Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar, ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de dispoziţiile Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.965/2014*) privind acordarea autorizării de funcţionare provizorie Asociaţiei „Grădiniţa lui Mickey“ din municipiul Sibiu pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa lui Mickey din municipiul Sibiu, *) Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.965/2014 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 6 din 13.07.2018 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular evaluate în perioada 4-22 iunie 2018, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare, ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin. ART. 1 Se acordă acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa lui Mickey, cu sediul în municipiul Sibiu, Strada Privighetorii nr. 6, judeţul Sibiu, pentru nivelul de învăţământ „preşcolar“, limba de predare „română“, cu program „prelungit“, cod de identificare fiscală 39607238, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa lui Mickey din municipiul Sibiu, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, începând cu anul şcolar 2018-2019. ART. 3 Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa lui Mickey din municipiul Sibiu are obligaţia de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obţinerea acreditării, dar nu mai târziu de anul şcolar 2022-2023. ART. 4 Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul nedidactic din unitatea de învăţământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Grădiniţa lui Mickey din municipiul Sibiu. ART. 5 Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa lui Mickey din municipiul Sibiu este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării. ART. 6 Asociaţia „Grădiniţa lui Mickey“ din municipiul Sibiu, unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Grădiniţa lui Mickey din municipiul Sibiu, Direcţia generală învăţământ secundar superior şi educaţie permanentă, Direcţia generală educaţie timpurie, învăţământ primar şi gimnazial din Ministerul Educaţiei Naţionale, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 7 Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei naţionale, Valentin Popa Bucureşti, 31 august 2018. Nr. 4.955. ANEXA 1 Judeţul Sibiu
┌────┬──────────┬──────────┬───────────┬─────────────┬──────────┬────────┬──────────┬─────────────┬───────┬──────────┬───────────┐
│ │ │ │ │Adresa │ │ │ │ │ │ │Capacitatea│
│ │Denumirea │Hotărârea │Denumirea │unităţii de │Nivel de │Profilul│Domeniul │Calificarea │Limba │ │maximă de │
│Nr. │unităţii │ARACIP de │persoanei │învăţământ, │învăţământ│/ │pregătirii│profesională/│de │Forma de │şcolarizare│
│crt.│de │evaluare/ │juridice │tel./ fax, │/ Nivel de│Domeniul│de bază │Specializarea│predare│învăţământ│/ unitate │
│ │învăţământ│dată │iniţiatoare│e-mail │calificare│ │ │ │ │ │de │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │învăţământ*│
├────┼──────────┼──────────┼───────────┼─────────────┼──────────┼────────┼──────────┼─────────────┼───────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │ │Municipiul │ │ │ │ │ │ │3 │
│ │Grădiniţa │12/ │Asociaţia │Sibiu, Str. │ │ │ │ │ │ │formaţiuni │
│1 │lui Mickey│04.06.2018│„Grădiniţa │Privighetorii│Preşcolar │ │ │ │Română │PP │de studiu, │
│ │ │ │lui Mickey“│nr. 6, tel.: │ │ │ │ │ │ │într-un │
│ │ │ │ │0742/116999 │ │ │ │ │ │ │schimb │
└────┴──────────┴──────────┴───────────┴─────────────┴──────────┴────────┴──────────┴─────────────┴───────┴──────────┴───────────┘
*Capacitatea de şcolarizare reprezintă numărul maxim de formaţiuni de studiu care pot fi şcolarizate în două schimburi în sălile de clasă şi cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unităţii de învăţământ. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.