Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 405 din 13 aprilie 2018 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru specia Căprior (Capreolus capreolus) pentru perioada de vânătoare 1 mai 2018-15 februarie 2019
EMITENT: Ministerul Apelor şi Pădurilor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 358 din 25 aprilie 2018
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 147.154 din 14.03.2018, Avizul nr. 1.937/GLG/12.04.2018 al Ministerului Mediului, precum şi Avizul nr. 2/2018 al Consiliului Naţional de Vânătoare,
în temeiul art. 6 alin. (1) lit. f) şi art. 36 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 20/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul apelor şi pădurilor emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă cotele de recoltă pentru specia Căprior (Capreolus capreolus), pentru perioada de vânătoare 1 mai 2018-15 februarie 2019, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
ART. 2
(1) Cotele de recoltă aprobate prin prezentul ordin se realizează pe fiecare fond cinegetic de către gestionarii acestora, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea reglementărilor în vigoare în domeniul vânătorii referitoare la autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii, în intervalul de la o oră înainte de răsăritul soarelui până la o oră după apusul soarelui, urmărindu-se conservarea biodiversităţii faunei cinegetice şi păstrarea echilibrului ecologic.
(2) În situaţiile în care în cursul perioadei de vânătoare prevăzute la alin. (1) gestionarii fondurilor cinegetice se modifică, cotele de recoltă nerealizate revin noilor gestionari de la momentul preluării dreptului de gestionare a faunei cinegetice.
ART. 3
Pe fondurile cinegetice care se suprapun ariilor naturale protejate, cotele de recoltă aprobate prin prezentul ordin se realizează pe suprafeţele din fondurile cinegetice unde practicarea vânătorii este admisă, potrivit legii.
ART. 4
(1) În cazul modificării condiţiilor ecologice din cuprinsul fiecărui fond cinegetic şi a mişcărilor naturale de efective, la solicitarea gestionarilor fondurilor cinegetice, structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare analizează şi aprobă, pe baza documentelor de constatare, reaşezarea între fondurile cinegetice ale aceluiaşi gestionar a cotelor de recoltă aprobate prin prezentul ordin.
(2) Structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare vor înainta direcţiei de specialitate din cadrul acesteia, lunar, situaţia actualizată a aprobărilor de reaşezare a cotelor de recoltă, emise în baza prevederilor alin. (1).
ART. 5
(1) În cazul producerii de pagube culturilor agricole sau silvice de către exemplare de căprior, în cursul perioadei de vânătoare prevăzute la art. 1, recoltarea acestora se realizează la solicitarea scrisă a gestionarului, prin metoda la pândă, după cum urmează:
a) în baza aprobării conducerii autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, prin referat de aprobare, pe fondurile cinegetice pe care nu au fost aprobate cote de recoltă;
b) în baza aprobării conducerii autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, prin referat de aprobare, pe fondurile cinegetice unde cota de recoltă aprobată prin prezentul ordin a fost realizată.
(2) În cazul producerii de pagube culturilor agricole sau silvice de către exemplare de căprior, în afara perioadei de vânătoare prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, recoltarea acestora se realizează la solicitarea scrisă a gestionarului, prin metoda la pândă, după cum urmează:
a) în baza aprobării conducerii structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, în raza căreia se află fondul cinegetic, în situaţia în care cota de recoltă aprobată prin prezentul ordin nu a fost realizată;
b) în baza aprobării conducerii autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, prin referat de aprobare, la propunerea structurilor sale teritoriale de specialitate pe fondurile cinegetice pe care nu au fost aprobate cote de recoltă, precum şi pe fondurile cinegetice unde cota de recoltă aprobată prin prezentul ordin a fost realizată.
(3) Aprobările prevăzute la alin. (1) şi (2) se acordă după ce personalul de specialitate al structurilor teritoriale ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare a verificat la faţa locului situaţia pagubelor produse, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
ART. 6
Pentru aplicarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care cota de recoltă la specia căprior a fost realizată şi/sau nu este perioadă de vânătoare, autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare aprobă, prin referat de aprobare, suplimentarea cotei de recoltă şi/sau recoltarea în perioada cuprinsă de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 30.04.2019, la propunerea gărzilor forestiere care verifică în acest scop solicitările primite.
ART. 7
În scopul ameliorării şi creşterii calităţii genetice a populaţiilor de căprior se interzice recoltarea, în perioada de vânătoare prevăzută la art. 1, a exemplarelor „de viitor“, aşa cum sunt definite de art. 33 alin. (1) din Regulamentul privind autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 353/2008, cu modificările ulterioare.
ART. 8
(1) Trofeele aparţinând exemplarelor recoltate în condiţiile prezentului ordin se evaluează potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 418/2005 pentru aprobarea metodologiei de evaluare a trofeelor de vânat, în conformitate cu metodologia Consiliului Internaţional de Vânătoare şi Protecţie a Vânatului.
(2) Comisiile de evaluare a trofeelor se stabilesc prin decizie a conducătorului executiv al gestionarului fondului cinegetic şi se comunică în termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea prezentului ordin structurilor teritoriale ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare.
(3) Din comisiile prevăzute la alin. (2) face parte şi câte un reprezentant de specialitate al structurii teritoriale a autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare pe a cărei rază de activitate are sediul gestionarul sau pe a cărei rază de activitate se află fondul cinegetic, după caz.
ART. 9
(1) Controlul modului în care sunt respectate prevederile prezentului ordin se realizează de către personalul de specialitate din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare şi al structurilor teritoriale ale acesteia.
(2) Structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare vor verifica trimestrial şi ori de câte ori este necesar, ca urmare a unor sesizări, modul de îndeplinire de către gestionarii fondurilor cinegetice a prevederilor prezentului ordin.
(3) În urma verificărilor prevăzute la alin. (2), în cazul nerespectării prevederilor prezentului ordin, se întocmeşte de către structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare situaţia centralizată cu privire la faptele constatate şi cu privire la măsurile luate care va fi transmisă la autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare în primele 5 zile lucrătoare din trimestrul următor, pentru verificările din trimestrul anterior.
ART. 10
Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage răspunderea gestionarilor fondurilor cinegetice potrivit legii şi clauzelor contractelor de gestionare.
ART. 11
Nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (2) şi (3) atrage răspunderea disciplinară şi/sau administrativă, după caz, a celor vinovaţi.
ART. 12
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul apelor şi pădurilor,
Ioan Deneş
Bucureşti, 13 aprilie 2018.
Nr. 405.
ANEXA 1
CENTRALIZATOR
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: