Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 529 din 20 aprilie 2021 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 436/2020 pentru aprobarea Protocolului specific privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus (SARS-CoV-2)
EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 436 din 26 aprilie 2021
Văzând Referatul de aprobare nr. FVC 96 din 19.04.2021 al Direcţiei generale asistenţă medicală, medicină de urgenţă şi programe de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii,
având în vedere:
- dispoziţiile art. 7 lit. k) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– prevederile art. 20 alin. (5) din Normele tehnice şi sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea şi reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum şi criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare şi nivelul fondului de garantare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 741/2016,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii, interimar, emite următorul ordin:
ART. I
Anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 436/2020 pentru aprobarea Protocolului specific privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus (SARSCoV-2), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 13 martie 2020, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
- La punctul F „Măsuri care privesc personalul implicat în manipularea decedatului“, litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"f) Dată fiind transmisibilitatea ridicată a coronavirusului SARS-CoV-2, este recomandat ca persoanele clinic vulnerabile, cele cu vârstă extremă (copii şi vârstnici), persoanele cu comorbidităţi, să nu vină în contact direct cu corpul decedatului, indiferent dacă poartă echipament de protecţie sau nu. Persoanele aflate în izolare sau în carantină nu vor participa la funeralii, cu excepţia situaţiilor prevăzute în actele normative în vigoare."
ART. II
Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“, institutele de medicină legală din centrele medicale universitare, serviciile de medicină legală, personalul din unităţile sanitare, precum şi întreg personalul prestatorilor de servicii funerare care vine în contact cu persoanele decedate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul sănătăţii, interimar,
Romică Andrei Baciu,
secretar de stat
Bucureşti, 20 aprilie 2021.
Nr. 529.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: