Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 30 şi 342 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de prevederile pct. 2 alin. (7), pct. 12 alin. (7) şi (8) , pct. 134 alin. (5), pct. 140 alin. (4) şi pct. 141 alin. (4) din titlul VIII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: ART. 1 Direcţia Generală a Vămilor, direcţiile regionale vamale şi birourile vamale întocmesc decizii de impunere pentru persoane fizice producătoare de ţuică şi rachiuri din fructe şi pentru persoanele juridice la care se constată diferenţe de accize în cazul mişcării produselor accizabile în regim suspensiv de accize sau în situaţia în care distrugerea sau pierderea produselor accizabile nu se admite ca neimpozabilă. ART. 2 (1) Competenţa în stingerea prin plată a creanţelor fiscale reprezentând accize, stabilite de structurile vamale pentru persoane fizice producătoare de ţuică şi rachiuri din fructe şi pentru persoanele juridice la care se constată diferenţe de accize în cazul mişcării produselor accizabile în regim suspensiv de accize sau în situaţia în care distrugerea sau pierderea produselor accizabile nu se admite ca neimpozabilă, prin titlurile de creanţă prevăzute la art. 3 pct. 8 şi 9, revine biroului vamal în a cărui rază teritorială a fost încheiată decizia de impunere. (2) Structura competentă din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice care gestionează contabilitatea creanţelor bugetare rezultate din activitatea vamală are obligaţia de a calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere, potrivit legii, şi de a comunica contribuabilului titlurile de creanţă în baza căruia acestea au fost stabilite. (3) După expirarea termenului de plată, potrivit legii, titlurile de creanţă prevăzute la alin. (1) şi (2) devin titluri executorii şi se transmit organelor fiscale centrale competente, împreună cu dovada comunicării acestora, în vederea recuperării acestora potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Sumele rezultate din recuperarea creanţelor individualizate în titlurile executorii prevăzute la alin. (3) se încasează în conturile de venit bugetar indicate prin acestea. (5) Structura competentă din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice care gestionează contabilitatea creanţelor bugetare rezultate din activitatea vamală va înştiinţa în cel mult 2 zile lucrătoare organul fiscal central competent despre cuantumul sumelor încasate în conturile de venit bugetare indicate în titlurile executorii, în vederea sistării parţiale sau a încetării măsurilor de executare silită. (6) În măsura în care birourile vamale constată că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, acestea pot dispune măsuri asigurătorii, în condiţiile legii, ce vor fi duse la îndeplinire de către organele fiscale competente, potrivit legii. ART. 3 Se aprobă modelul şi conţinutul formularelor şi documentelor utilizate de către Direcţia generală a vămilor şi structurile vamale subordonate în activitatea de supraveghere şi control în domeniul produselor accizabile, prevăzute în anexele nr. 1a-9a, care fac parte integrantă din prezentul ordin, după cum urmează: 1. Ordin de control - anexa nr. 1a; 2. Proces-verbal - anexa nr. 2a; 3. Proces-verbal de ridicare/restituire de înscrisuri - anexa nr. 3a; 4. Proces-verbal de sigilare/desigilare - anexa nr. 4a; 5. Invitaţie - anexa nr. 5a; 6. Notă explicativă - anexa nr. 6a; 7. Somaţie - anexa nr. 7a; 8. Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale declarate/ suplimentare de plată, stabilite de structurile vamale pentru persoane fizice - gospodării individuale producătoare de ţuică şi rachiuri din fructe - anexa nr. 8a; 9. Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de structurile vamale pentru persoane juridice la care se constată diferenţe de accize în cazul mişcării produselor accizabile în regim suspensiv de accize sau în situaţiile în care distrugerea sau pierderea produselor accizabile nu se admite ca neimpozabilă - anexa nr. 9a. ART. 4 Formularele prevăzute la art. 2 se completează conform instrucţiunilor prevăzute în anexele nr. 1b-9b, care fac parte integrantă din prezentul ordin. ART. 5 Caracteristicile de tipărire şi editare, modul de difuzare, utilizare şi păstrare a formularelor prevăzute la art. 2 sunt stabilite în anexele nr. 1c-9c, care fac parte integrantă din prezentul ordin. ART. 6 Direcţia Generală a Vămilor, Direcţia generală de investiţii, achiziţii publice şi servicii interne, Direcţia generală de buget şi contabilitate, Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile regionale vamale şi birourile vamale din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 7 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării, dată la care îşi încetează valabilitatea Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1959/2015 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor şi documentelor utilizate în activitatea de supraveghere şi control în domeniul produselor accizabile a Direcţiei generale a vămilor şi structurilor vamale subordonate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 7 august 2015. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Gelu-Ştefan Diaconu Bucureşti, 25 ianuarie 2016. Nr. 501. ANEXA 1a
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR
Direcţia*1) ..........................
SIGLĂ
ORDIN DE CONTROL
Nr. .............../..................
Lucrătorii vamali*2):
......................................................................
sunt autorizaţi să efectueze*3):
......................................................................
......................................................................
la:
...................../(denumirea şi adresa)...........................
în perioada ..........................................................
Echipa de control se deplasează cu*4)
.............../(semnătura şi ştampila autorizată)....................
────────── *1) Se va menţiona direcţia regională vamală/biroul vamal din care fac parte lucrătorii vamali care efectuează controlul. *2) Se înscriu funcţia, numele, prenumele şi numărul legitimaţiei de control. *3) Se înscriu temeiul legal în baza căruia se efectuează controlul, precum şi obiectivele controlului sau misiunii. *4) În cazul în care pe timpul executării controlului sau al îndeplinirii misiunii se utilizează mijloace de transport, acestea vor fi menţionate în ordinul de control.────────── ANEXA 1b Instrucţiuni de completare şi utilizare a formularului "Ordin de control" 1. Ordinul de control se întocmeşte în vederea desfăşurării unui control curent, operativ, inopinat sau tematic, în domeniul produselor accizabile în baza planului de control, a unei note de fundamentare sau a unei solicitări transmise de alte instituţii. Prin excepţie, în situaţia în care controlul se efectuează în baza analizei de risc locale (de exemplu: criterii de risc stabilite prin aplicaţia EMCS-RO-Riscuri) ori a unei solicitări transmise de un operator economic potrivit prevederilor titlului VIII din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, nu se întocmeşte notă de fundamentare. 2. Ordinul de control este semnat de către directorul Direcţiei supraveghere şi control vamal sau de directorul executiv al direcţiei regionale vamale/şeful biroului vamal, după caz. 3. La începerea oricărei acţiuni de control în domeniul produselor accizabile, membrii echipei de control sunt obligaţi să prezinte persoanei controlate legitimaţia de control sau ordinul de control. Începerea controlului trebuie consemnată în Registrul unic de control, potrivit legii. ANEXA 1c Caracteristicile de tipărire şi editare, modul de difuzare, utilizare şi păstrare a formularului "Ordin de control" 1. Denumire: Ordin de control 2. Format: A4/t2 (poate avea un număr variabil de pagini) 3. Caracteristici de tipărire şi editare: de regulă, se editează pe ambele feţe şi cu ajutorul tehnicii de calcul, cu excepţia situaţiilor în care nu este posibilă editarea informatică. Toate paginile completate vor fi numerotate, iar în situaţia în care nu se editează pe ambele feţe, paginile/feţele necompletate vor fi barate. 4. Se difuzează gratuit. 5. Se utilizează de către lucrătorii vamali pentru aprobarea controlului/misiunii. 6. Se întocmeşte într-un exemplar şi se înregistrează în evidenţele direcţiei/direcţiei regionale vamale/biroului vamal. 7. Circulă: - exemplarul 1, la lucrătorii vamali care efectuează controlul. 8. Se arhivează: - exemplarul 1, la Direcţia Generală a Vămilor/direcţia regională vamală/biroul vamal, la dosarul de control, alături de nota de fundamentare/planul de control/solicitarea/informaţia/ cererea în baza căreia/căruia a fost stabilit controlul. ANEXA 2a
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR
Direcţia*1) ..........................
SIGLĂ
PROCES-VERBAL
încheiat ..... în ziua ...... luna ..... anul .....
────────── *1) Se va menţiona direcţia regională vamală/biroul vamal din care fac parte lucrătorii vamali care efectuează controlul.────────── Subsemnaţii*2), .................., având funcţia de ......................... în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor/Direcţia Regională Vamală ........................../biroul vamal .............................., în baza prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordinului de control nr. ......../........... şi a legitimaţiilor de control nr. ........................, am efectuat, în perioada ........................, un control la ......................., având codul de înregistrare fiscală .............................., înmatriculată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. ......................, cu sediul social în localitatea ......................, bd./str. ....................... nr. ......, bl. ......, sc. ......, et. ......, ap. ......, judeţul/sectorul ..................., cu domiciliul fiscal în localitatea ......................., bd./str. ........... nr. ............., bl. ......, sc. ......, et. ......, ap. ......, judeţul/sectorul ........., având următoarele obiective: ...................................................................................................... .────────── *2) Numele şi prenumele complet al lucrătorilor vamali.────────── Contribuabilul are ca obiect principal de activitate declarat*3) ................................. şi desfăşoară efectiv activitate constând în .......................... .Controlul s-a desfăşurat*4) .............................., unde contribuabilul sus-menţionat are*5) .................................................... .────────── *3) Denumirea şi clasificarea cod CAEN a obiectului principal de activitate declarat. *4) Adresa sediului secundar (punct de lucru, sucursală, subunitate) sau adresa locului în care se desfăşoară controlul, în situaţia în care nu este niciuna dintre locaţiile menţionate anterior. *5) Menţionarea tipului de sediu secundar (punct de lucru, sucursală, subunitate). În situaţia în care nu este niciuna dintre locaţiile menţionate anterior se vor preciza toate informaţiile disponibile referitoare la această locaţie, respectiv cele referitoare la proprietar/deţinător şi motivele pentru care controlul se desfăşoară la adresa respectivă.────────── În timpul controlului contribuabilul a fost reprezentat de*6) ........................., având calitatea de ......................................... .────────── *6) Numele, prenumele, funcţia/calitatea, CNP, datele de identitate ale persoanei care a reprezentat contribuabilul în timpul controlului.────────── CAP. I Constatări ............................................................................................................ ............................................................................................................ CAP. II Prevederile legale încălcate ............................................................................................................ ............................................................................................................ CAP. III Consecinţe şi măsuri dispuse în timpul controlului ............................................................................................................ ............................................................................................................ La terminarea controlului au fost restituite toate actele şi documentele puse la dispoziţia organelor de control, cu excepţia celor reţinute pentru care s-a întocmit proces-verbal de ridicare de înscrisuri. Faţă de constatările înscrise în prezentul proces-verbal contribuabilul a formulat/nu a formulat punct de vedere.*7)────────── *7) Se va înscrie, după caz, punctul de vedere al contribuabilului.────────── ..................................................................... Prezentul proces-verbal s-a întocmit în ............ exemplare, din care un exemplar a fost înmânat contribuabilului şi a fost înregistrat în Registrul unic de control la poziţia nr. ............ .
Lucrători vamali, Contribuabil,
..................... ......................
..................... (denumirea)
(numele, prenumele şi semnătura)
Reprezentant,
.........................
(numele, prenumele şi semnătura, ştampila, după caz)
ANEXA 2b Instrucţiuni de completare şi utilizare a formularului "Proces-verbal" I. Reguli generale referitoare la întocmirea procesului-verbal 1. Procesul-verbal reprezintă actul de control bilateral care se întocmeşte de către lucrătorii vamali cu ocazia controlului curent, operativ şi inopinat sau controlului tematic în domeniul produselor accizabile, în conformitate cu prevederile art. 55 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, pentru constatarea unor situaţii faptice şi documentare existente la un moment dat, pentru stabilirea stării de fapt fiscale, precum şi pentru constatarea unor împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal şi pentru stabilirea implicaţiilor fiscale ale acestora. 2. Constatările controlului vor fi prezentate clar, concis şi lizibil, fără detalieri inutile, astfel încât să rezulte motivul de fapt şi temeiul de drept care au stat la baza fundamentării fiecăreia, în funcţie de natura şi obiectivele controlului. 3. În cazul în care în timpul controlului au fost constatate împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, în procesul-verbal se vor menţiona toate informaţiile, datele, documentele şi înscrisurile relevante pentru stabilirea împrejurărilor în care au fost săvârşite faptele, precum şi explicaţiile scrise ale administratorilor şi/sau ale oricăror persoane implicate. În situaţia în care administratorii şi/sau persoanele implicate refuză să ofere explicaţii scrise, se va menţiona acest aspect în procesul-verbal. 4. În cuprinsul procesului-verbal prin care se stabilesc implicaţii fiscale ale faptelor care prezintă indiciile săvârşirii unor infracţiuni de evaziune fiscală sau fraudă fiscală în domeniul produselor accizabile, se vor descrie metodele de stabilire a bazei de impunere suplimentare, modul de calcul prin care a fost evaluat prejudiciul, detaliat pentru accizele datorate bugetului general consolidat. 5. Constatările vor fi susţinute de înscrisuri, în copie certificată sau în original, după caz, precum şi de alte mijloace materiale de probă. 6. În cazul în care acţiunea de control a fost efectuată simultan ori succesiv în mai multe locaţii unde îşi desfăşoară activitatea acelaşi contribuabil, se vor întocmi, de regulă, pentru fiecare caz, procese-verbale în care se vor descrie faptele constatate. Constatările cuprinse în procesele-verbale încheiate în condiţiile menţionate mai sus pot fi valorificate printr-un proces-verbal care va cuprinde descrierea faptelor în ansamblul lor, a legăturilor dintre ele şi a eventualelor implicaţii fiscale ale acestora. Procesele-verbale în care sunt descrise fapte valorificate, ulterior, printr-un alt proces-verbal, fac parte integrantă din acesta din urmă. 7. În cazul în care nu există informaţii referitoare la unul sau mai multe capitole din modelul procesului-verbal, se menţionează pe scurt motivul pentru care nu poate fi completat. 8. Procesul-verbal, semnat de organul de control şi de persoanele controlate sau de reprezentanţii legali ai acestora ori numai de organul de control, se înregistrează la registratura organului de control, la încheierea controlului. Prin excepţie, atunci când procesul-verbal este încheiat şi comunicat operatorului economic la sediul acestuia, vor fi înregistrate la registratura unităţii exemplarele 1, 2 şi 4, după caz. 9. Constatările lucrătorilor vamali rezultate în urma unei acţiuni de control curent, operativ şi inopinat sau control tematic, în conformitate cu prevederile art. 55 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, se vor valorifica în funcţie de natura constatărilor şi obiectivul controlului. 10. Procesul-verbal se comunică contribuabilului, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. II. Modul de completare a procesului-verbal Partea introductivă a procesului-verbal Câmpurile libere din cadrul formularului se vor completa după cum urmează: 1. localitatea şi judeţul, data (zi, luna, an) la care s-a întocmit procesul-verbal; 2. numele şi prenumele complet ale lucrătorilor vamali care efectuează controlul; 3. se vor preciza obiectivele controlului individualizate corespunzător şi perioada supusă verificării, după caz; 4. în situaţia în care adresa sediului social este diferită de adresa domiciliului fiscal, se va face referire la acest aspect, iar adresele se vor menţiona în mod corespunzător; 5. denumirea şi clasificarea cod CAEN a obiectului principal de activitate declarat şi descrierea activităţii efectiv desfăşurate; 6. se vor preciza adresa sediului secundar (punct de lucru, sucursală, subunitate) sau adresa locului în care s-a desfăşurat controlul, în situaţia în care nu este niciuna dintre locaţiile menţionate anterior, precum şi modul de deţinere a spaţiului unde se desfăşoară activitatea; 7. se va preciza tipul sediului secundar (punct de lucru, sucursală, subunitate). În situaţia în care nu este niciuna dintre locaţiile menţionate anterior se vor preciza toate informaţiile disponibile referitoare la această locaţie, respectiv cele referitoare la proprietar/deţinător şi motivele pentru care controlul se desfăşoară la adresa respectivă; 8. se vor înscrie numele şi prenumele, funcţia/calitatea, CNP, datele de identitate ale persoanelor care au reprezentat contribuabilul în timpul controlului. În procesul-verbal se menţionează expres, la partea generală referitoare la reprezentanţii contribuabilului care au asistat la efectuarea controlului, care este calitatea acestora şi din ce punct de vedere asigură reprezentarea contribuabilului (reprezentantul societăţii care asigură servicii de contabilitate, reprezentantul societăţii care asigură servicii juridice, reprezentantul legal, asociat, acţionar etc.). În situaţia în care la momentul încheierii procesului-verbal la locul efectuării controlului nu se află niciun reprezentant al contribuabilului verificat, acest lucru se va menţiona în procesul-verbal. CAP. I Constatări 1. În procesul-verbal, constatările vor fi descrise cu claritate, aspectele constatate fiind raportate la specificul şi obiectivele controlului. În cazul constatării unor aspecte care vor fi valorificate ulterior, inclusiv indicii privind săvârşirea unor fapte de natură penală în domeniul financiar-fiscal, se va descrie clar şi concis fapta săvârşită, cu indicarea datei sau a perioadei şi locului în care a fost săvârşită. 2. Constatările lucrătorilor vamali vor fi susţinute de înscrisuri şi alte mijloace materiale de probă analizate, identificate la contribuabilul verificat sau obţinute de la terţi. Înscrisurile necesare susţinerii constatărilor vor fi ridicate în original sau copie certificată de organul de control, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal de ridicare/restituire de înscrisuri, pentru cele ridicate în original. Înscrisurile de mai sus, inclusiv rezultatele expertizelor tehnice şi analizelor de laborator, se ataşează procesului-verbal şi constituie mijloace de probă. 3. De asemenea, vor fi menţionate explicaţiile scrise solicitate reprezentantului sau oricărui angajat al contribuabilului ori altor persoane prezente la locul de desfăşurare a controlului, care contribuie la stabilirea unor elemente relevante din activitatea contribuabilului, ce pot influenţa constatările sau clarifica anumite cauze şi/sau împrejurări. Notele explicative se pot lua în orice etapă a controlului, de regulă, după ce s-a epuizat controlul asupra obiectivului la care s-a constatat abaterea ce necesită explicaţii, astfel încât lucrătorii vamali să fie în măsură să pună întrebări precise şi să combată eventualele răspunsuri necorespunzătoare. Lucrătorii vamali vor analiza răspunsurile primite şi în funcţie de concluzii vor înscrie constatarea în procesul-verbal. 4. Dacă cei în cauză refuză să completeze nota explicativă sau să răspundă la unele întrebări, lucrătorii vamali vor formula întrebările printr-o solicitare scrisă comunicată contribuabilului, oricărui angajat al acestuia sau altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice ori juridice, stabilind termenul în cadrul căruia trebuie primit răspunsul. În cazul în care nu se primeşte răspuns, refuzul va fi consemnat în procesul-verbal (anexând copia solicitării scrise) şi se vor aplica, după caz, sancţiunile prevăzute de lege. CAP. II Prevederile legale încălcate 1. Se vor înscrie prevederile legale încălcate, cu indicarea actului normativ încălcat, a articolului, alineatului, punctului, după caz. 2. În cazul constatării unor împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, în procesul-verbal trebuie menţionate prevederile legale încălcate, fără a se face încadrarea penală a faptei. CAP. III Consecinţe şi măsuri dispuse în timpul controlului 1. În procesul-verbal se vor menţiona consecinţele fiscale/suma reprezentând accize cu care a fost prejudiciat bugetul general consolidat, evidenţiindu-se metoda de estimare şi modalitatea de calcul al acestora. 2. În procesul-verbal lucrătorii vamali vor menţiona măsurile operative dispuse contribuabilului, cu precizarea dispoziţiilor din actele normative care trebuie să fie puse astfel în aplicare şi a termenului de realizare, în condiţiile legii. Punctul de vedere al contribuabilului 1. Se va prezenta în sinteză punctul de vedere al reprezentantului contribuabilului faţă de constatările înscrise în procesul-verbal, numai atunci când acesta are o opinie contrară şi o prezintă în timpul controlului. 2. Semnarea procesului-verbal Procesul-verbal se semnează de către lucrătorii vamali şi de către reprezentantul contribuabilului, pe fiecare pagină completată. În cazul în care se refuză semnarea procesului-verbal, lucrătorii vamali vor consemna despre aceasta în cadrul procesului-verbal. ANEXA 2c Caracteristicile de tipărire şi editare, modul de difuzare, utilizare şi păstrare a formularului "Proces-verbal" 1. Denumire: Proces-verbal 2. Format: A4/t2 (poate avea un număr variabil de pagini) 3. Caracteristici de tipărire şi editare: de regulă, se editează pe ambele feţe şi cu ajutorul tehnicii de calcul, cu excepţia situaţiilor în care nu este posibilă editarea informatică. Toate paginile completate vor fi numerotate, iar în situaţia în care nu se editează pe ambele feţe, paginile/feţele necompletate vor fi barate. 4. Se difuzează gratuit. 5. Se utilizează de către lucrătorii vamali cu ocazia controlului, pentru constatarea unor situaţii faptice şi documentare existente la un moment dat, pentru stabilirea stării de fapt fiscale, precum şi pentru constatarea unor împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, precum şi pentru stabilirea implicaţiilor fiscale ale acestora. 6. Se întocmeşte în 3 sau 4 exemplare, după caz. 7. Circulă: a) exemplarul 1, la lucrătorii vamali care au efectuat controlul; b) exemplarul 2, la organul fiscal competent cu atribuţii de gestiune a dosarului fiscal; c) exemplarul 3, la contribuabil; d) exemplarul 4 (după caz), la organele de cercetare penală sau la instituţiile care au solicitat verificarea, în cazul în care au fost constatate împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal sau în cazul în care a fost încheiat pentru consemnarea unor fapte a căror verificare a fost solicitată de organele abilitate ale statului. 8. Se arhivează: a) exemplarul 1, la Direcţia Generală a Vămilor/direcţia regională vamală/biroul vamal; b) exemplarul 2, la dosarul fiscal al contribuabilului; c) exemplarul 3, la contribuabil; d) exemplarul 4, la organul de urmărire penală, după caz. ANEXA 3a
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR
Direcţia*1) .............................
SIGLĂ
PROCES-VERBAL
de ridicare/restituire de înscrisuri încheiat
în ..... ziua ........ luna ...... anul ......
────────── *1) Se va menţiona direcţia regională vamală/biroul vamal din care fac parte lucrătorii vamali care efectuează controlul.────────── Subsemnaţii, ............................................., având funcţia de ................................. în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor/Direcţia Regională Vamală ............/biroul vamal ........., în baza prevederilor art. 7 lit. D.a) pct. 7 şi 10 din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 64 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordinului de control nr. ................../............... şi a legitimaţiilor de control nr. ..........................., am ridicat/restituit de la/la*2) ................................................, în prezenţa*3) .................................................., următoarele documente, înscrisuri etc.): .................................................................................................... .────────── *2) Denumirea contribuabilului, sediul social, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare la registrul comerţului. *3) Numele, prenumele, funcţia/calitatea reprezentantului contribuabilului, adresa, datele de identitate, CNP.────────── Menţionăm că pentru documentele ridicate s-au lăsat/nu s-au lăsat copii certificate. Documentele/Înscrisurile au fost ridicate din*4) .................................................................................................................... .────────── *4) Adresa locului din care au fost ridicate înscrisurile/documentele. Se va menţiona tipul locaţiei: sediu secundar, punct de lucru, sucursală, subunitate etc. În situaţia în care nu este niciuna dintre locaţiile menţionate anterior se vor preciza toate informaţiile disponibile referitoare la această locaţie, respectiv cele referitoare la proprietar/deţinător şi motivele pentru care documentele/înscrisurile au fost ridicate din acea locaţie.────────── Prezentul proces-verbal s-a încheiat în două exemplare, din care unul a fost înmânat contribuabilului.
Lucrători vamali, Contribuabil,
...................... .....................
...................... (denumirea)
(numele, prenumele şi semnătura)
Reprezentant,
.........................
(numele, prenumele şi semnătura, ştampila, după caz)
ANEXA 3b Instrucţiuni de completare şi utilizare a formularului "Proces-verbal de ridicare/restituire de înscrisuri" 1. Se completează de către lucrătorii vamali cu ocazia ridicării/restituirii de documente şi/sau înscrisuri, în condiţiile legii. Se înscriu numele şi prenumele lucrătorilor vamali, funcţia şi numărul legitimaţiei de control. 2. Câmpurile libere din cadrul formularului se vor completa după cum urmează: a) localitatea şi judeţul, data (ziua, luna, anul) la care s-a întocmit procesul-verbal; b) numele şi prenumele lucrătorilor vamali care efectuează controlul; c) se vor preciza denumirea contribuabilului, adresa sediului social, codul de identificare fiscală, număr de înmatriculare la registrul comerţului; d) se vor înscrie numele şi prenumele, funcţia, datele de identitate, CNP, precum şi calitatea persoanei care reprezintă societatea în timpul controlului; e) "Documente/Înscrisuri": documentele şi/sau înscrisurile ridicate/restituite în cadrul unui opis unde se vor numerota şi se vor descrie pe scurt prin prezentarea unor date, precum: tipul, seria, numărul, conţinutul, numărul de file, registre, carnete, bucăţi sau orice element care permite individualizarea acestora; f) se va preciza tipul locaţiei: sediu secundar, punct de lucru, sucursală, subunitate etc. În situaţia în care nu este niciuna dintre locaţiile menţionate anterior se vor preciza toate informaţiile disponibile referitoare la această locaţie, respectiv cele referitoare la proprietar/deţinător şi motivele pentru care documentele/înscrisurile au fost ridicate din acea locaţie. 3. În situaţia în care la momentul încheierii procesului-verbal la locul efectuării controlului nu se află niciunul dintre reprezentanţii contribuabilului verificat, acest lucru se va menţiona în procesul-verbal. În acest caz vor fi menţionate împrejurările care au condus la încheierea procesului-verbal în absenţa reprezentantului contribuabilului. 4. Procesul-verbal de ridicare/restituire de înscrisuri se comunică contribuabilului, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. ANEXA 3c Caracteristicile de tipărire şi editare, modul de difuzare, de utilizare şi păstrare a formularului "Proces-verbal de ridicare/restituire de înscrisuri" 1. Denumire: Proces-verbal de ridicare/restituire de înscrisuri 2. Format: A4/t2 (poate avea un număr variabil de pagini) 3. Caracteristici de tipărire şi editare: de regulă, se editează pe ambele feţe şi cu ajutorul tehnicii de calcul, cu excepţia situaţiilor în care nu este posibilă editarea informatică, iar în situaţia în care nu se editează pe ambele feţe, paginile/feţele necompletate vor fi barate. 4. Se difuzează gratuit. 5. Se utilizează de către lucrătorii vamali pentru ridicarea/ restituirea de documente/înscrisuri. 6. Se întocmeşte în două exemplare, de lucrătorii vamali. 7. Circulă: - exemplarul 1, la lucrătorii vamali; - exemplarul 2, la contribuabil. 8. Se arhivează: - exemplarul 1, la Direcţia Generală a Vămilor/direcţia regională vamală/biroul vamal; - exemplarul 2, la contribuabil. ANEXA 4a
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR
Direcţia*1) .............................
SIGLĂ
PROCES-VERBAL
de sigilare/desigilare
încheiat în .............. ziua ...........
luna ........... anul ........
────────── *1) Se va menţiona direcţia regională vamală/biroul vamal din care fac parte lucrătorii vamali care efectuează controlul.────────── Subsemnaţii, ................................., având funcţia de .................................... în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor/Direcţia Regională Vamală ............../biroul vamal ..................., în baza prevederilor art. 7 lit. D.a) pct. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordinului de control nr. ............../.............. şi a legitimaţiilor de control nr. ................... astăzi, .................., ora .............., în prezenţa*2) ....................................., având funcţia de ...................................... la*3) ............................................, posesor al B.I./C.I./Paşaport seria ......... nr. ........., eliberat(ă) de ................. la data de ..................., cu domiciliul în localitatea ............., bd./str. ................. nr. ......, bl. ...., sc. ..., et. ..., ap. .... judeţul/sectorul ..........., CNP ................, am procedat la sigilarea următoarelor*4): ......................................................................................────────── *2) Numele şi prenumele reprezentantului contribuabilului. *3) Denumirea contribuabilului, sediul social, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare la registrul comerţului. *4) Se vor menţiona spaţiile, imobilele, bunurile, valorile, mărfurile, documentele, mijloacele de transport etc., precum şi adresele sau locaţia unde se află acestea la momentul sigilării/desigilării.────────── Cele sigilate aparţin*5)────────── *5) Denumirea contribuabilului, adresa sediului social, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare la registrul comerţului. În cazul persoanelor fizice se vor menţiona numele şi prenumele acestora, domiciliul, CNP.────────── ........................................................................................................ Sigilarea a fost determinată de*6)────────── *6) Se invocă motivul sigilării.────────── ........................................................................................................ A fost aplicat sigiliul*7)────────── *7) Seria şi caracteristicile sigiliului aplicat.────────── ........................................................................................................ În conformitate cu prevederile art. 260 din Codul penal, înlăturarea sau distrugerea sigiliului constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii. Prezentul proces-verbal a fost întocmit în două exemplare, din care un exemplar a fost înmânat*8) ................................., domiciliat(ă) în*9) ........................, posesor/posesoare al/a B.I./C.I./Paşaport seria ........... nr. ........., CNP ........................., având calitatea de ............................. la .................................................. .────────── *8) Numele şi prenumele persoanei cu care a fost încheiat procesul-verbal. *9) Adresa completă.──────────
Lucrători vamali Reprezentantul contribuabilului,
......................... ...................................
......................... (numele şi prenumele, CNP,
(numele, prenumele şi semnătura) funcţia, semnătura)
Martori
.....................................................
[numele şi prenumele, adresa, semnătura, CNP, B.I./C.I./
Paşaport seria/nr. ..........., eliberat(ă) de/la data de ......]
Subsemnaţii, ......................................., având funcţia de lucrători vamali în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor/Direcţia Regională Vamală ............../biroul vamal............., în baza art. 7 lit. D.a) pct. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordinului de control nr. .................../........ şi a legitimaţiilor de control nr. ....................... astăzi ............, ora ....., în prezenţa*2) ................................................, având funcţia de ................................................. la*3) .............................................., posesor al B.I./C.I./Paşaport seria ......... nr. ..............., eliberat(ă) de ................. la data de ........................, cu domiciliul în localitatea ........................, bd./str. ....................... nr. ......, bl. ....., sc. ......., et. ......, ap. ......., judeţul/sectorul ...................................................., CNP .................................., am procedat la desigilarea următoarelor*4): ................................................................... după verificarea prealabilă a sigiliului aplicat care a fost găsit intact. (În orice altă situaţie se va preciza starea sigiliului.)────────── *2) Numele şi prenumele reprezentantului contribuabilului. *3) Denumirea contribuabilului, sediul social, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare la registrul comerţului. *4) Se vor menţiona spaţiile, imobilele, bunurile, valorile, mărfurile, documentele, mijloacele de transport etc., precum şi adresele sau locaţia unde se află acestea la momentul sigilării/desigilării.──────────
Lucrători vamali Reprezentantul contribuabilului,
....................... ................................
....................... (numele şi prenumele,
(numele, prenumele şi semnătura) CNP, funcţia, semnătura)
Martori .........................................
[numele şi prenumele, adresa, semnătura, CNP, B.I./C.I./
Paşaport seria/nr. .........., eliberat(ă) de/la data de ...........]
ANEXA 4b Instrucţiuni pentru completarea şi utilizarea formularului "Proces-verbal de sigilare/desigilare" Se întocmeşte de către lucrătorii vamali, în următoarele situaţii: a) când există indicii că în locurile de producţie, depozitare, comercializare sau pe timpul transportului se găsesc bunuri sau produse a căror provenienţă nu este legală sau a căror fabricaţie este interzisă de lege sau se produce fără autorizaţie, iar acţiunea de control nu poate fi finalizată, urmând a fi continuată ulterior; b) există posibilitatea ca documentele, înscrisurile, bunurile necesare efectuării controlului să fie sustrase, distruse ori nu se poate face un inventar al acestora în vederea ridicării/reţinerii acestora; c) în activităţile de monitorizare a transporturilor de bunuri; d) în alte cazuri în care se impune sigilarea, în condiţiile legii. În situaţia în care nu este prezent un reprezentant al contribuabilului, sigilarea/desigilarea se efectuează în prezenţa cel puţin a unui martor asistent. De asemenea vor fi înscrise toate informaţiile referitoare la calitatea persoanelor care reprezintă contribuabilul (angajat/împuternicit etc.), iar în cazul în care reprezentantul contribuabilului la momentul sigilării este diferit de cel de la momentul desigilării vor fi înscrise toate datele de identificare ale acestuia. În situaţia în care se sigilează mijloace de transport, iar locul sigilării este diferit de locul desigilării, în mod obligatoriu se vor înscrie toate informaţiile referitoare la locul la care are loc desigilarea. Procesul-verbal de sigilare/desigilare se comunică contribuabilului, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. ANEXA 4c Caracteristicile de tipărire şi editare, modul de difuzare, utilizare şi păstrare a formularului "Proces-verbal de sigilare/desigilare" 1. Denumire: Proces-verbal de sigilare/desigilare 2. Format: A4/t2 3. Caracteristici de tipărire şi editare: de regulă, se editează pe ambele feţe şi cu ajutorul tehnicii de calcul, cu excepţia situaţiilor în care nu este posibilă editarea informatică. 4. Se difuzează gratuit. 5. Se utilizează de către lucrătorii vamali pentru sigilare/desigilare. 6. Se întocmeşte în două exemplare, de lucrătorii vamali. 7. Circulă: - exemplarul 1, la lucrătorii vamali; - exemplarul 2, la contribuabilul supus controlului sau la deţinătorul legal al incintei sigilate. 8. Se arhivează: - exemplarul 1, la Direcţia Generală a Vămilor/Direcţia Regională Vamală/biroul vamal; - exemplarul 2, la contribuabil. ANEXA 5a
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR
Direcţia*1) ............................. SIGLĂ
────────── *1) Se va menţiona direcţia regională vamală/biroul vamal din care fac parte lucrătorii vamali care efectuează controlul.────────── INVITAŢIE Întocmită în .................................., astăzi ..................., luna .............., anul ......... Domnului (Doamnei) ............................................, în calitate de ...................... al ............................ în vederea clarificării unor aspecte din activitate ..............................., subsemnaţii, ..............................., lucrători vamali în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor/Direcţia Regională Vamală ..................../biroul vamal .................., în baza art. 56 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, vă invităm în data de ..................., ora ..........., la sediul Direcţiei Generale a Vămilor/Direcţiei Regionale Vamale ............./biroului vamal ................., adresa ................................................................, în vederea efectuării controlului, ocazie cu care veţi prezenta, conform art. 64 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, următoarele documente: .............................. Neprezentarea, în condiţiile de mai sus, constituie contravenţie conform art. 336 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi se sancţionează cu amendă contravenţională conform art. 336 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ, cu excepţia cazului în care sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni.
Semnătura de primire Lucrători vamali,
.......................... .............................
ANEXA 5b Instrucţiuni de completare şi utilizare a formularului "Invitaţie" 1. Reprezintă documentul prin care un contribuabil este invitat şi îi sunt solicitate lămuriri/înscrisuri de către lucrătorii vamali, la sediul acestora, în situaţiile în care se impune efectuarea/continuarea controlului ori controlul nu a putut fi efectuat la sediul social, domiciliul fiscal sau un sediu secundar al contribuabilului şi nici într-un loc stabilit de comun acord cu contribuabilul. 2. Odată cu solicitarea prezenţei la sediul Direcţiei Generale a Vămilor/direcţiei regionale vamale/biroului vamal, pentru a da informaţii şi lămuriri necesare stabilirii situaţiei sale fiscale reale, prin formularul "Invitaţie" sunt solicitate registre, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. 3. Se întocmeşte de către lucrătorii vamali, în două exemplare: - exemplarul 1 va fi comunicat contribuabilului/împuternicitului, în condiţiile prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare; - exemplarul 2 va fi anexat la procesul-verbal. ANEXA 5c Caracteristicile de tipărire şi editare, modul de difuzare, utilizare şi păstrare a formularului "Invitaţie" 1. Denumire: Invitaţie. 2. Format: A4/t1. 3. Caracteristici de tipărire şi editare: de regulă, se editează pe o faţă şi cu ajutorul tehnicii de calcul, cu excepţia situaţiilor în care nu este posibilă editarea informatică. 4. Se difuzează gratuit. 5. Se utilizează de către lucrătorii vamali pentru a solicita prezenţa contribuabilului şi punerea la dispoziţie de înscrisuri la sediul Direcţiei Generale a Vămilor/direcţiei regionale vamale/ biroului vamal. 6. Se întocmeşte în două exemplare, de către lucrătorii vamali. 7. Circulă: a) exemplarul 1, la contribuabil; b) exemplarul 2, la lucrătorii vamali. 8. Se arhivează: - exemplarul 1, la contribuabil; - exemplarul 2, la Direcţia Generală a Vămilor/direcţia regională vamală/biroul vamal. ANEXA 6a NOTĂ EXPLICATIVĂ Subsemnatul(a), ..................................., având calitatea de ............................ la ......................... de la data de ....../....../....., domiciliat(ă) în .................................., judeţul/sectorul .........................., bd./str. ............................. nr. ....., bl. ....., sc. ...., et. ..., ap. ....., telefon ....................., legitimat(ă) cu B.I./C.I./Paşaport seria ......... nr. ..............., eliberat(ă) de .........................., la data de ........./......./........, CNP ............................., la întrebările puse de ........................................., având funcţia de .................................. în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor/Direcţia Regională Vamală ......./biroul vamal. .........., în baza prevederilor art. 58 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, dau următoarele explicaţii: 1. Întrebare: .......................................................................... 1. Răspuns: .......................................................................... 2. Întrebare: .......................................................................... 2. Răspuns: .......................................................................... 3. Dacă faţă de cele de mai sus mai aveţi ceva de declarat sau documente de prezentat: .......................................................................... 3. Răspuns: ..........................................................................
Dată în faţa noastră,
Data şi semnătura Lucrători vamali,
.......................... .............................
(numele, prenumele şi semnătura)
ANEXA 6b Instrucţiuni de completare şi utilizare a formularului "Notă explicativă" 1. Reprezintă documentul prin care lucrătorii vamali solicită explicaţii scrise reprezentantului contribuabilului, oricărui angajat al acestuia sau oricărei persoane implicate în săvârşirea faptelor constatate, care să contribuie la stabilirea unor elemente relevante din activitatea contribuabilului, ce pot influenţa constatările sau pentru clarificarea unor cauze şi/sau împrejurări. 2. Solicitarea de explicaţii scrise se va face în timpul controlului, ori de câte ori acestea sunt necesare pentru clarificarea şi definitivarea constatărilor. 3. Întrebările vor fi formulate în mod clar şi concis, pentru a da posibilitatea unor răspunsuri la obiect. În toate cazurile, explicaţiile la întrebările puse de lucrătorii vamali se vor da în scris prin "notă explicativă". 4. Se semnează pe fiecare pagină de către lucrătorii vamali şi de persoana care a dat explicaţii. 5. În cazul în care nu se primeşte răspuns, refuzul va fi consemnat în procesul-verbal. ANEXA 6c Caracteristicile de tipărire şi editare, modul de difuzare, utilizare şi păstrare a formularului "Notă explicativă" 1. Denumire: Notă explicativă 2. Format: A4/t2 (poate avea un număr variabil de pagini) 3. Caracteristici de tipărire şi editare: de regulă, se editează pe ambele feţe. Se poate edita şi cu ajutorul tehnicii de calcul. 4. Se difuzează gratuit. 5. Se utilizează de către lucrătorii vamali pentru a solicita explicaţii scrise. 6. Se întocmeşte în două exemplare, de persoana nominalizată de lucrătorii vamali pentru a răspunde la întrebări. 7. Circulă: - exemplarul 1, la lucrătorii vamali; - exemplarul 2, la persoana nominalizată să răspundă la întrebări. 8. Se arhivează: - exemplarul 1, la Direcţia Generală a Vămilor/direcţia regională vamală/biroul vamal; - exemplarul 2, la contribuabil sau persoana nominalizată pentru a răspunde la întrebări. ANEXA 7a
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR
Direcţia*1) ............................. SIGLĂ
Nr. ........../zz.ll.aa SOMAŢIE Domnului/Doamnei ................................., în calitate/având funcţia de .......................... al/a .............., vă înştiinţăm că în data de ...................... organele de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor/Direcţia Regională Vamală ............../biroul vamal .......... s-au deplasat la domiciliul fiscal/sucursala/filiala/sediul secundar al ..................., situat(ă) în/la ....................., în vederea*2):................. ..........*2) nu s-a putut efectua, drept care pentru furnizarea de informaţii şi lămuriri necesare stabilirii situaţiei fiscale de fapt, în baza prevederilor art. 56 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prevederilor art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, aţi fost invitat/invitată să vă prezentaţi în data de .........., ora .........., la sediul Direcţiei Generale a Vămilor, Direcţia Regională Vamală .............../biroul vamal .........., adresa .........., camera .........., telefon .........., în vederea efectuării/continuării ..............................*2). Întrucât la data de .......... nu aţi dat curs solicitării/vi s-au solicitat prin Adresa înregistrată cu nr. .......... prezentarea de documente/înscrisuri, vă somăm să vă prezentaţi în data de ......................... la sediul organului fiscal din adresa ........................., în vederea efectuării/continuării acţiunii de control, cu următoarele documente: ......................................................................... ......................................................................... Dacă, în termen de 15 zile de la primirea prezentei somaţii, nu veţi da curs solicitării, în cauză sunt incidente prevederile art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare. Director DSCV/Director executiv DRV/Şef birou vamal Nume/prenume: Semnătura, ştampila────────── *1) Se va menţiona direcţia regională vamală/biroul vamal din care fac parte lucrătorii vamali care efectuează controlul. *2) Se înscrie obiectul acţiunii: - prezentarea de înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare; - efectuarea unei constatări la faţa locului în conformitate cu prevederile art. 65 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare; - efectuarea unui control inopinat/încrucişat în conformitate cu prevederile art. 134 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.────────── ANEXA 7b Instrucţiuni de completare şi utilizare a formularului "Somaţie" Somaţia reprezintă documentul prin care un contribuabil este somat să se prezinte la sediul organului de control în vederea efectuării unei acţiuni în conformitate cu prevederile art. 56, 64, 65 şi 134 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.Se întocmeşte în cazurile când contribuabilul/plătitorul nu a dat curs invitaţiei organului de control al autorităţii vamale pentru efectuarea unui control inopinat/încrucişat/constatarea la faţa locului sau refuză să pună la dispoziţia organelor de control documentele şi înscrisurile necesare efectuării/continuării acţiunii de control inopinat/încrucişat/constatare la faţa locului şi există indicii rezonabile conform cărora contribuabilul/plătitorul refuză nejustificat să prezinte documentele legale şi bunurile din patrimoniu necesare pentru stabilirea situaţiei fiscale de fapt, în scopul împiedicării verificărilor fiscale. Se întocmeşte de către echipa desemnată pentru efectuarea controlului inopinat/încrucişat/constatării la faţa locului. Se întocmeşte în două exemplare: - exemplarul 1 va fi remis contribuabilului/plătitorului prin poştă cu confirmare de primire sau înmânat personal reprezentantului societăţii, cu menţiunea pe exemplarul 2 a calităţii reprezentantului, datelor de identificare (BI/CI/paşaport serie, nr., domiciliu), datei şi semnăturii, sau prin publicitate, considerându-se comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului; - exemplarul 2 va fi reţinut de echipa de control şi va fi anexat la procesul-verbal. ANEXA 7c Caracteristicile de tipărire şi editare, modul de difuzare, utilizare şi păstrare a formularului "Somaţie" 1. Denumire: Somaţie 2. Format: A4/t1 3. Caracteristici de tipărire: se tipăreşte pe o singură faţă. Se poate edita cu ajutorul tehnicii de calcul. 4. Se difuzează gratuit. 5. Se utilizează de către organele de control ale autorităţii vamale pentru somarea contribuabilului/plătitorului de a se prezenta la sediul organului fiscal/de a prezenta documentele şi înscrisurile necesare efectuării/continuării acţiunii de control inopinat/încrucişat/constatare la faţa locului. 6. Se întocmeşte în două exemplare de către organul de control. 7. Circulă: - exemplarul 1, la contribuabil/plătitor; - exemplarul 2, la organul fiscal care va efectua controlul. 8. Se arhivează: - exemplarul 1, la contribuabil/plătitor; - exemplarul 2, anexă la procesul-verbal. ANEXA 8a
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR
Direcţia*1) ............................. SIGLĂ
────────── *1) Se va menţiona direcţia regională vamală/biroul vamal din care fac parte lucrătorii vamali care efectuează controlul.────────── Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal Nr. ............. data ........... DECIZIE DE IMPUNERE privind obligaţiile fiscale declarate/suplimentare de plată, stabilite de structurile vamale pentru persoane fizice - gospodării individuale producătoare de ţuică şi rachiuri din fructe 1. Datele de identificare ale contribuabilului/plătitorului: 1.1. Denumire contribuabil (numele/iniţiala tatălui/prenumele contribuabilului/plătitorului): 1.2. Cod numeric personal (CNP) 1.3. Domiciliul fiscal Judeţul .........., localitatea ..........,................, sectorul .............., str. ......................... nr. ......, bl. ...., sc. ..........., et. ...., ap. ...., codul poştal ............., telefon ..............., fax ................., e-mail ................ . 1.4. Date privind locul de desfăşurare efectivă a activităţii de producţie de ţuică şi rachiuri din fructe: Judeţul ..................., localitatea ...................., sectorul .................., str. .................. nr. ......, bl. ......, sc. ......., et. ....., ap. ......, codul poştal .................., telefon .............., fax ................., e-mail ....................... . 2. Date privind obligaţia fiscală 2.1. Obligaţii fiscale principale declarate/suplimentare de plată:
┌────┬──────────────────────────┬───────────────────────────┬──────────────────┬───────────┬────────┐
│ │ │ Perioada pentru care se │ Baza impozabilă │ Accize │Cod cont│
│ │ │ calculează obligaţii │ declarată/ │ stabilite │bugetar │
│Nr. │Denumire obligaţie fiscală│fiscale/perioada verificată│ stabilită │suplimentar│ │
│crt.│ principală declarată/ ├────────────┬──────────────┤ suplimentar │ - lei*) - │ │
│ │ verificată │ De la data │ Până la data │ (litri alcool │ │ │
│ │ │ (zz/ll/an) │ (zz/ll/an) │pur 100% obţinut*)│ │ │
├────┼──────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────────┼───────────┼────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
├────┼──────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────────┼───────────┼────────┤
│1. │Accize pentru alcool │ │ │ │ │ │
│ │etilic (ţuică şi rachiu │ │ │ │ │ │
│ │din fructe produse de │ │ │ │ │ │
│ │micile gospodării) │ │ │ │ │ │
└────┴──────────────────────────┴────────────┴──────────────┴──────────────────┴───────────┴────────┘
────────── *) Cantitatea de cel mult 50 litri de produs/an, cu concentraţia alcoolică de 100% în volum, se accizează prin aplicarea unei cote de 50% din cota standard a accizei aplicate alcoolului etilic, cu condiţia să nu fie vândută.────────── 2.2. Motivul de fapt: ........................................................................ ........................................................................ 2.3. Temeiul de drept: Actul normativ: .............................., art. .........., paragraful ......., pct. ......, lit. ......., alin. .... ........................................................................ 3. Data comunicării: Data comunicării reprezintă data la care se efectuează comunicarea actului administrativ fiscal în condiţiile art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: - data semnării de primire, dacă se asigură remiterea acestuia contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului, în condiţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare; - data înscrisă de poştă la remiterea "confirmării de primire", dacă a fost transmis prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în condiţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare; - data la care expiră termenul de 15 zile de la data afişării anunţului publicitar, în condiţiile art. 47 alin. (5) - (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. 4. Termen de plată: În conformitate cu prevederile pct. 12 alin. (7) şi (8) din titlul VIII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, accizele devin exigibile la finalizarea procesului de producţie. Gospodăria individuală declară cantităţile de ţuică şi rachiuri produse şi solicită autorităţii vamale teritoriale calculul accizelor datorate. Termenul de plată este până la data de 25 a lunii imediat următoare celei în care accizele au devenit exigibile, potrivit art. 345 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. În caz contrar se vor calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform legii. 5. Menţiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului şi, respectiv, informarea acestuia despre aspectele constatate şi consecinţele fiscale Se va înscrie punctul de vedere al contribuabilului/plătitorului consemnat în procesul-verbal de control anexat, dacă decizia de impunere se întocmeşte ca urmare a unui control. 6. Dispoziţii finale: În conformitate cu art. 268 şi 270 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva sumelor de plată stabilite prin prezenta decizie de impunere se poate face contestaţie, care se depune, în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii. Prezenta decizie reprezintă titlu de creanţă. Prezenta decizie de impunere s-a întocmit în 4 (patru) exemplare, din care un exemplar a fost înmânat contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului. La prezenta decizie de impunere se anexează, după caz, solicitarea gospodăriei individuale producătoare de ţuică şi rachiuri din fructe adresată autorităţii vamale pentru calculul accizei sau procesul-verbal de control care, împreună cu anexele, conţine ..... pagini.
┌────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────────────────────────┐
│ APROBAT │ AVIZAT │ ÎNTOCMIT**) │
│ │ ├──────────────────────┬─────────┤
│ │ │ Lucrători vamali │Semnătura│
├────────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────────┼─────────┤
│Director DSCV/Director │Şef SSV/Şef SSCV/Şef │1. Numele şi prenumele│ │
│executiv DRV/Şef birou vamal│adjunct birou vamal*)│ │ │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────────┼─────────┤
│Nume/prenume: │ │2. │ │
├────────────────────────────┼─────────────────────┤ │ │
│Semnătura, ştampila***) │Semnătura ├──────────────────────┼─────────┤
│ │ │3. │ │
└────────────────────────────┴─────────────────────┴──────────────────────┴─────────┘
────────── *) La birourile vamale de grad II decizia de impunere nu se avizează. **) În cazul deciziilor de impunere întocmite la solicitarea gospodăriei individuale producătoare de ţuică şi rachiuri din fructe adresată autorităţii vamale pentru calculul accizei, decizia de impunere poate fi întocmită de un singur lucrător vamal. ***) Ştampila se aplică numai pentru coloana "aprobat".────────── ANEXA 8b Instrucţiuni de completare şi utilizare a formularului "Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale declarate/suplimentare de plată, stabilite de structurile vamale pentru persoane fizice - gospodării individuale producătoare de ţuică şi rachiuri din fructe" Formularul "Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale declarate/suplimentare de plată, stabilite de structurile vamale pentru persoane fizice - gospodării individuale producătoare de ţuică şi rachiuri din fructe" reprezintă actul administrativ fiscal emis de structurile vamale în aplicarea prevederilor legale privind stabilirea accizelor datorate de persoane fizice - gospodării individuale producătoare de ţuică şi rachiuri din fructe, la solicitarea acestora sau în urma controalelor efectuate. Se va completa de către lucrătorii vamali din cadrul birourilor vamale ca urmare a solicitării gospodăriei individuale, la finalizarea procesului de producţie sau de către lucrătorii vamali din cadrul direcţiilor regionale vamale/Direcţiei Generale a Vămilor ca urmare a controalelor proprii efectuate. Se avizează de şeful de serviciu/şeful adjunct al biroului vamal şi se aprobă de conducătorul structurii vamale de care aparţine echipa de control. Informaţiile din conţinutul formularului "Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale declarate/suplimentare de plată, stabilite de structurile vamale pentru persoane fizice - gospodării individuale producătoare de ţuică şi rachiuri din fructe" se vor completa după cum urmează: 1. "Datele de identificare ale contribuabilului/plătitorului" cuprind următoarele informaţii: 1.1 "Denumire contribuabil (numele/iniţiala tatălui/prenumele contribuabilului/plătitorului)" - se vor completa numele şi prenumele persoanei fizice înregistrate la autoritatea vamală teritorială care solicită calculul accizei pentru mica gospodărie sau căreia i-au fost stabilite diferenţe de accize ca urmare a controlului efectuat. 1.2. "Cod numeric personal (CNP)" - se va completa CNP-ul persoanei fizice înregistrate la autoritatea vamală teritorială ca mică gospodărie, care solicită calculul accizei sau căreia i-au fost stabilite diferenţe de accize ca urmare a controlului efectuat. 1.3 "Domiciliul fiscal" - se va completa adresa de domiciliu menţionată în B.I/C.I. al/a persoanei fizice, înregistrate la autoritatea vamală teritorială ca mică gospodărie, care solicită calculul accizei sau căreia i-au fost stabilite diferenţe de accize ca urmare a controlului efectuat. 1.4. "Date privind locul de desfăşurare efectivă a activităţii de producţie de ţuică şi rachiuri din fructe" - se va completa cu toate informaţiile care definesc complet locul gospodăriei individuale producătoare de ţuică şi rachiuri din fructe, unde se desfăşoară efectiv activitatea de producţie. 2. "Date privind obligaţia fiscală" cuprind: 2.1. "Obligaţii fiscale principale declarate/suplimentare de plată" - se va completa obligaţia fiscală stabilită suplimentar cu următoarele informaţii: Rândul 1 coloana 1 "Denumire obligaţie fiscală principală declarată/verificată" - se înscrie "Accize pentru alcool etilic (ţuică şi rachiu din fructe produse de micile gospodării)" Rândul 1 coloana 2: "De la data (zz/ll/an) - se completează cu data de început a perioadei verificate, dacă decizia de impunere se întocmeşte ca urmare a unui control. Dacă decizia de impunere se întocmeşte ca urmare a declaraţiei pe propria răspundere a contribuabilului, se completează data la care acesta a început procesul de producţie. Rândul 1 coloana 3 "Până la data" (zz/ll/an) - se completează cu data de sfârşit a perioadei verificate, dacă decizia de impunere se întocmeşte ca urmare a unui control. Dacă decizia de impunere se întocmeşte ca urmare a declaraţiei pe propria răspundere a contribuabilului, se completează data la care acesta a finalizat procesul de producţie. Rândul 1 coloana 4 "Baza impozabilă declarată/stabilită suplimentar (litri alcool pur 100% obţinut)" - se completează cu cantitatea totală de ţuică şi rachiu din fructe pentru care se calculează accize, ca urmare a solicitării gospodăriilor individuale producătoare de ţuică şi rachiuri din fructe sau stabilite suplimentar în urma controalelor efectuate. Rândul 1 coloana 5 "Accize stabilite suplimentar" - se completează cu valoarea totală a accizei calculată de autoritatea vamală în baza solicitării gospodăriilor individuale producătoare de ţuică şi rachiuri din fructe sau stabilite suplimentar ca urmare a controalelor efectuate, pentru toată perioada verificată. Rândul 1 coloana 6 "Cod cont bugetar" - reprezintă codul de cont bugetar al obligaţiei fiscale care a făcut obiectul declarării/controlului. 3. Data comunicării - reprezintă data la care se efectuează comunicarea actului administrativ fiscal în condiţiile art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: - data semnării de primire, dacă se asigură remiterea acestuia contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului, în condiţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare; - data înscrisă de poştă la remiterea "confirmării de primire", dacă a fost transmis prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în condiţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare; - data la care expiră termenul de 15 zile de la data afişării anunţului publicitar, în condiţiile art. 47 alin. (5)-(7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. 4. Termen de plată. În conformitate cu prevederile pct. 12 alin. (7) şi (8) din titlul VIII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, accizele devin exigibile la finalizarea procesului de producţie. Gospodăria individuală declară cantităţile de ţuică şi rachiuri produse şi solicită autorităţii vamale teritoriale calculul accizelor datorate. Termenul de plată este până la data de 25 a lunii imediat următoare celei în care accizele au devenit exigibile, potrivit art. 345 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. 5. Menţiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului şi, respectiv, informarea acestuia despre aspectele constatate şi consecinţele fiscale - se va înscrie punctul de vedere al contribuabilului/plătitorului consemnat în procesul-verbal de control anexat, dacă decizia de impunere se întocmeşte ca urmare a unui control. 6. "Dispoziţii finale" - se va completa cu numărul total de pagini al solicitării gospodăriei individuale producătoare de ţuică şi rachiuri din fructe adresată autorităţii vamale pentru calculul accizei sau al procesului-verbal şi anexelor, care se anexează la Decizia de impunere. ANEXA 8c Caracteristicile de tipărire şi editare, modul de difuzare, utilizare şi păstrare a formularului "Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale declarate/suplimentare de plată, stabilite de structurile vamale pentru persoane fizice - gospodării individuale producătoare de ţuică şi rachiuri din fructe" 1. Denumire: Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale declarate/suplimentare de plată, stabilite de structurile vamale pentru persoane fizice - gospodării individuale producătoare de ţuică şi rachiuri din fructe" 2. Format: A4/t1 3. Caracteristici de tipărire şi editare: de regulă, se editează pe ambele feţe şi cu ajutorul tehnicii de calcul, cu excepţia situaţiilor în care nu este posibilă editarea informatică. 4. Se difuzează gratuit. 5. Se utilizează de către lucrătorii vamali pentru stabilirea accizelor datorate de persoane fizice - gospodării individuale producătoare de ţuică şi rachiuri din fructe ca urmare a solicitării acestora sau în urma controalelor efectuate. 6. Se întocmeşte în 4 exemplare. 7. Circulă: - exemplarul 1, la lucrătorii vamali care au efectuat controlul; - exemplarul 2, la contribuabil; - exemplarele 3 şi 4, la autoritatea fiscală teritorială, în scopul gestionării dosarului fiscal, respectiv colectării accizelor. 8. Se arhivează: - exemplarul 1, la Direcţia Generală a Vămilor/direcţia regională vamală/biroul vamal, care va ţine evidenţa acestora; - exemplarul 2, la contribuabil; - exemplarul 3, la organul fiscal competent cu atribuţii de gestiune a dosarului fiscal; - exemplarul 4, la organele fiscale centrale competente cu atribuţii de executare silită. ANEXA 9a
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR
Direcţia*1) ................................................
Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal SIGLĂ
────────── *1) Se va menţiona direcţia regională vamală/biroul vamal din care fac parte lucrătorii vamali care efectuează controlul.────────── Nr. ............. data ........... DECIZIE DE IMPUNERE privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de structurile vamale pentru persoane juridice la care se constată diferenţe de accize în cazul mişcării produselor accizabile în regim suspensiv de accize sau în situaţiile în care distrugerea sau pierderea produselor accizabile nu se admite ca neimpozabilă 1. Datele de identificare ale contribuabilului/plătitorului: 1.1. Denumirea contribuabilului/plătitorului: ......................................................... 1.2. Cod de identificare fiscală: ..................................................................... 1.3. Număr de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului .............................. Domiciliul fiscal: Judeţul ........................, localitatea ..................., sectorul ..............., str. ................... nr. ....., bl. ......, sc. ..., et. ...., ap. ..., codul poştal ..................., telefon ..................., fax ................., e-mail ......................... . 2. Date privind locul de recepţie/de desfăşurare efectivă a activităţii: Judeţul ...................................., localitatea ....................................., sectorul ................, str. ........................... nr. ......., bl. ...., sc. ......, et. .., ap. ......., codul poştal ..............., telefon .............., fax ..................., e-mail .......................................... . 3. Date privind obligaţia fiscală 3.1. Obligaţii fiscale principale suplimentare de plată:
┌────┬──────────────────────────┬───────────────────────────┬───────────────┬───────────┬────────┐
│Nr. │Denumire obligaţie fiscală│ Perioada verificată │Baza impozabilă│ Accize │Cod cont│
│crt.│ principală verificată*) ├────────────┬──────────────┤ stabilită │ stabilite │bugetar │
│ │ │ De la data │ Până la data │ suplimentar │suplimentar│ │
│ │ │ (zz/ll/an) │ (zz/ll/an) │ │ - lei - │ │
├────┼──────────────────────────┼────────────┼──────────────┼───────────────┼───────────┼────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
├────┼──────────────────────────┼────────────┼──────────────┼───────────────┼───────────┼────────┤
│1. │Accize │ │ │ │ │ │
│ │TOTAL │ │ │ │ │ │
└────┴──────────────────────────┴────────────┴──────────────┴───────────────┴───────────┴────────┘
────────── *) La birourile vamale de grad II decizia de impunere nu se avizează.────────── 3.1.1. Motivul de fapt: ........................................................................ 3.1.2. Temeiul de drept: Actul normativ: ..................................................., art. ......, paragraful ......................, pct. ..........., lit. ..........., alin. ........ ........................................................................ 4. Data comunicării: Data comunicării reprezintă data la care se efectuează comunicarea actului administrativ fiscal în condiţiile art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: - data semnării de primire, dacă se asigură remiterea acestuia contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului, în condiţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare; - data înscrisă de poştă la remiterea "confirmării de primire", dacă a fost transmis prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în condiţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare; - data la care expiră termenul de 15 zile de la data afişării anunţului publicitar, în condiţiile art. 47 alin. (5)-(7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. 5. Termen de plată: În conformitate cu prevederile pct. 2 alin. (7), pct. 134 alin. (5), pct. 140 alin. (4) şi pct. 141 alin. (4) din titlul VIII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 , accizele devin exigibile la data emiterii deciziei de impunere de către autoritatea vamală teritorială şi se plătesc în termen de 5 zile de la această dată. În caz contrar se vor calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform legii. 6. Menţiuni privind audierea contribuabilului şi, respectiv, informarea acestuia despre aspectele constatate şi consecinţele fiscale Se va înscrie punctul de vedere al contribuabilului sau reprezentantului acestuia consemnat în procesul-verbal de control anexat. 7. Dispoziţii finale: În conformitate cu art. 268 şi 270 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva sumelor de plată stabilite prin prezenta decizie de impunere se poate face contestaţie, care se depune, în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii. Prezenta decizie reprezintă titlu de creanţă. Prezenta decizie de impunere s-a întocmit în 4 (patru) exemplare, din care un exemplar a fost înmânat contribuabilului/ plătitorului ori împuternicitului. La prezenta decizie de impunere se anexează procesul-verbal care, împreună cu anexele, conţine ............................ pagini.
┌────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────────────────────────┐
│ APROBAT │ AVIZAT │ ÎNTOCMIT**) │
│ │ ├──────────────────────┬─────────┤
│ │ │ Lucrători vamali │Semnătura│
├────────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────────┼─────────┤
│Director DSCV/Director │Şef SSV/Şef SSCV/Şef │1. Numele şi prenumele│ │
│executiv DRV/Şef birou vamal│adjunct birou vamal*)│ │ │
├────────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────────┼─────────┤
│Nume/prenume: │ │2. │ │
├────────────────────────────┼─────────────────────┤ │ │
│Semnătura, ştampila***) │Semnătura ├──────────────────────┼─────────┤
│ │ │3. │ │
└────────────────────────────┴─────────────────────┴──────────────────────┴─────────┘
────────── *) La birourile vamale de grad II decizia de impunere nu se avizează. **) În cazul deciziilor de impunere întocmite la solicitarea gospodăriei individuale producătoare de ţuică şi rachiuri din fructe adresată autorităţii vamale pentru calculul accizei, decizia de impunere poate fi întocmită de un singur lucrător vamal. ***) Ştampila se aplică numai pentru coloana aprobat.────────── ANEXA 9b Instrucţiuni de completare şi utilizare a formularului "Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de structurile vamale pentru persoane juridice la care se constată diferenţe de accize în cazul mişcării produselor accizabile în regim suspensiv de accize sau în situaţiile în care distrugerea sau pierderea produselor accizabile nu se admite ca neimpozabilă" Formularul "Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de structurile vamale pentru persoane juridice la care se constată diferenţe de accize în cazul mişcării produselor accizabile în regim suspensiv de accize sau în situaţiile în care distrugerea sau pierderea produselor accizabile nu se admite ca neimpozabilă" reprezintă actul administrativ fiscal emis de structurile vamale în aplicarea prevederilor legale privind stabilirea accizelor datorate de persoanele juridice pentru diferenţe de accize constatate în cazul mişcării produselor accizabile în regim suspensiv de accize sau în situaţiile în care distrugerea sau pierderea produselor accizabile nu se admite ca neimpozabilă. Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de structurile vamale pentru persoane juridice se va completa la încheierea unui control operativ/inopinat, ca urmare a constatării de obligaţii fiscale principale suplimentare. Formularul "Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de structurile vamale pentru persoane juridice la care se constată diferenţe de accize în cazul mişcării produselor accizabile în regim suspensiv de accize sau în situaţiile în care distrugerea sau pierderea produselor accizabile nu se admite ca neimpozabilă" se va completa după cum urmează: - de către lucrătorii vamali din cadrul birourilor vamale de destinaţie în cazul în care se constată obligaţii fiscale suplimentare de plată la primirea produselor accizabile în regim suspensiv de accize/cu accize plătite în statul membru de destinaţie, în sarcina contribuabilului/plătitorului primitor; - de către lucrătorii vamali din cadrul birourilor vamale de expediţie, în baza procesului-verbal încheiat în urma controlului prin care au fost constate obligaţii fiscale suplimentare de plată la primirea produselor accizabile în regim suspensiv de accize, în sarcina contribuabilului/plătitorului expeditor din România; - de către lucrătorii vamali din cadrul birourilor vamale în a căror arie de competenţă au fost constate obligaţii fiscale suplimentare de plată pe durata transportului/la primirea produselor accizabile în regim suspensiv de accize, în sarcina contribuabilului/plătitorului expeditor din alt stat membru; - de către lucrătorii vamali din cadrul direcţiilor regionale vamale/Direcţiei Generale a Vămilor ca urmare a controalelor proprii efectuate. Se avizează de şeful de serviciu/şeful adjunct al biroului vamal şi se aprobă de conducătorul structurii vamale de care aparţine echipa de control. Informaţiile din conţinutul formularului "Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de structurile vamale pentru persoane juridice la care se constată diferenţe de accize în cazul mişcării produselor accizabile în regim suspensiv de accize sau în situaţiile în care distrugerea sau pierderea produselor accizabile nu se admite ca neimpozabilă" se vor completa după cum urmează: 1. "Datele de identificare ale contribuabilului/plătitorului" - cuprind următoarele informaţii: - denumirea completă a contribuabilului/plătitorului; - codul de identificare fiscală; - numărul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului; - domiciliul fiscal. 2. "Date privind locul de recepţie/de desfăşurare efectivă a activităţii" - se va completa cu toate informaţiile care definesc complet locul de recepţie a produselor accizabile sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea supusă controlului. 3. "Date privind obligaţia fiscală" cuprind: 3.1. Obligaţii fiscale principale suplimentare de plată - se va completa obligaţia fiscală stabilită suplimentar cu următoarele informaţii: Rândul 1 coloana 1: denumirea obligaţiei fiscale principale verificate stabilită suplimentar (accizele stabilite suplimentar care au făcut obiectul controlului). Rândul 1 coloana 2: "De la data (zz/ll/an)" - se completează cu data de început a perioadei verificate; Rândul 1 coloana 3 "Până la data (zz/ll/an)" - se completează cu data de sfârşit a perioadei verificate; Rândul 1 coloana 4 "Baza impozabilă stabilită suplimentar" - se completează cu elementele de calcul prevăzute la pct. 5 din titlul VIII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016; Rândul 1 coloana 5 "Accize stabilite suplimentar" - se completează cu valoarea totală a accizei stabilite suplimentar, pentru toată perioada verificată; Rândul 1 coloana 6 "Cod cont bugetar" - reprezintă codul de cont bugetar al obligaţiei fiscale care a făcut obiectul controlului; 3.1.1. "Motivul de fapt" - se va înscrie detaliat modul în care contribuabilul a respectat prevederile legale privind stabilirea bazei impozabile, potrivit situaţiilor de fapt fiscale, cu prezentarea consecinţelor fiscale datorate pe perioada verificată. Motivul de fapt se va înscrie pentru obligaţia fiscală principală suplimentară. 3.1.2. "Temeiul de drept" - se va înscrie detaliat şi clar încadrarea faptei constatate, cu precizarea actului normativ, a articolului, a celorlalte elemente prevăzute de lege, cu prezentarea concisă a textului de lege pentru cazul constatat. Temeiul de drept se va înscrie pentru obligaţia fiscală principală suplimentară. 4. Data comunicării - reprezintă data la care se efectuează comunicarea actului administrativ fiscal în condiţiile art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: - data semnării de primire, dacă se asigură remiterea acestuia contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului, în condiţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare; - data înscrisă de poştă la remiterea "confirmării de primire", dacă a fost transmis prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în condiţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare; - data la care expiră termenul de 15 zile de la data afişării anunţului publicitar, în condiţiile art. 47 alin. (5)-(7) din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. 5. Termen de plată. În conformitate cu prevederile pct. 2 alin. (7), pct. 134 alin. (5), pct. 140 alin. (4) şi pct. 141 alin. (4) din titlul VIII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 , accizele devin exigibile la data emiterii deciziei de impunere de către autoritatea vamală teritorială şi se plătesc în termen de 5 zile de la această dată. În caz contrar se vor calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform legii. 6. Menţiuni privind audierea contribuabilului şi, respectiv, informarea acestuia despre aspectele constatate şi consecinţele fiscale - se va înscrie punctul de vedere al contribuabilului sau reprezentantului acestuia consemnat în procesul-verbal de control anexat. 7. "Dispoziţii finale" - se va completa cu numărul total de pagini al procesului-verbal şi anexelor, care se anexează la Decizia de impunere. ANEXA 9c Caracteristicile de tipărire şi editare, modul de difuzare, utilizare şi păstrare a formularului "Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de structurile vamale pentru persoane juridice la care se constată diferenţe de accize în cazul mişcării produselor accizabile în regim suspensiv de accize sau în situaţiile în care distrugerea sau pierderea produselor accizabile nu se admite ca neimpozabilă" 1. Denumire: Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de structurile vamale pentru persoane juridice la care se constată diferenţe de accize în cazul mişcării produselor accizabile în regim suspensiv de accize sau în situaţiile în care distrugerea sau pierderea produselor accizabile nu se admite ca neimpozabilă 2. Format: A4/t1 3. Caracteristici de tipărire şi editare: de regulă, se editează pe ambele feţe şi cu ajutorul tehnicii de calcul, cu excepţia situaţiilor în care nu este posibilă editarea informatică 4. Se difuzează gratuit. 5. Se utilizează de către lucrătorii vamali pentru stabilirea accizelor datorate de persoane juridice în cazul mişcării produselor accizabile în regim suspensiv de accize sau în situaţiile în care distrugerea sau pierderea produselor accizabile nu se admite ca neimpozabilă. 6. Se întocmeşte în 4 exemplare. 7. Circulă: - exemplarul 1, la lucrătorii vamali care au efectuat controlul; - exemplarul 2, la contribuabil; - exemplarele 3 şi 4, la organul fiscal competent cu atribuţii de gestiune a dosarului fiscal, respectiv de colectare a accizelor. 8. Se arhivează: - exemplarul 1, la Direcţia Generală a Vămilor/Direcţia regională vamală/biroul vamal, care va ţine evidenţa acestora; - exemplarul 2, la contribuabil; - exemplarul 3, la organul fiscal competent cu atribuţii de gestiune a dosarului fiscal; - exemplarul 4, la organele fiscale centrale competente cu atribuţii de executare silită. --------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.