Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 426 din 21 noiembrie 2024  privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 510/768/319/2003 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, compoziţia, fabricarea şi etichetarea sucurilor din fructe şi ale altor produse similare destinate consumului uman    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 426 din 21 noiembrie 2024 privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 510/768/319/2003 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, compoziţia, fabricarea şi etichetarea sucurilor din fructe şi ale altor produse similare destinate consumului uman

EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 130 din 13 februarie 2025
    Văzând Referatul de aprobare nr. 242.426 din data de 7 noiembrie 2024, întocmit de Direcţia generală politici în industrie alimentară şi comerţ,
    în temeiul prevederilor:
    - art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 3 alin. (1) lit. c) şi art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrul sănătăţii şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emit următorul ordin:
    ART. I
    Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 510/768/319/2003 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, compoziţia, fabricarea şi etichetarea sucurilor din fructe şi ale altor produse similare destinate consumului uman, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 17 septembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 2
    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin structurile lor centrale şi teritoriale, în funcţie de atribuţiile conferite de legislaţia în vigoare aplicabilă, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin."

    2. Menţiunea privind transpunerea normelor comunitare se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Prezentul ordin transpune Directiva 2001/112/CE a Consiliului din 20 decembrie 2001 privind sucurile de fructe şi anumite produse similare destinate consumului uman, cu modificările aduse prin Directiva (UE) 2024/1.438 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 mai 2024 de modificare a Directivei 2001/110/CE a Consiliului privind mierea, a Directivei 2001/112/CE a Consiliului privind sucurile de fructe şi anumite produse similare destinate consumului uman, a Directivei 2001/113/CE a Consiliului privind gemurile, jeleurile şi marmeladele de fructe şi piureul de castane îndulcit destinate alimentaţiei umane şi a Directivei 2001/114/CE a Consiliului privind anumite tipuri de lapte conservat, parţial sau integral deshidratat şi destinat consumului uman, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L din 24.05.2024.“"

    3. În anexă, articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 3
    Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.924/2006 şi (CE) nr. 1.925/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE şi 2008/5/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei, se aplică în cazul produselor definite în anexa nr. 1, în următoarele condiţii:
    1. a) Denumirile produselor din anexa nr. 1 se aplică doar în cazul produselor menţionate în prezenta anexă şi se vor utiliza în cazul comercializării acestora, fără a se aduce atingere lit. b), pentru a le desemna.
    b) Ca o alternativă la denumirea produselor menţionată la lit. a), anexa nr. 3 stabileşte o listă de denumiri speciale. Atunci când un operator foloseşte denumirile enumerate în anexa nr. 3 pct. I, ele pot fi utilizate în limba şi în condiţiile prevăzute în aceasta. În ceea ce priveşte denumirile enumerate în anexa nr. 3 pct. II, statele membre în care produsul este introdus pe piaţă pot prevedea ca denumirile respective să fie utilizate în una sau mai multe dintre limbile oficiale ale Uniunii.
    2. a) În cazul în care produsul este extras dintr-o singură specie de fructe, denumirea acestei specii înlocuieşte cuvântul «fruct».
    b) În cazul produselor obţinute din două sau mai multe tipuri de fructe, cu excepţia cazului în care se utilizează suc de lămâie şi/sau suc de lămâie verde, în conformitate cu condiţiile stabilite în anexa nr. 1 partea II pct. 2, denumirea produselor este alcătuită dintr-o listă a fructelor utilizate, enumerate în ordine descrescătoare în funcţie de volumele de suc de fructe sau de piure incluse, astfel cum se menţionează în lista ingredientelor. În cazul produselor obţinute însă din trei sau mai multe tipuri de fructe, indicarea fructelor utilizate poate fi înlocuită fie cu cuvintele «diverse fructe» sau cu un text similar, fie cu numărul tipurilor de fructe utilizate.
    c) În cazul produselor obţinute din trei sau mai multe specii de fructe, indicarea fructelor utilizate poate fi înlocuită de cuvintele „diferite fructe“, de un text similar sau de numărul speciilor de fructe utilizate.
    3. Menţiunea «sucurile de fructe conţin numai zaharuri prezente în mod natural» poate apărea pe etichetă în acelaşi câmp vizual cu denumirea produselor menţionate în anexa nr. 1 partea I pct. 1.
    4. a) Reconstituirea produselor definite în anexa nr. 1 partea I pct. 1, în starea lor originală, cu ajutorul componentelor strict necesare pentru această operaţiune, nu atrage după sine obligaţia de a include în etichetă lista ingredientelor utilizate în acest scop.
    b) Adaosul de pulpă sau miez de fruct la sucul de fructe, conform anexei nr. 2, se menţionează pe etichetă.
    5. Fără a aduce atingere articolului 22 din Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011, pentru amestecuri de sucuri de fructe obţinute din concentrat sau pentru suc de fructe cu zaharuri reduse obţinut din concentrat cu suc de fructe sau cu suc de fructe cu zaharuri reduse, precum şi pentru nectarul de fructe obţinut integral sau parţial din unul sau mai multe produse concentrate, eticheta include cuvintele «obţinut din concentrat (e)» sau «obţinut parţial din concentrat (e)», după caz. Această informaţie figurează în proximitatea denumirii produsului, putând fi uşor identificată pe orice fond şi având caractere foarte vizibile.
    6. În cazul nectarului de fructe obţinut atât din suc dintr-o specie de fructe (limite menţionate individual în anexa nr. 4), cât şi din amestecuri de sucuri de fructe, etichetarea trebuie să cuprindă conţinutul minim de suc (uri) de fructe, piure de fructe sau orice alt amestec al acestor ingrediente, prin menţiunea «conţinut de fructe: minimum ...%». Această informaţie se găseşte în acelaşi câmp vizual cu denumirea produsului."

    4. În anexă, articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 5
    Numai tratamentele şi substanţele enumerate în anexa nr. 1 partea II şi materiile prime care sunt conforme cu anexa nr. 2 pot fi utilizate la fabricarea produselor definite în anexa nr. 1 partea I. În plus, nectarurile de fructe trebuie să respecte anexa nr. 4."

    5. În anexă, la articolul 5^1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 5^1
    (1) Produsele care sunt introduse pe piaţă sau etichetate înainte de 14 iunie 2026, în conformitate cu Directiva 2001/112/CE a Consiliului din 20 decembrie 2001 privind sucurile de fructe şi anumite produse similare destinate consumului uman, cu modificările aduse prin Directiva (UE) 2024/1.438 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 mai 2024 de modificare a Directivei 2001/110/CE a Consiliului privind mierea, a Directivei 2001/112/CE a Consiliului privind sucurile de fructe şi anumite produse similare destinate consumului uman, a Directivei 2001/113/CE a Consiliului privind gemurile, jeleurile şi marmeladele de fructe şi piureul de castane îndulcit destinate alimentaţiei umane şi a Directivei 2001/114/CE a Consiliului privind anumite tipuri de lapte conservat, parţial sau integral deshidratat şi destinat consumului uman, pot fi comercializate în continuare până la epuizarea stocurilor."

    6. În anexă, anexele nr. 1 şi 3-5 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-4 care fac parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 14 iunie 2026.



                    p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                    Violeta Muşat,
                    secretar de stat
                    Ministrul sănătăţii,
                    Alexandru Rafila
                    p. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,
                    Sebastian Ioan Hotca

    ANEXA 1

    (Anexa nr. 1 la norme)
    DENUMIRILE PRODUSELOR, DEFINIŢII ŞI CARACTERISTICI
     PARTEA
    Definiţii
    1. a) Suc de fructe - produsul fermentabil, dar nefermentat, obţinut din partea comestibilă a fructelor sănătoase şi coapte, proaspete sau conservate prin refrigerare sau congelare, din una sau mai multe varietăţi amestecate, care are culoarea, aroma şi gustul caracteristice sucului fructului din care provine.
    Aroma, pulpa şi celulele obţinute prin mijloace fizice adecvate din aceeaşi specie de fructe pot fi restituite sucului.
    În cazul citricelor, sucul de fructe trebuie să fie extras din endocarp. Sucul de lămâie verde poate fi obţinut totuşi din întregul fruct.
    În cazul sucurilor care sunt obţinute din fructe cu sâmburi, seminţe şi coajă, părţile sau componentele sâmburilor, seminţelor şi cojilor nu sunt încorporate în suc. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care părţi sau componente ale sâmburilor, seminţelor şi cojilor nu pot fi îndepărtate utilizând bunele practici de fabricaţie.
    La producerea sucului de fructe este autorizat amestecul de suc de fructe cu piure de fructe.

    b) Suc de fructe obţinut din concentrat - produsul obţinut prin reconstituirea sucului de fructe concentrat, astfel cum este definit la pct. 2, cu apă potabilă care îndeplineşte criteriile stabilite în Directiva (UE) 2020/2.184 a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2020 privind calitatea apei destinate consumului uman.
    Conţinutul de substanţă uscată solubilă din produsul finit trebuie să respecte valorile Brix minime pentru suc reconstituit, specificate în anexa nr. 5 la norme.
    Dacă sucul obţinut din concentrat este produs dintr-un fruct nemenţionat în anexa nr. 5 la norme, valoarea Brix minimă a sucului reconstituit este valoarea Brix a sucului extras din fructul utilizat la producerea concentratului.
    Aroma, pulpa şi celulele obţinute prin mijloace fizice adecvate din aceeaşi specie de fructe pot fi restituite sucului de fructe obţinut din concentrat.
    Sucul de fructe obţinut din concentrat trebuie să fie preparat prin procedee adecvate, prin care să se păstreze caracteristicile fizice, chimice, organoleptice şi nutriţionale esenţiale ale unui tip mediu de suc din fructele respective.
    La producerea sucului de fructe obţinut din concentrat este autorizat amestecul de suc de fructe şi/sau de suc de fructe concentrat cu piure de fructe şi/sau cu piure de fructe concentrat.


    2. Suc de fructe concentrat - produsul obţinut din suc de fructe din una sau mai multe specii de fructe prin îndepărtarea fizică a unei anumite părţi din conţinutul de apă. În cazul în care produsul este destinat consumului direct, partea îndepărtată este de minimum 50% din conţinutul de apă.
    Aroma, pulpa şi celulele obţinute prin mijloace fizice adecvate din aceeaşi specie de fructe pot fi restituite sucului de fructe concentrat.

    3. Suc de fructe extras cu apă - produsul obţinut prin difuzia în apă:
    - a fructului cu pulpă întreg, al cărui suc nu poate fi extras prin mijloace fizice; sau
    – a fructului întreg deshidratat.

    4. Suc de fructe deshidratat/sub formă de praf - produsul obţinut din suc de fructe din una sau mai multe specii de fructe prin îndepărtarea fizică a cvasitotalităţii conţinutului de apă.
    5. Nectar de fructe - produsul fermentabil, dar nefermentat, care:
    - se obţine prin adăugarea de apă, cu sau fără adaosul de zaharuri şi/sau de miere, la produsele definite la pct. 1-4, la piureul de fructe şi/sau la piureul de fructe concentrat şi/sau la un amestec din aceste produse; şi
    – îndeplineşte cerinţele din anexa nr. 4 la norme.
    Fără a aduce atingere Regulamentului (CE) nr. 1.924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate înscrise pe produsele alimentare, în cazul nectarurilor de fructe produse fără adaos de zaharuri sau cu o valoare energetică redusă, zaharurile pot fi înlocuite total sau parţial cu îndulcitori, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.333/2008.
    Aroma, pulpa şi celulele obţinute prin mijloace fizice adecvate din aceeaşi specie de fructe pot fi restituite nectarului de fructe.


    6. a) Suc de fructe cu zaharuri reduse - produsul obţinut din suc de fructe, astfel cum este definit la pct. 1 lit. a) în cazul căruia conţinutul de zaharuri prezente în mod natural a fost redus cu cel puţin 30% prin utilizarea unui procedeu autorizat în condiţiile stabilite la pct. 3 din partea II, care menţine toate celelalte caracteristici fizice, chimice, organoleptice şi nutriţionale esenţiale ale unui tip mediu de suc din fructele respective.
    Sucul de fructe cu zaharuri reduse poate fi obţinut prin amestecarea sucului de fructe cu zaharuri reduse cu suc de fructe, cu piure de fructe sau cu ambele.

    b) Suc de fructe cu zaharuri reduse obţinut din concentrat - produsul obţinut din suc de fructe obţinut din concentrat, astfel cum este definit la pct. 1 lit. b), în cazul căruia conţinutul de zaharuri prezente în mod natural a fost redus cu cel puţin 30% prin utilizarea unui procedeu autorizat în condiţiile stabilite la pct. 3 din partea II, care menţine toate celelalte caracteristici fizice, chimice, organoleptice şi nutriţionale esenţiale ale unui tip mediu de suc din fructele respective, sau produsul a fost obţinut prin reconstituirea sucului de fructe cu zaharuri reduse obţinut din concentrat, astfel cum este definit la pct. 7, cu apă potabilă care îndeplineşte criteriile stabilite în Directiva (UE) 2020/2.184.
    Sucul de fructe cu zaharuri reduse obţinut din concentrat poate fi obţinut prin amestecarea sucului de fructe cu zaharuri reduse obţinut din concentrat cu unul sau mai multe din următoarele produse: suc de fructe, suc de fructe obţinut din concentrat, suc de fructe cu zaharuri reduse, piure de fructe concentrat şi piure de fructe.


    7. Suc concentrat de fructe cu zaharuri reduse - produsul obţinut din suc de fructe concentrat, în sensul definiţiei de la pct. 2, în cazul căruia conţinutul de zaharuri prezente în mod natural a fost redus cu de cel puţin 30% prin utilizarea unui procedeu autorizat în condiţiile stabilite la pct. 3 din partea II, care menţine toate celelalte caracteristici fizice, chimice, organoleptice şi nutriţionale esenţiale pentru un tip mediu de produs, sau produsul obţinut din suc de fructe cu zaharuri reduse, în sensul definiţiei de la pct. 6 lit. a), prin îndepărtarea fizică a unei anumite părţi din conţinutul de apă. În cazul în care produsul este destinat consumului direct, partea îndepărtată este de minimum 50% din conţinutul de apă.
     PARTEA
    Ingrediente, tratamente şi substanţe autorizate
    1. Compoziţie
    La prepararea sucurilor de fructe, a piureurilor de fructe şi a nectarurilor de fructe, care poartă denumirea de produs a fructului respectiv sau denumirea comună a produsului, se utilizează speciile corespunzătoare denumirilor botanice enumerate în anexa nr. 5 la norme. În cazul speciilor de fructe neincluse în anexa nr. 5 la norme, se utilizează denumirea botanică sau denumirea comună corectă.
    Valoarea Brix a sucului de fructe este cea a sucului care se extrage din fruct şi nu poate fi modificată, cu excepţia cazului în care se amestecă sucuri de fructe din aceeaşi specie.
    Valorile Brix minime stabilite în anexa nr. 5 la norme pentru sucul de fructe reconstituit şi piureul de fructe reconstituit nu ţin seama de conţinutul de substanţă uscată solubilă al ingredientelor şi aditivilor opţionali încorporaţi.

    2. Ingrediente autorizate
    Doar ingredientele ce urmează pot fi adăugate la produsele menţionate în partea I:
    - vitaminele şi mineralele autorizate de Regulamentul (CE) nr. 1.925/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind adaosul de vitamine şi minerale, precum şi de anumite substanţe de alt tip în produsele alimentare;
    – aditivii alimentari autorizaţi în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.333/2008; cu toate acestea, îndulcitorii nu sunt autorizaţi în fabricarea produselor enumerate în partea I din prezenta anexă, cu excepţia nectarurilor de fructe;
    şi în plus:
    - în cazul sucului de fructe, al sucurilor de fructe obţinute din concentrat, al sucurilor de fructe concentrate, al sucului de fructe cu zaharuri reduse, al sucurilor de fructe cu zaharuri reduse obţinute din concentrat şi al sucurilor concentrate de fructe cu zaharuri reduse: aroma, pulpa şi celulele restituite;
    – în cazul sucului de struguri: sărurile restituite ale acizilor tartarici;
    – în cazul nectarurilor de fructe: aroma, pulpa şi celulele restituite; zaharuri şi/sau miere până la 20% din masa totală a produselor finite menţionate în pct. I al anexei nr. 4 la norme, 15% din masa totală a produselor finite menţionate în pct. II al anexei nr. 4 la norme şi 10% din masa totală a produselor finite menţionate în pct. III al anexei nr. 4 la norme; şi/sau îndulcitori.


    Menţiunea conform căreia nu s-au adăugat zaharuri la nectarul de fructe sau orice altă menţiune care i-ar putea da de înţeles acest lucru consumatorului poate fi introdusă doar în cazurile în care produsul nu conţine niciun adaos de mono- sau dizaharide sau orice alt aliment folosit pentru îndulcire, inclusiv îndulcitori, astfel cum prevede Regulamentul (CE) nr. 1.333/2008. În cazul în care se face o astfel de menţiune, pe etichetă trebuie să figureze, de asemenea, următoarea menţiune: „conţine zaharuri prezente în mod natural.“;
    - în cazul produselor menţionate în anexa nr. 3 la norme la pct. I lit. a), lit. b) subpct. (i), lit. c), lit. e) subpct. (ii) şi lit. h): zaharuri şi/sau miere;
    – în cazul produselor definite la pct. 1-7 din partea I, pentru corectarea gustului acid: suc de lămâie şi/sau suc de lămâie verde şi/sau suc de lămâie concentrat şi/sau suc de lămâie verde concentrat, până la 3 g pe litru de suc, exprimat ca acid citric anhidru;
    – în cazul sucului de fructe cu zaharuri reduse şi al sucului de fructe cu zaharuri reduse obţinut din concentrat: apă în măsura strict necesară pentru a restabili apa pierdută ca urmare a procesului de reducere a zaharurilor;
    – în cazul sucului de roşii şi al sucului de roşii obţinut din concentrat: sare, condimente şi ierburi aromatice.


    3. Tratamente şi substanţe autorizate
    Doar următoarele tratamente pot fi utilizate şi doar următoarele substanţe pot fi adăugate la produsele menţionate în partea I:
    - procedee de extragere mecanică;
    – procedee fizice uzuale, inclusiv extracţia „in-line“ cu apă (difuzia) a părţii comestibile a fructelor, altele decât strugurii, pentru producerea sucurilor de fructe concentrate, cu condiţia ca sucurile de fructe astfel obţinute să îndeplinească cerinţele prevăzute în partea I pct. 1;
    – în cazul sucului de struguri, dacă s-a recurs la sulfitarea strugurilor cu dioxid de sulf, este autorizată desulfitarea prin mijloace fizice, cu condiţia ca în produsul final cantitatea totală de SO_2 să nu depăşească 10 mg/l;
    – preparate enzimatice: pectinaze (pentru descompunerea pectinei), proteinaze (pentru descompunerea proteinelor) şi amilaze (pentru descompunerea amidonului), care îndeplinesc cerinţele Regulamentului (CE) nr. 1.332/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind enzimele alimentare;
    – gelatină comestibilă;
    – taninuri;
    – gel de siliciu;
    – cărbune;
    – azot;
    – bentonită ca argilă absorbantă;
    – adjuvanţi de filtrare inerţi din punct de vedere chimic şi agenţi de precipitare (inclusiv perlit, diatomit spălat, celuloză, poliamidă insolubilă, polivinilpolipirolidon, polistiren) care îndeplinesc cerinţele Regulamentului (CE) nr. 1.935/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare;
    – adjuvanţi de adsorbţie inerţi din punct de vedere chimic care respectă cerinţele Regulamentului (CE) nr. 1.935/2004 şi care se utilizează pentru a reduce conţinutul de limonoid şi de naringin din sucul de citrice fără a afecta în mod semnificativ conţinutul de glucozide limonoide, de acid, de zaharuri (inclusiv de oligozaharide) sau de minerale;
    – proteine de origine vegetală din grâu, mazăre, cartofi sau seminţe de floarea-soarelui pentru limpezire;
    – numai pentru sucul de fructe cu conţinut redus de zahăr, sucul de fructe cu conţinut redus de zahăr din concentrat şi sucul concentrat de fructe cu conţinut redus de zahăr: procedee de reducere a conţinutului de zaharuri prezente în mod natural, în măsura în care ele menţin toate celelalte caracteristici fizice, chimice, organoleptice şi nutriţionale esenţiale ale unui tip mediu de suc din fructele respective, şi anume filtrarea prin membrane şi fermentarea drojdiei.



    ANEXA 2

    (Anexa nr. 3 la norme)
    DENUMIRI SPECIALE
    pentru anumite produse enumerate în anexa nr. 1 la norme
    I. Denumiri speciale care pot fi utilizate numai în limba denumirii
    a) „vruchtendrank“, pentru nectaruri de fructe;
    b) „Sü\'dfmost“ se utilizează numai în asociere cu denumirile de produs „Fruchtsaft“ sau „Fruchtnektar“ pentru:
    (i) nectarul de fructe obţinut exclusiv din sucuri de fructe, din sucuri de fructe concentrate sau dintr-un amestec al acestor produse care nu pot fi consumate în stare naturală din cauza acidităţii lor naturale ridicate;
    (ii) sucul de fructe obţinut din mere sau din pere, cu adaos de mere dacă este cazul, dar fără adaos de zaharuri;

    c) „succo e polpa“ sau „sumo e polpa“, pentru nectarurile de fructe obţinute exclusiv din piure de fructe şi/sau din piure de fructe concentrat;
    d) (i) „ηblemost“, sinonim cu sucul de mere;
    (ii) „ηblemost fra koncentrat“, sinonim cu sucul de mere obţinut din concentrat;

    e) (i) „sur ... saft“, împreună cu denumirea (în limba daneză) a fructului utilizat, pentru sucurile fără adaos de zahăr obţinute din coacăze negre, cireşe, coacăze roşii, coacăze albe, zmeură, căpşuni sau soc;
    (ii) „s\'f8d... saft“ sau „s\'f8det... saft“, împreună cu denumirea (în limba daneză) a fructului utilizat, pentru sucurile obţinute din acest fruct, cu un adaos de zaharuri mai mare de 200 g pe litru;

    f) „δppelmust/δpplemust“, sinonim cu sucul de mere;
    g) „mosto“, sinonim pentru sucul de struguri;
    h) „smiltsērkšķu sula ar cukuru“ sau „astelpaju mahl suhkruga“ sau „słodzony sok z rokitnika“, pentru sucuri obţinute din fructe de cătină albă, cu un adaos de zaharuri de cel mult 140 g pe litru.

    II. Denumiri speciale care pot fi utilizate în una sau mai multe dintre limbile oficiale ale Uniunii
    - „apă de nucă de cocos“, pentru produsul extras direct din nucă de cocos, fără presarea pulpei nucii de cocos, ca sinonim al sucului de nucă de cocos.


    ANEXA 3

    (Anexa nr. 4 la norme)
    DISPOZIŢII SPECIALE
    privind nectarurile de fructe

┌─────────────────┬────────────────────┐
│Nectaruri de │Conţinutul minim de │
│fructe obţinute │suc şi/sau de piure │
│din │(% din volumul │
│ │produsului finit) │
├─────────────────┴────────────────────┤
│I. Fructe cu suc acid, neconsumabil în│
│stare naturală │
├─────────────────┬────────────────────┤
│Fructul pasiunii │25 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Quito naranjillos│25 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Coacăze negre │25 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Coacăze albe │25 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Coacăze roşii │25 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Agrişe │30 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Cătină albă │25 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Porumbe │30 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Prune │30 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Quetsches │30 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Scoruşe │30 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Măceşe │40 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Vişine │35 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Alte cireşe │40 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Afine │40 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Soc │50 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Zmeură │40 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Caise │40 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Căpşuni │40 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Dude/Mure │40 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Merişoare │30 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Gutui (Cydonia │50 │
│oblonga L.) │ │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Lămâi şi lămâi │25 │
│verzi │ │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Alte fructe din │25 │
│această categorie│ │
├─────────────────┴────────────────────┤
│II. Fructe cu conţinut scăzut de acid,│
│cu pulpă abundentă sau foarte aromate,│
│al căror suc nu poate fi consumat în │
│stare naturală │
├─────────────────┬────────────────────┤
│Mango │25 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Banane │25 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Guave │25 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Papaya │25 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Lychee │25 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Azerole (fructe │ │
│de moşmon din │25 │
│Napoli) │ │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Fructele │ │
│arbustului Annona│25 │
│muricata │ │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Fructele │ │
│arborelui Annona │25 │
│reticulata │ │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Mere dulci │ │
│(fructele │ │
│arborelui sau │25 │
│arbustului Annona│ │
│cherimola) │ │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Rodii │25 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Nuci de caju │25 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Prune spaniole │ │
│(Spondia │25 │
│purpurea) │ │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Fructe umbu │ │
│(Spondia tuberosa│25 │
│aroda) │ │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Alte fructe din │25 │
│această categorie│ │
├─────────────────┴────────────────────┤
│III. Fructe al căror suc poate fi │
│consumat în stare naturală │
├─────────────────┬────────────────────┤
│Mere │50 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Pere │50 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Piersici │50 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Citrice, cu │ │
│excepţia lămâilor│50 │
│şi a lămâilor │ │
│verzi │ │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Ananas │50 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Roşii │50 │
├─────────────────┼────────────────────┤
│Alte fructe din │50 │
│această categorie│ │
└─────────────────┴────────────────────┘


    ANEXA 4

    (Anexa nr. 5 la norme)
    VALORILE BRIX MINIME
    pentru sucul de fructe reconstituit şi pentru piureul de fructe reconstituit

┌─────────┬───────────────────┬────────┐
│Denumirea│ │Valorile│
│comună a │Denumirea botanică │Brix │
│fructului│ │minime │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Măr (*) │Malus domestica │11,2 │
│ │Borkh. │ │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Caisă │Prunus armeniaca L.│11,2 │
│(**) │ │ │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Banană │Musa x paradisiaca │ │
│(**) │L. (cu excepţia │21,0 │
│ │bananelor plantain)│ │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Coacăză │ │ │
│neagră │Ribes nigrum L. │11,0 │
│(*) │ │ │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Nucă de │Cocos nucifera L. │4,5 │
│cocos (*)│ │ │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│ │Vitis vinifera L. │ │
│ │sau hibrizii │ │
│Strugure │acesteia │15,9 │
│(*) │Vitis labrusca L. │ │
│ │sau hibrizii │ │
│ │acesteia │ │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Grepfrut │Citrus x paradisi │10,0 │
│(*) │Macfad. │ │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Guavă │Psidium guajava L. │8,5 │
│(**) │ │ │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Lămâie │Citrus limon (L.) │8,0 │
│(*) │Burm.f. │ │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Mango │Mangifera indica L.│13,5 │
│(**) │ │ │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Portocală│Citrus sinensis │11,2 │
│(*) │(L.) Osbeck │ │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Fructul │Passiflora edulis │ │
│pasiunii │Sims │12,0 │
│(*) │ │ │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Piersică │Prunus persica (L.)│10,0 │
│(**) │Batsch var. persica│ │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Pară (**)│Pyrus communis L. │11,9 │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Ananas │Ananas comosus (L.)│12,8 │
│(*) │Merr. │ │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Zmeură │Rubus idaeus L. │7,0 │
│(*) │ │ │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Vişină │Prunus cerasus L. │13,5 │
│(*) │ │ │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Căpşună │Fragaria x ananassa│7,0 │
│(*) │Duch. │ │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Roşie (*)│Lycopersicon │5,0 │
│ │esculentum, Mill. │ │
├─────────┼───────────────────┼────────┤
│Mandarină│Citrus reticulata │11,2 │
│(*) │Blanco │ │
├─────────┴───────────────────┴────────┤
│Pentru produsele marcate cu un │
│asterisc (*), produse sub formă de │
│suc, se determină o densitate relativă│
│minimă în raport cu apa la 20/20°C. │
│Pentru produsele marcate cu dublu │
│asterisc (**), produse sub formă de │
│piure, se determină numai o valoare │
│Brix minimă, necorectată (fără │
│corectarea acidităţii). │
└──────────────────────────────────────┘



    -------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016