Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 5.611 din 19 decembrie 2019 pentru aprobarea Metodologiei privind eliberarea adeverinţei de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi a adeverinţei privind certificarea competenţelor pentru profesia de cadru didactic în învăţământul preuniversitar, pentru cetăţenii care au studiat în România, în vederea desfăşurării activităţii didactice la nivel preuniversitar în străinătate
EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 8 din 8 ianuarie 2020
Având în vedere:
- prevederile Legii nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005;
– prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
– prevederile Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare;
– prevederile art. 8 şi art. 12 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
în temeiul prevederilor art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă Metodologia privind eliberarea adeverinţei de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi a adeverinţei privind certificarea competenţelor pentru profesia de cadru didactic în învăţământul preuniversitar, pentru cetăţenii care au studiat în România, în vederea desfăşurării activităţii didactice la nivel preuniversitar în străinătate, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.414/2016, pentru aprobarea Metodologiei privind eliberarea adeverinţei de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi a adeverinţei privind certificarea competenţelor pentru profesia de cadru didactic, pentru cetăţenii care au studiat în România, în vederea desfăşurării activităţii didactice în străinătate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016.
ART. 3
Direcţia generală învăţământ secundar superior şi educaţie permanentă din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei şi cercetării,
Cristina Monica Anisie
Bucureşti, 19 decembrie 2019.
Nr. 5.611.
ANEXA 1
METODOLOGIE
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: