Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 454 din 21 martie 2013  pentru aprobarea Instructiunilor privind organizarea si desfasurarea licitatiei publice pentru atribuirea contractelor de inchiriere a plajei Marii Negre, a Contractului-cadru de inchiriere a plajei Marii Negre si a Listei sectoarelor de plaja libere propuse spre inchiriere    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 454 din 21 martie 2013 pentru aprobarea Instructiunilor privind organizarea si desfasurarea licitatiei publice pentru atribuirea contractelor de inchiriere a plajei Marii Negre, a Contractului-cadru de inchiriere a plajei Marii Negre si a Listei sectoarelor de plaja libere propuse spre inchiriere

EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI SCHIMBARILOR CLIMATICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 159 din 25 martie 2013
    Având în vedere Referatul de aprobare nr. 4.049/CC din 13 martie 2013 al Administraţiei Naţionale "Apele Române",
    în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 274/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 241/2006 privind aprobarea închirierii plajei Mării Negre, proprietate publică a statului, aflată în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", şi al art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice,

    ministrul mediului şi schimbărilor climatice emite următorul ordin:

    ART. 1
    Se aprobă Instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiei publice pentru atribuirea contractelor de închiriere a plajei Mării Negre, prevăzute în anexa nr. 1.
    ART. 2
    Se aprobă Contractul-cadru de închiriere a plajei Mării Negre, prevăzut în anexa nr. 2.
    ART. 3
    Se aprobă Lista sectoarelor de plajă libere propuse spre închiriere, prevăzută în anexa nr. 3.
    ART. 4
    (1) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice alte prevederi contrare se abrogă.
    (2) Contractele de închiriere în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentului ordin îşi păstrează valabilitatea.
    ART. 5
    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. 6
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                p. Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,
                                Lucia Ana Varga,
              ministru delegat pentru ape, păduri şi piscicultură

    Bucureşti, 21 martie 2013.
    Nr. 454.

    ANEXA 1

                                  INSTRUCŢIUNI
             privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiei publice
       pentru atribuirea contractelor de închiriere a plajei Mării Negre

    ART. 1
    (1) Prezentele instrucţiuni au ca obiect reglementarea organizării şi desfăşurării licitaţiei pentru închirierea plajei Mării Negre în scop turistic.
    (2) Închirierea plajelor Mării Negre în scop turistic se realizează prin licitaţie publică, conform prevederilor prezentelor instrucţiuni, organizată de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral.
    (3) Închirierea se face în baza unui contract de închiriere prin care Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, denumită în continuare locator, transmite, pentru perioada unui sezon estival sau a mai multor sezoane estivale, unei alte persoane, denumită în continuare locatar, dreptul de folosinţă asupra unui sector al plajei Mării Negre, în schimbul unei chirii.
    (4) Bunul asupra căruia se exercită dreptul de folosinţă este plaja Mării Negre, care face parte din domeniul public al statului, aflată în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", denumită în continuare ANAR.
    ART. 2
    (1) La licitaţie pot participa operatori economici care administrează structuri de primire turistice, proprietari ori administratori de ansambluri rezidenţiale care desfăşoară activităţi de turism, operatori economici care desfăşoară activităţi de divertisment, agrement şi/sau sportive şi autorităţi ale administraţiei publice locale care pot încheia contracte de închiriere cu titularul dreptului de administrare a plajelor pe perioada unui sezon estival sau a mai multor sezoane estivale, în condiţiile legii.
    (2) Împărţirea sectoarelor/suprafeţelor de plajă aferente staţiunilor turistice în subsectoare de plajă care vor fi scoase la licitaţie şi stabilirea funcţiilor acestora se vor face de către locator.
    (3) Mai multe persoane juridice au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune ofertă comună, fără a fi obligate să îşi legalizeze din punct de vedere formal asocierea.
    (4) Locatorul are dreptul de a solicita ca asocierea să fie legalizată numai în cazul în care oferta comună este declarată câştigătoare.
    ART. 3
    (1) Locatorul desfăşoară procedurile de licitaţie în baza caietului de sarcini care se aprobă de Consiliul de conducere al ANAR.
    (2) Caietul de sarcini cuprinde:
    a) descrierea sectorului de plajă ce face obiectul procedurii de licitaţie pentru închiriere;
    b) preţul de pornire a licitaţiei pentru fiecare sector de plajă;
    c) durata închirierii;
    d) condiţiile şi regimul de exploatare a bunului închiriat;
    e) condiţiile privind eligibilitatea, înregistrarea şi capacitatea economico-financiară;
    f) criteriile de selecţie;
    g) garanţii;
    h) obligaţiile privind protecţia mediului;
    i) interdicţia subînchirierii.
    (3) Pot participa la licitaţia publică ofertanţii care fac dovada achiziţionării caietului de sarcini şi care fac dovada constituirii garanţiei de participare.
    (4) Caietul de sarcini va fi pus în vânzare de către locator, la sediul său.
    (5) Preţul de vânzare al caietului de sarcini se stabileşte de către locator prin decizie a conducătorului acestuia.
    ART. 4
    (1) Garanţia de participare este obligatorie.
    (2) Valoarea garanţiei de participare la licitaţia de închiriere va fi de 10% din valoarea de pornire a chiriei anuale pentru sectorul de plajă ce face obiectul licitaţiei.
    (3) Garanţia de participare la licitaţia de închiriere se restituie în cazul ofertanţilor a căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data semnării contractului de închiriere.
    ART. 5
    (1) Locatorul va publica anunţul licitaţiei publice într-un cotidian local, în unul naţional,precum şi pe site-ul propriu.
    (2) Anunţul licitaţiei va conţine:
    a) denumirea şi sediul locatorului;
    b) obiectul şi durata închirierii;
    c) condiţiile de procurare a caietului de sarcini;
    d) data şi locul de primire a ofertelor;
    e) data, ora şi locul de deschidere a ofertelor;
    f) durata în care ofertanţii rămân angajaţi prin termenii ofertelor lor.
    (3) Termenul de primire a ofertelor este de 7 zile lucrătoare, începând cu data publicării anunţului licitaţiei publice.
    ART. 6
    Oferta trebuie să cuprindă detaliat toate condiţiile prevăzute în caietul de sarcini.
    ART. 7
    (1) Ofertanţii transmit ofertele în două plicuri sigilate, unul exterior şi unul interior. Ofertele vor fi înregistrate, în ordinea primirii lor, într-un registru special, ţinut de locator.
    (2) Pe plicul exterior se va indica sectorul de plajă propus spre închiriere prin licitaţie publică, pentru care este depusă oferta. Plicul exterior trebuie să conţină următoarele documente:
    a) garanţia de participare;
    b) dovada achiziţionării caietului de sarcini;
    c) fişa cu informaţii generale ale ofertantului;
    d) declaraţia de participare;
    e) documentele care dovedesc calităţile şi capacităţile ofertanţilor, conform cerinţelor caietului de sarcini.
    (3) Pe plicul interior se înscriu denumirea ofertantului, precum şi sediul social al acestuia. Acest plic va conţine oferta economică propriu-zisă.
    (4) Nu se admit oferte telefonice, telegrafice, prin fax, e-mail, poştă sau curierat.
    (5) Plicurile sigilate vor fi predate comisiei de evaluare în ziua fixată pentru deschiderea lor.
    ART. 8
    (1) Componenţa comisiei de evaluare se stabileşte de către ANAR, prin decizie a conducătorului acesteia, la propunerea locatorului.
    (2) Comisia de evaluare este formată din 5 membri, dintre care unul este preşedintele comisiei. De asemenea, vor fi desemnaţi 2 membri supleanţi şi un secretar. Secretarul nu are drept de vot.
    ART. 9
    (1) Membrii comisiei de evaluare care sunt soţ/soţie, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv cu asociaţii, cu acţionarii, precum şi cu administratorii sau cenzorii societăţilor comerciale participante la licitaţia publică nu pot fi membri ai comisiei de evaluare.
    (2) Membrii comisiei de evaluare sunt obligaţi să dea o declaraţie de compatibilitate, imparţialitate şi confidenţialitate, pe propria răspundere, după deschiderea plicurilor exterioare, care se va păstra la dosarul închirierii.
    (3) În situaţia în care membrii comisiei de evaluare constată că se află în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la alin. (1), aceştia sunt obligaţi să îl anunţe imediat pe preşedintele comisiei de evaluare, care dispune înlocuirea persoanei incompatibile cu unul dintre membrii supleanţi.
    ART. 10
    (1) Atribuţiile comisiei de evaluare sunt:
    a) întocmirea proceselor-verbale prevăzute de prezentele instrucţiuni;
    b) analizarea documentelor de calificare şi evaluarea ofertei financiare pe baza criteriilor de selecţie stabilite prin caietul de sarcini;
    c) întocmirea raportului de evaluare;
    d) desemnarea câştigătorului licitaţiei publice.
    (2) Secretarul comisiei de evaluare redactează procesele-verbale şi raportul de evaluare prevăzute de prezentele instrucţiuni.
    ART. 11
    (1) Comisia de evaluare este legal întrunită numai în prezenţa tuturor membrilor. În situaţia în care, din motive obiective sau în caz de incompatibilitate, un membru al comisiei nu poate fi prezent, acesta va fi înlocuit cu unul dintre cei 2 membri supleanţi.
    (2) Deciziile comisiei de evaluare se adoptă cu votul a două treimi din numărul membrilor.
    ART. 12
    (1) La şedinţa de deschidere a plicurilor exterioare şi interioare pot participa reprezentanţii împuterniciţi ai ofertanţilor sectorului de plajă licitat.
    (2) După deschiderea plicurilor exterioare şi interioare, comisia de evaluare va întocmi un proces-verbal, semnat de membrii acesteia şi de ofertanţii prezenţi, consemnându-se existenţa documentelor, în conformitate cu cerinţele caietului de sarcini.
    (3) La şedinţa de deschidere a plicurilor exterioare şi interioare nu pot fi excluşi decât ofertanţii care nu fac dovada achiziţionării caietului de sarcini şi a constituirii garanţiei de participare în forma cerută de locator.
    (4) Pentru continuarea desfăşurării procedurii de licitaţie este necesar ca cel puţin o ofertă să fie admisibilă, după analiza documentelor de calificare aşa cum au fost solicitate prin caietul de sarcini, în caz contrar, procedura de licitaţie publică urmând a fi refăcută în condiţiile art. 15.
    ART. 13
    (1) Comisia de evaluare analizează ofertele financiare din plicurile interioare şi alege oferta cea mai avantajoasă din punctul de vedere al îndeplinirii criteriilor de selecţie precizate în caietul de sarcini.
    (2) Pe baza evaluării ofertelor, comisia de evaluare întocmeşte, în maximum 4 zile, raportul de evaluare, care va cuprinde descrierea procedurii de închiriere şi operaţiunile de evaluare, elementele esenţiale ale ofertelor depuse şi motivele alegerii ofertantului câştigător sau, în cazul în care nu a fost desemnat câştigător niciun ofertant, cauzele respingerii.
    (3) Comisia de evaluare procedează, în termen de maximum două zile, la informarea tuturor participanţilor despre rezultatul procedurii, prin afişare la sediul locatorului şi pe site-ul acestuia.
    ART. 14
    (1) Ofertanţii pot face contestaţie privind eventualele încălcări ale dispoziţiilor prezentelor instrucţiuni. Contestaţia se formulează în scris şi trebuie să conţină următoarele elemente:
    a) datele de identificare ale persoanei fizice sau juridice;
    b) denumirea bunului care a făcut obiectul licitaţiei publice;
    c) motivarea în fapt şi în drept a cererii;
    d) semnătura contestatarului.
    (2) Contestatarul va ataşa la contestaţie copia actului atacat.
    (3) Termenul de depunere a contestaţiilor este de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului licitaţiei publice. Contestaţiile se depun la sediul locatorului.
    (4) Contestaţiile se soluţionează de o comisie compusă din 3 membri, dintre care unul este preşedintele comisiei, şi un secretar care nu are drept de vot, alţii decât cei din comisia de evaluare. Componenţa comisiei se stabileşte de către ANAR prin decizie a conducătorului acesteia, în maximum două zile de la data deschiderii plicurilor exterioare. Contestaţiile se vor soluţiona în termen de maximum două zile lucrătoare de la data depunerii contestaţiei.
    (5) Atribuţiile comisiei de soluţionare a contestaţiilor sunt:
    a) analizează contestaţia formulată privind admiterea sau respingerea sa;
    b) decide cu privire la oportunitatea suspendării procedurii de atribuire a contractelor de închiriere în cazul în care contestaţia este admisă, procedează la reevaluarea ofertelor şi decide asupra ofertantului câştigător;
    c) întocmeşte procesul-verbal privind soluţionarea contestaţiei formulate.
    ART. 15
    În cazul în care licitaţia publică deschisă nu a condus la desemnarea unui câştigător, se va consemna această situaţie într-un proces-verbal, iar în termen de 5 zile lucrătoare se va organiza o nouă licitaţie.
    ART. 16
    (1) Contractul de închiriere se semnează în maximum 10 zile de la desemnarea ofertantului câştigător şi intră în vigoare la data constituirii garanţiei de bună execuţie, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la data semnării.
    (2) Garanţia de participare la licitaţie se pierde în cazul în care nu se perfectează contractul de închiriere din vina ofertantului desemnat câştigător.
    (3) În cazul nesemnării contractului de închiriere din vina exclusivă a ofertantului desemnat câştigător sau în cazul neconstituirii garanţiei de bună execuţie în termenul prevăzut la alin. (1), locatorul încheie contractul cu ofertantul clasat pe locul următor.
    ART. 17
    Contractul de închiriere va cuprinde în mod obligatoriu prevederile din contractul-cadru prevăzut în anexa nr. 2 la ordin, clauzele din caietul de sarcini şi alte clauze convenite de părţile contractante în completarea celor din caietul de sarcini şi fără să contravină obiectivelor închirierii.

    ANEXA 2

                          CONTRACT-CADRU DE ÎNCHIRIERE
                              a plajei Mării Negre

    I. Părţile contractante
    Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, în calitate de locator, cu sediul în municipiul Constanţa, str. Mircea cel Bătrân nr. 127, judeţul Constanţa, cod poştal 900592, telefon 0241/673036, 0241/672089, fax 0241/673025, cont virament nr. RO 62 TREZ 2315025XXX010151, deschis la Trezoreria Municipiului Constanţa, cod unic de înregistrare fiscală RO 23877359, reprezentată prin .................................. - director, şi ........................., în calitate de locatar, cu sediul în ..................., str. .................. nr. ..., judeţul ........, telefon .........., fax .........., cont virament nr. ..........................., număr de înregistrare la registrul comerţului ..............., cod unic de înregistrare ..................., reprezentată prin ........................., în calitate de .................

    II. Obiectul contractului
    ART. 1
    1.1. Obiectul contractului îl reprezintă transmiterea dreptului de folosinţă asupra sectorului de plajă ........................, situat în staţiunea ......................, funcţia ........................, în scopul exploatării acestuia în condiţiile prezentului contract, precum şi în conformitate cu prevederile legale specifice în vigoare.
    1.2. Dreptul de folosinţă care face obiectul prezentului contract nu este transmisibil şi se va exercita în mod nemijlocit de locatar.
    ART. 2
    2.1. Suprafaţa totală închiriată este de .......... mý, conform schiţei anexate la prezentul contract şi care face parte integrantă din acesta.
    2.2. Sectorul de plajă închiriat se delimitează astfel:
    la nord - ..............................................................................;
    la est - ................................................................................;
    la sud - ................................................................................;
    la vest - ...............................................................................

    III. Durata de închiriere
    ART. 3
    3.1. Perioada de derulare a contractului de închiriere este de..............., începând cu data semnării acestuia şi până la data de .........................
    3.2. Contractul se poate prelungi, prin acordul părţilor, pe o durată care nu poate depăşi perioada pentru care a fost încheiat.
    3.3. Intenţia de prelungire a contractului de către locatar va fi notificată cu cel puţin 40 de zile înainte de data încetării contractului.

    IV. Valoarea chiriei, condiţii şi termene de plată
    ART. 4
    4.1. Locatarul datorează locatorului o chirie anuală (pentru sectoarele de plajă închiriate pentru mai multe sezoane estivale).
    4.2. În cazul în care cota de 50% din sumele percepute din închirierea plajelor de către locator, conform Hotărârii Guvernului nr. 241/2006 privind aprobarea închirierii plajei Mării Negre, proprietate publică a statului, aflată în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", va fi modificată, ca urmare a modificării legislaţiei în vigoare, atunci şi valoarea chiriei se va modifica implicit.
    4.3. Chiria este de ................ lei, la care se adaugă TVA-ul legal.
    ART. 5
    Chiria se achită anual, în 3 tranşe, după cum urmează:
    a) în cazul contractelor de închiriere cu o durată de un sezon estival:
    - 30% din chiria anuală stabilită la art. 4, în termen de 10 zile de la data semnării contractului;
    - 30% din chiria anuală stabilită la art. 4, până la data de 15 iulie a anului în curs;
    - 40% din chiria anuală stabilită la art. 4, până la data de 15 august a anului în curs;
    b) în cazul contractelor de închiriere cu o durată de mai multe sezoane estivale:
    - 30% din chiria anuală stabilită la art. 4, până la data de 15 martie a anului în curs, cu excepţia primului an, când se va achita în termen de 10 zile de la data semnării contractului;
    - 30% din chiria anuală stabilită la art. 4, până la data de 15 iulie a anului în curs;
    - 40% din chiria anuală stabilită la art. 4, până la data de 15 august a anului în curs.
    ART. 6
    În cazul neexecutării obligaţiei de plată prevăzute la art. 4 şi 5, se percep dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru fiecare zi de întârziere, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală, cu decontarea prioritară a facturilor de penalităţi, pentru sumele scadente, indiferent de instrucţiunile de pe ordinul de plată.
    ART. 7
    Cuantumul dobânzilor şi penalităţilor de întârziere în decontarea debitelor restante va putea depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

    V. Drepturi şi obligaţii contractuale
    ART. 8
    Drepturile locatarului
    Locatarul are următoarele drepturi:
    8.1. să folosească bunul închiriat, în conformitate cu obligaţiile stabilite prin prezentul contract;
    8.2. să delimiteze, cu acordul scris al locatorului, suprafaţa de plajă ce face obiectul prezentului contract, astfel încât să asigure şi să permită accesul şi circulaţia liberă a persoanelor pe plajă;
    8.3. să organizeze servicii de plajă, activităţi sportive, de divertisment, culturale şi de agrement nautic pe plajă, în condiţiile prevăzute de lege, de normele şi regulamentele adoptate de autorităţile cu atribuţii în domeniu;
    8.4. să amplaseze pe bunul închiriat, cu acordul scris al locatorului, numai construcţii provizorii şi dotări prevăzute de documentaţia de urbanism şi care să nu afecteze integritatea suprafeţei de plajă;
    8.5. să încheie contracte de asociere cu alte persoane fizice sau juridice pentru activităţi specifice plajei, care se pot realiza în baza contractului de închiriere, dar numai cu acordul scris al locatorului, sub sancţiunea rezilierii de drept a contractului, fără intervenţia instanţelor judecătoreşti şi fără punere în întârziere;
    8.6. să solicite remăsurarea sectorului de plajă, cu ocazia încheierii procesului-verbal de predare-primire a plajei, încheiat în conformitate cu prevederile art. 9.16. Remăsurarea sectorului de plajă se va face numai în perioada iulie-august, în prezenţa reprezentanţilor celor două părţi contractante, măsurătoare ce va fi însuşită de către părţi. În cazul în care locatarul nu se prezintă la remăsurarea sectorului de plajă, se consideră că şi-a însuşit rezultatul măsurătorii.
    ART. 9
    Obligaţiile locatarului
    Locatarul are următoarele obligaţii:
    9.1. să achite locatorului chiria datorată în condiţiile şi termenele stabilite în contractul de închiriere;
    9.2. să nu împiedice în niciun fel accesul pe plajă şi să nu perceapă taxe de acces;
    9.3. să nu subînchirieze total sau parţial bunul ce face obiectul contractului de închiriere;
    9.4. să nu execute construcţii şi dotări ilegale pe suprafaţa închiriată şi să nu desfăşoare alte activităţi care să modifice calitatea şi cantitatea fâşiei de plajă sau care pot afecta mediul natural;
    9.5. să solicite şi să obţină toate avizele şi autorizaţiile necesare desfăşurării activităţilor pe suprafaţa de plajă ce face obiectul prezentului contract;
    9.6. să pună la dispoziţie suprafaţa de plajă necesară organizării şi desfăşurării serviciului public de salvare acvatică SALVAMAR şi a posturilor de prim ajutor, conform prevederilor actelor normative care le reglementează;
    9.7. să permită accesul locatorului sau al autorităţilor competente pe plajă, cu mijloace şi materiale specifice, în situaţii de poluări accidentale sau în alte situaţii specifice;
    9.8. să permită accesul locatorului în situaţia în care, din cauza apariţiei unor fenomene imprevizibile, se impune, în orice moment al derulării contractului, realizarea de lucrări de reabilitare costieră, precum şi de lucrări de reparaţii ale acestora;
    9.9. să întreţină şi să igienizeze permanent suprafaţa de plajă care face obiectul prezentului contract, prin:
    a) dotarea cu recipiente adecvate pentru colectarea selectivă a deşeurilor, în conformitate cu prevederile legale;
    b) îndepărtarea corpurilor ascuţite şi dure - cioburi, sticle sparte, sârmă, pietre, lemn, bucăţi de metal - de pe plajă şi din zona de îmbăiere; în cazul în care în zona de îmbăiere sunt identificate corpuri străine periculoase a căror îndepărtare depăşeşte capacitatea de dotare a locatarului, acesta este obligat să marcheze zona şi să anunţe imediat locatorul;
    c) colectarea şi transportul la gropile de gunoi al corpurilor străine (scoici vii, gunoaie, mortalităţi piscicole, produse petroliere etc.) rezultate în urma igienizării manuale a plajei şi liniei ţărmului;
    9.10. să încheie contract cu locatorul, pe toată perioada sezonului estival, pentru asigurarea lucrărilor de ecologizare mecanizată şi de afânare a stratului de nisip, care se vor realiza o dată pe săptămână;
    9.11. să asigure păstrarea ordinii publice pe sectorul de plajă închiriat, prin încheierea unor contracte cu firme autorizate, în acest sens;
    9.12. să asigure accesul organelor de control şi al reprezentanţilor autorizaţi ai locatorului, punându-le la dispoziţie documente şi informaţii legate de executarea obligaţiilor, conform contractului de închiriere;
    9.13. să anunţe imediat locatorul în caz de poluare accidentală pe suprafaţa de plajă închiriată şi în cazul unor evenimente deosebite - mortalitate piscicolă - şi să intervină pentru limitarea sau înlăturarea efectelor generate de acestea;
    9.14. nu are dreptul, fără acordul scris al locatorului, de a utiliza informaţiile şi documentele obţinute sau la care are acces în perioada de derulare a contractului în alt scop decât acela de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale;
    9.15. să nu deterioreze şi să nu schimbe destinaţia construcţiilor hidrotehnice şi a bornelor amplasate pe suprafaţa de plajă închiriată;
    9.16. să preia anual, pe bază de proces-verbal, sectorul de plajă ce face obiectul închirierii, la data stabilită de locator, în conformitate cu prevederile art. 11 pct. 11.1;
    9.17 să predea anual locatorului, pe bază de proces-verbal, sectorul de plajă ce face obiectul închirierii, în intervalul 1-15 octombrie, în condiţii de igienizare corespunzătoare;
    9.18. să conserve în bună stare construcţiile şi amenajările cu caracter provizoriu pe perioada extrasezonului, astfel încât să permită locatorului realizarea lucrărilor de conservare şi de pregătire a plajelor în această perioadă; locatorul nu va răspunde de eventualele deteriorări cauzate construcţiilor de fenomenele meteorologice periculoase specifice sau de influenţa oricăror altor factori;
    9.19. să amenajeze suprafaţa de plajă până la data deschiderii oficiale a sezonului estival şi pe toată durata sezonului estival, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 274/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu prevederile Ordinului ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 1.204/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind autorizarea plajelor în scop turistic, respectând şi documentaţiile de urbanism;
    9.20. să respecte legislaţia în domeniul utilizării turistice a plajelor;
    9.21. să solicite şi să obţină autorizaţia turistică pentru suprafaţa de plajă care face obiectul contractului de închiriere şi să obţină, în conformitate cu prevederile legale, act de reglementare în domeniul gospodăririi apelor pentru activităţile desfăşurate pe plajă;
    9.22. să asigure condiţiile sanitare şi de protecţie a mediului în zonele de îmbăiere şi pe plajă;
    9.23. să monteze panouri cu instrucţiuni de utilizare a plajei, a zonei şi a apei de îmbăiere;
    9.24. să asigure permanent o suprafaţă de plajă liberă pe toată lungimea sectorului, corespunzătoare unei lăţimi de 5 m de la linia apei, în vederea realizării lucrărilor de intervenţie, întreţinere, igienizare şi ecologizare mecanizată;
    9.25. să menţină în bună stare de funcţionare dotările de pe plajă, inclusiv pe cele de agrement;
    9.26. să sesizeze locatorul în cazul prezenţei în apa mării a unor substanţe poluante;
    9.27. să asigure racordarea la utilităţile publice în vederea exploatării sectorului/subsectorului de plajă închiriat;
    9.28. să încheie un contract privind preluarea deşeurilor de pe sectorul de plajă închiriat cu o unitate specializată, care operează în zonă;
    9.29. să semneze actele adiţionale de actualizare a chiriei anuale, ca urmare a indexării cu indicele de inflaţie;
    9.30. să semneze actele adiţionale, în cazul în care se va proceda la remăsurarea sectorului de plajă;
    9.31. să notifice locatorului, în termen de maximum 30 de zile, orice modificare cu privire la datele de identificare ale firmei.
    ART. 10
    Drepturile locatorului
    Locatorul are următoarele drepturi:
    10.1. să primească chiria în condiţiile şi la termenele stabilite la art. 4 şi 5;
    10.2. să controleze executarea obligaţiilor locatarului şi respectarea condiţiilor închirierii;
    10.3. să verifice şi să constate starea integrităţii plajei ce face obiectul închirierii;
    10.4. să încheie contract cu locatarul, pe toată perioada sezonului estival, pentru asigurarea lucrărilor de ecologizare mecanizată şi de afânare a stratului de nisip, care se vor realiza o dată pe săptămână;
    10.5. să procedeze la remăsurarea sectorului de plajă ori de câte ori consideră necesar. Remăsurarea sectorului de plajă se va face numai în perioada iulie-august, în prezenţa reprezentanţilor celor două părţi contractante, măsurătoare ce va fi însuşită de către părţi. În cazul în care locatarul, deşi convocat, nu se prezintă la remăsurarea sectorului de plajă, se consideră că şi-a însuşit rezultatul măsurătorii.
    ART. 11
    Obligaţiile locatorului
    Locatorul are următoarele obligaţii:
    11.1. să predea anual locatarului, pe bază de proces-verbal, sectorul de plajă ce face obiectul închirierii, în termen de cel puţin 15 zile înainte de începerea sezonului estival;
    11.2. să execute lucrările necesare de conservare a plajelor în perioada de extrasezon, în funcţie de configuraţia plajelor şi amploarea fenomenului de eroziune marină;
    11.3. să execute lucrări de pregătire a plajei pentru sezonul estival;
    11.4. să execute lucrări de evacuare şi transport al algelor la gropile de gunoi;
    11.5. să întreprindă, cu ajutorul organelor competente, acţiuni de prevenire şi/sau înlăturare a construcţiilor ilegale de pe suprafaţa de plajă ce face obiectul contractului;
    11.6. să nu îl împiedice pe locatar să îşi realizeze drepturile legate de închiriere decât în condiţiile reglementate de legislaţia în vigoare şi de prezentul contract.

    VI. Garanţii pentru executarea contractului de închiriere
    ART. 12
    12.1. În scopul garantării îndeplinirii întocmai a obligaţiei de plată a chiriei, precum şi a obligaţiei de reparare a oricărui prejudiciu suferit de locator prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă de către locatar a obligaţiilor prevăzute în prezentul contract, locatarul se obligă să constituie, în termen de 3 zile lucrătoare de la încheierea prezentului contract, o garanţie de bună execuţie, sub sancţiunea rezilierii de plin drept, fără intervenţia instanţelor judecătoreşti şi fără punere în întârziere.
    12.2. Pentru anul 2013, garanţia de bună execuţie este de ...................... lei, reprezentând 40% din valoarea cu TVA a contractului, şi se pune la dispoziţia locatorului în termen de 3 zile lucrătoare de la data încheierii contractului de închiriere, sub sancţiunea rezilierii de plin drept, fără intervenţia instanţelor judecătoreşti şi fără punere în întârziere.
    12.3. Pentru fiecare dintre anii următori, garanţia este de 40% din chiria aferentă anului precedent şi se pune la dispoziţia locatorului până la data de 31 ianuarie a anului pentru care se constituie garanţia, sub sancţiunea rezilierii de plin drept, fără intervenţia instanţelor judecătoreşti şi fără punere în întârziere.
    12.4. Garanţia de bună execuţie se poate constitui atât prin depunerea sumei în contul de garanţii al locatorului, cât şi prin scrisoare de garanţie bancară.
    ART. 13
    13.1. Locatorul poate executa garanţia de bună execuţie fără nicio formalitate prealabilă, în cazul în care locatarul nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale.
    13.2. În cazul executării garanţiei de bună execuţie, locatarul are obligaţia reconstituirii acesteia la valoarea iniţială în termen de 15 zile de la data executării, sub sancţiunea rezilierii de drept a contractului, fără punere în întârziere şi fără intervenţia instanţelor de judecată.
    13.3. Toate comisioanele şi spezele bancare, precum şi alte cheltuieli necesare executării garanţiei de bună execuţie se suportă de către locatar.

    VII. Răspunderea contractuală
    ART. 14
    14.1. Prezentul contract se reziliază de plin drept, fără punere în întârziere şi fără intervenţia instanţelor de judecată, în cazul în care părţile contractante nu îşi execută obligaţiile contractuale prevăzute la art. 5 coroborat cu art. 9 pct. 9.1, 9.15, 9.16, art. 11 pct. 11.1, art. 12 şi 13.
    14.2. În cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, altele decât cele prevăzute la art. 14.1, partea în culpă va fi pusă în întârziere printr-o notificare prin care i se va pune în vedere să îşi execute obligaţia într-un termen cuprins între 1 şi 30 de zile, în funcţie de natura obligaţiei.
    14.3. În cazul în care partea în culpă nu îşi execută obligaţia în termenul pentru care a fost notificată în condiţiile pct. 14.2, va interveni rezilierea de plin drept, fără punere în întârziere şi fără intervenţia instanţelor de judecată.
    14.4. Rezilierea nu va avea niciun efect asupra obligaţiilor deja scadente între părţi.
    14.5. Niciun litigiu născut anterior ori după încheierea contractului în legătură cu sectorul/subsectorul de plajă ce face obiectul contractului şi care face imposibilă utilizarea totală sau parţială a plajei pe toată durata contractului ori numai pe o anumită perioadă nu atrage răspunderea locatorului, acest risc fiind în sarcina locatarului.

    VIII. Încetarea contractului
    ART. 15
    15.1. Prezentul contract încetează:
    a) la expirarea termenului pentru care a fost încheiat;
    b) cu acordul părţilor;
    c) prin reziliere;
    d) prin intrarea în lichidare sau faliment a locatarului;
    e) în cazul în care pe parcursul derulării contractului de închiriere locatarul nu mai desfăşoară activităţile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2006 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 274/2006, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv la art. 2 alin. (1) din anexa nr. 1 la ordin, pentru care a participat şi a fost desemnat câştigător la procedura de atribuire a sectorului de plajă ce face obiectul prezentului contract;
    f) la data intrării în vigoare a unui act normativ care modifică obligaţiile oricăreia dintre părţi în asemenea măsură încât prevederile prezentului contract ar deveni, în cea mai mare parte, vădit nefavorabile locatorului sau locatarului ori dacă una dintre părţi nu este de acord cu încheierea unui act adiţional prin care să se modifice în mod corespunzător prezentul contract.
    15.2. La încetarea contractului în condiţiile prevăzute la art. 15.1, locatorul nu datorează despăgubiri locatarului pentru îmbunătăţirile executate pe sectorul de plajă închiriat.

    IX. Modificarea contractului
    ART. 16
    Contractul se modifică prin încheierea de acte adiţionale, în următoarele cazuri:
    a) actualizarea chiriei anuale, ca urmare a indexării cu indicele de inflaţie;
    b) apariţia unor împrejurări sau acte normative care modifică în mod esenţial obligaţiile părţilor ori care impun obligaţii noi;
    c) remăsurarea sectoarelor de plajă.

    X. Forţa majoră
    ART. 17
    17.1. Părţile convin să fie exonerate de răspundere pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, atunci când această neîndeplinire este ca urmare a intervenţiei unui caz de forţă majoră.
    17.2. Forţa majoră invocată va fi comunicată celeilalte părţi în scris, în termen de 5 zile de la apariţie, de către partea interesată şi este opozabilă numai dacă este atestată de o autoritate competentă în raport cu natura evenimentului.
    17.3. Locatarul este obligat să accepte planurile de măsuri stabilite de către organele competente, neavând dreptul la despăgubiri.

    XI. Litigii
    ART. 18
    Eventualele litigii în legătură cu modul de derulare a prezentului contract vor fi soluţionate pe cale amiabilă, iar în caz contrar, de către instanţele judecătoreşti competente.

    XII. Dispoziţii finale
    ART. 19
    Părţile convin ca executarea contractului să continue, în aceleaşi condiţii contractuale, chiar dacă a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei.
    ART. 20
    În înţelesul prezentului contract, orice notificare, cerere, comunicare sau informare va fi făcută în scris, prin orice mijloc de comunicare ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.
    ART. 21
    Toate documentele acestui contract, precum şi cele legate de executarea lui se vor întocmi în limba română.
    ART. 22
    Prezentul contract constituie titlu executoriu pentru plata chiriei la termenele şi în modalităţile înscrise în contract şi cu privire la restituirea bunului, la expirarea termenului pentru care a fost încheiat.
    Prezentul contract s-a încheiat la sediul locatorului din Constanţa, str. Mircea cel Bătrân nr. 127, în 3 exemplare egal autentice, din care unul pentru locatar, unul pentru locator şi unul pentru Administraţia Finanţelor Publice Constanţa; actele adiţionale la contract se încheie în acelaşi număr de exemplare şi fac parte integrantă din prezentul contract.

     Administraţia Bazinală de Apă Locatar
        Dobrogea - Litoral .................
        .................


    ANEXA 3

                                     LISTA
                  sectoarelor de plajă propuse spre închiriere

┌────┬───────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┐
│Nr. │ │ │
│crt.│ Sectoare de plajă │ Limite │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.│Năvodari │Limita N - digul de sud al Portului Midia │
│ │ │Limita S - limita Năvodari-Constanţa │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.│Mamaia │Limita N - limita Constanţa-Năvodari │
│ │ │Limita S - canal descărcare lac Tăbăcărie │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 3.│Constanţa │Limita N - strada Gheorghe Economu (cartier │
│ │ │Faleza Nord) │
│ │ │Limita S - Portul Tomis │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 4.│Agigea │Limita N - digul de sud al Portului Constanţa Sud│
│ │ │Limita S - dig Agigea │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 5.│Eforie Nord │Limita N - complex Steaua de Mare │
│ │ │Limita S - dig Tabăra Luminiţa (exclusiv) │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 6.│Cordon Litoral │Limita N - dig Tabăra Luminiţa (inclusiv) │
│ │Eforie Nord │Limita S - Tabăra de copii Eforie Sud │
│ │Eforie Sud │ │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 7.│Eforie Sud │Limita N - Braseria "Pescăruş" │
│ │ │Limita S - limita Eforie Sud-Tuzla │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 8.│Tuzla │Limita N - limita Tuzla-Eforie Sud │
│ │ │Limita S - limita Tuzla-Costineşti │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 9.│Costineşti │Limita N - limita Costineşti-Tuzla │
│ │ │Limita S - limita Costineşti - 23 August │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 10.│23 August │Limita N - limita 23 August-Costineşti │
│ │ │Limita S - limita 23 August-Olimp │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 11.│Olimp │Limita N - limita Olimp-23 August │
│ │ │Limita S - zona "0" protocol │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 12.│Neptun │Limita N - zona "0" protocol │
│ │ │Limita S - Braseria "Delfinul" │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 13.│Jupiter │Limita N - Braseria "Delfinul" │
│ │ │Limita S - Hotel "California" (exclusiv) │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 14.│Cap Aurora │Limita N - Hotel "California" (inclusiv) │
│ │ │Limita S - restaurant pescăresc │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 15.│Venus │Limita N - restaurant pescăresc │
│ │ │Limita S - canal descărcare Balta Mangalia │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 16.│Cordon Venus-Saturn │Limita N - canal descărcare Balta Mangalia │
│ │ │Limita S - Restaurant "Adras" │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 17.│Saturn │Limita N - Restaurant "Adras" │
│ │ │Limita S - Hotel "Aida" (inclusiv) │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 18.│Mangalia │Limita N - staţia pompare Mangalia │
│ │ │Limita S - dig avanport Mangalia │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 19.│2 Mai │Limita N - digul de sud port Mangalia │
│ │ │Limita S - limita 2 Mai-Vama Veche │
├────┼───────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┤
│ 20.│Vama Veche │Limita N - limita Vama Veche-2 Mai │
│ │ │Limita S - Cazemata Granita │
└────┴───────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────┘


    NOTĂ:
    Locatorul va scoate la licitaţie numai acele sectoare de plajă care vor fi libere la momentul organizării licitaţiei.

                                     ---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016