Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 500 din 3 aprilie 2007  pentru aprobarea Normelor privind procedura de acordare a certificatului de amanare de la plata in vama a taxei pe valoarea adaugata si de eliberare a garantiei pentru importurile de bunuri    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 500 din 3 aprilie 2007 pentru aprobarea Normelor privind procedura de acordare a certificatului de amanare de la plata in vama a taxei pe valoarea adaugata si de eliberare a garantiei pentru importurile de bunuri

EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 11 aprilie 2007
ORDIN nr. 500 din 3 aprilie 2007
pentru aprobarea Normelor privind procedura de acordare a certificatului de amânare de la plata în vamã a taxei pe valoarea adãugatã şi de eliberare a garanţiei pentru importurile de bunuri
EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 11 aprilie 2007


În temeiul prevederilor <>art. 11 alin. (5) din Hotãrârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã, cu modificãrile ulterioare,
în baza prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale <>art. 157 alin. (4) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite urmãtorul ordin:

ART. 1
Se aprobã Normele privind procedura de acordare a certificatului de amânare de la plata în vamã a taxei pe valoarea adãugatã şi de eliberare a garanţiei pentru importurile de bunuri, cuprinse în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.
ART. 2
Autoritatea Naţionalã a Vãmilor, unitãţile sale subordonate şi organele fiscale teritoriale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3
Referirile la codul fiscal din cuprinsul normelor prevãzute la <>art. I reprezintã trimiteri la Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 4
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlãdescu

Bucureşti, 3 aprilie 2007.
Nr. 500.

ANEXÃ

NORME
privind procedura de acordare a
certificatului de amânare de la plata în vamã a taxei pe valoarea
adãugatã şi de eliberare a garanţiei pentru importurile de bunuri

ART. 1
(1) Potrivit art. 157 alin. (4) din Codul fiscal, prin exceptare de la prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol, în perioada 15 aprilie 2007-31 decembrie 2008, inclusiv, nu se face plata efectivã a taxei pe valoarea adãugatã la organele vamale, pentru importurile de bunuri din teritorii şi din state terţe, astfel cum sunt definite la art. 125^2 din Codul fiscal, exclusiv Bulgaria, de cãtre persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 care au obţinut certificat de amânare de la platã.
(2) Certificatul de amânare de la plata în vamã a taxei pe valoarea adãugatã prevãzut la alin. (1) se elibereazã în condiţiile prevãzute de prezentele norme.
ART. 2
Certificatul de amânare de la plata în vamã a taxei pe valoarea adãugatã se elibereazã la solicitarea persoanelor prevãzute la art. 1, care îndeplinesc cumulativ urmãtoarele condiţii:
a) nu au obligaţii bugetare restante reprezentând impozite, taxe, contribuţii, inclusiv contribuţiile individuale ale salariaţilor şi orice alte venituri bugetare, cu excepţia celor eşalonate şi/sau reeşalonate la platã, precum şi a celor suspendate în condiţiile legii;
b) nu înregistreazã debite faţã de autoritatea vamalã;
c) au realizat în anul calendaristic precedent importuri din teritorii şi state terţe, astfel cum sunt definite la art. 125^2 din Codul fiscal, exclusiv Bulgaria, a cãror valoare cumulatã este de cel puţin 150 milioane lei. În aceastã valoare nu se cuprind importurile de produse supuse accizelor armonizate;
d) sunt înregistrate în scopuri de TVA cu cel puţin un an calendaristic înaintea depunerii cererii pentru eliberarea certificatului de amânare de la plata în vamã a taxei pe valoarea adãugatã;
e) nu sunt în stare de insolvenţã, nu se aflã în procedura de reorganizare sau lichidare judiciarã şi nu figureazã în evidenţa specialã şi/sau în lista contribuabililor inactivi.
ART. 3
În vederea obţinerii certificatului de amânare de la plata în vamã a taxei pe valoarea adãugatã, persoanele prevãzute la art. 1 depun la Autoritatea Naţionalã a Vãmilor urmãtoarele documente:
a) o cerere tip conform modelului din anexa nr. 1;
b) copie de pe documentul care atestã calitatea de persoanã înregistratã în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal;
c) certificat de atestare fiscalã, în original, din care sã rezulte cã este îndeplinitã condiţia prevãzutã la art. 2 lit. a);
d) declaraţie pe propria rãspundere privind valoarea cumulatã a importurilor din teritorii şi state terţe realizate în anul calendaristic precedent celui în care se solicitã eliberarea certificatului;
e) declaraţie pe propria rãspundere cã nu sunt în stare de insolvenţã, cã nu se aflã în procedura de reorganizare sau lichidare judiciarã şi cã nu figureazã în evidenţa specialã şi/sau în lista contribuabililor inactivi;
f) cazier judiciar valabil pentru reprezentantul legal.
ART. 4
(1) În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevãzute la art. 2, Autoritatea Naţionalã a Vãmilor elibereazã certificatul de amânare de la plata în vamã a taxei pe valoarea adãugatã în termen de 15 zile de la depunerea cererii şi a documentaţiei complete prevãzute la art. 3 de cãtre solicitant. Modelul certificatului de amânare de la plata în vamã a taxei pe valoarea adãugatã este prevãzut în anexa nr. 2.
(2) Certificatul de amânare de la platã se elibereazã pe perioada indicatã de solicitant, care nu poate depãşi data de 31 decembrie 2008.
(3) Respingerea cererii pentru eliberarea certificatului de amânare de la plata în vamã a taxei pe valoarea adãugatã se comunicã în scris solicitantului împreunã cu motivele care au condus la aceastã decizie.
(4) În cazul respingerii cererii pentru eliberarea certificatului de amânare de la plata în vamã a taxei pe valoarea adãugatã, persoana care a depus cererea poate contesta aceastã decizie, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
ART. 5
(1) Certificatul de amânare de la plata în vamã a taxei pe valoarea adãugatã se revocã în cazul în care una din condiţiile care au stat la baza eliberãrii nu mai este îndeplinitã.
(2) Organele fiscale competente şi compartimentele de specialitate ale autoritãţilor publice locale vor furniza autoritãţii vamale, la cerere, informaţii cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevãzute la art. 2 lit. a) şi e).
(3) Decizia de revocare se comunicã în scris, împreunã cu motivele care au condus la aceastã mãsurã.
ART. 6
(1) Persoanele prevãzute la art. 1 înscriu în declaraţia vamalã suma taxei pe valoarea adãugatã datoratã pentru mãrfurile importate şi ataşeazã la declaraţia vamalã certificatul de amânare obţinut în condiţiile prevãzute de prezentele norme.
(2) Biroul vamal acordã liberul de vamã pentru mãrfurile importate fãrã a solicita plata efectivã a taxei pe valoarea adãugatã şi reţine la declaraţia vamalã o copie a certificatului verificatã şi vizatã pe baza exemplarului original prezentat de importator.
(3) Amânarea de la plata în vamã a taxei pe valoarea adãugatã se acordã pentru valoarea taxei calculatã la baza de impozitare stabilitã conform prevederilor art. 139 din Codul fiscal.
ART. 7
(1) Garanţia prevãzutã la art. 157 alin. (7) din Codul fiscal, pentru importul în România de bunuri scutit de taxã în condiţiile prevãzute la art. 142 lit. l) din Codul fiscal, se constituie la biroul vamal la care s-a depus declaraţia vamalã de punere în liberã circulaţie. Cuantumul garanţiei trebuie sã acopere taxa pe valoarea adãugatã care ar fi datoratã la punerea în liberã circulaţie a bunurilor.
(2) Garanţia se elibereazã de cãtre biroul vamal prevãzut la alin. (1), la cererea importatorului prin decizie a şefului biroului vamal, pe baza documentelor care justificã scutirea de taxa pe valoarea adãugatã pentru livrarea intracomunitarã a bunurilor importate, conform art. 10 alin. (1) şi (4) din Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxã pe valoarea adãugatã pentru operaţiunile prevãzute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) şi <>art. 144^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, aprobate prin <>Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.222/2006 .
(3) Termenul maxim pentru prezentarea documentelor justificative este de 30 de zile de la data declaraţiei vamale de punere în liberã circulaţie. În cazuri temeinic justificate, la cererea persoanei interesate, depusã în cadrul termenului iniţial, biroul vamal poate prelungi, o singurã datã, acest termen de 30 de zile.
(4) În cazul neprezentãrii în termen a justificãrii scutirii de taxa pe valoarea adãugatã conform alin. (1), garanţia constituitã se utilizeazã pentru acoperirea taxei pe valoarea adãugatã datorate în vamã.
(5) În cazul în care îndeplinirea formalitãţilor de vãmuire se face printr-un reprezentant desemnat conform art. 5 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, garanţia prevãzutã la alin. (1) se poate constitui de cãtre acesta.
ART. 8
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezentele norme.

ANEXA 1
-------
la norme
---------


CERERE
pentru eliberarea certificatului de amânare de la plata
în vamã a taxei pe valoarea adãugatã, în
baza prevederilor <>art. 157 alin. (4) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare

1. Denumirea solicitantului .........................................
2. Adresa ...........................................................
3. Codul de înregistrare în scopuri de TVA ..........................
4. Organul fiscal la care este înregistrat în scopuri de TVA .........
5. Perioada de valabilitate a certificatului solicitatã ..............
6. Documente anexate .................................................
......................................................................
......................................................................
7. Nume şi prenume ...................................................
8. Funcţia ...........................................................
9. Data ..............................................................
10. Semnãtura şi ştampila



ANEXA 2
-------
la norme
--------


CERTIFICAT
de amânare de la plata în vamã a taxei pe
valoarea adãugatã în baza prevederilor art. 157 alin. (4) din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare

nr. ......... data ..........

Se acordã prezentul certificat
......................................................................
(denumirea persoanei impozabile, înregistratã în scopuri de TVA)
adresa ...................., codul de înregistrare în scopuri de TVA în
conformitate cu prevederile art. 153 din codul fiscal .................
Prezentul certificat este valabil pentru operaţiunile de import cu punere
în liberã circulaţie de bunuri pe teritoriul României pânã la data de
......... inclusiv.


............................
(conducãtorul unitãţii emitente)


------------------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016