Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În conformitate cu prevederile: - art. 4, ale art. 150 şi ale titlului IV - Asigurarea calităţii în învăţământul superior din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare; – art. 45 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; – art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, ministrul educaţiei emite prezentul ordin. ART. 1 (1) Anul pregătitor de limba română se organizează şi funcţionează în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în urma evaluării în vederea acreditării, realizate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), în baza metodologiei-cadru proprii. (2) Instituţiile de învăţământ superior care organizează programul de studii anul pregătitor de limba română acreditat sunt cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. (3) Instituţiile de învăţământ superior care nu figurează în anexă şi doresc să organizeze an pregătitor de limba română vor putea derula acest program numai după acreditarea acestuia de către ARACIS. (4) Taxa de evaluare a programului de an pregătitor de limba română se stabileşte prin decizie a Biroului executiv al Consiliului ARACIS. ART. 2 Anul pregătitor de limba română este un program de studii cu durata de minimum 28 de săptămâni de activităţi didactice (60 de credite ECTS), care se finalizează cu un examen de evaluare a competenţelor de limba română pentru nivelul minim B1, definit conform Cadrului european comun de referinţă pentru învăţarea limbilor. ART. 3 (1) Pot participa la admiterea la programul de an pregătitor de limba română după cum urmează: a) cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, cetăţeni ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, precum şi cetăţeni britanici şi membrii de familie ai acestora, ca beneficiari ai Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană; b) cetăţeni din state terţe; c) români de pretutindeni. (2) Cuantumul taxei de şcolarizare pentru programul de an pregătitor de limba română este stabilit de instituţiile de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile legale. (3) Ministerul Educaţiei poate finanţa un număr de locuri de studii la programul de an pregătitor de limba română, organizat de instituţii de învăţământ superior de stat, pentru bursieri şi români de pretutindeni. Nivelul de finanţare este echivalent domeniului sociouman, studii de licenţă. (4) Pentru candidaţii cetăţeni din state terţe, Ministerul Educaţiei va emite scrisori de acceptare la studii, la propunerea instituţiei de învăţământ superior organizatoare, în limita capacităţii de şcolarizare aprobate de ARACIS şi în conformitate cu prevederile legale. (5) Pentru bursieri şi români de pretutindeni, Ministerul Educaţiei va aloca anual, după consultarea instituţiei de învăţământ superior de stat, un număr de locuri/granturi de studii finanţate de la bugetul de stat. Pentru aceştia, Ministerul Educaţiei va emite scrisori de acceptare la studii, în conformitate cu prevederile legale. (6) Pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, precum şi pentru cetăţenii britanici şi membrii de familie ai acestora, ca beneficiari ai Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, atestatul de echivalare a studiilor va fi eliberat de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, în conformitate cu prevederile legale. ART. 4 (1) Persoanele declarate admise şi confirmate ca fiind înmatriculate în cadrul programului de studii sunt înregistrate în Registrul matricol unic din România/Registrul unic naţional integrat al diplomelor şi actelor de studii. (2) Persoanele menţionate la alin. (1) pot beneficia de burse echivalente cu cuantumul minim al bursei sociale, în conformitate cu legislaţia în vigoare. ART. 5 (1) Examenul de finalizare a anului pregătitor se organizează de către instituţiile de învăţământ superior, în conformitate cu regulamentul propriu, aprobat de senatul instituţiei organizatoare. (2) Instituţiile organizatoare de an pregătitor de limba română eliberează absolvenţilor care au promovat examenul final un certificat de absolvire, în conformitate cu normele în vigoare, în baza căruia se pot înscrie la programe de studii universitare. ART. 6 Direcţia generală învăţământ superior, Direcţia generală relaţii internaţionale şi afaceri europene, Centrul Naţional de Recunoaştere a Diplomelor, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi instituţiile de învăţământ superior acreditate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 7 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 6.156/2016 privind organizarea şi desfăşurarea anului pregătitor de limbă română pentru cetăţenii străini, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 5 ianuarie 2017, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 8 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul educaţiei, Gigel Paraschiv, secretar de stat Bucureşti, 10 iulie 2024. Nr. 5.516. ANEXA 1 LISTA instituţiilor de învăţământ superior care organizează anul pregătitor de limba română
┌────┬────────────────┬────────────┬───────────┐
│ │ │ │Numărul │
│Nr. │Instituţia de │Domeniile │maxim de │
│crt.│învăţământ │fundamentale│studenţi │
│ │superior │ │care pot fi│
│ │ │ │şcolarizaţi│
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │Universitatea │2. Ştiinţe │ │
│ │Naţională de │inginereşti │ │
│ │Ştiinţă şi │3. Ştiinţe │150 de │
│ │Tehnologie │biologice şi│studenţi │
│ │Politehnica │biomedicale │ │
│ │Bucureşti │4. Ştiinţe │ │
│ │ │sociale │ │
│ │ │5. Ştiinţe │ │
│1. │ │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
│ ├────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │Universitatea │1. Ştiinţe │ │
│ │Naţională de │inginereşti │ │
│ │Ştiinţă şi │2. Ştiinţe │ │
│ │Tehnologie │biologice şi│ │
│ │Politehnica │biomedicale │150 de │
│ │Bucureşti - │3. Ştiinţe │studenţi │
│ │Centrul │sociale │ │
│ │Universitar din │4. Ştiinţe │ │
│ │Piteşti │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │Universitatea │inginereşti │ │
│2. │Tehnică de │3. Ştiinţe │100 de │
│ │Construcţii din │biologice şi│studenţi │
│ │Bucureşti │biomedicale │ │
│ │ │4. Ştiinţe │ │
│ │ │sociale │ │
│ │ │5. Ştiinţe │ │
│ │ │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │ │3. Ştiinţe │ │
│ │ │biologice şi│ │
│3. │Universitatea │biomedicale │300 de │
│ │din Bucureşti │4. Ştiinţe │studenţi │
│ │ │sociale │ │
│ │ │5. Ştiinţe │ │
│ │ │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
│ │ │6. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. Ştiinţe │ │
│ │ │sociale │ │
│ │Academia de │2. Ştiinţe │125 de │
│4. │Studii Economice│biologice şi│studenţi │
│ │din Bucureşti │biomedicale │ │
│ │ │3. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │ │3. Ştiinţe │ │
│ │Universitatea „1│sociale │ │
│5. │Decembrie 1918“ │4. Ştiinţe │150 de │
│ │din Alba Iulia │umaniste şi │studenţi │
│ │ │arte │ │
│ │ │5. Ştiinţe │ │
│ │ │biologice şi│ │
│ │ │biomedicale │ │
│ │ │6. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │ │3. Ştiinţe │ │
│ │Universitatea │sociale │ │
│6. │„Aurel Vlaicu“ │4. Ştiinţe │100 de │
│ │din Arad │umaniste şi │studenţi │
│ │ │arte │ │
│ │ │5. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
│ │ │6. Ştiinţe │ │
│ │ │biologice şi│ │
│ │ │biomedicale │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │ │3. Ştiinţe │ │
│ │Universitatea │biologice şi│ │
│7. │„Vasile │biomedicale │50 de │
│ │Alecsandri“ din │4. Ştiinţe │studenţi │
│ │Bacău │sociale │ │
│ │ │5. Ştiinţe │ │
│ │ │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
│ │ │6. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │ │3. Ştiinţe │ │
│ │Universitatea │biologice şi│ │
│8. │„Transilvania“ │biomedicale │150 de │
│ │din Braşov │4. Ştiinţe │studenţi │
│ │ │sociale │ │
│ │ │5. Ştiinţe │ │
│ │ │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
│ │ │6. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │Universitatea │2. Ştiinţe │90 de │
│9. │Tehnică din │inginereşti │studenţi │
│ │Cluj-Napoca │3. Ştiinţe │ │
│ │ │biologice şi│ │
│ │ │biomedicale │ │
│ │ │4. Ştiinţe │ │
│ │ │sociale │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │ │3. Ştiinţe │ │
│ │Universitatea │biologice şi│ │
│10. │„Babeş-Bolyai“ │biomedicale │200 de │
│ │din Cluj-Napoca │4. Ştiinţe │studenţi │
│ │ │sociale │ │
│ │ │5. Ştiinţe │ │
│ │ │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
│ │ │6. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │ │3. Ştiinţe │ │
│ │Universitatea │biologice şi│ │
│11. │„Ovidius“ din │biomedicale │150 de │
│ │Constanţa │4. Ştiinţe │studenţi │
│ │ │sociale │ │
│ │ │5. Ştiinţe │ │
│ │ │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
│ │ │6. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │ │3. Ştiinţe │ │
│ │ │biologice şi│ │
│12. │Universitatea │biomedicale │150 de │
│ │din Craiova │4. Ştiinţe │studenţi │
│ │ │sociale │ │
│ │ │5. Ştiinţe │ │
│ │ │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
│ │ │6. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │ │3. Ştiinţe │ │
│ │Universitatea │sociale │ │
│13. │„Dunărea de Jos“│4. Ştiinţe │200 de │
│ │din Galaţi │umaniste şi │studenţi │
│ │ │arte │ │
│ │ │5. Ştiinţe │ │
│ │ │biologice şi│ │
│ │ │biomedicale │ │
│ │ │6. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │ │3. Ştiinţe │ │
│ │Universitatea │biologice şi│ │
│14. │„Alexandru Ioan │biomedicale │150 de │
│ │Cuza“ din Iaşi │4. Ştiinţe │studenţi │
│ │ │sociale │ │
│ │ │5. Ştiinţe │ │
│ │ │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
│ │ │6. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │ │3. Ştiinţe │ │
│ │ │biologice şi│ │
│15. │Universitatea │biomedicale │60 de │
│ │din Oradea │4. Ştiinţe │studenţi │
│ │ │sociale │ │
│ │ │5. Ştiinţe │ │
│ │ │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
│ │ │6. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. Ştiinţe │ │
│16. │Universitatea │inginereşti │25 de │
│ │din Petroşani │2. Ştiinţe │studenţi │
│ │ │sociale │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │Universitatea │sociale │ │
│17. │„Petrol-Gaze“ │3. Ştiinţe │100 de │
│ │din Ploieşti │umaniste şi │studenţi │
│ │ │arte │ │
│ │ │4. Ştiinţe │ │
│ │ │biologice şi│ │
│ │ │biomedicale │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │ │3. Ştiinţe │ │
│ │Universitatea │biologice şi│ │
│18. │„Lucian Blaga“ │biomedicale │100 de │
│ │din Sibiu │4. Ştiinţe │studenţi │
│ │ │sociale │ │
│ │ │5. Ştiinţe │ │
│ │ │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
│ │ │6. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │ │3. Ştiinţe │ │
│ │Universitatea │biologice şi│ │
│19. │„Ştefan cel │biomedicale │300 de │
│ │Mare“ din │4. Ştiinţe │studenţi │
│ │Suceava │sociale │ │
│ │ │5. Ştiinţe │ │
│ │ │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
│ │ │6. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │Universitatea │3. Ştiinţe │50 de │
│20. │„Valahia“ din │sociale │studenţi │
│ │Târgovişte │4. Ştiinţe │ │
│ │ │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
│ │ │5. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │ │biologice şi│ │
│ │ │biomedicale │ │
│ │Universitatea │3. Ştiinţe │ │
│21. │„Constantin │sociale │50 de │
│ │Brâncuşi“ din │4. Ştiinţe │studenţi │
│ │Târgu Jiu │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
│ │ │5. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │Universitatea de│inginereşti │ │
│ │Medicină, │3. Ştiinţe │ │
│ │Farmacie, │biologice şi│ │
│22. │Ştiinţe şi │biomedicale │50 de │
│ │Tehnologie │4. Ştiinţe │studenţi │
│ │„George Emil │sociale │ │
│ │Palade“ din │5. Ştiinţe │ │
│ │Târgu Mureş │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
│ │ │6. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │a educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │Universitatea │inginereşti │ │
│23. │Politehnica │3. Ştiinţe │100 de │
│ │Timişoara │biologice şi│studenţi │
│ │ │biomedicale │ │
│ │ │4. Ştiinţe │ │
│ │ │sociale │ │
│ │ │5. Ştiinţe │ │
│ │ │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │ │3. Ştiinţe │ │
│ │Universitatea de│biologice şi│ │
│24. │Vest din │biomedicale │150 de │
│ │Timişoara │4. Ştiinţe │studenţi │
│ │ │sociale │ │
│ │ │5. Ştiinţe │ │
│ │ │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
│ │ │6. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │Universitatea │3. Ştiinţe │ │
│ │Creştină │biologice şi│ │
│25. │„Dimitrie │biomedicale │100 de │
│ │Cantemir“ din │4. Ştiinţe │studenţi │
│ │Bucureşti │sociale │ │
│ │ │5. Ştiinţe │ │
│ │ │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
│ │ │6. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │ │3. Ştiinţe │ │
│ │Universitatea │biologice şi│ │
│26. │„Titu Maiorescu“│biomedicale │100 de │
│ │din Bucureşti │4. Ştiinţe │studenţi │
│ │ │sociale │ │
│ │ │5. Ştiinţe │ │
│ │ │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
│ │ │6. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. Ştiinţe │ │
│ │ │inginereşti │ │
│ │Universitatea │2. Ştiinţe │75 de │
│27. │Româno-Americană│biologice şi│studenţi │
│ │din Bucureşti │biomedicale │ │
│ │ │3. Ştiinţe │ │
│ │ │sociale │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. │ │
│ │ │Matematică │ │
│ │ │şi ştiinţe │ │
│ │ │ale naturii │ │
│ │ │2. Ştiinţe │ │
│ │Universitatea │biologice şi│50 de │
│28. │„Spiru Haret“ │biomedicale │studenţi │
│ │din Bucureşti │3. Ştiinţe │ │
│ │ │sociale │ │
│ │ │4. Ştiinţa │ │
│ │ │sportului şi│ │
│ │ │educaţiei │ │
│ │ │fizice │ │
├────┼────────────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │1. Ştiinţe │ │
│ │ │biologice şi│ │
│ │Universitatea de│biomedicale │ │
│29. │Vest „Vasile │2. Ştiinţe │50 de │
│ │Goldiş“ din Arad│sociale │studenţi │
│ │ │3. Ştiinţe │ │
│ │ │umaniste şi │ │
│ │ │arte │ │
└────┴────────────────┴────────────┴───────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.