Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În baza prevederilor art. 241 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de prevederile Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 4.496/2015 privind structura anului şcolar 2015-2016, cu modificările ulterioare, în temeiul dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobă Calendarul de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ în anul şcolar 2015-2016, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Direcţia generală management şi reţea şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi inspectoratele şcolare duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu Bucureşti, 21 octombrie 2015. Nr. 5.510. ANEXĂ CALENDARUL de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ în anul şcolar 2015-2016
┌──────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┐
│până la 30 octombrie 2015 │Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de │
│ │examen judeţene/Comisiei de examen a municipiului │
│ │Bucureşti │
├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│până la 20 noiembrie 2015 │Înscrierea candidaţilor la unităţile de învăţământ,│
│ │transmiterea dosarelor de înscriere la │
│ │inspectoratul şcolar, verificarea şi avizarea │
│ │acestora │
├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│23 noiembrie - │Înregistrarea candidaţilor în aplicaţie │
│18 decembrie 2015 │Înştiinţarea candidaţilor cu privire la admiterea │
│ │sau respingerea dosarului de înscriere │
├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│până la 17 iunie 2016 │Efectuarea inspecţiilor la clasă │
├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│17-30 iunie 2016 │Completarea dosarelor şi validarea datelor de │
│ │înscriere existente în aplicaţia electronică │
├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│4 august 2016 │Susţinerea probei scrise │
├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│11 august 2016 │Afişarea rezultatelor │
├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│11-12 august 2016 │Înregistrarea contestaţiilor şi transmiterea │
│ │acestora la centrele de evaluare/contestaţii │
├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│12-17 august 2016 │Soluţionarea contestaţiilor │
├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│18 august 2016 │Afişarea rezultatelor finale │
├──────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│19-30 august 2016 │Transmiterea la Ministerul Educaţiei şi Cercetării │
│ │Ştiinţifice a tabelelor nominale cu candidaţii │
│ │admişi şi validarea rezultatelor examenului prin │
│ │ordin al ministrului educaţiei şi cercetării │
│ │ştiinţifice │
└──────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┘
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.