Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 179 alin. (4) şi (5) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi ale art. 10 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobă Metodologia de stabilire a venitului reglementat, a venitului total şi a tarifelor reglementate pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Perioada a treia de reglementare pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale se prelungeşte cu un an de reglementare, până la data de 31 martie 2018. ART. 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 22/2012 de aprobare a Metodologiei pentru aprobarea preţurilor şi stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 6 iunie 2012, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 4 Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi operatorii de înmagazinare subterană titulari ai licenţelor de operare a sistemului de înmagazinare subterană vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 5 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare începând cu data de 1 aprilie 2017, cu excepţia prevederilor art. 2, care intră în vigoare la data publicării. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Niculae Havrileţ Bucureşti, 18 ianuarie 2017. Nr. 4. ANEXĂ METODOLOGIE de stabilire a venitului reglementat, a venitului total şi a tarifelor reglementate pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale CAP. I Principii generale ART. 1 (1) Prezenta metodologie reglementează modalitatea de stabilire a venitului reglementat, a venitului total şi a tarifelor reglementate pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale printr-un sistem de înmagazinare subterană a gazelor naturale aflat pe teritoriul României. (2) Racordarea terţilor la sistemul de înmagazinare subterană, activităţile conexe celor de operare a sistemului de înmagazinare subterană desfăşurate conform reglementărilor specifice, precum şi alte activităţi prestate de titularul licenţei de operare a sistemului de înmagazinare subterană nu fac obiectul prezentei metodologii. ART. 2 (1) Tarifele reglementate pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale, denumite în continuare tarife de înmagazinare subterană, reprezintă contravaloarea serviciilor de înmagazinare subterană a gazelor naturale prestate pentru rezervarea capacităţii de înmagazinare subterană şi pentru utilizarea depozitului subteran pentru o cantitate de gaze naturale cu un conţinut energetic echivalent cu 1 MWh, gaze naturale aflate în condiţiile standard de presiune, temperatură şi de calitate a gazelor naturale prevăzute în reglementările legale specifice în vigoare, pentru un ciclu anual de înmagazinare subterană cuprins în perioada 1 aprilie-31 martie. (2) Tarifele de înmagazinare subterană se stabilesc diferenţiat pentru fiecare titular al licenţei de operare a sistemului de înmagazinare subterană, denumit în continuare titular de licenţă. (3) Tarifele de înmagazinare subterană includ costurile generate de operaţiunile desfăşurate în cadrul activităţii de înmagazinare subterană. (4) La stabilirea tarifelor de înmagazinare subterană, orice cost efectuat şi/sau venit realizat de către titularul de licenţă pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale este luat în considerare o singură dată. (5) Tarifele de înmagazinare subterană nu includ TVA. ART. 3 Activităţile şi operaţiunile realizate de titularul de licenţă pentru sau în legătură cu operarea, întreţinerea, reabilitarea şi modernizarea/dezvoltarea sistemului de înmagazinare subterană a gazelor naturale aferente serviciilor de înmagazinare subterană prevăzute la art. 2 alin. (1) sunt următoarele: a) exploatarea capacităţilor de înmagazinare subterană, care se referă la operaţiunile şi activităţile desfăşurate de titularul licenţei pentru şi/sau în legătură cu întreţinerea, repararea, verificarea sistemului de înmagazinare subterană şi pentru asigurarea funcţionării acestuia în condiţii de siguranţă şi eficienţă, inclusiv repararea sondelor şi/sau înlocuirea instalaţiilor şi echipamentelor aferente din subteran şi/sau de suprafaţă; b) modernizarea/dezvoltarea capacităţilor de înmagazinare subterană, care se referă la operaţiunile şi activităţile desfăşurate de titularul licenţei pentru şi/sau în legătură cu creşterea capacităţii de înmagazinare subterană, fie prin mărirea capacităţii de injecţie/extracţie, fie prin construcţia de noi sonde sau altele asemenea; c) utilizarea sistemului de înmagazinare subterană, care se referă la ansamblul de activităţi şi operaţiuni desfăşurate de titularul licenţei pentru sau în legătură cu: (i) injecţia gazelor naturale în depozitul subteran, prin care se asigură preluarea gazelor naturale, măsurarea, tratarea şi vehicularea acestora prin facilităţile de suprafaţă şi introducerea în depozitul subteran; (ii) depozitarea şi gestionarea cantităţilor de gaze naturale din depozitul subteran; (iii) extracţia gazelor naturale din depozitul subteran, prin care se asigură scoaterea gazelor naturale din depozitul subteran, tratarea, vehicularea şi măsurarea acestora prin facilităţile de suprafaţă şi predarea la transportator şi/sau la beneficiar; (iv) verificarea respectării condiţiilor minime de calitate a gazelor naturale preluate/predate, conform reglementărilor legale în vigoare; (v) activităţile şi operaţiunile desfăşurate de titularul de licenţă pentru sau în legătură cu relaţiile comerciale privind încheierea şi derularea contractelor pentru prestarea serviciilor de înmagazinare subterană a gazelor naturale. ART. 4 Perioada de reglementare reprezintă intervalul de timp pe parcursul căruia Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) stabileşte venitul reglementat, venitul total şi tarifele reglementate pe care un titular de licenţă este îndreptăţit să le realizeze pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale în fiecare an al perioadei de reglementare. ART. 5 (1) Perioada de reglementare are o durată de 5 ani. (2) Perioada a patra de reglementare începe la data de 1 aprilie 2018. (3) Pentru operatorii economici licenţiaţi ulterior datei de intrare în vigoare a prezentei metodologii, perioada de reglementare se va încheia odată cu terminarea perioadei de reglementare a celorlalţi titulari de licenţă. (4) În vederea stabilirii venitului total şi a venitului reglementat, precum şi a tarifelor de înmagazinare subterană pentru primul an de desfăşurare a activităţii reglementate, operatorii economici prevăzuţi la alin. (3) vor transmite documentaţia aferentă odată cu depunerea documentelor necesare pentru obţinerea licenţei de operare a sistemului de înmagazinare subterană. CAP. II Venitul total şi venitul reglementat SECŢIUNEA 1 Venitul total ART. 6 (1) Pentru fiecare an al perioadei de reglementare se stabileşte venitul total, care reprezintă venitul recunoscut şi permis de ANRE unui titular de licenţă pentru acoperirea costurilor recunoscute pentru desfăşurarea activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale într-un an al perioadei de reglementare. (2) Venitul total se stabileşte pentru fiecare titular de licenţă. (3) Venitul total include venitul reglementat şi costurile preluate direct şi are următoarea formulă generală:
VT = VR + CPD,
unde: VR - venitul reglementat recunoscut şi permis de ANRE într-un an al perioadei de reglementare; CPD - reprezintă costurile preluate direct recunoscute de ANRE pentru un an al perioadei de reglementare. SECŢIUNEA a 2-a Venitul reglementat ART. 7 (1) Venitul reglementat reprezintă venitul recunoscut şi permis de ANRE unui titular de licenţă pentru acoperirea costurilor aflate sub controlul managementului titularului de licenţă, necesare pentru desfăşurarea activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale şi recunoscute într-un an al perioadei de reglementare. (2) Formula generală pentru calculul venitului reglementat menţionat la alin. (1) este următoarea:
VR = OPEX + CAPEX,
unde: OPEX - reprezintă costurile operaţionale ale titularului de licenţă, recunoscute de ANRE pentru un an al perioadei de reglementare; CAPEX - reprezintă costurile de capital şi rentabilitatea acestuia care se recuperează prin venitul reglementat permis într-un an al perioadei de reglementare. SECŢIUNEA a 3-a Alocarea costurilor în costuri operaţionale (OPEX), costuri de capital (CAPEX) şi costuri preluate direct (CPD) 3.1. Costurile operaţionale ART. 8 (1) Costurile operaţionale (OPEX) reprezintă cheltuieli de exploatare (definite conform reglementărilor contabile în vigoare), recunoscute de ANRE pentru un an al perioadei de reglementare, ţinând cont de limitele de deductibilitate fiscală stabilite de actele normative aflate în vigoare, cheltuieli generate de desfăşurarea activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale şi aflate sub controlul titularului de licenţă, după cum urmează: a) cheltuieli cu materiile prime, materialele, inclusiv cele de natura obiectelor de inventar, ambalajele; b) cheltuieli privind energia şi apa; c) cheltuieli privind consumul tehnologic determinat conform prevederilor legale în vigoare; d) cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile conform prevederilor legale în vigoare; e) cheltuieli cu locaţiile de gestiune şi chirii, altele decât cele cu instituţiile publice ale administraţiei de stat centrale sau locale; f) cheltuieli cu primele de asigurare obligatorii conform prevederilor legale în vigoare; g) cheltuieli cu studii şi cercetări obligatorii conform prevederilor legale în vigoare; h) cheltuieli privind comisioanele, onorariile şi colaboratorii; i) cheltuieli cu donaţii, protocol, reclamă şi publicitate; j) cheltuieli cu transportul de bunuri şi personal, deplasări, detaşări şi transferări; k) cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii, serviciile bancare şi asimilate; l) alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi; m) cheltuieli cu personalul - salarii, prime şi alte drepturi acordate conform prevederilor legale în vigoare; n) cheltuieli privind asigurările, protecţia socială şi alte acţiuni sociale; o) alte cheltuieli de exploatare privind despăgubiri conform prevederilor legale în vigoare, în legătură cu exercitarea drepturilor de uz şi de servitute asupra proprietăţilor private afectate de obiectivul/sistemul de înmagazinare subterană, precum şi în legătură cu pagubele aduse proprietarilor din vecinătatea obiectivului/sistemului de înmagazinare subterană din domeniul gazelor naturale ca urmare a intervenţiilor efectuate asupra acestora pentru dezvoltare, modernizare, reparaţii, revizii şi avarii; p) cheltuielile generate de recuperarea materialelor refolosite pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale; q) reducerile comerciale primite ulterior facturării, aferente cheltuielilor operaţionale; r) cheltuielile pentru exploatarea obiectivului/sistemului de înmagazinare subterană pentru care operatorul de înmagazinare a obţinut licenţa de operare, aflat în proprietatea terţilor, de natura celor menţionate la lit. a)-q). (2) Pentru costurile operaţionale care se realizează într-un interval regulat mai mare de un an al perioadei de reglementare, titularul de licenţă va determina valoarea echivalentă unui an al perioadei de reglementare ce va fi recuperată prin venitul total anual permis pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale. ART. 9 În conformitate cu obiectul prezentei metodologii, nu sunt recunoscute drept costuri operaţionale (OPEX) aferente activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale: a) cheltuielile de exploatare pentru activităţile conexe celei de operare a sistemului de înmagazinare subterană a gazelor naturale şi cele de racordare a clienţilor la sistemul de înmagazinare subterană; b) cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor, provizioane şi ajustări pentru depreciere; c) cheltuielile de exploatare aferente materialelor, obiectelor de inventar şi imobilizărilor corporale şi necorporale realizate în regie proprie sau aflate în curs de execuţie; d) amenzile, penalităţile şi majorările de întârziere pentru neplata în termen a obligaţiilor către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, fonduri speciale, bugete locale şi alte cheltuieli asociate celor deja enumerate; e) penalităţile, majorările şi/sau daunele-interese de întârziere pentru nerambursarea în termen a împrumuturilor şi alte cheltuieli asociate celor deja enumerate; f) cheltuielile cu despăgubiri, penalităţi sau altele asemenea rezultând din standardul de performanţă şi alte cheltuieli asociate celor deja enumerate; g) penalităţile, majorările de întârziere la plată şi/sau daunele-interese pentru nerespectarea clauzelor contractuale faţă de furnizori şi alte cheltuieli asociate celor deja enumerate; h) provizioanele de orice natură; i) cheltuielile aferente plăţilor compensatorii acordate salariaţilor cu ocazia încetării contractului individual de muncă sau a raportului de serviciu fără a avea la bază un program de restructurare şi de reorganizare a societăţii aprobat de conducerea titularului de licenţă, cu excepţia situaţiei când salariaţii se pensionează; j) cheltuielile reprezentând salarii/indemnizaţii/sume compensatorii acordate în condiţiile legii, cu ocazia încetării contractului de muncă, raportului de serviciu sau mandatului, angajaţilor cu funcţii de conducere şi persoanelor care sunt numite în calitate de membru în consilii de administraţie şi consilii de conducere, cu excepţia salariilor/sumelor compensatorii acordate angajaţilor cu funcţii de conducere cu ocazia pensionării în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă şi când există un program de restructurare aprobat; k) cheltuielile privind materialele recuperate şi refolosibile, utilizate pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale; l) cheltuielile de exploatare finanţate din fonduri şi împrumuturi nerambursabile, din ajutoare primite de la stat sau de la altă entitate, din plusuri de inventar, precum şi alte asemenea cheltuieli din alte surse nerambursabile; m) cheltuielile operaţionale finanţate din sumele datorate statului român, persoanelor fizice şi/sau juridice sub formă de dividende la care aceştia au renunţat; n) orice valoare care la fundamentarea/ajustarea venitului total a fost inclusă în CAPEX, dar în contabilitatea financiară a titularului de licenţă a fost înregistrată drept cheltuială de exploatare; o) orice cheltuieli de judecată şi alte cheltuieli asociate; p) cheltuieli privind activele casate/cedate şi alte operaţiuni de capital; q) sumele neîncasate de titularul de licenţă aferente activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale, trecute pe cheltuieli de exploatare, reprezentând pierderi din creanţe şi debitori diverşi, scoase din evidenţa patrimonială; r) cheltuielile de exploatare aferente bunurilor pentru care societatea încasează chirie; s) cheltuielile de exploatare realizate pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale ca urmare a unor pagube constatate; t) pentru obiectivele sistemului de înmagazinare, pentru care operatorul de înmagazinare a obţinut licenţa de operare a sistemului de înmagazinare subterană, dar care nu fac obiectul contractelor prevăzute la art. 12 alin. (2) lit. b), nu sunt recunoscute rata rentabilităţii şi cheltuieli cu amortizarea. 3.2. Costurile de capital ART. 10 (1) Costurile de capital (CAPEX) aferente activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale includ costurile legate de capitalul investit în imobilizări corporale şi necorporale recepţionate, puse în funcţiune sau date în folosinţă, conform prevederilor legale în vigoare, şi înregistrate în contabilitatea financiară. (2) Sunt asimilate capitalului investit şi următoarele: a) concesiunile primite care se reflectă ca imobilizări corporale/necorporale atunci când contractul de concesiune stabileşte o durată şi o valoare determinate pentru concesiune; amortizarea concesiunii urmează a fi înregistrată pe durata de folosire a acesteia, stabilită potrivit prevederilor contractului de concesiune; b) capitalul de lucru stabilit pentru fiecare an al perioadei de reglementare. (3) ANRE poate lua în considerare investiţiile planificate a se realiza în anul perioadei de reglementare pentru care se stabilesc venitul reglementat total, respectiv venitul total, pe baza planului de investiţii şi de dezvoltare a sistemului de înmagazinare subterană, avizat de ANRE. (4) Titularul de licenţă trebuie să demonstreze că investiţiile menţionate la alin. (3) sunt strategice şi vor contribui în mod substanţial la creşterea siguranţei sistemului de înmagazinare subterană a gazelor naturale sau la dezvoltarea pieţei interne sau a pieţei unice europene de gaze naturale. ART. 11 În conformitate cu obiectul prezentei metodologii, nu sunt recunoscute costuri de capital şi rata rentabilităţii (CAPEX) aferente activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale pentru: a) imobilizările corporale/necorporale din fonduri şi împrumuturi nerambursabile, din ajutoare primite de la stat sau de la altă entitate, din plusuri de inventar, precum şi alte asemenea cheltuieli de capital din alte surse nerambursabile; b) valoarea, respectiv parte a acesteia, aferentă imobilizărilor corporale/necorporale pentru care societatea încasează chirie, terenurile preluate prin contracte de concesiune care prevăd plata unei redevenţe/chirii, şi nu o valoare amortizabilă, precum şi orice valoare care la fundamentarea/ajustarea venitului total a fost inclusă în OPEX, dar în contabilitate a fost înregistrată ca imobilizare corporală/necorporală; c) avansurile, imobilizările corporale şi necorporale în curs; d) imobilizările financiare; e) valoarea reglementată neamortizată a imobilizărilor corporale şi necorporale casate sau cedate terţilor ori către activităţile nereglementate ale titularului de licenţă, calculată conform regulilor ANRE; f) provizioanele de orice natură; g) bunurile aparţinând domeniului public/privat al statului sau autorităţilor locale, unor terţe persoane fizice şi/sau juridice, dacă pentru acestea nu există temeiuri legale, acorduri şi/sau contracte pentru concesionarea, închirierea ori preluarea în exploatare a capacităţilor; h) imobilizările corporale şi necorporale realizate şi finanţate din sumele datorate statului român, persoanelor fizice şi/sau juridice sub formă de dividende la care aceştia renunţă; i) imobilizările corporale şi necorporale realizate pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale ca urmare a unor pagube constatate; j) cheltuielile efectuate pe parcursul realizării unei imobilizări corporale/necorporale, recepţionată, pusă în funcţiune sau dată în folosinţă, care nu au fost incluse de titularul de licenţă în valoarea iniţială de recepţie a imobilizării, recunoscută în baza de active reglementate; aceste cheltuieli, precum şi cele efectuate ulterior în legătură cu realizarea imobilizării se consideră costuri OPEX sau costuri preluate direct, după caz. 3.3. Costurile preluate direct ART. 12 (1) Costurile preluate direct reprezintă cheltuieli de exploatare deductibile fiscal în limita prevederilor legale în vigoare, ce nu pot fi controlate de conducerea titularului de licenţă şi asupra cărora aceasta nu poate acţiona direct pentru creşterea eficienţei activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale, recunoscute de ANRE într-un an al perioadei de reglementare, după cum urmează: a) cheltuieli cu redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii aferente acordurilor comerciale încheiate cu instituţiile publice ale administraţiei de stat centrale sau locale; b) cheltuieli cu taxe, impozite, contribuţii la fonduri speciale, altele asemenea, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare; c) cheltuieli cu alte taxe stabilite de instituţiile publice ale administraţiei de stat; d) cheltuieli cu contribuţii la fondul de sănătate, la fonduri speciale, altele de aceeaşi natură, aferente fondului de salarii, conform reglementărilor legale în vigoare; e) dobânzile care nu au fost capitalizate conform prevederilor legale, aferente creditelor pentru finanţarea imobilizărilor corporale şi necorporale recepţionate, puse în funcţiune sau date în folosinţă, precum şi diferenţele de curs valutar aferente acestor credite. (2) De asemenea, sunt considerate costuri preluate direct şi următoarele: a) sumele neîncasate de titularul de licenţă aferente activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale, reprezentând creanţe comerciale care nu au putut fi recuperate din cauza falimentului clientului, în baza unei decizii judecătoreşti rămase definitivă, creanţe care provin din obligaţia titularului de licenţă de a nu întrerupe prestarea serviciului către un client aflat în procedură de insolvenţă, respectiv aflat în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, conform prevederilor legale în vigoare; b) chiriile prevăzute în contractele de închiriere a obiectivelor sistemului de înmagazinare, cu condiţia ca valoarea chiriei anuale să nu depăşească nivelul valorii cumulate dintre: (i) amortizarea fiscală lunară, conform evidenţelor locatorului; (ii) rata reglementată a rentabilităţii, recunoscută de ANRE pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale şi determinată pentru o lună calendaristică, aplicată asupra valorii nete fiscale lunare de la începutul lunii a imobilizărilor corporale şi necorporale închiriate, obiective ale sistemului de înmagazinare; (iii) cheltuieli cu taxe şi impozite stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, generate de dreptul de proprietate asupra imobilizărilor corporale şi necorporale închiriate, obiective ale sistemului de înmagazinare. ART. 13 În conformitate cu obiectul prezentei metodologii, nu sunt recunoscute drept costuri preluate direct (CPD) aferente activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale: a) cheltuielile aferente materialelor, obiectelor de inventar şi imobilizărilor corporale şi necorporale realizate în regie proprie sau aflate în curs de execuţie; b) cheltuielile de exploatare de natura costurilor preluate direct aferente bunurilor pentru care societatea încasează chirie; c) orice cheltuieli de natura costurilor preluate direct generate de alte activităţi, inclusiv activităţile conexe; d) orice cheltuieli de judecată şi alte cheltuieli asociate; e) orice cheltuieli de natura costurilor preluate direct realizate pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale ca urmare a unor pagube constatate. SECŢIUNEA a 4-a Determinarea venitului total şi a venitului reglementat pentru fiecare an al perioadei de reglementare 4.1. Determinarea venitului total ART. 14 (1) Pentru primul an al perioadei de reglementare, venitul total se stabileşte pe baza venitului reglementat şi a costurilor preluate direct, fundamentate de fiecare titular de licenţă conform prevederilor prezentei metodologii, precum şi pe baza elementelor de ajustare corespunzătoare veniturilor totale din anii precedenţi, după caz. (2) Pentru operatorii economici nou-licenţiaţi, venitul total aferent primului an de desfăşurare a activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale nu include elemente de ajustare. (3) Pentru următorii ani ai perioadei de reglementare, venitul total se determină pe baza venitului reglementat stabilit în anul anterior, a costurilor preluate direct considerate realizate în anul precedent, precum şi pe baza elementelor de ajustare a venitului total. (4) Formula de determinare a venitului total pentru fiecare an al perioadei de reglementare este următoarea:
VT(i) = VR(i) + CPD(i) + Delta CPD(i) * (1 + RTS) + Delta VT(i) * (1 + RI(i))- DV(i) +
Delta CT(i) * (1 + RI(i)) + (Delta INV(i) + Delta RI(VR)(i)) * (1 + RI(i)) + Delta VA(i),
unde: VT(i) - venitul total stabilit în anul (i) al perioadei de reglementare; VR(i) - venitul reglementat ajustat în anul (i) al perioadei de reglementare, cu excepţia primului an când este stabilit pe baza costurilor fundamentate şi recunoscute, aflate sub controlul managementului titularului de licenţă; CPD(i) - costurile preluate direct în anul (i), stabilite la nivelul celor considerate realizate în anul precedent (i-1), cu excepţia primului an când sunt stabilite pe baza costurilor fundamentate de către titularul de licenţă şi recunoscute de ANRE; DV(i) - componenta de redistribuire a sporului de eficienţă economică în anul (i) al perioadei de reglementare de la titularul de licenţă la clienţi, stabilită conform prevederilor prezentei metodologii; Delta VT(i) - componenta de corecţie a venitului total pentru anii precedenţi; RI(i) - rata inflaţiei pentru anul (i) al perioadei de reglementare; RTS - rata dobânzii titlurilor de stat, în termeni reali, cu scadenţă la un an, la prima emisiune a acestora, valabilă în anul pentru care se face regularizarea/determinarea elementului de venit. În cazul în care nu au fost emise titluri de stat cu scadenţă la un an, la determinarea venitului total/reglementat se va utiliza valoarea ultimei rate a dobânzii titlurilor de stat, în termeni reali, cu scadenţă la un an, emise anterior anului pentru care se face regularizarea elementului de venit; Delta CPD(i) - componenta de corecţie a costurilor preluate direct pentru anii precedenţi; Delta CT(i) - componenta de corecţie a consumului tehnologic pentru anii precedenţi; Delta INV(i) - componenta de corecţie pentru capitalul investit în anii precedenţi; Delta RI(VR)(i) - componenta de corecţie a elementelor de venit reglementat OPEX şi CAPEX cu diferenţa Delta RI(i) aferentă anilor din perioada anterioară; Delta VA(i) - valoarea permisă a se recupera în anul (i) din valoarea, aprobată de către Comitetul de reglementare al ANRE, determinată conform prevederilor legale în vigoare prin compensarea veniturilor nerealizate recunoscute de ANRE pentru cea de-a doua perioadă de reglementare cu valoarea cumulată a sporurilor de eficienţă obţinute din desfăşurarea activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale determinate pentru fiecare an al celei de-a doua perioade de reglementare. (5) Componentele venitului total, de corecţie şi redistribuire, nu au caracter permanent. 4.2. Determinarea venitului reglementat ART. 15 (1) Venitul reglementat se fundamentează în primul an, se ajustează în următorii ani ai perioadei de reglementare şi are următoarea formulă de determinare:
VR(i) = OPEX(i) + CAPEX(i),
unde: VR(i) - venitul reglementat pentru anul (i) pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale; OPEX(i) - costurile operaţionale în anul (i); CAPEX(i) - costurile de capital şi rentabilitatea acestuia care se recuperează prin venitul reglementat permis într-un an al perioadei de reglementare. (2) Costurile operaţionale (OPEX) se determină astfel: a) pentru primul an al perioadei de reglementare, costurile operaţionale sunt cele fundamentate de titularul de licenţă şi recunoscute de ANRE, la care se adaugă costurile neprevăzute din anii precedenţi şi a căror recuperare a fost stabilită a se realiza într-un an sau mai mulţi ani; b) pentru următorii ani ai perioadei de reglementare, costurile operaţionale se ajustează după următoarea formulă generală:
OPEX(i) = [OPEX(i-1) - CT(i-1)] * [1 + RI(i) - X(i)] + Delta RI(OPEX)(i) * (1+RI(i)) + CT(i) + CN(i) * (1 + RTS),
unde: OPEX(i-1) - costurile operaţionale aferente anului (i-1) la care se adaugă costurile neprevăzute cu caracter permanent solicitate şi recunoscute în anul (i-1), dar care nu includ valoarea aferentă ROR cu care au fost ajustate în anul (i-1). Aceste costuri nu includ costurile neprevăzute care nu au un caracter permanent, permise în anul (i-1); RI(i) - rata inflaţiei pentru anul (i) al perioadei de reglementare; RTS - rata dobânzii titlurilor de stat, în termeni reali, cu scadenţă la un an, la prima emisiune a acestora, valabilă în anul pentru care se face regularizarea/determinarea elementului de venit. În cazul în care nu au fost emise titluri de stat cu scadenţă la un an, la determinarea venitului total/reglementat se va utiliza valoarea ultimei rate a dobânzii titlurilor de stat, în termeni reali, cu scadenţă la un an, emise anterior anului pentru care se face regularizarea elementului de venit; X(i) - rata anuală de creştere a eficienţei economice aferentă OPEX, stabilită pentru titularul de licenţă pentru desfăşurarea activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale în anul (i) al perioadei de reglementare, rată determinată în urma contractării unor servicii de consultanţă; CN(i) - costurile neprevăzute permise a se recupera în anul (i); CT(i-1) - reprezintă consumul tehnologic permis în anul (i-1); CT(i) - reprezintă valoarea consumului tehnologic aferent anului (i) determinată ca produs între cantitatea de gaze naturale aferente consumului tehnologic stabilită conform prevederilor legale în vigoare pentru anul (i-1) şi costul de achiziţie estimat pentru anul (i); Delta RI(OPEX)(i) - componenta de corecţie a OPEX cu diferenţa Delta RI(i) aferentă anilor precedenţi din perioada curentă. (3) Costurile de capital şi rentabilitatea acestuia (CAPEX) se determină astfel: a) pentru primul an al perioadei de reglementare, după următoarea formulă:
CAPEX = ROR * RAB + AR + RTS * CLP,
unde: ROR - rata reglementată a rentabilităţii capitalului investit, stabilită de ANRE pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale; RTS - rata dobânzii titlurilor de stat, în termeni reali, cu scadenţă la un an, la prima emisiune a acestora, valabilă în anul pentru care se face determinarea elementului de venit. În cazul în care nu au fost emise titluri de stat cu scadenţă la un an, la determinarea venitului total/reglementat se va utiliza valoarea ultimei rate a dobânzii titlurilor de stat, în termeni reali, cu scadenţă la un an, emise anterior anului pentru care se face regularizarea elementului de venit; RAB - baza de active reglementate, reprezentând valoarea reglementată a imobilizărilor corporale şi necorporale, la începutul perioadei de reglementare, recunoscută de ANRE pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale; AR - amortizarea reglementată aferentă imobilizărilor corporale şi necorporale din baza de active reglementate recunoscute de ANRE pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale; CLP - capital de lucru stabilit pentru primul an al perioadei de reglementare, determinat ca fiind a 12-a parte din valoarea venitului total aferent primului an de reglementare care nu include valoarea RTS * CLP; b) pentru următorii ani ai perioadei de reglementare, costurile de capital şi rentabilitatea capitalului (CAPEX) se determină astfel:
CAPEX(i) = [CAPEX(i-1) - RTS * CLP(i-1)] * [1 + RI(i)] + Delta RI(CAPEX)(i) * (1+RI(i)) + RTS * CLP(i) + Delta INV(i),
unde: CAPEX(i-1) - costurile de capital şi rentabilitatea acestuia permise a se recupera în anul (i-1); RTS - rata dobânzii titlurilor de stat, în termeni reali, cu scadenţă la un an, la prima emisiune a acestora, valabilă în anul pentru care se face regularizarea/determinarea elementului de venit. În cazul în care nu au fost emise titluri de stat cu scadenţă la un an, la determinarea venitului total/reglementat se va utiliza valoarea ultimei rate a dobânzii titlurilor de stat, în termeni reali, cu scadenţă la un an, emise anterior anului pentru care se face regularizarea elementului de venit; RI(i) - rata inflaţiei pentru anul (i) al perioadei de reglementare; CLP(i-1) - capitalul de lucru determinat pentru anul (i-1); CLP(i) - capitalul de lucru determinat pentru anul (i); Delta RI(CAPEX)(i) - componenta de corecţie a CAPEX cu diferenţa Delta RI(i) aferentă anilor precedenţi din perioada curentă; Delta INV(i) - componenta de corecţie pentru capitalul investit în anii precedenţi. 4.3. Elementele de ajustare ale venitului reglementat şi venitului total 4.3.1. Rata inflaţiei - (RI) ART. 16 Rata inflaţiei pentru un an al perioadei de reglementare se determină pe baza indicilor preţurilor de consum estimaţi de Comisia Naţională de Prognoză după următoarea formulă:
RI(i) = [RI(n)(CNP)/12] * 9 + [RI(n + 1)(CNP)/12] * 3,
unde: RI(n)(CNP) - rata inflaţiei determinată pe baza indicilor preţurilor de consum "sfârşitul anului" estimaţi de Comisia Naţională de Prognoză pentru anul calendaristic n, care se suprapune cu anul de reglementare; RI(n + 1)(CNP) - rata inflaţiei determinată pe baza indicilor preţurilor de consum "sfârşitul anului" estimaţi de Comisia Naţională de Prognoză pentru anul calendaristic n + 1, care se suprapune cu anul de reglementare. 4.3.2. Rata anuală de creştere a eficienţei activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale - (X) ART. 17 (1) Rata anuală de creştere a eficienţei activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale reflectă potenţialele economii de costuri operaţionale (OPEX), exclusiv costurile aferente consumului tehnologic, ce pot fi realizate într-un an al perioadei de reglementare pentru îmbunătăţirea performanţelor economice ale titularului de licenţă, şi se determină în funcţie de ţinta de eficienţă stabilită pentru o perioadă de reglementare. (2) Rata anuală a creşterii eficienţei activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale asigură o cedare de eficienţă economică în favoarea consumatorilor. (3) Rata anuală de creştere a eficienţei activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale se determină pentru fiecare an al perioadei de reglementare şi pentru fiecare titular de licenţă. (4) La stabilirea ratei de creştere a eficienţei economice se au în vedere următoarele: a) extrapolarea ratei de creştere a eficienţei economice obţinute pe seama productivităţii realizate pe termen lung în economie; b) analiza de tip benchmarking pentru alte companii care desfăşoară activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale în condiţii similare; c) propunerea justificată a titularului de licenţă. (5) În situaţii deosebite care intervin în desfăşurarea/dezvoltarea activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale, la ajustarea anuală a veniturilor activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale, ANRE poate modifica rata anuală de creştere a eficienţei activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale, la solicitarea motivată a titularului de licenţă. 4.3.3. Costuri neprevăzute - (CN) ART. 18 (1) Costurile neprevăzute sunt costurile operaţionale care nu au fost estimate la fundamentarea veniturilor reglementate aferente primului an al perioadei de reglementare şi sunt determinate de factori imprevizibili, precum forţa majoră, cazul fortuit sau emiterea de acte normative. (2) Solicitarea recunoaşterii costurilor neprevăzute determinate de forţa majoră va fi însoţită, cel puţin, de următoarele documente: a) documentele emise de autorităţile abilitate în conformitate cu prevederile legale în vigoare prin care se atestă evenimentul de forţă majoră; b) procesele-verbale de constatare a daunelor înregistrate în obiectivul respectiv, emise de autorităţile locale pe raza cărora s-au înregistrat evenimentele de forţă majoră; c) documente legale din care să rezulte valoarea lucrării de reparaţie efectiv realizată. (3) Nu se consideră costuri neprevăzute: a) lucrările de investiţii realizate în urma unor evenimente imprevizibile, care vor fi raportate distinct în anexa privind baza de active reglementate şi amortizarea aferentă, cu respectarea reglementărilor în vigoare; b) impozite, taxe şi alte asemenea costuri de natura celor preluate direct rezultate în urma unor evenimente imprevizibile; acestea vor fi raportate în situaţia anuală a costurilor preluate direct în vederea ajustării venitului total. (4) În situaţia în care costurile neprevăzute induc creşteri semnificative în nivelul veniturilor totale, ANRE poate decide eşalonarea recuperării lor pe mai mult de un an, iar valorile eşalonate se actualizează cu rata inflaţiei corespunzătoare perioadei în care se realizează recuperarea. 4.3.4. Rata reglementată a rentabilităţii capitalului investit - (ROR) ART. 19 Rata reglementată a rentabilităţii capitalului (ROR) se determină pentru o perioadă de reglementare. ART. 20 (1) Rata reglementată a rentabilităţii (ROR) este stabilită în termeni reali, înainte de impozitul pe profit. Calculul acesteia porneşte de la costul mediu ponderat al capitalului (WACC), determinat în termeni nominali, după impozitul pe profit. (2) Formula utilizată de ANRE prin care WACC, calculat în termeni nominali, după impozitul pe profit, este transformat în ROR, stabilit în termeni reali, înainte de impozitare, asigură recuperarea integrală a capitalului investit. (3) Transformarea WACC nominal după impozitare în ROR real înainte de impozitare se face cu următoarea formulă:
1 + WACC
───────── - 1
1 + pi
RoR = ──────────────,
(1 - T)
unde: ROR - reprezintă rata reglementată a rentabilităţii costurilor de capital; WACC - reprezintă costul mediu ponderat al capitalului, determinat în termeni nominali, după impozitare, calculat pe baza formulei prevăzute la art. 21; pi - reprezintă rata medie a inflaţiei în perioada de reglementare; T - reprezintă rata impozitului pe profit în perioada de reglementare. ART. 21 Formula de calcul al costului mediu ponderat al capitalului (WACC) este următoarea:
D D
WACC = ────── * C(d) * (1 - TP) + (1 - ───────) * C(cp),
CP + D CP + D
unde: D/(CP+D) - reprezintă ponderea estimată a datoriilor în structura financiară; D - reprezintă datoriile purtătoare de dobânzi, majorări de întârziere, penalităţi sau altele asemenea, la valoarea de piaţă; CP - reprezintă capitalul propriu, estimat la valoarea de piaţă; C(d) - reprezintă costul datoriilor, estimat în termeni nominali, înainte de impozitare; C(cp) - reprezintă costul capitalului propriu, estimat în termeni nominali, după impozitare; TP - reprezintă rata estimată a impozitului pe profit pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale. ART. 22 WACC reflectă costul capitalului pentru un operator de referinţă care desfăşoară exclusiv activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale în condiţiile de piaţă şi de reglementare existente în România. ART. 23 (1) Estimarea structurii financiare a operatorului de referinţă are în vedere structura financiară a companiilor existente pe piaţa gazelor naturale care desfăşoară activităţi similare şi optimizarea acestei structuri pentru a reduce costurile de capital. (2) La estimarea structurii financiare a operatorului de referinţă sunt analizate structuri financiare ale unor companii străine, utilizate drept comparatori, care îndeplinesc următoarele condiţii: a) sunt cotate public; b) au activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale ca activitate principală; c) funcţionează într-un sistem de reglementare asemănător celui românesc. ART. 24 (1) Costul datoriei pentru perioada de reglementare, estimat în termeni nominali, înainte de impozitare, reflectă câştigurile generate de investiţiile în activele fără risc şi primele de risc specifice activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale, observate la comparatori. Pentru calculul costului datoriei sunt considerate active fără risc obligaţiunile emise de statul român pe pieţele de capital. (2) Costul capitalului propriu pentru perioada de reglementare, estimat în termeni nominali, după impozitare, se determină utilizându-se modelul de calcul al rentabilităţii unui activ pe piaţa de capital. Costul capitalului propriu reflectă câştigurile generate de investiţiile în activele fără risc, tranzacţionate pe pieţele de capital, precum şi primele de risc specifice pieţei româneşti. ART. 25 Formulele de calcul şi de echivalare, precum şi elementele utilizate în stabilirea WACC, determinate în urma contractării unor servicii de consultanţă, se fac publice de către ANRE cu cel puţin 120 de zile înaintea fiecărei perioade de reglementare. 4.3.5. Componenta de corecţie pentru CAPEX - (Delta INV) ART. 26 Componenta de corecţie a costurilor de capital şi a rentabilităţii acestuia se determină astfel:
Delta INV(i) = INVI(i-1) * RI(i) + INVI(i-1) * ROR + INVIS(i-1) * SINV + AR(i-1) - INVE(i-1),
unde: INVI(i-1) - valoarea reglementată recunoscută de ANRE pentru anul (i-1) a imobilizărilor corporale şi necorporale recepţionate, puse în funcţiune sau date în folosinţă, după caz, în anul (i-1), precum şi valoarea imobilizărilor corporale şi necorporale recepţionate, puse în funcţiune sau date în folosinţă în anii precedenţi şi care nu au fost înaintate ANRE spre recunoaştere; INVIS(i-1) - valoarea reglementată recunoscută de ANRE pentru anul (i-1) a imobilizărilor corporale şi necorporale recepţionate, puse în funcţiune sau date în folosinţă, după caz, în anul (i-1), precum şi valoarea imobilizărilor corporale şi necorporale recepţionate, puse în funcţiune sau date în folosinţă în anii precedenţi şi care nu au fost înaintate ANRE spre recunoaştere, pentru care se acordă stimulentul conform prevederilor legale în vigoare; SINV - reprezintă valoarea stimulentului acordat imobilizărilor corporale şi necorporale conform prevederilor legale în vigoare; INVE(i-1) reprezintă: a) pentru activele reglementate existente în RAB la începutul perioadei de reglementare şi scoase din funcţiune pe parcursul perioadei, reprezintă valoarea ROR * RAB şi, dacă este cazul, valoarea rezultată prin aplicarea stimulentului (SINV) la imobilizările corporale şi necorporale, conform prevederilor legale în vigoare, existente în RAB la începutul perioadei de reglementare, precum şi valoarea amortizării corespunzătoare primului an al perioadei de reglementare, actualizate cu aceleaşi elemente cu care au fost ajustate până la anul (i); b) pentru activele reglementate ieşite din cele intrate pe parcursul perioadei curente de reglementare, reprezintă valoarea rezultată prin aplicarea ROR la activele reglementate scoase din funcţiune pe parcursul perioadei şi, dacă este cazul, valoarea rezultată prin aplicarea stimulentului (SINV) la imobilizările corporale şi necorporale, conform prevederilor legale în vigoare, precum şi valoarea amortizării corespunzătoare primului an de recunoaştere în venitul total, actualizate cu aceleaşi elemente cu care au fost ajustate până la anul (i); ROR - rata reglementată a rentabilităţii capitalului investit, stabilită pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale; AR(i-1) - amortizarea reglementată aferentă imobilizărilor corporale şi necorporale recepţionate, puse în funcţiune sau date în folosinţă în anul (i-1), recunoscute de ANRE pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale, precum şi amortizarea reglementată aferentă imobilizărilor corporale şi necorporale recepţionate, puse în funcţiune sau date în folosinţă în anii precedenţi şi care nu au fost înaintate ANRE spre recunoaştere, determinată astfel:
INVI(i-1)
AR(i-1) = ──────────,
n
unde: n - durata reglementată de amortizare a imobilizărilor corporale şi necorporale recepţionate, puse în funcţiune sau date în folosinţă, după caz, exprimată în ani. 4.3.6. Componenta de corecţie pentru CPD - (Delta CPD) ART. 27 Componenta de corecţie pentru CPD reprezintă diferenţa dintre costurile preluate direct, efectiv realizate în anii precedenţi, şi costurile preluate direct considerate realizate şi incluse în venitul total anual permis în aceiaşi ani precedenţi. 4.3.7. Componenta de corecţie a venitului total - (Delta VT) ART. 28 (1) Componenta de corecţie a venitului total reprezintă diferenţa dintre venitul total anual efectiv realizat în anii precedenţi şi venitul total anual permis în aceiaşi ani precedenţi. (2) În situaţia în care componenta de corecţie induce o modificare semnificativă în nivelul veniturilor totale, ANRE poate decide eşalonarea recuperării/cedării diferenţei pe mai mult de un an, iar actualizarea se va efectua cu rata inflaţiei corespunzătoare perioadei în care se realizează recuperarea/cedarea. 4.3.8. Componenta de redistribuire a sporului de eficienţă - (DV) ART. 29 (1) Sporul de eficienţă economică al activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale reflectă creşterea de eficienţă economică realizată peste rata anuală de creştere a eficienţei economice stabilită de ANRE. (2) În cadrul perioadei de reglementare, sporul de eficienţă economică se determină anual de către fiecare titular de licenţă. (3) Sporul de eficienţă economică al activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale reprezintă diferenţa pozitivă dintre nivelul costurilor operaţionale aflate sub controlul titularului de licenţă, permis de ANRE în respectivul an al perioadei de reglementare, şi nivelul costurilor operaţionale efectiv realizat de titularul de licenţă în acelaşi an. (4) La determinarea sporului de eficienţă nu sunt luate în considerare costurile aferente consumului tehnologic. (5) La determinarea sporului de eficienţă, în ceea ce priveşte costurile neprevăzute realizate de către titularul de licenţă, vor fi luate în considerare numai cele cu caracter permanent, iar acestea vor fi luate în calcul în anul în care vor fi incluse în OPEX permis, respectiv în venitul total permis de ANRE. (6) Titularul de licenţă este obligat să înainteze ANRE anual situaţia determinării sporului de eficienţă odată cu situaţiile ECR solicitate la art. 53 alin. (1). ART. 30 (1) Sporul anual de eficienţă economică va fi păstrat de titularul de licenţă pentru o perioadă de 5 ani, începând cu anul în care a fost obţinut. După această perioadă, sporul va fi cedat clienţilor. (2) În cazul în care cedarea sporului de eficienţă către clienţi ar perturba desfăşurarea şi/sau dezvoltarea economică a activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale, titularul de licenţă poate solicita cedarea graduală a acestuia pe o perioadă convenită cu ANRE. (3) Sporul de eficienţă economică cedat gradual conform alin. (2) se va actualiza cu rata inflaţiei corespunzătoare perioadei în care se realizează cedarea. 4.3.9. Componenta de corecţie a consumului tehnologic - (Delta CT) ART. 31 Componenta de corecţie a consumului tehnologic reprezintă diferenţa dintre valoarea consumului tehnologic anual efectiv realizat în anii precedenţi determinată ca produs între cantitatea de gaze naturale aferente consumului tehnologic stabilită conform prevederilor legale în vigoare şi costul de achiziţie realizat de titularul de licenţă şi valoarea consumului tehnologic anual inclus în venitul total anual permis în aceiaşi ani precedenţi. 4.3.10. Componenta de corecţie a ratei de inflaţie - (Delta RI) ART. 32 Componenta de corecţie a inflaţiei reprezintă diferenţa dintre rata inflaţiei realizată anual în anii precedenţi, determinată pe baza indicilor preţurilor de consum, în perioada de interes martie-martie din 2 ani consecutivi, puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Statistică, şi rata inflaţiei utilizată la stabilirea venitului total anual permis în aceiaşi ani precedenţi, determinată conform prevederilor art. 16. ART. 33 Elementele de ajustare, recunoscute iniţial la determinarea venitului total şi a venitului reglementat, se corectează, la 2 ani, pe baza datelor închise ale anilor financiari, cu respectarea procedurii de fundamentare/ajustare şi aprobare a venitului reglementat, a venitului total şi a tarifelor de înmagazinare subterană din prezenta metodologie. SECŢIUNEA a 5-a Alocarea venitului total în componenta fixă şi componenta volumetrică ART. 34 (1) Pentru determinarea tarifelor de înmagazinare subterană, respectiv a tarifelor de rezervare de capacitate şi a tarifelor volumetrice de injecţie/extracţie subterană a gazelor naturale, denumite în continuare tarif de injecţie şi tarif de extracţie, venitul total se alocă în componenta fixă şi componenta volumetrică. (2) Componenta fixă cuprinde costurile fixe şi următoarele elemente de ajustare ale venitului total: a) componenta de redistribuire a sporului de eficienţă economică - DV; b) componenta de corecţie a venitului total - Delta VT; c) componenta de corecţie pentru costurile preluate direct - Delta CPD; d) valoarea permisă a se recupera din valoarea determinată prin compensarea veniturilor nerealizate recunoscute de ANRE pentru cea de-a doua perioadă de reglementare cu valoarea cumulată a sporurilor de eficienţă obţinute din desfăşurarea activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale determinate pentru fiecare an al celei de-a doua perioade de reglementare - Delta VA; e) componentele de corecţie de tip Delta RI. (3) Componenta volumetrică cuprinde costurile variabile, inclusiv componenta de corecţie a consumului tehnologic - Delta CT. (4) Având în vedere impactul generat de aplicarea prezentei metodologii asupra clienţilor finali, la stabilirea tarifului de rezervare de capacitate şi a celui volumetric ANRE poate reconsidera propunerea titularului de licenţă de alocare a venitului total în componentă fixă şi componentă volumetrică. SECŢIUNEA a 6-a Alocarea costurilor în fixe şi variabile ART. 35 Costurile totale luate în calcul la stabilirea venitului total aferent activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale se alocă în costuri fixe şi costuri variabile. ART. 36 Costurile fixe reflectă cheltuieli legate de capacitatea de înmagazinare subterană, care nu depind de cantităţile de gaze naturale înmagazinate subteran, şi acoperă amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale ale sistemului de înmagazinare subterană, cheltuieli legate direct de exploatarea, continuitatea în funcţionare şi menţinerea securităţii şi eficienţei în operare a sistemului de înmagazinare subterană, precum şi cheltuieli generale legate de administrarea acestuia. ART. 37 Costurile variabile reflectă cheltuieli legate de utilizarea şi exploatarea sistemului de înmagazinare subterană care depind de cantităţile injectate/extrase din depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale. ART. 38 Modul de alocare în costuri fixe şi costuri variabile, precum şi alocarea costurilor variabile pe cele două activităţi de injecţie şi de extracţie a gazelor naturale din depozitele de înmagazinare subterană se realizează şi se justifică de către titularul de licenţă. CAP. III Sistemul de tarife de înmagazinare subterană SECŢIUNEA 1 Principii generale ART. 39 Sistemul de tarife de înmagazinare subterană, aferent activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale, cuprinde, pe de o parte, un set de tarife stabilite pentru rezervarea de capacitate în depozitele de înmagazinare subterană exploatate şi utilizate de titularul de licenţă şi, pe de altă parte, tarifele volumetrice pentru activităţile de injecţie şi extracţie a gazelor naturale din depozitele de înmagazinare subterană. ART. 40 Tariful de înmagazinare subterană pentru rezervarea de capacitate, denumit în continuare tarif de rezervare, cuantifică costurile fixe legate de exploatarea, utilizarea şi dezvoltarea capacităţii sistemului de înmagazinare şi se stabileşte pe MWh pentru un ciclu anual de înmagazinare subterană cuprins în perioada 1 aprilie-31 martie. ART. 41 Tarifele volumetrice pentru injecţia şi extracţia gazelor naturale în/din depozitele de înmagazinare subterană, denumite în continuare tarif de injecţie şi, respectiv, tarif de extracţie, reprezintă tarifele pentru utilizarea sistemului de înmagazinare subterană, se stabilesc pe MWh injectat, respectiv extras din depozitul de înmagazinare subterană a gazelor naturale şi cuantifică costurile variabile generate de utilizarea sistemului de înmagazinare subterană, avându-se în vedere fluxurile fizice de gaze naturale din sistemul de înmagazinare subterană. ART. 42 Tipurile de servicii pentru prestarea activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale, pentru care se stabilesc tarife de înmagazinare subterană, sunt: a) servicii ferme de înmagazinare subterană a gazelor naturale, contractate pentru un ciclu anual de înmagazinare subterană cuprins în perioada 1 aprilie-31 martie; b) servicii ferme de înmagazinare subterană a gazelor naturale, contractate pentru o perioadă mai mică decât un ciclu anual de înmagazinare subterană cuprins în perioada 1 aprilie-31 martie, ce se încadrează într-un ciclu anual de înmagazinare subterană. SECŢIUNEA a 2-a Stabilirea tarifelor de înmagazinare subterană 2.1. Datele generale necesare în procesul de calcul al tarifelor de înmagazinare subterană ART. 43 (1) Datele generale necesare în procesul de calcul al tarifelor de înmagazinare subterană sunt următoarele: a) alocarea costurilor totale, care au stat la baza determinării venitului total propus de titularul de licenţă, în costuri fixe şi variabile; b) alocarea venitului total propus de titularul de licenţă şi a elementelor de structură a acestuia, respectiv OPEX, CAPEX şi CPD, în componenta fixă şi în componenta volumetrică, iar componenta volumetrică defalcată pe fiecare dintre activităţile de injecţie şi extracţie a gazelor naturale din depozitele de înmagazinare subterană; c) capacităţile rezervate, cantităţile injectate şi extrase de gaze naturale aferente anului gazier anterior celui pentru care se stabilesc tarifele de înmagazinare subterană, inclusiv cele estimate pentru lunile care nu au fost închise ale aceluiaşi an; d) capacitatea estimată a fi rezervată în anul gazier pentru care se stabilesc tarifele de înmagazinare subterană, precum şi cantităţile de gaze naturale estimate a fi injectate şi extrase. (2) Pentru datele estimate vor fi prezentate justificări privind premisele considerate şi metodele utilizate la determinarea acestora. 2.2. Stabilirea tarifului de rezervare pentru servicii ferme de înmagazinare subterană ART. 44 Se determină tariful de rezervare aferent serviciilor ferme de înmagazinare, pentru un ciclu anual de înmagazinare subterană cuprins în perioada 1 aprilie-31 martie, exprimat în lei/MWh, după următoarea formulă:
CF
TC = ────────────── lei/MWh/ciclu anual de înmagazinare subterană,
CRE
unde: TC - reprezintă tariful de rezervare pentru servicii ferme de înmagazinare subterană, pentru un ciclu anual de înmagazinare subterană cuprins în perioada 1 aprilie-31 martie, exprimat în lei/MWh; CF - reprezintă valoarea corespunzătoare componentei fixe din venitul total; CRE - reprezintă capacitatea estimată a fi rezervată într-un ciclu anual de înmagazinare subterană cuprins în perioada 1 aprilie - 31 martie pentru care se stabilesc tarifele de înmagazinare subterană. ART. 45 Tariful de rezervare de capacitate pentru serviciile ferme prevăzute la art. 42 lit. b) se determină pe baza tarifului de rezervare pentru servicii ferme prevăzute la art. 44, după următoarea formulă:
TC
TC(n) = ─────────────────── lei/MWh/zi,
n(ctr)
unde: TC - reprezintă tariful de rezervare pentru servicii ferme de înmagazinare subterană, pentru un ciclu anual de înmagazinare subterană cuprins în perioada 1 aprilie-31 martie, exprimat în lei/MWh; n(ctr) - numărul de zile calendaristice dintre data de intrare în vigoare a contractului de înmagazinare subterană şi data de finalizare a acestuia. 2.3. Stabilirea tarifelor de injecţie şi de extracţie ART. 46 Tariful de injecţie a gazelor naturale în depozitele de înmagazinare subterană se determină după următoarea formulă:
CVi
TI = -----------, lei/MWh,
QIe
unde: TI - reprezintă tariful de injecţie exprimat în lei/MWh; CVi - reprezintă valoarea corespunzătoare componentei volumetrice alocată din venitul total activităţii de injecţie; QIe - reprezintă cantitatea estimată a fi injectată în depozitele de înmagazinare subterană în perioada pentru care se stabilesc tarifele de înmagazinare subterană. ART. 47 Tariful de extracţie a gazelor naturale din depozitele de înmagazinare subterană se determină după următoarea formulă:
CVe
TE = -----------, lei/MWh,
QEe
unde: TE - reprezintă tariful de extracţie exprimat în lei/MWh. CVe - reprezintă valoarea corespunzătoare componentei volumetrice alocată din venitul total activităţii de extracţie; QEe - reprezintă cantitatea estimată a fi extrasă din depozitele de înmagazinare subterană în perioada pentru care se stabilesc tarifele de înmagazinare subterană. CAP. IV Alocarea costurilor între activităţile reglementate/nereglementate şi justificarea acestora ART. 48 Alocarea costurilor între activităţile reglementate, precum şi între acestea şi activităţile nereglementate în/din afara sectorului se realizează conform prevederilor legale în vigoare şi are la bază următoarele principii: a) cauzalitatea - costurile sunt atribuite în concordanţă cu activitatea care le determină; b) obiectivitatea - costurile sunt atribuite pe baze obiective, fără a se urmări un interes ori obţinerea unui beneficiu nemeritat; c) transparenţa - regulile prin care costurile sunt atribuite pe activităţi sunt transparente şi permit identificarea costurilor atribuite fiecărei activităţi; d) continuitatea - regulile prin care costurile sunt atribuite pe activităţi sunt aplicate constant în timp; regulile pot fi modificate numai în situaţiile în care această modificare este absolut necesară şi justificată. ART. 49 (1) Pentru costurile necesare desfăşurării activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale, în vederea recunoaşterii în tarifele de înmagazinare subterană, titularul de licenţă are obligaţia să justifice că acestea sunt prudente. (2) Se consideră costuri prudente acele costuri care se demonstrează a fi necesare, oportune, eficiente şi care reflectă condiţiile pieţei, respectiv: a) necesar - nevoia obiectivă a titularului de licenţă de a realiza un cost în vederea asigurării exploatării, dezvoltării şi utilizării în siguranţă a sistemului de înmagazinare subterană a gazelor naturale; b) oportun - amânarea costului este de natură a produce prejudicii titularului de licenţă şi/sau clientului; c) eficient - realizarea costului este de natură a aduce beneficii viitoare titularului de licenţă şi clientului; d) condiţiile pieţei - costul realizat de către titularul de licenţă raportat la cele mai bune condiţii ale pieţei, existente la data realizării şi în conformitate cu legislaţia în materie. (3) ANRE are dreptul să refuze motivat recunoaşterea unor costuri sau părţi din acestea care nu au fost efectuate într-o manieră prudentă, având în vedere justificările prezentate de titularul de licenţă privind condiţiile şi informaţiile existente la data când acestea au fost efectuate. CAP. V Evidenţele contabile reglementate SECŢIUNEA 1 Reguli generale ART. 50 Titularii de licenţă de operare a sistemului de înmagazinare subterană sunt obligaţi să organizeze şi să conducă evidenţe ale veniturilor, costurilor şi imobilizărilor corporale şi necorporale pentru fiecare dintre activităţile reglementate pe care le desfăşoară, denumite în continuare evidenţe contabile reglementate - ECR, în conformitate cu principiile şi regulile stabilite de ANRE. ART. 51 (1) ECR, organizate şi conduse conform principiilor şi regulilor stabilite de ANRE, sunt distincte de evidenţele contabile statutare organizate şi conduse conform reglementărilor legale în vigoare în domeniu şi sunt utilizate exclusiv de către titularii de licenţă şi ANRE. (2) În cazul în care regulile şi principiile stabilite de ANRE pentru organizarea şi conducerea ECR nu conţin prevederi specifice, se aplică prevederile reglementărilor contabile şi fiscale în vigoare, aplicabile titularului de licenţă. ART. 52 ECR trebuie să aibă un grad de detaliere care să permită ANRE cunoaşterea exactă a veniturilor şi a elementelor de costuri pentru fiecare activitate reglementată. În cazul în care este necesar, ANRE are dreptul să ceară detalierea oricărui element cuprins în ECR. ART. 53 (1) Titularii de licenţă sunt obligaţi să înainteze ANRE anual situaţiile ECR elaborate în conformitate cu prevederile prezentei metodologii. (2) Formatele situaţiilor ECR sunt stabilite de ANRE şi se publică pe site la adresa www.anre.ro. ART. 54 La înaintarea ECR către ANRE, titularii de licenţă au obligaţia de a prezenta şi un raport de audit al situaţiilor financiare, raport întocmit de un auditor extern. ART. 55 ANRE are dreptul să ceară, pe propria cheltuială, un audit al ECR, titularul de licenţă fiind obligat să asigure auditorului ales de ANRE accesul la toate datele, evidenţele şi informaţiile necesare. Un exemplar al raportului întocmit de auditorul numit de ANRE aparţine de drept titularului de licenţă. SECŢIUNEA a 2-a Reguli privind calculul bazei de active reglementate (RAB) ART. 56 Baza de active reglementate (RAB) reflectă valoarea reglementată a capitalului investit în imobilizări corporale şi necorporale prudent efectuate, necesare desfăşurării activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale. ART. 57 Pentru titularii nou-licenţiaţi, valoarea iniţială a RAB, utilizată la determinarea venitului total şi a venitului reglementat aferente primului an al perioadei de reglementare, se determină pe baza valorii nete contabile a imobilizărilor corporale şi necorporale aferente activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale. ART. 58 (1) Valoarea RAB, utilizată la determinarea venitului total şi a venitului reglementat pentru primul an al perioadei de reglementare, se determină după următoarea formulă:
RAB(x) = RAB(x-1) + Delta RAB(x-1) - ΣAR(x-1) + ΣINV(x-1) - ΣIE(x-1),
unde: RAB(x) - valoarea RAB la începutul perioadei de reglementare (x); RAB(x-1) - valoarea RAB la începutul perioadei de reglementare (x-1); Delta RAB(x-1) - diferenţa dintre valoarea RAB recunoscută la începutul perioadei de reglementare (x-1) şi valoarea realizată efectiv a RAB la începutul perioadei de reglementare (x-1), diferenţă rezultată din închiderea anilor perioadei de reglementare (x-1); ΣAR(x-1) - amortizarea reglementată cumulată în perioada de reglementare (x-1); ΣINV(x-1) - valoarea reglementată cumulată a investiţiilor recepţionate, puse în funcţiune sau date în folosinţă în perioada de reglementare (x-1), recunoscute în venitul total; ΣIE(x-1) - valoarea reglementată rămasă cumulată aferentă imobilizărilor corporale şi necorporale scoase din funcţiune în perioada de reglementare (x-1). (2) La determinarea bazei de active reglementate se vor avea în vedere prevederile din anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta metodologie. CAP. VI Procedura de fundamentare/ajustare şi aprobare a venitului reglementat, a venitului total şi a tarifelor de înmagazinare subterană ART. 59 Venitul total, venitul reglementat şi tarifele de înmagazinare subterană se aprobă prin ordin al preşedintelui ANRE pe parcursul perioadei de reglementare, pentru fiecare titular de licenţă care desfăşoară activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale. SECŢIUNEA 1 Procedura de fundamentare şi aprobare a venitului reglementat, a venitului total şi a tarifelor de înmagazinare subterană ART. 60 (1) Titularul de licenţă care desfăşoară activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale are obligaţia transmiterii la ANRE a propunerii privind stabilirea venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare subterană aferente primului an al perioadei de reglementare şi fundamentarea acestora, cu cel puţin 120 de zile înaintea începerii perioadei de reglementare, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii. Propunerea privind stabilirea venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare subterană aferente primului an al perioadei de reglementare va avea în vedere şi elementele de ajustare ale veniturilor anilor perioadei anterioare de reglementare, după caz. (2) Fundamentarea venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare subterană stabilite pe baza venitului total, aferente primului an al perioadei de reglementare, va fi însoţită de toate datele, informaţiile şi documentele necesare pentru justificarea elementelor de fundamentare, precum şi de premisele considerate şi metodele utilizate la determinarea acestora şi se referă în principal la: a) capacităţile rezervate pe fiecare tip de serviciu de înmagazinare subterană a gazelor naturale şi cantităţile de gaze naturale injectate şi extrase în/din depozitul de înmagazinare subterană, având în vedere contractele încheiate pentru ultimul an al perioadei de reglementare; b) capacităţile rezervate pe fiecare tip de serviciu de înmagazinare subterană a gazelor naturale şi cantităţile de gaze naturale injectate şi extrase în/din depozitul de înmagazinare subterană, pentru primul an al noii perioade de reglementare, estimate având în vedere solicitările transmise de utilizatorii de reţea conform prevederilor legale în vigoare; c) datele, în format anexe ECR, pe baza cărora se fundamentează venitul total şi venitul reglementat; d) situaţia costurilor şi propunerea de alocare a acestora pe activităţi reglementate/nereglementate, iar pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale, alocarea costurilor în OPEX, CAPEX şi CPD, respectiv în fixe şi variabile; e) propunerea de alocare a venitului total pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale în componenta fixă şi în componentă volumetrică, precum şi propunerea de alocare a componentei volumetrice între activităţile de injecţie şi extracţie a gazelor naturale în/din depozitul subteran; f) propunerea privind rata anuală de creştere a eficienţei economice a activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale pentru perioada de reglementare; g) alte date sau informaţii necesare stabilirii venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare subterană, generate de aplicarea actelor normative în vigoare; h) raportul de separare contabilă a activităţilor desfăşurate de titularul de licenţă în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi structurat pe: 1. activităţi reglementate din sector, detaliat pe: (i) activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale care cuantifică activităţile şi operaţiunile desfăşurate de titularul licenţei pentru sau în legătură cu operarea, întreţinerea, reabilitarea şi modernizarea/ dezvoltarea sistemului de înmagazinare subterană; (ii) racordarea terţilor la sistemul de înmagazinare subterană; (iii) activităţi conexe celor de operare a sistemelor de înmagazinare subterană; (iv) alte activităţi reglementate din sector; 2. activităţi nereglementate din sector, din care activitatea de realizare în regie proprie a obiectivelor de investiţii aferente sistemului de înmagazinare subterană utilizat; 3. activităţi din afara sectorului. (3) Aceste elemente de fundamentare vor avea la bază atât realizările, cât şi estimările privind lunile anului anterior celui pentru care se realizează fundamentarea, precum şi estimările pentru fiecare an al noii perioade de reglementare. (4) În cazul realizării separării juridice a activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale, cu menţinerea dreptului de proprietate a operatorului economic integrat pe verticală asupra imobilizărilor corporale şi necorporale ale sistemului de înmagazinare subterană a gazelor naturale, titularul de licenţă care desfăşoară activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale are obligaţia ca în procesul de fundamentare a venitului total, venitului reglementat şi stabilirea tarifelor reglementate pentru serviciile de înmagazinare a gazelor naturale în depozite subterane să prezinte elementele de fundamentare, pe baza realizărilor anuale aferente operării sistemului de înmagazinare înregistrate de către operatorul economic integrat pe verticală într-o perioada de 5 ani anteriori celui pentru care se realizează fundamentarea, precum şi pe baza estimărilor pentru fiecare an al noii perioade de reglementare. (5) Estimările costurilor operaţionale aferente anilor perioadei de reglementare pentru care se fundamentează venitul reglementat, care au în vedere dezvoltarea activităţii, vor fi evidenţiate separat şi justificate. (6) Costurile operaţionale şi cele preluate direct estimate pentru primul an al perioadei de reglementare pot fi evaluate şi acceptate de ANRE ţinând cont şi de: a) cheltuielile realizate în anii anteriori de titularul de licenţă; b) evoluţia anuală a elementelor de cost pe noua perioadă de reglementare; c) creşterea productivităţii muncii şi a eficienţei activităţii titularului de licenţă; d) dezvoltarea activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale; e) analiza comparativă a cheltuielilor realizate în anii anteriori de către titularul de licenţă, precum şi analiza comparativă a cheltuielilor realizate în anii anteriori de către titularul de licenţă cu cele realizate de alţi titulari de licenţă pentru operarea sistemelor de înmagazinare subterană; f) evoluţia indicatorilor economico-financiari realizaţi de către titularii de licenţă în anii anteriori. (7) În situaţia în care documentaţia de fundamentare a venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare aferente primului an al perioadei de reglementare este incompletă şi/sau eronată, ANRE va solicita completarea acesteia în termen de 15 zile lucrătoare de la depunere, titularul de licenţă având obligaţia de a răspunde în termen de 10 zile lucrătoare. Termenul de 120 de zile necesar pentru analiza documentaţiei începe să curgă din momentul primirii formei finale completate. (8) Pe baza elementelor prezentate, compartimentul de specialitate va analiza şi evalua propunerea înaintată corectată şi/sau completată. (9) În perioada de analiză, în scopul corectării, clarificării sau justificării documentelor înaintate, ANRE are dreptul de a solicita orice date, informaţii şi documente, titularul de licenţă având obligaţia de a răspunde în termen de 10 zile lucrătoare. ART. 61 (1) În urma analizei propunerii şi fundamentării venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare subterană, compartimentul de specialitate din cadrul ANRE elaborează un raport privind: a) venitul total şi venitul reglementat; b) rata anuală de creştere a eficienţei economice a activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale; c) tarifele de înmagazinare subterană pentru toate tipurile de servicii prestate. (2) Raportul menţionat la alin. (1) se comunică titularului de licenţă în vederea transmiterii către ANRE a unui punct de vedere în termen de 5 zile. ART. 62 Raportul elaborat pe baza prevederilor art. 61 se înaintează de către compartimentul de specialitate spre aprobare Comitetului de reglementare, însoţit de punctul de vedere exprimat de către titularul de licenţă. ART. 63 (1) Ca urmare a aprobării de către Comitetul de reglementare a raportului, în forma propusă conform art. 62 sau cu modificări aprobate în cadrul şedinţei, preşedintele ANRE emite ordinul privind aprobarea: a) venitului reglementat şi a venitului total aferente primului an al perioadei de reglementare; b) ratei anuale de creştere a eficienţei economice a activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale; c) tarifelor de înmagazinare subterană. (2) Ordinul preşedintelui ANRE prevăzut la alin. (1) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Raportul aprobat de către Comitetul de reglementare conform art. 63 se comunică operatorului licenţiat în termen de 3 zile lucrătoare de la data şedinţei Comitetului de reglementare. ART. 64 (1) În situaţia în care raportul menţionat la art. 62 nu a fost aprobat, în termen de 3 zile lucrătoare de la data şedinţei Comitetului de reglementare şi pe baza informaţiilor puse la dispoziţie de către secretariatul acestuia, compartimentul de specialitate are obligaţia să comunice titularului de licenţă decizia Comitetului de reglementare referitoare la respingerea/amânarea raportului, însoţită de motivarea deciziei. (2) În termen de 30 de zile lucrătoare de la comunicarea de către secretariatul Comitetului de reglementare a deciziei de respingere/amânare sau de la primirea eventualelor date suplimentare solicitate operatorilor, compartimentul de specialitate va elabora un nou raport, după caz, dacă Comitetul de reglementare nu a stabilit un alt termen în interiorul acestui interval. (3) În situaţia în care emiterea ordinului preşedintelui ANRE prevăzut la art. 63 nu se realizează până la data începerii noii perioade de reglementare, tarifele reglementate aprobate pentru anul de reglementare anterior rămân în vigoare până la emiterea ordinului, diferenţele de venituri datorate acestei cauze urmând a fi regularizate. SECŢIUNEA a 2-a Procedura de ajustare şi aprobare a venitului reglementat, a venitului total şi a tarifelor de înmagazinare subterană ART. 65 (1) Titularii de licenţă care desfăşoară activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale au dreptul de a solicita ajustarea venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare subterană; în acest sens vor transmite la ANRE propunerea de ajustare cu cel puţin 90 de zile înaintea începerii anului din cadrul perioadei de reglementare, cu excepţia primului an al fiecărei perioade de reglementare, când se transmite odată cu propunerea de fundamentare a venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare subterană, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii. (2) În cazul în care există elemente de ajustare care ar diminua venitul total şi/sau venitul reglementat, titularul de licenţă are obligaţia de a solicita ajustarea venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare subterană cu toate aceste elemente de ajustare. (3) În cazul componentei de corecţie pentru capitalul investit (Delta INV), titularul de licenţă este obligat să solicite anual ajustarea venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare subterană. ART. 66 (1) Propunerea de ajustare a venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare subterană pe baza venitului total ajustat va fi însoţită de toate datele, informaţiile şi documentele necesare pentru justificarea acestei propuneri, precum şi premisele considerate şi metodele utilizate la determinarea acestora şi se referă în principal la: a) capacităţile rezervate pe fiecare tip de serviciu de înmagazinare subterană a gazelor naturale şi cantităţile de gaze naturale injectate şi extrase în/din depozitul de înmagazinare subterană, având în vedere contractele încheiate în anul perioadei de reglementare pentru care se solicită ajustarea; b) capacităţile rezervate pe fiecare tip de serviciu de înmagazinare subterană a gazelor naturale şi cantităţile de gaze naturale injectate şi extrase în/din depozitul de înmagazinare subterană, pentru anul pentru care se stabilesc tarifele de înmagazinare subterană, estimate având în vedere solicitările transmise de utilizatori conform prevederilor legale în vigoare; c) veniturile realizate din activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale în anul pentru care se solicită ajustarea; d) elementele de ajustare solicitate de titularul de licenţă alocate pe activităţi reglementate/nereglementate, iar pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale alocarea în costuri fixe şi variabile; e) propunerea de alocare a venitului total pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale în componenta fixă şi în componentă volumetrică, precum şi propunerea de alocare a componentei volumetrice între activităţile de injecţie şi extracţie a gazelor naturale în/depozitul subteran; f) propunerea justificată de modificare a ratei anuale de creştere a eficienţei economice a activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale pentru perioada de reglementare, conform art. 17 alin. (5); g) alte date sau informaţii necesare stabilirii venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare subterană, generate de aplicarea actelor normative în vigoare. (2) Datele şi elementele de ajustare se referă la: a) realizările anului închis anterior celui pentru care se face ajustarea; b) realizările şi estimările din lunile anului pentru care se face ajustarea; c) estimările pentru anul pentru care se stabilesc tarifele de înmagazinare subterană. ART. 67 (1) În cazul în care titularul de licenţă solicită elemente de ajustare a venitului reglementat şi a venitului total, care nu au fost prezentate la ajustarea venitului total, în intervalul de timp menţionat la art. 65 alin. (1), acestea vor fi avute în vedere începând cu următoarea ajustare a venitului reglementat şi a venitului total, respectiv cu următoarea stabilire a venitului reglementat şi a venitului total aferente primului an al următoarei perioade de reglementare, după caz. (2) Nu pot fi înaintate solicitări pentru ajustarea venitului reglementat şi a venitului total dacă între momentul înaintării solicitării şi momentul apariţiei sau modificării elementelor de ajustare a trecut o perioadă de peste 3 ani. (3) Elementele de ajustare solicitate conform alin. (1) nu vor fi actualizate. ART. 68 În situaţia în care documentaţia de ajustare a venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare subterană este incompletă şi/sau eronată, ANRE va solicita completarea acesteia în termen de 15 zile lucrătoare de la depunere, titularul de licenţă având obligaţia de a răspunde în termen de 10 zile lucrătoare. Perioada de 90 de zile necesară pentru analiza documentaţiei începe din momentul primirii formei finale completate. ART. 69 (1) Pe baza elementelor prezentate, compartimentul de specialitate va analiza şi va evalua propunerea înaintată corectată şi/sau completată. (2) În perioada de analiză, în scopul corectării, clarificării sau justificării documentelor înaintate, ANRE are dreptul de a solicita orice date, informaţii şi documente, titularul de licenţă având obligaţia de a răspunde în termen de 5 zile lucrătoare. Aspectele pentru care s-au solicitat date, informaţii şi documente nu vor fi luate în considerare în situaţia în care titularul de licenţă nu răspunde solicitărilor ANRE. ART. 70 (1) În urma analizei propunerii privind ajustarea venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare subterană, compartimentul de specialitate din cadrul ANRE elaborează un raport privind: a) venitul total şi venitul reglementat; b) rata anuală de creştere a eficienţei economice a activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale, dacă este cazul; c) tarifele de înmagazinare subterană. (2) Raportul menţionat la alin. (1) se comunică titularului de licenţă în vederea transmiterii către ANRE a unui punct de vedere în termen de 5 zile. ART. 71 Raportul elaborat pe baza prevederilor art. 70 se înaintează de către compartimentul de specialitate spre aprobare Comitetului de reglementare, însoţit de punctul de vedere exprimat de către titularul de licenţă. ART. 72 (1) Ca urmare a aprobării de către Comitetul de reglementare a raportului, în forma propusă conform art. 71 sau cu modificări aprobate în cadrul şedinţei, preşedintele ANRE emite ordinul privind aprobarea: a) venitului reglementat şi a venitului total; b) ratei anuale de creştere a eficienţei economice a activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale; c) tarifelor de înmagazinare subterană. (2) Ordinul preşedintelui ANRE prevăzut la alin. (1) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Raportul aprobat de către Comitetul de reglementare se comunică operatorului licenţiat în termen de 3 zile lucrătoare de la data şedinţei Comitetului de reglementare. ART. 73 (1) În situaţia în care raportul menţionat la art. 71 nu a fost aprobat, în termen de 3 zile lucrătoare de la data şedinţei Comitetului de reglementare şi pe baza informaţiilor puse la dispoziţie de către secretariatul acestuia, compartimentul de specialitate are obligaţia să comunice operatorului licenţiat decizia Comitetului de reglementare referitoare la respingerea/amânarea raportului, însoţită de motivarea deciziei. (2) În termen de 30 de zile lucrătoare de la comunicarea de către secretariatul Comitetului de reglementare a deciziei de respingere/amânare sau de la primirea eventualelor date suplimentare solicitate operatorilor, compartimentul de specialitate va elabora un nou raport, după caz, dacă Comitetul de reglementare nu a stabilit un alt termen în interiorul acestui interval. (3) În situaţia în care emiterea ordinului preşedintelui ANRE prevăzut la art. 72 nu se realizează până la data începerii noului an al perioadei de reglementare, tarifele reglementate aprobate pentru anul de reglementare anterior rămân în vigoare până la emiterea ordinului, diferenţele de venituri datorate acestei cauze urmând a fi regularizate. SECŢIUNEA a 3-a Refundamentarea şi reajustarea venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare subterană în cadrul perioadei de reglementare ART. 74 Titularul de licenţă are obligaţia de a înainta ANRE toate datele, informaţiile şi documentele necesare pentru o nouă fundamentare a venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare subterană, conform prevederilor prezentei metodologii, în următoarele cazuri: a) fuziunea prin absorbţia unui alt titular de licenţă de operare a unui sistem de înmagazinare subterană; b) divizarea, cu condiţia ca acesta să desfăşoare în continuare activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale; c) restructurarea şi/sau reorganizarea activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale sau orice altă modificare în sensul dezvoltării/modernizării activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale care generează modificarea substanţială a OPEX-lui recunoscut în venitul total. ART. 75 ANRE poate modifica tarifele de înmagazinare subterană aprobate, prin refundamentare sau reajustare a veniturilor, după caz, cu anunţarea prealabilă a titularului de licenţă, dacă se constată că: a) stabilirea tarifelor de înmagazinare subterană s-a efectuat pe baza unor informaţii eronate/false furnizate de către titularul de licenţă; b) există erori de calcul semnificative în stabilirea tarifelor de înmagazinare subterană. ART. 76 Modificarea tarifelor de înmagazinare subterană conform art. 75 implică în primul rând măsurile pentru corectarea efectelor tarifelor stabilite, respectiv corectarea informaţiilor eronate/false, recalcularea şi aprobarea noilor tarife de înmagazinare subterană ce vor fi aplicate de către titularul de licenţă în cauză. CAP. VII Dispoziţii finale ART. 77 (1) Nerespectarea termenului de depunere a propunerii de fundamentare/ajustare a venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare subterană constituie contravenţie şi se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare. (2) În situaţia în care titularul de licenţă, din motive întemeiate, nu poate prezenta la timp propunerea de fundamentare/ajustare a venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare subterană, acesta va transmite, înainte cu 15 zile de expirarea termenului de depunere a acestei propuneri, o solicitare de amânare a termenului, care să conţină justificarea netransmiterii la timp şi propunerea noului termen, în vederea aprobării de către ANRE. (3) ANRE va răspunde cu celeritate la solicitarea titularului de licenţă menţionată la alin. (2), iar în cazul aprobării acesteia se va respecta procedura de fundamentare/ajustare a venitului total, a venitului reglementat şi a tarifelor de înmagazinare subterană, prevăzută în prezenta metodologie, având în vedere noul termen de depunere. ART. 78 Duratele reglementate pentru amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale utilizate în realizarea activităţilor reglementate sunt prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta metodologie. ANEXA 1 la metodologie Duratele reglementate pentru amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale
Grupa 1 Construcţii
Subgrupa 1.1 Clădiri 50 ani
Subgrupa 1.2 Construcţii uşoare (barăci, şoproane etc.) 10 ani
Subgrupa 1.3 Conducte colectoare şi magistrale (inclusiv
instalaţiile tehnologice, dotările şi echipamentele aferente) 40 ani
Subgrupa 1.4 Sondele pentru injecţia/extracţia gazelor
naturale din depozitele subterane (inclusiv sondele auxiliare,
instalaţiile tehnologice, dotările şi echipamentele aferente) 25 ani
Subgrupa 1.5 Conducte de distribuţie din oţel (inclusiv
instalaţiile tehnologice, dotările şi echipamentele aferente) 30 ani
Subgrupa 1.6 Conducte de distribuţie din polietilenă (inclusiv
instalaţiile tehnologice, dotările şi echipamentele aferente) 40 ani
Subgrupa 1.7 Alte construcţii 10 ani
Grupa 2 Echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi
echipamente de lucru 10 ani
Grupa 3 Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare
Subgrupa 3.1 Contoare volumetrice cu membrană, contoare cu
ultrasunete, alte sisteme cu element deprimogen 20 ani
Subgrupa 3.2 Contoare cu pistoane rotative, contoare cu
turbină 15 ani
Subgrupa 3.3 Convertoare electronice, calculatoare de debit,
alte aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare 10 ani
Grupa 4 Mijloace de transport 5 ani
Grupa 5 Alte imobilizări corporale şi necorporale 5 ani
Grupa 6 Terenuri -
ANEXA 2 la metodologie Reguli suplimentare privind modul de determinare a valorii reglementate rămase a bazei de active reglementate aferente activităţii de înmagazinare subterană a gazelor naturale, la începutul perioadei de reglementare ART. 1 La începutul perioadei de reglementare se determină baza de active reglementate conform prevederilor prezentelor reguli. ART. 2 Baza de active reglementate la începutul perioadei de reglementare se determină pe baza următoarelor elemente: a) valoarea bazei de active reglementate stabilită la începutul perioadei de reglementare anterioare; b) diferenţa dintre valoarea RAB recunoscută la începutul perioadei anterioare de reglementare şi valoarea realizată efectiv a RAB la începutul perioadei anterioare de reglementare, diferenţă rezultată din închiderea anilor perioadei anterioare de reglementare; c) amortizarea reglementată aferentă intrărilor/ieşirilor de imobilizări corporale şi necorporale cuprinse în diferenţa menţionată la lit. b); d) valoarea anuală a intrărilor de imobilizări corporale şi necorporale recepţionate, puse în funcţiune sau date în folosinţă, după caz, până la sfârşitul perioadei anterioare de reglementare, precum şi amortizarea aferentă acestora; e) valoarea anuală a ieşirilor de imobilizări corporale şi necorporale până la sfârşitul perioadei anterioare de reglementare, precum şi amortizarea aferentă acestora; f) durata reglementată pentru amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale utilizate în activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale. ART. 3 Determinarea valorii reglementate rămase a bazei de active reglementate la începutul perioadei de reglementare se realizează astfel: a) valoarea reglementată de început a perioadei anterioare de reglementare se corectează cu valoarea aferentă intrărilor şi ieşirilor de imobilizări corporale şi necorporale care nu au fost luate în calcul la determinarea acesteia, precum şi a amortizării corespunzătoare; b) se adaugă valorile reglementate anuale aferente intrărilor efective de imobilizări corporale şi necorporale; c) se scade amortizarea reglementată aferentă imobilizărilor corporale şi necorporale menţionate la lit. a) şi b); d) se scad valorile reglementate rămase aferente ieşirilor efective anuale de imobilizări corporale şi necorporale; e) se scade amortizarea reglementată corespunzătoare anului de ieşire din RAB pentru imobilizările corporale şi necorporale menţionate la lit. d). ART. 4 Prin excepţie, pentru a patra perioadă de reglementare, determinarea valorii reglementate rămase a bazei de active reglementate la începutul perioadei de reglementare se realizează astfel: a) valoarea reglementată de început a perioadei anterioare de reglementare se corectează prin eliminarea valorilor estimate aferente intrărilor şi ieşirilor de imobilizări corporale şi necorporale care au fost luate în calcul la determinarea valorii de început a perioadei anterioare de reglementare, precum şi a valorii amortizării corespunzătoare acestora şi înlocuirea cu valorile efectiv realizate; b) se adaugă valorile reglementate anuale aferente intrărilor efective de imobilizări corporale şi necorporale; c) se scade amortizarea reglementată aferentă imobilizărilor corporale şi necorporale menţionate la lit. b); d) se scad valorile reglementate rămase aferente ieşirilor efective anuale de imobilizări corporale şi necorporale; e) se scade amortizarea reglementată corespunzătoare anului de ieşire din RAB pentru imobilizările corporale şi necorporale menţionate la lit. d). ART. 5 (1) Stabilirea amortizării reglementate aferente unei perioade de reglementare se realizează prin însumarea amortizărilor determinate anual. (2) Amortizarea anuală se determină pe fiecare grupă/subgrupă reglementată de încadrare a imobilizărilor corporale/necorporale, în funcţie de anul punerii în funcţiune sau al recepţiei/dării în folosinţă, după caz, astfel: a) pentru imobilizările corporale/necorporale care fac parte din valoarea RAB stabilită pentru începutul perioadei se calculează prin împărţirea valorii reglementate rămase determinată la sfârşitul anului precedent la durata reglementată rămasă, exprimată în ani; b) pentru imobilizările corporale/necorporale recepţionate, puse în funcţiune sau date în folosinţă, după caz, pe parcursul unei perioade de reglementare, amortizarea reglementată anuală se calculează începând cu anul următor punerii în funcţiune/recepţionării/dării în folosinţă a acestora, prin împărţirea valorii de intrare reglementate la durata reglementată rămasă de amortizare, exprimată în ani, unde durata reglementată rămasă de amortizare se calculează în funcţie de grupele/subgrupele reglementate de încadrare ale imobilizărilor corporale/necorporale; c) pentru imobilizările corporale/necorporale care au fost utilizate în desfăşurarea unei alte activităţi reglementate/ nereglementate din sector sau din afara sectorului şi în cursul unui an de reglementare sunt preluate pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale prin achiziţie de la un operator economic sau prin transfer de la altă activitate desfăşurată de către titularul de licenţă, acestea vor fi considerate intrări la valoarea de achiziţie, respectiv la valoarea contabilă rămasă, iar amortizarea reglementată se determină pe baza duratei de amortizare reglementată aferentă grupei/subgrupei din care fac parte, diminuată corespunzător cu durata de utilizare consumată, exprimată în ani întregi; d) pentru imobilizările corporale/necorporale ieşite din RAB, amortizarea reglementată se determină pentru anul ieşirii prin împărţirea valorii reglementate rămase determinată la sfârşitul anului precedent la durata reglementată rămasă, exprimată în ani, cu excepţia ieşirilor de imobilizări corporale/necorporale imputabile. ART. 6 Imobilizările corporale/necorporale vândute, casate, minusurile de inventar, lipsuri transferate în categoria obiectelor de inventar sau la alte activităţi desfăşurate de titularul de licenţă sunt considerate ieşiri de imobilizări corporale/necorporale. ART. 7 Pentru imobilizările corporale/necorporale ieşite din RAB începând cu perioada a treia de reglementare, valoarea reglementată rămasă reprezintă valoarea de intrare reglementată a imobilizării ajustată până la sfârşitul perioadei a doua de reglementare cu rata inflaţiei şi amortizările reglementate corespunzătoare fiecărui an. ART. 8 (1) În situaţia în care, în cadrul unei perioade de reglementare, se efectuează reîncadrări ale unor imobilizări corporale/necorporale în alte grupe/subgrupe decât cele raportate şi luate în considerare la ajustarea veniturilor reglementate, imobilizările respective se vor lua în calculul valorii RAB întâi ca o ieşire din grupa/subgrupa în care au fost raportate iniţial, la valoarea reglementată rămasă, iar apoi ca o intrare nouă în grupa/subgrupa reconsiderată, la aceeaşi valoare reglementată rămasă. Orice reconsiderare a grupei/subgrupei de încadrare a mijloacelor fixe se va face numai justificat, iar imobilizările corporale/necorporale respective vor fi prezentate atât în situaţia bazei de active reglementate, cât şi, detaliat, într-o situaţie distinctă de cea a bazei de active reglementate. (2) În situaţia în care durata reglementată de amortizare aferentă noii grupe/subgrupe este mai mare decât durata reglementată de amortizare consumată, valoarea reglementată rămasă menţionată la alin. (1) se va recupera pe o durată calculată prin diferenţa celor două durate. (3) În situaţia în care durata reglementată de amortizare aferentă noii grupe/subgrupe este mai mică sau egală cu durata reglementată de amortizare consumată, valoarea reglementată rămasă menţionată la alin. (1) se va recupera pe durata reglementată de amortizare aferentă noii grupe/subgrupe. ART. 9 În situaţia în care se efectuează înlocuiri ale unor imobilizări corporale/necorporale care nu s-au amortizat integral conform duratelor reglementate stabilite prin prezenta metodologie, acestea vor fi înregistrate ca ieşiri din RAB la valoarea reglementată rămasă, iar noile imobilizări corporale/necorporale vor fi înregistrate în RAB ca intrări, la valoarea reglementată, la grupa/subgrupa corespunzătoare. -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.