Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 44 din 12 ianuarie 2016 privind regimul de depunere a cererilor de rambursare finale de către beneficiarii Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane"
EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 14 ianuarie 2016
În baza Hotărârii Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane", aprobat prin Decizia Comisiei nr. 5.811 din 22 noiembrie 2007,
în conformitate cu prevederile art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 678/2015 privind închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada 2007-2013 prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune şi Fondul European pentru Pescuit, cu completările ulterioare,
în temeiul art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul fondurilor europene emite prezentul ordin.
ART. 1
(1) Pentru proiectele finanţate din Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" a căror implementare s-a finalizat până la data de 31 decembrie 2015 şi pentru care nu a fost depusă cererea de rambursare finală până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, beneficiarii pot depune cererea de rambursare finală până la data de 15 februarie 2016 (data înregistrării la Autoritatea de management/Organismul intermediar pentru Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane").
(2) Beneficiarii care nu se încadrează în termenul prevăzut la alin. (1) pentru depunerea cererii de rambursare finală suportă cheltuielile incluse în aceasta din resurse proprii.
ART. 2
Liderii de parteneriat sunt obligaţi să depună cereri de rambursare finală, dacă există solicitare scrisă din partea partenerului/partenerilor de implementare a proiectului, însoţită de toate documentele justificative, în conformitate cu instrucţiunile Autorităţii de management pentru Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" în vigoare.
ART. 3
Ministerul Fondurilor Europene, prin Direcţia generală programe capital uman, care îndeplineşte funcţia de autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane", şi organismele intermediare pentru Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul fondurilor europene,
Carmen Aura Răducu
Bucureşti, 12 ianuarie 2016.
Nr. 44.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: