Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 5.480 din 14 octombrie 2015 pentru aprobarea Calendarului activităţilor prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, sesiunea 2015-2016
EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 782 din 21 octombrie 2015
În baza prevederilor art. 149 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile Metodologiei privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, cu modificările ulterioare,
în baza prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,
ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă Calendarul activităţilor prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, cu modificările ulterioare, sesiunea 2015-2016, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Direcţia generală management şi reţea şcolară din Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 14 octombrie 2015.
Nr. 5.480.
ANEXĂ
CALENDARUL
activităţilor prevăzute în Metodologia privind
echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului
universitar de scurtă durată, realizat
prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3
ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă,
pentru cadrele didactice din învăţământul
preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei,
cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, sesiunea 2015-2016
I. În vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, conform metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, cu modificările ulterioare, sesiunea 2015-2016, dosarele cu documentele justificative ale cadrelor didactice pentru care se aplică acest sistem de echivalare se depun la inspectoratele şcolare.
Inspectorul şcolar pentru dezvoltarea resurselor umane verifică îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de echivalare prevăzute la art. 3 din Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Metodologie, pentru categoriile de cadre didactice prevăzute la art. 1 din aceeaşi metodologie, întocmeşte situaţia centralizată, pe specializări, a cadrelor didactice care au solicitat echivalarea, formulează observaţii cu privire la dosarele verificate.
II. În vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, conform Metodologiei, sesiunea 2015-2016, ordinea derulării activităţilor este următoarea:
1. Depunerea şi înregistrarea la inspectoratul şcolar a dosarelor cuprinzând documentele justificative în vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă; verificarea îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute la art. 3 din Metodologie
Termen: până la 30 octombrie 2015
2. Afişarea listei cuprinzând cadrele didactice care îndeplinesc/nu îndeplinesc condiţiile de echivalare pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă
Termen: 6 noiembrie 2015
3. Completarea dosarelor cadrelor didactice care nu au dosarele complete cu documentele necesare în vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă
Perioada: 9-20 noiembrie 2015
4. Transmiterea la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice - Direcţia generală management şi reţea şcolară - a situaţiei statistice finale centralizate, pe specializările pentru care se solicită echivalarea, a cadrelor didactice care au solicitat echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă şi care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute de Metodologie în vederea echivalării
Termen: 24 noiembrie 2015
5. Transmiterea dosarelor complete, însoţite de observaţiile inspectorului şcolar pentru dezvoltarea resurselor umane, pe specializări, către instituţiile de învăţământ superior stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, pentru evaluare, echivalare şi eliberarea atestatelor de echivalare
Perioada: 14-18 decembrie 2015
6. Evaluarea dosarelor la nivelul structurilor universitare care asigură formarea iniţială şi continuă a personalului didactic
Perioada: 11 ianuarie-30 mai 2016
7. Eliberarea atestatelor de echivalare valabile pentru ocuparea de funcţii didactice în învăţământul preşcolar şi preuniversitar obligatoriu
Până la 1 septembrie 2016
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: