Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 5.386 din 30 septembrie 2016  pentru modificarea şi completarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.561/2011    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 5.386 din 30 septembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.561/2011

EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 967 din 29 noiembrie 2016

    În baza prevederilor art. 242 şi 243 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 44/2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.

    ART. I
    Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.561/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 şi 767 bis din 31 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 7, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) La susţinerea probelor pentru examenul de obţinere a gradului didactic II se pot prezenta şi cadrele didactice al căror contract de muncă, la data desfăşurării acestor probe, este suspendat conform art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii) sau încetat conform art. 56 alin. (1) lit. i) din Codul muncii, cu condiţia îndeplinirii tuturor celorlalte criterii şi a parcurgerii etapelor anterioare."

    2. La articolul 9, alineatul (5) se abrogă.

    3. La articolul 11, litera c) a alineatului (1) şi alineatul (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "c) copii ale diplomelor de studii, însoţite de foaia matricolă/suplimentul la diplomă, certificate «conform cu originalul» de către conducerea unităţii de învăţământ;
    .........................................................................
    (6) Candidaţii cărora li s-a aprobat înscrierea la examenul pentru acordarea gradului didactic II vor fi planificaţi şi li se va efectua inspecţia curentă 2 în anul şcolar în care s-au înscris, iar în anul şcolar următor vor fi planificaţi şi li se va efectua inspecţia specială şi vor susţine probele scrise/orale aferente examenului de acordare a gradului didactic II."

    4. La articolul 14, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Responsabilitatea privind planificarea şi monitorizarea inspecţiilor şcolare legal prevăzute pentru obţinerea gradului didactic II revine în sarcina exclusivă a inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti."

    5. La articolul 15, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 15. - (1) Inspecţia specială pentru acordarea gradului didactic II se realizează în unitatea şcolară unde este încadrat candidatul sau, cu avizul inspectorului pentru dezvoltarea resurselor umane şi al directorului unităţii şcolare respective, într-o altă unitate, în perioada 1 octombrie-31 mai a anului şcolar în care se finalizează examenul."

    6. La articolul 16, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 16. - (1) Inspecţia specială se notează cu o singură notă, de la 1 la 10, acordată de cadrul didactic care efectuează inspecţia, exprimată prin numere întregi sau cu zecimale."

    7. La articolul 19, alineatele (4), (8) şi (10) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(4) Instructajul candidaţilor se realizează de către profesorii asistenţi. Aceştia explică în mod clar procedura de redactare, semnare, sigilare şi numerotare a lucrării.
    ...........................................................................
    (8) Ciornele, puse la dispoziţie la solicitarea candidaţilor, vor purta ştampila departamentului/facultăţii/instituţiei de învăţământ în care se desfăşoară examenul. Acestea nu se semnează şi sunt preluate de profesorul asistent separat de colile de examen. Acestea nu sunt luate în considerare în evaluarea lucrării şi la eventualele contestaţii.
    ...........................................................................
    (10) După încheierea lucrării, candidaţii numerotează foile de examen cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colţul din dreapta, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini scrise, de exemplu: 3/5 pentru pagina a treia din totalul de 5 pagini scrise. Se vor numerota toate paginile pe care candidatul le-a scris, inclusiv prima pagină şi paginile incomplete. Apoi, candidaţii predau lucrările profesorului asistent, pe bază de borderou în care se completează, sub semnătura fiecărui candidat, numărul de pagini scrise ale lucrării."

    8. La articolul 20, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 20. - (1) Verificarea şi evaluarea lucrărilor scrise se efectuează în mod independent de către cei 2 examinatori, cu note de la 1 la 10, exprimate prin numere întregi sau cu două zecimale. Pentru validarea evaluărilor, diferenţa dintre notele celor 2 examinatori nu trebuie să fie mai mare de un punct. Notele astfel acordate se trec în borderouri în care se menţionează numărul lucrării şi nota acordată de fiecare examinator."

    9. La articolul 21, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(6) Proba orală se notează cu o singură notă, de la 1 la 10, exprimată prin numere întregi sau cu două zecimale."

    10. La articolul 22, după alineatul (7) se introduc două noi alineate, alineatele (8) şi (9), cu următorul cuprins:
    "(8) Hotărârea comisiei de contestaţii este definitivă şi se poate ataca numai prin procedura contenciosului administrativ.
    (9) Responsabilitatea privind organizarea şi desfăşurarea probei scrise din cadrul examenului pentru acordarea gradului didactic II revine în sarcina exclusivă a unităţii/instituţiei de învăţământ organizatoare."

    11. La articolul 24, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 24. - (1) Pentru validarea rezultatelor examenului de acordare a gradului didactic II, instituţiile de învăţământ - centre de perfecţionare transmit direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în termen de 15 zile de la încheierea examenului, tabelele nominale cu candidaţii admişi, întocmite după situaţia extrasă din cataloagele de examen, în două exemplare, atât pe suport hârtie, potrivit modelului prevăzut în anexa 7 la prezenta metodologie, cât şi în format electronic (Excel). Datele de identificare ale candidaţilor care au susţinut şi au promovat examenul pentru obţinerea gradului didactic II vor fi înscrise pe toate documentele elaborate conform actelor de identitate. Tabelele vor fi însoţite de:
    a) subiectele de la testul din metodica specialităţii şi baremul de corectare, cu specificarea programelor de examen din care au fost elaborate subiectele;
    b) o informare sintetică privind modul de organizare şi desfăşurare a examenului, precum şi situaţia privind rezultatele examenului pentru acordarea gradului didactic II, respectiv admişi, respinşi, neprezentaţi (centralizator pe specializări), conform anexei 7^1 la prezenta metodologie;
    c) propuneri pentru optimizarea activităţii de perfecţionare prin acordarea gradului didactic II."

    12. La articolul 26 alineatul (2), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "e) pentru personalul didactic calificat care nu a funcţionat cu o normă întreagă sau care a funcţionat cu ore peste norma întreagă se poate calcula un coeficient anual de vechime la catedră prin împărţirea numărului de ore prestate de candidat în anul respectiv la numărul anual de ore corespunzător funcţiei didactice cu normă întreagă din care a prestat ore, avându-se în vedere numărul de săptămâni de activitate didactică din structura anului şcolar. Coeficientul se calculează pentru fiecare dintre anii de funcţionare la catedră după obţinerea gradului didactic II. Condiţia de vechime la catedră prevăzută se consideră îndeplinită atunci când suma coeficienţilor anuali astfel calculaţi este de cel puţin 4, respectiv 3, în cazul candidaţilor care au obţinut media 10 la examenul de acordare a gradului didactic II;".

    13. La articolul 29 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) a doua inspecţie curentă se va programa după admiterea la colocviu până la data de 31 mai a anului şcolar următor; prin excepţie, în anul şcolar 2016-2017, inspecţia curentă 2 se poate programa în intervalul cuprins între data de 1 octombrie 2016 şi data de 31 mai 2017."

    14. La articolul 30 alineatul (2), litera b^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b^1) copii ale diplomelor de studii, însoţite de foaia matricolă/suplimentul la diplomă, certificate «conform cu originalul» de către conducerea unităţii de învăţământ;".

    15. La articolul 34, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(5) Componenţa comisiilor pentru colocviul de admitere la gradul didactic I, pe funcţii didactice, este următoarea:
    a) pentru profesori din învăţământul de masă şi învăţământul special, antrenori şi cadre medicale cu studii superioare:
    - un cadru didactic din învăţământul superior având cel puţin funcţia didactică de lector cu specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie;
    - un cadru didactic din învăţământul superior având cel puţin funcţia didactică de lector cu specialitatea în care candidaţii susţin examenul, dacă a desfăşurat activităţi de formare iniţială sau de formare continuă a cadrelor didactice în domeniul respectiv de specializare ori a finalizat studii de doctorat în ştiinţele educaţiei;
    b) pentru profesorii cu specialitatea pedagogie:
    - 2 cadre didactice din învăţământul superior având cel puţin funcţia didactică de lector cu specialitatea pedagogie;
    c) pentru educatoare/învăţători/institutori şi profesori pentru învăţământul preşcolar/primar:
    - un cadru didactic din învăţământul superior având cel puţin funcţia didactică de lector cu specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie;
    - un cadru didactic din învăţământul superior având cel puţin funcţia didactică de lector sau un cadru didactic din învăţământul preuniversitar cu gradul didactic I, cu specializarea care corespunde disciplinelor din planul de învăţământ al specializării de licenţă pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, dacă a desfăşurat activităţi de formare iniţială sau continuă a personalului didactic din învăţământul primar şi preşcolar;
    d) pentru învăţători-educatori, învăţători, învăţători itineranţi, institutori şi educatoare/institutori în învăţământul special:
    - un cadru didactic din învăţământul superior având cel puţin funcţia didactică de lector cu specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie;
    - un cadru didactic din învăţământul superior având cel puţin funcţia didactică de lector sau un cadru didactic din învăţământul preuniversitar cu gradul didactic I, cu specialitatea pedagogie sau psihopedagogie specială, dacă a predat discipline ştiinţifice sau metodice din domeniul învăţământului special sau a participat ca formator în cadrul programelor de perfecţionare/formare continuă a personalului didactic din învăţământul special;
    e) pentru maiştri-instructori, antrenori şi cadre medicale cu studii medii:
    - un cadru didactic din învăţământul superior având cel puţin funcţia didactică de lector sau un inspector de la inspectoratul şcolar, cu gradul didactic I, cu specialitatea în care candidaţii susţin examenul sau cu specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie;
    - un cadru didactic metodist cu gradul didactic I în specialitatea candidatului."

    16. La articolul 34, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:
    "(7) Responsabilitatea privind organizarea colocviului de admitere revine în exclusivitate instituţiilor de învăţământ superior - centre de perfecţionare, care au obligaţia respectării condiţiilor de obiectivitate şi transparenţă."

    17. La articolul 35, alineatele (1), (2), (3), (5) şi (15) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 35. - (1) Elaborarea lucrării metodico-ştiinţifice în domeniul specializării deţinute sau într-un domeniu conex este o probă menită să pună în evidenţă capacitatea candidatului de valorificare a experienţei didactice acumulate şi de utilizare adecvată a metodologiei cercetării ştiinţifice şi pedagogice.
    (2) Lucrarea metodico-ştiinţifică se elaborează între data de 15 februarie a anului şcolar în care se susţine colocviul de admitere şi data de 31 august a anului şcolar următor.
    (3) Lucrarea metodico-ştiinţifică se elaborează sub îndrumarea unui conducător ştiinţific desemnat de instituţia de învăţământ - centru de perfecţionare care organizează examenul. Condiţiile de eligibilitate pentru funcţia de conducător ştiinţific sunt următoarele:
    a) pentru profesori din învăţământul de masă şi învăţământul special, antrenori şi cadre medicale cu studii superioare: un cadru didactic din învăţământul superior având cel puţin funcţia didactică de lector cu specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie sau cu specialitatea în care candidaţii susţin examenul, dacă a desfăşurat activităţi de formare iniţială ori de formare continuă a cadrelor didactice în domeniul respectiv de specializare sau a finalizat studii de doctorat în ştiinţele educaţiei;
    b) pentru educatoare/învăţători şi profesori pentru învăţământul preşcolar/primar:
    - un cadru didactic din învăţământul superior având cel puţin funcţia didactică de lector sau un cadru didactic din învăţământul preuniversitar cu gradul didactic I, cu specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie sau cu specialitatea corespunzătoare disciplinelor din planul de învăţământ al specializării de licenţă pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, dacă a desfăşurat activităţi de formare iniţială ori de formare continuă a cadrelor didactice din învăţământul primar sau preşcolar;
    c) pentru învăţători-educatori, învăţători, învăţători itineranţi, institutori şi educatoare/institutori din învăţământul special: un cadru didactic din învăţământul superior având cel puţin funcţia didactică de lector sau un cadru didactic din învăţământul preuniversitar cu gradul didactic I, având specialitatea pedagogie sau psihopedagogie specială, care predă în învăţământul special ori a participat ca formator în cadrul programelor de perfecţionare/formare continuă a personalului didactic din învăţământul special;
    d) pentru maiştri-instructori, antrenori şi cadre didactice medicale cu studii medii: un cadru didactic din învăţământul superior având cel puţin funcţia didactică de lector sau un cadru didactic din învăţământul preuniversitar cu gradul didactic I, cu specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie sau având specialitatea în care candidaţii susţin examenul ori o specializare din acelaşi domeniu.
    ..........................................................................
    (5) Repartizarea pe conducători ştiinţifici a candidaţilor admişi la colocviul de admitere se efectuează, într-o primă etapă, imediat după desfăşurarea colocviului, prin consultarea candidaţilor, avându-se în vedere criteriile menţionate la alin. (4), precum şi distribuirea raţională a numărului de lucrări pe fiecare profesor conducător. Situaţia definitivă a repartizării candidaţilor pe conducători este stabilită de conducerea centrului de perfecţionare şi este comunicată candidaţilor în termen de cel mult 10 zile de la desfăşurarea colocviului de admitere. Responsabilitatea privind desemnarea conducătorilor ştiinţifici revine în totalitate instituţiilor de învăţământ superior - centre de perfecţionare, care au obligaţia respectării condiţiilor de eligibilitate prevăzute la alin (3), precum şi a condiţiilor de obiectivitate şi transparenţă.
    ..........................................................................
    (15) Proba de elaborare a lucrării metodico-ştiinţifice este evaluată printr-o notă de la 1 la 10, exprimată printr-un număr întreg sau cu două zecimale. Nota este acordată de conducătorul ştiinţific şi este înscrisă la finalul referatului întocmit de acesta pentru fiecare lucrare condusă. Pentru a fi acceptată la susţinere, lucrarea trebuie să primească cel puţin nota 9 (nouă)."

    18. La articolul 36, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 36. - (1) Inspecţia specială şi susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice pentru acordarea gradului didactic I se desfăşoară în unitatea şcolară în care este încadrat candidatul sau, cu avizul inspectorului pentru dezvoltarea resursei umane şi al directorului unităţii şcolare respective, într-o altă unitate şcolară, în perioada 1 noiembrie-31 mai a anului şcolar următor celui în care s-a depus lucrarea metodico-ştiinţifică."

    19. La articolul 36, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Excepţie pot face situaţiile motivate obiectiv şi argumentate temeinic cu documente justificative, în care susţinerea inspecţiei speciale şi a lucrării metodico-ştiinţifice are loc în altă perioadă decât cea menţionată mai sus, dar cu respectarea structurii anului şcolar.
    (1^2) În anul şcolar 2016-2017, prin excepţie, perioada de susţinere a inspecţiei speciale şi a lucrării metodico-ştiinţifice este 1 octombrie 2016 - 31 mai 2017."

    20. La articolul 36, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Inspecţia specială şi susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice se desfăşoară în aceeaşi zi, în prezenţa unei comisii de examinare alcătuite din preşedinte şi 2 membri, potrivit precizărilor menţionate în prezenta metodologie. Componenţa comisiilor pentru efectuarea inspecţiei speciale şi pentru susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice se propune de către conducerea instituţiei de învăţământ - centru de perfecţionare care organizează examenul şi se aprobă de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Pentru aprobare, propunerile de comisii vor fi înaintate Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice până la data de 20 octombrie a anului şcolar în care se efectuează inspecţia specială, conform anexei 11^1 la prezenta metodologie."

    21. Articolul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 37
    Componenţa comisiei de examinare pentru inspecţia specială şi susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice, pe categorii de personal didactic, este următoarea:
    1. pentru profesori din învăţământul de masă şi învăţământul special, antrenori şi cadre medicale cu studii superioare:
    a) preşedinte: un cadru didactic din învăţământul superior având cel puţin funcţia didactică de lector, cu specialitatea în care candidatul susţine inspecţia specială sau cu specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie;
    b) conducătorul ştiinţific al lucrării metodico-ştiinţifice;
    c) un inspector şcolar de specialitate de la inspectoratele şcolare sau un cadru didactic metodist, cu delegaţie, cu specialitatea în care candidatul susţine inspecţia specială şi lucrarea metodico-ştiinţifică, precum şi gradul didactic I în învăţământul preuniversitar sau funcţia didactică de cel puţin lector universitar doctor în domeniul respectiv de specializare;
    2. pentru educatoare/învăţători şi profesori pentru învăţământul preşcolar/primar:
    a) preşedinte: un cadru didactic din învăţământul superior având cel puţin funcţia didactică de lector sau un cadru didactic din învăţământul preuniversitar, având gradul didactic I, cu specialitatea echivalentă cu disciplina/domeniul în care candidatul susţine lucrarea metodico-ştiinţifică sau cu specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie, dacă a desfăşurat activităţi de formare iniţială ori de formare continuă a cadrelor didactice din învăţământul preşcolar şi primar;
    b) conducătorul ştiinţific al lucrării metodico-ştiinţifice;
    c) un inspector şcolar de specialitate de la inspectoratele şcolare sau un cadru didactic metodist de specialitate, cu delegaţie, având gradul didactic I în învăţământul preuniversitar;
    3. pentru învăţători-educatori, învăţători, învăţători itineranţi, institutori şi educatoare/institutori în învăţământul special:
    a) preşedinte: un cadru didactic din învăţământul superior având cel puţin funcţia didactică de lector sau un cadru didactic din învăţământul preuniversitar, având gradul didactic I, cu specialitatea pedagogie sau psihopedagogie specială, dacă predă în învăţământul special ori a participat ca formator în cadrul programelor de perfecţionare/formare continuă a personalului didactic din învăţământul special;
    b) conducătorul ştiinţific al lucrării metodico-ştiinţifice;
    c) un inspector şcolar de specialitate de la inspectoratele şcolare sau un cadru didactic metodist de specialitate, cu delegaţie, având gradul didactic I în învăţământul preuniversitar;
    4. pentru maiştri-instructori, antrenori şi cadre didactice medicale cu studii medii:
    a) preşedinte: un cadru didactic din învăţământul superior având cel puţin funcţia didactică de lector sau un cadru didactic din învăţământul preuniversitar, având gradul didactic I, cu specialitatea în care candidatul susţine inspecţia specială sau cu specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie;
    b) conducătorul ştiinţific al lucrării metodico-ştiinţifice;
    c) un inspector şcolar de specialitate de la inspectoratele şcolare sau un cadru didactic metodist de specialitate, cu delegaţie, având gradul didactic I în învăţământul preuniversitar."

    22. La articolul 39, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Nota la proba de susţinere a lucrării metodico-ştiinţifice se calculează ca medie aritmetică a notelor, de la 1 la 10, acordate de fiecare dintre cei 3 membri ai comisiei, ca număr întreg sau cu zecimale. Nota acordată nu poate fi contestată. Nota minimă de promovare a acestei probe este 9 (nouă)."

    23. La articolul 40, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Candidaţii care, din motive obiective, argumentate cu documente, nu au putut susţine inspecţia specială şi lucrarea metodico-ştiinţifică până la sfârşitul anului şcolar în care trebuiau să le susţină şi au fost declaraţi neprezentaţi se pot reînscrie pentru susţinerea acestor probe în anul şcolar următor, cu respectarea condiţiilor legale şi cu aprobarea inspectoratului şcolar."

    24. La articolul 41, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 41. - (1) Pentru validarea rezultatelor examenului de acordare a gradului didactic I, instituţiile de învăţământ - centre de perfecţionare transmit direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, până la data de 1 iulie a anului şcolar în care s-au desfăşurat inspecţia specială şi susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice, tabelele nominale cu candidaţii admişi, în două exemplare, atât pe suport hârtie, potrivit modelului prevăzut în anexa 17 la prezenta metodologie, cât şi în format electronic (EXCEL). Datele de identificare ale candidaţilor care au susţinut şi au promovat examenul pentru obţinerea gradului didactic I vor fi înscrise pe toate documentele elaborate conform actelor de identitate. Tabelele vor fi însoţite de o informare sintetică privind modul de organizare şi desfăşurare a examenului, de situaţia privind rezultatele examenului pentru acordarea gradului didactic I, respectiv admişi, respinşi, neprezentaţi (centralizator pe specializări), conform anexei 7^1 la prezenta metodologie, precum şi de propuneri pentru optimizarea activităţii de perfecţionare prin acordarea gradului didactic I."

    25. La articolul 42, alineatele (1), (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 42. - (1) Personalul didactic încadrat în învăţământul preuniversitar care a obţinut titlul ştiinţific de doctor şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 242 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, poate solicita echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I în domeniul ştiinţific al disciplinei/disciplinelor pe care o/le predă, conform competenţelor certificate prin diplomă de licenţă/master, dacă titlul este obţinut în acelaşi domeniu cu cel în care îşi desfăşoară activitatea sau într-un domeniu conex acestuia conform Centralizatorului disciplinelor sau în domeniul ştiinţelor educaţiei, în următoarele condiţii:
    a) a obţinut definitivarea în învăţământ;
    b) a obţinut calificativul «foarte bine» la evaluările anuale din ultimii 2 ani de activitate la catedră premergători înscrierii;
    c) în anul premergător înscrierii a susţinut o inspecţie curentă la care a obţinut calificativul «foarte bine».
    (2) În acest scop, candidatul va depune la inspectoratul şcolar, în perioada 1 septembrie-15 martie a anului şcolar în curs, un dosar cuprinzând următoarele documente:
    a) cerere adresată conducerii inspectoratului şcolar;
    b) copie conformă cu originalul a certificatului de naştere şi, după caz, copii conforme cu originalul ale documentelor care atestă schimbarea numelui;
    c) copie a diplomei de doctor, certificată «conform cu originalul» de către conducerea inspectoratului şcolar;
    d) copie a diplomei de studii, însoţită de foaia matricolă/suplimentul la diplomă, certificate «conform cu originalul» de către conducerea inspectoratului şcolar;
    e) document certificat «conform cu originalul» de către conducerea inspectoratului şcolar din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile legale privind pregătirea psihopedagogică şi metodică;
    f) copie certificată «conform cu originalul» de către conducerea inspectoratului şcolar a certificatului/adeverinţei privind obţinerea definitivării în învăţământ;
    g) document/decizie de repartizare emis/emisă de inspectoratul şcolar din care să rezulte încadrarea în învăţământul preuniversitar, în original sau copie certificată «conform cu originalul» de către conducerea inspectoratului şcolar, după caz;
    h) adeverinţe certificate «conform cu originalul» de către conducerea unităţii de învăţământ privind calificativul anual pentru fiecare din ultimii 2 ani de activitate la catedră;
    i) copie certificată «conform cu originalul» de către conducerea unităţii de învăţământ a procesului-verbal încheiat în urma efectuării inspecţiei curente, din registrul de procese-verbale al unităţii şcolare;
    j) recomandarea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ în care este încadrat sau în care şi-a desfăşurat activitatea.
    (3) Inspectorul şcolar pentru dezvoltarea resurselor umane supune spre aprobare consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar dosarele candidaţilor."

    26. La articolul 42, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Inspectorul şcolar pentru dezvoltarea resurselor umane transmite instituţiilor de învăţământ superior - centre de perfecţionare, în termen de 30 de zile de la data depunerii, dar nu mai târziu de data de 31 martie a anului şcolar în curs, dosarele candidaţilor, aprobate în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar."

    27. La articolul 43, alineatele (1), (2), (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 43. - (1) Instituţiile de învăţământ superior - centre de perfecţionare înregistrează dosarele candidaţilor în propriile documente de evidenţă şi transmit spre aprobare Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în termen de 30 de zile de la data primirii dosarului, dar nu mai târziu de data de 30 aprilie a anului şcolar în curs, propunerile de comisii pentru efectuarea inspecţiei speciale.
    (2) Propunerile de comisii vor fi trimise spre aprobare separat, pentru fiecare candidat, însoţite de documentele menţionate la art. 42 alin. (2) lit. b)-j).
    (3) Instituţiile de învăţământ superior - centre de perfecţionare păstrează dosarul pentru fiecare candidat în copie conformă cu originalul.
    (4) Comisiile au următoarea componenţă:
    a) preşedinte: un cadru didactic din învăţământul superior având cel puţin funcţia didactică de lector, cu specialitatea în care candidatul susţine inspecţia specială sau cu specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie;
    b) membru: un inspector şcolar de specialitate de la inspectoratele şcolare sau din Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice ori un cadru didactic metodist cu delegaţie, având specialitatea în care candidatul susţine inspecţia specială, precum şi gradul didactic I în învăţământul preuniversitar, sau un cadru didactic cu titlul ştiinţific de doctor în domeniul corespunzător specializării candidatului."

    28. La articolul 44, alineatele (1), (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 44. - (1) Inspecţia specială de acordare a gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor se efectuează în perioada 1 octombrie - 31 mai a anului şcolar, în unitatea de învăţământ în care candidatul este încadrat sau, cu avizul inspectorului şcolar pentru dezvoltarea resurselor umane şi al directorului unităţii şcolare respective, într-o altă unitate.
    (2) Inspecţia specială se desfăşoară la 4 activităţi didactice în prezenţa comisiei aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi este valabilă numai pentru anul şcolar în care a fost efectuată.
    (3) La inspecţia specială se încheie un raport scris după modelul prevăzut în anexa 14 la prezenta metodologie, respectiv anexa 15 pentru profesorii documentarişti. Raportul de inspecţie va fi consemnat în registrul de inspecţii al unităţii de învăţământ unde se desfăşoară inspecţia."

    29. La articolul 58, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Nota pentru susţinerea lucrării se calculează ca medie aritmetică a notelor acordate de fiecare dintre membrii comisiei, de la 1 la 10, ca număr întreg sau cu zecimale."

    30. La articolul 102, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Monitorizarea dezvoltării profesionale se face la nivelul judeţului prin casele corpului didactic, iar la nivelul unităţilor de învăţământ prin comisia pentru perfecţionare şi formare continuă, şi este responsabilitatea directorului casei corpului didactic/unităţii de învăţământ."

    ART. II
    Direcţia generală învăţământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, inspectoratele şcolare, casele corpului didactic, instituţiile şi unităţile de învăţământ - centre de perfecţionare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

          p. Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,
                            Monica Cristina Anisie,
                                secretar de stat

    Bucureşti, 30 septembrie 2016.
    Nr. 5.386.

                                     ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016