategorie este menţionat în anexa nr. 6. Pentru actele încadrate la categoria A2 lit. j), pentru care, la încadrare nu se poate ţine cont de criteriile de complexitate menţionate mai sus, în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 38/2001 privind aprobarea Metodologiei de atestare a competenţei tehnice a persoanelor juridice care întocmesc documentaţii şi/sau executã lucrãri de cercetare geologicã, lucrãri de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare, precum şi a persoanelor fizice care întocmesc documentaţii şi/sau executã lucrãri de cercetare geologicã şi de expertizare, criteriile de încadrare tarifarã sunt cele menţionate mai jos:
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Încadrarea Activitãţile atestate
(baza legalã conform Ordinului preşedintelui A.N.R.M.
nr. 38/2001)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Atestarea persoanelor juridice
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
I/1 - execuţia, conducerea/coordonarea şi expertizarea lucrãrilor
legate de exploatarea resurselor minerale (art. 31 lit. c)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
I/2 - elaborarea/expertizarea documentaţiilor geologice, geologo-
tehnice şi tehnico-economice pentru activitãţi miniere şi
operaţiuni petroliere [(art. 31 lit. b)]
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
I/3 - efectuarea lucrãrilor de teren şi de laborator [(art.31 lit. a)]
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Atestarea persoanelor fizice
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
II/1 - atestarea ca expert
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
II/2 - atestarea ca specialist
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Modul de tarifare a actelor din aceastã subcategorie este menţionat în anexa nr. 8. Pentru actele încadrate în categoria A2 lit. k), de asemenea, la încadrare nu se poate ţine cont de criteriile de complexitate menţionate mai sus. Asemenea acte se emit în baza prevederilor art. 68 alin. 2 din Regulamentul de topografie minierã aprobat prin Ordinul ministrului economiei şi comerţului şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 65/133/2003. Criteriile de încadrare pentru asemenea acte sunt menţionate mai jos.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Încadrarea Activitãţile atestate
(conform Regulamentului de topografie minierã)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
I/1 - atestarea persoanelor juridice
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
I/2 - atestarea persoanelor fizice
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Modul de tarifare a actelor din aceastã subcategorie este menţionat în anexa nr. 9. C. Criteriile de apreciere, gradele de complexitate şi coeficienţii corespunzãtori pentru actele din categoria A3 Pentru documentaţiile încadrate în categoria de complexitate A3 lit. a), conform celor de mai sus (pct. A. "Clasificarea actelor emise conform prevederilor <>Legii minelor nr. 85/2003 "), în vederea unei încadrãri cât mai judicioase a acestora se iau în considerare mai multe criterii de apreciere a complexitãţii, 1. în funcţie de: - structura geologicã a regiunii; - tipul lucrãrilor executate şi volumul acestora; - gradul de documentare şi justificare a lucrãrilor propuse, precum şi de 2. gradul raţional de detaliere a cercetãrii unui zãcãmânt sau perimetru pentru a putea intra în exploatare, care se stabileşte în raport cu complexitatea condiţiilor geologice, ţinându-se seama de costul executãrii şi întreţinerii lucrãrilor geologice, precum şi de necesitatea reducerii duratei de cercetare şi de atragere în circuitul economic. Pentru încadrarea referitoare la pct. 1 din prezentul subcapitol se respectã criteriile menţionate la pct. B referitor la actele de complexitate medie. Gradul raţional de detaliere a cercetãrii unui zãcãmânt sau perimetru pentru a intra în exploatare, menţionat la pct. 2, se stabileşte în funcţie de complexitatea condiţiilor geologice, de zãcãmintele de substanţe minerale utile sau de subdiviziunile acestora, putând fi împãrţite în 3 clase, şi anume: - Clasa I cuprinde zãcãminte sau corpuri de substanţe minerale utile cu o alcãtuire geologicã, condiţii de zãcãmânt şi formã simplã, de masiv sau tabulare, la care grosimea are un coeficient de variaţie de pânã la 80%. Zãcãmântul este netectonizat sau afectat de falii izolate. Substanţa mineralã utilã este continuã ori, dacã apar întreruperi, ele au o formã regulatã, astfel cã pot fi uşor conturate. Eventualele sorturi calitative deosebite apar în zone diferite din cadrul zãcãmântului şi delimitarea lor se face uşor. Conţinutul în elemente utile şi alte caracteristici calitative sunt relativ uniforme, prezentând un coeficient de variaţie cu valori de pânã la 100%. - Clasa a II-a cuprinde zãcãminte sau corpuri de substanţã mineralã utilã cu o alcãtuire geologicã, condiţii de zãcãmânt şi formã complicatã. La zãcãmintele tabulare coeficientul de variaţie a grosimii este de 80%-120%. Continuitatea substanţei minerale utile este întreruptã fie de o tectonicã complicatã, fie de apariţia unor zone sterile sau necorespunzãtoare calitativ. Diferitele sorturi calitative au o rãspândire neregulatã. Conţinutul în elemente utile şi alte caracteristici calitative sunt neuniforme, prezentând un coeficient de variaţie cu valori cuprinse între 100% şi 150%. - Clasa a III-a cuprinde zãcãminte sau corpuri de substanţã mineralã utilã cu o alcãtuire geologicã, condiţii de zãcãmânt şi formã foarte complicate. La zãcãmintele tabulare coeficientul de variaţie a grosimii este mai mare de 120%. Substanţa mineralã utilã prezintã o discontinuitate accentuatã ca urmare a unei tectonici foarte complicate sau a alternanţelor frecvente de substanţã utilã şi steril. Diferitele sorturi calitative de substanţã mineralã utilã se întrepãtrund şi au o rãspândire atât de complicatã, încât ele nu pot fi localizate spaţial, ci doar estimate statistic. Conţinutul în elemente utile şi alte caracteristici calitative sunt foarte neuniforme, prezentând un coeficient de variaţie mai mare de 150%. În funcţie de particularitãţile geologice, corpurile de substanţã mineralã utilã din cadrul aceluiaşi zãcãmânt sau pãrţi ale acestora pot fi încadrate în clase diferite. Modul de tarifare a actelor din aceastã subcategorie este menţionat în anexa nr. 10. Pentru documentaţiile încadrate în categoria de complexitate A3 lit. b), c), d), e), f), g) şi h), conform celor de mai sus (pct. A. "Clasificarea actelor emise conform prevederilor <>Legii minelor nr. 85/2003 "), în vederea unei încadrãri cât mai judicioase a acestora se iau în considerare mai multe criterii de apreciere a complexitãţii, respectiv tipul exploatãrii şi gradul de documentare a lucrãrilor propuse.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Criteriile de apreciere Gradele de complexitate
a complexitãţii ───────────────────────────────────────────────────
1 - scãzut 2 - mediu 3 - ridicat
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
I. Tipul exploatãrii/ a) exploatãri miniere a) exploatarea exploatarea
substanţa la zi pentru: prin lucrãri prin lucrãri
- nisipuri şi miniere de miniere
pietrişuri suprafaţã, cu subterane
(din albii minore excepţia
şi terasele substanţelor
râurilor) prevãzute
- argile la pct.I.1
b) exploatarea b) sare în soluţie
turbei,
nãmolurilor,
turbelor
terapeutice,
gazelor
necombustibile,
apelor
geotermale,
gazelor care le
însoţesc, apelor
minerale naturale,
apelor minerale
terapeutice
II. Gradul de documentaţie documentaţia documentaţia
documentare a completã necesitã necesitã
lucrãrilor completãri refacere
propuse
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Modul de tarifare a actelor din aceastã subcategorie este menţionat în anexa nr. 11.
ANEXA 3
FUNDAMENTAREA
tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţionalã
pentru Resurse Minerale, prevãzute în anexa nr. 1
pct. A1 lit. a), b), c), d), e), f), g), h), i) şi j)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Litera Numãrul de ore Costul/orã Tariful Tariful rotunjit
crt. (lei/orã) (lei) (lei)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. a) 15 180.348 2.705.218 2.705.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. b) 45 180.348 8.115.660 8.116.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. c) 16 180.348 2.885.568 2.886.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
5. d) 30 180.348 5.410.440 5.410.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
6. e) 16 180.348 2.885.568 2.886.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
7. f) 16 180.348 2.885.568 2.886.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
8. g.1) 20 180.348 3.606.960 3.607.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
9. g.2) 20 180.348 3.606.960 3.607.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
10. h) 24 180.348 4.328.352 4.328.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
11. i) 24 180.348 4.328.352 4.328.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
12. j) 24 180.348 4.328.352 4.328.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 4
FUNDAMENTAREA
tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţionalã pentru
Resurse Minerale, prevãzute în anexa nr. 1 pct. A1 lit. k)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Suprafaţa Numãrul de ore Costul/orã Tariful Tariful rotunjit
crt. perimetrului (lei/orã) (lei) (lei)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. <1,0 km² 4 180.348 721.392 721.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2. 1,0-10 km² 6 180.348 1.082.088 1.082.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. 10-100 km² 7 180.348 1.262.436 1.262.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. 100-1.000 km² 10 180.348 1.803.480 1.803.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
5. peste 1.000 km² 25 180.348 4.508.700 4.509.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 5
FUNDAMENTAREA
tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţionalã
pentru Resurse Minerale, prevãzute în anexa nr. 1
pct. A2 lit. a) şi b)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Încadrarea Numãrul de ore Costul/orã Tariful Tariful rotunjit
crt. (lei/orã) (lei) (lei)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. 2.a) 30 180.348 5.410.440 5.410.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2. 2.b) 10 180.348 1.803.480 1.803.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 6
FUNDAMENTAREA
tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţionalã
pentru Resurse Minerale, prevãzute în anexa nr. 1
pct. A2 lit. c), d), e), f), g) şi h)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Gradul de Numãrul de ore Costul/orã Tariful Tariful rotunjit
crt. complexitate (lei/orã) (lei) (lei)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. I-1 II-1 III-1 32 180.348 5.771.136 5.771.000
2. I-1 II-1 III-2 35 180.348 6.312.180 6.312.000
3. I-1 II-1 III-3 42 180.348 7.574.616 7.575.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. I-1 II-2 III-1 35 180.348 6.312.180 6.312.000
5. I-1 II-2 III-2 39 180.348 7.033.572 7.034.000
6. I-1 II-2 III-3 45 180.348 8.115.660 8.116.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
7. I-1 II-3 III-1 42 180.348 7.574.616 7.575.000
8. I-1 II-3 III-2 45 180.348 8.115.660 8.116.000
9. I-1 II-3 III-3 53 180.348 9.558.444 9.558.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
10. I-2 II-1 III-1 35 180.348 6.312.180 6.312.000
11. I-2 II-1 III-2 39 180.348 7.033.572 7.034.000
12. I-2 II-1 III-3 45 180.348 8.115.660 8.116.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
13. I-2 II-2 III-1 39 180.348 7.033.572 7.034.000
14. I-2 II-2 III-2 42 180.348 7.574.616 7.575.000
15. I-2 II-2 III-3 49 180.348 8.837.052 8.837.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
16. I-2 II-3 III-1 45 180.348 8.115.660 8.116.000
17. I-2 II-3 III-2 49 180.348 8.837.052 8.837.000
18. I-2 II-3 III-3 56 180.348 10.099.488 10.099.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
19. I-3 II-1 III-1 42 180.348 7.574.616 7.575.000
20. I-3 II-1 III-2 45 180.348 8.115.660 8.116.000
21. I-3 II-1 III-3 53 180.348 9.558.444 9.558.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
22. I-3 II-2 III-1 45 180.348 8.115.660 8.116.000
23. I-3 II-2 III-2 49 180.348 8.837.052 8.837.000
24. I-3 II-2 III-3 56 180.348 10.099.488 10.099.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
25. I-3 II-3 III-1 53 180.348 9.558.444 9.558.000
26. I-3 II-3 III-2 56 180.348 10.099.488 10.099.000
27. I-3 II-3 III-3 63 180.348 11.361.924 11.362.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 7
FUNDAMENTAREA
tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţionalã
pentru Resurse Minerale, prevãzute în anexa nr. 1 pct. A2 lit. i)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Încadrarea Numãrul de ore Costul/orã Tariful Tariful rotunjit
crt. (lei/orã) (lei) (lei)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. 2.i 25 180.348 4.508.700 4.509.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 8
FUNDAMENTAREA
tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţionalã
pentru Resurse Minerale, prevãzute în anexa nr. 1 pct. A2 lit. j)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Încadrarea Numãrul de ore Costul/orã Tariful Tariful rotunjit
crt. (lei/orã) (lei) (lei)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. I/1 53 180.348 9.558.444 9.558.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2. I/2 42 180.348 7.574.616 7.575.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. I/3 32 180.348 5.771.136 5.771.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. II/1 21 180.348 3.787.308 3.787.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
5. II/2 11 180.348 1.983.828 1.984.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 9
FUNDAMENTAREA
tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţionalã
pentru Resurse Minerale, prevãzute în anexa
nr. 1 pct. A2 lit. k)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Încadrarea Numãrul de ore Costul/orã Tariful Tariful rotunjit
crt. (lei/orã) (lei) (lei)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. I/1 32 180.348 5.771.136 5.771.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2. II/1 3 180.348 541.044 541.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 10
FUNDAMENTAREA
tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţionalã
pentru Resurse Minerale, prevãzute în anexa
nr. 1 pct. A3 lit. a)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Gradul de Numãrul de ore Costul/orã Tariful Tariful rotunjit
crt. complexitate (lei/orã) (lei) (lei)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Clasa I
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. I-1 II-1 III-1 114 180.348 20.559.672 20.560.000
2. I-1 II-1 III-2 127 180.348 22.904.196 22.904.000
3. I-1 II-1 III-3 152 180.348 27.412.896 27.413.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. I-1 II-2 III-1 127 180.348 22.904.196 22.904.000
5. I-1 II-2 III-2 139 180.348 25.068.372 25.068.000
6. I-1 II-2 III-3 165 180.348 29.757.420 29.757.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
7. I-1 II-3 III-1 152 180.348 27.412.896 27.413.000
8. I-1 II-3 III-2 148 180.348 26.691.504 26.692.000
9. I-1 II-3 III-3 190 180.348 34.266.120 34.266.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Clasa a II-a
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
10. I-2 II-1 III-1 127 180.348 22.904.196 22.904.000
11. I-2 II-1 III-2 139 180.348 25.068.372 25.068.000
12. I-2 II-1 III-3 165 180.348 29.757.420 29.757.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
13. I-2 II-2 III-1 139 180.348 25.068.372 25.068.000
14. I-2 II-2 III-2 152 180.348 27.412.896 27.413.000
15. I-2 II-2 III-3 177 180.348 31.921.596 31.922.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
16. I-2 II-3 III-1 165 180.348 29.757.420 29.757.000
17. I-2 II-3 III-2 177 180.348 31.921.596 31.922.000
18. I-2 II-3 III-3 203 180.348 36.610.644 36.611.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Clasa a III-a
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
19. I-3 II-1 III-1 152 180.348 27.412.896 27.413.000
20. I-3 II-1 III-2 165 180.348 29.757.420 29.757.000
21. I-3 II-1 III-3 190 180.348 34.266.120 34.266.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
22. I-3 II-2 III-1 165 180.348 29.757.420 29.757.000
23. I-3 II-2 III-2 177 180.348 31.921.596 31.922.000
24. I-3 II-2 III-3 203 180.348 36.610.644 36.611.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
25. I-3 II-3 III-1 190 180.348 34.266.120 34.266.000
26. I-3 II-3 III-2 203 180.348 36.610.644 36.611.000
27. I-3 II-3 III-3 228 180.348 41.119.344 41.119.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 11
FUNDAMENTAREA
tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţionalã
pentru Resurse Minerale, prevãzute în anexa
nr. 1 pct. A3 lit. b), c), d), e), f), g) şi h)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Gradul de Numãrul de ore Costul/orã Tariful Tariful rotunjit
crt. complexitate (lei/orã) (lei) (lei)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. I-1 II-1 32 180.348 5.771.136 5.771.000
2. I-1 II-2 35 180.348 6.312.180 6.312.000
3. I-1 II-3 39 180.348 7.033.572 7.034.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. I-2 II-1 42 180.348 7.574.616 7.575.000
5. I-2 II-2 45 180.348 8.115.660 8.116.000
6. I-2 II-3 49 180.348 8.837.052 8.837.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
7. I-3 II-1 53 180.348 9.558.444 9.558.000
8. I-3 II-2 56 180.348 10.099.488 10.099.000
9. I-3 II-3 63 180.348 11.361.924 11.362.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 12 MODEL DE SCRISOARE-COMANDĂ 1) Agentul economic ........................ Adresa/sediul ........................... codul fiscal ............................ Autorizaţia nr. ......................... Cont .................................... Banca ................................... Telefon/fax ............................. Agenţia Naţionalã pentru Resurse Minerale Având în vedere prevederile <>Legii minelor nr. 85/2003 , ale <>Hotãrârii Guvernului nr. 1.208/2003 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea <>Legii minelor nr. 85/2003 şi ale instrucţiunilor specifice emise de Agenţia Naţionalã pentru Resurse Minerale, vã transmitem anexat documentaţia tehnico-economicã necesarã în vederea obţinerii ........... 2) pentru perimetrul ............ 3) . Tariful perceput de Agenţia Naţionalã pentru Resurse Minerale pentru emiterea actului menţionat va fi achitat .......... 4) la data eliberãrii acestuia. Prezenta scrisoare ţine loc de comandã fermã. Director general, Director economic, .................. ......................... (semnãtura şi ştampila) (semnãtura) Încadrarea documentaţiei 5) Documentaţia se încadreazã în gradul de complexitate ...... şi se tarifeazã cu suma de ...... lei, conform anexei nr. ....... la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. ...../....., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. .... din ...... . ......... Director, (data) ......................_____________________ 1) Se completeazã şi se transmite Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale în cazul solicitãrii eliberãrii actelor prevãzute în anexa nr. 1. 2) Se completeazã cu una dintre denumirile actului solicitat, conform anexei nr. 1. 3) Se completeazã cu tipul perimetrului: prospecţiune/explorare/exploatare, dupã caz, şi cu denumirea acestuia. 4) Se menţioneazã "în numerar" sau "transfer bancar", dupã caz. Actele vor fi eliberate numai dupã ce solicitantul prezintã factura emisã de Agenţia Naţionalã pentru Resurse Minerale, care dovedeşte achitarea tarifului corespunzãtor. 5) Se completeazã de Agenţia Naţionalã pentru Resurse Minerale. _____________________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.