Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Văzând Referatul de aprobare nr. 270.031 din data de 20 februarie 2017, întocmit de Direcţia politici în industrie alimentară şi comerţ, având în vedere prevederile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 506/2016 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului delegat (UE) nr. 665/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte condiţiile de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan", în temeiul art. 9 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobă Procedura de verificare a conformităţii datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" şi de verificare a respectării legislaţiei europene şi naţionale de către operatorii economici care au obţinut dreptul de utilizare a respectivei menţiuni, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi instituţiile subordonate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea Bucureşti, 3 martie 2017. Nr. 52. ANEXĂ PROCEDURĂ de verificare a conformităţii datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" şi de verificare a respectării legislaţiei europene şi naţionale de către operatorii economici care au obţinut dreptul de utilizare a respectivei menţiuni ART. 1 În sensul prezentei proceduri, termenii folosiţi se definesc după cum urmează: a) zona montană - zona delimitată conform Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020; b) produs montan - produs destinat consumului uman, în cazul căruia: - materiile prime, dar şi furajele pentru animalele de fermă provin în principal din zone montane; - în cazul produselor prelucrate, prelucrarea are loc, de asemenea, în zone montane; c) solicitant - persoană fizică ce deţine atestat de producător eliberat în conformitate cu prevederile Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare, sau societăţi comerciale înmatriculate conform prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ce desfăşoară activitate în sectorul agroalimentar, sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale înregistrate în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, sau cooperative agricole înregistrate în conformitate cu Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sau grupuri de producători recunoscute în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 338/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sau societăţi cooperative înfiinţate în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată; d) caietul de sarcini - documentul depus de solicitant în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 2; e) Registrul special de autocontrol - documentul obligatoriu completat de solicitant pentru toate unităţile de producţie, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 3; f) Registrul de control al produselor montane - document obligatoriu completat de către reprezentanţii direcţiei pentru agricultură judeţene special desemnaţi în acest sens, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 4. ART. 2 Pentru a beneficia de dreptul de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan", produsul agroalimentar trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012, cele prevăzute de Regulamentul delegat (UE) nr. 665/2014 şi cele prevăzute în prezenta procedură. ART. 3 În vederea dobândirii dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan", solicitantul depune o cerere, completată în conformitate cu modelul din anexa nr. 1, la direcţia pentru agricultură judeţeană, situată pe raza judeţului în care îşi desfăşoară activitatea, însoţită de caietul de sarcini completat conform modelului din anexa nr. 2, şi deschide Registrul special de autocontrol. ART. 4 Direcţia pentru agricultură judeţeană înregistrează cererile în Registrul de control al produselor montane şi verifică caietul de sarcini şi documentele anexate. ART. 5 (1) Reprezentanţii din cadrul direcţiei pentru agricultură judeţene special desemnaţi cu atribuţii în domeniul reglementat verifică dacă unitatea de producţie/locul de producţie se află în zona montană, conform prevederilor art. 1 lit. a). (2) În cazul în care unitatea de producţie/locul de producţie nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. a), reprezentanţii direcţiei pentru agricultură judeţene resping cererea şi caietul de sarcini, consemnând acest lucru în Registrul de control al produselor montane. (3) În cazul în care unitatea de producţie/locul de producţie se încadrează în prevederile art. 1 lit. a), reprezentanţii direcţiei pentru agricultură judeţene verifică caietul de sarcini. (4) În situaţia în care în urma verificării caietului de sarcini se identifică neconformităţi referitoare la respectarea prevederilor prezentei proceduri şi/sau ale Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 şi/sau ale Regulamentului delegat (UE) nr. 665/2014, reprezentanţii direcţiei pentru agricultură judeţene, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea acestuia, adresează o cerere solicitantului în vederea exprimării unor clarificări cu privire la neconformităţile constatate. (5) În cazul în care solicitantul nu depune completările cerute în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii solicitării, direcţia pentru agricultură judeţeană respinge caietul de sarcini ca fiind neconform şi comunică în scris solicitantului decizia de respingere a cererii, în termen de 3 zile lucrătoare. ART. 6 (1) În situaţia în care se constată că documentaţia depusă corespunde prevederilor prezentei proceduri, Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 şi Regulamentului delegat (UE) nr. 665/2014, reprezentanţii direcţiei pentru agricultură judeţene verifică la faţa locului informaţiile prevăzute în caietul de sarcini şi din Registrul special de autocontrol, ţinut de către solicitant conform modelului din anexa nr. 3. (2) Registrul special de autocontrol se actualizează de către solicitant, ori de câte ori este necesar, pentru a demonstra respectarea prevederilor legislaţiei europene referitoare la utilizarea menţiunii de calitate facultative "produs montan". Acesta conţine înregistrări şi anexe cu documente care să ateste provenienţa hranei animalelor, originea animalelor sau plantelor în cazul produselor neprocesate/procesate, documente care să ateste provenienţa materiilor prime pentru obţinerea produselor procesate, conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 şi ale Regulamentului delegat (UE) nr. 665/2014. (3) Rezultatul verificărilor se înscrie în nota de constatare, conform anexei nr. 5, redactată în 3 exemplare originale, verificându-se dacă sunt îndeplinite condiţiile şi criteriile menţionate în prezenta procedură şi/sau în Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012 şi/sau în Regulamentul delegat (UE) nr. 665/2014, stabilindu-se motivele acordării/neacordării dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan". (4) Nota de constatare se semnează de către reprezentantul direcţiei pentru agricultură judeţene şi de către solicitant sau de împuternicitul legal al acestuia. Un exemplar al notei de constatare completate se înmânează solicitantului, unul rămâne la direcţia pentru agricultură judeţeană şi unul la direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. (5) Rezultatul verificării se înscrie şi în Registrul de control al produselor montane. (6) Solicitantul poate face contestaţie împotriva aspectelor constatate în nota de constatare prevăzută la alin. (4), în termen de 30 de zile de la data primirii, în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 7 În cazul în care, în urma verificărilor la faţa locului, se constată că documentaţia corespunde prevederilor prezentei proceduri, Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 şi Regulamentului delegat (UE) nr. 665/2014, direcţia pentru agricultură judeţeană transmite direcţiei de specialitate cu atribuţii în domeniu din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în termen de 5 zile lucrătoare de la data menţionată în anexa nr. 5, un exemplar al notei de constatare, însoţit de o copie a caietului de sarcini. ART. 8 (1) Personalul cu atribuţii din cadrul direcţiei de specialitate a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale emite decizia de acordare a dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan", în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea documentaţiei menţionate la art. 7, conform anexei nr. 6, şi înregistrează produsul/produsele în Registrul naţional al produselor montane, în vederea publicării acestuia pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. (2) Decizia de acordare a dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" este transmisă în original de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale către solicitant şi o copie a acesteia către direcţia pentru agricultură judeţeană. ART. 9 (1) Produsul agroalimentar se etichetează în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.169/2011 din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.924/2006 şi (CE) nr. 1.925/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE şi 2008/5/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei. (2) Pe eticheta produselor agroalimentare înregistrate în Registrul naţional al produselor montane se inscripţionează central, sub denumirea produsului, menţiunea de calitate facultativă "produs montan" şi poziţia în registru. ART. 10 (1) Direcţia pentru agricultură judeţeană, prin personalul de specialitate, în conformitate cu competenţele atribuite prin legislaţia naţională în vigoare, desfăşoară controale, conform tematicilor de control aprobate de conducere sau la primirea unei reclamaţii, în vederea verificării conformităţii respectării prevederilor prezentei proceduri, ale art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012, ale Regulamentului delegat (UE) nr. 665/2014 de către produsele agroalimentare care au obţinut dreptul de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan". (2) Specialiştii din cadrul direcţiei pentru agricultură judeţene cu atribuţii de inspecţie şi control efectuează cel puţin un control anual pentru a verifica respectarea condiţiilor de acordare a dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan". (3) Verificarea anuală de către reprezentanţii direcţiei pentru agricultură judeţene a beneficiarului care a obţinut dreptul de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" se realizează numai după notificarea prealabilă a beneficiarului. (4) Notificarea beneficiarului se face cu minimum 10 zile lucrătoare înainte de data vizitei în teren, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 7, solicitându-se documente relevante cu privire la activitatea desfăşurată în perioadă verificată. (5) Beneficiarii transmit documentele solicitate prin notificare, în interiorul termenului de 10 zile lucrătoare, dar nu mai târziu de a şaptea zi. (6) Beneficiarii care au obţinut pentru produsele etichetate dreptul de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" sunt obligaţi să permită personalului de specialitate de inspecţie şi control al direcţiei pentru agricultură judeţene accesul în unitate şi în secţia de producţie şi să pună la dispoziţia acestuia informaţiile şi documentele solicitate, conform competenţelor legale. (7) Ca urmare a procesului-verbal de constatare, conform anexei nr. 8, transmis de către personalul cu atribuţii de inspecţie din cadrul direcţiei pentru agricultură judeţene, cu privire la nerespectarea condiţiilor şi criteriilor care au stat la baza acordării dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan", structura de specialitate cu atribuţii în domeniul reglementat în art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012 şi în Regulamentul delegat (UE) nr. 665/2014 din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va dispune emiterea deciziei de retragere a dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan", conform anexei nr. 9, şi radierea produsului din Registrul naţional al produselor montane. (8) Solicitanţii cărora le-a fost emisă decizia de retragere a dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" au dreptul să redepună o nouă documentaţie pentru produsul pentru care a fost retrasă decizia, după cel puţin 24 de luni de la data retragerii acesteia. ART. 11 În ceea ce priveşte produsele prelucrate pe teritoriul naţional, derogarea prevăzută de art. 6 alin. 1 lit. a din Regulamentul delegat (UE) nr. 665/2014 nu se aplică. ART. 12 Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezenta procedură. ANEXA 1 la procedură MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE Nr. ..... data................. CERERE (model) Către Direcţia pentru Agricultură a Judeţului .......................... Subsemnatul/Subsemnata: a) persoană juridică/PFA/II/IF/cooperativă ....................., cu sediul în localitatea ..............., judeţul ..............., înscrisă la registrul comerţului sub nr. ........., CUI .............., cod CAEN ................, reprezentată de ......................, CNP ......................; b) persoană fizică ..................., domiciliată în localitatea ..............., judeţul ..............., str. ............ nr. ......., deţinătoare a BI/CI seria ........ nr. ................., eliberat/eliberată la data ........... de .............., CNP ................, cont bancar ........................., deschis la .........................., solicit acordarea dreptului de folosire a menţiunii de calitate facultative "produs montan" şi înregistrarea în Registrul naţional al produselor montane pentru următoarele produse: ............................................................. ............................................................. ............................................................. În susţinerea cererii mele depun următoarele documente: ............................................................. ............................................................. Cunoscând că falsul în declaraţii se pedepseşte conform art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, declar că datele înscrise în formularul de cerere şi în documentele anexate sunt reale, corecte, complete şi perfect valabile.
Data Solicitant
....................... Numele şi prenumele (în clar)
.............................
Semnătura
..............................
NOTĂ: Se înscriu toate documentele depuse, indicându-se distinct tipul documentului, numărul şi data acestuia. Documentele depuse în copie se certifică de către reprezentantul direcţiei împuternicit cu primirea şi verificarea cererii şi a documentelor însoţitoare. ANEXA 2 la procedură MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE Cod SIRUTA (al UAT-ului în care se află unitatea/unităţile de producţie se va completa de reprezentantul direcţiei pentru agricultură judeţene) CAIET DE SARCINI pentru solicitarea dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" Solicitant ...................................................., Adresa/Sediul: str. ................. nr. ....., localitatea ................, judeţul .........., telefon ..........., fax ..............., e-mail ..............., Unitatea de producţie/Locul de producţie: str. ............. nr. ......, localitatea ..............., judeţul .................. Nr. Atestat de producător/Nr. înregistrare registrul comerţului: ........................................... Nr. Registrul unic de identificare .................................. Cod de exploataţie acordat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor .................... Reprezentat de .........................., CNP/CUI ...................., în calitate de ............................. AUTOEVALUARE: A. Tipul produselor care fac obiectul solicitării (a se bifa categoriile corespunzătoare):
o Produse neprocesate (a se completa secţiunea I)
Produse de origine animală
o Produse procesate (a se completa
secţiunea a II-a)
Produse apicole (a se completa secţiunea a III-a)
o Produse neprocesate (a se completa
secţiunea a IV-a)
Produse de origine vegetală
o Produse procesate (a se completa
secţiunea a V-a)
(Atenţie!!! Se va avea în vedere că informaţiile prezentate mai jos pot fi demonstrate cu documente justificative, anexate la Registrul special de autocontrol.) Secţiunea I - produse de origine animală neprocesate (Caseta de mai jos se va replica de câte ori este necesar, pentru fiecare produs în parte.)
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Denumire şi descriere produs (de exemplu, lapte, ouă, carne): │
│...................................................... │
│...................................................... │
│...................................................... │
│1. Produsul este obţinut de la animale/păsări crescute cel puţin ultimele 2/3 │
│ale vieţii lor în zona montană (denumită în continuare ZM)? │
│[] Da │
│[] Nu │
│2. Produsul provine de la animale transhumante, crescute cel puţin 1/4 din │
│viaţă în transhumanţă şi care au păscut pe păşuni din ZM? │
│[] Da │
│[] Nu │
│3. Operaţiunile de sacrificare a animalelor, tranşare şi dezosarea a │
│carcaselor, în conformitate cu derogarea menţionată la art. 6 alin. (1) │
│lit. b) din Regulamentul delegat (UE) nr. 665/2014, cu condiţia ca distanţa │
│faţă de ZM să nu depăşească 30 km, au loc în afara ZM ? │
│[] Da*) │
│[] Nu │
│------- │
│*) Se vor preciza localitatea ........., judeţul ................ . │
│ │
│4. Hrana animalelor*1) de la care provine produsul reprezintă: │
│- peste 60% substanţă uscată din raţia furajeră anuală provenită din ZM în │
│cazul rumegătoarelor (cu excepţia animalelor transhumante, care trebuie să │
│respecte condiţia de la pct. 2 de mai sus); │
│- peste 50% substanţă uscată din raţia furajeră anuală provenită din ZM în │
│cazul celorlalte animale (de exemplu, păsări); │
│- peste 25% substanţă uscată din raţia furajeră anuală provenită din ZM în │
│cazul porcinelor. │
│5. Cantitate anuală de producţie estimată/nr. de animale de la care provine: │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
────────── *1) Documente justificative: borderou, avize, carnet de comercializare, facturi fiscale, contracte, registrul de fermă, după caz.────────── Secţiunea a II-a - produse de origine animală procesate (Caseta de mai jos se va replica de câte ori este necesar, pentru fiecare produs în parte.)
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Denumire şi descriere produs (de exemplu, brânză, caşcaval, pastramă etc.): │
│.......................................................................... │
│1. Produsul este obţinut de la animale/păsări crescute cel puţin ultimele 2/3 │
│din viaţă în ZM? │
│[] Da │
│[] Nu │
│2. Produsul este prelucrat în ZM? │
│[] Da │
│[] Nu │
│3. Produsul provine de la animale transhumante, crescute cel puţin 1/4 din │
│viaţă în transhumanţă şi care au păscut pe păşuni din ZM? │
│[] Da │
│[] Nu │
│4. Operaţiunile de sacrificare a animalelor, tranşare şi dezosarea a │
│carcaselor, în conformitate cu derogarea menţionată la art. 6 alin. (1) │
│lit. b) din Regulamentul delegat (UE) nr. 665/2014, cu condiţia ca distanţa │
│faţă de ZM să nu depăşească 30 km, au loc în afara ZM? │
│[] Da*) │
│[] Nu │
│------- │
│*) Se vor preciza localitatea ........., judeţul ................ . │
│ │
│5. Hrana animalelor*2) de la care provine produsul reprezintă: │
│- peste 60% substanţă uscată din raţia furajeră anuală provenită din ZM în │
│cazul rumegătoarelor (cu excepţia animalelor transhumante, care trebuie să │
│respecte condiţia de la pct. nr. 3); │
│- peste 50% substanţă uscată din raţia furajeră anuală provenită din ZM în │
│cazul celorlalte animale/păsări; │
│- peste 25% substanţă uscată din raţia furajeră anuală provenită din ZM în │
│cazul porcinelor. │
│6. Ingredientele cum sunt: plante aromatice, condimente, zahăr şi alte produse│
│neenumerate în anexa nr. 1 la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene │
│provin din ZM în proporţie de peste 50%? │
│[] Da │
│[] Nu │
│7. Cantitate anuală de producţie estimată/nr. de animale de la care provine: │
│8. Produsul este atestat ca fiind produs tradiţional? │
│[] Da │
│[] Nu │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
────────── *2) Documente justificative: borderou, avize, carnet de comercializare, facturi fiscale, contracte, registrul de fermă, după caz.────────── Secţiune a III-a - produse apicole (Caseta de mai jos se va replica de câte ori este necesar, pentru fiecare produs în parte.)
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Denumire şi descriere produs (de exemplu, miere, propolis etc.): │
│.................................................. │
│1. Nectarul şi polenul au fost colectate de albine exclusiv în ZM*3)? │
│[] Da │
│[] Nu │
│2. Cantitate anuală de producţie estimată/nr. de stupi de la care provine: │
│ │
│ │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
────────── *3) Documente justificative: ordin de deplasare în pastoral, înregistrarea unităţii administrativ-teritoriale cu amplasarea stupinei, după caz.────────── Secţiunea a IV-a - produse de origine vegetală neprocesate (Caseta de mai jos se va replica de câte ori este necesar, pentru fiecare produs în parte.)
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Denumire şi descriere produs (de exemplu, cătină, zmeură): │
│............................................................................. │
│1. Produsul este cultivat în ZM? │
│[] Da │
│[] Nu │
│2. Cantitate anuală de producţie estimată: │
│ │
│ │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Secţiunea a V-a - produse de origine vegetală procesate (Caseta de mai jos se va replica de câte ori este necesar, pentru fiecare produs în parte.)
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Denumire şi descriere produs (de exemplu, dulceaţă de cătină, zmeură): │
│........................................................ │
│1. Materia primă provine din ZM? │
│[] Da │
│[] Nu │
│2. Ingredientele cum sunt: plante aromatice, condimente, zahăr şi alte produse│
│neenumerate în anexa nr. 1 la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene │
│provin din ZM în proporţie de peste 50%? │
│[] Da │
│[] Nu │
│3. Cantitate anuală de producţie estimată: │
│4. Produsul este atestat ca fiind produs tradiţional? │
│[] Da │
│[] Nu │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Dacă produsul nu este atestat ca fiind produs tradiţional, completaţi şi lit. B şi C. B. Descrierea metodelor şi tehnicilor de producere a produsului/produselor respective
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │
│ │
│ │
│ │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
C. Descrierea unităţilor de procesare
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │
│ │
│ │
│ │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Documentul de înregistrare/Autorizaţia sanitar-veterinară pentru unitatea de producţie/locul de producţie mai sus menţionat nr. ......./data ........ (anexat/anexată în copie) Numele şi prenumele: ........................ Semnătura: ........................ Data: ........................
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ATENŢIE ! │
│ │
│Secţiunile vor fi completate de solicitanţi acolo unde este cazul. │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA 3 la procedură Denumire solicitant: Adresă/Sediu: str. .................... nr. ....., localitatea ........., judeţul ........., telefon/fax .............., e-mail ........................, Unitatea de producţie/Locul de producţie: str. ............ nr. ........, localitatea ........., judeţul ............ REGISTRUL SPECIAL DE AUTOCONTROL Înregistrarea documentelor justificative referitoare la provenienţa hranei animalelor, a materiilor prime şi a ingredientelor folosite la producerea produselor montane, precum şi a celor referitoare la destinaţia de comercializare a produselor Denumire produs: ...........................................
┌───┬─────────────────────────────────────────┬───┬─────────────────────────────────────────────────────┐
│ │ INTRĂRI │ │ IEŞIRI*x) │
├───┼────────────────┬────────────────────────┼───┼────────┬────────┬───────┬────────┬───────┬──────────┤
│Nr │ Descriere │ Denumire document │ │ Data │Denumire│Canti- │Nr. lot/│Canti- │ Document │
│crt│ obiect/document│justificativ şi date de │ │înregis-│şi număr│ tate │Produs/ │ tate │ justifi- │
│ │ justificativ │identificare (de exemplu│ │ trării │ lot │produsă│ Desti- │vândută│ cativ şi │
│ │(suprafaţă teren│ atestat producător, │ │lotului │ │ │ natar │ │ data de │
│ │ , cantitate │extras RUI, extras RNE, │ │ │ │ │ │ │ identi- │
│ │ producţie, │ registru de fermă │ │ │ │ │ │ │ ficare │
│ │ volum) │ conform Ordinului │ │ │ │ │ │ │(contract,│
│ │ │ministrului agriculturii│ │ │ │ │ │ │factură, │
│ │ │ şi dezvoltării rurale │ │ │ │ │ │ │nr. data) │
│ │ │ nr. 619/2015, contract,│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ factură etc.) │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────┼────────────────────────┼───┼────────┼────────┼───────┼────────┼───────┼──────────┤
│ 1.│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────┼────────────────────────┼───┼────────┼────────┼───────┼────────┼───────┼──────────┤
│ 2.│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────┼────────────────────────┼───┼────────┼────────┼───────┼────────┼───────┼──────────┤
│ 3.│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────┼────────────────────────┼───┼────────┼────────┼───────┼────────┼───────┼──────────┤
│ 4.│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────┼────────────────────────┼───┼────────┼────────┼───────┼────────┼───────┼──────────┤
│ 5.│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────┼────────────────────────┼───┼────────┼────────┼───────┼────────┼───────┼──────────┤
│ 6.│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────┼────────────────────────┼───┼────────┼────────┼───────┼────────┼───────┼──────────┤
│ 7.│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────┼────────────────────────┼───┼────────┼────────┼───────┼────────┼───────┼──────────┤
│ 8.│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼────────────────┼────────────────────────┼───┼────────┼────────┼───────┼────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└───┴────────────────┴────────────────────────┴───┴────────┴────────┴───────┴────────┴───────┴──────────┘
────────── *x) Se va completa după emiterea deciziei de acordare a dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan".────────── De exemplu: 1. Copie după certificatul de înregistrare în registrul comerţului al solicitantului şi certificatul constatator şi/sau atestatul de producător 2. Documentul de înregistrare/autorizare sanitară-veterinară şi pentru siguranţa alimentară pentru unitatea/obiectivul respectivă/respectiv, în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 111/2008 privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 57/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare sanitară veterinară a unităţilor care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală, cu modificările ulterioare; 3. Buletinul de analize al produsului actualizat, conform legislaţiei naţionale şi europene 4. Dovezi din care să rezulte îndeplinirea cerinţelor Regulamentului delegat (UE) nr. 665/2014, respectiv: - pentru produse de origine animală: copie după documentul de înregistrare/autorizare, în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate, cu modificările şi completările ulterioare, copii după documente de mişcare a animalelor din exploataţie, după caz, şi copii după documente din care să rezulte provenienţa furajelor; - pentru produsele de origine vegetală: copii după documente din care să rezulte provenienţa materiilor prime; - pentru produsele apicole: ordin de deplasare în pastoral şi documentul de înregistrare la unitatea administrativ-teritorială unde apicultorul îşi declară amplasarea stupinei. 5. Document justificativ şi/sau declaraţie de conformitate pentru delimitarea administrativă a zonei geografice de provenienţă a materiilor prime 6. Document justificativ şi/sau declaraţie de conformitate pentru delimitarea administrativă a locului de fabricare şi ambalare a produselor agroalimentare, cu excepţia produselor apicole 7. Documente care atestă că hrana animalelor de la care provine produsul respectă cerinţele din anexa nr. 2 la procedură ANEXA 4 la procedură MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ................... REGISTRUL DE CONTROL AL PRODUSELOR MONTANE (model) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură a Judeţului .........................
┌────┬───────────────┬─────────┬──────────┬───────────┬───────────┬────────────┬───────────┬───────────┬───────────┐
│Nr. │ Solicitant/ │ Nr. │ │ │ │Nr. şi data │Nr. şi data│ │ │
│crt.│ Beneficiar │ cerere/ │ Data │ Data │ Locul │notificării │ notei de │Rezultatul │Observaţii │
│ │ controlat │ decizie │depunerii │verificării│verificării│de control │constatare │verificării│ │
│ │ │ │ │ │ │ anuale │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼──────────┼───────────┼───────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
│ (0)│ (1) │ (2) │ (3) │ (4) │ (5) │ (6) │ (7) │ (8) │ (9) │
├────┼───────────────┼─────────┼──────────┼───────────┼───────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
│ 1.│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼──────────┼───────────┼───────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
│ 2.│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼──────────┼───────────┼───────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
│ 3.│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼──────────┼───────────┼───────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
│ 4.│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼──────────┼───────────┼───────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┤
│... │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴───────────────┴─────────┴──────────┴───────────┴───────────┴────────────┴───────────┴───────────┴───────────┘
Întocmit ............................................... (numele, prenumele, funcţia, semnătura, ştampila) ANEXA 5 la procedură MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ................... Adresa: localitatea ..............., strada .............. nr. ......, cod poştal .........., telefon/fax ..............., e-mail .............., web ............. NOTĂ DE CONSTATARE nr. ......../din data de .................... privind verificarea îndeplinirii condiţiilor în vederea acordării/neacordării dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" 1. Obiectul controlului: verificarea realităţii datelor înscrise în documentaţia depusă la direcţia pentru agricultură judeţeană conform anexei nr. 1 la procedura aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 52/2017, înregistrată cu nr. .............. în data de ...................., a Adresei Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a Judeţului ....... nr. ......... din data de .........../a Registrului special de autocontrol şi a documentelor specifice, conform modelului din anexa nr. 2 la procedura aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 52/2017 2. Subsemnatul/Subsemnata, ........................., posesor/posesoare al/a legitimaţiei nr. ........., eliberată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în urma verificării realităţii datelor pentru acordarea dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" pentru produsul ............................ (Se va numi produsul.), fabricat de ................... 3. Solicitantul ......................., înmatriculat în registrul comerţului cu nr. ..........., cod unic de înregistrare .................., adresa sediului/Atestat de producător nr. ....../............., tel./fax ........................., ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................, la 4. Unitatea (filială, punct de lucru), adresa: .................., unde am fost primiţi de domnul/doamna .................., în calitate de ................, posesor al actului de identitate ........ seria ......., nr. ............., eliberat de .................. la data .............., CNP ...................., am constatat următoarele: - unitatea de producţie îndeplineşte/nu îndeplineşte condiţiile ..................... pentru acordarea dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" (Se vor menţiona distinct motivele acordării/neacordării dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan".) .............................................................................. .............................................................................. 5. Măsuri stabilite în baza constatării unor neconcordanţe şi termenul finalizării lor: .............................................................................. .............................................................................. Reprezentantul direcţiei pentru agricultură judeţene, (persoana cu atribuţii din direcţia pentru agricultură judeţeană)
Funcţia Operatorul economic sau reprezentantul împuternicit
.............................. .................
(semnătura şi ştampila) (semnătura şi ştampila)
..............................
ANEXA 6 la procedură MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE DECIZIE nr. ...../ data....... de acordare a dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" eliberată în temeiul prevederilor Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 52/2017 privind aprobarea Procedurii de verificare a conformităţii datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" şi de verificare a respectării legislaţiei europene şi naţionale de către operatorii economici care au obţinut dreptul de utilizare a respectivei menţiuni şi al Notei de constatare nr. ............. din data de ................. Începând cu data de .................., operatorul economic .............., cu sediul în localitatea ..................., str. ................. nr. ......, judeţul ........., cu unitatea de producţie având sediul în localitatea ................., cod SIRUTA .................., str. ................. nr. ........, judeţul ..............., are dreptul de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" pentru produsul/produsele înregistrat/înregistrate în Registrul naţional al produselor montane la nr. ............... ............................................. nr. ......... ............................................. nr. ......... ............................................. nr. ......... ............................................. nr. ......... ............................................. nr. ......... Direcţia ...............................*x) Director, ..................................────────── *x) Direcţia de specialitate din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.────────── ANEXA 7 la procedură MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ..... Nr. ............ din...................... NOTIFICARE Către ................................................. Prin prezenta vă informăm că, în data de ............., ora .........., locul ................, va avea loc o acţiune de verificare a respectării condiţiilor care au stat la baza emiterii Deciziei nr. ...../......., în conformitate cu prevederile art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012, ale Regulamentului delegat (UE) nr. 665/2014 şi ale caietului de sarcini, pentru produsele: ....................................................................... ....................................................................... ....................................................................... ....................................................................... Precizăm că misiunea de verificare în teren va fi realizată de către domnul ......., legitimat cu ..........., având funcţia de consilier, în calitate de expert 1, şi de către domnul ........, legitimat cu............, având funcţia de consilier, în calitate de expert 2. În vederea asigurării unei piste de audit eficiente, vă rugăm ca, în termen de 7 (şapte) zile lucrătoare de la primirea prezentei, să transmiteţi următoarele documente: ........................................................................ ........................................................................ ........................................................................ ........................................................................ ...................................................................... . (Se vor menţiona documentele relevante care să ateste dinamica producţiei din unitatea de producţie.) Cu stimă, Director, ............................ (numele şi prenumele) ........................... (semnătura) ANEXA 8 la procedură MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ......................... Adresa: localitatea ............., str. ........... nr. ......, cod poştal ........., telefon/fax ............., e-mail ............., web .............. PROCES-VERBAL DE CONSTATARE nr. ............./din data de ............... privind nerespectarea condiţiilor şi criteriilor care au stat la baza acordării dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" 1. Subsemnatul/Subsemnata, ........................, posesor/posesoare al/a legitimaţiei nr. ........., eliberată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în urma tematicii de control/reclamaţiei, în vederea verificării conformităţii respectării prevederilor art. 29 şi 31 din Regulamentul (UE) nr. 1.151/2012, ale Regulamentului delegat (UE) nr. 665/2014 de către produsele agroalimentare care au obţinut dreptul de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" pentru 2. Solicitantul .........................., înmatriculat în registrul comerţului cu nr. ...................., cod unic de înregistrare ....................., adresa sediului/Atestat de producător nr. ......../.............., tel./fax ..............., la 3. Unitatea (filială, punct de lucru), adresa: .................., cod SIRUTA, unde am fost primiţi de domnul/doamna ....................., în calitate de ................., posesor/posesoare al/a actului de identitate ........... seria ..... nr. ........, eliberat de ................. la data .........., CNP .............., am constatat următoarele: (Se vor menţiona distinct motivele în fapt care au stat la baza retragerii dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" şi normele de drept încălcate pentru produsul/produsele înregistrat/înregistrate în Registrul naţional al produselor montane la numărul/numerele ...................) ......................................................................... ......................................................................... Prezentul document a fost întocmit în 2 exemplare originale, din care un exemplar pentru direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale care se va arhiva la documentaţia depusă şi unul pentru operatorul economic. Reprezentantul direcţiei pentru agricultură judeţene, (persoana cu atribuţii din direcţia pentru agricultură judeţeană) Funcţia .............................. (semnătura şi ştampila) Operatorul economic sau reprezentantul împuternicit, .............................. (semnătura) Data ANEXA 9 la procedură MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE DECIZIE nr. ...../data ....... de retragere a dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" eliberată în temeiul prevederilor Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 52/2017 privind aprobarea procedurii de verificare a conformităţii datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" şi de verificare a respectării legislaţiei europene şi naţionale de către operatorii economici care au obţinut dreptul de utilizare a respectivei menţiuni şi al Procesului-verbal de constatare nr. ....... din data de ............... Începând cu data de ............., operatorului economic .........................., cu sediul în localitatea ..................., str. ............. nr. ..., judeţul ..........., cu unitatea de producţie având sediul în localitatea .............................., cod SIRUTA ............................., str. ............................. nr. .........., judeţul .........................., i se retrage dreptul de utilizare a menţiunii de calitate facultative "produs montan" pentru produsul/produsele înregistrat/înregistrate în Registrul naţional al produselor montane la numărul ................./numerele: ............................................. nr. ......... ............................................. nr. ......... ............................................. nr. ......... Prezenta decizie poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data primirii, în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Prezentul document a fost întocmit în 2 exemplare originale, din care un exemplar pentru direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale care se va arhiva la documentaţia depusă şi unul pentru operatorul economic. Direcţia .......................*x). Director, ......................────────── *x) Direcţia de specialitate din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.────────── ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.