Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 481 din 7 noiembrie 2023  privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 447/2023 pentru aprobarea în anul 2023 a realocării sumelor şi stabilirea condiţiilor de acordare a avansului pentru plăţile directe decuplate finanţate din Fondul european de garantare agricolă, din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 481 din 7 noiembrie 2023 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 447/2023 pentru aprobarea în anul 2023 a realocării sumelor şi stabilirea condiţiilor de acordare a avansului pentru plăţile directe decuplate finanţate din Fondul european de garantare agricolă, din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027

EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1015 din 7 noiembrie 2023
    Având în vedere Referatul de aprobare nr. 193.005 din 7.11.2023 al Direcţiei generale dezvoltare rurală - Autoritatea de management pentru Programul naţional de dezvoltare rurală, în calitate de Autoritate de management pentru Planul strategic PAC 2023-2027,
    în baza prevederilor:
    - Planului strategic PAC 2023-2027 al României, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2022) 8.783 din 7 decembrie 2022, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Regulamentului (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European şi al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) şi finanţate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) şi de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 şi (UE) nr. 1.307/2013, cu modificările ulterioare;
    – Regulamentului (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European şi al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/1.508 al Comisiei din 20 iulie 2023 de derogare, pentru anul 2023, de la articolul 44 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte nivelul avansurilor pentru intervenţiile sub formă de plăţi directe şi intervenţiile de dezvoltare rurală bazate pe suprafaţă şi pe animale;
    – Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Hotărârii Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi de la bugetul de stat, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 80/2023 privind criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condiţiile şi modul de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-c) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi de la bugetul de stat, cu modificările şi completările ulterioare,

    ţinând seama de prevederile art. 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1.508 al Comisiei din 20 iulie 2023 de derogare, pentru anul 2023, de la articolul 44 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte nivelul avansurilor pentru intervenţiile sub formă de plăţi directe şi intervenţiile de dezvoltare rurală bazate pe suprafaţă şi pe animale,
    în temeiul prevederilor:
    - art. 57 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2023 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, aferente politicii agricole comune, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2023-2027 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării;
    – art. 9 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
    ART. I
    Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 447/2023 pentru aprobarea în anul 2023 a realocării sumelor şi stabilirea condiţiilor de acordare a avansului pentru plăţile directe decuplate finanţate din Fondul european de garantare agricolă, din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 956 din 23 octombrie 2023, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Titlul se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ORDIN
    pentru aprobarea realocării sumelor şi stabilirea condiţiilor de acordare a avansului pentru anul de cerere 2023 pentru plăţile directe finanţate din Fondul european de garantare agricolă aferente intervenţiilor din Planul strategic PAC 2023 - 2027"

    2. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 1
    Intervenţiile aferente plăţilor directe din Planul strategic PAC 2023-2027, denumit în continuare PS PAC, care fac obiectul prezentului ordin, sunt:
    1. intervenţii pentru care se acordă plăţi directe decuplate:
    a) PD-01 Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilităţii (BISS);
    b) PD-02 Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilităţii (CRISS);
    c) PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri;
    2. intervenţii pentru care se acordă sprijin cuplat pentru venit în sectorul zootehnic:
    a) PD-21 Sprijin cuplat pentru venit - vaci de lapte;
    b) PD-22 Sprijin cuplat pentru venit - carne de vită;
    c) PD-23 Sprijin cuplat pentru venit - bivoliţe de lapte;
    d) PD-24 Sprijin cuplat pentru venit - pentru ovine-caprine."

    3. După articolul 3 se introduce un nou articol, art. 3^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 3^1
    Se aprobă procentul maxim al avansului şi cuantumul per cap animal pentru intervenţiile prevăzute la art. 1 pct. 2, conform anexei nr. 3 la prezentul ordin."

    4. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 4
    Pentru anul de cerere 2023, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, efectuează plăţi în avans pentru intervenţiile prevăzute la art. 1, cu încadrarea în procentul maxim prevăzut în anexele nr. 2 şi 3, în perioada prevăzută la art. 44 alin. (2) lit. a) din Regulamentul (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European şi al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013, cu modificările şi completările ulterioare."

    5. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 5
    După data de 1 decembrie 2023, APIA efectuează plăţile corespunzătoare diferenţei dintre cuantumul prevăzut în anexele nr. 2, respectiv nr. 3 şi sumele calculate şi acordate în conformitate cu prevederile art. 4 ca plăţi în avans."

    6. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 8
    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin."

    7. După anexa nr. 2 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 3, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                    Florin-Ionuţ Barbu

    Bucureşti, 7 noiembrie 2023.
    Nr. 481.
    ANEXA 1

    (Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 447/2023)
    Cuantumul per cap animal şi procentul maxim al avansului
    pentru plăţile directe cuplate finanţate din Fondul european de garantare agricolă,
    din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027

┌────┬──────────────┬──────────┬───────┐
│ │ │Cuantum │ │
│ │ │per cap │ │
│Nr. │ │animal │Procent│
│crt.│Intervenţie │la care se│maxim │
│ │ │raportează│avans │
│ │ │avansul │ │
│ │ │(euro) │ │
├────┼──────────────┼──────────┼───────┤
│ │PD-21 Sprijin │ │ │
│1. │cuplat pentru │338,0000 │70% │
│ │venit - vaci │ │ │
│ │de lapte │ │ │
├────┼──────────────┼──────────┼───────┤
│ │PD-22 Sprijin │ │ │
│2. │cuplat pentru │279,0000 │70% │
│ │venit - carne │ │ │
│ │de vită │ │ │
├────┼──────────────┼──────────┼───────┤
│ │PD-23 Sprijin │ │ │
│ │cuplat pentru │ │ │
│3. │venit - │169,1900 │70% │
│ │bivoliţe de │ │ │
│ │lapte │ │ │
├────┼──────────────┼──────────┼───────┤
│ │PD-24 Sprijin │ │ │
│4. │cuplat pentru │16,9448 │70% │
│ │venit - pentru│ │ │
│ │ovine-caprine │ │ │
└────┴──────────────┴──────────┴───────┘



    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016