Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 5.929 din 7 decembrie 2016  privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare şi componenţa nominală a acestuia    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 5.929 din 7 decembrie 2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare şi componenţa nominală a acestuia

EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.056 din 28 decembrie 2016

    În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 929/2014 privind aprobarea Strategiei naţionale de cercetare, dezvoltare şi inovare pentru perioada 2014-2020 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 583/2015 privind aprobarea Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru perioada 2015-2020 (PNCDI III),
    având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.265/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind contractarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, cu modificările şi completările ulterioare,
    ţinând seama de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 45/2016 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare,
    în temeiul prevederilor art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 217 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr. 62/1999 privind înfiinţarea Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 150/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 44/2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.

    ART. 1
    Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. 2
    Se aprobă componenţa nominală a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare, prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. 3
    Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării în calitate de coordonator al unor programe şi subprograme din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru perioada 2015-2020 şi Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
    ART. 4
    La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică nr. 252/2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare şi componenţa nominală a acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014, precum şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentului ordin.
    ART. 5
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.


            Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,
                                 Mircea Dumitru


    Bucureşti, 7 decembrie 2016.
    Nr. 5.929.


    ANEXA 1


                                   REGULAMENT
             de organizare şi funcţionare a Colegiului Consultativ
                     pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare


    CAP. I
    Misiunea, rolul şi atribuţiile

    ART. 1
    (1) Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare, denumit în continuare CCCDI, este principalul organ consultativ de specialitate, fără personalitate juridică, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) CCCDI este principalul organ consultativ de specialitate al autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
    ART. 2
    CCCDI are misiunea de a asigura suport ştiinţific specializat în elaborarea politicilor şi strategiilor în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării (CDI) la nivel naţional şi de a sprijini Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, denumită în continuare ANCSI, în coordonarea, evaluarea şi monitorizarea activităţilor de cercetare ştiinţifică din România, în conformitate cu Strategia naţională de cercetare, dezvoltare şi inovare 2014-2020 (SNCDI).
    În acest scop CCCDI realizează:
    1. rapoarte cuprinzând studii şi recomandări pe probleme specifice sistemului de cercetare-dezvoltare şi inovare, cum ar fi:
    - analiza stadiului şi tendinţelor pe plan mondial;
    - consultanţă la elaborarea Planului naţional de cercetare dezvoltare şi inovare (PNCDI) şi la analiza periodică a desfăşurării şi a stadiului de îndeplinire a obiectivelor acestuia;
    - analiza eficienţei şi adecvării instrumentelor de finanţare utilizate în PNCDI;
    - identificarea vulnerabilităţilor sistemului CDI;
    - evidenţierea zonelor cu potenţial de dezvoltare şi de impact socioeconomic din sistemul CDI;
    - propuneri de acte normative în domeniul CDI, respectiv analiza şi dezbaterea unor proiecte de acte normative;
    2. coordonarea ştiinţifică a programelor-nucleu, a programelor cu finanţare instituţională complementară de susţinere a performanţei şi a următoarelor programe/ subprograme din PNCDI:
    - Programul 1 - Dezvoltarea sistemului naţional de cercetare-dezvoltare, cu excepţia subprogramului 1.1. - Resurse umane;
    - Programul 2 - Creşterea competitivităţii economiei româneşti prin cercetare-dezvoltare şi inovare, în coordonare cu Consiliul Naţional pentru Inovare şi Antreprenoriat (CNIA);
    - Programul 3 - Cooperare europeană şi internaţională;
    - Programul 5 - Cercetare în domenii de interes strategic.
    În vederea coordonării ştiinţifice a programelor/subprogramelor menţionate, CCCDI are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) propune instrumente de finanţare necesare atingerii scopului şi obiectivelor programelor, defineşte obiectivele specifice fiecărui instrument de finanţare, indicatorii de performanţă asociaţi şi standardele de calitate;
    b) elaborează pachetele de informaţii sau, după caz, avizează pachetele de informaţii propuse de conducătorii de programe/subprograme (Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi Cercetării, Dezvoltării şi Inovării - UEFISCDI, Agenţia Spaţială Română - ROSA, Institutul de fizică Atomică - IFA);
    c) elaborează proceduri de evaluare a propunerilor de proiecte, de selecţie a corpului de evaluatori pentru competiţiile de proiecte şi validează registrul evaluatorilor constituit în acest scop;
    d) asistă agenţiile de finanţare în procesul de negociere a contractelor pentru proiectele propuse spre finanţare;
    e) coordonează şi elaborează proceduri pentru monitorizarea ştiinţifică a proiectelor finanţate în cadrul programelor, pentru evaluarea îndeplinirii indicatorilor de performanţă contractaţi, inclusiv pentru identificarea şi certificarea situaţiilor care intră sub incidenţa riscului cercetării;
    f) participă la analiza oportunităţii achiziţionării de infrastructură şi echipamente de cercetare prin programele pe care le coordonează;
    3. elaborarea de rapoarte de analiză asupra oportunităţii şi necesităţii participării României la cadre şi iniţiative paneuropene (de exemplu: iniţiative tehnologice comune, iniţiative de programare comună, comunităţile de cunoaştere şi inovare, ERA-Net, ERA Net Plus, ESFRI, alte asemenea iniţiative europene);
    4. Evaluarea cererilor de autorizare a organizaţiilor de cercetare-dezvoltare în vederea aplicării Directivei 2005/71/CE a Consiliului din 12 octombrie 2005 referitoare la "viza ştiinţifică", făcând propuneri de aprobare, respectiv refuzare a autorizării acestora, conform prevederilor legale;
    5. avizare ştiinţifică pentru următoarele acţiuni:
    a) organizarea şi participarea la manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale;
    b) publicarea literaturii tehnico-ştiinţifice.
    ART. 3
    (1) CCCDI coordonează ştiinţific evaluarea şi certificarea unităţilor şi instituţiilor din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    (2) Coordonarea ştiinţifică prevăzută la alin. (1) se realizează prin:
    a) stabilirea procedurilor de selecţie a experţilor care asigură evaluarea şi clasificarea unităţilor sau instituţiilor;
    b) nominalizarea grupului de lucru însărcinat cu coordonarea procesului de evaluare şi clasificare, care are rolul de a-i selecta pe experţii evaluatori din ţară şi străinătate;
    c) întocmirea şi transmiterea spre aprobarea ANCSI a componenţei nominale a echipelor de evaluatori, la propunerea grupului de lucru;
    d) nominalizarea, pentru fiecare unitate sau instituţie evaluată, prin intermediul grupului de lucru, a unui reprezentant cu atribuţii de consultant şi observator CCCDI, pe perioada de desfăşurare a procesului de evaluare şi clasificare;
    e) analiza rezultatelor evaluării, formularea de sugestii şi comentarii în vederea elaborării raportului final de evaluare;
    f) verificarea respectării procedurilor şi aprobarea rapoartelor finale de evaluare;
    g) înaintarea către ANCSI a propunerilor pentru aprobarea hotărârilor privind certificarea, recertificarea, neacordarea certificării sau retragerea certificării.
    ART. 4
    CCCDI selectează şi propune experţi pentru nominalizarea acestora în comisiile de concurs pentru funcţia de director general al institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    ART. 5
    CCCDI colaborează cu Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS), CNIA, Academia Română, academiile de ramură, ministerele, cu reprezentanţi ai mediului academic, ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile, inclusiv cu instituţii, organizaţii şi operatori economici din străinătate, în vederea elaborării politicilor şi strategiilor naţionale pentru cercetare-dezvoltare.
    ART. 6
    (1) CCCDI poate coopera cu alte organisme, naţionale sau internaţionale, din domeniul administrării programelor de cercetare sau al evaluării cercetării, potrivit mandatului acordat de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare.
    (2) CCCDI poate reprezenta, pe bază de mandat, autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare în cadrul organizaţiilor şi programelor internaţionale de cercetare ştiinţifică şi administrare a ştiinţei.
    (3) Mandatul se acordă de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare.
    ART. 7
    CCCDI întocmeşte şi prezintă spre aprobare preşedintelui ANCSI un program de lucru anual şi, de asemenea, întocmeşte anual un raport de activitate pe care îl prezintă spre informare conducerii autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare.

    CAP. II
    Organizarea şi funcţionarea CCCDI

    ART. 8
    (1) CCCDI este format din 21 de membri, numiţi prin ordin al conducătorului autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) CCCDI este condus de un preşedinte ajutat de 2 vicepreşedinţi.
    (3) Preşedintele şi vicepreşedinţii sunt numiţi o dată cu numirea membrilor CCCDI şi formează biroul CCCDI.
    (4) Membrii CCCDI nu pot fi reprezentaţi sau substituiţi în activităţi de către alte persoane.
    ART. 9
    CCCDI este format din cercetători şi cadre didactice universitare recunoscute pe plan internaţional şi specialişti care provin din mediul economic.
    ART. 10
    (1) Mandatul membrilor CCCDI este de 4 ani şi poate fi reînnoit o singură dată.
    (2) În cazul existenţei unui loc vacant în componenţa CCCDI sau în situaţia în care un membru este în imposibilitatea de a-şi exercita mandatul ori pentru situaţiile prevăzute la alin. (4), conducătorului autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare va numi alt membru.
    (3) Mandatul noului membru expiră la expirarea mandatului membrului pe care îl înlocuieşte.
    (4) În cazul în care un membru al CCCDI încalcă normele etice sau de deontologie profesională ori nu se implică în mod sistematic în activităţile CCCDI, acesta va fi revocat din calitatea de membru al CCCDI. Condiţiile şi procedura de revocare sunt stabilite prin regulamentul de ordine interioară a CCCDI.
    ART. 11
    (1) În termen de 60 de zile de la numire, CCCDI elaborează un regulament de ordine interioară (denumit în continuare ROI), pe care îl înaintează spre aprobare conducerii ANCSI.
    (2) ROI cuprinde, în principal, prevederi referitoare la:
    a) atribuţiile preşedintelui şi vicepreşedinţilor CCCDI;
    b) procedura de convocare a şedinţelor CCCDI şi cvorumul de şedinţă;
    c) procedura de adoptare a deciziilor CCCDI;
    d) condiţiile şi procedura pentru revocarea unui membru al CCCDI;
    e) regulamentul-cadru de funcţionare a comisiilor de specialitate.
    ART. 12
    (1) CCCDI are un secretariat tehnic care asigură sprijinul logistic pentru desfăşurarea activităţilor CCCDI şi ale organelor de lucru ale acestuia şi gestionează pagina web a CCCDI.
    (2) Secretariatul tehnic este asigurat de ANCSI.
    ART. 13
    (1) Şedinţele CCCDI sunt convocate de către preşedintele CCCDI, de preşedintele ANCSI sau la cererea a cel puţin 7 membri ai CCCDI.
    (2) Cvorumul de lucru al CCCDI este de 13 membri.
    ART. 14
    (1) Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, preşedintele şi vicepreşedintele ANCSI sau un reprezentant al acestora pot participa, de drept, la şedinţele CCCDI.
    (2) Pot participa, de drept, la şedinţele CCCDI, în calitate de observatori, directorul general pentru coordonare strategică, programe, politici şi dezvoltare instituţională din ANCSI şi, în funcţie de subiectele aflate pe ordinea de zi, directorul general al UEFISCDI, IFA sau ROSA.
    (3) În cadrul şedinţelor, CCCDI poate invita persoane externe, în calitate de observatori sau de consultanţi.
    ART. 15
    În cadrul CCCDI funcţionează următoarele comisii de specialitate permanente formate din experţi în domeniile stabilite prin SNCDI, astfel:
    a) Comisia pentru bioeconomie;
    b) Comisia pentru tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, spaţiu şi securitate;
    c) Comisia pentru energie, mediu şi schimbări climatice;
    d) Comisia pentru eco-nanotehnologii şi materiale avansate;
    e) Comisia pentru sănătate;
    f) Comisia pentru patrimoniu şi identitate culturală;
    g) Comisia pentru tehnologii noi şi emergente.
    ART. 16
    (1) În cadrul CCCDI funcţionează, de asemenea, 5 comisii permanente de experţi, în vederea realizării activităţilor de coordonare ştiinţifică, după cum urmează:
    a) Comisia de evaluare instituţională a unităţilor din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare;
    b) Comisia pentru infrastructuri de cercetare şi de participare la infrastructurile paneuropene;
    c) Comisia pentru organizarea manifestărilor ştiinţifice;
    d) Comisia pentru publicarea literaturii tehnico-ştiinţifice;
    e) Comisia pentru promovarea cooperării ştiinţifice şi tehnice internaţionale.
    (2) În afara comisiilor menţionate la alin. (1), la propunerea biroului CCCDI pot fi înfiinţate comisii sau grupuri de lucru ad-hoc pentru rezolvarea unor probleme apărute pe parcurs.
    ART. 17
    (1) Modul de constituire a comisiilor permanente de experţi, ca organe de lucru ale CCCDI, se stabileşte prin ROI-ul CCCDI, astfel ca experţii desemnaţi să aibă competenţa corespunzătoare domeniului de activitate al comisiei.
    (2) În cadrul comisiilor permanente de experţi prevăzute la art. 16, pe lângă membrii CCCDI pot fi cooptaţi şi experţi care nu sunt membri ai CCCDI. Comisiile permanente de experţi sunt alcătuite din cercetători şi cadre didactice universitare recunoscuţi/recunoscute pe plan internaţional şi specialişti care provin din mediul economic.
    (3) Comisiile permanente de experţi se organizează şi funcţionează pe baza regulamentelor proprii de organizare şi funcţionare, elaborate pe baza regulamentului-cadru de funcţionare a comisiilor de specialitate stabilit prin ROI-ul CCCDI.

    CAP. III
    Finanţarea CCCDI

    ART. 18
    (1) Cheltuielile necesare funcţionării CCCDI şi organelor de lucru ale acestuia sunt asigurate din bugetul autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare.
    (2) Resursele materiale şi financiare necesare funcţionării CCCDI sunt gestionate prin Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării şi se constituie pe bază contractuală între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi UEFISCDI sau din alte surse legal constituite, inclusiv tarife pentru conducerea de programe/proiecte CDI, gestionate de UEFISCDI.
    ART. 19
    Pentru activitatea desfăşurată, membrii CCCDI şi ai organelor de lucru ale acestuia sunt remuneraţi, în afara activităţii de bază, în funcţie de numărul orelor efectiv lucrate, la nivelul maxim al gradului profesional cel mai mare din activitatea de cercetare-dezvoltare, stabilit pentru unităţile bugetare.
    ART. 20
    Pentru participarea la şedinţe sau la reuniuni de lucru, membrilor CCCDI şi organelor de lucru ale acestuia le sunt decontate, în condiţiile legii, cheltuielile de transport şi cazare.

    CAP. IV
    Norme de etică şi deontologie profesională

    ART. 21
    Membrii CCCDI şi ai organelor de lucru ale acestuia au obligaţia să respecte reglementările aplicabile şi normele de etică şi deontologie profesională, conform prevederilor legale cu incidenţă în materie.
    ART. 22
    Membrii CCCDI şi ai organelor de lucru ale acestuia au obligaţia de a raporta cu celeritate preşedintelui CCCDI orice situaţie în care consideră că se află într-un conflict de interese, imediat după ce constată existenţa conflictului de interese, şi de a se recuza de la luarea deciziilor afectate de conflictul de interese.
    ART. 23
    Membrii CCCDI nu pot face parte din componenţa altui organism consultativ al autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare.


    ANEXA 2


                              COMPONENŢA NOMINALĂ
        a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare


┌────┬────────────────────────────┬────────────────┬──────────────────────────────────────────────┬────────────────────┐
│Nr. │ │ │ │ │
│crt.│ Numele şi prenumele │Funcţia în CCCDI│ Instituţia │ Domeniul │
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 1 │Bunoiu Mădălin (P) │Preşedinte │Universitatea de Vest din Timişoara │Fizică │
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 2 │Aldea Alexandru (VP) │Vicepreşedinte │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare │ │
│ │ │ │pentru Fizica Materialelor │Fizică │
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 3 │Ciuparu Dragoş (VP) │Vicepreşedinte │Universitatea Petrol şi Gaze Ploieşti │Inginerie chimică │
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 4 │Anton Anton │Membru │Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti│Inginerie │
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 5 │Balint Marko │Membru │Universitatea Babeş-Bolyai │Biologie şi ecologie│
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 6 │Belc Nastasia │Membru │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare │ │
│ │ │ │pentru Bioresurse Alimentare │Bioeconomie │
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 7 │Echim Marius │Membru │Institutul de Ştiinţe Spaţiale Bucureşti │Ştiinţele Pământului│
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 8 │Grosu Horia │Membru │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare │ │
│ │ │ │pentru Biologie şi Nutriţie Animală, Baloteşti│Biologie şi ecologie│
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 9 │Hinescu Mihail Eugen │Membru │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare │ │
│ │ │ │Victor Babeş │Medicină │
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 10 │Horbaniuc Bogdan │Membru │Universitatea Tehnică Iaşi │Inginerie │
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 11 │Iliescu Dragoş │Membru │Universitatea din Bucureşti │Psihologie │
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 12 │Lupu Nicoleta │Membru │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare │ │
│ │ │ │pentru Fizică Tehnică Iaşi │Ştiinţa materialelor│
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 13 │Neagoe Ioana Cornelia Stanca│Membru │Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu │ │
│ │ │ │Haţieganu" Cluj-Napoca │Medicină │
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 14 │Oară Cristian │Membru │Universitatea Politehnica Bucureşti - │ │
│ │ │ │Automatică │Inginerie │
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 15 │Roman Mihai │Membru │Academia de Studii Economice │Cibernetică │
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 16 │Rughiniş Cosima │Membru │Universitatea din Bucureşti │Sociologie │
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 17 │Sicora Cosmin │Membru │Centrul de Cercetări Biologice Jibou │Biologie │
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 18 │Silvestru Cristian │Membru │Universitatea Babeş-Bolyai, Academia Română │Chimie │
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 19 │Szedlacsek Stefan │Membru │Institutul de Biologie al Academiei Române │ │
│ │ │ │Bucureşti │Biochimie │
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 20 │Tudor Velea │Membru │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare │ │
│ │ │ │pentru Metale Rare şi Radioactive │Inginerie │
├────┼────────────────────────────┼────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤
│ 21 │Zamfir Nicolae Victor │Membru │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare │ │
│ │ │ │pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia │ │
│ │ │ │Hulubei" IFIN-HH Măgurele │Fizică │
└────┴────────────────────────────┴────────────────┴──────────────────────────────────────────────┴────────────────────┘


                                            -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016