Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 439 din 30 septembrie 2014  privind punerea în aplicare a Instrucţiunilor pentru modificarea Instrucţiunilor privind regulile de acces la dosarul Consiliului Concurenţei în cazurile referitoare la art. 5, 6 şi 9 din Legea concurenţei nr. 21/1996, art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi în cazurile de concentrări economice, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 421/2011    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 439 din 30 septembrie 2014 privind punerea în aplicare a Instrucţiunilor pentru modificarea Instrucţiunilor privind regulile de acces la dosarul Consiliului Concurenţei în cazurile referitoare la art. 5, 6 şi 9 din Legea concurenţei nr. 21/1996, art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi în cazurile de concentrări economice, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 421/2011

EMITENT: CONSILIUL CONCURENŢEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 30 octombrie 2014

    În baza prevederilor art. 19 alin. (4) lit. d), ale art. 26 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

    preşedintele Consiliului Concurenţei emite următorul ordin:

    ART. 1
    În urma adoptării în plenul Consiliului Concurenţei, se pun în aplicare Instrucţiunile pentru modificarea Instrucţiunilor privind regulile de acces la dosarul Consiliului Concurenţei în cazurile referitoare la art. 5, 6 şi 9 din Legea concurenţei nr. 21/1996, art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi în cazurile de concentrări economice, puse în aplicare prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 421/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 18 martie 2011, cu modificările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. 2
    Compartimentele de specialitate din cadrul Consiliului Concurenţei vor urmări punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.
    ART. 3
    Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.


             Preşedintele Consiliului Concurenţei,
                 Bogdan Marius Chiriţoiu


    Bucureşti, 30 septembrie 2014.
    Nr. 439.


    ANEXĂ

                            INSTRUCŢIUNI
    pentru modificarea Instrucţiunilor privind regulile de acces la dosarul
     Consiliului Concurenţei în cazurile referitoare la art. 5, 6 şi 9
      din Legea concurenţei nr. 21/1996, art. 101 şi 102 din Tratatul
       privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi în cazurile de
        concentrări economice, puse în aplicare prin Ordinul
          preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 421/2011

    În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

    Consiliul Concurenţei adoptă prezentele instrucţiuni.

    ART. I
    Instrucţiunile privind regulile de acces la dosarul Consiliului Concurenţei în cazurile referitoare la art. 5, 6 şi 9 din Legea concurenţei nr. 21/1996, art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi în cazurile de concentrări economice, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 421/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 18 martie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

    1. La punctul 1, litera a) va avea următorul cuprins:
    "a) termenul-limită până la care părţile în cauză pot consulta dosarul şi pot obţine, în format electronic, copii şi/sau extrase ale actelor procedurii de investigaţie;"

    2. Punctul 8 va avea următorul cuprins:
    "8. Dacă în cursul unei investigaţii, Consiliul Concurenţei, ca urmare a unei cercetări mai detaliate, constată că unele documente adunate în urma solicitărilor de informaţii sau inspecţiilor efectuate nu au legătură cu obiectul investigaţiei în cauză, acestea vor fi returnate celor de la care au fost ridicate, cel mai târziu până la data transmiterii raportului de investigaţie, iar orice copii ale lor vor fi distruse. După returnare, aceste documente nu mai fac parte din dosarul cauzei."

    3. Punctul 11 va avea următorul cuprins:
    "11. Documentele interne din dosarul Consiliului Concurenţei nu au caracter incriminator sau dezincriminator*6). Acestea nu constituie parte a probelor pe care Consiliul Concurenţei se întemeiază în evaluarea unui caz. Părţilor nu li se permite accesul la documentele interne din dosarul Consiliului Concurenţei."
___________
    *6) Exemple de documente interne sunt: proiecte, opinii, note ale compartimentelor Consiliului Concurenţei sau ale altor autorităţi publice.

    4. Punctul 16 va avea următorul cuprins:
    "16. Dosarul Consiliului Concurenţei poate conţine şi documente care includ secrete de afaceri şi alte informaţii confidenţiale, cu privire la care accesul la dosar poate fi parţial sau total restricţionat. Se acordă accesul la o versiune neconfidenţială a informaţiilor iniţiale, astfel cum aceasta a fost transmisă de întreprinderea care beneficiază de acordarea caracterului confidenţial. De cele mai multe ori, documentele pot deveni neconfidenţiale prin simpla ştergere a informaţiilor considerate confidenţiale. În situaţia în care confidenţialitatea poate fi asigurată printr-un rezumat al informaţiilor relevante, se acordă accesul la acest rezumat. Acesta va fi conceput de către întreprinderea care beneficiază de acordarea caracterului confidenţial, astfel încât să permită identificarea obiectului relevant al documentului al cărui rezumat se realizează. Consiliul Concurenţei îşi rezervă dreptul de a verifica dacă rezumatul realizat de către întreprindere îndeplineşte condiţia de mai sus. Toate celelalte documente sunt accesibile în forma lor iniţială."

    5. Punctul 17 va avea următorul cuprins:
    "17. Dacă dezvăluirea unor informaţii despre activitatea economică a unei întreprinderi poate dăuna grav intereselor acelei întreprinderi, aceste informaţii constituie secrete de afaceri*8). Informaţiile ce ar putea fi calificate drept secrete de afaceri sunt, cu titlu de exemplu: informaţii tehnice şi/sau financiare legate de know-how-ul unei întreprinderi, metode de evaluare a costurilor, procese şi secrete de producţie, surse de aprovizionare, cantităţi produse şi vândute, cote de piaţă, liste de clienţi şi distribuitori, planuri de marketing, structura costurilor şi a preţurilor, strategia de vânzări.
_______
    *8) Decizia din 18 septembrie 1996 în Cazul T-353/94 Postbank NV împotriva Comisiei (1996) ECR II-921, paragraful 87."

    6. Punctul 18 şi nota de subsol aferentă vor avea următorul cuprins:
    "18. Categoria «alte informaţii confidenţiale» cuprinde informaţii, altele decât secretele de afaceri, care pot fi considerate confidenţiale, în măsura în care dezvăluirea acestora poate dăuna semnificativ unei persoane sau unei întreprinderi. Instanţele europene au confirmat că este legitim refuzul de a dezvălui întreprinderilor anumite adrese primite de la clienţii acestora, din moment ce această dezvăluire i-ar putea expune pe autorii adreselor riscului unor măsuri represive*9). Prin urmare, noţiunea de «alte informaţii confidenţiale» poate include informaţii care ar permite părţilor să îi identifice pe autorii plângerilor sau pe alţi terţi, atunci când aceştia din urmă au o opţiune motivată de a rămâne anonimi.
________
    *9) Instanţele europene s-au pronunţat asupra acestei probleme atât în cazuri de pretins abuz de poziţie dominantă (art. 82 din TFUE) [Cazul T-65/89, BPB Industries şi British Gypsum (1993) ECR II-389, Cazul C-310/93 P, BPB Industries şi British Gypsum (1995) ECR I-865), cât şi în cazuri de concentrare economică, Cazul T-221/95 Endemol împotriva Comisiei (1999) ECR II-1299, paragraful 69 şi Cazul T-5/02 Laval împotriva Comisiei (2002) ECR II-4381, paragraful 98 şi următoarele]."

    7. Punctul 40 şi nota de subsol aferentă vor avea următorul cuprins:
    "40. Fără a se aduce atingere prevederilor pct. 39, Consiliul Concurenţei va solicita tuturor părţilor, în toate cazurile în care acestea furnizează documente*15), să identifice documentele sau părţi ale documentelor în care consideră că există secrete de afaceri sau alte informaţii confidenţiale ce le aparţin şi să identifice părţile faţă de care informaţiile respective urmează să fie considerate confidenţiale.
________
    *15) În cadrul procedurilor privind concentrările economice principiile stabilite în prezentul punct şi în cele subsecvente se aplică în mod corespunzător."

    8. Punctul 41 va avea următorul cuprins:
    "41. În scopul rezolvării cu celeritate a solicitărilor de acordare a confidenţialităţii potrivit prevederilor pct. 40, Consiliul Concurenţei va stabili un termen până la care persoanele, întreprinderile sau asociaţiile de întreprinderi trebuie:
    a) să îşi justifice solicitarea de confidenţialitate cu privire la fiecare document, parte de document, declaraţie sau parte de declaraţie;
    b) să furnizeze Consiliului Concurenţei o versiune neconfidenţială a documentelor sau a declaraţiilor, în care pasajele confidenţiale sunt înlăturate.
    În cadrul procedurilor privind practici anticoncurenţiale, părţile în cauză trebuie să furnizeze în termenul-limită stabilit un rezumat al fiecărui pasaj eliminat."

    9. Punctul 43 va avea următorul cuprins:
    "43. În cazul în care părţile implicate în procedurile Consiliului Concurenţei nu respectă prevederile pct. 39-41, autoritatea de concurenţă va considera că documentele sau declaraţiile în cauză nu conţin informaţii confidenţiale. Consiliul Concurenţei va considera că persoana sau întreprinderea în cauză nu are obiecţii la dezvăluirea documentelor ori a declaraţiilor în integralitatea lor."

    10. Punctul 44 va avea următorul cuprins:
    "44. Atât în cadrul procedurilor privind practici anticoncurenţiale, cât şi în cadrul celor privind concentrări economice, în cazul persoanei sau al întreprinderii care îndeplineşte condiţiile prevăzute la pct. 39-41, în măsura în care acestea sunt aplicabile, Consiliul Concurenţei:
    a) va accepta provizoriu solicitările de confidenţialitate care prima facie par a fi justificate; sau
    b) va informa partea în cauză că acceptă acordarea în tot sau în parte a caracterului confidenţial solicitat, în cazurile în care solicitarea este justificată."

    11. Punctul 45 va avea următorul cuprins:
    "45. Anterior transmiterii raportului de investigaţie, Consiliul Concurenţei va reveni asupra acceptării provizorii a solicitării de confidenţialitate atunci când informaţia respectivă este considerată necesară pentru a dovedi o pretinsă încălcare a legii, document incriminator, sau pentru disculparea unei părţi, document dezincriminator, în conformitate cu dispoziţiile pct. 22 şi 53."

    12. Punctul 47 şi nota de subsol aferentă vor avea următorul cuprins:
    "47. Atunci când există riscul ca o întreprindere în măsură să exercite o presiune economică, comercială sau de altă natură să adopte măsuri represive împotriva unor întreprinderi ori persoane, ca o consecinţă a colaborării acestora cu autoritatea de concurenţă, aceasta din urmă va proteja identitatea întreprinderilor sau persoanelor respective prin acordarea accesului la versiunea neconfidenţială ori la rezumatul informaţiilor vizate*16). Solicitările de a rămâne anonim în aceste circumstanţe vor fi tratate potrivit prevederilor prezentelor instrucţiuni.
_________
    *16) A se vedea Cazul T-5/02, Tetra Laval împotriva Comisiei, pct. 98, 104 şi 105, respectiv Cazul 145/83, Stanley George Adams împotriva Comisiei."

    13. Punctul 48 va avea următorul cuprins:
    "48. Consiliul Concurenţei va permite accesul la dosar prin examinarea dosarului accesibil la sediul său şi obţinerea, în format electronic, de copii şi/sau extrase ale documentelor, luându-se în considerare condiţiile tehnice existente."

    ART. II
    Prezentele instrucţiuni se pun în aplicare prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei şi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                 _________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016