Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Văzând Referatul de aprobare nr. 223.320 din 21.09.2023 al Direcţiei generale politici agricole şi al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură,
în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
ART. I
Anexa la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.508/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1079 şi 1079 bis din 20 decembrie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La punctul 4, subpunctul 4.4 va avea următorul cuprins:
"4.4. Termenul-limită pentru implementarea integrală de către beneficiari a programelor de restructurare/reconversie aferente Programului naţional de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023 este 31 iulie 2023 inclusiv, iar efectuarea plăţilor de către A.P.I.A. se realizează în limitele bugetare stabilite în conformitate cu anexa VII din Regulamentul (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European şi al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) şi finanţate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) şi de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 şi (UE) nr. 1.307/2013."
2. La punctul 7, subpunctele 7.6.1 şi 7.6.4 vor avea următorul cuprins:
"7.6.1. Plăţile aferente cheltuielilor suportate pentru cererile de finanţare depuse până cel târziu la data de 31 decembrie 2022 inclusiv, din cadrul programelor de restructurare/ reconversie care au fost implementate integral până la 31 iulie 2023 inclusiv, se efectuează nu mai târziu de 15 octombrie 2025 inclusiv, în limitele bugetare stabilite în conformitate cu anexa VII din Regulamentul (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European şi al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) şi finanţate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) şi de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 şi (UE) nr. 1.307/2013.
.............................................................................................
7.6.4. Cu excepţia avansurilor acordate, în cazul planurilor individuale aprobate pentru care beneficiarul a depus documentele doveditoare pentru implementarea măsurii -1- sau pentru care A.P.I.A. a efectuat plata măsurii -1- înainte de 15 octombrie 2023 inclusiv, documentele doveditoare privind realizarea a minimum 30% din costurile planificate nu mai sunt necesare."
ART. II
Anexa la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.531/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de investiţii, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 11 ianuarie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La punctul 3 subpunctul 3.4, litera d) va avea următorul cuprins:
"d) în tranşe, în cazul implementării parţiale a programelor potrivit prevederilor subpct 4.4;"
2. La punctul 4, subpunctul 4.3 va avea următorul cuprins:
"4.3. Termenul-limită pentru implementarea integrală de către beneficiar a programelor de investiţii aferente Programului naţional de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023 este 31 iulie 2023 inclusiv, iar efectuarea plăţilor aferente de către A.P.I.A. se realizează în limitele bugetare stabilite în conformitate cu anexa VII din Regulamentul (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European şi al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) şi finanţate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) şi de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 şi (UE) nr. 1.307/2013."
3. La punctul 6, subpunctul 6.15 va avea următorul cuprins:
"6.15. În cazul implementării parţiale a programului, respectiv cheltuielile efectuate de către beneficiar reprezintă cel puţin 30% din totalul cheltuielilor planificate, cu excepţia sprijinului acordat în avans, A.P.I.A efectuează plata aferentă acestor cheltuieli parţiale, după verificarea administrativă a documentelor, în limitele bugetare stabilite în conformitate cu anexa VII din Regulamentul (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European şi al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) şi finanţate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) şi de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 şi (UE) nr. 1.307/2013."
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Adrian Pintea,
secretar de stat
Bucureşti, 28 septembrie 2023.
Nr. 406.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: