Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În conformitate cu prevederile: ● <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor mãsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale; ● <>Hotãrârii Guvernului nr. 1.627/2003 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activitãţilor Nucleare; ● <>Legii nr. 111/1996 privind desfãşurarea în siguranţã a activitãţilor nucleare, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activitãţilor Nucleare emite urmãtorul ordin: ART. 1 Se aprobã Normele privind procedurile de autorizare pentru activitãţi din domeniul nuclear care implicã materiale, dispozitive, echipamente şi informaţiile aferente, pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin. ART. 2 Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 3 Normele menţionate la art. 1 intrã în vigoare la 30 de zile de la data publicãrii. ART. 4 Comisia Naţionalã pentru Controlul Activitãţilor Nucleare, prin Direcţia materiale speciale, va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activitãţilor Nucleare, Lucian Biro, secretar de stat Bucureşti, 14 decembrie 2004. Nr. 419. ANEXA NORME privind procedurile de autorizare pentru activitãţi din domeniul nuclear care implicã materiale, dispozitive, echipamente şi informaţiile aferente, pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive CAP. I Dispoziţii generale Domeniul de aplicare ART. 1 Prezentele norme sunt emise în temeiul <>Legii nr. 111/1996 privind desfãşurarea în siguranţã a activitãţilor nucleare, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi are ca obiect procedurile de autorizare pentru urmãtoarele activitãţi: a) producerea, furnizarea, închirierea, transferul, deţinerea, exportul, importul materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor prevãzute în lista cuprinsã în anexa nr. 1 la <>Legea nr. 111/1996 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care este detaliatã în <>Hotãrârea Guvernului nr. 916/2002 ; b) deţinerea, transferul, importul şi exportul informaţiilor nepublicate, aferente materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive, prevãzute în lista din anexa nr. 1 la <>Legea nr. 111/1996 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care este detaliatã în <>Hotãrârea Guvernului nr. 916/2002 . ART. 2 Prevederile prezentelor norme nu se aplicã urmãtoarelor activitãţi şi surse: a) cercetarea, proiectarea, deţinerea, amplasarea, construcţia, montajul, punerea în funcţiune, funcţionarea de probã, exploatarea, modificarea, conservarea, dezafectarea, importul şi exportul instalaţiilor nucleare; b) mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi toriu; c) producerea, amplasarea şi construcţia, furnizarea, închirierea, transferul, manipularea, deţinerea, prelucrarea, tratarea, utilizarea, depozitarea temporarã sau definitivã, transportul, tranzitul, importul şi exportul instalaţiilor radiologice, materialelor nucleare şi radioactive, inclusiv al combustibilului nuclear, al deşeurilor radioactive şi al dispozitivelor generatoare de radiaţii ionizante; d) producerea, furnizarea şi utilizarea aparaturii de control dozimetric şi a sistemelor de detecţie a radiaţiilor ionizante, a materialelor şi dispozitivelor utilizate pentru protecţia împotriva radiaţiilor ionizante, precum şi a mijloacelor de containerizare sau de transport al materialelor radioactive, special amenajate în acest scop; e) realizarea produselor şi serviciilor destinate obiectivelor şi instalaţiilor nucleare; f) realizarea produselor şi serviciilor destinate surselor de radiaţii, aparaturii de control dozimetric, sistemelor de detecţie a radiaţiilor ionizante, materialelor şi dispozitivelor utilizate pentru protecţia împotriva radiaţiilor ionizante. Definiţii ART. 3 În scopul aplicãrii prezentelor norme, pe lângã termenii şi expresiile definite în <>Legea nr. 111/1996 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Normele de control de garanţii în domeniul nuclear, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activitãţilor Nucleare nr. 363/2001, şi Lista detaliatã a materialelor, dispozitivelor, echipamentelor şi informaţiilor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive, aprobatã prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 916/2002 , se folosesc urmãtoarele definiţii: a) autoritate - Comisia Naţionalã pentru Controlul Activitãţilor Nucleare (CNCAN), care, în baza <>art. 4 alin. (1) din Legea nr. 111/1996 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, reprezintã autoritatea naţionalã competentã în domeniul nuclear, care exercitã atribuţiile de reglementare, autorizare şi control prevãzute în lege. b) autorizaţie - documentul emis de autoritate, în baza unei evaluãri, cãtre o persoanã juridicã, la cererea acesteia, pentru desfãşurarea unei activitãţi prevãzute la art. 1; c) deţinere - activitatea de luare în posesie legalã; d) furnizare - activitatea prin care se schimbã proprietarul materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive rezultate din activitãţi de producere, desfãşuratã de un titular de autorizaţie, indiferent dacã aceastã activitate se efectueazã printr-o operaţiune comercialã sau cu titlu gratuit; e) import şi export - activitatea de aducere în ţarã sau de scoatere din ţarã a materialelor, dispozitivelor, echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive şi informaţiile aferente acestora; f) închiriere - activitatea de cedare a dreptului de folosinţã, pe timp determinat, conform unui contract legal între pãrţi; g) producere - totalitatea practicilor umane necesare organizãrii procesului tehnologic de fabricaţie a materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive; h) transfer - activitatea de trecere în posesie a materialelor, dispozitivelor, echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive şi informaţiile aferente acestora de la un titular de autorizaţie la alt titular de autorizaţie; i) titular de autorizaţie - persoanã legal constituitã care solicitã şi primeşte din partea autoritãţii o autorizaţie pentru desfãşurarea de activitãţi în domeniul nuclear. CAP. II Regimul de autorizare Autorizarea ART. 4 (1) Autorizaţia reprezintã documentul oficial emis de autoritate, prin care se acordã titularului dreptul de a desfãşura activitãţi din domeniul nuclear şi are calitatea de înscris oficial. Drepturile obţinute pe baza autorizaţiei nu pot fi transmise fãrã acordul autoritãţii. (2) Autorizaţia este actul prin care se dovedeşte legalitatea desfãşurãrii activitãţilor menţionate la art. 1. (3) Autorizaţia este valabilã numai pentru titular şi numai pentru activitatea menţionatã. (4) Respectarea limitelor, condiţiilor şi termenelor înscrise în autorizaţie sau în anexele care o însoţesc este obligatorie. (5) Documentaţia tehnicã pe baza cãreia s-a eliberat autorizaţia face parte integrantã din aceasta. Modificarea unilateralã a acesteia de cãtre solicitant este interzisã şi duce la anularea autorizaţiei. (6) Autorizaţia precede desfãşurarea activitãţilor menţionate la art. 1. Tipuri de autorizaţii ART. 5 Autorizaţia este emisã la cererea persoanei legal constituite, care intenţioneazã sã: a) producã, furnizeze, închirieze, transfere, deţinã, exporte, importe materiale, dispozitive şi echipamente pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive; b) deţinã, transfere, importe, exporte informaţii nepublicate, aferente materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive. ART. 6 Autorizaţia va conţine cel puţin urmãtoarele informaţii: a) un numãr de identificare dat de emitent; b) denumirea oficialã a titularului, adresa sediului social, numãrul de înregistrare la registrul comerţului sau numãrul actului care îi conferã calitatea de persoanã legal constituitã; c) caracteristicile tehnice de bazã ale materialelor, dispozitivelor, echipamentelor şi informaţiilor, conform specificaţiilor tehnice ale producãtorului, componenţa (dacã este cazul); d) încadrarea produsului din punct de vedere al sistemului de autorizare; e) condiţii şi limite; f) semnãtura preşedintelui şi ştampila autoritãţii; g) data intrãrii în vigoare şi data expirãrii. ART. 7 Pentru fiecare dintre urmãtoarele activitãţi se emit autorizaţii separate de: a) import, export; b) producere; c) închiriere; d) furnizare; e) transfer; f) deţinere. Autorizaţia de import sau export ART. 8 (1) Autorizaţia de import sau de export se elibereazã pentru fiecare operaţiune de import şi/sau export. (2) Pot fi importate sau exportate numai materialele, dispozitivele, echipamentele pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive menţionate în autorizaţie, precum şi informaţiile aferente acestora. (3) În cazul materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive, precum şi informaţiile aferente acestora, importatorul sau exportatorul trebuie sã se asigure, în prealabil, cã beneficiarul îndeplineşte condiţiile legale de a intra în posesia produselor. Autorizaţia pentru producere ART. 9 (1) Autorizaţia pentru producere permite titularului sã desfãşoare activitatea de producere a materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive. (2) Autorizaţia pentru producere se elibereazã pentru solicitanţii care îndeplinesc cel puţin urmãtoarele condiţii: a) dispun de un spaţiu de producţie şi de depozitare corespunzãtor; b) asigurã protecţia fizicã; c) menţin evidenţa strictã a producţiei. (3) Titularul de autorizaţie pentru producere este obligat sã obţinã autorizaţia de deţinere pentru produsele pe care le produce. Autorizaţia pentru închiriere ART. 10 (1) Autorizaţia pentru închiriere se elibereazã pentru fiecare material, dispozitiv şi echipament pertinent pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive, cu menţionarea persoanei legal constituite care ia în chirie şi numai în scopul utilizãrii acestuia. (2) Proprietarul este obligat sã predea materialul, dispozitivul şi echipamentul în stare de bunã funcţionare şi cu toatã documentaţia tehnicã aferentã numai unei persoane legal constituite, posesoare a unei autorizaţii de deţinere legale. (3) La expirarea autorizaţiei, persoana legal constituitã, care a luat în chirie, trebuie sã predea materialul, dispozitivul şi echipamentul proprietarului, inclusiv documentaţia tehnicã aferentã, dacã închirierea nu a fost reautorizatã. (4) Închirierea este permisã numai pentru materialul, dispozitivul şi echipamentul pentru care proprietarul acestora are o autorizaţie de deţinere valabilã. Autorizaţia pentru furnizare ART. 11 (1) Autorizaţia pentru furnizare permite titularului sã comercializeze materiale, dispozitive, echipamente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive, precum şi informaţiile aferente acestora. (2) Furnizarea este permisã numai la beneficiarii care fac dovada încadrãrii în sistemul de autorizare. (3) Autorizaţia de furnizare se elibereazã pentru solicitanţii care îndeplinesc cel puţin urmãtoarele condiţii: a) dispun de un spaţiu de depozitare corespunzãtor; b) au personal calificat; c) asigurã protecţia fizicã; d) pot asigura transportul specializat; e) menţin evidenţa strictã a livrãrilor. Autorizaţia pentru transfer ART. 12 (1) Autorizaţia pentru transfer se elibereazã pentru fiecare operaţiune care implicã transferul din proprietatea titularului de autorizaţie al materialului, dispozitivului, echipamentului pertinent pentru proliferarea armelor nucleare explozive şi informaţiile aferente acestora. (2) Transferul se autorizeazã numai cãtre beneficiari autorizaţi sã deţinã materialul, dispozitivul, echipamentul pertinent pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive şi informaţiile aferente acestora. (3) Este interzis transferul materialelor, dispozitivelor, echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nuclare şi informaţiile aferente acestora, incomplete, defecte sau fãrã documentaţia tehnicã aferentã. (4) Nu sunt considerate transferuri şi nu trebuie sã fie autorizate urmãtoarele: a) mutarea materialelor, dispozitivelor, echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive şi informaţiile aferente acestora între compartimentele administrative ale aceleiaşi persoane legal constituite; b) trimiterea temporarã la un atelier autorizat pentru a fi reparate sau testate; c) participarea la acţiuni oficiale cu caracter expoziţional, organizate pe teritoriul României. Autorizaţia pentru deţinere ART. 13 Autorizaţia pentru deţinere se elibereazã pentru materialele, dispozitivele, echipamentele pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive şi informaţiile aferente acestora, care se aflã în proprietatea solicitantului, dacã acesta dispune de condiţii de depozitare care sã asigure securitatea materialelor, dispozitivelor, echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive, precum şi informaţiilor aferente acestora. ART. 14 Autorizaţia pentru deţinere se solicitã în mod obligatoriu pentru materialele, dispozitivele, echipamentele pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive şi informaţiile aferente acestora, care se aflã în litigiu sau pentru care autorizaţia legalã a expirat, şi se elibereazã numai dupã clarificarea situaţiei legale a acestora în sensul <>Legii nr. 111/1996 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prin hotãrârea organelor în drept şi, dupã caz, achitarea amenzii aplicate de autoritate. CAP. III Eliberarea autorizaţiilor Solicitarea autorizãrii ART. 15 (1) Solicitarea şi obţinerea autorizãrii sunt obligatorii înainte de începerea activitãţilor menţionate la art. 1. (2) Data solicitãrii se dovedeşte cu data confirmãrii primirii de la poştã sau cu data de înregistrare în registrul de intrare al autoritãţii. ART. 16 Solicitarea autorizãrii se face prin depunerea sau trimiterea la autoritate a unui dosar de autorizare compus din: a) cerere, care se completeazã conform formularelor anexate la prezentele norme; b) dovada achitãrii taxelor şi tarifelor de autorizare; c) copii ale actelor care dovedesc cã solicitantul este persoanã legal constituitã; d) documentaţia tehnicã de autorizare; e) declaraţia de utilizare finalã; f) alte informaţii considerate necesare de solicitant în susţinerea cererii; g) copie de pe certificatul de înmatriculare; h) copie de pe certificatul de înregistrare fiscalã. ART. 17 Cererea de autorizare va conţine cel puţin urmãtoarele informaţii: a) un numãr de identificare dat de emitent; b) activitatea pentru care se solicitã autorizare; c) date despre unitatea care solicitã acţiunea: ● denumirea oficialã a titularului; ● adresa sediului social; ● telefon; ● fax; d) date referitoare la materialele, dispozitivele, echipamentele pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive şi informaţiile aferente acestora; e) data şi locul în care va avea loc operaţiunea; f) locul în care se transferã rãspunderea, conform contractului încheiat între cele douã pãrţi; g) copie de pe contract; h) mijlocul de transport; i) asigurarea protecţiei fizice a transportului; j) persoana responsabilã cu efectuarea operaţiunii; k) semnãtura şi ştampila persoanei împuternicite sã reprezinte titularul de autorizaţie. Dosarul de autorizare ART. 18 (1) Dosarul de autorizare va avea filele numerotate şi va include un cuprins. (2) Toate documentele din dosarul de autorizare trebuie sã fie lizibile, tipãrite, dactilografiate sau la imprimantã. Nu se admit documente transmise prin fax. (3) În cazul în care sunt necesare copii de pe actele doveditoare, acestea vor fi copii xerox sau copii dactilografiate şi autentificate ori confirmate sub semnãturã de cãtre solicitant. Nu se admit copii fãcute sau trasmise prin fax. (4) Documentele de autorizare vor fi prezentate într-un dosar de încopciat. ART. 19 Informaţiile conţinute în dosarele de autorizare sunt confidenţiale. Salariaţii autoritãţii sunt obligaţi sã respecte confidenţialitatea acestora sau nivelul de clasificare al unor informaţii, dacã au fost declarate ca atare de cãtre solicitant, sub sancţiunea legilor în vigoare. ART. 20 (1) Dosarele incomplete nu intrã în procesul de evaluare. (2) Autoritatea va notifica în termen de maximum 30 de zile, printr-o adresã, completãrile necesare. Dacã aceste completãri nu se primesc în termen de cel mult o lunã de la data notificãrii, dosarul este respins fãrã nici o altã avertizare şi solicitantul nu mai poate face referiri ulterioare la acesta sau sã pretindã utilizarea unor pãrţi din el ori sã revendice taxele şi tarifele achitate. ART. 21 (1) Dosarele complete intrã în procesul de evaluare în cursul cãruia autoritatea poate solicita clarificãri, dovezi în susţinerea afirmaţiilor, expertize, refacerea unor pãrţi din dosar, participarea directã a persoanei calificate care reprezintã solicitantul, poate efectua controale şi poate acorda termene pentru realizarea completãrilor solicitate. Nerespectarea acestor termene, fãrã acordul prealabil al autoritãţii, duce la respingerea cererii de autorizare. (2) Dosarele respinse sau pãrţi din ele nu pot fi utilizate ulterior la alte cereri de autorizare, în sensul cã ar fi deja depuse la autoritate. ART. 22 Procesul de evaluare dureazã cel mult douã luni şi se finalizeazã cu emiterea autorizaţiei sau cu o adresã de notificare a respingerii motivate a autorizãrii, justificatã corespunzãtor, în cazul neîndeplinirii condiţiilor de autorizare. Durata de valabilitate a autorizaţiei ART. 23 Autorizaţia se elibereazã pe o duratã limitatã, care, de regulã, este de 5 ani. Autoritatea poate stabili, de la caz la caz, orice duratã de valabilitate, mai micã de 5 ani, pentru unele autorizaţii. ART. 24 Autorizaţiile de import, export şi transfer se elibereazã pentru o duratã apreciatã de solicitant ca suficientã pentru realizarea activitãţii, dar nu mai mult de un an. Modificarea autorizaţiei ART. 25 Modificarea autorizaţiei poate fi fãcutã la cererea titularului de autorizaţie. ART. 26 (1) Titularul de autorizaţie este obligat sã solicite modificarea autorizaţiei în urmãtoarele situaţii: a) schimbarea denumirii, schimbarea sediului social al titularului de autorizaţie sau alte modificãri în actul constitutiv al persoanei legal constituite, titular de autorizaţie, care altereazã informaţiile pe care s-a bazat eliberarea autorizaţiei; b) modificãri ale limitelor sau condiţiilor specificate în autorizaţie; c) schimbarea persoanelor responsabile menţionate în autorizaţie. ART. 27 Solicitarea modificãrilor se face prin trimiterea la autoritate a unui dosar de modificare, cu filele numerotate şi care va conţine un cuprins compus din: a) cererea de modificare a autorizaţiei; b) dovada achitãrii taxelor şi tarifelor aferente modificãrii autorizaţiei; c) o documentaţie care sã susţinã necesitatea modificãrilor solicitate. ART. 28 Modificarea autorizaţiei nu schimbã termenul de valabilitate al acesteia. Dacã autoritatea constatã cã modificãrile operate sau propuse nu satisfac cerinţele va proceda la retragerea autorizaţiei sau va interzice efectuarea modificãrilor. CAP. IV Regimul de sancţionare Suspendarea autorizaţiei şi retragerea autorizaţiei ART. 29 Autorizaţia se suspendã sau se retrage, în parte ori în întregime, de cãtre emitent, din proprie iniţiativã sau la sesizarea oricãror persoane fizice sau juridice, în toate cazurile în care autoritatea constatã cã sunt îndeplinite condiţiile menţionate la <>art. 11 din Legea nr. 111/1996 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. ART. 30 Mãsura suspendãrii sau retragerii autorizaţiei se notificã titularului de autorizaţie printr-o adresã semnatã de preşedintele autoritãţii. Notificarea va menţiona baza legalã şi motivele care au dus la luarea acestei mãsuri. În cazul suspendãrii se va menţiona şi intervalul de suspendare. ART. 31 Suspendarea şi retragerea autorizaţiei devin efective imediat ce au fost aduse la cunoştinţã titularului de autorizaţie. Semnarea de primirea corespondenţei constituie o dovadã a luãrii la cunoştinţã. ART. 32 Suspendarea autorizaţiei are ca efect: a) încetarea imediatã a activitãţilor menţionate în autorizaţie; b) obligaţia titularului de a prezenta în maximum 5 zile lucrãtoare un plan de mãsuri, cu termene de realizare şi persoane responsabile, pentru rezolvarea problemelor care au provocat mãsura suspendãrii; c) obligaţia titularului de a înapoia imediat autoritãţii originalul autorizaţiei. ART. 33 Mãsura suspendãrii se ia pentru cazurile care se apreciazã cã pot fi rezolvate într-un interval nu mai mare de o lunã calendaristicã. Dacã aceastã cerinţã nu poate fi îndeplinitã, se ia mãsura retragerii autorizaţiei. ART. 34 (1) Ridicarea suspendãrii se realizeazã prin notificarea titularului în baza unui proces-verbal de control în care s-a constatat cã toate motivele care au stat la baza luãrii mãsurii de suspendare au fost îndepãrtate. (2) Ridicarea suspendãrii devine efectivã din momenul primirii notificãrii semnate de preşedintele autoritãţii şi a originalului autorizaţiei. ART. 35 Retragerea autorizaţiei are ca efect: a) încetarea imediatã a activitãţilor menţionate în autorizaţie; b) obligaţia titularului de a înapoia imediat autoritãţii originalul autorizaţiei; c) obligaţia titularului de a lua mãsuri pentru asigurarea protecţiei fizice a materialelor, dispozitivelor, echipamentelor şi informaţiilor aferente, pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a dispozitivelor nucleare explozive. Pierderea valabilitãţii autorizaţiei ART. 36 Autorizaţia îşi pierde valabilitatea în urmãtoarele cazuri: a) s-a depãşit perioada de valabilitate menţionatã pe autorizaţie; b) titularul de autorizaţie a pierdut calitatea de persoanã legal constituitã; c) titularul renunţã la autorizaţie, cu îndeplinirea condiţiilor de încetare a activitãţii; d) activitatea a fost abandonatã sau înstrãinatã; e) autorizaţia a fost retrasã sau suspendatã. CAP. V Încetarea activitãţii ART. 37 La încetarea activitãţii titularul de autorizaţie este obligat: a) sã notifice încetarea activitãţii; b) sã conceapã şi sã punã în practicã un plan de dezafectare autorizat, dacã este cazul; c) sã transfere sursele de radiaţii la utilizatori autorizaţi, pe baza unei autorizaţii specifice, sau sã le trateze ca deşeuri radioactive; d) sã transfere deşeurile radioactive la o unitate autorizatã pentru tratarea deşeurilor radioactive; e) sã decontamineze spaţiul şi utilajele pe care le-a utilizat, astfel încât la finalizarea activitãţii de decontaminare sã nu fie depãşit nivelul de contaminare superficialã prevãzut în col. 3 a tabelului 2B din anexa nr. 2 la Normele fundamentale de securitate radiologicã, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activitãţilor Nucleare nr. 14/2000. ANEXA 1 -------la norme--------
Formularul nr. 1 - Model de cerere pentru obtinerea autorizatiei de import
Antetul solicitantului:
Denumirea persoanei legal constituite: ...........................
Sediul social: .............................
Actul normativ in temeiul cãruia este legal constituit:
Telefon: ................
Fax: ....................
Numãr de înregistrare/data:........
Cãtre
Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare
Bd. Libertatii nr. 14, sectorul 5, Bucuresti
Vã solicitam, emiterea autorizatiei de import, conform art. 2 e) din
<>Legea nr. 111/1996 , republicata, cu modificãrile şi completarile ulterioare
1. Denumirea solicitantului:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine în
Registrul Comerţului:
2. Date referitoare la exportator:
- numele firmei:
- adresa:
- telefon:
- fax:
3. Copia contractului pe baza caruia se realizeaza importul:
4. Date referitoare la material, dispozitiv şi echipament:
- tipul, cantitatea, compozitia materialului:
- tipul, numãrul de bucati, seria echipamentului/dispozitivului:
- alte detalii specifice:
5. Intervalul în care se va efectua Importul:
6. Condiţiile de livrare:
7. Modul de asigurare a protectiei fizice a transportului:
8. Mijlocul de transport:
9. Locul unde se face transferul raspunderii de la exportator la importator:
10. Declaratia utilizatorului final:
11. Documentaţia tehnicã suport:
12. Persoana responsabila cu importul:
Persoana imputernicita sã reprezinte persoana legal constituita:
Numele:....................
Functia:...................
Semnãtura:.................
Ştampila:..................
ANEXA 2 -------la norme--------
Formularul nr. 2 - Model de cerere pentru obtinerea autorizatiei de import
Antetul solicitantului:
Denumirea persoanei legal constituite: ...........................
Sediul social: .............................
Actul normativ in temeiul cãruia este legal constituit:
Telefon: ................
Fax: ....................
Numãr de înregistrare/data:........
Cãtre
Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare
Bd. Libertatii nr. 14, sectorul 5, Bucuresti
Vã solicitam, emiterea autorizatiei de import, conform art. 2 f) din
<>Legea nr. 111/1996 , republicata, cu modificãrile şi completarile ulterioare
1. Denumirea solicitantului:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine în
Registrul Comerţului:
2. Date referitoare la exportator:
- numele firmei:
- adresa:
- telefon:
- fax:
3. Copia contractului pe baza caruia se realizeaza importul:
4. Date referitoare la informatii:
5. Intervalul în care se va efectua importul:
6. Condiţiile de livrare:
7. Modul de asigurare a protectiei fizice a transportului:
8. Mijlocul de transport:
9. Locul unde se face transferul raspunderii de la exportator la importator:
10. Declaratia utilizatorului final:
11. Persoana responsabila cu importul:
Persoana imputernicita sã reprezinte persoana legal constituita:
Numele:....................
Functia:...................
Semnãtura:.................
Ştampila:..................
ANEXA 3 -------la norme--------
Formularul nr. 3 - Model de cerere pentru obtinerea autorizatiei de export
Antetul solicitantului:
Denumirea persoanei legal constituite: ...........................
Sediul social: .............................
Actul normativ in temeiul cãruia este legal constituit:
Telefon: ................
Fax: ....................
Numãr de înregistrare/data:........
Cãtre
Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare
Bd. Libertatii nr. 14, sectorul 5, Bucuresti
Vã solicitam, emiterea autorizatiei de export, conform art. 2 e) din
<>Legea nr. 111/1996 , republicata, cu modificãrile şi completarile ulterioare
1. Denumirea solicitantului:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine
în Registrul Comerţului:
2. Copie dupa autorizatia de detinere pentru material, dispozitiv
sau echipament:
3. Copia contractului pe baza caruia se realizeaza exportul:
4. Date referitoare la importator:
- numele firmei:
- adresa:
- telefon:
- fax:
5. Date referitoare la material, dispozitiv şi echipament:
- tipul, cantitatea, compozitia materialului:
- tipul, numãrul de bucati, seria echipamentului/dispozitivului:
- alte detalii specifice:
6. Intervalul în care se va efectua exportul:
7. Condiţiile de livrare:
8. Modul de asigurare a protectiei fizice a transportului:
9. Mijlocul de transport:
10. Locul unde se face transferul raspunderii de la exportator
la importator:
11. Declaratia utilizatorului final:
12. Documentaţia tehnicã suport:
13. Persoana responsabila cu exportul:
Persoana imputernicita sã reprezinte persoana legal constituita:
Numele:....................
Functia:...................
Semnãtura:.................
Ştampila:..................
ANEXA 4 -------la norme--------
Formularul nr. 4 - Model de cerere pentru obtinerea autorizatiei de export
Antetul solicitantului:
Denumirea persoanei legal constituite: ...........................
Sediul social: .............................
Actul normativ in temeiul cãruia este legal constituit:
Telefon: ................
Fax: ....................
Numãr de înregistrare/data:........
Cãtre
Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare
Bd. Libertatii nr. 14, sectorul 5, Bucuresti
Vã solicitam, emiterea autorizatiei de export, conform art. 2 f) din
<>Legea nr. 111/1996 , republicata, cu modificãrile şi completarile ulterioare
1. Denumirea solicitantului:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine
în Registrul Comerţului:
2. Copie dupa autorizatia de detinere pentru informatii:
3. Copia contractului pe baza caruia se realizeaza exportul:
4. Date referitoare la importator:
- numele firmei:
- adresa:
- telefon:
- fax:
5. Date referitoare la informatii:
6. Intervalul în care se va efectua exportul:
7. Condiţiile de livrare:
8. Modul de asigurare a protectiei fizice a transportului:
9. Mijlocul de transport:
10. Locul unde se face transferul raspunderii de la exportator
la importator:
11. Declaratia utilizatorului final:
12. Persoana responsabila cu exportul:
Persoana imputernicita sã reprezinte persoana legal constituita:
Numele:....................
Functia:...................
Semnãtura:.................
Ştampila:..................
ANEXA 5 -------la norme--------
Formularul nr. 5 - Model de cerere pentru obtinerea autorizatiei de producere
Antetul solicitantului:
Denumirea persoanei legal constituite: ...........................
Sediul social: .............................
Actul normativ in temeiul cãruia este legal constituit:
Telefon: ................
Fax: ....................
Numãr de înregistrare/data:........
Cãtre
Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare
Bd. Libertatii nr. 14, sectorul 5, Bucuresti
Vã solicitam, emiterea autorizatiei de producere, conform art. 2 e) din
<>Legea nr. 111/1996 , republicata, cu modificãrile şi completarile ulterioare
1. Denumirea solicitantului:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine
în Registrul Comerţului:
2. Date referitoare la material, dispozitiv si echipament:
- tipul, cantitatea, compozitia materialului:
- tipul, numãrul de bucati in cazul echipamentelor/dispozitivelor:
- alte detalii specifice:
3. Descrierea fluxului tehnologic de producere a materialului,
dispozitivului sau echipamentului:
4. Echipamentele si dispozitivele utilizate pentru producerea materialului,
dispozitivului sau echipamentului:
5. Date despre punctul de lucru:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine
în Registrul Comerţului:
- persoana imputernicita sa reprezinte punctul de lucru:
6. Declaratia utilizatorului final:
7. Documentatia tehnica suport:
8. Persoana responsabila cu operatiunea de producere:
Persoana imputernicita sã reprezinte persoana legal constituita:
Numele:....................
Functia:...................
Semnãtura:.................
Ştampila:..................
ANEXA 6 -------la norme--------
Formularul nr. 6 - Model de cerere pentru obtinerea autorizatiei de inchiriere
Antetul solicitantului:
Denumirea persoanei legal constituite: ...........................
Sediul social: .............................
Actul normativ in temeiul cãruia este legal constituit:
Telefon: ................
Fax: ....................
Numãr de înregistrare/data:........
Cãtre
Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare
Bd. Libertatii nr. 14, sectorul 5, Bucuresti
Vã solicitam, emiterea autorizatiei de inchiriere, conform art. 2 e) din
<>Legea nr. 111/1996 , republicata, cu modificãrile şi completarile ulterioare
1. Denumirea solicitantului:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine
în Registrul Comerţului:
2. Copie dupa autorizatia de detinere a materialului, dispozitivului
sau echipamentului:
3. Date referitoare la beneficiarul inchirierii:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine
în Registrul Comerţului:
4. Copie contractului de inchiriere a materialului, dispozitivelor sau
echipamentelor:
5. Date referitoare la material, dispozitiv si echipament:
- tipul, cantitatea, compozitia materialului:
- tipul, numãrul de bucati, seria echipamentului/dispozitivului:
- alte detalii specifice:
6. Modul de asigurare a protectiei fizice a transportului:
7. Mijlocul de transport:
8. Declaratia utilizatorului final:
9. Persoana responsabila cu operatiunea de producere:
Persoana imputernicita sã reprezinte persoana legal constituita:
Numele:....................
Functia:...................
Semnãtura:.................
Ştampila:..................
ANEXA 7 -------la norme--------
Formularul nr. 7 - Model de cerere pentru obtinerea autorizatiei de furnizare
Antetul solicitantului:
Denumirea persoanei legal constituite: ...........................
Sediul social: .............................
Actul normativ in temeiul cãruia este legal constituit:
Telefon: ................
Fax: ....................
Numãr de înregistrare/data:........
Cãtre
Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare
Bd. Libertatii nr. 14, sectorul 5, Bucuresti
Vã solicitam, emiterea autorizatiei de furnizare, conform art. 2 e) din
<>Legea nr. 111/1996 , republicata, cu modificãrile şi completarile ulterioare
1. Denumirea solicitantului:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine
în Registrul Comerţului:
2. Copie dupa autorizatia de detinere a materialului, dispozitivului
sau echipamentului:
3. Sucursala/Subfurnizor:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine
în Registrul Comerţului:
4. Copie contractului de furnizare a materialului, dispozitivelor
sau echipamentelor:
5. Date referitoare la material, dispozitiv si echipament:
- tipul, cantitatea, compozitia materialului:
- tipul, numãrul de bucati, seria echipamentului/dispozitivului:
- alte detalii specifice:
6. Modul de asigurare a protectiei fizice a transportului:
7. Mijlocul de transport:
8. Date referitoare la beneficiar:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine
în Registrul Comerţului:
9. Declaratia utilizatorului final:
10. Persoana responsabila cu operatiunea de producere:
Persoana imputernicita sã reprezinte persoana legal constituita:
Numele:....................
Functia:...................
Semnãtura:.................
Ştampila:..................
ANEXA 8 -------la norme--------
Formularul nr. 8 - Model de cerere pentru obtinerea autorizatiei de transfer
Antetul solicitantului:
Denumirea persoanei legal constituite: ...........................
Sediul social: .............................
Actul normativ in temeiul cãruia este legal constituit:
Telefon: ................
Fax: ....................
Numãr de înregistrare/data:........
Cãtre
Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare
Bd. Libertatii nr. 14, sectorul 5, Bucuresti
Vã solicitam, emiterea autorizatiei de transfer, conform art. 2 e) din
<>Legea nr. 111/1996 , republicata, cu modificãrile şi completarile ulterioare
1. Denumirea si amplasarea solicitantilor:
De la:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine
în Registrul Comerţului:
La:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine
în Registrul Comerţului:
2. Copie dupa autorizatia de detinere a materialului, dispozitivului
sau echipamentului:
3. Date referitoare la material, dispozitiv si echipament:
- tipul, cantitatea, compozitia materialului:
- tipul, numãrul de bucati, seria echipamentului/dispozitivului:
- alte detalii specifice:
4. Data si locul unde are loc transferul:
5. Modul de asigurare a protectiei fizice a transportului:
6. Mijlocul de transport:
7. Documentatia tehnica suport:
8. Persoana responsabila cu transferul:
Persoana imputernicita sã reprezinte Persoana imputernicita sã reprezinte
persoana legal constituita: persoana legal constituita:
Numele:.................... Numele:....................
Functia:................... Functia:...................
Semnãtura:................. Semnãtura:.................
Ştampila:.................. Ştampila:..................
ANEXA 9 -------la norme--------
Formularul nr. 9 - Model de cerere pentru obtinerea autorizatiei de transfer
Antetul solicitantului:
Denumirea persoanei legal constituite: ...........................
Sediul social: .............................
Actul normativ in temeiul cãruia este legal constituit:
Telefon: ................
Fax: ....................
Numãr de înregistrare/data:........
Cãtre
Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare
Bd. Libertatii nr. 14, sectorul 5, Bucuresti
Vã solicitam, emiterea autorizatiei de transfer, conform art. 2 f) din
<>Legea nr. 111/1996 , republicata, cu modificãrile şi completarile ulterioare
1. Denumirea si amplasarea solicitantilor:
De la:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine
în Registrul Comerţului:
La:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine
în Registrul Comerţului:
2. Copie dupa autorizatia de detinere a informatiilor:
3. Date referitoare la informatii:
4. Data si locul unde are loc transferul:
5. Modul de asigurare a protectiei fizice a transportului:
6. Mijlocul de transport:
7. Persoana responsabila cu transferul:
Persoana imputernicita sã reprezinte Persoana imputernicita sã reprezinte
persoana legal constituita: persoana legal constituita:
Numele:.................... Numele:....................
Functia:................... Functia:...................
Semnãtura:................. Semnãtura:.................
Ştampila:.................. Ştampila:..................
ANEXA 10 -------la norme--------
Formularul nr. 10 - Model de cerere pentru obtinerea autorizatiei de detinere
Antetul solicitantului:
Denumirea persoanei legal constituite: ...........................
Sediul social: .............................
Actul normativ in temeiul cãruia este legal constituit:
Telefon: ................
Fax: ....................
Numãr de înregistrare/data:........
Cãtre
Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare
Bd. Libertatii nr. 14, sectorul 5, Bucuresti
Vã solicitam, emiterea autorizatiei de detinere, conform art. 2 e) din
<>Legea nr. 111/1996 , republicata, cu modificãrile şi completarile ulterioare
1. Denumirea solicitantului:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine
în Registrul Comerţului:
2. Copie dupa contractul de Vanzare-Cumparare (dupa caz):
3. Copie dupa autorizatia de Import(dupa caz):
4. Date referitoare la material, dispozitiv si echipament:
- tipul, cantitatea, compozitia materialului:
- tipul, numãrul de bucati, seria echipamentului/dispozitivului:
- alte detalii specifice:
5. Declaratia de utilizare finala:
6. Date despre punctul de lucru:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine
în Registrul Comerţului:
- persoana imputernicita sa reprezinte punctul de lucru:
7. Copie dupa documentatia emisa de vama(in cazul importului)
8. Documentatia tehnica suport:
9. Persoana responsabila cu detinerea:
Persoana imputernicita sã reprezinte persoana legal constituita:
Numele:....................
Functia:...................
Semnãtura:.................
Ştampila:..................
ANEXA 11 -------la norme--------
Formularul nr. 11 - Model de cerere pentru obtinerea autorizatiei de detinere
Antetul solicitantului:
Denumirea persoanei legal constituite: ...........................
Sediul social: .............................
Actul normativ in temeiul cãruia este legal constituit:
Telefon: ................
Fax: ....................
Numãr de înregistrare/data:........
Cãtre
Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare
Bd. Libertatii nr. 14, sectorul 5, Bucuresti
Vã solicitam, emiterea autorizatiei de detinere, conform art. 2 f) din
<>Legea nr. 111/1996 , republicata, cu modificãrile şi completarile ulterioare
1. Denumirea solicitantului:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine
în Registrul Comerţului:
2. Copie dupa contractul de Vanzare-Cumparare (dupa caz):
3. Copie dupa autorizatia de Import(dupa caz):
4. Date referitoare la informatii:
5. Declaratia de utilizare finala:
6. Date despre punctul de lucru:
- sediul social: localitatea: .... sectorul/judeţul: ... str. ... nr. ...
- telefon:
- fax:
- actul normativ în temeiul caruia este legal constituit:
- Codul Unic de Înregistrare, atributul fiscal şi numãrul de ordine
în Registrul Comerţului:
- persoana imputernicita sa reprezinte punctul de lucru:
7. Copie dupa documentatia emisa de vama(in cazul importului)
8. Documentatia tehnica suport:
9. Persoana responsabila cu detinerea:
Persoana imputernicita sã reprezinte persoana legal constituita:
Numele:....................
Functia:...................
Semnãtura:.................
Ştampila:..................
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.