Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 5.425 din 3 august 2018 privind acordarea celui de-al doilea titlu de parc industrial Societăţii PARCURI INDUSTRIALE BIHOR - S.A. şi pentru modificarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 3.246/2016 privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii PARCURI INDUSTRIALE BIHOR - S.R.L.
EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 718 din 20 august 2018
Având în vedere prevederile:
- art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative;
– art. 8 alin. (7) şi (8) şi art. 9 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, cu modificările ulterioare,
ţinând cont de avizul custozilor ariei naturale protejate sit Natura 2000 ROSCI0021 Câmpia Ierului, respectiv Ocolul Silvic Codrii Sătmarului şi Asociaţia Pescarilor Sportivi Aqua Crisius nr. 60/4.723/20.03.2018,
în temeiul art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 51/2018 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice,
viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite următorul ordin:
ART. 1
(1) Se dispune acordarea celui de-al doilea titlu de parc industrial Societăţii PARCURI INDUSTRIALE BIHOR - S.A., cu sediul social în judeţul Bihor, municipiul Oradea, Parc Traian, nr. 5, cam. 50, cod unic de înregistrare 30944434, care administrează parcul industrial constituit pe terenul având datele de identificare prevăzute la art. 2.
(2) Durata titlului de parc industrial acordat potrivit alin. (1) este de 25 de ani, în condiţiile respectării caracteristicilor de parc industrial prevăzute de legislaţia în vigoare.
ART. 2
(1) Terenul pentru care se acordă titlul de parc industrial are următoarele caracteristici:
a) este amplasat pe teritoriul administrativ al oraşului Săcueni, judeţul Bihor, şi identificat în baza extraselor de carte funciară pentru informare nr. 53.920/18.01.2018, nr. 52.744/18.01.2018 şi nr. 54.475/05.03.2018, eliberate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Marghita;
b) are o suprafaţă de 5,03 ha.
(2) Locaţia terenului pentru care se acordă titlul de parc industrial este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 3
Societatea-administrator transmite Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice un raport anual privind dezvoltarea parcului industrial.
ART. 4
Titlul de parc industrial, acordat potrivit prezentului ordin, conferă operatorilor economici din parcul industrial dreptul la facilităţile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, cu modificările ulterioare, şi de art. 456 alin. (1) lit. i) şi art. 464 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia îndeplinirii condiţiilor stipulate în:
a) Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, cu modificările ulterioare;
b) Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis;
c) Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 2.980/2013 privind aprobarea condiţiilor de acordare a măsurilor de sprijin pentru investiţiile realizate în parcurile industriale, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 5
Furnizorul ajutorului de stat acordat în temeiul titlului de parc industrial acordat potrivit prezentului ordin este oraşul Săcueni, judeţul Bihor.
ART. 6
În cuprinsul Ordinului viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 3.246/2016 privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii PARCURI INDUSTRIALE BIHOR - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.068 din 30 decembrie 2016, denumirea „Societatea Parcuri Industriale Bihor - S.R.L.“ se înlocuieşte cu denumirea „Societatea Parcuri Industriale Bihor - S.A.“
ART. 7
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
Adrian Ionuţ Gâdea,
secretar de stat
Bucureşti, 3 august 2018.
Nr. 5.425.
ANEXA 1
(a se vedea imaginea asociată)
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: