Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 5.446 din 31 august 2020 pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 5.490/2013 privind acordarea autorizării de funcţionare provizorie pentru nivelul de învăţământ "gimnazial" din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială "Step by Step" din municipiul Bucureşti
EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 900 din 5 octombrie 2020
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
luând în considerare prevederile Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 5.090/2019 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2020-2021,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 16 din 20.08.2020,
în temeiul art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările ulterioare,
ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.
ART. I
La articolul 1 din Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5.490/2013 privind acordarea autorizării de funcţionare provizorie pentru nivelul de învăţământ „gimnazial“ din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială „Step by Step“ din municipiul Bucureşti*), după primul alineat se introduc două noi alineate, alineatele (2) şi (3), cu următorul cuprins:
*) Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5.490/2013 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
"(2) Începând cu anul şcolar 2020-2021, activitatea de învăţământ a unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială «Step by Step» din municipiul Bucureşti se va desfăşura şi în sediul din Strada Plugarilor nr. 10-14, sectorul 4, municipiul Bucureşti.
(3) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială «Step by Step» din municipiul Bucureşti are o capacitate maximă de şcolarizare de 18 formaţiuni de studiu într-un schimb."
ART. II
Asociaţia „Centrul Step by Step pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională“ din municipiul Bucureşti, unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială „Step by Step“ din municipiul Bucureşti, Direcţia generală învăţământ preuniversitar din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. III
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei şi cercetării,
Sorin Ştefan Decă,
secretar general adjunct
Bucureşti, 31 august 2020.
Nr. 5.446.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: