În temeiul prevederilor art. 25 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare, ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobă Calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat pentru anul şcolar 2018-2019, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din acest ordin. ART. 2 Admiterea absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul profesional de stat pentru anul şcolar 2018-2019 se desfăşoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul profesional de stat, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.068/2016 care se va aplica în mod corespunzător, cu respectarea Calendarului admiterii în învăţământul profesional de stat pentru anul şcolar 2018-2019. ART. 3 Se aprobă Calendarul admiterii în învăţământul dual de stat pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului naţional al calificărilor pentru anul şcolar 2018-2019, prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din acest ordin. ART. 4 Admiterea absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3 pentru anul şcolar 2018-2019 se desfăşoară în conformitate cu Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului naţional al calificărilor, prevăzută în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.556/2017, care se va aplica în mod corespunzător, cu respectarea Calendarului admiterii în învăţământul dual de stat pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului naţional al calificărilor pentru anul şcolar 2018-2019. ART. 5 (1) Absolvenţii clasei a VIII-a din serii anterioare care au participat la procesul de admitere în anii precedenţi şi au fost înmatriculaţi într-o unitate de învăţământ, în învăţământul liceal sau profesional, care s-au retras, au întrerupt studiile, au fost declaraţi repetenţi sau doresc să se transfere de la învăţământul profesional la învăţământul liceal sau, în cadrul aceluiaşi tip de învăţământ, de la o/un filieră/domeniu de pregătire/specializare/calificare profesională la alta, nu participă la procesul de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2018-2019. (2) Pentru continuarea studiilor de către absolvenţii prevăzuţi la alin. (1) se aplică prevederile Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. (3) Comisia Naţională de Admitere poate stabili, prin procedură, şi altă modalitate de înscriere a candidaţilor care doresc să participe la admiterea în învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dual, pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului naţional al calificărilor, pentru anul şcolar 2018-2019, în alt judeţ, decât cele menţionate în metodologiile prevăzute la art. 2 şi 4. (4) În situaţia prevăzută la alin. (3), prin procedură se stabileşte şi modalitatea de completare şi transmitere a fişelor de înscriere, de introducere a datelor în baza de date şi de comunicare a rezultatelor acestor candidaţi. (5) Comisia Naţională de Admitere poate stabili, prin procedură, şi altă modalitate de comunicare a rezultatelor candidaţilor care participă la admiterea în învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dual, pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului naţional al calificărilor, pentru anul şcolar 2018-2019, decât cele menţionate în metodologiile prevăzute la art. 2 şi 4, în acord cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 94/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor). (6) Comisia Naţională de Admitere poate elabora şi alte instrucţiuni/proceduri, decât cele menţionate la art. 5 alin. (2) şi (3), în vederea bunei organizări şi desfăşurări a admiterii în învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului naţional al calificărilor, pentru anul şcolar 2018-2019. ART. 6 Direcţia tehnologia informaţiei şi comunicaţiei, Direcţia minorităţi, Direcţia generală management preuniversitar, Direcţia generală evaluare şi monitorizare învăţământ preuniversitar, Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 7 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei naţionale, Liviu-Marian Pop Bucureşti, 31 august 2017. Nr. 4.795. ANEXA NR. 1 CALENDARUL admiterii în învăţământul profesional de stat pentru anul şcolar 2018-2019
┌─────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Data-limită/Perioada │ Activitatea │
├─────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Pregătirea admiterii │
├─────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│13 februarie 2018 │Unităţile de învăţământ care au ofertă educaţională pentru învăţământul │
│ │profesional de stat stabilesc, împreună cu operatorii economici/ │
│ │instituţiile publice partenere, dacă vor organiza probă de preselecţie │
│ │a candidaţilor. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│13 februarie 2018 │Transmiterea, de către unităţile de învăţământ care au ofertă │
│ │educaţională pentru învăţământul profesional de stat, spre aprobare, la │
│ │Inspectoratul Şcolar Judeţean/al Municipiului Bucureşti (ISJ/ISMB) a │
│ │propunerii privind componenţa Comisiei de admitere din unitatea de │
│ │învăţământ care are ofertă educaţională pentru învăţământ profesional │
│ │de stat, avizată de Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ│
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│16 februarie 2018 │Transmiterea, de către ISJ/ISMB către unităţile de învăţământ care au │
│ │ofertă educaţională pentru învăţământul profesional de stat, a aprobării│
│ │Comisiei de admitere din unitatea de învăţământ care are ofertă │
│ │educaţională pentru învăţământul profesional de stat │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│20 februarie 2018 │Elaborarea, de către unităţile de învăţământ care au ofertă pentru │
│ │învăţământul profesional de stat, împreună cu operatorii economici/ │
│ │instituţiile publice partenere, a procedurii de preselecţie şi a │
│ │procedurii de admitere. │
│ │Procedura de preselecţie şi procedura de admitere, aprobate de Consiliul│
│ │de administraţie al unităţii de învăţământ care are ofertă pentru │
│ │învăţământul profesional, sunt transmise de aceasta, spre avizare, la │
│ │ISJ/ISMB. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│27 februarie 2018 │ISJ/ISMB transmite unităţilor de învăţământ care au ofertă educaţională │
│ │pentru învăţământul profesional de stat avizul pentru procedura de │
│ │preselecţie şi procedura de admitere. │
│ │Afişarea, la sediul unităţilor de învăţământ care au ofertă educaţională│
│ │pentru învăţământul profesional de stat, a procedurii de preselecţie │
│ │(după caz) şi a procedurii de admitere, a numărului de locuri propuse pe│
│ │domenii de pregătire şi calificări profesionale pentru învăţământul │
│ │profesional de stat, a perioadelor de înscriere pentru anul şcolar │
│ │2018-2019. Se va menţiona în mod expres faptul că se va organiza o probă│
│ │suplimentară de admitere în situaţia în care numărul candidaţilor │
│ │înscrişi la unitatea de învăţământ este mai mare decât numărul de locuri│
│ │disponibile, cu precizarea datelor planificate pentru eventuala probă │
│ │suplimentară de admitere organizată în prima şi a II-a etapă de │
│ │admitere, conform prezentului calendar. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1 martie 2018 │Transmiterea, de către Comisia Naţională de Admitere, a modelului fişei │
│ │de înscriere în învăţământul profesional de stat │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2 mai 2018 │Afişarea ofertei educaţionale pentru învăţământul profesional de stat │
│ │aprobate, concretizată în domenii de pregătire şi calificări │
│ │profesionale, la sediul unităţilor de învăţământ gimnazial şi la sediul │
│ │unităţilor de învăţământ cu ofertă educaţională pentru învăţământul │
│ │profesional de stat │
│ │Crearea bazei de date la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ │
│ │gimnazial şi la nivel judeţean, cuprinzând datele personale ale elevilor│
│ │de clasa a VIII-a, în Sistemul informatic integrat al învăţământului din│
│ │România (SIIIR), prin verificarea şi corectarea, după caz, a │
│ │informaţiilor privind elevii şi formaţiunile de studiu la care aceştia │
│ │sunt asociaţi │
│ │Tipărirea informaţiilor despre admitere, în broşura care cuprinde │
│ │informaţii despre admiterea în învăţământul liceal, în învăţământul │
│ │profesional de stat şi în învăţământul dual pentru anul şcolar │
│ │2018-2019, într-o secţiune distinctă │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7 mai 2018 │Transmiterea în unităţile de învăţământ gimnazial a broşurilor │
│ │cuprinzând informaţiile legate de admiterea în învăţământul liceal, în │
│ │învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dual, pentru anul │
│ │şcolar 2018-2019 │
│ │Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial a graficului şedinţelor de│
│ │completare a opţiunilor din Fişa de înscriere în învăţământul │
│ │profesional de stat de către absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii │
│ │acestora │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│14 mai 2018 │Transmiterea la Ministerul Educaţiei Naţionale a broşurilor care cuprind│
│ │informaţii despre admitere, ale fiecărui judeţ/municipiul Bucureşti, în │
│ │versiune electronică şi tipărită │
├─────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Informarea şi consilierea elevilor cu privire la oportunitatea de │
│ continuare a studiilor în învăţământul profesional de stat │
├─────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│19 februarie-2 martie 2018 │Informarea de către ISJ/ISMB a unităţilor de învăţământ gimnazial de │
│ │posibilitatea continuării studiilor de către absolvenţii claselor a │
│ │VIII-a în învăţământul profesional de stat. Se vor prezenta următoarele:│
│ │- modul de organizare şi funcţionare a învăţământului profesional de │
│ │stat; │
│ │- calendarul şi modul de organizare şi desfăşurare a admiterii în │
│ │învăţământul profesional de stat; │
│ │- posibilitatea continuării studiilor după finalizarea învăţământului │
│ │profesional de stat. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│26 februarie-30 martie 2018 │La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ care are ofertă educaţională │
│ │pentru învăţământul profesional în anul şcolar 2018-2019 se desfăşoară │
│ │acţiunea "Săptămâna meseriilor", în cadrul căreia se vor organiza │
│ │următoarele acţiuni: │
│ │- promovarea învăţământului profesional şi tehnic, în general, şi a │
│ │modului de organizare şi funcţionare a învăţământului profesional, în │
│ │special, informare privind condiţiile în care elevii pot avea acces la │
│ │învăţământul profesional şi beneficiile acestei forme de pregătire; │
│ │- consilierea elevilor din clasa a VIII-a, învăţământ gimnazial, cu │
│ │privire la oportunitatea continuării studiilor în învăţământul │
│ │profesional de stat; │
│ │- oferta de şcolarizare pentru învăţământul profesional, condiţii de │
│ │admitere. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5 martie-18 mai 2018 │Fiecare unitate de învăţământ care, în anul şcolar 2017-2018, │
│ │şcolarizează elevi în clasa a VIII-a învăţământ gimnazial, organizează │
│ │şi desfăşoară activităţi de orientare şi consiliere cu elevii de clasa │
│ │a VIII-a, cu accent pe conştientizarea cerinţelor pieţei muncii şi a │
│ │oportunităţilor pentru carieră şi pe continuare a pregătirii prin │
│ │învăţământul profesional de stat. Activităţile de orientare şi │
│ │consiliere se derulează cu sprijinul consilierilor şcolari ai centrului │
│ │judeţean de resurse şi de asistenţă educaţională (CJRAE)/Centrului │
│ │Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CMBRAE) şi │
│ │urmăresc pregătirea înscrierii elevilor în învăţământul profesional de │
│ │stat. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│10-31 mai 2018 │Şedinţe de instruire organizate de toate unităţile de învăţământ │
│ │gimnazial, cu părinţii şi elevii de clasa a VIII-a, pentru prezentarea │
│ │procedurilor de preselecţie şi/sau de admitere şi a planului de │
│ │şcolarizare la învăţământul profesional de stat │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7-18 mai 2018 │ISJ/ISMB organizează târgul ofertelor educaţionale. Pentru prezentarea │
│ │ofertei educaţionale în cadrul acestui eveniment, unităţile de │
│ │învăţământ care au ofertă educaţională pentru învăţământul profesional │
│ │de stat vor implica şi operatori economici parteneri. Târgul ofertelor │
│ │educaţionale va avea şi o secţiune dedicată ofertei educaţionale la │
│ │nivel regional. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│8 iunie 2018 │Transmiterea de către fiecare unitate de învăţământ gimnazial către │
│ │comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a bazei de date │
│ │cuprinzând mediile generale de absolvire ale absolvenţilor clasei a │
│ │VIII-a, precum şi a listei elevilor corigenţi, repetenţi, cu situaţia │
│ │neîncheiată sau exmatriculaţi, prin completarea acestor informaţii în │
│ │aplicaţia informatică centralizată │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│11 iunie 2018 │Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului │
│ │Bucureşti către Comisia Naţională de Admitere a bazei de date cuprinzând│
│ │mediile generale de absolvire ale absolvenţilor clasei a VIII-a, prin │
│ │confirmarea finalizării operaţiunilor specifice completării acestor date│
│ │în aplicaţia informatică centralizată │
├─────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă │
│- numai pentru situaţiile în care oferta educaţională aprobată cuprinde clase cu predare în limbile │
│minorităţilor naţionale sau clase cu predare în regim bilingv a unei limbi moderne; │
│- pentru candidaţii interesaţi de înscrierea la unităţile de învăţământ/clasele cu predare în limbile │
│minorităţilor naţionale, care nu au studiat în gimnaziu în limba maternă respectivă │
│(calendar şi organizare comune pentru înscrierea în învăţământul liceal, profesional de stat şi dual) │
├─────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│10-11 mai 2018 │Eliberarea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere pentru candidaţii │
│ │care doresc să participe la probe de verificare a cunoştinţelor de limbă│
│ │modernă sau maternă │
│ │NOTĂ: │
│ │Se va utiliza acelaşi model de anexă la fişa de înscriere cu modelul │
│ │aprobat ca anexă la fişa de înscriere pentru admiterea în învăţământul │
│ │liceal ("Anexa la fişa de înscriere pentru participarea la probele de │
│ │aptitudini sau la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă│
│ │sau maternă"). │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│14-15 mai 2018 │Înscrierea candidaţilor pentru probele de verificare a cunoştinţelor de │
│ │limbă modernă sau maternă │
│ │NOTĂ: │
│ │Înscrierea se va realiza la unităţile de învăţământ stabilite de către │
│ │comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti ca centre pentru │
│ │probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│16-18 mai 2018 │Desfăşurarea probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă │
│ │sau maternă │
│ │NOTĂ: │
│ │Probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă se │
│ │organizează la centrele stabilite de comisia de admitere judeţeană/a │
│ │municipiului Bucureşti. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│22 mai 2018 │Comunicarea rezultatelor la probele de verificare a cunoştinţelor de │
│ │limbă modernă sau maternă Depunerea contestaţiilor la probele de │
│ │verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, acolo unde │
│ │metodologia permite acest lucru │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│25 mai 2018 │Comunicarea rezultatelor finale, după contestaţii, la probele de │
│ │verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă │
│ │Transmiterea, către comisia de admitere judeţeană/a municipiului │
│ │Bucureşti, a listelor cu rezultatele finale la probele de verificare a │
│ │cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, prin completarea acestora │
│ │în aplicaţia informatică centralizată │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│29-31 mai 2018 │Ridicarea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere de la unităţile la │
│ │care candidaţii au susţinut probele de verificare a cunoştinţelor de │
│ │limbă modernă sau maternă │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│6 iunie 2018 │Depunerea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere ale candidaţilor │
│ │care au participat la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă │
│ │modernă sau maternă la unităţile de învăţământ gimnazial absolvite │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7 iunie 2018 │Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului │
│ │Bucureşti, în format electronic, către Centrul Naţional de Admitere a │
│ │listei candidaţilor care au promovat probele de verificare a │
│ │cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă şi a rezultatelor acestora la│
│ │probe, prin introducerea şi confirmarea finalizării introducerii │
│ │acestora în aplicaţia informatică centralizată │
├─────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Admiterea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi şi a candidaţilor pentru învăţământul special │
│(calendar şi organizare comune pentru înscrierea în învăţământul liceal, profesional de stat şi dual) │
├─────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│11 mai 2018 │Afişarea locurilor speciale pentru candidaţii romi │
│ │NOTĂ: │
│ │Locurile speciale pentru candidaţii romi se stabilesc de comisiile de │
│ │admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, ca locuri alocate peste │
│ │numărul de locuri acordat prin planul de şcolarizare, în limita a 1-2 │
│ │locuri suplimentare la clasă. Nu se alocă locuri speciale pentru │
│ │candidaţii romi la clasele/unităţile de învăţământ profesional la care │
│ │se organizează preselecţie. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│15 iunie 2018 │Data-limită pentru primirea cererilor de înscriere a candidaţilor pe │
│ │locurile speciale pentru romi │
│ │NOTĂ: │
│ │Cererile de ocupare a locurilor alocate pentru candidaţii romi se depun │
│ │la ISJ/ISMB - comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5-6 iulie 2018 │Repartizarea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi, utilizând │
│ │aplicaţia informatică centralizată │
│ │NOTĂ: │
│ │Repartizarea pe locurile speciale pentru romi se realizează de comisia │
│ │de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti, în ordinea │
│ │descrescătoare a mediilor de admitere şi în baza opţiunilor exprimate │
│ │de candidaţi. Repartizarea se face în şedinţă publică. Mediile de │
│ │admitere pentru candidaţii romi care candidează pe locurile speciale │
│ │pentru romi se calculează conform art. 12 alin. (1) lit. a) din │
│ │Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul │
│ │profesional de stat, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei │
│ │naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.068/2016, indiferent dacă la │
│ │acea calificare profesională se organizează probă suplimentară de │
│ │admitere. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5-6 iulie 2018 │Înscrierea şi repartizarea candidaţilor pentru învăţământul special, │
│ │utilizând aplicaţia informatică centralizată │
│ │NOTĂ: │
│ │Înscrierea şi repartizarea candidaţilor pentru învăţământul profesional │
│ │special sunt similare cu cele prevăzute de reglementările pentru │
│ │învăţământul liceal special, incluse în Metodologia de organizare şi │
│ │desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat, aprobată prin │
│ │Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului │
│ │nr. 4.802/2010. │
├─────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Înscrierea şi admiterea elevilor la învăţământul profesional de stat │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Etapa I de admitere în învăţământul profesional de stat │
├─────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│15, 18, 19 iunie 2018 │Secretariatele unităţilor de învăţământ gimnazial completează, la │
│ │cererea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali pentru minori, │
│ │fişa de înscriere în învăţământul profesional de stat cu informaţiile │
│ │privind numele şi codul unităţii de învăţământ gimnazial, media claselor│
│ │V-VIII şi datele personale ale absolvenţilor claselor a VIII-a. │
│ │Eliberarea, de către unităţile de învăţământ gimnazial, a fişei de │
│ │înscriere în învăţământul profesional de stat, pentru candidaţii care │
│ │solicită aceasta. Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către│
│ │absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de │
│ │diriginţii claselor a VIII-a │
│ │La solicitarea candidaţilor care au susţinut şi promovat probele de │
│ │verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, unităţile de │
│ │învăţământ gimnazial eliberează, împreună cu fişa de înscriere, şi anexa│
│ │fişei de înscriere completată cu rezultatul la proba/probele de │
│ │verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă. │
│ │NOTĂ: │
│ │Se va elibera o singură fişă de înscriere. Nu se eliberează fişe de │
│ │înscriere elevilor din clasa a VIII-a cu situaţia şcolară neîncheiată, │
│ │aflaţi în stare de corigenţă sau repetenţie. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│15, 18, 19 iunie 2018 │Înscrierea candidaţilor la unităţile de învăţământ care au ofertă │
│ │educaţională pentru învăţământul profesional, pe baza fişei de înscriere│
│ │în învăţământul profesional de stat │
│ │Unităţile de învăţământ care organizează preselecţie afişează lista │
│ │candidaţilor înscrişi la învăţământul profesional de stat şi procedura │
│ │de selecţie (art. 8 din Metodologia de organizare şi funcţionare a │
│ │învăţământului profesional de stat, aprobată prin Ordinul ministrului │
│ │educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.033/2016). │
│ │NOTĂ: │
│ │Nu pot fi înscrişi candidaţii cu situaţia şcolară neîncheiată, aflaţi │
│ │în stare de corigenţă sau repetenţie. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│19 iunie 2018 │Afişarea la sediul unităţilor de învăţământ care au ofertă pentru │
│ │învăţământul profesional a listei candidaţilor înscrişi în învăţământul │
│ │profesional │
│ │Transmiterea către comisia de admitere judeţeană/a municipiului │
│ │Bucureşti a situaţiei cu numărul de candidaţi înscrişi pentru admiterea │
│ │în învăţământul profesional, pentru fiecare calificare profesională │
│ │Unităţile de învăţământ care organizează preselecţie afişează lista │
│ │candidaţilor înscrişi la învăţământul profesional de stat la │
│ │calificările pentru care se organizează preselecţie şi procedura de │
│ │preselecţie. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│20-21 iunie 2018 │Derularea probei de preselecţie în unităţile de învăţământ în care s-a │
│Pentru candidaţii care │decis organizarea acesteia, conform graficului stabilit şi afişat de │
│optează pentru unităţile de │fiecare unitate de învăţământ care organizează preselecţie │
│învăţământ şi calificările │ │
│la care se organizează │ │
│sesiune de preselecţie │ │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│21 iunie 2018 │Comunicarea rezultatelor sesiunii de preselecţie de către unitatea de │
│Pentru candidaţii care │învăţământ care a organizat sesiunea de preselecţie │
│optează pentru unităţile de │În situaţia în care numărul celor admişi în urma preselecţiei este mai │
│învăţământ şi calificările │mare decât numărul locurilor disponibile, comunicarea rezultatelor │
│la care se organizează │sesiunii de preselecţie va fi însoţită de precizarea că urmează o probă │
│sesiune de preselecţie │suplimentară de admitere. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│21-22 iunie 2018 │Ridicarea de către candidaţii respinşi la preselecţie a fişelor de │
│Pentru candidaţii care │înscriere la învăţământul profesional de stat de la unitatea de │
│optează pentru unităţile de │învăţământ care a organizat sesiunea de preselecţie │
│învăţământ şi calificările │NOTĂ: │
│la care se organizează │În situaţia în care candidaţii au completat mai multe opţiuni, inclusiv │
│sesiune de preselecţie │pentru calificări profesionale la care unitatea de învăţământ nu a │
│ │organizat preselecţie, aceştia nu vor ridica fişele de înscriere, fiind │
│ │consideraţi înscrişi pentru celelalte calificări profesionale pe care │
│ │le-au marcat în fişa de înscriere. Candidaţii vor fi informaţi că în │
│ │cazul în care numărul candidaţilor care se vor înscrie la calificarea/ │
│ │calificările profesionale pentru care au optat va fi mai mare decât │
│ │numărul de locuri se va organiza o probă suplimentară de admitere. │
│ │În cazul retragerii fişelor de înscriere de către candidaţii admişi la │
│ │preselecţie, pe locurile eliberate de aceştia pot fi admişi alţi │
│ │candidaţi care au susţinut proba respectivă de preselecţie, în ordinea │
│ │rezultatelor obţinute la această probă. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│21-22 iunie 2018 │Înscrierea candidaţilor respinşi la preselecţie la unităţile de │
│ │învăţământ care şcolarizează în învăţământul profesional de stat care nu│
│ │au organizat sesiune de preselecţie, pe baza fişei de înscriere în │
│ │învăţământul profesional de stat │
│ │NOTĂ: │
│ │Nu pot fi înscrişi candidaţii cu situaţia şcolară neîncheiată, aflaţi │
│ │în stare de corigenţă sau repetenţie. │
│ │Înscrierea candidaţilor respinşi la unităţile de învăţământ care au │
│ │organizat preselecţie şi care au ridicat fişa de înscriere se face pe │
│ │baza aceleiaşi fişe, prin completarea casetelor pentru următoarea │
│ │unitate de învăţământ şi a calificărilor profesionale pentru care │
│ │optează. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│22 iunie 2018 │Actualizarea şi afişarea la sediul unităţilor de învăţământ care au │
│ │ofertă educaţională pentru învăţământul profesional de stat a listei │
│ │candidaţilor înscrişi la învăţământul profesional de stat. Afişarea │
│ │informaţiilor (data, locul de desfăşurare, ora, acte necesare de │
│ │identitate a candidaţilor, alte detalii organizatorice) privind │
│ │organizarea probei suplimentare de admitere, la unităţile de învăţământ │
│ │unde numărul de candidaţi înscrişi este mai mare decât numărul locurilor│
│ │oferite │
│ │Transmiterea către comisia de admitere judeţeană/a municipiului │
│ │Bucureşti a situaţiei cu numărul de candidaţi înscrişi la învăţământul │
│ │profesional, pe fiecare calificare profesională │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│25-29 iunie 2018 │Desfăşurarea probei suplimentare de admitere │
│ │NOTĂ: │
│ │Proba suplimentară de admitere se organizează numai la unităţile de │
│ │învăţământ şi la calificările profesionale pentru care numărul celor │
│ │înscrişi este mai mare decât numărul locurilor disponibile. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│29 iunie 2018 │Comunicarea rezultatelor la proba suplimentară de admitere de către │
│ │unităţile de învăţământ care au organizat proba │
│ │Depunerea contestaţiilor la proba suplimentară de admitere │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2 iulie 2018 │Comunicarea rezultatelor la proba suplimentară de admitere în urma │
│ │rezolvării contestaţiilor, de către unităţile de învăţământ care au │
│ │organizat proba │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2 iulie 2018 │Calcularea de către comisiile de admitere din unităţile de învăţământ a │
│ │mediilor finale de admitere, conform precizărilor de calcul din │
│ │metodologia de admitere în învăţământul profesional │
│ │Transmiterea, utilizând aplicaţia informatică centralizată, la comisia │
│ │de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti, a candidaţilor declaraţi│
│ │admişi şi a celor respinşi la admiterea în învăţământul profesional de │
│ │stat, de către toate unităţile de învăţământ, indiferent dacă au │
│ │desfăşurat sau nu proba de preselecţie/admitere │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3 iulie 2018 │Validarea, de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului │
│ │Bucureşti pentru învăţământul profesional de stat, a candidaţilor │
│ │declaraţi admişi în învăţământul profesional de stat │
│ │Comunicarea de către unităţile de învăţământ profesional a candidaţilor │
│ │admişi şi a celor respinşi la învăţământul profesional de stat │
│ │Afişarea precizărilor privind depunerea dosarelor de înscriere de către │
│ │candidaţii admişi, respectiv ridicarea fişelor de înscriere de către │
│ │candidaţii respinşi │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3-4 iulie 2018 │Ridicarea fişelor de înscriere în învăţământul profesional de către │
│ │candidaţii declaraţi respinşi Candidaţii respinşi la etapa I de admitere│
│ │în învăţământul profesional şi în învăţământul dual se pot înscrie în │
│ │etapa a II-a de admitere în învăţământul profesional, în învăţământul │
│ │dual, sau în etapa a II-a de admitere în liceu. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3-4 iulie 2018 │Depunerea dosarelor de înscriere la unităţile de învăţământ la care │
│ │candidaţii au fost declaraţi admişi │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4 iulie 2018 │Transmiterea de către unităţile de învăţământ care au ofertă │
│ │educaţională pentru învăţământul profesional de stat a situaţiei │
│ │locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaţilor admişi în │
│ │această etapă de admitere │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5 iulie 2018 │Rezolvarea cazurilor speciale de către comisia de admitere judeţeană/a │
│ │municipiului Bucureşti Pentru rezolvarea cazurilor speciale, comisia de │
│ │admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti nu va repartiza candidaţi │
│ │la calificări profesionale pentru care s-a organizat probă de │
│ │preselecţie, decât cu acordul unităţilor de învăţământ respective. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5 iulie 2018 │Comunicarea de către unităţile de învăţământ profesional a candidaţilor │
│ │înmatriculaţi şi a situaţiei cu locurile rămase libere în învăţământul │
│ │profesional, după depunerea dosarelor de înscriere în etapa I de │
│ │admitere şi rezolvarea cazurilor speciale │
│ │Transmiterea de către Comisia de admitere în învăţământul profesional de│
│ │stat din unitatea de învăţământ, în format electronic şi în scris, către│
│ │comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a listelor finale│
│ │cu candidaţii înmatriculaţi şi a situaţiei locurilor neocupate la │
│ │învăţământul profesional de stat │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│6 iulie 2018 │Transmiterea de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului │
│ │Bucureşti la toate unităţile de învăţământ gimnazial a situaţiei │
│ │locurilor libere pentru etapa a II-a de admitere la învăţământul │
│ │profesional de stat │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│6 iulie 2018 │Comunicarea către toate unităţile de învăţământ gimnazial a listei cu │
│ │locurile libere pentru etapa a II-a de admitere în învăţământul │
│ │profesional de stat din judeţ/municipiul Bucureşti ISJ/ISMB afişează şi │
│ │publică pe pagina sa de internet lista locurilor libere pentru etapa │
│ │a II-a de admitere în învăţământul profesional de stat din judeţ/ │
│ │municipiul Bucureşti. │
├─────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Etapa a II-a de admitere în învăţământul profesional de stat │
├─────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│31 august-3 septembrie 2018 │Eliberarea de către unităţile de învăţământ gimnazial a fişelor de │
│ │înscriere pentru învăţământ profesional de stat pentru candidaţii care │
│ │nu au participat la etapa I de admitere sau care au participat, dar nu │
│ │au fost repartizaţi/admişi la liceu sau învăţământul profesional, şi │
│ │care solicită să participe la admiterea în învăţământul profesional de │
│ │stat în etapa a II-a │
│ │La solicitarea candidaţilor care au susţinut şi au promovat probele de │
│ │verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, unităţile de │
│ │învăţământ gimnazial eliberează, împreună cu fişa de înscriere, şi │
│ │anexa fişei de înscriere completată cu rezultatul la proba/probele de │
│ │verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă. │
│ │Înscrierea elevilor la unităţile de învăţământ profesional la care au │
│ │rămas locuri libere în urma etapei I de admitere şi care organizează │
│ │sesiune de preselecţie pe baza fişelor de înscriere în învăţământul │
│ │profesional de stat │
│ │NOTĂ: │
│ │Se va elibera o singură fişă de înscriere. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3 septembrie 2018 │Afişarea la sediul unităţilor de învăţământ care au ofertă pentru │
│ │învăţământul profesional a listei candidaţilor înscrişi la învăţământul │
│ │profesional de stat şi a graficului de desfăşurare a probei de │
│ │preselecţie şi/sau a probei suplimentare de admitere, după caz │
│ │Unităţile de învăţământ care organizează preselecţie vor afişa precizări│
│ │detaliate privind organizarea probei de preselecţie (data, locul de │
│ │desfăşurare, ora, acte necesare de identitate a candidaţilor, alte │
│ │detalii organizatorice). │
│ │Transmiterea către comisia de admitere judeţeană/a municipiului │
│ │Bucureşti a situaţiei cu numărul de candidaţi înscrişi la învăţământul │
│ │profesional, pe fiecare calificare profesională │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4 septembrie 2018 │Derularea probei de preselecţie în unităţile de învăţământ în care s-a │
│ │decis derularea acesteia Comunicarea rezultatelor preselecţiei de către │
│ │unitatea de învăţământ care a organizat preselecţie │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5 septembrie 2018 │Ridicarea de către candidaţii respinşi la preselecţie a fişelor de │
│ │înscriere la învăţământul profesional de stat de la unitatea de │
│ │învăţământ care a organizat preselecţie │
│ │NOTĂ: │
│ │În situaţia în care candidaţii au completat mai multe opţiuni, inclusiv │
│ │pentru calificări la care unitatea de învăţământ nu a organizat │
│ │preselecţie, aceştia nu vor ridica fişele de înscriere, fiind │
│ │consideraţi înscrişi pentru celelalte calificări pe care le-au marcat │
│ │în fişa de înscriere. Candidaţii vor fi informaţi că în cazul în care │
│ │numărul candidaţilor care se vor înscrie la calificarea/calificările │
│ │pentru care au optat va fi mai mare decât numărul de locuri se va │
│ │organiza o probă suplimentară de admitere. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5 septembrie 2018 │Înscrierea elevilor la unităţile de învăţământ profesional la care au │
│ │rămas locuri libere în urma etapei I de admitere şi care nu organizează │
│ │preselecţie pe baza fişelor de înscriere în învăţământul profesional de │
│ │stat │
│ │Actualizarea şi afişarea la sediul unităţilor de învăţământ care au │
│ │ofertă pentru învăţământul profesional de stat a listei candidaţilor │
│ │înscrişi la învăţământul profesional de stat │
│ │Afişarea informaţiilor (data, locul de desfăşurare, ora, acte necesare │
│ │de identitate a candidaţilor, alte detalii organizatorice) privind │
│ │organizarea probei suplimentare de admitere la unităţile de învăţământ │
│ │profesional şi a calificărilor la care numărul de candidaţi înscrişi │
│ │este mai mare decât numărul locurilor oferite │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│6 septembrie 2018 │Desfăşurarea probei suplimentare de admitere │
│ │Comunicarea rezultatelor la proba suplimentară de admitere de către │
│ │unitatea de învăţământ care a organizat proba │
│ │Calcularea de către comisiile de admitere din unităţile de învăţământ a │
│ │mediilor finale de admitere, conform precizărilor de calcul din │
│ │metodologia de admitere în învăţământul profesional Comunicarea de │
│ │către unităţile de învăţământ profesional a candidaţilor admişi şi a │
│ │celor respinşi la învăţământul profesional de stat, în ordinea │
│ │descrescătoare a mediei de admitere la învăţământul profesional │
│ │Afişarea precizărilor privind depunerea dosarelor de înscriere de către │
│ │candidaţii admişi, respectiv ridicarea fişelor de înscriere de către │
│ │candidaţii respinşi şi repartizarea acestora de către comisia de │
│ │admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti │
│ │Transmiterea la comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti │
│ │a listei candidaţilor declaraţi admişi şi a celor respinşi la admiterea │
│ │în învăţământul profesional de stat de către toate unităţile de │
│ │învăţământ, indiferent dacă au desfăşurat sau nu proba de preselecţie/ │
│ │admitere │
│ │NOTĂ: │
│ │Proba suplimentară de admitere se organizează numai la unităţile de │
│ │învăţământ şi la calificările profesionale pentru care numărul celor │
│ │înscrişi este mai mare decât numărul locurilor disponibile. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7 septembrie 2018 │Repartizarea de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului │
│ │Bucureşti a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu │
│ │au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în │
│ │perioada prevăzută de calendar sau care şi-au încheiat situaţia şcolară │
│ │ulterior etapelor anterioare │
│ │NOTĂ: │
│ │La unităţile de învăţământ la care s-a derulat proba de preselecţie pot │
│ │fi repartizaţi numai absolvenţii care au susţinut proba de preselecţie. │
│ │Pot fi repartizaţi la unităţile de învăţământ la care s-a derulat proba │
│ │de preselecţie absolvenţi care nu au susţinut această probă numai la │
│ │solicitarea scrisă a operatorilor economici şi a unităţilor de │
│ │învăţământ, adresată comisiei de admitere judeţene/a municipiului │
│ │Bucureşti. │
│ │Depunerea de către absolvenţi a dosarelor de înscriere la unităţile de │
│ │învăţământ la care au fost repartizaţi │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7 septembrie 2018 │Actualizarea şi afişarea la sediul unităţilor de învăţământ care au │
│ │ofertă pentru învăţământul profesional de stat şi învăţământ dual a │
│ │listelor candidaţilor înscrişi la învăţământul profesional de stat şi │
│ │în învăţământul dual │
│ │Transmiterea către Centrul Naţional de Admitere a rezultatelor │
│ │repartizării │
└─────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA NR. 2 CALENDARUL admiterii în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului naţional al calificărilor pentru anul şcolar 2018-2019
┌─────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Data-limită/Perioada │ Activitatea │
├─────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Pregătirea admiterii │
├─────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│13 februarie 2018 │Transmiterea de către unităţile de învăţământ care au ofertă │
│ │educaţională pentru învăţământul dual, spre aprobare, la inspectoratul │
│ │şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti (ISJ/ISMB), a propunerii │
│ │privind componenţa Comisiei de admitere din unitatea de învăţământ care │
│ │organizează învăţământ dual, avizată de Consiliul de administraţie al │
│ │unităţii de învăţământ │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│16 februarie 2018 │Transmiterea de către ISJ/ISMB către unităţile de învăţământ care au │
│ │ofertă educaţională pentru învăţământul dual a aprobării Comisiei de │
│ │admitere din unitatea de învăţământ care organizează învăţământ dual │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│20 februarie 2018 │Elaborarea de către unităţile de învăţământ care au ofertă educaţională │
│ │pentru învăţământul dual, împreună cu operatorii economici/instituţiile │
│ │publice partenere, a procedurii de admitere Procedura de admitere, │
│ │aprobată de Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ care │
│ │are ofertă educaţională pentru învăţământul dual, este transmisă de │
│ │aceasta, spre avizare, la ISJ/ISMB. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│27 februarie 2018 │ISJ/ISMB transmite unităţilor de învăţământ care au ofertă educaţională │
│ │pentru învăţământul dual avizul pentru procedura de admitere. │
│ │Afişarea la sediul unităţilor de învăţământ care au ofertă educaţională │
│ │pentru învăţământul dual a procedurii de admitere, a numărului de locuri│
│ │propuse pe domenii de pregătire şi calificări profesionale pentru │
│ │învăţământul dual, a perioadelor de înscriere pentru anul şcolar │
│ │2018-2019 şi a calendarului probelor de admitere. Se vor afişa │
│ │informaţii privind probele de admitere şi se va menţiona în mod expres │
│ │faptul că se vor organiza probe de admitere doar în situaţia în care │
│ │numărul candidaţilor înscrişi la unitatea de învăţământ este mai mare │
│ │decât numărul de locuri disponibile sau, după caz, independent de │
│ │numărul de candidaţi înscrişi pe numărul de locuri disponibile la │
│ │solicitarea operatorilor economici parteneri, cu precizarea datelor │
│ │planificate pentru eventualele probe de admitere organizate în prima şi │
│ │a doua etapă de admitere, conform prezentului calendar. De asemenea se │
│ │va menţiona în mod expres dacă se organizează probe de admitere │
│ │eliminatorii. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1 martie 2018 │Transmiterea de către Comisia Naţională de Admitere a modelului fişei de│
│ │opţiuni pentru învăţământul dual - anexă la fişa de înscriere în │
│ │învăţământul profesional │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2 mai 2018 │Afişarea ofertei educaţionale pentru învăţământul dual aprobate, │
│ │concretizată în domenii de pregătire şi calificări profesionale, cu │
│ │evidenţierea operatorilor economici parteneri şi a locurilor de practică│
│ │disponibile la fiecare dintre aceştia, la sediul unităţilor de │
│ │învăţământ gimnazial şi la sediul unităţilor de învăţământ cu ofertă │
│ │educaţională pentru învăţământul dual │
│ │Crearea bazei de date la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ │
│ │gimnazial şi la nivel judeţean, cuprinzând datele personale ale elevilor│
│ │de clasa a VIII-a, în Sistemul informatic integrat al învăţământului din│
│ │România (SIIIR), prin verificarea şi corectarea, după caz, a │
│ │informaţiilor privind elevii şi formaţiunile de studiu la care aceştia │
│ │sunt asociaţi. │
│ │Tipărirea informaţiilor despre admitere în broşura care cuprinde │
│ │informaţii despre admiterea în învăţământul liceal, în învăţământul │
│ │profesional de stat şi în învăţământul dual pentru anul şcolar │
│ │2018-2019, într-o secţiune distinctă │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7 mai 2018 │Transmiterea în unităţile de învăţământ gimnazial a broşurilor │
│ │cuprinzând informaţiile legate de admiterea în învăţământul liceal, în │
│ │învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dual pentru anul │
│ │şcolar 2018-2019 │
│ │Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial a graficului şedinţelor de│
│ │completare a opţiunilor din Fişa de înscriere în învăţământul │
│ │profesional de stat şi în învăţământul dual, de către absolvenţii clasei│
│ │a VIII-a şi părinţii acestora │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│14 mai 2018 │Transmiterea la Ministerul Educaţiei Naţionale a broşurilor care cuprind│
│ │informaţii despre admitere ale fiecărui judeţ/municipiului Bucureşti, în│
│ │versiune electronică şi tipărită │
├─────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Informarea şi consilierea elevilor cu privire la oportunitatea de continuare a studiilor │
│ în învăţământul dual │
├─────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│19 februarie - 2 martie 2018 │Informarea de către ISJ/ISMB a unităţilor de învăţământ gimnazial din │
│ │judeţele care au plan de şcolarizare pentru învăţământul dual despre │
│ │posibilitatea continuării studiilor de către absolvenţii claselor │
│ │a VIII-a în învăţământul dual, dar şi în învăţământul profesional de │
│ │stat. Se vor prezenta următoarele: │
│ │- aspecte specifice privind organizarea şi funcţionarea învăţământului │
│ │dual; │
│ │- calendarul şi modul de organizare şi desfăşurare a admiterii în │
│ │învăţământul dual; │
│ │- posibilitatea continuării studiilor după finalizarea învăţământului │
│ │dual, dar şi după finalizarea învăţământului profesional de stat. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│26 februarie - 30 martie 2018│Unităţile de învăţământ care îşi propun să şcolarizeze în învăţământul │
│ │dual în anul şcolar 2018-2019 organizează, în colaborare cu operatorii │
│ │economici parteneri de practică, acţiuni privind: │
│ │- promovarea învăţământului profesional şi tehnic în general şi a │
│ │modului de organizare şi funcţionare a învăţământului dual, în special, │
│ │informare privind condiţiile de acces la învăţământul dual şi │
│ │beneficiile acestei forme de pregătire profesională; │
│ │- popularizarea ofertei educaţionale pentru învăţământul dual, │
│ │oportunităţile de pregătire prin învăţământul dual, perspectivele de │
│ │angajare, condiţiile de admitere. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5 martie-18 mai 2018 │Fiecare unitate de învăţământ care, în anul şcolar 2017-2018, │
│ │şcolarizează elevi în clasa a VIII-a învăţământ gimnazial organizează şi│
│ │desfăşoară activităţi de orientare şi consiliere cu elevii de clasa a │
│ │VIII-a, cu accent pe conştientizarea cerinţelor pieţei muncii şi a │
│ │oportunităţilor pentru carieră şi pe continuare a pregătirii prin │
│ │învăţământul dual, dar şi prin învăţământul profesional de stat. │
│ │Activităţile de orientare şi consiliere se derulează cu sprijinul │
│ │consilierilor şcolari ai centrului judeţean de resurse şi de asistenţă │
│ │educaţională (CJRAE)/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi │
│ │Asistenţă Educaţională (CMBRAE) şi urmăresc pregătirea înscrierii │
│ │elevilor în învăţământul dual, dar şi în învăţământul profesional de │
│ │stat. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│10-31 mai 2018 │Şedinţe de instruire organizate de toate unităţile de învăţământ │
│ │gimnazial cu părinţii şi elevii de clasa a VIII-a, pentru prezentarea │
│ │procedurilor de admitere şi a planului de şcolarizare la învăţământul │
│ │dual, dar şi la învăţământul profesional de stat. În judeţele care au │
│ │plan de şcolarizare în învăţământul dual se prezintă, în mod │
│ │obligatoriu, aspectele specifice privind învăţământul dual. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7-18 mai 2018 │ISJ/ISMB organizează târgul ofertelor educaţionale. Pentru prezentarea │
│ │ofertei educaţionale în cadrul acestui eveniment, unităţile de │
│ │învăţământ care au ofertă educaţională pentru învăţământul dual şi │
│ │pentru învăţământul profesional de stat vor implica şi operatorii │
│ │economici parteneri. Târgul ofertelor educaţionale va avea şi o secţiune│
│ │dedicată ofertei educaţionale la nivel regional. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│8 iunie 2018 │Transmiterea de către fiecare unitate de învăţământ gimnazial către │
│ │comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a bazei de date │
│ │cuprinzând mediile generale de absolvire ale absolvenţilor clasei │
│ │a VIII-a, precum şi a listei elevilor corigenţi, repetenţi, cu situaţia │
│ │neîncheiată sau exmatriculaţi, prin completarea acestor informaţii în │
│ │aplicaţia informatică centralizată │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│11 iunie 2018 │Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului │
│ │Bucureşti către Comisia Naţională de Admitere a bazei de date cuprinzând│
│ │mediile generale de absolvire ale absolvenţilor clasei a VIII-a, prin │
│ │confirmarea finalizării operaţiunilor specifice completării acestor date│
│ │în aplicaţia informatică centralizată │
├─────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă │
│ - numai pentru situaţiile în care oferta educaţională aprobată cuprinde clase cu predare în │
│ limbile minorităţilor naţionale sau clase cu predare în regim bilingv a unei limbi moderne │
│ - pentru candidaţii interesaţi de înscrierea la unităţile de învăţământ/clasele cu predare │
│ în limbile minorităţilor naţionale, care nu au studiat în gimnaziu în limba maternă respectivă │
│ (calendar şi organizare comune pentru înscrierea în învăţământul liceal, profesional de stat │
│ şi dual) │
├─────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│10-11 mai 2018 │Eliberarea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere pentru candidaţii │
│ │care doresc să participe la probe de verificare a cunoştinţelor de limbă│
│ │modernă sau maternă │
│ │NOTĂ: │
│ │Se va utiliza acelaşi model de anexă la fişa de înscriere ca cel aprobat│
│ │ca anexă la fişa de înscriere pentru admiterea în învăţământul liceal │
│ │("Anexa la fişa de înscriere pentru participarea la probele de │
│ │aptitudini sau la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă│
│ │sau maternă"). │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│14-15 mai 2018 │Înscrierea candidaţilor pentru probele de verificare a cunoştinţelor de │
│ │limbă modernă sau maternă │
│ │NOTĂ: │
│ │Înscrierea se va realiza la unităţile de învăţământ stabilite de către │
│ │comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti ca centre pentru │
│ │probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│16-18 mai 2018 │Desfăşurarea probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau│
│ │maternă │
│ │NOTĂ: │
│ │Probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă se │
│ │organizează la centrele stabilite de comisia de admitere judeţeană/a │
│ │municipiului Bucureşti │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│22 mai 2018 │Comunicarea rezultatelor la probele de verificare a cunoştinţelor de │
│ │limbă modernă sau maternă │
│ │Depunerea contestaţiilor la probele de verificare a cunoştinţelor de │
│ │limbă modernă sau maternă, acolo unde metodologia permite acest lucru │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│25 mai 2018 │Comunicarea rezultatelor finale, după contestaţii, la probele de │
│ │verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă │
│ │Transmiterea, către comisia de admitere judeţeană/a municipiului │
│ │Bucureşti, a listelor cu rezultatele finale la probele de verificare a │
│ │cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, prin completarea acestora în│
│ │aplicaţia informatică centralizată │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│29-31 mai 2018 │Ridicarea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere de la unităţile la │
│ │care candidaţii au susţinut probele de verificare a cunoştinţelor de │
│ │limbă modernă sau maternă │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│6 iunie 2018 │Depunerea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere ale candidaţilor │
│ │care au participat la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă │
│ │modernă sau maternă, la unităţile de învăţământ gimnazial absolvite │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7 iunie 2018 │Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului │
│ │Bucureşti, în format electronic, către Centrul Naţional de Admitere, a │
│ │listei candidaţilor care au promovat probele de verificare a │
│ │cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă şi a rezultatelor acestora la│
│ │probe, prin introducerea şi confirmarea finalizării introducerii │
│ │acestora în aplicaţia informatică centralizată │
├─────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Admiterea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi şi a candidaţilor pentru │
│ învăţământul special (calendar şi organizare comune pentru înscrierea în învăţământul │
│ liceal, profesional de stat şi dual) │
├─────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│11 mai 2018 │Afişarea locurilor speciale pentru candidaţii romi │
│ │NOTĂ: │
│ │Locurile speciale pentru candidaţii romi se stabilesc de comisiile de │
│ │admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, ca locuri alocate peste │
│ │numărul de locuri acordat prin planul de şcolarizare, în limita a 1-2 │
│ │locuri suplimentare la clasă. Nu se alocă locuri speciale pentru │
│ │candidaţii romi la clasele de învăţământ dual la care, conform │
│ │procedurii de admitere, se organizează probe de admitere independent de │
│ │numărul candidaţilor înscrişi pe numărul de locuri disponibile │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│15 iunie 2018 │Data-limită pentru primirea cererilor de înscriere a candidaţilor pe │
│ │locurile speciale pentru romi │
│ │NOTĂ: │
│ │Cererile de ocupare a locurilor alocate pentru candidaţii romi se depun │
│ │la ISJ/ISMB - comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5-6 iulie 2018 │Repartizarea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi, utilizând │
│ │aplicaţia informatică centralizată │
│ │NOTĂ: │
│ │Repartizarea pe locurile speciale pentru romi se realizează de comisia │
│ │de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti, în ordinea │
│ │descrescătoare a mediilor de admitere şi în baza opţiunilor exprimate de│
│ │candidaţi. Repartizarea se face în şedinţă publică. │
│ │Mediile de admitere pentru candidaţii romi, care candidează pe locurile │
│ │speciale pentru romi, se calculează conform art. 12 alin. (1) lit. a) │
│ │din Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul│
│ │dual pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului │
│ │naţional al calificărilor, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei │
│ │naţionale nr. 3.556/2017. │
│ │Pot fi admişi candidaţi romi la clasele de învăţământ dual, la care, │
│ │conform procedurii de admitere, NU se organizează probe de admitere │
│ │independent de numărul candidaţilor înscrişi pe numărul de locuri │
│ │disponibile │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5-6 iulie 2018 │Înscrierea şi repartizarea candidaţilor pentru învăţământul special, │
│ │utilizând aplicaţia informatică centralizată. │
│ │NOTĂ: │
│ │Înscrierea şi repartizarea candidaţilor pentru învăţământul dual special│
│ │sunt similare cu cele prevăzute de reglementările pentru învăţământul │
│ │liceal special, incluse în Metodologia de organizare şi desfăşurare a │
│ │admiterii în învăţământul liceal de stat │
├─────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Înscrierea şi admiterea elevilor la învăţământul dual │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Etapa I de admitere în învăţământul dual │
├─────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│15, 18, 19 iunie 2018 │Secretariatele unităţilor de învăţământ gimnazial completează, la │
│ │cererea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali pentru minorii │
│ │care solicită înscrierea în învăţământul dual, fişa de înscriere în │
│ │învăţământul profesional de stat, cu informaţiile privind numele şi │
│ │codul unităţii de învăţământ gimnazial, media claselor V-VIII şi datele │
│ │personale ale absolvenţilor claselor a VIII-a. │
│ │Eliberarea, de către unităţile de învăţământ gimnazial, a fişei de │
│ │înscriere în învăţământul profesional de stat, pentru candidaţii care │
│ │solicită înscrierea în învăţământul dual, fără anexa "Fişa de opţiuni │
│ │pentru învăţământul dual". │
│ │La solicitarea candidaţilor care au susţinut şi au promovat probele de │
│ │verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, unităţile de │
│ │învăţământ gimnazial eliberează, împreună cu fişa de înscriere, şi │
│ │anexa fişei de înscriere completată cu rezultatul la proba/probele de │
│ │verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă. │
│ │NOTĂ: │
│ │Se va elibera o singură fişă de înscriere. Nu se eliberează fişe de │
│ │înscriere elevilor din clasa a VIII-a cu situaţia şcolară neîncheiată, │
│ │aflaţi în stare de corigenţă sau repetenţie. │
│ │Fişa de opţiuni pentru învăţământul dual se eliberează de către unitatea│
│ │de învăţământ care organizează învăţământ dual │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│15, 18, 19 iunie 2018 │Înscrierea candidaţilor la unităţile de învăţământ care au ofertă │
│ │educaţională pentru învăţământul dual, pe baza fişei de înscriere în │
│ │învăţământul profesional de stat, la care se anexează fişa de opţiuni │
│ │pentru învăţământul dual care se eliberează şi se completează la │
│ │unitatea de învăţământ care organizează învăţământ dual. │
│ │NOTĂ: │
│ │Nu pot fi înscrişi candidaţii cu situaţia şcolară neîncheiată, aflaţi │
│ │în stare de corigenţă sau repetenţie. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│19 iunie 2018 │Afişarea, la sediul unităţilor de învăţământ care au ofertă pentru │
│ │învăţământ dual, a listei candidaţilor înscrişi în învăţământul dual │
│ │Transmiterea către comisia judeţeană de admitere a situaţiei cu numărul │
│ │de candidaţi înscrişi pentru admiterea în învăţământul dual, pentru │
│ │fiecare calificare profesională │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│20-21 iunie 2018 │Derularea probelor eliminatorii, în unităţile de învăţământ în care s-a │
│Pentru candidaţii care │decis organizarea acestora, conform graficului stabilit şi afişat de │
│optează pentru unităţile de │fiecare unitate de învăţământ care organizează probe eliminatorii │
│învăţământ şi calificările la│ │
│care se organizează probe │ │
│eliminatorii │ │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│20-21 iunie 2018 │Comunicarea rezultatelor probelor eliminatorii la sediul unităţii de │
│Pentru candidaţii care │învăţământ care a organizat probe eliminatorii │
│optează pentru unităţile de │În situaţia în care numărul candidaţilor admişi în urma probelor │
│învăţământ şi calificările la│eliminatorii este mai mare decât numărul de locuri disponibile, precum │
│care se organizează probe │şi în cazul în care s-a decis susţinerea de probe de admitere indiferent│
│eliminatorii │de numărul de candidaţi admişi în urma probelor eliminatorii, se │
│ │afişează şi precizări detaliate privind organizarea probelor de admitere│
│ │(data, locul de desfăşurare, ora, acte necesare pentru înscrierea │
│ │candidaţilor, alte detalii organizatorice). │
│ │Rezultatele probelor eliminatorii susţinute în cadrul admiterii în │
│ │învăţământul dual se afişează la sfârşitul fiecărei zile, împreună cu │
│ │precizarea privind posibilitatea înscrierii candidaţilor respinşi, în │
│ │aceeaşi etapă de admitere, la o altă unitate de învăţământ care │
│ │organizează învăţământ profesional. │
│ │Secretariatele unităţilor de învăţământ care organizează admiterea în │
│ │învăţământul dual eliberează, la cererea candidaţilor respinşi la │
│ │probele eliminatorii, fişele de înscriere la învăţământul profesional │
│ │în vederea înscrierii la alte unităţi de învăţământ care organizează │
│ │învăţământ profesional. │
│ │Rezultatele obţinute la probele eliminatorii nu pot fi contestate │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│21-22 iunie 2018 │Ridicarea, de către candidaţii respinşi la probele eliminatorii, a │
│Pentru candidaţii care │fişelor de înscriere la învăţământul profesional de stat de la unitatea │
│optează pentru unităţile │de învăţământ care a organizat probele │
│de învăţământ şi calificările│NOTĂ: │
│la care se organizează probe │În situaţia în care candidaţii au completat mai multe opţiuni, inclusiv │
│eliminatorii │pentru calificări profesionale la care unitatea de învăţământ nu a │
│ │organizat probe eliminatorii, aceştia nu vor ridica fişele de înscriere,│
│ │fiind consideraţi înscrişi pentru celelalte calificări profesionale pe │
│ │care le-au marcat în fişa de înscriere. │
│ │Candidaţii vor fi informaţi că în cazul în care numărul candidaţilor │
│ │care se vor înscrie la calificarea/calificările profesională(e) pentru │
│ │care au optat va fi mai mare decât numărul de locuri se va organiza o │
│ │probă suplimentară de admitere. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│21-22 iunie 2018 │Înscrierea candidaţilor respinşi la probele eliminatorii la unităţile de│
│ │învăţământ care şcolarizează în învăţământul profesional de stat, pe │
│ │baza fişei de înscriere în învăţământul profesional de stat │
│ │NOTĂ: │
│ │Nu pot fi înscrişi candidaţii cu situaţia şcolară neîncheiată, aflaţi în│
│ │stare de corigenţă sau repetenţie. │
│ │Înscrierea candidaţilor respinşi la unităţile de învăţământ care au │
│ │organizat probe eliminatorii şi care au ridicat fişa de înscriere se │
│ │face pe baza aceleiaşi fişe, prin completarea casetelor pentru │
│ │următoarea unitate de învăţământ şi a calificărilor profesionale pentru │
│ │care optează. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│22 iunie 2018 │Actualizarea şi afişarea, la sediul unităţilor de învăţământ care au │
│ │ofertă educaţională pentru învăţământul dual, a listei candidaţilor │
│ │înscrişi la învăţământul dual. Afişarea informaţiilor (data, locul de │
│ │desfăşurare, ora, acte necesare de identitate a candidaţilor, alte │
│ │detalii organizatorice) privind organizarea probelor suplimentare de │
│ │admitere, la unităţile de învăţământ unde numărul de candidaţi înscrişi │
│ │este mai mare decât numărul locurilor oferite, precum şi în cazul în │
│ │care s-a decis susţinerea de probe de admitere indiferent de numărul de │
│ │candidaţi înscrişi pe numărul de locuri disponibile │
│ │Transmiterea către comisia de admitere judeţeană/a municipiului │
│ │Bucureşti a situaţiei cu numărul de candidaţi înscrişi la învăţământul │
│ │profesional, inclusiv dual, pe fiecare calificare profesională │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│25-29 iunie 2018 │Desfăşurarea probelor de admitere │
│ │NOTĂ: │
│ │Probele de admitere se organizează numai la unităţile de învăţământ şi │
│ │pentru calificările profesionale pentru care numărul elevilor înscrişi │
│ │este mai mare decât numărul locurilor disponibile sau în cazul în care │
│ │s-a decis susţinerea de probe de admitere indiferent de numărul de │
│ │candidaţi înscrişi pe numărul de locuri disponibile. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│29 iunie 2018 │Comunicarea rezultatelor la probele de admitere în învăţământul dual, de│
│ │către unităţile de învăţământ care au organizat aceste probe │
│ │Depunerea contestaţiilor la probele de admitere. Rezultatele obţinute la│
│ │probele eliminatorii şi la probele orale nu pot fi contestate. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2 iulie 2018 │Comunicarea rezultatelor la probele de admitere în urma rezolvării │
│ │contestaţiilor, de către unităţile de învăţământ care le-au organizat │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2 iulie 2018 │Calcularea, de către comisiile de admitere din unităţile de învăţământ, │
│ │a mediilor finale de admitere, conform precizărilor de calcul din │
│ │metodologia de admitere în învăţământul dual Transmiterea, utilizând │
│ │aplicaţia informatică centralizată, la comisia de admitere judeţeană/a │
│ │municipiului Bucureşti, a candidaţilor declaraţi admişi şi a celor │
│ │respinşi la admiterea în învăţământul dual, de către toate unităţile de │
│ │învăţământ, indiferent dacă au desfăşurat sau nu probe de admitere │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3 iulie 2018 │Validarea, de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului │
│ │Bucureşti, a candidaţilor declaraţi admişi în învăţământul dual şi în │
│ │învăţământul profesional de stat. Comunicarea de către unităţile de │
│ │învăţământ profesional a candidaţilor admişi şi a celor respinşi la │
│ │învăţământul profesional de stat. │
│ │Afişarea precizărilor privind depunerea dosarelor de înscriere de către │
│ │candidaţii admişi, respectiv ridicarea fişelor de înscriere de către │
│ │candidaţii respinşi │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3-4 iulie 2018 │Ridicarea fişelor de înscriere în învăţământul profesional, de către │
│ │candidaţii declaraţi respinşi. Candidaţii respinşi la etapa I de │
│ │admitere în învăţământul profesional şi în învăţământul dual se pot │
│ │înscrie în etapa a II-a de admitere în învăţământul profesional, în │
│ │învăţământul dual, sau în etapa a II-a de admitere în liceu. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3-4 iulie 2018 │Depunerea dosarelor de înscriere, la unităţile de învăţământ la care │
│ │candidaţii au fost declaraţi admişi │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4 iulie 2018 │Transmiterea de către unităţile de învăţământ care au ofertă │
│ │educaţională pentru învăţământul dual a situaţiei locurilor rămase │
│ │libere în urma neînscrierii candidaţilor admişi în această etapă de │
│ │admitere │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5 iulie 2018 │Rezolvarea cazurilor speciale de către comisia de admitere judeţeană/a │
│ │municipiului Bucureşti. Pentru rezolvarea cazurilor speciale, comisia de│
│ │admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti nu va repartiza candidaţi la│
│ │calificări profesionale pentru care s-au organizat probe eliminatorii │
│ │şi/sau de admitere, decât cu acordul unităţilor de învăţământ respective│
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5 iulie 2018 │Comunicarea de către unităţile de învăţământ profesional a candidaţilor │
│ │înmatriculaţi şi a situaţiei cu locurile rămase libere în învăţământul │
│ │dual şi în învăţământul profesional, după depunerea dosarelor de │
│ │înscriere în etapa I de admitere şi rezolvarea cazurilor speciale │
│ │Transmiterea de către Comisia de admitere în învăţământul profesional de│
│ │stat din unitatea de învăţământ, în format electronic şi în scris, către│
│ │comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a listelor finale│
│ │cu candidaţii înmatriculaţi şi a situaţiei locurilor neocupate la │
│ │învăţământul profesional de stat şi, în mod distinct, în învăţământul │
│ │dual. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│6 iulie 2018 │Transmiterea de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului │
│ │Bucureşti, la toate unităţile de învăţământ gimnazial, a situaţiei │
│ │locurilor libere pentru etapa a II-a de admitere la învăţământul │
│ │profesional de stat, cu evidenţierea distinctă a celor din învăţământul │
│ │dual. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│6 iulie 2018 │Comunicarea către toate unităţile de învăţământ gimnazial a listei cu │
│ │locurile libere pentru etapa a II-a de admitere în învăţământul │
│ │profesional de stat din judeţ/municipiul Bucureşti, cu evidenţierea │
│ │distinctă a celor din învăţământul dual │
│ │ISJ/ISMB afişează şi publică pe pagina sa de internet lista locurilor │
│ │libere pentru etapa a II-a de admitere în învăţământul profesional de │
│ │stat din judeţ/municipiul Bucureşti, cu evidenţierea distinctă a celor │
│ │din învăţământul dual. │
├─────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ Etapa a II-a de admitere în învăţământul dual │
├─────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│31 august-3 septembrie 2018 │Eliberarea de către unităţile de învăţământ gimnazial a fişelor de │
│ │înscriere pentru învăţământ profesional de stat (fără anexa: "Fişa de │
│ │opţiuni pentru învăţământul dual", care se eliberează de către unitatea │
│ │de învăţământ care organizează învăţământ dual), pentru candidaţii care │
│ │nu au participat la etapa I de admitere sau care au participat, dar nu │
│ │au fost repartizaţi/admişi la liceu sau la învăţământul profesional sau │
│ │la învăţământul dual, şi care solicită să participe la admiterea în │
│ │învăţământul dual în etapa a II-a. │
│ │La solicitarea candidaţilor care au susţinut şi au promovat probele de │
│ │verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, unităţile de │
│ │învăţământ gimnazial eliberează, împreună cu fişa de înscriere, şi │
│ │anexa fişei de înscriere completată cu rezultatul la proba/probele de │
│ │verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă. │
│ │Înscrierea elevilor la unităţile de învăţământ care au ofertă pentru │
│ │învăţământul dual şi la care au rămas locuri libere în urma etapei I de │
│ │admitere, pe baza fişelor de înscriere în învăţământul profesional de │
│ │stat, la care se anexează fişa de opţiuni pentru învăţământul dual care │
│ │se eliberează şi se completează la unitatea de învăţământ care │
│ │organizează învăţământ dual │
│ │NOTĂ: │
│ │Se va elibera o singură fişă de înscriere. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3 septembrie 2018 │Afişarea, la sediul unităţilor de învăţământ care au ofertă pentru │
│ │învăţământul dual, a listei candidaţilor înscrişi în învăţământul dual. │
│ │În situaţia în care numărul candidaţilor înscrişi la unitatea de │
│ │învăţământ este mai mare decât numărul de locuri disponibile, precum şi │
│ │în cazul în care s-a decis susţinerea de probe de admitere indiferent │
│ │de numărul de candidaţi înscrişi pe numărul de locuri disponibile, se │
│ │afişează şi precizări detaliate privind organizarea probelor de admitere│
│ │(data, locul de desfăşurare, ora, acte necesare pentru înscrierea │
│ │candidaţilor, alte detalii organizatorice). │
│ │Transmiterea către comisia de admitere judeţeană/a municipiului │
│ │Bucureşti a situaţiei cu numărul de candidaţi înscrişi la învăţământul │
│ │dual, pe fiecare calificare profesională │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4-6 septembrie 2018 │Derularea probelor de admitere, conform graficului afişat │
│ │NOTĂ: │
│ │Probele de admitere se organizează numai la unităţile de învăţământ şi │
│ │la calificările profesionale pentru care numărul celor înscrişi este mai│
│ │mare decât numărul locurilor disponibile sau în cazul în care s-a decis │
│ │susţinerea de probe de admitere indiferent de numărul de candidaţi │
│ │înscrişi pe numărul de locuri disponibile. │
│ │Rezultatele la eventualele probe eliminatorii organizate în cadrul │
│ │admiterii în învăţământul dual vor fi comunicate candidaţilor în │
│ │aceeaşi zi, după susţinerea probelor. │
│ │Rezultatele probelor eliminatorii susţinute în cadrul admiterii în │
│ │învăţământul dual se comunică la sfârşitul fiecărei zile împreună cu │
│ │precizarea privind posibilitatea înscrierii candidaţilor respinşi, în │
│ │aceeaşi etapă de admitere, la o altă unitate de învăţământ care are │
│ │ofertă pentru învăţământ profesional, până la termenul stabilit prin │
│ │calendarul admiterii în învăţământul profesional. │
│ │Secretariatele unităţilor de învăţământ care organizează admiterea în │
│ │învăţământul dual eliberează, la cererea candidaţilor respinşi la │
│ │probele eliminatorii, fişele de înscriere la învăţământul dual de stat │
│ │în vederea înscrierii la alte unităţi de învăţământ care organizează │
│ │învăţământ profesional sau învăţământ dual. │
│ │Rezultatele obţinute la probele eliminatorii nu pot fi contestate. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│6 septembrie 2018 │Afişarea rezultatelor la probele de admitere în învăţământul dual, la │
│ │sediul unităţilor de învăţământ care au organizat aceste probe │
│ │Depunerea contestaţiilor la probele de admitere. Rezultatele obţinute la│
│ │probele eliminatorii şi la probele orale nu pot fi contestate. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│6 septembrie 2018 │Comunicarea rezultatelor la probele de admitere în urma rezolvării │
│ │contestaţiilor, de către unităţile de învăţământ care au organizat │
│ │admiterea │
│ │Calcularea, de către comisiile de admitere din unităţile de învăţământ, │
│ │a mediilor finale de admitere, conform precizărilor de calcul din │
│ │metodologia de admitere în învăţământul dual │
│ │Comunicarea de către unităţile de învăţământ profesional care │
│ │organizează învăţământ dual a candidaţilor admişi şi a celor respinşi, │
│ │în ordinea descrescătoare a mediei de admitere în învăţământul dual │
│ │Afişarea precizărilor privind depunerea dosarelor de înscriere de către │
│ │candidaţii admişi, respectiv ridicarea fişelor de înscriere de către │
│ │candidaţii respinşi şi repartizarea acestora de către comisia de │
│ │admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti │
│ │Transmiterea la comisia de admitere judeţeană/a municipiului │
│ │Bucureşti a listei candidaţilor declaraţi admişi şi a celor respinşi la │
│ │admiterea în învăţământul profesional de stat şi, în mod distinct, în │
│ │învăţământul dual, de către toate unităţile de învăţământ, indiferent │
│ │dacă au desfăşurat sau nu probe de admitere │
│ │Afişarea pe pagina de internet a ISJ/ISMB şi transmiterea de către │
│ │comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti, la toate │
│ │unităţile de învăţământ gimnazial, a situaţiei locurilor libere în │
│ │învăţământul profesional de stat, cu evidenţierea distinctă a celor din │
│ │învăţământul dual, pentru care se va face repartizarea de către comisia │
│ │de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti │
│ │Afişarea, în fiecare unitate de învăţământ gimnazial, a situaţiei cu │
│ │locurile libere în învăţământul dual şi în învăţământul profesional │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7 septembrie 2018 │Repartizarea de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului │
│ │Bucureşti a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu │
│ │au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în │
│ │perioada prevăzută de calendar sau care şi-au încheiat situaţia şcolară │
│ │ulterior etapelor anterioare │
│ │NOTĂ: │
│ │La unităţile de învăţământ la care s-au derulat probe de admitere, │
│ │repartizarea absolvenţilor care nu au susţinut aceste probe se poate │
│ │realiza numai la solicitarea scrisă a unităţilor de învăţământ │
│ │respective şi a operatorilor economici parteneri, adresată comisiei de │
│ │admitere judeţene/a municipiului Bucureşti. │
│ │Depunerea de către absolvenţi a dosarelor de înscriere la unităţile │
│ │şcolare la care au fost repartizaţi │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7 septembrie 2018 │Actualizarea şi afişarea, la sediul unităţilor de învăţământ care au │
│ │ofertă pentru învăţământul profesional de stat şi învăţământ dual, a │
│ │listelor candidaţilor înscrişi la învăţământul profesional de stat şi în│
│ │învăţământul dual │
│ │Transmiterea către Centrul Naţional de Admitere a rezultatelor │
│ │repartizării │
└─────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
----