Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Luând în considerare situaţia epidemiologică generată de coronavirusul SARS-CoV-2 în UAT Avrig - satul Mârşa, judeţul Sibiu, unde se înregistrează o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 de 9,49 cazuri la 1.000 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,
ţinând cont de Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu nr. 99 din data de 27.11.2020, emisă pe baza Analizei de risc a Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Sibiu nr. 17.022 din 23.11.2020 şi a Avizului Institutului Naţional de Sănătate Publică cu nr. 217 din 26.11.2020,
în temeiul prevederilor art. 3 lit. b), art. 6 lit. b), art. 7 alin. (5) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 alin. (3) lit. a)-d) şi f) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind
managementul tipurilor de risc, ale art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi ale art. 3 alin. (4) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2,
şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă emite următorul ordin:
ART. 1
(1) Începând cu data de 30.11.2020, ora 5,00, se instituie pentru o perioadă de 14 zile măsura de carantină zonală în localitatea Mârşa, judeţul Sibiu.
(2) Perimetrul vizat de măsura prevăzută la alin. (1) este delimitat de următoarele coordonate geografice:
- latitudine: N 45.70481, longitudine: E 24.36509
– latitudine: N 45.69957, longitudine: E 24.35996
– latitudine: N 45.68394, longitudine: E 24.38551
– latitudine: N 45.69347, longitudine: E 24.39446.
ART. 2
Este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.
ART. 3
Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.
ART. 4
Se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menţionată la art. 1:
1. identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reşedinţa ori adresa declarată în zona menţionată la art. 1 alin. (2) şi introducerea acestora în bazele de date dedicate;
2. limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieşirea persoanelor din locuinţă este permisă doar pe bază de declaraţie pe propria răspundere, legitimaţie de serviciu sau adeverinţă eliberată de angajator, după caz;
3. în intervalul orar 6,00-22,00, in interiorul zonei menţionate la art. 1 alin. (2) se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă, gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10,00-13,00, iar pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 6,00-10,00, respectiv 13,00-20,00;
c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
d) deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), precum şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
e) deplasarea în scopul donării de sânge la centrele de transfuzie sanguină;
f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
g) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole, în baza documentelor de proprietate asupra terenurilor agricole;
h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare, în baza documentelor de producători;
i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate, eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi, în baza documentelor de proprietate sau a documentelor justificative;
j) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
k) pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
l) alte motive justificative precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
m) deplasarea pentru participarea la slujbele religioase;
n) deplasarea către instituţiile publice şi financiare;
4. în intervalul orar 22,00-6,00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la pct. 3 lit. a), c) şi d);
5. în/din zona menţionată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea/ieşirea pentru:
a) transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi pentru aprovizionarea populaţiei;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, veterinar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, comerţului şi alimentaţiei publice, comunicaţiilor şi transporturilor;
c) persoanele care locuiesc în zona carantinată şi desfăşoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
d) persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare, în baza documentelor de proprietate sau a certificatului de producător;
e) elevii care au domiciliul în zona carantinată şi care urmează cursurile unor unităţi de învăţământ din alte unităţi administrativ-teritoriale pentru care nu sunt dispuse măsuri de carantină zonală;
f) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;
g) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
h) urgenţe medicale;
6. pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere;
7. pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute la pct. 6, adeverinţa eliberată de angajator trebuie să cuprindă următoarele date: nume, prenume, adresa locuinţei, date referitoare la identificarea locului de muncă, date referitoare la identificarea angajatorului (adresa punctului de lucru), domeniul activităţii profesionale, mijlocul de deplasare, precum şi itinerarul de deplasare pe raza zonei carantinate şi intervalul orar în care îşi desfăşoară activitatea;
8. pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil;
9. declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura;
10. în interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;
11. se permite tranzitarea UAT Avrig - satul Mârşa de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acestuia, fiind interzisă oprirea în localitate;
12. prin grija administraţiei publice locale şi a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu se vor stabili căile de circulaţie care tranzitează zona respectivă şi aducerea la cunoştinţa populaţiei prin intermediul mass-mediei a acestei măsuri;
13. se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul bisericesc; pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
14. se permite oficierea slujbelor de înmormântare, doar în exteriorul clădirilor, cu participarea a maximum 20 de persoane;
15. se permite oficierea stărilor civile cu prezenţa a maximum 20 de persoane în exteriorul clădirilor şi, respectiv, 8 persoane în interiorul clădirii, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
16. se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spaţii publice închise şi deschise;
17. controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din satul Mârşa, judeţul Sibiu, şi asigurarea ordinii publice se vor realiza de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sibiu sau Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, după caz;
18. este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.
ART. 5
În zona prevăzută la art. 1 alin. (2), se interzic următoarele activităţi:
1. organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi deschise;
2. organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise, cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă;
3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor;
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
5. activitatea cu publicul a structurilor de primire turistice, cu excepţia persoanelor care efectuează deplasări in interes profesional;
6. organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991;
7. organizarea şi desfăşurarea activităţilor de tipul spectacolelor şi/sau concertelor;
8. activităţi culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment în spaţii închise sau deschise;
9. toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective, care se desfăşoară în spatii închise sau deschise, cu excepţia celor profesioniste organizate de federaţiile de profil;
10. organizarea pieţelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor şi pieţelor de vechituri.
ART. 6
(1) Se limitează programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 20,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program nonstop.
(2) Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor/supermagazinelor/hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate cu respectarea normelor de distanţare fizică.
(3) În cazul centrelor comerciale/parcurilor comerciale se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană cu respectarea normelor de distanţare.
ART. 7
Începând cu data de 30.11.2020, ora 5,00, în zilele de sâmbătă şi duminică operatorii economici din centrele comerciale îşi vor suspenda temporar activitatea până la expirarea prevederilor prezentului ordin, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, cu excepţia magazinelor care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curăţătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie.
ART. 8
(1) Se permite, în data de 5 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile secţiilor de votare a persoanelor implicate în organizarea alegerilor, precum şi a persoanelor care depun cereri de vot prin intermediul urnei speciale.
(2) Se permite, în data de 6 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile secţiilor de votare pentru exercitarea dreptului de vot, observarea alegerilor şi pentru efectuarea operaţiunilor electorale, cu respectarea dispoziţiilor Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 2.009/166/2020 privind stabilirea unor măsuri şi acţiuni de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfăşurarea în siguranţă a procesului electoral din ţară la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, a alegătorilor şi a persoanelor implicate în organizarea şi observarea alegerilor.
(3) Se permite, în data de 6 decembrie 2020, deplasarea cu urna specială pe raza teritorială a localităţii a echipelor formate din membri ai birourilor electorale ale secţiilor de votare, însoţite de persoane acreditate şi personal de pază, în vederea exercitării dreptului de vot de către alegătorii care nu se pot prezenta la secţiile de votare.
(4) Se permite, în datele de 6 şi 7 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile birourilor electorale de circumscripţie, pentru predarea materialelor rezultate din procesul electoral, a membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a persoanelor care îi însoţesc, precum operatori de calculator, persoane acreditate şi personal de pază.
ART. 9
Operatorii economici care desfăşoară activităţi de transport persoane şi care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în staţiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanţare fizică.
ART. 10
Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Sibiu va evalua şi prioritiza oportunitatea de testare a persoanelor şi va transmite solicitările de sprijin cu materiale sanitare şi personal de specialitate către Institutul Naţional de Sănătate Publică/Ministerul Sănătăţii.
ART. 11
Alte măsuri pentru prevenirea şi combaterea răspândirii SARS-CoV-2, precum şi pentru soluţionarea unor probleme deosebite pe perioada carantinei vor fi stabilite prin Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Sibiu.
ART. 12
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru“ al Judeţului Sibiu asigură transmiterea mesajelor de avertizare prin sistemul RO-ALERT către populaţia din localitatea carantinată, cu măsurile ce trebuie respectate pe timpul instituirii carantinei.
ART. 13
Prezentul ordin se va transmite spre aplicare la Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Sibiu, care va asigura informarea preşedintelui Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu şi a Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu, şi spre informare la Institutul Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii - Direcţia generală de asistenţă medicală, medicină de urgenţă şi programe de sănătate publică, Inspectoratul General Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.
ART. 14
Prevederile prezentului ordin au aplicabilitate din data de 30.11.2020, ora 5,00, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile stabilite în aplicarea acestui ordin urmând a fi raportate până în data de 30.11.2020, ora 18,00, la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.
ART. 15
Prezentul ordin se transmite pentru publicare pe site-urile oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
ART. 16
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă,
Raed Arafat,
secretar de stat
Bucureşti, 28 noiembrie 2020.
Nr. 4.660.153.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: