Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 5.635 din 31 august 2012  privind structura anului scolar 2012-2013    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 5.635 din 31 august 2012 privind structura anului scolar 2012-2013

EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 13 septembrie 2012

    În temeiul prevederilor art. 94 alin. (2) lit. r) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 , cu modificările şi completările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.

    ART. 1
    (1) Anul şcolar 2012-2013 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 178 de zile lucrătoare.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se stabilesc următoarele:
    a) pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului de bacalaureat. Cursurile claselor terminale se încheie la data de 31 mai 2013;
    b) pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie la data de 14 iunie 2013;
    c) pentru clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare;
    d) pentru clasele din învăţământul profesional cu durata de 2 ani, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare;
    e) pentru învăţământul special - clasele a IX-a-a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 182 de zile;
    f) stagiile de pregătire practică pentru care au optat absolvenţii ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, cuprind 720 de ore care se desfăşoară în perioada propusă de unitatea de învăţământ organizatoare şi aprobată de inspectoratul şcolar, conform structurii anului şcolar, cu respectarea vacanţelor;
    g) pentru învăţământul postliceal (şcoală postliceală şi şcoală de maiştri), durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.
    ART. 2
    Anul şcolar 2012-2013 începe la data de 1 septembrie 2012, se încheie la data de 31 august 2013 şi se structurează pe două semestre după cum urmează:
    Semestrul I
    Cursuri - luni, 17 septembrie 2012-vineri, 21 decembrie 2012
    În perioada 5-11 noiembrie 2012, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
    Vacanţa de iarnă - sâmbătă, 22 decembrie 2012 - duminică, 13 ianuarie 2013
    Semestrul al II-lea
    Cursuri - luni, 14 ianuarie 2013-vineri, 5 aprilie 2013
    Vacanţa de primăvară - sâmbătă, 6 aprilie 2013-duminică, 14 aprilie 2013
    Cursuri - luni, 15 aprilie 2013 - vineri, 21 iunie 2013
    Vacanţa de vară - sâmbătă, 22 iunie 2013-duminică, 15 septembrie 2013
    ART. 3
    În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri.
    ART. 4
    (1) Săptămâna 1-5 aprilie 2013 din semestrul al II-lea este săptămână dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit "Să ştii mai multe, să fii mai bun!", având un orar specific.
    (2) Tipurile de activităţi care se organizează în săptămâna menţionată la alin. (1), modalităţile de organizare şi responsabilităţile se stabilesc conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. 5
    (1) Tezele din semestrul I al anului şcolar 2012-2013 se susţin, de regulă, până la data de 30 noiembrie 2012.
    (2) Tezele din semestrul al II-lea al anului şcolar 2012-2013 se susţin, de regulă, până la data de 25 mai 2013.
    ART. 6
    (1) În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin prezentul ordin.
    (2) Solicitarea de modificare a structurii anului şcolar se face după consultarea consiliului reprezentativ al părinţilor din unitatea/unităţile de învăţământ respectivă/respective.
    (3) Aprobarea modificării structurii anului şcolar, menţionată la alin. (1), se acordă în condiţiile asigurării unui număr de zile de cursuri cel puţin egal cu cel stabilit la art. 1, precum şi posibilităţii ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele şi evaluările naţionale: evaluarea naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a, examenul de bacalaureat, examenele de certificare a competenţelor profesionale, examenele de atestare a competenţelor, examenele de absolvire.
    ART. 7
    Calendarul examenelor/evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a competenţelor profesionale/a competenţelor, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
    ART. 8
    La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.794/2012 privind structura anului şcolar 2012-2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 mai 2012.
    ART. 9
    Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii, Direcţia generală învăţământ în limbile minorităţilor, relaţia cu Parlamentul şi partenerii sociali, Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară, inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi conducerile unităţilor de învăţământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
    ART. 10
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

           Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,
                              Ecaterina Andronescu

    Bucureşti, 31 august 2012.
    Nr. 5.635.


    ANEXĂ
                 Programul "Să ştii mai multe, să fii mai bun!"

    Prevederi generale
    1. Săptămâna 1-5 aprilie 2013 va fi dedicată activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit "Să ştii mai multe, să fii mai bun!". În această săptămână nu se organizează cursuri conform orarului obişnuit al unităţii de învăţământ, iar programul "Să ştii mai multe, să fii mai bun!" se va desfăşura în conformitate cu un orar special.
    2. Scopul acestui program este implicarea tuturor copiilor preşcolari/elevilor şi a cadrelor didactice în activităţi care să răspundă intereselor şi preocupărilor diverse ale copiilor preşcolari/elevilor, să pună în valoare talentele şi capacităţile acestora în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculumul naţional, şi să stimuleze participarea lor la acţiuni variate, în contexte nonformale.
    3. În perioada 2-7 aprilie 2013, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, denumit în continuare MECTS, organizează etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare pe discipline de învăţământ şi, după caz, ale concursurilor şcolare.
    4. În programul "Să ştii mai multe, să fii mai bun!", elaborat şi organizat de fiecare unitate de învăţământ, vor fi incluşi toţi copiii preşcolari/elevii şi toate cadrele didactice care nu participă la etapa naţională a olimpiadelor şi concursurilor şcolare.
    Planificarea şi aprobarea programului
    5. În vederea elaborării programului de activităţi, în timpul primului semestru, se vor solicita propuneri elevilor, la orele de dirigenţie, şi cadrelor didactice, în cadrul şedinţelor comisiilor metodice, părinţilor, în cadrul şedinţelor cu părinţii, precum şi reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice locale/ai comunităţii, în cadrul şedinţelor consiliului de administraţie.
    6. După colectarea propunerilor se vor desfăşura dezbateri în colectivele de elevi, în consiliul elevilor, în consiliul profesoral şi în comitetul reprezentativ al părinţilor, în vederea adoptării programului agreat de majoritatea elevilor şi a cadrelor didactice.
    7. Modalitatea de selecţie a activităţilor propuse se decide la nivelul unităţilor de învăţământ şi presupune implicarea, în egală măsură, a elevilor, a cadrelor didactice şi a părinţilor, astfel încât proiectele şi activităţile selectate să corespundă obiectivelor educaţionale specifice comunităţii şcolare, fiind un rezultat al opţiunilor acesteia.
    8. Tipurile de activităţi care se organizează în săptămâna menţionată, durata acestora, modalităţile de organizare şi responsabilităţile se stabilesc în consiliul profesoral şi se aprobă de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, până la data de 15 februarie 2013.
    9. Consilierul educativ din unitatea de învăţământ centralizează propunerile agreate, în vederea includerii acestora în calendarul activităţilor educative al unităţii de învăţământ, ca domeniu distinct: programul "Să ştii mai multe, să fii mai bun!".
    10. Conducerile unităţilor de învăţământ vor asigura popularizarea programului "Să ştii mai multe, să fii mai bun!" la nivel local pentru crearea unui impact pozitiv al activităţilor organizate, atât la nivelul unităţii de învăţământ, cât şi la nivelul comunităţii.
    11. Unităţile de învăţământ sunt încurajate să permită participarea părinţilor, a voluntarilor, a reprezentanţilor mass-mediei şi a publicului larg la activităţile care se pretează la acest tip de deschidere spre comunitate.
    Conţinutul şi organizarea programului
    12. Se recomandă elaborarea unor proiecte la nivelul grupelor de preşcolari/claselor, al grupurilor de clase sau al unităţii de învăţământ, care să urmărească şi să permită realizarea unor obiective educaţionale prin activităţi care, în programul normal din perioada cursurilor, nu se pot derula.
    13. Proiectele se pot organiza şi în consorţiile şcolare, în parteneriat cu alte unităţi de învăţământ, cu organizaţii neguvernamentale, cu palatele şi cluburile copiilor, cu cluburile sportive şcolare, cu direcţiile de tineret şi sport, cu taberele şcolare, cu instituţii culturale şi ştiinţifice (institute de cercetări, instituţii de învăţământ superior etc.), cu poliţia, jandarmeria, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, cu direcţiile de sănătate publică, agenţiile pentru protecţia mediului etc.
    14. Atât elevii, cât şi cadrele didactice vor alege activităţile la care doresc să participe din lista celor propuse. De asemenea, se va avea în vedere posibilitatea implicării părinţilor care doresc acest lucru, precum şi a altor parteneri.
    15. Fiecare activitate la care participă copiii preşcolari/elevii trebuie să fie coordonată de un număr corespunzător de cadre didactice. Indiferent de tipurile de activităţi organizate, conducerea unităţii de învăţământ şi cadrele didactice vor lua toate măsurile pentru asigurarea supravegherii copiilor preşcolari/elevilor şi a securităţii acestora.
    16. Tipurile de activităţi care pot fi organizate în cadrul programului "Să ştii mai multe, să fii mai bun!" pot include:
    - activităţi culturale;
    - activităţi tehnico-ştiinţifice;
    - activităţi sportive;
    - activităţi de educaţie pentru cetăţenie democratică, pentru promovarea valorilor umanitare (inclusiv voluntariat, caritate, implicare activă în societate, responsabilitate socială, relaţii şi comunicare etc.);
    - activităţi de educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos (inclusiv referitoare la dependenţa de calculator, siguranţa pe internet etc.);
    - activităţi de educaţie ecologică şi de protecţie a mediului (inclusiv colectare selectivă, economisirea energiei, energie alternativă etc.);
    - activităţi de educaţie rutieră, PSI, educaţie pentru reacţii corecte în situaţii de urgenţă etc.;
    - altele.
    Aceste activităţi se vor organiza sub diferite forme, de exemplu:
    - ateliere de teatru, dans, muzică, arte plastice, educaţie media şi cinematografică;
    - competiţii organizate la nivelul şcolii, al grupurilor de şcoli, al localităţii sau al judeţului;
    - mese rotunde, dezbateri;
    - activităţi de voluntariat sau de interes comunitar;
    - campanii antitutun/antialcool/antipoluare/de prevenire a delincvenţei juvenile/de prevenire a traficului de persoane etc.;
    - proiecte comunitare, de responsabilitate socială;
    - peer-education;
    - schimburi de experienţă;
    - vizite de studii;
    - tabere/şcoli de creaţie sau de cercetare;
    - parteneriate educaţionale şi tematice la nivel de unităţi de învăţământ, pe plan intern şi internaţional, pentru dezvoltarea aptitudinilor pentru lucrul în echipă şi în proiecte.
    Monitorizare şi evaluare
    17. Activităţile vor fi organizate în fiecare zi lucrătoare a săptămânii menţionate, acoperind cel puţin numărul de ore prevăzut în orarul obişnuit al şcolii, atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice.
    18. După aprobarea de către consiliul de administraţie, programul adoptat devine obligatoriu atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice.
    19. Elevii au obligaţia de a participa la activităţile pentru care s-au înscris, absenţele fiind înregistrate în catalog la rubrica "Purtare".
    20. Activităţile aprobate se vor menţiona în condica de prezenţă a cadrelor didactice şi vor fi monitorizate de conducerea unităţii de învăţământ.
    21. Fiecare unitate de învăţământ va elabora instrumente şi criterii de evaluare a activităţilor desfăşurate în săptămâna "Să ştii mai multe, să fii mai bun!". Elaborarea criteriilor se va realiza printr-o procedură transparentă, prin implicarea elevilor, părinţilor şi a cadrelor didactice, cu consultarea, după caz, a partenerilor din afara unităţii de învăţământ implicaţi în program. Instrumentele şi criteriile de evaluare vor fi avizate de către consiliul profesoral, aprobate de către consiliul de administraţie şi anunţate comunităţii şcolare şi publicului larg cu cel puţin 3 săptămâni înainte de începerea activităţilor propriu-zise.
    22. Directorul unităţii de învăţământ, consilierul educativ şi şeful comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii vor monitoriza şi vor evalua activităţile din cadrul programului "Să ştii mai multe, să fii mai bun!", folosind instrumentele şi criteriile aprobate.
    23. Inspectoratele şcolare vor delega reprezentanţi pentru a monitoriza activităţile organizate de către unităţile de învăţământ în cadrul programului "Să ştii mai multe, să fii mai bun!".
    24. După încheierea vacanţei de primăvară, în fiecare unitate de învăţământ, în cadrul primului consiliu profesoral se vor analiza calitatea activităţilor organizate, rezultatele educaţionale ale acestora, precum şi modalităţile de ameliorare a planificării şi organizării programului "Să ştii mai multe, să fii mai bun!". La activitatea de analiză din cadrul consiliului profesoral vor participa şi reprezentanţi ai elevilor şi părinţilor, care vor prezenta puncte de vedere asupra activităţilor derulate în program. Directorul unităţii de învăţământ va prezenta un raport de monitorizare a calităţii activităţilor planificate.
    25. La sfârşitul anului şcolar, inspectoratele şcolare vor include în raportul privind starea învăţământului un capitol referitor la relevanţa şi valoarea formativă a tuturor activităţilor desfăşurate în cadrul programului "Să ştii mai multe, să fii mai bun!", evidenţiind nivelul interesului manifestat de elevi şi de cadrele didactice faţă de organizarea şi desfăşurarea acestuia.
    Valorificarea exemplelor de bună practică
    26. În baza instrumentelor şi criteriilor de evaluare aprobate, activităţile desfăşurate pot fi premiate la nivelul unităţii de învăţământ, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale, al partenerilor educaţionali, din resurse proprii etc.
    27. Unităţile de învăţământ sunt încurajate să îşi promoveze cele mai bune activităţi prin metode variate, care să asigure informarea publicului larg şi implicarea unui procent mare de membri ai comunităţii în evaluarea şi stabilirea celor mai valoroase acţiuni: chestionare adresate elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor, un "jurnal" al săptămânii programului "Să ştii mai multe, să fii mai bun!" făcut public, prezentarea activităţilor pe site-ul propriu, pe cele ale partenerilor implicaţi în activităţi, informări/articole în mass-media locală sau centrală, fotografii, filme, organizarea unui vot direct al elevilor, părinţilor, cadrelor didactice, organizarea unui vot electronic pentru publicul larg etc.
    28. În baza instrumentelor şi criteriilor de evaluare aprobate, fiecare unitate de învăţământ poate selecţiona o singură activitate dintre cele desfăşurate, cu care să participe la competiţia celor mai interesante activităţi desfăşurate la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti în cadrul săptămânii "Să ştii mai multe, să fii mai bun!".
    29. Pentru a participa la competiţia organizată la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, unitatea de învăţământ va încărca pe site-ul inspectoratului şcolar, la rubrica dedicată competiţiei din cadrul programului "Să ştii mai multe, să fii mai bun!", dosarul activităţii propuse.
    30. La nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, competiţia îşi propune să selecteze şi să promoveze pe site-ul inspectoratului cele mai interesante 10 activităţi care s-au desfăşurat în săptămâna programului "Să ştii mai multe, să fii mai bun!", câte una din fiecare dintre domeniile:
    - cultural;
    - artistic;
    - tehnic;
    - ştiinţific;
    - sportiv;
    - cetăţenie democratică şi responsabilitate socială;
    - educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos;
    - educaţie ecologică şi protecţie a mediului;
    - abilităţi de viaţă;
    - consiliere şi orientare.
    31. Selecţia activităţilor se va face în baza unor criterii stabilite de inspectoratul şcolar printr-o procedură transparentă, prin implicarea consiliului judeţean/al municipiului Bucureşti al elevilor, a organizaţiilor reprezentative ale părinţilor şi a consiliului consultativ al cadrelor didactice. Criteriile şi modalitatea de evaluare, modalitatea şi termenul-limită de încărcare a dosarelor activităţilor vor fi stabilite de fiecare inspectorat şi comunicate unităţilor de învăţământ din subordine şi publicului larg în timp util, dar nu mai târziu de data de 1 martie 2013.
    32. Fiecare inspectorat şcolar va stabili, prin decizie a inspectorului şcolar general, componenţa comisiei de evaluare a activităţilor primite de la unităţile de învăţământ. Comisia va evalua dosarele depuse, în conformitate cu modalităţile şi criteriile stabilite la nivelul inspectoratului şi comunicate public, şi va selecta cel mult câte o activitate pentru fiecare domeniu menţionat la pct. 30.
    33. Inspectoratele şcolare sunt încurajate să promoveze cele mai bune activităţi ale unităţilor de învăţământ prin metode variate, care să asigure informarea publicului larg şi implicarea unui procent mare de membri ai comunităţii în evaluarea şi stabilirea celor mai valoroase acţiuni: prezentarea activităţilor pe site-ul propriu, pe cele ale partenerilor implicaţi în activităţi, informări/articole în mass-media locală sau centrală, fotografii, filme, organizarea unui vot direct al elevilor, părinţilor, cadrelor didactice, organizarea unui vot electronic pentru publicul larg etc.
    34. În baza instrumentelor şi a criteriilor de evaluare stabilite la nivelul inspectoratelor şcolare, activităţile desfăşurate pot fi premiate la nivelul judeţului/al municipiului Bucureşti, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale, al partenerilor educaţionali, din resurse proprii etc.
    35. Dosarele activităţilor transmise de unităţile de învăţământ inspectoratelor şcolare în vederea participării la etapa naţională a competiţiei din cadrul programului "Să ştii mai multe, să fii mai bun!" sunt evaluate de comisiile desemnate de inspectoratele şcolare până la data de 30 aprilie 2013.
    36. Elementele care trebuie să se găsească în dosarele activităţilor care participă la competiţia naţională din cadrul programului "Să ştii mai multe, să fii mai bun!" şi criteriile de evaluare vor fi comunicate de către MECTS până la data de 1 martie 2013.
    37. Activităţile transmise de inspectoratele şcolare vor fi postate pe site-ul MECTS în perioada 1-10 mai 2013.
    38. Evaluarea activităţilor propuse de inspectoratele şcolare se va face pe baza unui punctaj obţinut în urma a două tipuri de evaluări: o evaluare făcută de o comisie a MECTS, având o pondere de 60% din punctajul total, şi o evaluare acordată ca urmare a votului on-line al vizitatorilor site-ului www.edu.ro, având o pondere de 40% din punctajul total.
    39. Comisia din MECTS, aprobată de secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, va înainta acestuia rezultatele propriei evaluări, în plic închis, până la data de 15 mai 2013.
    40. Vizitatorii site-ului www.edu.ro vor avea posibilitatea de a acorda votul lor activităţilor considerate cele mai relevante sau interesante. Pentru rezultatul final se vor lua în calcul voturile exprimate on-line până la data de 19 mai 2013, ora 24,00.
    41. În baza evaluării efectuate de comisia MECTS şi a voturilor acordate on-line, activităţile câştigătoare vor fi desemnate până la data de 24 mai 2013. Rezultatele vor fi postate pe website-ul MECTS.
    42. Premierea celor 10 şcoli în care s-au desfăşurat activităţile declarate câştigătoare la nivel naţional va avea loc în jurul datei de 1 iunie 2013. Detaliile privind premierea vor fi transmise la data anunţării rezultatelor evaluării.

                                      ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016