Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 5.156 din 30 august 2022 pentru extinderea activităţii de învăţământ a unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic "Radu Popescu" din oraşul Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov
EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 941 din 26 septembrie 2022
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Ordinului ministrului educaţiei nr. 5.511/2021 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de antepreşcolari/preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2022-2023, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de Referatul de aprobare nr. 5.539 din 10.08.2022 privind extinderea activităţii de învăţământ a unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic „Radu Popescu“ din oraşul Popeşti-Leordeni,
având în vedere Hotărârea Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 8 din 2.08.2022,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
ART. 1
(1) Începând cu anul şcolar 2022-2023, activitatea de învăţământ a unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic „Radu Popescu“ din oraşul Popeşti-Leordeni, pentru nivelul de învăţământ „preşcolar“, program „prelungit“, limba de predare „română“, se va desfăşura şi în sediul din Strada Unirii nr. 19, oraşul Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov.
(2) Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic „Radu Popescu“ din oraşul Popeşti-Leordeni are o capacitate maximă de şcolarizare de 8 formaţiuni de studiu/ 1 schimb.
ART. 2
Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic „Radu Popescu“ din oraşul Popeşti-Leordeni, Ministerul Educaţiei, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Judeţului Ilfov vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 30 august 2022.
Nr. 5.156.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: