Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 5.747 din 7 august 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Dimitrie Cantemir" Fălciu din comuna Fălciu, judeţul Vaslui
EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 885 din 3 septembrie 2024
Având în vedere prevederile:
- Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;
– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar;
– Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;
– Hotărârii Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 9 din 13.06.2024;
– Referatului de aprobare nr. 6.209 din 20.06.2024 a proiectului de ordin al ministrului educaţiei privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Dimitrie Cantemir“ Fălciu din satul Fălciu, comuna Fălciu, judeţul Vaslui, pentru nivelul de învăţământ „profesional“, domeniul pregătirii de bază „industrie textilă şi pielărie“, calificarea profesională „confecţioner produse textile“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „cu frecvenţă (zi)“, precum şi domeniul pregătirii de bază „estetica şi igiena corpului omenesc“, calificarea profesională „frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „cu frecvenţă (zi)“,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei,
ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
ART. 1
Se acordă autorizaţia de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Dimitrie Cantemir“ Fălciu, cu sediul în str. Mihail Kogălniceanu nr. 10, satul Fălciu, comuna Fălciu, judeţul Vaslui, pentru nivelul de învăţământ „profesional“, domeniul pregătirii de bază „industrie textilă şi pielărie“, calificarea profesională „confecţioner produse textile“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „cu frecvenţă (zi)“, precum şi domeniul pregătirii de bază „estetica şi igiena corpului omenesc“, calificarea profesională „frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „cu frecvenţă (zi)“, începând cu anul şcolar 2024-2025.
ART. 2
Autorizaţia de funcţionare provizorie conferă unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Dimitrie Cantemir“ Fălciu, din satul Fălciu, comuna Fălciu, judeţul Vaslui, calitatea de furnizor de educaţie, respectiv dreptul de organizare şi desfăşurare a procesului de învăţământ pentru nivelul de învăţământ, domeniile pregătirii de bază, calificările profesionale, limba de predare şi forma de învăţământ menţionate la art. 1.
ART. 3
Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Dimitrie Cantemir“ Fălciu din satul Fălciu, comuna Fălciu, judeţul Vaslui, este persoană juridică de drept public, parte a sistemului naţional de învăţământ, beneficiază de toate drepturile şi are obligaţiile prevăzute de lege.
ART. 4
(1) Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Dimitrie Cantemir“ Fălciu din satul Fălciu, comuna Fălciu, judeţul Vaslui, are următoarele obligaţii:
a) de a angaja personal didactic şi administrativ pentru formaţiunile de studiu şcolarizate conform dispoziţiilor art. 1, cu respectarea prevederilor Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a tuturor celorlalte reglementări legale în vigoare;
b) de a solicita acreditarea în termen de maximum trei ani de la absolvirea primei promoţii, conform prevederilor legale în vigoare, pentru nivelul de învăţământ „profesional“, domeniul pregătirii de bază „industrie textilă şi pielărie“, calificarea profesională „confecţioner produse textile“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „cu frecvenţă (zi)“, precum şi domeniul pregătirii de bază „estetica şi igiena corpului omenesc“, calificarea profesională „frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „cu frecvenţă (zi)“, dar nu mai târziu de anul şcolar 2029-2030;
c) de a întocmi şi înainta Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar raportul anual de evaluare internă a calităţii, până cel mai târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an (https://calitate.aracip.eu).
(2) Proprietarul imobilului de la adresa menţionată, în care se desfăşoară activităţile de învăţământ, are obligaţia de a asigura condiţiile de funcţionare, inclusiv obţinerea şi menţinerea autorizaţiei sanitare şi a autorizaţiei de securitate la incendiu.
(3) Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, va monitoriza punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.
ART. 5
Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Dimitrie Cantemir“ Fălciu din satul Fălciu, comuna Fălciu, judeţul Vaslui, este monitorizată şi controlată periodic de Ministerul Educaţiei, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acordării autorizaţiei de funcţionare provizorie.
ART. 6
Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Dimitrie Cantemir“ Fălciu din satul Fălciu, comuna Fălciu, judeţul Vaslui, Ministerul Educaţiei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 7
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 7 august 2024.
Nr. 5.747.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: