Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 540 din 15 mai 2018 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada de vânătoare 15 mai 2018-14 mai 2019
EMITENT: Ministerul Apelor şi Pădurilor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 426 din 18 mai 2018
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 147.294 din 5.04.2018,
ţinând cont de Avizul nr. 2.758/GLG/15.05.2018 al Ministerului Mediului, precum şi de Avizul nr. 4/2018 al Consiliului Naţional de Vânătoare,
în temeiul art. 6 alin. (1) lit. f), art. 34 şi 36 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al 13 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 20/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul apelor şi pădurilor emite următorul ordin:
ART. 1
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se aprobă cotele de recoltă pentru speciile de faună de interes cinegetic, la care vânarea este permisă, pentru perioada de vânătoare 15 mai 2018-14 mai 2019, prevăzute în anexele nr. 1-6.
ART. 2
(1) Cotele de recoltă aprobate prin prezentul ordin se realizează pentru fiecare specie şi pentru fiecare fond cinegetic de către gestionarii acestora, conform prevederilor art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea reglementărilor în vigoare în domeniul vânătorii referitoare la autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii, urmărindu-se conservarea biodiversităţii faunei cinegetice şi păstrarea echilibrului ecologic.
(2) În situaţiile în care în cursul perioadei de vânătoare gestionarii fondurilor cinegetice se schimbă, cotele de recoltă nerealizate revin noilor gestionari de la momentul preluării dreptului de gestionare a faunei cinegetice.
(3) Cu respectarea cotelor de recoltă şi a numărului de exemplare înscrise în autorizaţia de vânătoare fiecare vânător înscris în autorizaţie poate recolta într-o zi de vânătoare, cumulat, maximum 50 exemplare din speciile ciocârlie (Alauda arvensis) şi prepeliţă (Coturnix coturnix), maximum 10 exemplare din speciile de gâscă de vară şi gârliţă mare şi maximum 20 exemplare din speciile de raţe admise la vânătoare.
(4) În cazul speciilor cerb comun, cerb lopătar, gâscă de vară, gârliţă mare, lişiţă, sitar de pădure şi al celor de raţe admise la vânătoare, vânătoarea se poate practica şi în intervalul cuprins de la o oră înainte de răsăritul soarelui până la o oră după apusul soarelui.
ART. 3
Pe fondurile cinegetice care se suprapun ariilor naturale protejate, cotele de recoltă aprobate prin prezentul ordin se realizează pe suprafeţele din fondurile cinegetice unde practicarea vânătorii este admisă potrivit legii, cu respectarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 4
(1) În cazul modificării condiţiilor ecologice din cuprinsul fiecărui fond cinegetic şi a mişcărilor naturale de efective, în perioada cuprinsă de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 14 mai 2019, la solicitarea gestionarilor fondurilor cinegetice, structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare analizează şi aprobă, pe baza documentelor de constatare, reaşezarea cotelor de recoltă aprobate prin prezentul ordin.
(2) Structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare vor înainta organismului de specialitate din cadrul acesteia, lunar, situaţia actualizată a aprobărilor de reaşezare a cotelor de recoltă, emise în baza prevederilor alin. (1).
ART. 5
(1) În cazul efectuării, în cursul perioadei de vânătoare 15 mai 2018-14 mai 2019, a unor acţiuni de populare a fondurilor cinegetice cu exemplare ce aparţin speciilor de vânat sedentar, în urma cărora să rezulte efective cel puţin egale cu efectivele optime aprobate pentru specia în cauză, pe fondul cinegetic respectiv, autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare aprobă, prin referat de aprobare, la propunerea structurilor teritoriale de specialitate ale acesteia, solicitările gestionarilor fondurilor cinegetice pentru suplimentarea cotelor de recoltă aprobate iniţial sau pentru acordarea de cote de recoltă pentru speciile de vânat care au făcut obiectul acţiunilor de populare.
(2) Anterior acţiunii de populare prevăzute la alin. (1), gestionarul fondurilor cinegetice în cauză are obligaţia să solicite, în scris, structurilor teritoriale competente ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare delegarea de reprezentanţi care să participe la acţiunea de populare pe care urmează să o realizeze.
(3) Solicitarea prevăzută la alin. (2) se va transmite cu cel puţin 5 zile calendaristice anterior acţiunii de populare, precizând data şi locul la care aceasta urmează să aibă loc.
(4) După acţiunea de populare, participanţii vor întocmi, la faţa locului, un document privind modul de desfăşurare a acţiunii de populare, precizându-se fondul cinegetic, zona din cadrul acestuia în care se face popularea, provenienţa, numărul, structura pe sexe şi vârsta exemplarelor populate.
ART. 6
(1) Exemplarele din speciile admise la vânătoare care produc pagube culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice se recoltează în orice perioadă a anului, la solicitarea scrisă a gestionarului, de către vânători sub coordonarea personalului de specialitate angajat al gestionarului, precum şi de către acesta din urmă, după cum urmează:
a) în baza aprobării conducerii structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare în raza căreia se află fondul cinegetic, în situaţia în care cota de recoltă aprobată prin prezentul ordin nu a fost realizată;
b) în baza aprobării conducerii autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, prin referat de aprobare, la propunerea structurilor sale teritoriale de specialitate pe fondurile cinegetice pe care nu au fost aprobate cote de recoltă, precum şi în situaţia în care cota de recoltă aprobată prin prezentul ordin a fost realizată.
(2) În scopul prevenirii pagubelor produse culturilor agricole şi pentru prelevarea de probe biologice de la exemplarele de mistreţ, autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare poate aproba, prin referat de aprobare, recoltarea acestora în orice perioadă a anului, la solicitarea scrisă a gestionarului sau la solicitarea direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene. Recoltarea exemplarelor se realizează de către vânători sub coordonarea personalului de specialitate angajat al gestionarului, precum şi de către acesta din urmă.
(3) Aprobările prevăzute la alin. (1) şi (2) se acordă după ce personalul de specialitate al structurilor teritoriale ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare a verificat la faţa locului situaţia pagubelor produse, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru situaţia prevăzută la alin. (1), precum şi nivelurile populaţionale ale speciei mistreţ şi iminenţa producerii de pagube sau solicitările direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, pentru situaţiile prevăzute la alin. (2).
ART. 7
Pentru diminuarea efectelor negative pe care speciile de pradă le au asupra efectivelor de căprior, iepure, fazan şi potârniche, se recomandă ca gestionarii fondurilor cinegetice să organizeze şi să desfăşoare lunar, în perioada legală de vânare, acţiuni având ca scop realizarea integrală a cotelor de recoltă aprobate pentru speciile vulpe, şacal, cioară grivă şi coţofană, precum şi combaterea câinilor hoinari şi a pisicilor sălbăticite.
ART. 8
În scopul cooperării la îndeplinirea programelor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a pestei porcine clasice, a pestei porcine africane şi a rabiei, gestionarii fondurilor cinegetice au obligaţia de a lua măsurile prevăzute de legislaţia aplicabilă în domeniul sanitar-veterinar, conform următoarelor acte normative:
a) Hotărârea Guvernului nr. 830/2016 pentru aprobarea Programului naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane, precum şi pentru completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Hotărârea Guvernului nr. 55/2008 pentru aprobarea Programului strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora, cu modificările ulterioare.
ART. 9
(1) Pentru prevenirea introducerii şi răspândirii pe teritoriul României a virusului pestei porcine africane, autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare modifică mărimea cotelor de recoltă la specia mistreţ prin referat de aprobare, la solicitarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în conformitate cu strategia pentru pesta porcină africană în partea estică a Uniunii Europene (Working Document SANTE/7.113/2015 – Rev. 9) şi cu prevederile Deciziei Comisiei 2014/709/EU.
(2) Pe fondurile cinegetice din judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila şi Tulcea aflate pe frontiera de stat cu Ucraina şi Republica Moldova, precum şi în zone încadrate la categoria „mare risc“ în ceea ce priveşte riscul de răspândire a virusului pestei porcine africane, recoltarea exemplarelor de mistreţ se realizează obligatoriu din ambele sexe, urmărindu-se realizarea în proporţie de 50% din fiecare. Recoltarea exemplarelor de femele se va realiza atât din categoria celor adulte, cât şi din categoria celor subadulte.
(3) Pe suprafaţa de teren cuprinsă de la fâşia de protecţie a frontierei de stat spre interior, recoltarea exemplarelor de mistreţ se realizează în acord cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea reglementărilor în vigoare în domeniul vânătorii referitoare la autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii, prin metoda „la pândă“.
(4) Gestionarii fondurilor cinegetice completează şi transmit la solicitarea structurilor teritoriale ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare pe a cărei rază de activitate se află fondul cinegetic situaţia recoltării exemplarelor de mistreţ conform formularului prevăzut în anexa nr. 7 la prezentul ordin.
ART. 10
Pentru protecţia stocului de reproducători şi a femelelor gestante, în cazul fondurilor cinegetice pe care se înregistrează o scădere a efectivelor în ultimii 3 ani, se recomandă ca recoltarea exemplarelor de iepure-de-câmp (Lepus europaeus) să se realizeze până în data 31 decembrie 2018.
ART. 11
(1) Trofeele aparţinând exemplarelor recoltate în condiţiile prezentului ordin se evaluează conform prevederilor Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 418/2005 pentru aprobarea metodologiei de evaluare a trofeelor de vânat, în conformitate cu metodologia Consiliului Internaţional de Vânătoare şi Protecţie a Vânatului.
(2) Comisiile de evaluare a trofeelor se stabilesc prin decizie a conducătorului executiv al gestionarului fondului cinegetic şi se comunică structurilor teritoriale ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare.
(3) Din comisiile prevăzute la alin. (2) face parte şi un reprezentant de specialitate al structurii teritoriale a autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare pe a cărei rază de activitate are sediul gestionarul sau pe a cărei rază de activitate se află fondul cinegetic, după caz.
ART. 12
Pentru aplicarea prevederilor art. 34 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care cotele de recoltă au fost realizate şi/sau nu este perioadă de vânătoare, autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare aprobă, prin referat de aprobare, suplimentarea cotei de recoltă şi/sau recoltarea în perioada cuprinsă de la intrarea în vigoare a prezentului ordin până la data de 14 mai 2019, la propunerea structurilor teritoriale ale acesteia, care verifică în acest scop solicitările primite.
ART. 13
(1) Controlul modului în care sunt respectate prevederile prezentului ordin se realizează de către personalul de specialitate din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare şi al structurilor teritoriale ale acesteia.
(2) Structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare vor verifica semestrial şi ori de câte ori este necesar ca urmare a unor sesizări modul de îndeplinire de către gestionarii fondurilor cinegetice a prevederilor prezentului ordin.
(3) Situaţia centralizată cu privire la nerespectarea prevederilor prezentului ordin, constatate în urma verificărilor prevăzute la alin. (2) şi cu privire la măsurile luate, va fi transmisă la autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare în primele 5 zile lucrătoare din semestrul următor, pentru verificările din semestrul anterior.
ART. 14
Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage răspunderea gestionarilor fondurilor cinegetice potrivit legii şi clauzelor contractelor de gestionare în vigoare.
ART. 15
Nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (2) şi (3) atrage răspunderea disciplinară şi/sau administrativă, după caz, a celor vinovaţi.
ART. 16
Anexele nr. 1-7*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexele nr. 1-7 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
ART. 17
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul apelor şi pădurilor,
Adriana Petcu,
secretar de stat
Bucureşti, 15 mai 2018.
Nr. 540.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: