Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 546 din 4 octombrie 1999 privind conditiile de desemnare a transportatorilor aerieni romani in vederea efectuarii operatiunilor de transport aerian public prin curse regulate
EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 4 noiembrie 1999
Ministrul transporturilor,
pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Ministerului Transporturilor ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,
având în vedere prevederile acordurilor internaţionale privind transportul aerian la care România este parte,
în temeiul art. 9 lit. h) şi al <>art. 11 lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 197/1998 , al <>art. 4 lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, precum şi al art. 2 pct. 11 şi al <>art. 4 alin. (3) din Hotãrârea Guvernului nr. 263/1999 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificãrile ulterioare,
emite urmãtorul ordin:
ART. 1
Transportatorii aerieni romani pot efectua operaţiuni de transport aerian public prin curse regulate, pe rute internaţionale, numai în condiţiile în care au fost desemnaţi în acest scop, pentru fiecare ruta, de cãtre Ministerul Transporturilor, cu excepţia cazurilor în care o astfel de desemnare contravine prevederilor acordurilor internaţionale privind transportul aerian la care România este parte.
ART. 2
(1) Desemnarea transportatorilor aerieni romani, prevãzutã la art. 1, se face conform procedurilor stabilite în acordurile aeriene bilaterale la care statul roman este parte.
(2) Desemnarea transportatorilor aerieni romani în vederea efectuãrii de operaţiuni de transport aerian public prin curse regulate, pe o ruta internationala care include puncte de operare ce se gãsesc pe teritoriul unui stat cu care România nu a încheiat un acord aerian bilateral, se face printr-o notificare transmisã de cãtre Direcţia generalã a aviaţiei civile din cadrul Ministerului Transporturilor autoritãţii aeronautice a statului respectiv.
ART. 3
Transportatorii aerieni romani, care solicita desemnarea în vederea efectuãrii operaţiunilor de transport aerian public prin curse regulate pe rute internaţionale, vor transmite Direcţiei generale a aviaţiei civile din cadrul Ministerului Transporturilor o cerere care va conţine informaţii referitoare la:
a) ruta pentru care se solicita desemnarea;
b) programul de operare, care va cuprinde data începerii operarii, frecventa zborurilor, zilele din saptamana în care vor fi efectuate zborurile, tipul şi înmatricularea aeronavelor de baza şi de rezerva care vor fi utilizate pe ruta respectiva;
c) eventualele aranjamente/acorduri de cooperare pentru operarea pe ruta sau pe un tronson al rutei pentru care se solicita desemnarea, încheiate cu alte companii aeriene romane sau strãine, cu respectarea prevederilor <>Legii concurentei nr. 21/1996 ;
d) tarifele care urmeazã sa fie aplicate.
ART. 4
Cererea prevãzutã la art. 3 se transmite de cãtre transportatorii aerieni romani cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilitã pentru începerea operarii.
ART. 5
Vor fi desemnaţi în vederea efectuãrii operaţiunilor de transport aerian public prin curse regulate, pe rute internaţionale, toţi transportatorii aerieni romani care transmit Ministerului Transporturilor cererea prevãzutã la art. 3, cu excepţia celor care:
a) nu fac dovada ca au la dispoziţie (în proprietate sau închiriate) aeronavele de baza şi de rezerva care urmeazã sa fie utilizate în operarea pe ruta internationala pentru care se solicita desemnarea şi care nu au înregistrate în propriul certificat de operator aerian aeronavele de baza;
b) înregistreazã datorii restante la organizaţiile prestatoare de servicii de trafic aerian.
ART. 6
Decizia privind desemnarea transportatorilor aerieni romani pe o anumitã ruta internationala se comunica solicitantului, în scris, de cãtre Direcţia generalã a aviaţiei civile din cadrul Ministerului Transporturilor, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii.
ART. 7
(1) Fac excepţie de la prevederile art. 5 lit. a) transportatorii aerieni romani care intenţioneazã sa opereze pe ruta internationala pentru care solicita desemnarea în baza unor acorduri de partajare a codurilor (code-sharing) sau de exploatare conjuanta, încheiate cu alt operator aerian, şi care vor utiliza, în acest scop, aeronavele operatorului partener. În astfel de cazuri Ministerul Transporturilor va acorda transportatorilor aerieni romani respectivi o desemnare cu titlu provizoriu, care va putea fi retrasã în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2).
(2) Transportatorii aerieni romani prevãzuţi la alin. (1) vor prezenta Direcţiei generale a aviaţiei civile din cadrul Ministerului Transporturilor documente din care sa rezulte ca operatorul aerian partener deţine autorizaţiile necesare în vederea operarii pe ruta internationala respectiva, acordate de toate autoritãţile aeronautice competente implicate.
ART. 8
(1) În cazul în care mai mulţi transportatori aerieni romani solicita desemnarea în vederea operarii curselor aeriene regulate pe o ruta internationala pentru care, potrivit prevederilor acordurilor aeriene bilaterale la care statul roman este parte, este prevãzutã posibilitatea desemnãrii de cãtre partea romana a unui singur transportator aerian, la luarea deciziei privind desemnarea solicitatã Ministerul Transporturilor va acorda prioritate transportatorilor aerieni romani care demonstreaza ca vor opera pe ruta respectiva cu aeronave înregistrate în propriul certificat de operator aerian, pe care le deţin în proprietate sau pe care le-au închiriat în vederea cumpãrãrii, şi apoi transportatorilor care intenţioneazã sa utilizeze aeronave înregistrate în propriul certificat de operator aerian, închiriate sub alta forma decât cea în vederea cumpãrãrii.
(2) Dacã mai mulţi transportatori aerieni romani îndeplinesc cerinţele prevãzute la alin. (1), la luarea deciziei privind desemnarea, Ministerul Transporturilor va avea în vedere urmãtoarele criterii de selecţie:
a) experienta transportatorului aerian roman în domeniul prestaţiilor de servicii aeriene, respectiv condiţiile în care operatorul aerian a desfãşurat/desfãşoarã operaţiuni de transport aerian public prin curse regulate pe alte rute aeriene (respectarea programelor de operare comunicate la începerea sezonului de operare, respectarea datei comunicate pentru începerea operarii pe alte rute pentru care a primit deja desemnarea, modul de soluţionare a eventualelor reclamaţii primite din partea beneficiarilor serviciilor de transport, cooperarea cu organismele şi cu organizaţiile interne şi internaţionale specifice aviaţiei civile, eventualele datorii restante pe care operatorul aerian le are fata de diferiţi prestatori interni sau internationali de servicii în domeniul aviaţiei civile, organizarea reţelei de distribuţie a serviciului oferit);
b) posibilitatea transportatorului aerian roman de a acoperi cheltuielile fixe şi operationale care decurg din activitãţile ce urmeazã sa fie executate în legatura cu transportul pe ruta solicitatã, pentru o perioada de 3 luni de la începerea operarii pe ruta respectiva, fãrã a lua în considerare nici un venit prognozat sa fie obţinut de pe urma acestei operari.
ART. 9
Transportatorii aerieni romani care au fost desemnaţi în vederea efectuãrii operaţiunilor de transport aerian public prin curse regulate, pe rute internaţionale, vor comunica Ministerului Transporturilor data la care au început operarea efectivã pe rutele respective, în cazul în care aceasta data nu coincide cu cea comunicatã conform prevederilor art. 3.
ART. 10
(1) Desemnarea unui transportator aerian roman în vederea efectuãrii operaţiunilor de transport aerian public prin curse regulate, pe o anumitã ruta internationala, va putea fi retrasã de cãtre Ministerul Transporturilor, dacã:
a) transportatorul aerian roman nu a început operarea pe ruta respectiva într-o perioada de 3 luni de la data pe care a comunicat-o, conform prevederilor art. 3, pentru începerea operarii; sau
b) transportatorul aerian roman a întrerupt operarea pe ruta respectiva pentru o perioada mai mare de 6 luni.
(2) De asemenea, desemnarea unui transportator aerian roman pe o ruta internationala pentru care este prevãzutã, în acordurile aeriene bilaterale, posibilitatea desemnãrii de cãtre partea romana a unui singur transportator aerian în vederea efectuãrii operaţiunilor de transport aerian public prin curse regulate poate fi retrasã de cãtre Ministerul Transporturilor şi în condiţiile în care:
a) transportatorul aerian roman a operat pe ruta respectiva în baza unor acorduri de partajare a codurilor (code-sharing) sau de exploatare conjuanta, încheiate cu alt operator aerian, şi a utilizat în acest scop aeronavele operatorului partener o perioada de cel puţin un an; şi
b) un alt transportator aerian roman a solicitat desemnarea în vederea operarii pe ruta respectiva, cu aeronavele înregistrate în propriul certificat de operator, şi a îndeplinit toate condiţiile impuse de Ministerul Transporturilor în vederea desemnãrii.
ART. 11
Decizia privind retragerea desemnãrii pe o anumitã ruta internationala se comunica transportatorului aerian roman respectiv, în scris, de cãtre Direcţia generalã a aviaţiei civile din cadrul Ministerului Transporturilor.
ART. 12
(1) Operaţiunile de transport aerian public prin curse regulate, pe rute interne, pot fi efectuate de transportatorii aerieni romani numai în condiţiile în care aceştia utilizeazã aeronavele înregistrate în propriul certificat de operator aerian.
(2) Pentru efectuarea de operaţiuni de transport aerian public prin curse regulate, pe rute interne, nu este necesarã o desemnare din partea Ministerului Transporturilor. Totuşi transportatorii aerieni romani care intenţioneazã sa efectueze astfel de operaţiuni aeriene au obligaţia de a transmite Direcţiei generale a aviaţiei civile din cadrul Ministerului Transporturilor, cu 15 zile înainte de începerea operarii, informaţii privind ruta operata, programul de operare, aeronavele utilizate şi tarifele care vor fi aplicate pentru serviciile prestate.
ART. 13
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 14
Direcţia generalã a aviaţiei civile din cadrul Ministerului Transporturilor va lua mãsurile necesare în vederea aducerii la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Ministrul transporturilor,
Traian Basescu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: