Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ţinând seama de Referatul de aprobare al Oficiului Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte Produse Vitivinicole nr. 500 din 21 noiembrie 2002, în baza prevederilor art. 18, 42, 48, 49 şi 50 din Legea viei şi vinului în sistemul organizãrii comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002 şi ale art. 63, 64, 65 şi 111 din Normele metodologice de aplicare a Legii viei şi vinului în sistemul organizãrii comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002, aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.134/2002 , în temeiul <>Hotãrârii Guvernului nr. 362/2002 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pãdurilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor emite urmãtorul ordin: ART. 1 Se aproba Normele metodologice pentru producerea şi comercializarea vinurilor cu denumire de origine, prevãzute în anexa nr. 1. ART. 2 Se aproba Regulamentul de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte Produse Vitivinicole (ONDOV), prevãzut în anexa nr. 2. ART. 3 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezentul ordin. ART. 4 Pe data intrãrii în vigoare a prezentului ordin se abroga: a) <>Ordinul ministrului agriculturii şi alimentaţiei nr. 122 din 11 iulie 2000 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte Produse Vitivinicole, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 10 august 2000; b) <>Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor nr. 39 din 21 februarie 2001 pentru aprobarea structurii organizatorice a Oficiului Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte Produse Vitivinicole, precum şi a nivelului sumelor percepute pentru eliberarea autorizaţiei de producãtor de vinuri cu denumire de origine şi a certificatului de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor cu denumire de origine, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 4 aprilie 2001, precum şi orice alta dispoziţie contrarã. ART. 5 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor, Ilie Sarbu Bucureşti, 28 ianuarie 2003. Nr. 52. ANEXA 1 NORME METODOLOGICE pentru producerea şi comercializarea vinurilor cu denumire de origine CAP. A Definiţii, clasificare ART. 1 Definitia vinurilor cu denumire de origine controlatã şi condiţiile generale de producere a acestora sunt stabilite la art. 22 şi 23 din Legea viei şi vinului în sistemul organizãrii comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002. ART. 2 Clasificarea vinurilor cu denumire de origine controlatã, denumite prescurtat vinuri DOC, este precizatã prin Normele metodologice de aplicare a Legii viei şi vinului în sistemul organizãrii comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002, aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.134 din 10 octombrie 2002 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 4 noiembrie 2002. Potrivit acestei clasificari, vinurile DOC, care trebuie sa aibã o tãrie alcoolicã dobandita de minimum 11% în volume, pot fi încadrate, în funcţie de stadiul de maturare a strugurilor la cules şi de caracteristicile lor calitative şi de compoziţie, în urmãtoarele categorii: a) cules la maturitatea deplina, DOC-CMD: vinuri provenite din struguri cu conţinut în zaharuri de minimum 187 g/l; b) cules târziu, DOC-CT: vinuri provenite din struguri cu conţinut în zaharuri de minimum 220 g/l. Pentru producerea de vinuri roşii seci din aceasta categorie strugurii trebuie sa aibã la recoltare un conţinut în zaharuri de minimum 213 g/l; c) cules la innobilarea boabelor, DOC-CIB: vinuri obţinute din struguri cu conţinut în zaharuri de minimum 240 g/l, cu atac de mucegai nobil sau culesi la stafidirea boabelor. ART. 3 Autorizaţiile pentru derogarile privind locul realizãrii diferitelor faze ale procesului de producere a vinurilor cu denumire de origine, menţionate la <>art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 244/2002 , se dau de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pãdurilor, prin Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte Produse Vitivinicole (ONDOV), în baza cererilor depuse de producãtorii interesaţi. CAP. B Condiţii de producere a vinurilor cu denumire de origine ART. 4 Vinurile cu denumire de origine se obţin din struguri produşi în areale delimitate, caracterizate prin condiţii de clima, sol şi expoziţie favorabile pentru calitatea recoltei. Delimitarea arealelor de producere a vinurilor cu denumire de origine se face prin indicarea comunelor şi satelor ce intra în aceste areale şi prin stabilirea conturului lor bazat mai ales pe limite naturale. Plantaţiile viticole destinate producerii vinurilor cu denumire de origine din cadrul fiecãrei exploatãri viticole situate în arealul delimitat pentru denumirea respectiva se stabilesc la nivel de parcela. ART. 5 Soiurile destinate producerii vinurilor cu denumire de origine trebuie sa facã parte din grupa celor recomandate şi autorizate pentru cultura în arealul viticol respectiv. Aceste soiuri vor fi nominalizate prin deciziile de acordare a dreptului de producere a vinurilor cu denumire de origine, emise de ONDOV pentru fiecare denumire de origine, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor. Plantaţiile din care se obţin vinuri cu denumire de origine trebuie sa aibã o puritate de soi de cel puţin 80%. Butucii-impuritati din aceste plantaţii vor face parte numai din soiuri aparţinând speciei Vitis vinifera, iar strugurii acestor soiuri se vor separa la cules de cei ai soiului ce sta la baza producerii vinului pentru care se acorda denumirea de origine. Verificarea condiţiei de puritate de soi a materiei prime se face cu ocazia receptionarii strugurilor la crama. ART. 6 Suprafeţele viticole în care se gãsesc vii cu soiuri nobile, purtãtoare de denumire de origine controlatã, beneficiazã de sprijin financiar din partea statului. Proprietãţile viticole care beneficiazã de denumire de origine controlatã se supun controlului periodic privind: - structura producţiei; - analiza produsului; - controlul pesticidelor; - controlul utilajelor; - respectarea agrotehnicii de cultura. ART. 7 În plantaţiile destinate producerii vinurilor cu denumire de origine trebuie folosite metode de cultura a viţei de vie care sa nu influenteze negativ calitatea recoltei. În acest scop realizarea producţiei de struguri se va face în condiţii bine precizate, referitoare la: - densitatea plantaţiei (numãrul minim de butuci plantati la hectar); - forma de conducere a butucilor; - incarcatura de rod (numãrul maxim de ochi viabili la butuc); - irigarea. Executarea irigarii este permisã numai în anii secetosi, cu aprobarea ONDOV. Fertilizarea se va realiza prin aplicare de îngrãşãminte organice o data la 4-5 ani, precum şi prin administrarea de îngrãşãminte chimice în doze moderate (fertilizarea cu azot în doza de maximum 75 hg/ha etc.). În plantaţii se va asigura o protecţie fitosanitara eficienta pentru realizarea unei stãri de buna sãnãtate a recoltei. În toamnele ploioase, cu pericol de atac de mucegai, se recomanda aplicarea desfrunzitului parţial în zona strugurilor la butucii cu masa foliara bogata. ART. 8 Pentru producerea de vinuri cu denumire de origine se stabilesc limite maxime ale producţiei de struguri la hectar, diferenţiate pe soiuri. Depãşirea producţiei maxime prevãzute atrage neacordarea dreptului de utilizare a denumirii de origine revendicate pentru totalitatea recoltei obţinute în parcelele respective. ART. 9 Pentru strugurii destinaţi producerii vinurilor cu denumire de origine se stabilesc urmãtoarele condiţii de ordin calitativ: - puritatea de soi de 100% pentru producerea de vinuri care se valorifica cu denumire de soi; - o stare buna de sãnãtate - proporţia boabelor avariate nu poate fi mai mare de 10%, cu excepţia strugurilor culesi în supramaturare, cu atac de mucegai nobil pe boabe; - un conţinut minim în zaharuri. Calitatea strugurilor se constata în momentul recepţiei lor la crama. În acest moment strugurii trebuie sa prezinte o stare buna de integritate. Este interzisã mustuirea lor în vasele de transport sau transportarea lor în saci din folie de polietilena. ART. 10 Pentru producerea vinurilor cu denumire de origine se vor folosi practici oenologice traditionale şi autorizate care asigura pãstrarea însuşirilor de naturaleţe şi tipicitate ale vinurilor. Este interzisã utilizarea urmãtoarelor procedee: - folosirea preselor continue la vinificarea în alb (în cazul unitãţilor dotate cu prese continue se admite numai folosirea mustului ravac obţinut la scurgatoare); depãşirea, la vinificarea în alb, a randamentului în must de 72%, indiferent de tipul preselor; - aplicarea tratamentului termic al mustuielii în producerea vinurilor roşii; - folosirea altor practici oenologice decât a celor admise prin normele metodologice pentru aplicarea <>Legii nr. 244/2002 . ART. 11 Vinurile cu denumire de origine trebuie sa corespundã în momentul punerii lor în consum unor caracteristici de compoziţie şi calitate bine precizate. Aceste caracteristici se stabilesc pentru fiecare tip de vin prin deciziile de acordare a dreptului de producere a vinurilor cu denumire de origine. Vinurile trebuie sa prezinte şi caracteristicile de compoziţie prevãzute prin normele metodologice pentru aplicarea <>Legii nr. 244/2002 . ART. 12 Producerea vinurilor cu denumire de origine se face în condiţiile exercitãrii unui control în legatura cu respectarea normelor stabilite pentru realizarea producţiei de struguri şi vinuri şi cu verificarea caracteristicilor de compoziţie şi calitate ale vinurilor. CAP. C Acordarea dreptului de producere şi comercializare a vinurilor cu denumire de origine ART. 13 Recunoaşterea dreptului de producere şi comercializare a vinurilor cu denumire de origine se face prin intermediul urmãtoarelor documente de baza: a) Decizie privind acordarea dreptului de producere a vinurilor cu denumire de origine; b) Autorizaţie de producãtor de vinuri cu denumire de origine; c) Certificat de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor cu denumire de origine. Deciziile privind acordarea dreptului de producere a vinurilor cu denumire de origine ART. 14 Dreptul de producere a vinurilor cu denumire de origine pe un anumit teritoriu este acordat prin decizii emise pentru fiecare denumire de origine, eliberate de ONDOV, avizate de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV) şi aprobate prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor. Decizia privind acordarea dreptului de producere a vinurilor cu denumire de origine cuprinde urmãtoarele elemente: a) denumirea de origine; b) arealul delimitat pentru producerea vinurilor, cu indicarea comunelor şi satelor care intra în areal; c) soiurile sau sortimentele de soiuri; d) categoriile şi tipurile de vin prevãzute a se obţine; e) sistemul de cultura (numãrul de butuci la hectar, formele de conducere şi incarcaturile de rod, regimul de irigare etc.); f) nivelul maxim al producţiei de struguri la hectar, pe soiuri; g) conţinutul minim în zaharuri al strugurilor la cules; h) procedeele tehnologice de producere a vinurilor; i) principalele caracteristici fizico-chimice şi organoleptice pe care trebuie sa le îndeplineascã vinurile; j) condiţiile privind declasarea vinurilor. Limitele arealelor de producere a vinurilor cu denumire de origine controlatã se traseaza pe harti topografice, care se definitiveaza prin lucrãrile de întocmire a Cadastrului viticol, conform prevederilor <>art. 6 din Legea nr. 244/2002 . Deciziile privind acordarea dreptului de producere a vinurilor cu denumire de origine se întocmesc potrivit modelului din anexa nr. 1. Aceste decizii au o lungã valabilitate, de ele putând beneficia toţi producãtorii de struguri şi de vinuri situati în arealele delimitate pentru obţinerea vinurilor respective. Autorizaţiile de producãtori de vinuri cu denumire de origine ART. 15 În baza deciziilor menţionate se acorda proprietarilor care deţin plantaţii apte de a produce vinuri cu denumire de origine, în unele situaţii şi unitãţilor de vinificare în care se realizeazã prelucrarea strugurilor, dreptul de a produce astfel de vinuri, respectiv de struguri destinaţi producerii lor, consemnat prin autorizaţii de producãtor de vinuri cu denumire de origine. Fata de modul în care se realizeazã productiile de struguri şi de vinuri apar urmãtoarele posibilitãţi de întocmire a autorizaţiilor de producãtor de vinuri cu denumire de origine: a) autorizaţii acordate agenţilor economici care deţin plantaţii viticole şi realizeazã prelucrarea strugurilor în unitãţi proprii de vinificare; b) autorizaţii acordate unitãţilor de vinificaţie care realizeazã prelucrarea strugurilor preluati de la cultivatorii de vita de vie, care au decizii privind acordarea dreptului de producere a vinurilor cu denumire de origine. ART. 16 Autorizaţiile de producãtor de vinuri cu denumire de origine cuprind urmãtoarele elemente: a) numele (denumirea) şi domiciliul (sediul) deţinãtorului plantaţiei; b) denumirea de origine ce poate fi folositã; c) comuna (comunele) şi satul (satele) în care sunt amplasate plantaţiile; d) plantaţiile recunoscute pentru producerea vinurilor cu denumire de origine (soiuri, parcele, suprafeţe); e) productiile de struguri şi de vin ce pot fi obţinute, pe categorii de calitate şi soiuri; f) locurile şi unitãţile în care se realizeazã diferitele faze ale procesului tehnologic de vinificare. Autorizaţiile de producãtor de vinuri cu denumire de origine se elibereazã de ONDOV, în baza cererilor întocmite de deţinãtorii plantaţiilor viticole îndreptãţite sa producã astfel de vinuri. Autorizaţiile se actualizeazã, iar cererile se reinnoiesc ori de câte ori intervin modificãri în apartenenţa şi structura plantaţiilor sau în legatura cu locul în care se realizeazã diferitele faze ale procesului de vinificare. Autorizaţiile de producãtor de vinuri cu denumire de origine se întocmesc potrivit modelului din anexa nr. 2, iar cererile pentru acordarea autorizaţiei de producãtor de vinuri cu denumire de origine se întocmesc potrivit modelului din anexa nr. 3. În vederea eliberãrii autorizaţiilor de producãtor de vinuri cu denumire de origine se verifica fiecare parcela de vie sub aspectul îndeplinirii condiţiilor reclamate de producerea vinurilor respective, stabilite prin prezentele norme metodologice şi prin deciziile menţionate la art. 14. Verificarea se face de inspectorii teritoriali ai ONDOV şi se referã la urmãtoarele aspecte: amplasarea viilor în cadrul arealului delimitat, soiurile şi puritatea de soi a plantaţiei, desimea vitelor, forma de conducere a butucilor. Rezultatele acestei verificãri se consemneazã în procese-verbale încheiate în doua exemplare, dintre care unul rãmâne la deţinãtorul plantaţiei, iar al doilea la inspectoratul teritorial al ONDOV, ca document justificativ al eliberãrii autorizaţiei de producãtor de vinuri cu denumire de origine. ART. 17 Autorizaţiile de producãtor de vinuri cu denumire de origine pot fi acordate şi producãtorilor de vinuri care realizeazã vinificarea strugurilor preluati de la cultivatorii de vita de vie situati în arealele delimitate pentru denumirile respective şi care deţin plantaţii autorizate ce corespund condiţiilor stabilite prin prezentele norme metodologice şi prin deciziile menţionate la art. 14. Eliberarea acestor autorizaţii se face prin respectarea urmãtoarei metodologii: a) Unitãţile de vinificaţie vor întocmi un inventar al cultivatorilor de vita de vie (producãtori particulari, asociaţii sau societãţi comerciale) care urmeazã sa le furnizeze struguri apţi de a fi folosiţi pentru producerea de vinuri cu denumire de origine. Acest inventar va cuprinde numele producãtorului de struguri, denumirea localitãţii în care acesta îşi are domiciliul sau sediul şi a comunelor şi satelor în care sunt amplasate viile pe care producãtorul le deţine. Un exemplar al inventarului va fi înaintat oficiului teritorial al ONDOV, împreunã cu cererea de a se efectua controlul plantaţiilor, în scopul eliberãrii autorizaţiilor de producãtor de struguri destinaţi producerii de vinuri DOC. b) Inspectorii teritoriali ai ONDOV împreunã cu specialiştii unitãţii de vinificaţie sau ai societãţii comerciale de care aparţine unitatea vor efectua controlul prevãzut în prezentele norme metodologice în toate plantaţiile indicate în inventar. Cultivatorilor de vii care deţin plantaţii apte de a produce vinuri DOC li se elibereazã autorizaţii de producãtor de struguri destinaţi obţinerii de vinuri cu denumire de origine. Aceste autorizaţii se emit de ONDOV, în baza cererilor depuse de cãtre unitãţile de vinificaţie în care se realizeazã prelucrarea strugurilor. Modelul autorizaţiilor de producãtor de struguri destinaţi obţinerii de vinuri cu denumire de origine este prezentat în anexa nr. 4, iar al cererilor, în anexa nr. 5. c) Evidenta strugurilor adusi la crama de cultivatori, consideraţi drept corespunzatori pentru producerea de vinuri DOC, se înscrie într-un registru special, prin folosirea rubricilor indicate în anexa nr. 6. Dacã strugurii se adreseazã mai multor denumiri de origine, evidenta lor se va tine pe registre separate, iar prelucrarea strugurilor, fermentarea musturilor şi depozitarea vinurilor vor fi fãcute separat, pe denumiri de origine. d) La încheierea campaniei de cules şi vinificare registrul de evidenta a strugurilor predati la crama pentru producerea vinurilor cu denumire de origine va fi verificat şi parafat de inspectorul teritorial al ONDOV. Inspectorul teritorial al ONDOV va face verificãri şi în cursul campaniei de vinificare, urmãrind respectarea condiţiilor de recepţie a strugurilor şi de completare a registrului. e) Situaţia finala a strugurilor primiţi la crama pentru producerea de vinuri cu denumire de origine se consemneazã într-un proces-verbal încheiat în 3 exemplare (unul pentru unitatea de vinificare, unul pentru societatea comercialã de care aparţine centrul de vinificare şi unul pentru inspectoratul teritorial al ONDOV), în care se menţioneazã cantitatea de struguri receptionati, pe soiuri şi categorii de calitate a vinurilor, precum şi cantitãţile de vin brut posibil a fi realizate. Dacã strugurii adusi la crama se adreseazã mai multor denumiri de origine, vor fi întocmite proceseverbale separate pentru fiecare denumire de origine. Procesul-verbal va fi semnat de şeful centrului de vinificare şi contrasemnat de inspectorul teritorial al ONDOV. f) În baza evidentei menţionate, consemnatã în proceseverbale, se elibereazã unitãţii de vinificare o autorizaţie de producãtor de vinuri cu denumire de origine, care se întocmeşte potrivit modelului din anexa nr. 7. Aceasta autorizaţie este valabilã numai pentru vinurile obţinute din recolta anului la care se referã evidenta strugurilor primiţi la crama. Autorizaţia se elibereazã în baza unei cereri adresate ONDOV, care se întocmeşte conform modelului din anexa nr. 8. La cerere se anexeazã autorizaţiile de producãtor de struguri destinaţi obţinerii de vinuri cu denumire de origine care au stat la baza realizãrii vinurilor respective. ART. 18 Aceeaşi unitate de vinificare poate beneficia de dreptul producerii de vinuri cu denumire de origine prin ambele cai menţionate la art. 16 şi 17. În acest scop unitãţile trebuie sa primeascã autorizaţii de producãtor de vinuri cu denumire de origine, eliberate de ONDOV, pentru fiecare situaţie în care se realizeazã producerea vinurilor respective. Certificatele de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor cu denumire de origine ART. 19 Dreptul folosirii de cãtre producãtorul de vin a unor denumiri de origine pentru anumite loturi de vin produse de acesta se acorda anual prin eliberarea de certificate de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor cu denumire de origine. Eliberarea acestor certificate se face prin respectarea urmãtoarei metodologii: a) Dupã terminarea culesului, respectiv în termen de 15 zile de la încetarea fermentãrii mustului şi nu mai târziu de 15 decembrie, producãtorii de vin au obligaţia, potrivit <>Legii nr. 244/2002 , sa întocmeascã o declaraţie de recolta care se depune şi se înregistreazã la autoritãţile administraţiei publice locale în a cãror raza teritorialã este depozitat vinul. Producãtorii de vinuri cu denumire de origine vor depune un exemplar al declaraţiei de recolta la inspectorul teritorial al ONDOV de care aparţin. Declaraţia de recolta se întocmeşte conform modelului aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor. În declaraţie va fi indicat locul în care este depozitat vinul. În baza ei, ONDOV ia, într-o prima evidenta, vinurile considerate de producãtori ca fiind apte de a evolua şi de a fi comercializate ca vinuri cu denumire de origine. b) Dupã cel mult 4 luni de la vinificare vinurile luate în evidenta în baza declaraţiilor de recolta vor fi supuse aprecierii organoleptice şi unor analize sumare de laborator. În acest moment se determina: tãria alcoolicã dobandita, conţinutul în zaharuri, aciditatea totalã şi volatila, extractul nereducator, intensitatea coloranta (la vinurile roşii), conţinutul în dioxid de sulf liber şi total. Probele trimise pentru analiza vor fi furnizate de producãtorii de vinuri, pe rãspunderea lor, ele reprezentând vinuri lotizate pe tipuri. Va fi comunicatã cantitatea de vin produsã din fiecare proba trimisa pentru analiza. Analizele vor fi executate de laboratoare autorizate, pe cheltuiala producãtorului. Din fiecare lot de vin producãtorul va preleva câte 3 sticle de 1 litru, din care doua vor fi trimise la laboratorul autorizat pentru analiza. În buletinul de analiza se va mentiona dacã vinurile analizate prezintã caracteristici care le asigura posibilitatea de a evolua ca vinuri cu denumire de origine sau dacã aceste caracteristici nu sunt asigurate. c) Vinurile apte de a evolua ca vinuri cu denumire de origine vor fi luate în evidenta de inspectoratul teritorial al ONDOV şi vor fi urmãrite în fazele lor de stocare, condiţionare, maturare şi invechire. Evoluţia calitãţii şi compoziţiei lor va fi urmãritã periodic prin sondaje, prin analize de laborator şi aprecieri organoleptice fãcute de laboratoarele autorizate. Dacã se constata ca anumite loturi de vin şi-au pierdut însuşirile valoroase de compoziţie şi de calitate, ele vor fi eliminate din rândul celor îndreptãţite de a primi o denumire de origine şi vor fi scoase din evidenta ONDOV. d) Certificatele de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor cu denumire de origine se elibereazã vinurilor luate în evidenta, urmãrite pe tot parcursul evoluţiei lor potrivit prevederilor de la alineatul precedent, în urma analizelor de laborator şi aprecierilor organoleptice executate de laboratoare autorizate asupra probelor reprezentând vinurile aflate în faza finala a pregãtirii lor pentru imbuteliere. Cererile pentru acordarea certificatelor de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor cu denumire de origine se întocmesc potrivit modelului prezentat în anexa nr. 9 şi se adreseazã ONDOV, precum şi inspectoratelor teritoriale ale ONDOV. e) Certificatele de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor cu denumire de origine se întocmesc potrivit modelului din anexa nr. 10. Ele se elibereazã de ONDOV, la propunerea inspectoratului teritorial al ONDOV, şi conţin urmãtoarele elemente: - numele şi adresa producãtorului de vinuri (unitatea care executa îmbutelierea şi livrarea vinurilor); - identificarea loturilor de vin: soiul sau sortimentul, categoria de calitate (DOC-CMD, DOC-CT, DOC-CIB), anul de recolta, cantitatea (nr. de butelii); - caracteristici de compoziţie şi calitate a vinurilor. În baza acestor certificate producãtorii de vin primesc dreptul de a comercializa vinurile sub denumirea de origine revendicata, în limita cantitãţilor înscrise în certificate. ART. 20 Controlul compoziţiei fizico-chimice a vinurilor se face de laboratoarele autorizate, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor. Aprecierea organoleptica a vinului se efectueazã de degustatori autorizaţi, membri ai Asociaţiei Degustatorilor Autorizaţi din România (ADAR), constituiţi în comisii formate din cel puţin 3 persoane, sub conducerea reprezentantului ONDOV. Din comisia de degustare nu va face parte specialistul producãtorului de vinuri. Modelul buletinului de analiza pentru determinarile care se executa în aceasta faza este prezentat în anexa nr. 11. Ridicarea probelor de vin destinate analizelor se face în prezenta inspectorilor teritoriali ai ONDOV. Din fiecare vin se ridica 4 sticle de 1 litru, dintre care una se pãstreazã la producãtor, doua sunt destinate analizelor fizico-chimice, iar una aprecierii organoleptice. Transportul probelor, plata analizelor şi a testarii organoleptice se fac de producãtor. Dacã producãtorul este nemulţumit de decizia adoptatã, el are dreptul de a face contestaţie scrisã şi motivatã, în termen de 15 zile, la ONDOV. Evidenta stocurilor de vin ART. 21 Evidenta stocurilor de vin cu denumire de origine se tine de producãtorul de vinuri, respectiv de unitãţile care participa la executarea vinificarii primare, depozitarii şi conditionarii vinurilor, maturarii, imbutelierii şi invechirii lor la sticla, indiferent dacã aceste operaţiuni se fac într-o singura unitate sau în mai multe unitãţi. Unitãţile care se ocupa de obţinerea, depozitarea şi îngrijirea vinurilor cu denumire de origine vor folosi pentru evidenta registre de crama, în care se deschid partizi pentru fiecare lot de vin, folosindu-se ca stoc iniţial cantitatea de vin consideratã corespunzãtoare pentru a obţine dreptul de denumire de origine. În acest registru se înscriu toate tratamentele aplicate vinului respectiv şi miscarile acestuia, cu evidentierea soldului cantitativ. Registrul de crama se întocmeşte potrivit modelului din anexa nr. 12. Unitãţile care executa îmbutelierea, maturarea vinurilor la sticle, etichetarea şi livrarea lor vor deţine registre de evidenta a vinurilor imbuteliate, în care vor înscrie livrãrile efectuate, pe destinaţii, plecand de la cantitatea de vin îmbuteliat menţionatã în Certificatul de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor cu denumire de origine. Aceste registre se întocmesc potrivit modelului din anexa nr. 13. Inspectorii teritoriali ai ONDOV vor verifica prin sondaj modul în care este ţinuta evidenta menţionatã. ART. 22 O data cu transferarea strugurilor şi, respectiv, a vinurilor în vrac de la un producãtor la altul prin vânzare-cumpãrare se transfera şi toate drepturile şi obligaţiile privind producerea vinurilor cu denumire de origine prevãzute prin prezentele norme metodologice. Toate transferurile de struguri şi de vin se fac cu anunţarea prealabilã a ONDOV, facuta prin declaraţii semnate de pãrţile participante la realizarea acestor operaţiuni. Declasarea vinurilor ART. 23 Declasarea unui vin de calitate superioarã cu denumire de origine se face la deţinãtor, ori de câte ori se constata ca vinul şi-a modificat în sens negativ caracteristicile organoleptice şi de compoziţie, nemaiindeplinind condiţiile stabilite pentru vinul respectiv. Declasarea se face în urma sesizãrii reprezentanţilor organelor cu atribuţii pe linia controlului calitãţii produselor, precum şi la cererea scrisã a producãtorilor sau comercianţilor. Ea se efectueazã în baza verificãrilor fãcute la fata locului şi a rezultatelor analizelor (fizico-chimice şi organoleptice) obţinute de laboratoarele autorizate. În cazul în care din verificãrile efectuate se constata necesitatea declasarii unui vin, inspectoratul teritorial al ONDOV va stabili categoria de calitate la care urmeazã sa fie reincadrat vinul şi va comunica decizia adoptatã persoanei fizice sau juridice care deţine vinul, în termen de 15 zile de la data prelevarii probelor. Deţinãtorul vinului poate face contestaţie asupra deciziei luate, în termen de 15 zile, depunând-o la ONDOV pentru reanalizare. Pe baza rezultatelor contrnalizei sau expertizei, ONDOV va adopta hotãrârea definitiva în decurs de 15 zile. Producãtorul sau comerciantul în cauza va înscrie în evidentele sale decizia definitiva conform cãreia îşi va valorifica vinul. CAP. D Norme de etichetare a vinurilor cu denumire de origine ART. 24 Ambalarea vinurilor cu denumire de origine se face, în mod obligatoriu, în butelii de sticla. Închiderea acestora se face cu dopuri de pluta, din derivate de pluta, din alte materiale admise în comerţul internaţional sau prin închidere filetata asigurata. În sistemul de ambalare şi etichetare, pentru vinurile cu denumire de origine este obligatorie folosirea etichetei principale, a contraetichetei şi a capsulei. ART. 25 În etichetarea vinurilor cu denumire de origine se folosesc urmãtoarele indicaţii obligatorii: a) categoria de calitate a vinului: vin cu denumire de origine controlatã - cules la maturitatea deplina (DOC-CMD); cules târziu (DOC-CT); cules la innobilarea boabelor (DOC-CIB). Denumirea categoriei de calitate se înscrie complet pe eticheta principala, eventual şi prescurtat; b) denumirea de origine; c) denumirea soiului sau a soiurilor, cu excepţia unor vinuri destinate exportului. În cazul în care vinul provine din mai multe soiuri, acestea vor fi indicate pe eticheta în ordinea descrescãtoare a participãrii lor în constituirea vinului. În cazul unor sortimente traditionale autorizate, pe eticheta se poate înscrie menţiunea: "Sortiment tradiţional"; d) tipul vinului dat de conţinutul sau în zaharuri: sec, demisec, demidulce, dulce; e) tãria alcoolicã dobandita minima a tipului de vin, exprimatã în procente în volume; f) volumul nominal al produsului conţinut de butelie, în mililitri, centilitri, decilitri sau litri; g) ţara de origine pentru vinurile importate sau pentru cele care se exporta; h) denumirea unitãţii care a executat îmbutelierea, înscrisã cu caracterele cele mai mici folosite în inscriptionarile de pe eticheta; i) data ambalarii sau numãrul lotului, cu posibilitatea stabilirii datei ambalarii. Data ambalarii se înscrie, prin marcare, pe eticheta principala, pe contraeticheta sau pe capsula. ART. 26 În etichetarea vinurilor cu denumire de origine pot fi folosite şi urmãtoarele indicaţii facultative: a) marca de comerţ, cu condiţia ca ea sa nu creeze confuzii cu denumirea de origine; b) denumirea exploatãrii viticole (domeniului) pentru vinurile provenite în exclusivitate din exploatarea indicatã, cu condiţia de a nu se folosi denumiri care sa creeze confuzii cu denumirea de origine; c) anul de recolta, cu condiţia ca vinul sa provinã în proporţie de cel puţin 85% din anul indicat; d) numele persoanei (persoanelor) fizice şi denumirea persoanei juridice care au participat la procesul de elaborare a vinului; e) alte menţiuni care amplifica informaţia asupra calitãţii vinurilor sau condiţiilor speciale de producere şi imbuteliere, dupã cum urmeazã: - "Îmbuteliat la producãtor" ("la origine"), pentru vinurile obţinute din recolta proprie şi imbuteliate în unitatea sau în domeniul în care au fost produse; - "Imbuteliere specialã", pentru vinurile imbuteliate în legatura cu un eveniment deosebit sau într-un scop special, pentru care se va indica evenimentul sau scopul; - "Vin de vinoteca", pentru vinurile de calitate deosebita, cu buchet format în sticla, invechite în vinoteca şi reprezentând loturi mai restrânse, constituite din butelii numerotate la punerea în consum; - "Vin medaliat", pentru unele vinuri de inalta calitate medaliate în concursuri internaţionale şi naţionale de anvergura; în acest caz se vor mentiona medalia primitã, concursul la care vinul a participat şi anul; - "Vin din butoaie alese", pentru vinurile de inalta calitate produse în cantitãţi limitate, sub responsabilitatea deosebita a unui specialist de reputaţie care îşi înscrie numele pe eticheta; - "Comoara pivnitei", pentru vinurile obţinute în ani deosebit de favorabili, ajunse la apogeul calitãţii lor, sub responsabilitatea unui specialist de reputaţie care îşi înscrie numele pe eticheta; - "Rezerva", pentru vinurile de inalta calitate, absolut tipice, pãstrate în recipiente cel puţin 1 an în cazul vinurilor albe, cel puţin 2 ani în cazul celor roşii şi invechite în sticla cel puţin 2 ani; - "Vin maturat în baricuri", pentru vinurile pãstrate în vase din lemn de stejar cu capacitate între 200 litri şi 350 litri. Se pot înscrie pe contraeticheta şi alte menţiuni care se referã la: - istoria vinului sau a firmei producãtoare; - condiţii naturale ale arealului de producere, tehnici de cultura speciale, de cules şi de elaborare a vinurilor; - recomandãri privind consumarea vinului: temperatura, asociere cu mancaruri şi altele asemenea; - unele menţiuni suplimentare privind însuşirile senzoriale, date analitice, altele decât tãria alcoolicã, indicaţii complementare asupra provenientei, reprezentari grafice. Menţiunile din prezenta litera pot fi folosite, la cererea producãtorilor, numai în baza aprobãrii date de comisiile ONDOV care fac aprecierea vinurilor, consemnatã în buletinele de analiza; f) codul de bare al produsului. ART. 27 Indicaţiile obligatorii se înscriu în acelaşi camp vizual, pe eticheta principala, cu excepţia datei ambalarii sau a numãrului lotului. Indicaţiile facultative se pot înscrie fie pe eticheta principala, fie pe contraeticheta, fluturasi sau buline. ART. 28 Indicaţiile înscrise pe eticheta trebuie sa fie citete şi vizibile. Termenii folosiţi în etichetare trebuie sa fie înţeleşi de consumatori. ART. 29 Pentru vinurile imbuteliate destinate exportului etichetele pot cuprinde indicaţii fãcute în limba tarii importatoare, cu excepţia celor referitoare la denumirile de origine. Menţiunile înscrise pe aceste etichete vor respecta prevederile contractelor încheiate şi/sau ale legislaţiei tarii importatoare. Pentru vinurile de export se vor folosi ca denumiri de soi cele sub care ele se cultiva în România sau sinonime ale acestora indicate în normele metodologice pentru aplicarea <>Legii nr. 244/2002 . Vinurile exportate vor purta pe etichete menţiunea "Produs în România" sau traducerea acesteia în limba tarii importatoare. ART. 30 Vinurile de import cu denumire de origine vor fi comercializate sub denumirile cu care au fost importate, atestate prin certificate de origine eliberate de autoritãţile din ţara de provenienta. Cele care se imbuteliaza în ţara vor purta pe eticheta menţiunea "Îmbuteliat în România", indicandu-se şi denumirea unitãţii care a executat îmbutelierea. ART. 31 Este interzisã înscrierea pe etichete a oricãror indicaţii, însemne sau ilustratii susceptibile de a crea confuzii asupra originii sau naturii produsului. Aceasta interdicţie vizeazã şi invocarea unor denumiri de origine pe care produsele respective nu sunt îndreptãţite sa le poarte, în exprimari ca cele de: "tip", "gen", "dupã metoda din ..." şi altele asemãnãtoare. CAP. E Dispoziţii finale ART. 32 (1) În relaţiile ONDOV cu producãtorii vitivinicoli se are în vedere faptul ca nici un producãtor nu poate fi obligat sa producã şi sa comercializeze vinuri cu denumire de origine, aceasta activitate ţinând de opţiunea şi de interesele acestuia. (2) Producãtorii vitivinicoli interesaţi, care adreseazã în scris solicitãri la ONDOV pentru verificarea şi atestarea plantaţiilor şi a produselor obţinute în vederea comercializãrii acestora sub o anumitã denumire de origine, potrivit normelor tehnice prevãzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor, sunt obligaţi sa respecte în totalitate prevederile acestui ordin. (3) În vederea asigurãrii condiţiilor de exercitare a atribuţiilor de control ale ONDOV, cu sau fãrã participarea reprezentanţilor Inspecţiei de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol (ISCTV), producãtorii de vinuri cu denumire de origine sunt obligaţi: a) sa înregistreze în evidenta contabila obligaţiile de plata cãtre ONDOV, reprezentând taxele datorate pentru eliberarea autorizaţiei de producãtor de vinuri şi a certificatului de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor cu denumire de origine; b) sa asigure accesul specialiştilor ONDOV la toate documentele de evidenta primara şi contabila privind înregistrarea şi miscarea stocurilor de vinuri cu denumire de origine controlatã, precum şi în plantaţiile de vita de vie şi în toate spaţiile de producere şi depozitare a vinurilor; c) sa solicite în scris la ONDOV, înainte de producerea fenomenului, aprobarea pentru obţinerea derogarilor prevãzute la <>art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 244/2002 şi sa facã uz de aceste derogãri numai în cazul în care a primit acordul ONDOV. ART. 33 În cazul în care, pana la înfiinţarea şi funcţionarea efectivã a ONDOV, conform <>Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor nr. 39/2001 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 4 aprilie 2001, unii producãtori vitivinicoli au primit, potrivit prevederilor legale, autorizaţii de producãtor de vinuri cu denumire de origine controlatã din partea unitãţilor de cercetare vitivinicolã, pe care le prezintã în original specialiştilor ONDOV, şi fac dovada achitãrii taxelor respective cãtre aceste unitãţi de cercetare, respectivii producãtori vor fi scutiţi de plata altor taxe cãtre ONDOV pentru suprafeţele existente în cultura pana la defrişarea acestora, dacã respectivele suprafeţe îndeplinesc prevederile prezentelor norme metodologice. ART. 34 Plata taxelor pentru eliberarea autorizaţiei de producãtor de vinuri cu denumire de origine controlatã pentru alte suprafeţe de plantaţii decât cele prevãzute la art. 33 se face ca urmare a cererii producãtorului, depusa la ONDOV, dupã verificarea şi confirmarea scrisã a acestuia ca sunt îndeplinite condiţiile din prezentele norme metodologice, în contul ONDOV, înainte de eliberarea autorizaţiei. Plata taxelor pentru comercializarea vinurilor cu denumire de origine controlatã se face lunar, în baza certificatului de atestare eliberat de ONDOV, pana la data de 10 a lunii urmãtoare, pentru cantitãţile comercializate în luna precedenta, indiferent de modul de livrare (în vrac sau îmbuteliat) şi de destinaţie (comercializare pe piata interna, externa sau cãtre un alt producãtor autorizat, din acelaşi areal sau din alt areal). ART. 35 Sumele încasate de ONDOV drept taxe se utilizeazã parţial pentru finanţarea activitãţii acestuia, potrivit bugetului sau de venituri şi cheltuieli aprobat anual. Excedentul rezultat din aceste încasãri se utilizeazã, pe baza unui program aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor, pentru acţiuni de interes naţional care vizeazã refacerea şi/sau dezvoltarea patrimoniului viticol şi a producţiei vitivinicole. Fondurile rãmase la sfârşitul anului în contul de disponibilitati al ONDOV se repartizeazã pe aceleaşi destinaţii în exerciţiul financiar urmãtor. ART. 36 Lista denumirilor de origine ce pot fi folosite în România pentru vinuri se aproba prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor. ART. 37 Este interzisã folosirea denumirilor de origine pentru vinuri aparţinând unor categorii de calitate inferioare. Pentru comercializarea vinurilor de calitate superioarã (VS) vor fi folosite indicaţiile de provenienta geograficã a cãror lista este aprobatã prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor. ART. 38 Anexele nr. 1-13 fac parte integrantã din prezentele norme metodologice. ANEXA 1 -------la normele metodologice-----------------------
┌────┐
│ │
│ │
│ │
/
/
MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAŢIEI ŞI PĂDURILOR
OFICIUL NAŢIONAL AL DENUMIRILOR DE ORIGINE
PENTRU VINURI ŞI ALTE PRODUSE VITIVINICOLE
Nr. .........../ .................
DECIZIE
privind acordarea dreptului de producere a vinurilor
cu denumirea de origine
"........................"
Art. 1. - Denumirea de origine "........................" se atribuie vinurilor DOC obţinute din struguri produşi în arealul delimitat pentru aceasta denumire, cu condiţia respectãrii tuturor prevederilor din prezenta decizie.
Condiţiile generale de producere şi comercializare a vinurilor cu denumire de origine sunt stabilite prin normele metodologice aprobate de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pãdurilor prin Ordinul nr. 52/2003.
Art. 2. - Denumirea de origine "............................." poate fi completatã şi cu una dintre urmãtoarele denumiri de plai viticol: ......................................................... .
Art. 3. - În funcţie de soiurile din care provin, de calitatea strugurilor şi de însuşirile lor organoleptice şi de compoziţie, vinurile cu denumirea de origine "................................" pot fi încadrate în urmãtoarele categorii de calitate: ..................... .
Art. 4. - Arealul delimitat pentru producerea vinurilor cu denumirea de origine ".................................................." cuprinde urmãtoarele comune şi sate:
..................................................
..................................................
.................................................. .
Limitele arealului sunt trasate pe harti topografice, scara ....... .
Art. 5. - Vinurile cu denumirea de origine "...................." pot fi produse sub forma tipurilor de vin indicate în anexa nr. 1A, cu condiţia realizãrii caracteristicilor de compoziţie a strugurilor şi vinurilor menţionate pentru fiecare tip de vin.
Art. 6. - Pentru producerea vinurilor cu denumirea de origine " .............................................." se stabilesc urmãtoarele condiţii de cultura a viţei de vie:
- densitatea plantaţiei: minimum ........ butuci plantati la hectar;
- forma de conducere a butucilor .................................;
- incarcatura de rod: nr. maxim de ochiuri viabile la butuc ......*1);
- irigarea ..............................;
- alte condiţii ........................ .
Art. 7. - Producţia de struguri admisã pentru producerea vinurilor cu denumirea de origine ".................................................." se va înscrie în urmãtoarele limite maxime: ......................*2).
Art. 8. - Pentru practicile oenologice folosite în producerea vinurilor cu denumirea de origine ".........................." se stabilesc urmãtoarele condiţii: ....................................*3).
Art. 9. - În cazul în care vinul nu îndeplineşte în totalitate condiţiile de a fi valorificat sub denumirea de origine "............" sau dacã pierde aceste condiţii, el va fi declasat în "Vin de calitate superioarã" (VS), cu indicaţia de provenienta geograficã ".............", sau în alte categorii inferioare.
ONDOV
Director general, Director,
....................... ..........................
Vizat
Oficiul Naţional al Viei şi Vinului Preşedinte, ...............................------------- *1) Pe soiuri sau grupe de soiuri. *2) Pe soiuri sau grupe de soiuri. *3) Separat pe categorii de vin (albe, roşii). ANEXA 1A --------la decizie---------- TIPURILE DE VIN CU DENUMIREA DE ORIGINE "..................................." 1. Tipul de vin ..................................................*1) 2. Conţinutul în zahãr al strugurilor la cules, g/l, minimum ....... 3. Caracteristici ale vinurilor (la punerea în consum): 3.1. Alcool dobândit, % vol., minimum .................. 3.2. Zaharuri, g/l ..................... 3.3. Extract nereducator, g/l, minimum ................. 3.4. Intensitate coloranta (DO 420 + DO 520, cuva 1 mm), minimum .......... (pentru vinuri roşii sau roze) 3.5. Caracteristici organoleptice--------- *1) Se menţioneazã soiul sau sortimentul de soiuri şi tipul de vin sub aspectul conţinutului sau în zahãr (sec, demisec, demidulce, dulce), cu gruparea pe categorii de calitate (DOC-CIB; DOC-CT; DOC-CMD). NOTA: Anexa se întocmeşte sub forma de tabel. ANEXA 2 -------la normele metodologice-----------------------
┌────┐
│ │
│ │
│ │
/
/
MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAŢIEI ŞI PĂDURILOR
OFICIUL NAŢIONAL AL DENUMIRILOR DE ORIGINE
PENTRU VINURI ŞI ALTE PRODUSE VITIVINICOLE
Nr. ......................
Data .....................
AUTORIZAŢIE
de producãtor de vinuri cu denumire de origine
1. Se acorda producãtorului .....................................*1), domiciliat (cu sediul) în ...................................., dreptul de a folosi denumirea de origine " ................................." pentru vinurile produse din viile sale, situate în comuna (comunele) ........., satul (satele) ................................., cu condiţia respectãrii normelor de producere stabilite prin decizia aprobatã de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pãdurilor prin Ordinul nr. 52/2003.
2. Ca baza a producerii vinurilor cu denumire de origine pot fi folosite soiurile şi parcelele de vie, în suprafata totalã de ........ ha, situate în cadrul proprietãţii producãtorului, menţionate în anexa nr. 2A care face parte integrantã din prezenta autorizaţie.
3. Productiile totale de struguri şi de vinuri ce pot fi obţinute din plantaţiile recunoscute ca putând sa producã vinuri cu denumire de origine se ridica la urmãtoarele limite maxime, calculate în funcţie de suprafata şi de nivelul maxim admis al productiilor medii de struguri:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Producţia totalã ce poate fi obţinutã
Suprafata Producţia maxima ─────────────────────────────────────────
Soiul (ha) admisã Struguri Vin*2)
(kg/ha) (t) (hl)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. În funcţie de caracteristicile lor calitative şi de compoziţie, vinurile ce urmeazã sa fie obţinute se pot încadra în urmãtoarele categorii de calitate:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Soiul Categoria de calitate*3) Cantitatea maxima
(hl)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
5. Procesul tehnologic de vinificare se realizeazã pe faze, în locurile şi unitãţile indicate în anexa nr. 2A. 6. Autorizaţia este valabilã din momentul eliberãrii ei pana la apariţia unor modificãri în apartenenţa şi structura plantaţiilor sau în legatura cu locul realizãrii fazelor procesului tehnologic de vinificaţie. 7. Eliberarea acestei autorizaţii se bazeazã pe cererea înregistratã la ONDOV sub nr. .............. din .................. şi pe verificãrile fãcute la fata locului de cãtre inspectorii teritoriali ai ONDOV asupra condiţiilor reclamate de producerea vinurilor cu denumire de origine. Prezenta autorizaţie a fost întocmitã în 4 exemplare care se pãstreazã dupã cum urmeazã: un exemplar la ONDOV, un exemplar la inspectoratul teritorial al ONDOV, un exemplar la producãtorul de struguri şi un exemplar la centrul de vinificaţie. ONDOV Inspector teritorial Director general, al ONDOV, ..................... .......................----------- *1) În înţelesul de producãtor de struguri (deţinãtor al plantaţiei viticole). *2) 60% din cantitatea de struguri. *3) Dupã caz, DOC-CIB, DOC-CT, DOC-CMD. NOTA: Dacã un producãtor deţine vii îndreptãţite sa producã vinuri cu denumire de origine situate pe teritoriul mai multor areale, i se vor elibera autorizaţii separate pentru fiecare denumire de origine. ANEXA 2A --------la autorizaţie--------------Deţinãtorul plantaţiei viticole ..............................Denumirea de origine ce poate fi folositã ....................
Plantaţii recunoscute şi producţii ce pot fi realizate:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Amplasarea Producţia maxima
plantaţiei pe parcela
─────────────────── Suprafata Producţia maxima ─────────────────
Soiul Tarla*1) Parcela*1) (ha) admisã Struguri Vin*2)
(kg/ha) (t) (hl)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Locurile şi unitãţile în care se realizeazã fazele procesului tehnologic de
vinificaţie*3):
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Faza tehnologicã Locul Unitatea
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- Vinificarea primara ............... ................
- Depozitarea vinurilor ............... ................
- Condiţionarea vinurilor ............... ................
- Maturarea vinurilor ............... ................
- Îmbutelierea ............... ................
- Învechirea vinurilor la
sticla ............... ................
- Etichetarea şi livrarea ............... ................
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Inspector teritorial al ONDOV, ............................... ......................... (data şi locul)---------- *1) Conform titlului de proprietate sau planului cadastral. *2) 60% din cantitatea de struguri. *3) Se completeazã numai cu informaţiile cunoscute. ANEXA 3 -------la normele metodologice----------------------- CERERE pentru acordarea Autorizaţiei de producãtor de vinuri cu denumire de origine 1. Subsemnatul, .........................., în calitate de proprietar de vie (manager al Societãţii Comerciale ...........................), domiciliat (cu sediul) în ........................................., la adresa .........................................................., solicit prin prezenta cerere controlul suprafeţelor de vie menţionate în anexa nr. 3A, în suprafata totalã de .......................... ha, pe care le deţin în comuna (comunele) .................................................., satul (satele) .................................................., în vederea obţinerii autorizaţiei de producãtor de vinuri cu denumire de origine. 2. Structura pe soiuri a plantaţiilor care urmeazã sa furnizeze struguri pentru producerea de vinuri cu denumire de origine este urmãtoarea:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Soiul Suprafata*1)
(ha)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Amplasarea plantaţiilor este indicatã în anexa nr. 3A. 3. Procesul de vinificare se va realiza pe faze, în urmãtoarele locuri şi unitãţi*2):
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Faza tehnologicã Locul Unitatea
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- Vinificarea primara .............. ..............
- Depozitarea vinurilor .............. ..............
- Condiţionarea vinurilor .............. ..............
- Maturarea vinurilor .............. ..............
- Îmbutelierea vinurilor .............. ..............
- Învechirea vinurilor la
sticla .............. ..............
- Etichetarea şi livrarea .............. ..............
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. Taxele prevãzute pentru eliberarea autorizaţiei vor fi achitate în prealabil în conturile ONDOV. ................. (semnatura şi calitatea) ........................ (data şi locul)----------- *1) În viile situate pe terase se iau în considerare numai suprafeţele efectiv plantate (se elimina suprafeţele ocupate de taluzuri, zone de întoarcere). *2) Se completeazã numai cu informaţiile cunoscute. NOTA: Cererea se trimite pe adresa: Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte Produse Vitivinicole, str. Grigore Manolescu nr. 10, sectorul 1, Bucureşti.la cerere--------- Deţinãtorul plantaţiei ...................................... Comuna ...................., satul ..........................
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Amplasarea plantaţiei Suprafata
Soiul ──────────────────────────────── (ha)
Tarla*1) Parcela*1)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Total soi: - -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
...................
(semnatura)
*1) Conform titlului de proprietate sau planului cadastral.
ANEXA 4 -------la normele metodologice-----------------------
┌────┐
│ │
│ │
│ │
/
/
MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAŢIEI ŞI PĂDURILOR
OFICIUL NAŢIONAL AL DENUMIRILOR DE ORIGINE
PENTRU VINURI ŞI ALTE PRODUSE VITIVINICOLE
Nr. ...............................
Data ..............................
AUTORIZAŢIE
de producãtor de struguri destinaţi obţinerii de vinuri
cu denumire de origine
1. Se acorda producãtorului ............................., domiciliat (cu sediul) în .................................................., dreptul de a produce struguri destinaţi obţinerii de vinuri cu denumirea de origine " ................................................." din via sa (viile sale) situata (situate) în urmãtoarele comune şi sate: .........., cu condiţia respectãrii normelor de cultura a viţei de vie stabilite prin decizia aprobatã de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pãdurilor prin Ordinul nr. 52/2003.
2. Ca baza a producerii strugurilor destinaţi obţinerii de vinuri cu denumire de origine pot fi folosite urmãtoarele soiuri şi parcele de vita de vie şi pot fi obţinute productiile indicate mai jos:
Comuna ................, satul .......................
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Amplasarea plantaţiei Producţia Producţia
Soiul ──────────────────────── Suprafata maxima maxima
Tarla*1) Parcela*1) (ha) admisã de de struguri
struguri pe parcela
(t/ha) (kg)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. Autorizaţia este valabilã din momentul eliberãrii ei pana la apariţia unor modificãri în legatura cu suprafata şi sortimentul plantaţiei. 4. Eliberarea acestei autorizaţii se bazeazã pe cererea întocmitã de Centrul de vinificare .................., aparţinând de ............., înregistratã la ONDOV sub nr. ................ din ..............., şi pe verificãrile fãcute la fata locului asupra condiţiilor în care se realizeazã producerea strugurilor. Prezenta autorizaţie a fost întocmitã în 4 exemplare care se pãstreazã dupã cum urmeazã: un exemplar la producãtorul de struguri, un exemplar la centrul de vinificaţie, unul la inspectoratul teritorial al ONDOV şi unul la ONDOV, ca anexa la cererea de autorizare depusa de unitatea procesatoare. ONDOV Director general, Inspector teritorial al ONDOV, ...................... ................................------------- *1) Conform titlului de proprietate sau planului cadastral. NOTA: Dacã un producãtor deţine vii îndreptãţite sa producã struguri destinaţi obţinerii de vinuri DOC pe teritoriul mai multor areale, i se vor elibera autorizaţii separate pentru fiecare denumire de origine. ANEXA 4A --------la autorizaţie-------------- SITUAŢIA strugurilor furnizati de producãtori în anul ............... pentru producerea de vinuri cu denumire de origine Comuna*1) ............................, satul*1) ................
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Numele Numãrul Categoria Cantitatea Producţia
producãtorului autorizaţiei Soiul Suprafata de de de vin*3)
de struguri (ha) calitate struguri (I)
a predatã
vinurilor*2) la crama
(kg)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Inspector teritorial al ONDOV, ............................. ................................. (data şi locul)------------- *1) Separat, pe comunele şi satele indicate în Decizia de acordare a dreptului de producere a vinurilor cu denumire de origine. *2) Dupã caz, DOC-CMD, DOC-CT, DOC-CIB. *3) 60% din cantitatea de struguri. NOTA: Datele necesare completãrii situaţiei se preiau din anexa la Cererea pentru acordarea autorizaţiei de producãtor de vinuri cu denumire de origine. ANEXA 5 -------la normele metodologice----------------------- Centrul de vinificare ..................... Agentul economic .......................... CERERE pentru acordarea Autorizaţiei de producãtor de struguri destinaţi obţinerii de vinuri cu denumire de origine Denumirea de origine: " ................................."*1) 1. Subsemnatul, ..............................................., şef al Centrului de vinificaţie ......................................., aparţinând agentului economic .................................., solicit prin prezenta cerere eliberarea autorizaţiilor de producãtor de struguri destinaţi obţinerii de vinuri cu denumirea de origine " ............."*1) pentru cultivatorii de vita de vie mentionati în anexa nr. 5A, care deţin plantaţii în suprafata totalã de ................................... ha, situate pe teritoriul urmãtoarelor comune şi sate: ..................... ........................................................................ ...................................................................*2). 2. Apartenenţa, localizarea, structura sortimentala şi suprafata plantaţiilor pentru care se solicita recunoaşterea dreptului de a furniza struguri destinaţi obţinerii de vinuri DOC cu denumirea de origine " ................................................." sunt indicate în şituatia anexatã. 3. Prezenta cerere se bazeazã pe constatarea, facuta prin controale, ca viile considerate apte de a produce struguri destinaţi obţinerii de vinuri DOC îndeplinesc condiţiile stabilite prin norme şi decizii. Şeful centrului de vinificare, Inspector teritorial al ONDOV, ............................. .............................. De acord -------- Manager, .................... .................... (data şi locul)------------ *1) Cererile se fac separat, pentru fiecare denumire de origine. *2) Comunele şi satele indicate în Decizia de acordare a dreptului de producere a vinurilor cu denumire de origine. NOTA: Cererea se trimite pe adresa: Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte Produse Vitivinicole, str. Grigore Manolescu nr. 10, sectorul 1, Bucureşti. ANEXA 5A*1) -----------la cerere--------- Centrul de vinificare ............................ Agentul economic ................................. Comuna ...............*2), satul ..................*2)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Numele Amplasarea plantaţiei Semnatura
producãtorului Soiul ─────────────────────── Suprafata*4) producãtorului
de struguri Tarla*3) Parcela*3) (ha) de struguri
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Şeful centrului de vinificare, Vizat ............................. ----- Inspector teritorial al ONDOV, .............................. ........................ (data şi locul)----------- *1) Anexele se întocmesc separat, pentru fiecare denumire de origine. *2) Separat, pe comune şi sate. *3) Conform titlului de proprietate sau planului cadastral. *4) În viile situate pe terase se iau în considerare numai suprafeţele efectiv plantate (se elimina suprafeţele ocupate de taluzuri, zone de întoarcere). ANEXA 6 -------la normele metodologice-----------------------Centrul de vinificare ..........................Comuna .........................................Anul ........................................... REGISTRU cu evidenta strugurilor receptionati pentru producerea de vinuri cu denumirea de origine "..............................."*1)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Amplasarea Cantita- Conţinutul
Data Producãtorul actului plantaţiei Soiul tea de în zahãr Semna-
recepţie Comuna*3) Satul*3) (kg) mustului pro- (g/l) ducã- toru- lui
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Şeful centrului de vinificare, .............................. Verificat Inspector teritorial al ONDOV, ..............................------------ *1) Se întocmesc registre separate pentru fiecare denumire de origine. *2) Numele şi prenumele producãtorului persoana fizica, denumirea agentului economic. *3) Comunele şi satele indicate în Decizia de acordare a dreptului de producere a vinurilor cu denumire de origine. ANEXA 7 -------la normele metodologice-----------------------
┌────┐
│ │
│ │
│ │
/
/
MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAŢIEI ŞI PĂDURILOR
OFICIUL NAŢIONAL AL DENUMIRILOR DE ORIGINE
PENTRU VINURI ŞI ALTE PRODUSE VITIVINICOLE
Nr. ........................
Data .......................
AUTORIZAŢIE
de producãtor de vinuri cu denumire de origine
1. Se acorda Centrului de vinificare ...................., aparţinând agentului economic ...................., situat în ...................., dreptul de a folosi denumirea de origine "......................." pentru vinurile - recolta ........................, produse din strugurii furnizati de producãtorii particulari, asociaţiile şi societãţile comerciale situate în comunele şi satele din cadrul arealului delimitat pentru respectiva denumire de origine.
2. Ca baza a producerii vinurilor cu denumire de origine au fost folosiţi strugurii receptionati la crama în cantitate totalã de ....... tone proveniţi din viile aflate în proprietatea cultivatorilor autorizaţi.
3. Pe soiuri, au fost recepţionate cantitãţile de struguri şi vor putea fi obţinute cantitãţile de vin menţionate mai jos:
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Soiul Producţia de struguri Producţia de vin*1)
(t) (hl)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. În funcţie de caracteristicile lor calitative şi de compoziţie, vinurile obţinute se pot încadra în urmãtoarele categorii de calitate:
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Soiul Categoria de calitate*2) Cantitatea
(hl)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
5. Situaţia strugurilor furnizati de producãtori în anul ............... pentru producerea de vinuri cu denumire de origine. 6. Autorizaţia este valabilã numai pentru vinurile din recolta anului ................... . 7. Eliberarea acestei autorizaţii se bazeazã pe cererea înregistratã la ONDOV sub nr. ....... din .............. . Prezenta autorizaţie a fost întocmitã în 4 exemplare care se pãstreazã dupã cum urmeazã: un exemplar la ONDOV, un exemplar la inspectoratul teritorial al ONDOV, un exemplar la societatea comercialã cãreia îi aparţine centrul de vinificare şi un exemplar la centrul de vinificare. ONDOV Director general, Director, ..................... .................... Vizat Inspector teritorial al ONDOV, ..............................----------- *1) 60% din cantitatea de struguri. *2) Dupã caz, DOC-CMD, DOC-CT, DOC-CIB. ANEXA 8 -------la normele metodologice------------------------Centrul de vinificare ..........................Agentul economic .............................. CERERE pentru eliberarea Autorizaţiei de producãtor de vinuri cu denumire de origine 1. Subsemnatul, ......................................., reprezentant al agentului economic ..............................................., şef al Centrului de vinificare ......................., solicit prin prezenta cerere dreptul de a folosi denumirea de origine "...................."*1) pentru vinurile obţinute din strugurii - recolta ......................, furnizati de cultivatorii autorizaţi aflaţi în arealul delimitat pentru denumirea de origine menţionatã. 2. În producerea acestor vinuri urmeazã sa fie folosite urmãtoarele cantitãţi de struguri predati la crama, pe soiuri, potrivit registrului de evidenta ţinut de centrul de vinificare, din care vor putea fi obţinute cantitãţile de vin menţionate mai jos, pe categorii de calitate:
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Soiul Categorii de calitate Cantitatea de Cantitatea totalã
struguri de vin*2)
(t) (hl)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
....... DOC-CMD ............ .............
DOC-CT ............ .............
DOC-CIB ............ .............
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. Procesul tehnologic din fazele urmãtoare celei de vinificare primara se realizeazã în urmãtoarele locuri şi unitãţi:
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Faza tehnologicã Locul Unitatea
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- Depozitarea vinurilor ............... .............
- Condiţionarea vinurilor ............... .............
- Maturarea vinurilor ............... .............
- Îmbutelierea vinurilor ............... .............
- Învechirea vinurilor la sticla ............... .............
- Etichetarea, livrarea ............... .............
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. Situaţia strugurilor furnizati de producãtori în anul .......... pentru producerea de vinuri cu denumire de origine şi a cantitãţilor de vin care vor putea fi obţinute este indicatã în anexa nr. 8A. 5. La prezenta cerere se anexeazã, ca documente justificative, copii ale autorizaţiilor de producãtor de struguri destinaţi obţinerii vinurilor cu denumire de origine, deţinute de cultivatorii de vita de vie furnizori de materie prima. Şeful centrului de vinificare, .............................. De acord -------- Manager, ...................... ...................... (data şi locul)-------- *1) Cererile se fac separat, pentru fiecare denumire de origine. *2) 60% din cantitatea de struguri. NOTA: Cererile se trimit pe adresa: Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte Produse Vitivinicole, str. Grigore Manolescu nr. 10, sectorul 1, Bucureşti. ANEXA 8A --------la cerere--------- SITUAŢIA strugurilor furnizati de producãtori în anul ........... pentru producerea de vinuri cu denumire de origine Comuna*1) ................, satul*1) ..................
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Numele Numãrul Categoria Cantitatea Producţia
producãtorului autorizaţiei Soiul Suprafata de de de vin*3)
de struguri (ha) calitate struguri (I)
a predatã
vinurilor*2) la crama
(kg)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Şeful centrului de vinificare, ............................. Verificat Inspector teritorial al ONDOV, ............................. ......................... (data şi locul)----------- *1) Separat pe comunele şi satele indicate în Decizia de acordare a dreptului de producere a vinurilor cu denumire de origine. *2) Dupã caz, DOC-CMD, DOC-CT, DOC-CIB. *3) 60% din cantitatea de struguri. NOTA: Datele din aceasta situaţie se transfera în anexa la Autorizaţia de producãtor de vinuri cu denumire de origine. ANEXA 9 -------la normele metodologice----------------------- CERERE pentru acordarea Certificatului de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor cu denumirea de origine "................................" Subsemnatul, .................., în calitate de proprietar (manager) al întreprinderii vinicole ..........., cu sediul în .................., solicit prin prezenta cerere eliberarea Certificatului de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor cu denumirea de origine "................." pentru loturile de vin menţionate mai jos. 2. Caracteristicile de identificare a loturilor de vin sunt urmãtoarele:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Cantitatea de vin
Numãrul Soiul Categoria Anul ─────────────────────
lotului (soiurile) de calitate*1) de recolta Vrac Sticle*2)
(hl) (mii buc.)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. Taxele prevãzute pentru eliberarea Certificatului de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor cu denumirea de origine "............." vor fi achitate, în prealabil, în conturile ONDOV. Producãtor de vinuri (manager), ............................... .......................... (data şi locul)------------ *1) DOC-CMD; DOC-CT; DOC-CIB. *2) Se va mentiona capacitatea sticlelor (0,75 l; 0,7 l; 0,5 l). NOTA: Cererile se trimit pe adresa: Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte Produse Vitivinicole, str. Grigore Manolescu nr. 10, sectorul 1, Bucureşti, precum şi inspectoratului teritorial al ONDOV. ANEXA 10 --------la normele metodologice-----------------------
┌────┐
│ │
│ │
│ │
/
/
MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAŢIEI ŞI PĂDURILOR
OFICIUL NAŢIONAL AL DENUMIRILOR DE ORIGINE
PENTRU VINURI ŞI ALTE PRODUSE VITIVINICOLE
Nr. ..............................
Data .............................
CERTIFICAT
de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor
cu denumire de origine
1. Se acorda producãtorului ....................................*1), cu sediul (domiciliul) în ..........................................., la adresa .............................................., dreptul de a comercializa sub denumirea de origine "..............................." urmãtoarele loturi de vin care se încadreazã în categoriile de calitate indicate mai jos:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Numãrul Soiul Categoria Anul Cantitatea ce poate
lotului de calitate*2) de recolta fi realizatã, mii sticle*3)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2. Caracteristicile de compoziţie şi de calitate ale vinurilor sunt indicate, pe loturi, în buletinele de analiza anexate. 3. Producãtorul îşi asuma obligaţia de a tine evidenta stocurilor de vin cu denumire de origine menţionate în acest document, inscriind în registrul special toate livrãrile, în limita cantitãţii certificate. ONDOV Director general, Producãtor, ................... ..................... Inspector teritorial al ONDOV,................................----------- *1) Prin producãtor se înţelege unitatea care imbuteliaza şi livreaza vinul. *2) DOC-CMD; DOC-CT; DOC-CIB. *3) Se va mentiona capacitatea sticlelor (0,75 l; 0,7 l; 0,5 l). ANEXA 11 --------la normele metodologice-----------------------Laboratorul ...................... BULETIN DE ANALIZA Nr. ....../.......... A. Date de identificare a probei Producãtorul ..............................., nr. lotului/recipientul sau recipientele ................................ Arealul de producere ........................, soiul ............... Anul de recolta ......................., cantitatea ................ Denumirea de origine şi categoria de calitate revendicata .......... B. Apreciere organoleptica Limpiditate ................................................... Culoare ....................................................... Aroma, buchet ................................................. Gust .......................................................... Tipicitate .................................................... C. Teste de stabilitate fizico-chimica şi microbiologica Testul la aer ................................................. Testul la temperaturi scãzute ................................. Testul la temperaturi ridicate ................................ Examenul microscopic al vinului şi depozitului ................ D. Analize fizico-chimice Tãria alcoolicã dobandita (% vol.) ............................ Zaharuri reducatoare (g/l) .................................... Aciditate totalã (g/l în acid tartric) ........................ Aciditate volatila (g/l în acid acetic) ....................... Extract nereducator (g/l) ..................................... Dioxid de sulf liber (mg/l) ................................... Dioxid de sulf total (mg/l) ................................... Intensitate coloranta (DO 420 + DO 520, cuva 1 mm)*) .......... E. Interpretarea rezultatelor şi concluzii (inclusiv categoria de calitate acordatã): ............................................................... Şef laborator, Chimist, ................. .................------------ *) Numai pentru vinuri roşii. ANEXA 12 --------la normele metodologice Unitatea ..................... Denumirea de origine ......... REGISTRU DE CRAMA Soiul ...................................................... Anul de recolta ............................................ Categoria de calitate în care se încadreazã vinul .........*1) Numãrul lotului ............................................ Locul în care s-a realizat vinificarea primara ............. Principalele caracteristici ale strugurilor şi vinurilor (limite): - Struguri: Conţinutul în zaharuri, g/l .................... - Vin: Tãria alcoolicã dobandita, % vol. .............. Zaharuri, g/l .................................. Aciditate totalã, g/l în acid tartric ..........Evidenta stocurilor de vin şi a operaţiunilor tehnologice, pe vase:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Vasul în care este stocat vinul Operaţiuni Cantitatea
Felul Nr. Capacitatea aplicate*3) (l) rezultatã vasului*2) vasului (l) (l)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
----------- *1) DOC-CMD; DOC-CT; DOC-CIB, conform deciziei din Buletinul de analiza. *2) Butoi, budana, cisterna etc. *3) Se înscriu în dreptul vasului asupra cãruia se aplica. În cazul livrãrilor de vin, se menţioneazã destinatarul. NOTA: Evidenta vinurilor în faza lor de stocare, condiţionare şi maturare poate fi realizatã şi prin folosirea sistemului informatic. ANEXA 13 --------la normele metodologice-----------------------Unitatea ...................................Denumirea de origine........................ REGISTRU de evidenta a vinurilor imbuteliate Soiul .......................................................... Anul de recolta ................................................ Categoria de calitate a vinului .............................*1) Numãrul lotului ................................................ Locurile în care s-au realizat fazele anterioare de producere a vinului: - Vinificarea primara ......................................... - Depozitarea vinului ......................................... - Condiţionarea vinului ....................................... - Maturarea vinului ........................................... - Îmbutelierea vinului ........................................ Principalele caracteristici de compoziţie a vinului*2): - Tãria alcoolicã dobandita, % vol. ........................... - Zaharuri, g/l ............................................... - Aciditatea totalã, g/l în acid tartric ......................Evidenta livrãrii vinurilor imbuteliate:
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Livrãri
Beneficiar Nr. factura Nr. sticle
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTA: Evidenta vinurilor imbuteliate poate fi realizatã şi prin folosirea sistemului informatic.--------- *1) DOC-CMD; DOC-CT; DOC-CIB, conform deciziei din Buletinul de analiza. *2) Din Buletinul de analiza atasat la Certificatul de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor cu denumire de origine. *3) Se porneşte de la nr. de sticle realizat iniţial prin îmbutelierea vinului (stoc iniţial). ANEXA 2 REGULAMENT de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte Produse Vitivinicole (ONDOV) CAP. 1 Organizarea ONDOV ART. 1 ONDOV se organizeazã şi funcţioneazã în baza prevederilor Legii viei şi vinului în sistemul organizãrii comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002 (cap. V, <>art. 42, 48, 49 şi 50) şi ale Hotãrârii Guvernului nr. 1.134/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii viei şi vinului în sistemul organizãrii comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002 [cap. III, secţiunea a II-a, art. 65 şi cap. V, art. 111 lit. f) şi g)]. ART. 2 ONDOV, potrivit prevederilor <>art. 48 alin. (1) din Legea nr. 244/2002 , se organizeazã şi funcţioneazã ca instituţie publica cu personalitate juridicã, în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pãdurilor, sub coordonarea secretarului de stat care conduce activitatea de producţie vegetala şi industrie alimentara. ONDOV are finanţare din bugetul de stat aprobat pentru Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pãdurilor şi din venituri extrabugetare. ART. 3 (1) Structura organizatoricã a ONDOV este prevãzutã în anexa nr. 1 şi se constituie dintr-un compartiment central şi dintr-un numãr de inspectori teritoriali. (2) Inspectorii teritoriali ai ONDOV funcţioneazã pe lângã direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara (DGAIA) judeţene, în regiuni viticole stabilite conform legii. (3) Modul de organizare şi funcţionare a ONDOV, precum şi structurile sale organizatorice, centrale şi teritoriale, se aproba la începutul fiecãrui exerciţiu bugetar, prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor. ART. 4 (1) Sursele de finanţare extrabugetara ale ONDOV se constituie din taxele încasate de la producãtorii şi comercianţii de produse vitivinicole cu denumire de origine, care solicita, potrivit legii, dreptul de a produce şi de a valorifica produsele obţinute prin folosirea unei denumiri de origine, taxe stabilite în anexa nr. 2. (2) Taxele prevãzute în anexa nr. 2 se vor actualiza periodic în funcţie de rata inflaţiei şi se vor aproba prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor. CAP. 2 Atribuţiile ONDOV ART. 5 ONDOV are urmãtoarele atribuţii principale: a) elaboreazã normele tehnice pentru producerea vinurilor, a altor produse vitivinicole cu denumire de origine controlatã, care se aproba prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor, cu consultarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol (ISCTV), a Oficiului Naţional al Viei şi Vinului (ONVV) şi a Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV); b) întocmeşte, împreunã cu ONVV şi ONIV, unele proiecte de ordine ale ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor pentru aprobarea denumirilor de origine controlatã la vinuri şi alte produse vitivinicole; c) elibereazã deciziile privind acordarea dreptului de producere a vinurilor şi a altor produse vitivinicole cu denumire de origine controlatã; d) elibereazã autorizaţiile de producãtor de vinuri şi de alte produse vitivinicole cu denumire de origine controlatã, în baza cererilor întocmite de deţinãtorii plantaţiilor viticole îndreptãţiţi sa producã astfel de bãuturi sau de producãtorii de vinuri care realizeazã vinificarea strugurilor preluati de la cultivatorii de vita de vie care deţin astfel de plantaţii; e) elibereazã certificatele de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor şi a altor produse vitivinicole cu denumire de origine controlatã, în baza verificãrilor efectuate în legatura cu respectarea normelor tehnice de realizare a acestor produse, precum şi a controlului analitic şi organoleptic executat asupra produselor pregãtite în vederea comercializãrii. Controlul analitic se face de cãtre laboratoarele autorizate de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pãdurilor, iar controlul organoleptic se face de cãtre comisii de degustare formate din reprezentanţi ai ONDOV, Asociaţiei Degustatorilor Autorizaţi din România (ADAR), ONIV şi Autoritatea Nationala pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), numite prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor. Certificatele de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor şi a altor produse vitivinicole cu denumire de origine controlatã se elibereazã pentru fiecare soi; f) analizeazã şi soluţioneazã contestaţiile depuse în legatura cu deciziile de retragere a certificatelor eliberate; în acest sens vor funcţiona comisii de apel formate din reprezentanţi ai ONDOV, ADAR, ONVV, ONIV şi ANPC. Hotãrârile acestor comisii sunt definitive şi irevocabile; g) controleazã, în colaborare cu ISCTV, modul de respectare şi aplicare a prevederilor legale în legatura cu regimul denumirilor de origine controlatã pentru produsele menţionate; h) retrage temporar sau definitiv documentele de atestare şi dreptul de comercializare a vinurilor şi a altor produse vitivinicole cu denumire de origine controlatã, pe baza de proces-verbal încheiat conform legii, în cazul în care se constata nerespectarea de cãtre producãtori a prevederilor deciziilor de producere a vinurilor şi a altor bãuturi cu denumire de origine controlatã, sesizand în scris ISCTV, în vederea constatãrii infracţiunilor sau a contravenţiilor prevãzute de lege; retragerea definitiva se face pentru intreaga recolta din anul respectiv; i) asigura, prin intermediul inspectorilor teritoriali împuterniciţi, numiţi prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor, semnarea documentelor de atestare a calitãţii vinurilor şi a celorlalte produse vitivinicole cu denumire de origine controlatã şi a bãuturilor alcoolice distilate cu indicaţie geograficã recunoscuta; limitele de competenta pentru inspectorii teritoriali se stabilesc de cãtre ONDOV; j) îndeplineşte alte atribuţii specifice pentru domeniul de activitate, conform legii. CAP. 3 Dispoziţii finale ART. 6 Pentru executarea unor lucrãri specifice activitãţii ONDOV, care nu se pot îndeplini prin structura organizatoricã aprobatã, se pot folosi specialişti din domeniu, membri ai ONVV sau ADAR, recunoscuţi pentru profesionalismul şi ţinuta lor morala. Aceştia vor fi retribuiţi în baza unor contracte de prestãri de servicii, încheiate de ONDOV cu organisme, persoane juridice, agreate de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pãdurilor, în limita prevederilor bugetului de venituri şi cheltuieli al ONDOV, aprobat anual de cãtre minister. ART. 7 Legitimatiile de control ale ONDOV şi stampilele numerotate ale corpului sau de inspectori teritoriali sunt cele prevãzute în anexele nr. 3 şi 4. ART. 8 Anexele nr. 1-4 fac parte integrantã din prezentul regulament.la regulament-------------MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAŢIEI ŞI PĂDURILOR STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Oficiului Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte Produse Vitivinicole
┌────────────────┐
│DIRECTOR GENERAL│
└────────────────┘
/
/
/
/
/
/
/
/
/
/
/
┌────────────────┐ ┌────────────┐
│DIRECTOR ADJUNCT│ │CONTABIL-ŞEF│
└────────────────┘ └────────────┘
│ /
│ /
│ /
│ /
v /
┌─────────────┐ ┌────────────┐ ┌────────────┐
│INSPECTORI DE│ │ │ │ │
│SPECIALITATE │ │COMPARTIMENT│ │COMPARTIMENT│
│(TERITORIALI)│ │ JURIDIC │ │ SECRETARIAT│
└─────────────┘ └────────────┘ └────────────┘
la regulament------------- NIVELUL sumelor percepute ca taxe pentru eliberarea Autorizaţiei de producãtor de vinuri cu denumire de origine şi a Certificatului de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor cu denumire de origine
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Sursa Nivelul
crt. de finanţare U.M. sumelor percepute
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Autorizaţie de producãtor de vinuri cu denumire
de origine lei/ha 100.000
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2. Certificat de atestare a dreptului de
comercializare a vinurilor cu denumire de
origine lei/litru 300
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
la regulament-------------
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ ROMÂNIA │
│ │
│ MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAŢIEI ŞI PĂDURILOR │
│ │
│ OFICIUL NAŢIONAL AL DENUMIRILOR DE ORIGINE │
│ PENTRU VINURI ŞI ALTE PRODUSE VITIVINICOLE │
│ │
│ │
│ │
│ │
│ LEGITIMATIE DE CONTROL Nr. ........ │
│ │
│ │
│ Numele ..................................................... │
│ Prenumele .................................................. │
│ Funcţia .................................................... │
│ │
│ │
│ ┌────────┐ │
│ Ministrul agriculturii, │ │ │
│ alimentaţiei şi pãdurilor │ FOTO │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ └────────┘ │
│ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Posesorul prezentei legitimatii este abilitat sa aplice prevederile │
│ <>Hotãrârii Guvernului nr. 1.134/2002 , referitoare la activitatea ONDOV, │
│ în judeţele: │
│ ......................................................................... │
│ ......................................................................... │
│ ......................................................................... │
│ ......................................................................... │
│ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA 4 -------la regulament------------- NOTA C.T.C.E. PIATRA-NEAMT -------------------------- MODELUL de ştampile pentru ONDOV şi pentru inspectorii ONDOV se gãseşte în MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 158/12.III.2003 la pag. 22. -------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.