Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ministrul sănătăţii, văzând Nota Direcţiei generale a medicinii preventive şi promovare a sănătăţii nr. 27.292 din 19 iunie 1997, văzând dispoziţiile legale în vigoare privind igiena mediului de viaţa şi munca, înscrise în Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, dispoziţii obligatorii atât pentru unităţile publice şi private, precum şi pentru întreaga populaţie a tarii, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 244/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, emite următorul ordin: 1. Se aprobă Normele de igienă şi recomandările privind mediul de viaţa al populaţiei, anexate, care fac parte integrantă din prezentul ordin. 2. Normele de igienă sunt obligatorii, potrivit legii, pentru toate unităţile din sistemul public şi privat, precum şi pentru întreaga populaţie. 3. Nerespectarea normelor de igienă privind mediul de viaţa al populaţiei atrage răspunderea disciplinară, administrativ-materială, civilă ori, după caz, penală, în sarcina persoanelor vinovate de abaterile săvârşite. 4. O data cu aprobarea prezentului ordin se abroga ordinele ministrului sănătăţii nr. 623/1973, nr. 399/1974, nr. 981/1994 şi nr. 1.935/1996. 5. Direcţia generală a medicinii preventive şi promovare a sănătăţii din Ministerul Sănătăţii, direcţiile sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti, inspectoratele de sănătate publică judeţene şi al municipiului Bucureşti, ministerele cu reţea sanitară proprie, în colaborare cu Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi structurile sale teritoriale şi cu administraţia publică locală, vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin. Ministrul sănătăţii, prof. dr. Ştefan Iosif Dragulescu ANEXA 1 NORME DE IGIENĂ ŞI RECOMANDĂRI privind mediul de viaţă al populaţiei CAP. 1 Norme de igienă referitoare la zonele de locuit ART. 1 Terenurile destinate amplasării şi dezvoltării localităţilor trebuie să asigure protecţia populaţiei împotriva surpărilor şi alunecarilor de teren, avalanselor şi inundatiilor, emanatiilor sau infiltratiilor de substanţe toxice, inflamabile sau explozive, poluarii mediului, să dispună de posibilităţi de alimentare cu apă, de îndepărtare şi neutralizare a apelor meteorice, a apelor uzate şi a reziduurilor, precum şi de dezvoltare normală a zonei verzi, de recreere şi odihna. ART. 2 Amplasarea clădirilor destinate locuinţelor trebuie să asigure insorirea acestora pe o durata de minimum 1 1/2 ore zilnic, la solstitiul de iarna, a tuturor încăperilor de locuit. Distanta dintre clădiri trebuie să fie mai mare sau cel puţin egala cu înălţimea clădirii celei mai înalte, pentru a nu se umbri reciproc. ART. 3 La stabilirea amplasamentelor clădirilor de locuit se vor preciza şi amplasamentele următoarelor dotări tehnico-edilitare: a) platforme organizate pentru depozitarea recipientelor de colectare a gunoiului menajer (în cazul în care nu au fost prevăzute camere speciale de depozitare în interiorul clădirii); suprafaţa de depozitare a platformelor se va dimensiona pe baza indicelui maxim de producere a gunoiului şi a ritmului de evacuare a acestuia; nu se recomanda proiectarea şi amenajarea de platforme prea mari, care implica ocuparea unor suprafeţe de teren cu alte destinaţii (spaţii verzi etc.) şi care pot genera uşor disconfort şi insalubritate; platformele se vor amenaja la distanţe de minimum 5 m de ferestrele apartamentelor din blocurile de locuinţe şi pot fi cuplate cu instalaţii pentru bătut covoare; b) spaţii amenajate pentru jocul copiilor, luându-se în calcul câte 1,3 mp teren de fiecare locuitor; c) spaţii amenajate pentru gararea şi parcarea autovehiculelor populaţiei din zona respectiva, situate la distanţe de minimum 10 m de ferestrele camerelor de locuit; în aceste spaţii sunt interzise activităţile de reparaţii şi întreţinere auto; d) zone verzi de folosinţa generală, luându-se în calcul minimum 2-2,2 mp teren/locuitor (în afară parcurilor publice). ART. 4 Unităţile de mica industrie, comerciale şi de prestări servicii, care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populaţie prin producerea de zgomot, vibratii, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc. se amplasează în clădiri separate, la distanta de minimum 15 m de ferestrele locuinţelor. Distanta se măsoară între fatada locuinţei şi perimetrul unităţii. Pentru unităţile sus-menţionate se vor asigura mijloacele adecvate de limitare a nocivitatilor, astfel încât să se încadreze în normele din standardele în vigoare. ART. 5 La parterul clădirilor de locuit se pot amenaja unităţi comerciale şi de prestări de servicii, precum şi camere speciale de depozitare a reziduurilor solide sau alte spaţii gospodăreşti - anexe ale locuinţelor (garaje, spălătorii, uscătorii etc.), cu condiţia ca acestea să nu constituie, prin funcţionarea lor, riscuri pentru sănătatea populaţiei sau să nu creeze disconfort; în acest scop, se vor asigura măsurile şi mijloacele necesare pentru limitarea nocivitatilor, astfel ca acestea să se încadreze în normele din standardele în vigoare. În interiorul clădirilor cu mai multe locuinţe se pot amenaja, în cadrul acestora, mici unităţi de servire a publicului (birouri, cabinete), cu condiţia să nu producă riscuri pentru sănătate sau disconfort. ART. 6 Zonele necesare odihnei şi recreerii se amplasează în locuri care prezintă cele mai avantajoase elemente naturale, cum sunt: păduri, suprafeţe de apă, relief variat şi altele. În zonele de odihna şi recreere se interzice amplasarea: a) întreprinderilor care, prin activitatea lor, produc zgomote, vibratii sau impurifica apa, aerul, solul; b) unităţilor zootehnice; c) unităţilor de transporturi; d) staţiilor de epurare a apelor uzate şi a depozitelor controlate de deşeuri solide. ART. 7 În cadrul amenajării şi dotării zonelor destinate odihnei şi recreerii trebuie să se asigure: a) instalaţii de alimentare cu apă potabilă; b) W.C.-uri publice şi locuri pentru colectarea deşeurilor; c) colectarea şi îndepărtarea apelor uzate prin instalaţii de canalizare, locale sau zonale, a căror construcţie şi exploatare să evite poluarea factorilor de mediu. ART. 8 Între întreprinderile industriale, care pot polua factorii de mediu sau produce zgomot şi vibratii, şi teritoriile protejate învecinate, se asigura zone de protecţie sanitară. Prin teritorii protejate, în sensul prezentelor norme, se înţelege: zonele de locuit, parcurile, rezervaţiile naturale, zonele de interes balneoclimateric, de odihna şi recreere, instituţiile social-culturale şi medicale, precum şi unităţile economice ale căror procese tehnologice necesita factori de mediu lipsiţi de impuritati. ART. 9 Nocivitatile fizice (zgomot, vibratii, radiatii ionizante şi neionizante), substanţele poluante şi alte nocivitati din aerul, apa şi solul zonelor locuite nu vor putea depăşi limitele maxime admisibile din standardele de stat în vigoare. ART. 10 Zonele de protecţie sanitară se stabilesc, ca forma, mărime şi mobilare, pe baza studiilor de impact asupra sănătăţii populaţiei şi mediului înconjurător. ART. 11 În cazul în care prin studiile de impact nu s-au stabilit alte distanţe, distanţele minime de protecţie sanitară, recomandate între zonele protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort şi unele riscuri sanitare, sunt următoarele:
- Ferme de cabaline 100 m
- Ferme de ingrasatorii de taurine, pana la 500 de capete 200 m
- Ferme şi ingrasatorii de taurine, peste 500 de capete 500 m
- Ferme de păsări, pana la 5.000 de capete 500 m
- Ferme de păsări cu peste 5.000 de capete şi complexe
avicole industriale 1.000 m
- Ferme de ovine 100 m
- Ferme de porci, pana la 2.000 de capete 500 m
- Ferme de porci între 2.000-10.000 de capete 1.000 m
- Complexe de porci cu peste 10.000 de capete 1.500 m
- Spitale veterinare 30 m
- Grajduri de izolare şi carantina pentru animale 100 m
- Abatoare, târguri de vite şi baze de recepţie a animalelor 500 m
- Depozite pentru colectarea şi păstrarea produselor de
origine animala 300 m
- Platforme sau locuri pentru depozitarea gunoiului de grajd,
în funcţie de mărimea unităţilor zootehnice deservite 500 m
- Platforme pentru depozitarea gunoiului porcin 1.000 m
- Staţii de epurare a apelor reziduale de la fermele de
porcine, sub 10.000 de capete 1.000 m
- Cimitire de animale, crematorii 200 m
- Staţii de epurare a apelor uzate orăşeneşti 300 m
- Staţii de epurare a apelor uzate industriale 200 m
- Paturi de uscare a namolurilor 300 m
- Câmpuri de irigare cu ape uzate 300 m
- Câmpuri de infiltrare a apelor uzate şi bazine deschise
pentru fermentarea namolurilor 500 m
- Depozite controlate de reziduri solide 1.000 m
- Camere de tratate biotermica a gunoaielor 100 m
- Crematorii orăşeneşti de gunoi 1.000 m
- Autobazele serviciilor de salubritate 200 m
- Bazele de utilaje ale întreprinderilor de transport 50 m
- Cimitire 50 m.
Aceste unităţi se vor amplasa în afară arterelor de mare circulaţie, respectându-se aceleaşi condiţii de distanta. Aceste distanţe pot fi modificate pe baza studiilor de impact avizate de institute specializate. ART. 12 Suprafeţele de teren incluse în zonele de protecţie sanitară pot fi exploatate agricol, cu excepţia culturilor de plante utilizate în scop alimentar sau furajer, care, prin fixarea sau concentrarea de substanţe poluante (plumbul şi compuşii de plumb, fluorul şi compuşii săi, pesticide greu degradabile etc.), pot fi vătămătoare pentru om sau animale. ART. 13 În interiorul zonei de protecţie sanitară se interzice amplasarea oricăror obiective, cu excepţia celor destinate personalului de întreţinere şi intervenţie. ART. 14 Obiectivele economice care, prin natura activităţii lor, pot polua atmosfera şi pentru care nu exista mijloace tehnice eficace de reţinere a poluantilor şi de reducere a emisiilor, se amplasează în zonele destinate industriilor poluante. ART. 15 Unităţile care, prin specificul activităţii lor, necesita protecţie specială (spitale, centre de sănătate, creşs, grădiniţe, şcoli, biblioteci, muzee etc.) se vor amplasa în asa fel încât să li se asigure o zona de protecţie de minimum 50 m fata de locuinţe, de arterele de circulaţie sau de zonele urbane aglomerate. ART. 16 Adăposturile pentru creşterea animalelor în curţile persoanelor particulare (de cel mult 5 capete porcine şi 5 capete bovine) se amplasează la cel puţin 10 m de cea mai apropiată locuinţa învecinata şi se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului sau disconfort vecinilor. ART. 17 Amplasarea obiectivelor economice cu surse de zgomot şi vibratii şi dimensionarea zonelor de protecţie sanitară se vor face în asa fel încât în teritoriile protejate nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat la 3 m de peretele exterior al locuinţei la 1,5 m înălţime de sol, să nu depăşească 50 dB(A) şi curba de zgomot 45. În timpul nopţii (orele 22,00-6,00), nivelul acustic echivalent continuu trebuie să fie redus cu 10 dB(A) fata de valorile din timpul zilei. Pentru apartamente, nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat în interiorul camerei cu ferestrele închise, nu trebuie să depăşească 35 dB(A) şi curba de zgomot 30 în timpul zilei; în timpul nopţii (orele 22,00-6,00), nivelul echivalent continuu trebuie redus cu 10 dB(A) fata de valorile din timpul zilei. Pentru şcoli (sali de clasa) nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat în interiorul clasei cu ferestrele închise, să nu depăşească 35 dB(A) şi curba de zgomot 30. Aceste valori sunt obligatorii şi pentru alte unităţi de învăţământ şi biblioteci. ART. 18 Parametrii sanitari care trebuie să fie respectati la proiectarea şi execuţia locuinţelor sunt: - Suprafaţa minima a unei camere = 10 mp - Suprafaţa minima a bucatariei = 5 mp - Înălţimea sub plafon = 2,60 m. SUPRAFEŢELE MINIMALEpentru apartamente în clădiri cu mai multe locuinţe sau locuinţe individuale
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Persoa- Camere/ Camera Loc Încă- Spaţii Suprafa- Supra-
ne/ locu- Dormi- de pentru Buca- peri de de- ta fata
familie inta toare zi servit tărie sani- pozi- utila con-
masa tare tare struita
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(nr.) (nr.) (mp) (mp) (mp) (mp) (mp) (mp) (mp) (mp)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 1 - 18 2,5 5 4,5 2 37 58
2 2 12 18 3 3 4,5 2 52 81
3 3 24 18 3 5,5 6,5 2,5 68 104
4 3 26 19 3,5 7 6,5 3,5 76 117
5 4 38 20 3,5 7 7,5 4 91 139
6 4 40 21 4,5 8 7,5 4,5 97 148
7 5 50 22 5 8 9 5 111 170
8 5 52 22 6 8 9 5,5 114 175
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Încăperile principale de locuit şi bucătăriile trebuie prevăzute cu deschideri directe către aer liber - usi, ferestre -, care să permită o ventilaţie naturala suficienta. Iluminatul natural în centrul camerelor principale şi al bucatariei trebuie să fie suficient pentru a permite, în zilele senine, activităţile normale fără a se recurge la lumina artificială. Ventilatia naturala trebuie asigurata prin prevederea prizelor de aer exterior, prin evacuarea aerului prin conducte verticale cu tiraj natural şi prin păstrarea libera a unui spaţiu de 1 cm sub uşile interioare. Ghenele tehnice şi topoganul de deşeuri solide se izoleaza acustic şi se prevăd cu posibilităţi de acces pentru curăţare şi decontaminare periodică. Pereţii, planşeele şi putul ascensorului trebuie izolate împotriva zgomotelor şi vibratiilor. Sistemul de încălzire trebuie să asigure temperatura minima medie de 18 grade C, cu diferenţe în funcţie de utilizarea incaperii:
- baie, W.C. - 22 grade C;
- camera de zi - 20 grade C;
- dormitoare - 18 grade C.
ART. 19 Împărţirea interioară trebuie să satisfacă următoarele condiţii: - să permită circulaţia comoda a copiilor, persoanelor în vârsta şi handicapate, prin culoare de minimum 1,20 m largime, să nu existe trepte inutile între camere, planuri înclinate, să fie iluminat suficient etc.; - să asigure separarea pe funcţiuni, împotriva propagarii zgomotelor, mirosurilor, vaporilor; - să izoleze camerele de locuit de încăperile de serviciu, unde se pot produce zgomote, mirosuri, vapori; - să permită deschiderea comoda a uşilor interioare. Băile şi W.C.-urile nu vor fi amplasate deasupra camerelor de locuit. Finisajele interioare şi dotările cu echipamente nu trebuie să creeze riscuri de accidente. ART. 20 Materialele folosite în construcţia, finisarea şi dotarea locuinţelor se aleg astfel încât să nu polueze aerul interior, cu atenţie la formaldehida, azbest şi radon, şi să asigure izolarea higrotermica şi acustica corespunzătoare; o atenţie deosebita este recomandată la proiectarea şi construcţia blocurilor de locuinţe, în ceea ce priveşte orientarea camerelor fata de vanturile dominante, de curentii locali de aer, care se produc în ansamblurile de construcţii înalte, şi fata de insorirea maxima din timpul verii; se recomanda izolarea acustica a fiecărei camere fata de camerele învecinate din aceeaşi locuinţa, fata de locuinţele învecinate şi fata de zgomotul produs de instalaţiile aferente locuinţei sau clădirii. CAP. 2 Norme de igienă referitoare la aprovizionarea cu apă a localităţilor ART. 21 Sistemele de aprovizionare cu apă a localităţilor trebuie să furnizeze apă potabilă în cantitatea necesară şi de calitate corespunzătoare normelor naţionale, astfel încât să nu afecteze starea de sănătate a consumatorilor (STAS nr. 1.342/1991). ART. 22 (1) Apa de suprafaţa sau de profunzime, folosită ca sursa pentru sistemele de aprovizionare cu apă a localităţilor, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - calitate corespunzătoare categoriei de folosinţa într-un procent de 95% din numărul analizelor efectuate pe perioada unui an calendaristic; - debitul necesar asigurării unei distributii continue, avându-se în vedere variabilitatile zilnice şi sezoniere ale cererilor de apă şi tendinţa de dezvoltare a localităţii (populaţie, edilitar). (2) Cantitatea minima de apă necesară pe zi pentru un locuitor este de 50 l. Cantitatea este estimată numai pentru acoperirea necesarului fiziologic, igienei individuale şi preparării hranei. ART. 23 (1) Sursa de apă folosită pentru aprovizionarea cu apă a localităţilor trebuie să fie protejata împotriva activităţilor umane. Protejarea surselor se face prin izolarea acestora prin perimetre de protecţie sanitară şi controlul activităţilor poluante din teritoriul aferent. Stabilirea perimetrelor de protecţie sanitară se face individualizat pentru fiecare sursa, pe baza studiului de specialitate, în conformitate cu standardele de proiectare în vigoare. (2) Sursele de apă de profunzime (izvoare captate sau foraje) trebuie să fie amplasate şi construite astfel încât să fie protejate contra siroirilor de ape şi împotriva inundatiilor. Zona de extracţie trebuie imprejmuita pentru prevenirea accesului public şi al animalelor, să fie prevăzută cu panta de scurgere pentru prevenirea baltirii apei în sezoanele cu precipitatii atmosferice. (3) Sursele de suprafaţa (râuri, lacuri naturale sau de acumulare) vor fi protejate de activităţile umane majore: industrie poluanta, depozite de deşeuri toxice sau periculoase, agricultura intensiva, turism şi agrement. Proprietarii terenurilor pe care se afla zonele de protecţie sanitară vor fi avertizati în scris asupra restricţiilor de utilizare. În situaţia în care existenta unor dezvoltări (obiective) economico-sociale riverane sursei de suprafaţa sau folosirea de lungă durata a sursei într-un anumit scop (de exemplu, transport etc.) creează imposibilitatea asigurării perimetrelor de protecţie sanitară, se admite reducerea acestora la regimul sever de protecţie sanitară şi se adapteaza tehnologia de tratare a apei în consecinţa. ART. 24 (1) Tehnologiile de tratare a apei trebuie proiectate, în consecinţa, cu condiţiile specifice fiecărei surse, luându-se în considerare calitatea şi natura sursei. Obiectivul procedeelor de tratare trebuie să fie protecţia consumatorilor împotriva agenţilor patogeni şi impuritatilor din apă, care pot fi agresive sau periculoase pentru sănătatea umană. (2) Instalaţiile de tratare a apei de suprafaţa trebuie să fie proiectate cu patru etape, prin care se realizează un şir de bariere de îndepărtare a contaminării microbiene: 1. rezervor de stocare apă bruta sau predezinfectie; 2. coagulare, floculare şi sedimentare (sau flotare); 3. filtrare; si 4. dezinfecţie terminala. (3) Pentru coagulare se pot folosi numai substanţe (reactivi) care sunt avizate sanitar pentru acest scop. Procedeele de coagulare/sedimentare şi predezinfectie trebuie proiectate în asa fel, încât să asigure o reducere finala de 75% a trihalometanilor. Treptele de tratare preliminare a dezinfectiei finale trebuie să producă o apă cu o turbiditate mai mica de 5 NTU pentru mediana valorilor înregistrate în 24 de ore şi nu mai mare de 1 NTU pentru o singura proba. (4) Dezinfecţia finala a apei este obligatorie pentru toate instalaţiile de tratate a apei care produc apa potabilă pentru localităţi şi au ca sursa apa de suprafaţa. Dezinfecţia finala a apei este obligatorie şi în cazul folosirii surselor de profunzime, atunci când numărul locuitorilor din localitate este mai mare de 5.000. Pentru localităţile cu o populaţie sub 5.000 de locuitori, cu o reţea de distribuţie scurta şi având o sursa de apă de profunzime bine protejata şi de calitate corespunzătoare (95% din numărul probelor recoltate într-un an calendaristic se încadrează în standardul naţional pentru apa potabilă), apa poate fi distribuita fără dezinfecţie prealabilă. (5) Dezinfecţia apei se poate face cu substanţe clorigene, ozon sau radiatii ultraviolete. Tehnologia de tratare trebuie să fie proiectata în asa fel încât să asigure timp de contact între apă şi substanta dezinfectanta de minimum 30 de minute. De asemenea, trebuie să existe posibilitatea controlului substanţei dezinfectante reziduale. În cazul clorului, valoarea clorului rezidual liber, după dezinfecţia finala, trebuie să fie de >(=) 0,5 mg/l. Eficienta procesului de dezinfecţie trebuie să fie de 99,5%, exprimată în grade de turbiditate şi în valorile coliformilor totali şi coliformilor fecali din standardul naţional pentru apa potabilă. (6) Procentul de probe necorespunzătoare microbiologic, în reţeaua de distribuţie, nu trebuie să depăşească 5% din totalul probelor recoltate într-un an calendaristic. ART. 25 (1) Reţeaua de distribuţie a apei trebuie să asigure regimul continuu, cantitatea necesară şi să nu permită contaminarea exterioară. Proiectarea reţelelor de distribuţie trebuie să ţină seama de topografia, amplasarea şi mărimea localităţii. (2) Materialele de construcţie a conductelor de transport, reţelelor de distribuţie şi reţelelor interioare trebuie să aibă aviz sanitar de folosire pentru apa potabilă. Rezervoarele (îngropate sau aeriene) de apă vor fi astfel proiectate şi realizate încât să nu permită contaminare exterioară. Materialele de construcţie, inclusiv vopselele, substanţele de impermeabilizare etc. a instalaţiilor de tratare a apei pentru potabilizare şi rezervoarele de inmagazinare a apei, trebuie să aibă aviz sanitar de folosire în acest scop. (3) Localităţile trebuie să dispună de rezerve de apă potabilă pentru acoperirea minimului necesar pentru o perioada de 12 ore, de întrerupere a prelucrării şi livrării în staţiile de tratare. (4) Proiectarea instalaţiilor de tratare a apei, a rezervoarelor de inmagazinare şi a reţelelor de distribuţie trebuie să prevadă posibilitatea de evacuare a apelor de spalare şi de acces pentru recoltare de probe. Spalarea, curăţarea şi dezinfecţia periodică şi ori de câte ori este necesar a instalaţiilor de tratare, a rezervoarelor de inmagazinare şi a reţelei de distribuţie sunt obligatorii. Materialele şi substanţele de curăţare şi dezinfecţie trebuie să aibă aviz sanitar de folosire şi să se utilizeze conform instrucţiunilor. ART. 26 Exploatarea şi întreţinerea sistemelor de tratare, inmagazinare şi distribuţie a apei potabile şi controlul calităţii apei produse revin serviciilor publice ale administraţiei locale. CAP. 3 Norme de igienă pentru fantani publice şi individuale, folosite la aprovizionarea cu apă de băut ART. 27 (1) Fântâna reprezintă o instalatie locală de aprovizionare cu apă, individuală sau publică, instalatie din care apa este consumată prin extracţie direct din sursa. Apa din fântâna, pentru a fi folosită în scop potabil, trebuie să corespundă calitativ standardului naţional nr. 1.342/1991 (tabel) şi să asigure cantitatea minima necesară, zilnica, pentru locuitorii deserviti. (2) Fântâna trebuie amplasata şi construită, astfel încât să fie protejata de orice sursa de poluare şi să asigure accesibilitatea. În situaţia în care construcţia fantanii nu asigura protecţia apei, iar adâncimea acviferului folosit este mai mica de 10 m, amplasarea fantanii trebuie să se facă la cel puţin 10 m de orice sursa posibila de poluare: latrina, grajd, depozit de gunoi sau deşeuri de animale, cotete etc. Adâncimea stratului de apă folosit nu trebuie să fie mai mica de 4 m. Pereţii fantanii trebuie astfel amenajati încât să prevină orice contaminare exterioară. Ei vor fi construiti din material rezistent şi impermeabil: ciment, cărămida sau piatra, tuburi din beton. Pereţii fantanii trebuie prevăzuţi cu ghizduri. Ghizdurile vor avea o înălţime de 70-100 cm deasupra solului şi 60 cm sub nivelul acestuia. Ghizdurile se construiesc din materiale rezistente şi impermeabile, iar articularea cu pereţii fantanii trebuie făcuta în mod etanş. Fântâna trebuie să aibă capac, iar deasupra ei un acoperiş care să o protejeze împotriva precipitatiilor atmosferice. Modul de scoatere a apei din fântâna trebuie să se facă printr-un sistem care să împiedice poluarea ei: galeata proprie sau pompa. În jurul fantanii trebuie să existe un perimetru de protecţie, amenajat în panta, cimentat sau pavat. (3) Proiectarea, construcţia şi amenajarea fantanilor publice sau individuale trebuie efectuate în concordanta cu condiţiile specifice locale şi cu principiile generale de la alineatele anterioare. (4) Dezinfecţia fantanii se face cu substanţe clorigene sau orice alta substanta dezinfectanta care are aviz sanitar de folosire în acest scop. Substanta clorigena (clorura de var, hipocloritul de sodiu, cloramina), folosită pentru dezinfecţie, trebuie să aibă specificat conţinutul în clor activ. Cantitatea de substanta clorigena folosită pentru dezinfecţia apei variaza în funcţie de cantitatea de clor activ, care trebuie realizat şi care depinde de gradul de poluare a fantanii. Pentru efectuarea dezinfectiei se face calculul cu ajutorul următorilor parametri:
a) Volumul apei din fântâna: V = Pi r^2 H, în care:
V = volumul apei în mc;
Pi = 3,14;
r = 1/2 din diametrul fantanii;
H = înălţimea coloanei de apă din fântâna.
b) Cantitatea de clor din substanta: 25%, 20%, 15% etc.
c) Concentraţia de clor rezidual liber care trebuie obţinută.
Calcul:
Pentru 0,5 mg Cl rezidual ................... l apă
X mg Cl rezidual ........... 1.000 l apă = 1 mc apă
X = 0,5 g clor rezidual/mc apă
100 g substanta clorigena ............ 25 g clor activ
X ................... 0,5 g clor activ
0,25 x 100
X = ------------- = 2 g substanta clorigena/mc
25
Regula generală: pentru obţinerea unei concentraţii de clor rezidual liber este nevoie de aproximativ 10 ori mai mult decât cantitatea calculată, deci: 2 g substanta clorigena/mc x 10 = 20 g/mc. Pentru a se obţine un clor rezidual liber de 0,5 mg/l apă este nevoie de 20 g substanta clorigena 25% activa la 1 mc apă din fântâna. Cantitatea de substanta clorigena 25% activa, necesară pentru 1 mc apă, se înmulţeşte cu volumul de apă din fântâna. CAP. 4 Norme de igienă referitoare la colectarea şi îndepărtarea reziduurilor lichide ART. 28 Primăriile şi agenţii economici vor asigura îndepărtarea şi epurarea apelor uzate menajere, apele uzate industriale, altor ape uzate şi apelor meteorice, astfel încât să nu se creeze disconfort şi îmbolnăvirea membrilor comunităţii. Instalaţii de epurare a apelor uzate vor fi prevăzute pentru toate comunităţile cu mai mult de 15.000 locuitori. Apele uzate epurate vor fi evacuate în asa fel încât, în avalul deversarii, apele receptorului să se încadreze conform normelor în prevederile standardului de calitate a apelor de suprafaţa, după categoria de folosinţa. La proiectarea şi realizarea sistemelor de canalizare şi epurare se va face şi studiul de impact asupra sănătăţii publice. ART. 29 Îndepărtarea apelor uzate menajere şi industriale se face numai prin reţea de canalizare a apelor uzate; în lipsa posibilitatii de racordare la sisteme publice de canalizare, unităţile sunt obligate sa-si prevadă instalaţii proprii pentru colectarea, tratarea şi evacuarea apelor uzate, care se vor executa şi exploata în asa fel încât să nu constituie un pericol pentru sănătate. ART. 30 Este interzisă răspândirea neorganizata, direct pe sol (curţi, grădini, străzi, locuri riverane s.a.) sau în bazinele naturale de apă, a apelor uzate menajere şi industriale. Este interzisă deversarea apelor uzate în zona de protecţie sanitară a surselor şi a instalaţiilor centrale de alimentare cu apă. ART. 31 Apele uzate provenite de la unităţile sanitare (spitale de boli infectioase, sanatorii antituberculoase, spitale de ftiziologie, laboratoare care lucrează cu produse patologice etc.), precum şi de la orice unităţi care, prin specificul lor, contamineaza apele reziduale cu agenţi patogeni sau polueaza cu substanţe chimice si/sau radioactive, se vor trata în incinta unităţilor respective, asigurându-se dezinfecţia şi decontaminarea, după caz, înainte de evacuarea în colectorul stradal. ART. 32 Canalele deschise pot fi folosite numai pentru evacuarea apelor meteorice, în cazul în care localităţile sunt dotate cu sistem divizor de colectare a apelor uzate. Aceste canale trebuie întreţinute permanent în buna stare de funcţionare, prin curăţarea şi repararea defectiunilor. ART. 33 În situaţia în care nu exista canalizare sau posibilitatea de racord la aceasta, se vor adopta soluţii individuale de colectare şi neutralizare a reziduurilor lichide, cu luarea măsurilor de protejare a mediului şi sănătăţii. ART. 34 Îndepărtarea apelor uzate menajere provenite de la locuinţele neracordate la un sistem de canalizare se face prin instalaţii de preepurare sau fose septice vidanjabile, care trebuie să fie proiectate şi executate conform normelor în vigoare şi amplasate la cel puţin 10 m fata de cea mai apropiată locuinţa; instalaţiile se întreţin în buna stare de funcţionare; vidanjul se va descarca în cea mai apropiată staţie de epurare a apelor uzate. ART. 35 Unităţile sunt obligate sa-si asigure W.C.-uri cu un număr de cabine corespunzător prevederilor standardelor şi normelor de proiectare. ART. 36 Irigarea culturilor agricole se poate face cu apa provenită din râuri, lacuri, acumulări, ape subterane etc., care îndeplineşte condiţiile de calitate din standardul în vigoare pentru apele de irigatie; este interzisă folosirea apelor uzate la irigarea culturilor agricole, în alte condiţii decât cele prevăzute în standarde. CAP. 5 Norme de igienă referitoare la colectarea, îndepărtarea şi neutralizarea deşeurilor solide ART. 37 Primăriile, agenţii economici, asociaţiile de locatari şi cetăţenii au obligaţia să asigure colectarea, îndepărtarea şi neutralizarea deşeurilor solide. Se interzice aruncarea deşeurilor solide în alte locuri decât în cele amenajate special şi autorizate sanitar. La elaborarea regulamentelor de salubritate, primăriile au obligaţia să respecte normele sanitare şi să consulte autoritatea sanitară teritorială. Cetăţenii sunt obligaţi să respecte întocmai măsurile stabilite de primărie pentru asigurarea igienei publice şi salubritatii localităţii, precum şi regulile elementare de igienă în gospodăria sau locuinţa proprie, astfel încât să nu creeze disconfort vecinilor şi să nu constituie pericol pentru sănătatea publică a comunităţii. ART. 38 Colectarea la locul de producere (precolectare primara) a reziduurilor menajere se face în recipiente acoperite, dimensionate în funcţie de cantitatea produsă, de ritmul de evacuare şi de categoria în care se încadrează reziduurile menajere din locuinţa; reziduurile nu se colectează direct în recipient ci într-o punga de polietilena aflată în recipient şi care să aibă un volum puţin mai mare decât volumul recipientului. Precolectarea secundară, adică strângerea şi depozitarea provizorie a pungilor cu deşeuri menajere în punctele de precolectare organizată, se face în recipiente dimensionate corespunzător, acoperite, prevăzute cu dispozitive de prindere adaptate modului de golire, uşor transportabile, concepute astfel încât să nu producă răniri în timpul manipulării şi să nu favorizeze maladiile asociate efortului fizic excesiv. Containerele vor fi concepute în asa fel încât accesul la ele să fie rapid şi uşor, iar sistemul lor de acoperire să fie uşor de manevrat şi să asigure etansietatea. Recipientele, indiferent de categoria lor, vor fi confecţionate din materiale rezistente la solicitări mecanice sau agresiuni chimice şi care să se poată spala şi dezinfecta uşor. Recipientele vor fi menţinute în buna stare şi vor fi înlocuite imediat, la primele semne de pierdere a etanseitatii. Ele vor fi amplasate în spaţii special amenajate, menţinute în condiţii salubre. Administraţia locală va asigura colectarea, îndepărtarea şi neutralizarea reziduurilor stradale. Colectarea reziduurilor stradale la locul de producere se va face în recipiente acoperite, menţinute în buna stare, amplasate în condiţii salubre, în spaţii special amenajate. Este interzisă depozitarea reziduurilor stradale, după colectarea lor, direct pe sol, pe domeniul public sau privat. ART. 39 Deşeurile urbane trebuie sortate la locul de producere în componente reciclabile şi nereciclabile. Serviciul de salubritate sau agentul economic care se ocupa de gestionarea deşeurilor va folosi sisteme adecvate de colectare a materialelor reciclabile şi va asigura dirijarea lor spre procesul de reciclare. În acest scop va asigura capacităţi adecvate de sortare şi depozitare: recipiente separate, marcate, pentru colectarea separată de la sursa (sticla, material plastic, hârtie, deşeuri predominant organice, biodegradabile etc.) a) Deşeuri menajere: Deşeurile predominant organice, biodegradabile se colectează astfel încât: - orice risc sau disconfort creat de mirosuri, insecte, rozatoare să fie evitat; - pe cat posibil să nu se amestece cu alte tipuri de deşeuri; - să se colecteze, pe cat posibil, deşeuri fără substanţe poluante. Deşeurile voluminoase se colectează, se transporta şi se tratează astfel încât să se permită reciclarea şi refolosirea prin sortarea şi tratarea separată a diferitelor componente din deseul voluminos respectiv. Ele nu pot fi colectate în containerele obişnuite şi de aceea agentul economic responsabil cu gestionarea deşeurilor va asigura ridicarea lor periodică şi transportul lor cu mijloace adecvate. Populaţia va fi anunţată din timp asupra perioadei de colectare. Deşeurile periculoase (toxice, poluante, inflamabile, explozibile etc.): agentul economic responsabil va asigura funcţionarea unui sistem de colectare a deşeurilor periculoase care pot apărea în deşeurile menajere: acumulatori uscati, tuburi sub presiune (tip spray), tuburi fluorescente, recipiente în care au fost substanţe toxice, substanţe toxice de uz menajer, medicamente etc. Se accepta ca medicamentele să fie colectate şi tratate împreună cu deşeurile menajere obişnuite, dacă exista siguranţa ca populaţia, în general, sau grupuri de populaţie nu au acces la locul unde acestea se depozitează. b) Deşeuri comerciale similare celor menajere: Sistemul de colectare trebuie să urmeze, pe cat posibil, acelaşi principiu de reciclare a materialelor rezultate din unităţi comerciale, instituţii publice, birouri, mica industrie, unităţi meşteşugăreşti, dacă aceste deşeuri prezintă compoziţie şi proprietăţi similare cu cele ale deşeurilor menajere. c) Deşeuri din parcuri şi grădini: Deşeurile specifice, predominant vegetale, din parcuri şi grădini, trebuie reciclate prin compostare, de preferat la locul de producere, sau, dacă nu este posibil, să fie dirijate spre un sistem similar în exteriorul parcului, unde se composteaza resturile vegetale din alte surse. d) Deşeuri din pieţe: Se va asigura colectarea separată a deşeurilor de origine vegetala, care pot fi compostate, şi a celorlalte deşeuri care se preteaza la reciclare, cum ar fi: material plastic, hârtie, sticla etc., similare cu cele menajere. Administraţia pieţei va asigura recipiente marcate şi amplasate în locuri special amenajate. e) Deşeuri din construcţii: Componentele nereciclabile din refacerile drumurilor, din demolări şi construcţii se colectează şi se folosesc într-un sistem de reciclare; orice deseu din demolări este considerat contaminat şi se colectează separat, dirijandu-se într-un sistem care să nu permită accesul persoanelor neautorizate. Antreprenorul are obligaţia să monteze recipiente de colectare adecvate. f) Deşeurile rezultate din îngrijiri medicale acordate la domiciliul pacientului sau cele rezultate din activitatea de îngrijiri medicale acordate în cabinetele medicale amplasate în clădiri de locuit urmează circuitul deşeurilor de îngrijiri medicale cu risc, conform reglementărilor legale specifice. Persoanele care îşi administrează singure tratamente injectabile la domiciliu şi cadrele medicale care aplica tratamente la domiciliu sunt obligate să colecteze deşeurile rezultate în recipiente cu pereţi rezistenti (cutii din carton, cutii din metal etc.), pe care le vor depune la cea mai apropiată unitate de asistenta medicală publică. Cabinetele medicale vor respecta legislaţia specifica în domeniu. Se interzice depunerea deşeurilor rezultate din îngrijiri medicale în containerele comune ale clădirilor de locuit. g) Deşeurile stradale se compun din: deşeuri rezultate din maturarea străzilor şi deşeuri asimilabile celor menajere, precolectate în recipiente stradale. Deşeurile rezultate din maturarea străzilor conţin: materiale rezultate din abraziunea cauciucurilor şi a drumului, pământ, frunze şi alte detritusuri vegetale, resturi animale, nisip antiderapant şi pulberi sedimentate din atmosfera. Este recomandabil ca nisipul antiderapant să fie colectat separat de alte deşeuri stradale si, pe cat posibil, reutilizat. Este posibil ca, în urma precolectarii defectuoase a reziduurilor asimilabile cu cele menajere, produse pe strada, o parte a acestora să între în compoziţia deşeurilor de maturare; acest lucru trebuie evitat prin aplicarea corecta a reglementărilor privind precolectarea primara şi secundară a deşeurilor de către fiecare producător, persoana fizica sau juridică. Deşeurile asimilabile cu cele menajere se precolecteaza în recipiente stradale (coşuri, pubele, containere) asigurate de către primării. Este important ca aceste recipiente să fie în număr suficient, cu volume adecvate şi montate la distanţe optime; recipientele se golesc periodic, nu mai rar de o data la 2 zile vara (1 aprilie - 1 octombrie) şi o data la 3 zile iarna (1 octombrie - 1 aprilie). Deşeurile stradale urmează filiera de neutralizare a deşeurilor menajere. h) Deşeurile zootehnice, rezultate din amenajări în gospodării particulare (vezi art. 16), care nu se asimilează cu fermele zootehnice, se colectează şi se neutralizeaza prin compostare în instalaţii care nu polueaza mediul şi nu produc disconfort, amplasate la cel puţin 10 m de ferestrele locuinţelor. ART. 40 Evacuarea reziduurilor menajere de la locurile de producere şi colectare la locul de neutralizare se face de preferinţa zilnic, fără a se depăşi următoarele termene maxime: a) În anotimpul cald (1 aprilie - 1 octombrie): - zilnic, din zonele centrale şi de la unităţile de alimentaţie publică, unităţile sanitare cu paturi, grădiniţe şi creşs; - la cel mult 2 zile, din celelalte zone. b) În anotimpul rece (1 octombrie - 1 aprilie): - la cel mult 3 zile, din toate zonele. ART. 41 Metodele şi tehnologiile de neutralizare a reziduurilor solide vor fi avizate sanitar. ART. 42 Reziduurile toxice şi periculoase se depozitează şi se neutralizeaza numai în condiţiile stabilite conform reglementărilor în vigoare. ART. 43 Depozitele de deşeuri urbane, controlate, instalaţiile de compostare a deşeurilor organice şi biodegradabile, instalaţiile de incinerare trebuie proiectate, construite şi administrate astfel încât să se realizeze condiţii de împiedicare a eliminării şi diseminarii poluantilor în mediul natural: sol, ape de suprafaţa, ape subterane, aer sau în mediul urban. În acest scop, se vor îndeplini următoarele condiţii: a) amplasarea şi stabilirea zonei de protecţie sanitară se fac în urma studiilor de impact pe mediu şi sănătate, în condiţiile prevederilor art. 10 şi 11 din prezentele norme; alegerea locului se face după studii geologice, hidrogeologice şi urbanistice; b) la proiectare şi la funcţionare se vor prevedea şi respecta metode şi tehnici adecvate de acoperire şi asigurare a deşeurilor; acoperirea şi asigurarea se fac zilnic; c) în cursul operaţiunilor de depozitare, vehiculele de transport au acces numai pe drumurile interioare ale depozitului. Dacă accesul vehiculelor de transport pe suprafaţa deşeurilor nu poate fi evitat în mod temporar, se asigura condiţii de spalare a exteriorului vehiculelor la ieşirea din depozit; d) în cursul exploatării depozitului se aplica măsuri de combatere a insectelor şi rozatoarelor (dezinsecţie şi deratizare); e) organizarea tehnica a depozitului va asigura protecţia sănătăţii populaţiei în general, protecţia sănătăţii personalului şi protecţia mediului; se acorda atenţie deosebita imprejmuirii şi perdelelor de protecţie. ART. 44 În instalaţiile de compostare a deşeurilor organice biodegradabile se va evita prezenta substanţelor toxice care pot polua solul, pe care se depune compostul. În acest scop, se asigura condiţii de colectare separată a acestui tip de deşeuri. Gazele de fermentare şi apele exfiltrate, rezultate din procesul de compostare, se captează şi se dirijeaza spre instalaţii adecvate de tratare şi neutralizare. ART. 45 Instalaţiile de incinerare a deşeurilor urbane vor îndeplini următoarele condiţii: a) amplasarea şi stabilirea zonei de protecţie se fac în urma studiilor de impact pe mediu şi sănătate; b) funcţionarea instalaţiilor de incinerare este condiţionată de monitorizarea emisiilor de gaze reziduale în atmosfera. ART. 46 Vehiculele pentru transportul reziduurilor solide trebuie să fie acoperite şi prevăzute cu dispozitive de golire automată a recipientelor de precolectare secundară şi să nu permită răspândirea conţinutului în cursul transportului. Ele vor fi întreţinute igienic şi dezinfectate periodic; în acest scop, compartimentul destinat deşeurilor va fi executat din materiale rezistente la solicitări mecanice şi agresiuni chimice. ART. 47 Sistemul individual de îndepărtare şi neutralizare a reziduurilor menajere este permis numai în localităţi rurale, cu condiţia prevenirii dezvoltării insectelor şi rozatoarelor. Locul de amplasare a depozitelor de reziduuri menajere se va alege astfel încât să nu producă disconfort vecinilor, să nu impurifice sursele locale de apă şi să fie la cel puţin 10 m de ferestrele locuinţelor. CAP. 6 Norme de igienă la unităţile de folosinţa publică ART. 48 Prezentele norme de igienă se aplica categoriilor de instituţii în care se desfăşoară activităţi social-culturale, colectivităţilor temporare de munca sau de recreere, precum şi unităţilor în care se efectuează prestări de servicii pentru populaţie, denumite în continuare unităţi. ART. 49 Unităţile vor fi racordate la sistemele publice de alimentare cu apă potabilă sau la surse proprii de apă care să corespundă condiţiilor de calitate pentru apă potabilă şi vor fi prevăzute cu instalaţii interioare de alimentare cu apă şi de canalizare, în conformitate cu normativele de proiectare. ART. 50 Unităţile vor fi racordate la sistemele publice de canalizare a apelor uzate; în lipsa unor sisteme publice de canalizare accesibile, unităţile sunt obligate sa-si prevadă instalaţii proprii pentru colectarea, tratarea şi evacuarea apelor uzate, care se vor executa şi exploata astfel încât să nu provoace poluarea solului, a apelor sau a aerului. ART. 51 Instalaţiile interioare de distribuţie a apei potabile şi de evacuare a apelor uzate, sifoanele de pardoseala, obiectele sanitare (W.C.-uri, pisoare, lavoare, băi, duşuri) vor fi menţinute în permanenta stare de funcţionare şi de curăţenie. În acest sens, conducerile unităţilor au următoarele obligaţii: a) să asigure repararea imediata a oricăror defecţiuni apărute la instalaţiile de alimentare cu apă, de canalizare sau la obiectele sanitare existente; b) să controleze starea de curăţenie din anexele şi din grupurile sanitare din unitate, asigurându-se spalarea şi dezinfecţia zilnica si, când este necesar, a acestora; c) să asigure materialele necesare igienei personale a acelora care folosesc grupurile sanitare din unitate (hârtie igienica, sapun, mijloace de ştergere sau zvantare a mainilor după spalare etc.); în grupurile sanitare comune nu se admite folosirea prosoapelor textile, ci se vor monta uscatoare cu aer cald sau distribuitoare pentru prosoape de unica folosinţa, din hârtie; d) să asigure pentru personalul de îngrijire a grupurilor sanitare echipament de lucru de culoare diferita fata de cel destinat altor activităţi. ART. 52 Curăţarea, dezinfecţia, dezinsectia, deratizarea, precolectarea şi evacuarea deşeurilor solide se vor face cu respectarea următoarelor condiţii: a) Curăţarea şi dezinfecţia: Prin curăţare se înţelege îndepărtarea mecanică (manuală si/sau automată) a oricăror forme de deşeuri, detritusuri, praf sau depuneri de materiale nefolositoare, rezultate în urma activităţilor umane, în unitatea de folosinţa publică. Prin dezinfecţie se înţelege reducerea numărului de germeni saprofiti şi distrugerea germenilor patogeni prin mijloace fizice sau chimice; cea mai ieftina metoda de dezinfecţie este spalarea cu apă fierbinte (77 grade C - 82 grade C timp de 1 minut), urmează în ordinea costului spalarea cu un detergent anionic şi dezinfecţia cu o substanta chimica; - pardoselile se curata cu stergatorul umezit cu un detergent anionic; dezinfecţia chimica se face numai dacă suprafeţele sunt vizibil murdarite cu sânge sau lichide biologice; maturatul uscat este interzis; - covoarele şi mochetele se curata prin folosirea zilnica a aspiratorului de praf; aspiratorul de praf trebuie prevăzut cu doua filtre, pentru împiedicarea diseminarii prafului bacterian; covoarele şi mochetele se curata cu detergent adecvat, periodic sau când sunt vizibil murdare; maturatul uscat este interzis; - pereţii şi plafoanele, dacă sunt finisate cu materiale lavabile, se curata cu detergent anionic, periodic şi când sunt vizibil murdarite; în cazul finisajelor nelavabile, curăţarea se face cu aspiratorul de praf; - mobila şi pervazurile se sterg de praf, zilnic, cu material moale, impregnat, pentru a retine praful; obiectele aflate la înălţime şi tapiteria mobilei se vor curata, zilnic, cu aspiratorul de praf; - W.C.-urile şi pisoarele se curata şi se dezinfecteaza cu perie, praf de curăţat şi detartrant, colacul de W.C. se şterge cu detergent anionic; dezinfecţia chimica se va face când W.C.-ul a fost folosit de o persoana suferind de o boala diareica acuta; - cada de baie se spala şi se dezinfecteaza cu praf de curăţat conţinând o substanta clorigena sau cu detergent anionic lichid, urmat de dezinfecţie cu o substanta clorigena; operaţiunile se fac zilnic şi după fiecare client; - cabina pentru dus: pereţii şi cada se curata şi se dezinfecteaza zilnic cu praf de curăţat conţinând o substanta clorigena; operaţiunile se fac zilnic şi după fiecare client; perdelele de la băi şi duşuri se spala o data pe saptamana; - chiuveta va avea suprafaţa intactă şi nu va fi prevăzută cu scurgator de lemn; nu se admit tuburi din cauciuc care să prelungească robinetele; chiuveta se curata şi se dezinfecteaza zilnic cu praf de curăţat, inclusiv interiorul robinetului, folosind o perie subtire; - sapunul şi dispozitivele pentru distribuirea sapunului: sapunul solid se păstrează uscat într-o savoniera care să permită scurgerea apei sau suspendat cu dispozitiv magnetic; este de preferat montarea distribuitoarelor de perete pentru sapun pulbere, sapun lichid sau fulgi de sapun; savonierele şi distribuitoarele de perete se curata şi se clatesc cu apă fierbinte înainte de reumplere; - alte obiecte, cum ar fi: telefonul, vazele de flori, scrumierele etc. se curata cu detergent anionic, zilnic; - echipamentele şi materialele de curăţenie: carpele, buretii, periile, stergatoarele se spala zilnic cu detergenti anionici şi se clatesc cu apă fierbinte; se usucă şi se depozitează uscate. b) Dezinsectia periodică se va face la intervale prevăzute în metodologii, dar nu mai mari de 3 luni, iar deratizarea periodică se va face la intervale de maximum 6 luni; între operaţiunile periodice, se vor aplica proceduri de dezinsecţie şi deratizare curente, de întreţinere, în funcţie de prezenta vectorilor. c) Colectarea reziduurilor solide în recipiente metalice sau în cutii, cu pungi din material plastic, închise etanş, şi evacuarea ritmica a acestora, cu spalarea şi dezinfectarea lor după golire. d) Amenajarea de încăperi sau platforme impermeabilizate pentru depozitarea recipientelor de colectare a reziduurilor solide, racordate la un hidrant şi la reţeaua de canalizare, pentru a putea fi curaţate la necesitate, cat şi pentru spalarea şi dezinfecţia recipientelor. ART. 53 Unităţile vor fi dotate şi aprovizionate, după necesitate, cu utilaje şi materialele necesare pentru întreţinerea curăţeniei şi efectuarea operaţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare. ART. 54 Instalaţiile de iluminat, încălzit şi ventilaţie, existente în dotarea unităţilor, vor fi menţinute în permanenta stare de funcţionare, revizuite periodic şi exploatate la parametrii la care au fost proiectate şi executate. Filtrele instalaţiilor de ventilaţie şi aer condiţionat trebuie păstrate curate şi uscate. Praful depus în canalele de ventilaţie se indeparteaza cu aspiratorul de praf. Calitatea aerului filtrat şi condiţionat va fi verificata cu regularitate. ART. 55 În sălile unităţilor de cultura (teatre, cinematografe, cămine culturale şi altele asemenea) nu se va permite accesul unui număr de persoane mai mare decât capacitatea proiectata şi autorizata sanitar. În funcţie de cubaj şi de ventilaţie se va asigura un volum minim de aer de 30 mc/om/h. ART. 56 În colectivitatile temporare (şantiere, campinguri, cabane), precum şi în unităţile de folosinţa publică se vor asigura condiţiile de igienă necesare pentru prevenirea imbolnavirilor, potrivit specificului unităţii. ART. 57 În încăperile de dormit din colectivitatile temporare trebuie să se asigure o suprafaţa minima şi un volum minim de 10 mp şi 27 mc pentru camerele cu 1 pat, câte 16 mp şi 43 mc pe camera pentru încăperi cu 2 paturi, minimum 20 mp şi 54 mc pentru camere cu 3 paturi şi 26 mp şi 60 mc pentru camere cu 4 paturi. Numărul maxim de persoane cazate nu va depăşi capacitatea proiectata. ART. 58 Utilizarea paturilor suprapuse în dormitoare comune de şantier şi cabane turistice montane se admite, în mod excepţional, dacă se asigura un volum minim de aer de 12 mc/persoana. ART. 59 Unităţile de cazare vor fi dotate cu inventarul moale şi lenjeria de pat necesară pentru persoanele cazate, asigurându-se primenirea acesteia, după cum urmează: - schimbarea lenjeriei de pat ori de câte ori este nevoie, dar nu mai rar de 3 zile, în cazul în care a fost folosită de aceeaşi persoana; - schimbarea lenjeriei de pat după fiecare persoana care părăseşte unitatea. Materialul moale folosit de clienţi se colectează în saci de polietilena şi va fi dezinfectat, în cursul procesului de spalare automată, prin supunere timp de 10 minute la 65 grade C sau 1 minut la 77-82 grade C. ART. 60 Băile publice (băile comunale, băile orăşeneşti, băile de întreprindere etc.) vor utiliza pentru îmbăiere numai apă potabilă. ART. 61 Întreprinderile care deţin sau exploatează băi publice se vor îngriji de întreţinerea construcţiilor şi instalaţiilor aferente pentru ca acestea să funcţioneze, în permanenta, la parametrii proiectati. Numărul optim de dotări sanitare din băile publice comunale este următorul:
───────────────────────────────────────────────────
Numărul de Pişoare Lavoare
WC-uri
───────────────────────────────────────────────────
1 1 1 1 1
------ ------ ------ ------- -------
75 (b) 50 (f) 75 100 (b) 100 (f)
───────────────────────────────────────────────────
ART. 62 Numărul maxim de persoane care pot utiliza simultan baia nu va depăşi capacitatea proiectata şi autorizata sanitar. Suprafaţa încăperilor cu cazi individuale va fi de minimum 6 mp; cabina de dus va avea minimum 4 mp. ART. 63 Unităţile care asigura servicii de igienă personală şi de întreţinere: baie, sauna, bazin, masaj uscat şi subacvatic, gimnastica etc. trebuie supuse procedeelor de curăţare şi dezinfecţie, descrise la art. 52. Bazinele de îmbăiere sau pentru proceduri vor îndeplini condiţiile prevăzute pentru bazinele de inot. Materialul moale folosit pentru proceduri se schimba după fiecare client cu materiale curate şi dezinfectate; materialele folosite se vor curata şi dezinfecta în condiţiile art. 59. ART. 64 Accesul persoanelor în bazinele comune de apă calda sau de apă rece se permite numai după ce, în prealabil, au făcut dus. ART. 65 Lenjeria data spre utilizare persoanelor care fac baie va fi curăţata şi dezinfectata în condiţiile stipulate de art. 59. ART. 66 Strandurile pot fi amenajate pe malurile râurilor, lacurilor sau ale marii, cu respectarea următoarelor cerinţe: a) în amonte de strand să nu existe deversari de ape uzate orăşeneşti sau industriale la o distanta care ar putea influenta direct calitatea apei din zona ştrandului; b) la locul imbaierii, apa ştrandului va fi ferita de riscul poluarii prin instituirea zonelor de protecţie sanitară, similar cu protecţia surselor de apă de suprafaţa pentru alimentare cu apă potabilă; c) pantele de adâncime: pentru adâncimi de pana la 1,20 m, panta trebuie să fie uniforma şi să respecte proporţia de 1:10; este de preferat ca proporţia inclinarii să nu depăşească 1:15; pentru adâncimi mai mari, panta să nu depăşească proporţia de 1:3; d) fundul de bazin pentru o adâncime de pana la 1,80 m trebuie să fie din nisip şi pietriş mărunt. Trebuie indepartate pietrele sau alte materiale care produc ranirea inotatorilor, precum şi vegetatia acvatică care poate genera pericolul de inec; e) în zonele de scaldat trebuie să se asigure un minimum de 2,5 mp luciu de apă, pentru fiecare persoana care se scalda în zone cu adâncimea apei sub 1,20 m, şi cel puţin 6,25 mp luciu de apă, pentru fiecare persoana care se scalda în zonele în care adâncimea apei este mai mare de 1,20 m; f) demarcatiile zonelor pentru scaldat se vor face astfel: - liniile de delimitare cu geamandura trebuie folosite pentru a demarca perimetrul apei de mica adâncime de cel de mare adâncime (mai mare de 1,20 m), pentru zonele de inot şi scufundare, pentru modificările pantei de adâncime, pentru perturbari subacvatice (curenţi, vartejuri); - este necesară o zona de îmbăiere cu adâncimi de 0,60 m, delimitata prin cordon de siguranţa, pentru copii si/sau persoane care nu inoata din diferite motive; g) avertizoarele de adâncime, vizibile foarte clar, trebuie pozitionate în punctele de maxima adâncime ale fiecărei zone, delimitate fata de toate trambulinele, platformele şi facilităţile similare; h) facilităţile pentru scufundare nu sunt recomandabile; dacă se folosesc totuşi astfel de facilităţi, se recomanda următoarele: - facilităţile de scufundare pot fi platforme plutitoare pentru scufundat sau platforme fixe, care trebuie construite la o distanta mai mare de 0,90 m deasupra nivelului apei şi să fie vizibile şi din apă; ele trebuie să aibă elemente foarte putine sub apă, pentru a nu se produce accidentari inotatorilor; - adâncimea minima de scufundare imprejurul unei platforme de sarituri (fără trambulina) trebuie să fie de cel puţin 2,40 m pana la distanta de cel puţin 3,6 m de la platforma; - pentru trambulina sau alte dotări aflate la 0,90 m deasupra apei, adâncimea la capătul şi în jurul lor pe o distanta de 3,6 m trebuie să fie de 3 m; i) calitatea apei din zone naturale (mare, râuri, lacuri), pentru a putea fi folosită la îmbăiere, trebuie să corespundă următorilor parametri microbiologici: - coliformi totali sub 10.000 germeni/100 ml apă; - coliformi fecali sub 1.000 germeni/100 ml apă; - streptococi fecali sub 20 germeni/100 ml apă; - bacteriile patogene din genul Salmonella trebuie să fie absente/100 ml apă; - oua de geohelminti absente/10 dmc apă. Caracteristicile fizico-chimice trebuie să corespundă pct. 2.2 standardul nr. 12.585/1987. Aprecierea calităţii apei din zonele naturale amenajate pentru inot se va efectua astfel: - categoria I - apă buna de îmbăiere: în 50% din probele efectuate lunar (nu mai puţin de 10 probe) coliformii fecali sunt sub 100 germeni/100 ml apă; - categoria a II-a - apa acceptabilă pentru îmbăiere: în 90% din probele recoltate lunar (nu mai puţin de 10 probe) coliformii fecali sunt între 100-1.000/100 ml apă; - categoria a III-a - apa care nu se recomanda pentru inot sau recreere, prezentând risc pentru sănătate, dacă, în peste 10% din probele recoltate lunar (nu mai puţin de 10 probe), coliformii fecali sunt peste 1.000/100 ml apă; j) în fiecare zona naturala amenajată pentru îmbăiere (inot) vor fi instalate avertizoare privind categoria de apă conform lit. i). Proprietarii de stranduri vor avea registre de evidenta a calităţii apei de îmbăiere. ART. 67 Zona de uscat sau de plaja a strandurilor amenajate pe malul marii, al lacurilor sau al râurilor trebuie să asigure cel puţin 3,25 mp de zona de uscat pentru fiecare inotator. Plajele vor fi întreţinute în permanenta stare de curăţenie şi vor fi dotate cu recipiente pentru colectarea reziduurilor, asigurându-se un recipient la 250 mp zona de plaja. Numărul optim de dotări sanitare este următorul:
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Numărul de Pisoare Lavoare Duşuri
WC-uri
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 1 1 1 1 1 1
------ ------ ------ ------- ------- ------ ------
75 (b) 50 (f) 75 100 (b) 100 (f) 50 (b) 50 (f)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nisipul plajelor trebuie să corespundă următoarelor cerinţe: - nisipul uscat, la începutul zilei, nu trebuie să conţină germeni patogeni, iar ouale de geohelminti şi candidele patogene trebuie să fie absente; - nisipul umed, în cursul folosirii plajei, nu trebuie să conţină germeni patogeni, iar candidele patogene sau elementele parazitare trebuie să fie absente. ART. 68 La proiectarea şi execuţia bazinelor de inot se vor respecta următoarele cerinţe: - la bazinele de inot descoperite, se va prevedea un sant în jurul bazinului, cu lăţimea de 1,20 m şi cu adâncimea de 15-20 cm, în care se va afla apă clorinata, pentru spalarea picioarelor la intrarea în bazin; - la bazinele descoperite şi acoperite, se va prevedea o bordura ridicată cu 30 cm fata de paviment; pavimentul va fi finisat cu dale antiderapante; bazinele vor avea montate scări de acces în apă, numărul acestora stabilindu-se în funcţie de mărimea bazinului; scările vor avea profiluri rotunjite şi forma adaptată folosirii fără risc; - bazinele vor avea montate de jur imprejur, la nivelul apei, o bara de sustinere; - adâncimea bazinului va fi marcata vizibil pe marginile acestuia; - la bazinele acoperite, finisajele interioare ale clădirii vor asigura izolatia termica şi tratarea suprafeţelor cu antifungice; - ambianta termica, ventilatia naturala şi artificială şi iluminatul bazinelor acoperite vor fi asigurate în asa fel, încât să se evite îmbolnăvirea şi accidentarile celor care le folosesc. ART. 69 Bazinele de inot, acoperite sau descoperite, vor fi umplute numai cu apă din reţea sau cu apă de mare, care să îndeplinească condiţiile prevăzute în standardul de stat în vigoare nr. 12.585/1987. Evaluarea calităţii apei de piscina se va face astfel: a) Limpezime - un disc negru, de 15 cm pe fond alb, trebuie să fie vizibil cu uşurinţa în punctul cel mai profund al bazinului. b) În 90% din probele recoltate trimestrial, numărul de bacterii/ml trebuie să fie sub 300. c) În 90% din probele recoltate trimestrial, bacteriile coliforme trebuie să fie sub 10/100 ml. d) În 95% din probele recoltate trimestrial, Pseudomonas aeruginosa (indicator de salubritate) trebuie să fie sub 2/100 ml. e) Clorul rezidual liber în piscina trebuie să fie de 0,5 mg şi pH, de 7,2-8,2. Proprietarii de piscine (bazine de inot) trebuie să aibă registre de evidenta a calităţii apei şi a clorului rezidual liber. ART. Bazinele de inot vor fi prevăzute cu instalaţii de încălzire a apei în asa fel încât apa de îmbăiere să aibă o temperatura de 22 grade - 24 grade C; nu se recomanda folosirea pentru îmbăiere a apei cu temperatura sub 22 grade C. ART. 71 Ritmul de primenire a apei şi de spalare şi dezinfecţie a bazinelor se va stabili în funcţie de calitatea apei, respectându-se următoarele cerinţe minimale: a) Pentru bazinele cu recirculare a apei, zilnic se va recircula prin sistemul de filtrare şi clorizare întregul volum de apa al bazinului si, în plus, se va înlocui 1/10-1/15 din volumul apei cu apa potabilă; săptămânal se va face spalarea şi dezinfecţia bazinului. b) Pentru bazinele fără recirculare, dar cu primenire continua a apei, se va schimba zilnic cel puţin 1/3 din volumul apei din bazin şi se vor asigura golirea, spalarea şi dezinfecţia acestuia la cel mult 3 zile. c) Pentru bazinele fără recircularea apei şi fără posibilităţi de primenire continua a apei, se vor asigura golirea, spalarea şi dezinfecţia zilnica a bazinului şi umplerea cu apa de calitatea prevăzută în standardul în vigoare. ART. 72 Pentru bazinele de inot, care dispun de staţii de tratare şi recirculare a apei, se va asigura obligatoriu şi clorizarea apei. ART. 73 Dezinfecţia bazinelor se va face, după spalare cu jet de apa, prin curăţarea mecanică şi ştergerea pereţilor şi fundului bazinului cu bureti imbibati în soluţie dezinfectanta. ART. 74 Bazinele de inot vor fi dotate obligatoriu cu: vestiare, grupuri sanitare şi duşuri, separate pentru femei şi bărbaţi, în condiţiile prevăzute la art. 67, pentru stranduri. ART. 75 Regulamentul privind utilizarea piscinelor trebuie afişat într-o maniera vizibila pentru cei care folosesc piscina. În utilizarea piscinei, nu se va depăşi numărul maxim de persoane aflate simultan în piscina, prevăzut în proiectul acesteia, număr care va fi prevăzut în regulamentul de utilizare. ART. 76 Accesul în piscine al persoanelor purtătoare de boli transmisibile, plagi deschise, dermite sau dermatoze trebuie împiedicat. ART. 77 Pentru campinguri, densitatea optima este de 50 mp teren/persoana. În fiecare camping se amenajeaza oficii prevăzute cu apa rece, apa calda necesară spalarii vaselor şi grupuri sanitare cu:
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Numărul de Pisoare Lavoare Duşuri
WC-uri
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 1 1 1 1 1 1
------ ------ ------ ------- ------- ------ ------
30 (b) 20 (f) 30 30 (b) 30 (f) 30 (b) 30 (f)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Curăţenia şi dezinfecţia se vor face conform art. 52 şi 59. ART. 78 Unităţile de frizerie, coafura, manichiura, pedichiura şi cosmetica vor funcţiona numai în încăperi anume destinate, care vor îndeplini următoarele cerinţe specifice, în completarea celor prevăzute la art. 52 din aceste norme: - să aibă pereţii, pardoselile şi mobilierul executate din materiale lavabile, încât să poată fi spalate şi dezinfectate; - să dispună de lumina şi de ventilaţie, conform cerinţelor sanitare, şi să fie incalzite, în sezonul rece, în conformitate cu standardele în vigoare; - să dispună de instalaţii interioare de alimentare cu apa potabilă şi de canalizare, potrivit necesităţilor; numărul optim de dotări sanitare se va stabili conform standardelor de proiectare, la numărul de clienţi ai unităţii. ART. 79 Colectarea parului se va face în saci de polietilena, separat de alte deşeuri. ART. 80 Unităţile de frizerie şi coafura vor fi dotate cu materialele necesare, astfel încât să se asigure servirea fiecărei persoane cu lenjerie curata, prelucrata conform art. 59; lenjeria curata se va păstra în dulapuri special destinate acestui scop, separat de lenjeria utilizata care, imediat după folosire, se colectează în saci de polietilena. ART. 81 Instrumentarul şi materialele rezistente la căldura, utilizate în unităţile de frizerie, coafura, manichiura, pedichiura şi cosmetica se vor steriliza după fiecare persoana servita, prin căldura umeda sub presiune (autoclavare) sau căldura uscata (pupinel) sau prin procedee chimice. Materialele şi aparatele care se deteriorează la căldura se sterilizeaza la temperatura scăzută prin tratare într-un sterilizator cu gaz. Aparatele şi lamele de ras se dezinfecteaza cu alcool izopropilic. Periile de unghii se dezinfecteaza zilnic prin menţinere în apa fierbinte la 77-82 grade C, timp de 1 minut, sau la 65 grade C, timp de 10 minute, după care se usucă şi se păstrează uscate. Canapeaua pentru tratamente cosmetice şi masaj va fi acoperită cu o husa din material plastic, care se curata şi se dezinfecteaza zilnic cu un detergent anionic. Pentru ras se recomanda folosirea spumelor sau a cremelor din produse comerciale tipizate şi avizate sanitar. Nu se recomanda folosirea pensulelor şi a casoletelor pentru prepararea spumei de ras. Dacă totuşi se folosesc, pensulele se prelucreaza după fiecare client ca şi periile de unghii; casoletele se spala cu detergent anionic şi se păstrează uscate. Personalul trebuie sa-si dezinfecteze mâinile prin spalare cu sapun, sub jet de apa, să le usuce cu aer cald sau cu prosop de hârtie, de unica folosinţa. Pielea clientului, care urmează a fi supusă unor operaţiuni posibil sangerande, trebuie dezinfectata prin spalare cu apa şi sapun, urmată de aplicarea de clorhexidina sau de soluţie dezinfectanta adecvată. ART. 82 Este interzisă servirea în unităţile de frizerie, coafura, manichiura, pedichiura şi cosmetica a persoanelor care suferă de boli de piele, de par sau de unghii. În cazul când în timpul lucrului se constata o asemenea boala a clientului, instrumentarul utilizat va fi sterilizat la autoclava. ART. 83 Echipamentul de lucru al personalului din unităţile de frizerie, coafura, manichiura, pedichiura şi cosmetica va fi întreţinut în permanenta stare de curăţenie şi se va schimba zilnic sau mai des, ori de câte ori este necesar. CAP. 7 Norme de igienă privind produsele cosmetice ART. 84 Produsele cosmetice realizate în ţara sau cele importate trebuie să aibă calitatea şi compoziţia chimica conformă standardelor interne şi internaţionale, să fie însoţite de certificat de calitate şi aviz sanitar eliberat de Ministerul Sănătăţii, astfel încât să nu constituie un pericol pentru sănătatea populaţiei care le utilizează, prin conţinutul lor chimic, microbiologic, toxicologic, parazitologic sau al poluarii radioactive. ART. 85 Agenţii economici care fabrica produse cosmetice sunt obligaţi ca, la fabricarea acestora, să utilizeze numai materii prime şi materiale care să corespundă condiţiilor de calitate prevăzute de standarde, caiete de sarcini, specificaţii tehnice, norme sanitare, precum şi normelor de protecţie a mediului în vigoare. ART. 86 Materiile prime utilizate vor fi verificate prin analiza în laboratoarele firmei producătoare. Materiile prime şi materialele folosite la fabricarea produselor cosmetice trebuie aprobate de organismele specializate ale Ministerului Sănătăţii. Materiile prime vor fi însoţite de certificate de calitate, care să ateste ca performanţele lor corespund parametrilor înscrişi în standardele sau normele de calitate. ART. 87 Produsele cosmetice pot fi fabricate sau importate numai de către agenţii economici care au obţinut abilitarea şi avizul sanitar al Ministerului Sănătăţii. Pentru produsele cosmetice fabricate în România, răspunderea pentru calitatea acestora revine agentului economic sub a cărui marca se produc şi se comercializează acestea. În cazul produselor cosmetice şi al materiilor prime provenite din import, răspunderea pentru calitatea acestora revine agentului economic care a efectuat importul. Se interzice comercializarea altor produse cosmetice decât cele prevăzute în avizul sanitar eliberat de Ministerul Sănătăţii pentru a fi comercializate pe teritoriul tarii. ART. 88 Ambalajele folosite pentru produsele cosmetice trebuie să asigure menţinerea calităţii şi cantităţii acestora, să fie realizate din materii reciclabile şi să aibă asigurate condiţiile de valorificare sau eliminare ecologica. Materialele de ambalare şi ambalajele utilizate pentru produsele cosmetice trebuie să fie avizate din punct de vedere sanitar de către Ministerul Sănătăţii. Ambalajele trebuie să fie curate, uscate, neinfectate, fără miros şi să asigure integritatea produselor. ART. 89 Etichetarea şi marcarea produselor cosmetice vor cuprinde obligatoriu elemente de identificare a produsului, a producătorului, a tarii în care au fost fabricate şi ambalate, termenul de valabilitate, indicaţiile şi precautiile de folosire a acestora. ART. 90 Produsele cosmetice se comercializează numai în cadrul termenului de valabilitate stabilit. Se interzice prelungirea termenului de valabilitate expirat, prin reetichetare sau reambalare de către producător. Comercializarea produselor cosmetice fără termen de valabilitate sau cu termen de valabilitate expirat este interzisă. ART. 91 Este interzisă prezentarea prin publicitate a altor valori ale parametrilor calitativi ai cosmeticelor decât cele efectiv realizate. ART. 92 La manipularea, transportul şi depozitarea produselor cosmetice se vor asigura condiţii igienico-sanitare care să permită menţinerea stabilitatii parametrilor calitativi şi a salubritatii acestora. Transportul produselor cosmetice se va face cu mijloace de transport acoperite, aerisite, uscate şi igienizate. Fiecare lot de livrare va fi însoţit de documentele de certificare a calităţii, întocmite conform dispoziţiilor legale în vigoare. Păstrarea şi depozitarea cosmeticelor se vor face în spaţii curate, pe rafturi sau gratare, aerisite, curaţate şi dezinfectate, ferite de razele solare şi de surse directe de căldura şi inghet. Se vor evita orice condiţii de păstrare, depozitare şi transport care ar putea afecta calitatea produselor cosmetice, astfel încât utilizarea acestora să nu pună în pericol sănătatea populaţiei. ART. 93 Produsele cosmetice se comercializează numai în spaţii autorizate de organul sanitar teritorial al Ministerului Sănătăţii. Se pot comercializa numai produsele cosmetice testate şi certificate (avizate) de Ministerul Sănătăţii, conform normelor legale, şi care respecta condiţiile de calitate din standardele specifice fiecărui produs, astfel încât acestea să nu afecteze sănătatea populaţiei. ART. 94 Se interzice livrarea şi se retrag de la comercializare produsele cosmetice la care organele abilitate de lege sau specialiştii aflaţi în control constata deprecierea parametrilor calitativi şi cantitativi prevăzuţi de standarde, produse ce ar putea afecta sănătatea populaţiei. CAP. 8 Norme de igienă pentru transporturile de persoane ART. 95 La proiectarea, execuţia şi funcţionarea construcţiilor, vehiculelor şi căilor de transport se vor respecta condiţiile minimale indispensabile pentru asigurarea protecţiei sănătăţii pasagerilor şi personalului. Fiecare societate comercială sau regie autonomă, care face servicii de transport, are obligaţia să respecte aceste norme minimale şi sa-si întocmească, pe baza acestora, regulamente de funcţionare şi exploatare, care pot cuprinde prescripţii mai severe decât cele minimale, în scopul îndeplinirii cerinţelor următoare: - apa şi alimentele, materialele şi ustensilele folosite să fie protejate de contaminarea cu microorganisme patogene şi substanţe toxice; - persoanele nu trebuie să între în contact cu deşeurile periculoase, mai ales de origine umană, considerate contaminate; - persoanele nu trebuie să între în contact cu insectele, rozatoarele şi cu alţi vectori de boli infectioase; - persoanelor li se vor asigura condiţii care să le protejeze de accidente sau riscuri de imbolnavire. A. Transportul în comun urban şi preorasenesc ART. 96 La proiectarea şi construcţia mijloacelor de transport în comun (autobuze, troleibuze, tramvaie), precum şi a utilităţilor legate de traseele acestora, se vor lua măsuri pentru a se evita emisiile poluante şi sursele de zgomot şi pentru a se aplica toate mijloacele tehnice, în scopul evitării accidentării cetăţenilor. Societăţile comerciale şi regiile autonome care fac servicii de transport în comun, urban şi preorasenesc, vor lua măsuri de întreţinere permanenta a condiţiilor de igienă optime în mijloacele de transport, la capetele de linii şi în staţii. ART. 97 La amenajarea traseelor mijloacelor de transport în comun se va tine seama de următoarele necesitaţi privind menţinerea sănătăţii populaţiei şi a personalului: a) alegerea traseului se va face astfel încât acesta să nu parcurgă zone cu obiective protejate (locuinţe, parcuri, locuri de odihna, de studiu, asistenta medicală, îngrijirea copiilor şi batranilor etc.), iar dacă acest lucru este inevitabil din considerente urbanistice, se vor păstra distanţe, stabilite prin studii de impact, între aceste trasee şi obiectivele protejate; în aceste studii se vor lua în considerare emisiile de poluanti chimici şi pulberi, de zgomot şi de vibratii; b) alegerea amplasamentelor staţiilor se va face ţinându-se seama şi de posibilităţile unor categorii de populaţie (vârstnici, copii, bolnavi cu maladii cronice, handicapati) de a parcurge, pe jos, distanta de la locuinţa lor la staţie; c) amenajarea traseelor se va face în asa fel încât să se reducă la minimum impactul poluantilor asupra sănătăţii publice (linii de tramvai insonorizat, pavimente din materiale care să nu producă zgomot şi să nu elibereze în atmosfera substanţe chimice sau pulberi periculoase, evitarea detaliilor accidentale în suprafeţele pavimentelor etc.). La capetele de linii se vor amenaja cabine pentru personal şi pentru adăpostirea conducătorilor de vehicule, prevăzute cu grupuri sanitare (chiuvete, duşuri, WC-uri), şi la care să se asigure iluminatul, ventilatia şi încălzirea, conform standardelor în vigoare. La amenajarea staţiilor se va urmări să se acopere cat mai multe dintre necesităţile de protecţie a călătorilor care aşteaptă (adăpostirea de intemperii, protecţie fata de temperaturile prea scăzute sau prea ridicate, fata de iradierea solara directa sau de vanturi puternice). Aceste staţii pot fi cuplate cu unităţi comerciale sau de servicii, cu respectarea normelor prevăzute în standardele în vigoare, referitoare la aceste unităţi. ART. 98 La construcţia şi amenajarea mijloacelor de transport în comun, se vor lua următoarele măsuri: a) reducerea la minimum a emisiilor de poluanti chimici, de zgomot şi de vibratii, produse prin funcţionarea acestora; b) folosirea pentru finisaje a unor materiale care să permită curăţarea uscata şi umeda şi dezinfecţia; c) dotarea vehiculelor cu sisteme de ventilaţie, de încălzire, de iluminat, de evitare a insoririi directe şi a curenţilor de aer prea puternici; d) amenajarea scaunelor şi a spaţiilor de circulaţie a persoanelor în interiorul vehiculului, dotarea cu bare şi cu alte instalaţii de sustinere şi evitarea detaliilor de suprafaţa ascuţite sau proeminente, în scopul evitării accidentării călătorilor; e) asigurarea accesului lesnicios în vehicule, pentru toate categoriile de călători, în special handicapati, copii, vârstnici, bolnavi etc.; se recomanda ca cel puţin unul dintre accese să fie prevăzut cu un dispozitiv pentru urcarea cărucioarelor. ART. 99 Amplasarea, construcţia şi amenajarea garajelor sau a depourilor pentru mijloacele de transport în comun se vor face în asa fel, încât să nu se producă emisii de substanţe chimice, pulberi, zgomot sau vibratii care să pună în pericol sănătatea şi confortul locuitorilor vecini; se interzice răspândirea pe sol a reziduurilor lichide sau a apelor uzate. ART. 100 Agenţii economici care fac servicii de transport în comun urban si/sau preorasenesc sunt obligaţi să întreţină traseele, staţiile şi mijloacele de transport în comun, în condiţii optime de igienă, să asigure întreţinerea, salubrizarea, curăţarea, dezinfecţia şi dezinsectia vehiculelor în mod permanent şi să asigure un microclimat confortabil în mijloacele de transport. În acest sens administratorii (managerii) au obligaţia de a întocmi, inclusiv pe baza acestor norme, regulamente de funcţionare şi exploatare, care vor fi avizate de autoritatea sanitară locală. B. Transportul aerian ART. 101 La proiectarea, construirea şi în timpul exploatării aeronavelor şi a aeroporturilor se vor respecta normele de protecţie sanitară a echipajului, călătorilor şi personalului din aeroporturi. ART. 102 Aeroporturile trebuie să beneficieze de apa potabilă de calitate şi în cantitate suficienta pentru necesităţile proprii şi pentru aprovizionarea aeronavelor. Instalaţiile şi utilajele folosite trebuie să funcţioneze în asa fel, încât să nu modifice calitatea apei din reţea. Controlul calităţii apei se face conform metodologiei Ministerului Sănătăţii; pentru aprovizionarea aeronavelor se va păstra o evidenta specială, care să precizeze data şi ora alimentării, cantitatea şi calitatea apei introduse (clor rezidual liber), precum şi utilajul/instalatia de alimentare. Prelevarea probelor de apa se efectuează săptămânal din mai multe puncte ale aeroportului, reprezentative pentru supravegherea calităţii apei. Clorul rezidual se controlează de minimum 3 ori pe zi. Rezultatele controlului sunt înregistrate şi transmise autorităţii sanitare care supraveghează aeroportul. Reţeaua de apa, aflată în responsabilitatea directa a autorităţii aeroportului, trebuie să fie construită, exploatată şi intretinuta astfel încât să distribuie permanent apa de calitate conform prevederilor STAS nr. 1.342/1991. ART. 103 În aeroporturi, punctele de alimentare cu apa pentru călători trebuie să fie realizate din material inoxidabil şi montate sub un unghi care să nu permită răspândirea apei pe paviment. Gura de apa trebuie să fie montata la un nivel superior preaplinului chiuvetei. Jetul trebuie protejat printr-un dispozitiv inoxidabil, montat astfel încât gura consumatorului să nu atinga gura de apa. ART. 104 Camionul-cisterna folosit pentru transportul apei pana la aeronava trebuie să fie utilizat numai pentru apa potabilă. Construcţia cisternei trebuie să fie realizată din materiale avizate sanitar pentru transportul apei potabile (rezistent la coroziune, care să nu cedeze la metale sau la alte substanţe şi care să confere etanşeitate etc.). Gurile de intrare şi ieşire trebuie să fie orientate în jos şi să fie prevăzute cu dispozitive nefiletate, care să permită racordul rapid al tubulaturii de alimentare a cisternei şi a aeronavelor. Cisterna va fi periodic dezinfectata, împreună cu tubulatura de alimentare. ART. 105 Aeroporturile trebuie să fie dotate cu instalaţii de evacuare a deşeurilor solide şi lichide atât de la aeronave, cat şi la sol. Sistemele de evacuare trebuie să îndeplinească condiţiile de la art. 28-36 din prezentele norme, precum şi următoarele: - evacuarea apelor uzate de la grupurile sanitare să se facă complet, în mod etanş, fără a periclita mediul şi sănătatea; - instalaţiile şi utilajele trebuie dezinfectate săptămânal sau după fiecare descărcare totală în reţeaua de canalizare sau în alte sisteme autorizate. ART. 106 Aeroporturile trebuie dotate cu instalaţii adecvate preparării, manipulării şi servirii, în condiţii igienice, a alimentelor şi băuturilor. Trebuie să dispună de echipamentul necesar conservării prin frig a alimentelor, pentru spalarea şi dezinfecţia veselei şi a ustensilelor şi pentru transportul şi manipularea alimentelor la bordul aeronavelor. Sursele de alimentare trebuie să fie avizate, autorizate şi controlate de autorităţile sanitare. ART. 107 Pentru protecţia pasagerilor, a echipajului şi a populaţiei de la sol contra insectelor, rozatoarelor şi altor vectori de boli transmisibile, aeroporturile trebuie să dispună de servicii de lupta contra vectorilor (tantari, muste, purici, paduchi, sobolani etc.), precum şi de echipamente şi substanţe de combatere a dăunătorilor (dezinsecţie şi deratizare), avizate de autoritatea sanitară. În vederea eliminării insectelor zburătoare şi a rozatoarelor, se aplica măsurile de combatere în aeronave, vehicule, în clădiri şi pe o raza de 400 m în jurul perimetrului aeroportului. Aeroportul trebuie să dispună de mijloace pentru dezinfecţia şi dezinsectia echipajului, călătorilor şi bagajelor, precum şi a altor obiecte şi instalaţii. ART. 108 Aeroportul trebuie să dispună de cabinet medical dotat cu personal, materiale şi local corespunzător. În aeroport personalul medical trebuie să asigure şi serviciile de inspecţiesi avizare privind salubritatea, astfel încât echipajul şi călătorii să fie protejati sanitar. Aceasta activitate trebuie să se refere la: - tipul, calitatea şi starea materialului; - eficacitatea şi rapiditatea operaţiunilor; - capacitatea şi competenta personalului. ART. 109 În aeroporturi trebuie asigurate zone de tranzit direct, supravegheate de autorităţile sanitare locale, precum şi posibilităţi de izolare a bolnavilor suspecti de maladii transmisibile. ART. 110 Aeronavele trebuie să dispună de apa potabilă provenind de la reţeaua aeroporturilor, cu respectarea normelor de calitate. Rezervoarele, conductele, recipientele şi buteliile folosite pentru distribuţia sau conservarea apei la bordul aeronavelor trebuie să fie întreţinute igienic, astfel încât să nu modifice calitatea apei şi să fie supuse periodic operaţiunilor de dezinfecţie. ART. 111 Racordul de umplere a rezervorului de apa trebuie să fie situat pe partea opusă şi anterior fata de racordurile servind la evacuarea apelor uzate. Orificiul de admisie a apei trebuie să fie de alt tip şi de alte dimensiuni decât orificiul pentru evacuare sau spalare. ART. 112 Punctul de apa de pe aeronava trebuie să fie accesibil şi situat în sectorul serviciilor aeronavei. ART. 113 La fiecare schimbare/alimentare cu apa a aeronavei, clorul rezidual trebuie să fie de maximum 0,25 mg/l. ART. 114 Apele uzate de la bordul aeronavelor trebuie să fie colectate şi conservate în recipiente neabsorbante şi etanşe. Tinetele trebuie să aibă capacitatea corespunzătoare numărului de călători, să fie etanşe şi fixate de aeronava. Bacurile fixe de la bordul aeronavelor trebuie să aibe gura de evacuare etanşa pentru a nu permite răspândirea apelor uzate în timpul zborului. Aceste bacuri au gura de descărcare de dimensiuni care să permită racordul tubulaturii de evacuare a cisternelor de vidanj. Pentru zborurile la mare altitudine este indicat a se introduce în fiecare tineta/bac 1 litru de etilenglicol, în scopul evitării congelării lichidului şi blocarii orificiului de vidanj. ART. 115 Aeronava trebuie să dispună de un lavabou realizat din material rezistent, uşor de spălat şi bine fixat. Gura robinetului va fi situata la 2,5 cm deasupra orificiului preaplinului. Grupul sanitar trebuie să dispună de sapun şi servetele în cantitate suficienta, de apa calda şi rece. ART. 116 Recipientele utilizate în caz de rau de zbor trebuie să fie realizate din material neabsorbant şi etanş. C. Transporturile feroviare Prezentele norme se referă la elementele fixe - staţii CF, triaje, depouri, revizii vagoane, ateliere, poduri, tunele şi la elemente mobile - materialul rulant. ART. 117 Elementele fixe trebuie să dispună de sisteme de alimentare cu apa potabilă, de îndepărtare a apelor uzate, a deşeurilor solide şi lichide. De asemenea, se vor asigura unităţi de alimentaţie publică/colectivă, asistenta medicală şi altele. ART. 118 Staţia de cale ferată se amplasează în perimetrul localităţii şi se dimensioneaza corespunzător volumului traficului. Se iau măsuri de protecţie - perdele vegetale şi panouri din materiale fonoabsorbante. Se amenajeaza cai de acces şi parcari suficiente, cai de acces în şi din interior, cu sens unic, sisteme de ventilaţie, iluminat şi încălzire. La proiectarea, construcţia şi amenajarea staţiilor se vor asigura: a) peroane spatioase cu pavimentul realizat din materiale antiderapante, ce permit întreţinerea uşoară, şi care să împiedice dispersia particulelor în aer; lungimea peronului trebuie să fie cel puţin egala cu lungimea garniturii de tren; înălţimea peronului trebuie calculată în asa fel, încât distanta dintre ultima treapta a vagonului de călători şi peron să fie mai mica de 20 cm; peroanele vor fi prevăzute cu mobilier adecvat, confecţionat din materiale lavabile; b) sisteme de distribuţie a apei potabile în jet ascendent sau cu fantani, care să respecte condiţiile prevăzute la cap. III din prezentele norme; c) coşuri pentru colectarea reziduurilor solide, amplasate pe peron, sali de aşteptare, alte zone publice; în coşuri se vor introduce pungi din polietilena în care se colectează deşeurile şi se indeparteaza o data cu acestea; deşeurile se evacueaza şi se neutralizeaza conform prevederilor cap. V din prezentele norme; d) sali de aşteptare prevăzute cu mobilier adecvat, în număr suficient, confortabil, confecţionat din materiale lavabile; sălile de aşteptare vor fi prevăzute cu sisteme de încălzire nepoluante şi sisteme de aerisire eficiente; e) nivelul iluminatului artificial al peroanelor şi salilor de aşteptare va fi minimum 70 lucsi pentru iluminat fluorescent; f) grupuri sanitare (WC, latrine cu fosa vidanjabila, pisoare), în număr suficient; grupurile sanitare vor fi menţinute în stare de funcţionare şi de curăţenie, dezinfectate zilnic cu substanţe clorigene sau cu alte produse avizate de Ministerul Sănătăţii; dotarea grupurilor sanitare cu materiale se va face conform prevederilor art. 51 din prezentele norme. ART. 119 Staţiile care dispun de rezervoare de apa vor asigura buna întreţinere şi dezinfecţie a acestora; se va asigura un sistem mecanic de extracţie a apei, iar "trenul de apa" va fi avizat şi autorizat sanitar şi va fi întreţinut şi dezinfectat permanent. ART. 120 Celelalte unităţi care asigura funcţionarea staţiei şi servirea călătorilor vor respecta normele de igienă corespunzătoare specificului de funcţionare. ART. 121 Reviziile de vagoane vor fi dotate cu instalaţiile, materialele şi personalul necesar de salubrizare şi întreţinere a vagoanelor de călători, asigurându-se: a) alimentarea cu apa a rezervoarelor, care se va face astfel încât să nu fie contaminati hidrantii şi sistemele de aprovizionare; se vor dezinfecta rezervoarele de apa la fiecare pregătire a vagoanelor; b) instalaţii de preincalzire a vagoanelor în sezonul rece; c) canal tehnic pentru revizia vagoanelor, care nu poate fi utilizat pentru operaţiunile de salubrizare; d) staţii de spalare, cu instalaţii de apa calda şi materiale de curăţenie; e) evacuarea apelor reziduale şi a deşeurilor menajere, provenite din operaţiunile de salubrizare se va face cu respectarea prevederilor cap. V din prezentele norme. ART. 122 Vagoanele pentru călători vor fi construite din materiale cu stabilitate chimica - coeficient scăzut de conductibilitate termica şi electrica, cu protejarea platformelor de trecere între vagoane împotriva factorilor meteorologici, cu grad de securitate a treptelor şi uşilor şi cu: a) lăţimea coridorului de minimum 0,70 m; b) ferestre din sticla securitate fono- şi termoizolanta (geamuri duble), având mecanisme sigure şi uşor de manuit; c) dotarea cu paliere portbagaj din grila metalică sau material plastic, cu cuiere, oglinzi şi recipiente pentru deşeuri; d) instalaţii de apa şi de evacuare a apelor uzate, de iluminat, încălzire şi ventilaţie; e) spaţiu pentru spălat lângă WC, cu planseu impermeabil, oglinda, cuier, lavoar, iluminat artificial, priza electrica, vas pentru sapun lichid, cu dispozitiv de dozare, cutie pentru prosoapele de hârtie utilizate; f) fotoliile din compartimente, realizate din material uşor de curăţat; g) în compartiment trebuie să se asigure starea de confort: - temperatura în sezonul rece să fie minimum 18 grade; sursele de căldura să fie curate; temperatura corpului de încălzit să nu depăşească 80 grade şi să fie prevăzute cu ecrane de protecţie; - calitatea aerului interior în urma ventilatiei să fie: maximum 0,1% CO2, 1 mg pulberi/mc aer, umiditate relativă 35-70%, viteza curenţilor de aer 0,15 m/sec. iarna şi 0,25 m/sec. vara; - iluminarea naturala 1/3,3, iar cea artificială fluorescenta 200 lucsi; h) conducte de alimentare cu apa, realizate din materiale prevăzute în standardele în vigoare, izolate termic şi prevăzute cu dispozitive de încălzire pentru protecţie împotriva inghetului; i) conducte de evacuare a apelor uzate, termoizolate şi dispuse astfel încât să nu murdareasca instalaţiile de sub vagoane (osii, boghiuri); j) rezervor pentru apa, cu o capacitate minima de 10 l/loc vagon; umplerea se face prin racorduri etanşe, cu protecţie împotriva contaminării apei; k) W.C.-ul, racordat la instalatia de apa şi cu sistem de evacuare a apei uzate, cu planseul realizat din materiale impermeabile şi uşor lavabile, dotat cu o cutie metalică sau material plastic, pentru depunerea reziduurilor solide, vas pentru sapun lichid, cu dispozitiv de dozare, raft pentru obiecte de toaleta, sub care se va fixa inscripţia "Apa nepotabila", cutie pentru servete din hârtie curate, separat, cutie pentru servetele utilizate, cutie pentru tampoanele igienice folosite, suport pentru hârtie igienica, vas cu soluţie dezinfectanta pentru vasul W.C.-ului, montat lângă rezervorul de apa; l) dotarea minima: - sapun lichid - 0,4 l/sapuniera; - hârtie igienica - 1/2 rulou/1 cabina W.C.; - servetele - 1/4 pachete/cutie pentru prosoape; - tablete dezodorizante - 15 g/1 cabina W.C.; - materiale dezinfectante; - pungute din polietilena, pentru colectarea tampoanelor igienice folosite. ART. 123 Vagonul de dormit va fi prevăzut cu cusete (2, 3, 4 locuri), spaţiu pentru conductori, încăperi pentru încălzit şi pentru utilaje sanitare: a) cusetele trebuie să dispună de paturi prevăzute cu dispozitive de ridicare la perete, astfel încât să se asigure şederea comoda în timpul zilei, etajere şi nise pentru bagaje, garderoba pentru haine, precum şi cu sistem de masa cu lavoar, dispozitiv de deschidere a sticlelor, etajere, suport pentru pahare, iluminat propriu; de asemenea, vor avea scara, dulap, cuier, cutie pentru resturi, cu o mica punga din plastic, lenjerie de pat, prosoape pentru fiecare persoana; b) încăperea pentru conductori va avea dotările pentru igiena individuală, dulap pentru îmbrăcăminte, dulap pentru alimente, băuturi, frigider, instalaţii pentru fierberea apei, dulap pentru lenjerie curata si, separat, pentru cea utilizata, chiuveta pentru spalarea vaselor, cu apa calda şi rece; c) alimentarea cu apa trebuie să asigure 25 l/loc de dormit; d) sistemul de încălzire trebuie să asigure 18 grade - 22 grade în cuseta, 23 grade - 25 grade în spalatoare şi 18 grade la W.C.; e) iluminatul artificial va fi de 50 lucsi la toaleta şi de 100 lucsi deasupra oglinzii; f) lenjeria de pat se colectează în saci impermeabili şi se prelucreaza conform prevederilor art. 59 din prezentele norme; g) dezinsectia şi deratizarea periodică, lunar sau la nevoie. ART. 124 Transportul subteran va respecta normele de igienă generale şi va avea următoarele condiţii specifice: a) sistem de ventilaţie, care să asigure microclimatul corespunzător călătorilor atât în staţii, cat şi în vagoane; b) iluminat artificial - minimum 100 lucsi; c) sistem de acces cu scări simple şi scări rulante sau ascensoare; d) deratizare trimestriala şi la nevoie. D. Transporturile navale ART. 125 Amplasarea, proiectarea şi realizarea porturilor se vor face, ţinându-se seama de distanţele fata de apa şi de localitate, de posibilitatea de amenajare a acvatoriului, a malurilor, a cheiurilor, a instalaţiilor de acostare a navelor şi a spaţiilor de depozitare, în asa fel, încât să nu se influenteze în mod negativ starea de sănătate şi confortul populaţiei şi al personalului. ART. 126 Portul va dispune de o reţea de distribuţie a apei de băut, racordata la reţeaua localităţii sau la surse proprii, cu respectarea prevederilor cap. II din prezentele norme. Reţeaua va avea instalati hidranti pentru aprovizionarea cu apa de băut a navelor. Funcţionarea reţelei de apa de băut a portului se va desfăşura cu respectarea prevederilor art. 102 din prezentele norme. ART. 127 Portul va dispune de o reţea de canalizare, fie racordata la reţeaua de canalizare a localităţii, fie racordata la sisteme proprii de tratare şi neutralizare a apelor uzate, cu respectarea prevederilor cap. IV din prezentele norme. Reţeaua de canalizare va fi prevăzută cu prize terestre si/sau şalupe speciale de preluare. Apele uzate vor fi deversate în bazine receptoare, numai cu respectarea prevederilor legislaţiei sanitare şi de mediu şi a standardelor în vigoare, fiind interzisă descărcarea apelor reziduale şi a deşeurilor lichide în apele bazinului portuar. ART. 128 Pe platforma portuara se vor asigura condiţiile de salubritate conform cap. V din prezentele norme. ART. 129 Pe platforma portuara, în clădirile şi instalaţiile portuare este obligatorie combaterea vectorilor (rozatoare, insecte etc.) conform prevederilor art. 52 lit. b) din prezentele norme. ART. 130 La proiectarea şi realizarea navelor se va realiza, în cadrul functionalitatilor specifice, şi un complex social care să cuprindă cabine, dormitoare, bucătarii, băi, lavabouri, duşuri, sali de mese, grupuri sanitare, infirmerie, depozite de alimente, depozite de materiale şi alte utilităţi. ART. 131 Navele vor fi prevăzute cu sisteme de inmagazinare a apei potabile şi cu reţea de distribuţie, asigurându-se o cantitate medie de 32-120 l/pers./zi. Funcţionarea sistemului de aprovizionare cu apa se face în conformitate cu prevederile cap. II din prezentele norme; dezinfecţia cu substanţe clorigene se va face conform cap. III din prezentele norme şi cu metodologia de supraveghere a apei potabile. Reţeaua de apa de pe nave, precum şi instalaţiile aferente reţelei vor fi marcate prin vopsire, în culoarea albastra, cu vopsele protectoare; robinetele de distribuţie a apei de băut vor fi marcate cu inscripţia "Apa potabilă"; robinetele/vanele de la grupurile sanitare sau de la prizele de spalare a puntii vor fi marcate cu inscripţia "Apa nepotabila". ART. 132 Colectarea şi evacuarea apelor uzate se fac prin instalaţii proprii, cu evacuare în apa marii, în larg, dar numai după separarea deşeurilor lichide uleioase şi a grasimilor şi după dezinfecţia cu substanţe clorigene; cele doua operaţiuni se vor face, de preferinţa, într-un tanc colector; eficienta dezinfectiei trebuie să asigure maximum 1.000 coliformi/100 ml apa; este interzisă deversarea apelor uzate şi a deşeurilor lichide în apele bazinelor portuare. ART. 133 Precolectarea primara a deşeurilor menajere se face în recipiente din material plastic sau din metal, iar precolectarea secundară, în pubele sau compartimente etanşe, situate în punctele accesibile, cu evacuare finala prin preluarea în porturi de către mijloace auto specifice. ART. 134 În timpul staţionării în porturi se efectuează curăţarea generală a navei, urmată de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare. ART. 135 Pasagerilor şi personalului li se va asigura cazarea în condiţii de confort termic, ambianta luminoasa, sonora şi cromatica, microclimat şi calitate a aerului interior, mediu biotoxicologic şi dotări, conform prevederilor cap. VI din prezentele norme. ART. 136 În cadrul asistenţei medicale acordate pasagerilor şi personalului se includ şi măsurile de igienă şi antiepidemice pentru profilaxia contra bolilor specifice zonelor tropicale şi de control igienico-sanitar. ART. 137 Personalul medical aduce la cunoştinţa comandantului navei măsurile speciale profilactice şi de combatere, specifice bolilor transmisibile, în scopul informării autorităţilor portuare asupra evenimentelor deosebite, conform cerinţelor Regulamentului Sanitar Internaţional; de asemenea, personalul medical atesta efectuarea şi eficienta măsurilor de combatere a insectelor şi rozatoarelor, controlează zilnic calitatea apei de băut şi a alimentelor. E. Transportul rutier interurban ART. 138 Pentru transportul rutier interurban de călători, mijloacele de transport se vor construi şi amenaja conform prevederilor art. 95 şi 98 din prezentele norme. Pentru distanţe mai mari de 100 km este obligatorie asigurarea unui loc pe scaun pentru fiecare călător. Pentru distanţe mai mari de 500 km se vor asigura mijloace de transport cu grup sanitar (W.C. şi chiuveta) şi cu scaune reglabile. ART. 139 La proiectarea, construcţia, amenajarea şi funcţionarea autogarilor se vor respecta prevederile art. 48, 49, 50, 51, 52, 53 şi 54 din prezentele norme. Alimentarea cu apa a călătorilor se va face în condiţiile prevăzute la art. 103 din prezentele norme. Întreţinerea mijloacelor de transport se va face cu respectarea prevederilor art. 99 din prezentele norme. ART. 140 La proiectarea, construcţia, amenajarea şi exploatarea autostrăzilor se vor respecta condiţiile impuse de necesităţile de protejare a persoanelor care folosesc autostrada şi a populaţiei, în general. Alegerea amplasamentului traseului autostrazii se va face în urma unui studiu de impact asupra mediului şi sănătăţii. În alegerea amplasamentului se vor avea în vedere următoarele necesitaţi: - reducerea la minimum a nivelurilor de zgomot şi vibratii şi a emisiilor de poluanti atmosferici; - facilitarea circulaţiei populaţiei locale prin construirea de treceri denivelate pentru traversarea autostrazii; - evitarea traversării zonelor protejate de către traseul autostrazii. Amenajarea şi exploatarea autostrăzilor se vor face, ţinându-se seama de următoarele necesitaţi: - plantarea de perdele vegetale de protecţie la distanţele impuse de legislaţia în vigoare; - montarea de panouri fonoabsorbante la trecerea prin apropierea locuinţelor; - amenajarea de locuri de odihna la distanţe de maximum 30 km, amplasate la minimum 50 m de autostrada. Acestea vor fi dotate cu grupuri sanitare cu apa potabilă curenta (W.C., chiuvete, duşuri), cu amenajări pentru odihna, protejate de insorirea excesiva şi de intemperii şi cu amenajări pentru colectarea şi evacuarea reziduurilor solide, conform prevederilor art. 39 din prezentele norme. Locul de odihna poate fi dotat şi cu staţie de alimentare cu carburanţi şi cu unităţi de alimentaţie publică. Amenajările din locurile de odihna vor fi racordate la reţeaua de energie electrica. Apele uzate vor fi colectate, prelucrate şi evacuate conform prevederilor art. 28-36 din prezentele norme. - la toate amenajările de pe autostrăzi se vor prevedea accese speciale pentru persoanele handicapate; - asigurarea unui iluminat corespunzător pe timp de noapte; - montarea la distanţe de maximum 5 km a telefoanelor publice pentru urgentele medicale. CAP. 9 Norme privind produsele pesticide utilizate în profilaxia sanitar-umană ART. 141 Utilizarea pesticidelor în combaterea artropodelor şi a rozatoarelor, vectoare de maladii transmisibile si/sau generatoare de disconfort, se va face în asa fel, încât să nu fie afectată starea de sănătate a populaţiei, prin efectul toxic al acestor produse. ART. 142 În acţiunile de combatere se utilizează numai produsele cuprinse în lista aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii şi publicată sub titlul "Produsele pesticide avizate pentru profilaxia sanitar-umană". Lista se va actualiza şi publica anual. Produsele avizate pentru aceasta activitate la o data ulterioara publicării listei se pot utiliza pe baza avizului sanitar eliberat de Ministerul Sănătăţii. ART. 143 Produsele care se încadrează în grupele I şi a II-a de toxicitate pot fi utilizate numai de operatori calificaţi şi autorizaţi de inspectoratele de poliţie sanitară şi medicina preventivă teritoriale şi nu se pot comercializa sau distribui către populaţie. Tratamentele cu pesticide din grupele I şi a II-a de toxicitate pot fi efectuate în gospodăriile individuale, numai în afară spaţiilor de locuit, de către operatori autorizaţi. ART. 144 În acţiunile de combatere se vor respecta cu stricteţe forma, norma şi modul de utilizare a pesticidelor, stabilite o data cu avizarea sanitară a produsului utilizat, şi se vor respecta măsurile de protecţie a operatorilor, măsurile de prevenire a poluarii mediului înconjurător şi măsurile pentru prevenirea unor accidente. Acţiunile de combatere pot fi efectuate de unităţi prestatoare de servicii de dezinsecţie şi deratizare. Unităţile prestatoare trebuie să fie autorizate sanitar de către inspectoratele de poliţie sanitară şi medicina preventivă teritoriale; ele îşi vor desfăşura activitatea sub supravegherea şi controlul tehnic al compartimentelor de specialitate din inspectoratele de poliţie sanitară şi medicina preventivă teritoriale. Dacă o unitate prestatoare îşi desfăşoară activitatea şi în alt teritoriu decât în cel pentru care a fost autorizata, nu va putea face acest lucru fără să înştiinţeze în prealabil inspectoratul de poliţie sanitară şi medicina preventivă din noul teritoriu. Operatorii pentru dezinsecţie şi deratizare din aceste unităţi trebuie să fie atestaţi de către inspectoratul de poliţie sanitară şi medicina preventivă teritorial, pentru aceasta activitate. În acest scop inspectoratele de poliţie sanitară şi medicina preventivă teritoriale pot organiza cursuri de calificare în vederea obţinerii atestării. ART. 145 Comercializarea produselor pesticide utilizate în profilaxia sanitar-umană se poate face numai dacă aceasta este cuprinsă în obiectul de activitate al unităţii comerciale. Produsele pot fi comercializate numai în ambalaje autorizate în acest scop de către Institutul de Igiena, Sănătate Publica, Servicii de Sănătate şi de Conducere Bucureşti şi însoţite de instrucţiuni de folosire redactate în limba romana. Microambalarea pesticidelor utilizate în profilaxia sanitar-umană se poate face numai cu aprobarea inspectoratelor de poliţie sanitară şi medicina preventivă judeţene. Modul de ambalare şi etichetele trebuie să fie aprobate şi în acest caz de Institutul de Igiena, Sănătate Publica, Servicii de Sănătate şi de Conducere Bucureşti. Este interzisă portionarea şi reambalarea produselor pesticide fără autorizarea de către Institutul de Igiena, Sănătate Publica, Servicii de Sănătate şi de Conducere Bucureşti a acestei activităţi. Este interzisă utilizarea ambalajelor pentru produse pesticide în alte scopuri decât cele pentru care au fost destinate. Este interzisă comercializarea către populaţie a produselor pesticide din grupele I şi a II-a de toxicitate. Comercializarea acestor produse se poate face numai către persoane fizice sau juridice autorizate în acest scop de către inspectoratele de poliţie sanitară şi medicina preventivă teritoriale, însoţită de consemnarea înstrăinării într-un registru special. ART. 146 Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, primăriile şi agenţii economici au obligaţia de a organiza şi desfăşura acţiuni de combatere a artropodelor şi rozatoarelor vectoare de maladii transmisibile si/sau generatoare de disconfort, la solicitarea şi cu îndrumarea tehnica de specialitate a inspectoratului de poliţie sanitară şi medicina preventivă teritorial. ART. 147 Cetăţenii cu gospodării individuale şi asociaţiile de locatari au obligaţia de a asigura combaterea şi stingerea focarelor de artropode şi rozatoare vectoare de maladii transmisibile si/sau generatoare de disconfort din gospodăria proprie sau din spaţiile pe care le deţin. ART. 148 Inspectoratele de poliţie sanitară şi medicina preventivă teritoriale au obligaţia informării populaţiei cu privire la existenta în teritoriu a vectorilor care prezintă un risc pentru sănătate sau care produc un disconfort deosebit şi la măsurile de combatere ce trebuie luate împotriva acestora. În atingerea acestui scop, membrii comunităţii se pot adresa inspectoratelor de poliţie sanitară şi medicina preventivă teritoriale pentru obţinerea informaţiilor dorite. Consiliile locale şi primăriile au obligaţia de a comunica cetăţenilor măsurile întreprinse în vederea combaterii artropodelor şi rozatoarelor. CAP. 10 Normele de igienă privind inhumarea, transportul şi deshumarea cadavrelor umane ART. 149 În cazurile de deces prin boli transmisibile, carantinale se vor lua măsurile de prevenire a răspândirii infectiei, impuse de unităţile sanitare teritoriale; transportul acestor cadavre se va face numai cu avizul sanitar de transport eliberat de autoritatea sanitară teritorială. ART. 150 Transportul cadavrului în afară localităţii în care s-a produs decesul se face după imbalsamare, într-un sicriu al cărui fund este acoperit cu materiale absorbante, este impermeabil şi închis etanş. ART. 151 Exhumarea cadavrelor se poate face după minimum un an de la data inhumarii şi numai în perioada 1 noiembrie - 31 martie; după 7 ani de la deces osemintele pot fi deshumate în orice perioada a anului, fără avizul organului sanitar. ART. 152 Transportul internaţional al cadavrelor umane se face pe baza unui pasaport de transport mortuar; pentru cadavrele care sunt transportate din ţara în străinătate, pasaportul de transport mortuar se eliberează de către inspectoratul de poliţie sanitară şi medicina preventivă din judeţul unde s-a produs decesul sau exhumarea. Transportul internaţional al cadavrelor se va face în sicriu impermeabilizat, închis ermetic, al cărui fund este acoperit cu un strat de 5 cm grosime din materii absorbante (rumegus, turba sau altele asemenea), imbibate într-o soluţie dezinfectanta. Sicriul se depune într-o lada din lemn, bine etanseizata. Transportul intern sau internaţional al cadavrelor prin mijloace feroviare se face conform regulamentului ministerului de resort, avizat de Ministerul Sănătăţii. ART. 153 Înhumarea cadavrelor umane se face numai în cimitire autorizate sanitar de către inspectoratul de poliţie sanitară şi medicina preventivă judeţean. Cimitirele vor fi imprejmuite cu gard şi cu o perdea de arbori. Între morminte şi gardul cimitirului va fi lăsată o zona libera de 3 m. ART. 154 Desfiinţarea şi schimbarea destinaţiei unui cimitir se fac numai după 30 de ani de la ultima inhumare şi după strămutarea tuturor osemintelor. Desfiinţarea cimitirelor înainte de acest termen se face numai cu avizul inspectoratului de poliţie sanitară şi medicina preventivă judeţean. -----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.