Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 5.936 din 30 august 2023 privind acordarea acreditării Fundaţiei Ecologice Green Education pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală "F.E.G. Education" Târgu Jiu din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj
EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 897 din 5 octombrie 2023
Având în vedere prevederile:
- art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar;
– Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;
– art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 103/2020;
– art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2022 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi prorogarea unor termene, aprobată prin Legea nr. 356/2022;
– Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 3.878/2016 privind acordarea autorizării de funcţionare provizorie Fundaţiei Ecologice Green Education din municipiul Iaşi pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală „F.E.G. Education“ din municipiul Târgu Jiu;
– Hotărârii Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 9 din 5.07.2023;
– Referatului de aprobare nr. 9.151 din 28.07.2023 privind acordarea acreditării Fundaţiei Ecologice Green Education pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală „F.E.G. Education“ din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj, pentru nivelul de învăţământ „postliceal“, domeniul „sănătate şi asistenţă pedagogică“, calificarea profesională „asistent medical generalist“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „cu frecvenţă - zi“,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
ART. 1
Se acordă acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală „F.E.G. Education“, cu sediul în str. Agricultori nr. 1, municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj, pentru nivelul de învăţământ „postliceal“, domeniul „sănătate şi asistenţă pedagogică“, calificarea profesională „asistent medical generalist“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „cu frecvenţă - zi“, începând cu anul şcolar 2023-2024.
ART. 2
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală „F.E.G. Education“ din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept public şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ, beneficiază de toate drepturile şi are obligaţiile prevăzute de lege.
ART. 3
Personalul didactic şi nedidactic din unitatea de învăţământ preuniversitar particular autorizată Şcoala Postliceală „F.E.G. Education“ din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj, angajat conform prevederilor legii pentru formaţiunile de studiu şcolarizate conform prevederilor art. 1, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Şcoala Postliceală „F.E.G. Education“ din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj.
ART. 4
Capacitatea maximă de şcolarizare este de 14 formaţiuni de studiu/2 schimburi (maximum 7 formaţiuni de studiu/schimbul 1 şi maximum 7 formaţiuni de studiu/schimbul 2).
ART. 5
(1) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală „F.E.G. Education“ din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj, dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în interesul învăţământului.
(2) În cazul desfiinţării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular acreditate Şcoala Postliceală „F.E.G. Education“ din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj, revine fondatorilor.
ART. 6
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală „F.E.G. Education“ din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj, este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
ART. 7
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular menţionată la art. 1 are obligaţia de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obţinerea acreditării, dar nu mai târziu de anul şcolar 2027-2028.
ART. 8
Fundaţia Ecologică Green Education, în calitate de persoană juridică iniţiatoare, unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală „F.E.G. Education“ din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj, Ministerul Educaţiei, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 9
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 30 august 2023.
Nr. 5.936.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: