Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar, ţinând cont de dispoziţiile Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.828/2016*) privind acordarea autorizării de funcţionare provizorie pentru nivelul de învăţământ „preşcolar“, respectiv nivelul „gimnazial“ din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară „Dr. Luca“ din municipiul Brăila, *) Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.828/2016 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 5 din 29.06.2021 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular evaluată în perioada 13 aprilie-18 iunie 2021, în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările ulterioare, ministrul educaţiei emite prezentul ordin. ART. 1 Se acordă acreditarea pentru nivelul de învăţământ „gimnazial“ (nivel 1, conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu modificările şi completările ulterioare), forma de învăţământ „cu frecvenţă“, limba de predare „română“, din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială „Dr. Luca“, cu sediul în municipiul Brăila, Strada Polonă nr. 22, judeţul Brăila, începând cu anul şcolar 2021-2022, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială „Dr. Luca“ din municipiul Brăila, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege. ART. 3 Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială „Dr. Luca“ din municipiul Brăila are obligaţia de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obţinerea acreditării, dar nu mai târziu de anul şcolar 2025-2026. ART. 4 Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul nedidactic, angajat conform prevederilor legii la nivelul de învăţământ „gimnazial“ autorizat, se preia la nivelul de învăţământ „gimnazial“ acreditat în cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială „Dr. Luca“ din municipiul Brăila. ART. 5 (1) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială „Dr. Luca“ din municipiul Brăila dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în interesul învăţământului. (2) În cazul desfiinţării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular acreditate Şcoala Gimnazială „Dr. Luca“ din municipiul Brăila revine fondatorilor. ART. 6 Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială „Dr. Luca“ din municipiul Brăila este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării. ART. 7 Asociaţia „Sănătate şi Educaţie“ din municipiul Brăila, unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Şcoala Gimnazială „Dr. Luca“ din municipiul Brăila, Direcţia generală management resurse umane şi reţea şcolară din Ministerul Educaţiei, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 8 Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul educaţiei, Gigel Paraschiv, secretar de stat Bucureşti, 23 august 2021. Nr. 4.983. ANEXA 1 Judeţul Brăila
┌────┬──────────┬──────────┬───────────┬───────────┬────────────┬────────┬──────────┬─────────────┬───────┬──────────┐
│ │Denumirea │Hotărârea │Denumirea │Adresa │Nivelul de │ │ │ │ │ │
│Nr. │unităţii │ARACIP │persoanei │unităţii de│învăţământ/ │Profilul│Domeniul │Calificarea │Limba │Forma de │
│crt.│de │de │juridice │învăţământ,│Nivelul de │/ │pregătirii│profesională/│de │învăţământ│
│ │învăţământ│evaluare/ │iniţiatoare│tel./fax, │calificare │Domeniul│de bază │Specializarea│predare│ │
│ │ │data │ │e-mail │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼──────────┼───────────┼───────────┼────────────┼────────┼──────────┼─────────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │Gimnazial │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │Nivel 1 │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │(conform │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │Municipiul │Hotărârii │ │ │ │ │ │
│ │ │ │Asociaţia │Brăila, │Guvernului │ │ │ │ │ │
│ │ │5/ │„Sănătate │Str. Polonă│nr. 918/ │ │ │ │Română │Cu │
│ │ │10.05.2021│şi │nr. 22, │2013, │ │ │ │ │frecvenţă │
│ │Şcoala │ │Educaţie“ │tel.: │cu │ │ │ │ │ │
│1. │Gimnazială│ │ │0770456713 │modificările│ │ │ │ │ │
│ │„Dr. Luca“│ │ │ │şi │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │completările│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ulterioare) │ │ │ │ │ │
│ │ ├──────────┴───────────┴───────────┴────────────┴────────┴──────────┴─────────────┴───────┴──────────┤
│ │ │Capacitate maximă de şcolarizare*) - 18 formaţiuni de studiu/2 schimburi │
│ │ │(maximum 10 formaţiuni de studiu/schimbul 1 şi maximum 8 formaţiuni de studiu/ │
│ │ │schimbul 2) │
│ │ │Număr de formaţiuni de studiu care pot fi şcolarizate, conform resursei umane │
│ │ │calificate identificate: 4 formaţiuni de studiu │
└────┴──────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
*) Capacitatea de şcolarizare reprezintă numărul maxim de formaţiuni de studiu care pot fi şcolarizate în 2 schimburi în sălile de clasă şi cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unităţii de învăţământ. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.