Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 5.030 din 30 august 2022 pentru extinderea activităţii de învăţământ a unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Hansel und Gretel" din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi
EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 959 din 3 octombrie 2022
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare prevederile art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare,
luând în considerare prevederile Ordinului ministrului educaţiei nr. 5.511/2021 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de antepreşcolari/preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2022-2023, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de prevederile Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.906/2016 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară „Hansel und Gretel“ din municipiul Iaşi,
ţinând cont de Referatul de aprobare nr. 5.389 din 8.08.2022 privind extinderea activităţii de învăţământ a unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară „Hansel und Gretel“ din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi,
luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 6 din 19.07.2022,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
ART. 1
(1) Începând cu anul şcolar 2022-2023, activitatea unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară „Hansel und Gretel“ din şoseaua Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 4, bl. A10, municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, pentru nivel preşcolar, formele de învăţământ program „normal“ şi program „prelungit“, limba „română“, se va desfăşura şi în sediul din şoseaua Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 4, bl. A12, municipiul Iaşi, judeţul Iaşi.
(2) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară „Hansel und Gretel“ are capacitatea maximă de şcolarizare de 18 formaţiuni de studiu/schimbul 1.
ART. 2
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară „Hansel und Gretel“ din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, Fundaţia pentru Educaţie şi Atitudine Socială, Ministerul Educaţiei, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Iaşi duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 30 august 2022.
Nr. 5.030.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: