Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 474 din 1 aprilie 2020 pentru aprobarea Ghidului şi a documentarului de finanţare nerambursabilă - DRRM 2020
EMITENT: Secretariatul General al Guvernului PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 407 din 18 mai 2020
Având în vedere prevederile:
- art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
– Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
– Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 405/2017 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru românii de pretutindeni pentru perioada 2017-2020;
– Deciziei prim-ministrului nr. 51/2020 privind numirea doamnei Ana Guţu în funcţia de secretar de stat al Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova,
în temeiul art. 7 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 137/2020 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului,
secretarul general al Guvernului emite prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă Ghidul şi documentarul de finanţare nerambursabilă - DRRM 2020, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
ART. 2
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului pentru românii de pretutindeni nr. 130/2019 pentru aprobarea Ghidului beneficiarului - 2019, Cererii de finanţare - 2019 şi Documentarului aferent acordării de finanţări nerambursabile - 2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 şi 185 bis din 7 martie 2019, se abrogă.
ART. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe site-ul Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova.
Secretarul general al Guvernului,
Antonel Tănase
Bucureşti, 1 aprilie 2020.
Nr. 474.
ANEXA 1
GHID
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: