Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 5.230 din 30 august 2022 privind desfiinţarea unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program prelungit "PRIKI" din municipiul Bucureşti, sectorul 6
EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 908 din 15 septembrie 2022
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c), respectiv ale art. 29^1 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar,
luând în considerare Adresa Grădiniţei cu program prelungit „PRIKI“ din municipiul Bucureşti, sectorul 6, nr. 72 din 22.06.2022 privind solicitarea de desfiinţare a unităţii de învăţământ înregistrate la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) cu nr. 3.980 din 22.06.2022,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Consiliului de administraţie a Grădiniţei cu program prelungit „PRIKI“ din municipiul Bucureşti, sectorul 6, nr. 54 din 3.06.2022,
ţinând cont de Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 3.539/2015 privind acordarea autorizării de funcţionare provizorie Asociaţiei „Speranţa pentru mâine“ din municipiul Bucureşti pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program prelungit „PRIKI“ din municipiul Bucureşti, sectorul 6,
ţinând cont de art. 9 din Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 6 din 19.07.2022,
având în vedere Referatul de aprobare nr. 5.734 din 19.08.2022 privind desfiinţarea unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program prelungit „PRIKI“ din municipiul Bucureşti, sectorul 6,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei,
ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
ART. 1
Se desfiinţează unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program prelungit „PRIKI“, cu sediul în strada Serg. Apostol Constantin nr. 14, municipiul Bucureşti, sectorul 6, cu nivelul de învăţământ „preşcolar“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „program normal şi prelungit“.
ART. 2
(1) Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar are obligaţia de a comunica unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program prelungit „PRIKI“ din municipiul Bucureşti, sectorul 6, prevederile prezentului ordin, în termen de 30 de zile de la emiterea acestuia.
(2) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program prelungit „PRIKI“ din municipiul Bucureşti, sectorul 6, are dreptul de a contesta decizia ministrului educaţiei privind desfiinţarea în termen de 30 de zile de la comunicarea dispoziţiilor prezentului ordin, conform reglementărilor legale în vigoare.
ART. 3
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program prelungit „PRIKI“ din municipiul Bucureşti, sectorul 6, nu mai are dreptul de a şcolariza copii la nivelul de învăţământ „preşcolar“ începând cu anul şcolar 2022-2023.
ART. 4
Ministerul Educaţiei, unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program prelungit „PRIKI“ din municipiul Bucureşti, sectorul 6, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 30 august 2022.
Nr. 5.230
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: