Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 537 din 23 decembrie 2024  privind aprobarea modalităţii de implementare, de îndeplinire a criteriilor de eligibilitate, a condiţiilor şi altor cerinţe specifice, inclusiv tipurile de documente justificative, începând cu anul 2025, pentru intervenţia DR-06 Bunăstarea animalelor din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027 şi pentru modificarea art. 3 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 57/2023 privind aprobarea modelelor cererilor de plată pentru intervenţia DR-06 - Bunăstarea animalelor din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 537 din 23 decembrie 2024 privind aprobarea modalităţii de implementare, de îndeplinire a criteriilor de eligibilitate, a condiţiilor şi altor cerinţe specifice, inclusiv tipurile de documente justificative, începând cu anul 2025, pentru intervenţia DR-06 Bunăstarea animalelor din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027 şi pentru modificarea art. 3 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 57/2023 privind aprobarea modelelor cererilor de plată pentru intervenţia DR-06 - Bunăstarea animalelor din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027

EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1323 din 30 decembrie 2024
    Având în vedere Referatul de aprobare nr. 143.798 din 23.12.2024 întocmit de Direcţia generală dezvoltare rurală - Autoritate de management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, în calitate de Autoritate de management pentru Planul strategic PAC 2023-2027,
    ţinând seama de prevederile:
    - Regulamentului (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European şi al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) şi finanţate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) şi de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 şi (UE) nr. 1.307/2013, cu modificările ulterioare;
    – Regulamentului (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European şi al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013, cu modificările ulterioare;
    – Planului strategic PAC 2023-2027 al României, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2022) 8783 din 7 decembrie 2022, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2023 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, aferente politicii agricole comune, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2023-2027 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Hotărârii Guvernului nr. 1.570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 54/570/32/2023 pentru punerea în aplicare a normelor privind condiţionalitatea în cadrul intervenţiilor sub formă de plăţi directe şi al unor intervenţii şi măsuri pentru dezvoltare rurală, începând cu anul de cerere 2023, cu modificările şi completările ulterioare;
    – acordurilor de delegare AFIR nr. P233 din 10.04.2024/APIA, nr. A296 din 10.04.2024/ANSVSA şi nr. 7.249 din 15.04.2024 pentru implementarea intervenţiei DR-06 „Bunăstarea animalelor“ din cadrul Planului strategic PAC,

    în temeiul:
    - art. 57 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 47 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 9 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
    ART. I
    Prezentul ordin reglementează modalitatea de implementare, de îndeplinire a criteriilor de eligibilitate, a condiţiilor şi altor cerinţe specifice, inclusiv tipurile de documente justificative, începând cu anul 2025, pentru intervenţia DR-06 Bunăstarea animalelor din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, astfel cum sunt prevăzute în anexa*) la prezentul ordin.
    *) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1323 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul din şos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, Bucureşti.


    ART. II
    Articolul 3 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 57/2023 privind aprobarea modelelor cererilor de plată pentru intervenţia DR-06 - Bunăstarea animalelor din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 16 februarie 2023, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 3
    (1) Anual, sesiunea de depunere a cererilor de plată începe din prima zi lucrătoare a anului respectiv şi are o durată de 30 de zile. APIA asigură informarea potenţialilor beneficiari cu privire la intervalul de depunere a cererilor prin postarea unui anunţ pe site-ul www.apia.org.ro.
    (2) Cererile de plată se depun exclusiv online prin accesarea site-ului www.apia.org.ro.
    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru anul 2025 sesiunea de depunere a cererilor de plată se desfăşoară în perioada 9 ianuarie-10 februarie. APIA asigură informarea potenţialilor beneficiari cu privire la intervalul de depunere a cererilor prin postarea unui anunţ pe site-ul www.apia.org.ro."


    ART. III
    Cererile de plată depuse înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin, inclusiv efectuarea plăţii, se soluţionează potrivit legislaţiei aplicabile la data depunerii acestora.

    ART. IV
    Anexa face parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. V
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                    Violeta Muşat,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 23 decembrie 2024.
    Nr. 537.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016