Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 5.063 din 25 august 2021 privind schimbarea sediului unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul Teoretic "Sfinţii Trei Ierarhi" din municipiul Bucureşti
EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 857 din 8 septembrie 2021
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
luând în considerare prevederile Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.599/2020 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2021-2022, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 4.689/2016 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială „Sfinţii Trei Ierarhi“ din municipiul Bucureşti,
luând în considerare dispoziţiile Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.645/2017*) privind acordarea autorizării de funcţionare provizorie pentru nivelul de învăţământ „liceal“, profilul „real“, specializarea „matematică-informatică“, profilul „umanist“, specializarea „filologie“ din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul Teoretic „Sfinţii Trei Ierarhi“ din municipiul Bucureşti,
*) Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.645/2017 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
având în vedere Hotărârea Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 11 din 27.07.2021,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările ulterioare,
ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
ART. 1
(1) Începând cu anul şcolar 2021-2022, activitatea de învăţământ a unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul Teoretic „Sfinţii Trei Ierarhi“ din municipiul Bucureşti, pentru nivelurile de învăţământ „primar“, „gimnazial“ şi „liceal“, profilul „real“, specializarea „matematică-informatică“, profilul „umanist“, specializarea „filologie“, se va desfăşura în sediul din Strada Olteţului nr. 15, sectorul 2, municipiul Bucureşti.
(2) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul Teoretic „Sfinţii Trei Ierarhi“ din municipiul Bucureşti are o capacitate maximă de şcolarizare de 43 de formaţiuni de studiu în două schimburi (maximum 23 de formaţiuni de studiu în schimbul 1 şi maximum 20 de formaţiuni de studiu în schimbul 2).
ART. 2
Fundaţia „Tradiţia Românească“ din municipiul Bucureşti, unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul Teoretic „Sfinţii Trei Ierarhi“ din municipiul Bucureşti, Direcţia generală management resurse umane şi reţea şcolară din Ministerul Educaţiei, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 25 august 2021.
Nr. 5.063.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: