Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 4.659.989 din 18 noiembrie 2020  privind prelungirea măsurii carantinei pentru oraşul Cehu Silvaniei din judeţul Sălaj    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 4.659.989 din 18 noiembrie 2020 privind prelungirea măsurii carantinei pentru oraşul Cehu Silvaniei din judeţul Sălaj

EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1100 din 18 noiembrie 2020
    Luând în considerare situaţia epidemiologică generată de coronavirusul SARS-CoV-2 în oraşul Cehu Silvaniei din judeţul Sălaj, unde se înregistrează o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 de 6,81 cazuri la 1.000 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,
    ţinând cont de Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj nr. 80 din data de 17.11.2020, emisă pe baza Analizei de risc a Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Sălaj nr. 8.404 din 17.11.2020 şi a Avizului Institutului Naţional de Sănătate Publică înregistrat la Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Sălaj cu nr. 8.422 din 17.11.2020,
    în temeiul prevederilor art. 3 lit. b), art. 6 lit. b), art. 7 alin. (5) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 alin. (3) lit. a), b), c), d) şi f) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, ale art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi ale art. 3 alin. (4) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2,
    şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă emite următorul ordin:
    ART. 1
    (1) Începând cu data de 19.11.2020, ora 5,00, se prelungeşte, pentru o perioadă de 14 zile, măsura de carantină zonală instituită prin Ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4.659.817 din 4.11.2020, pentru oraşul Cehu Silvaniei, judeţul Sălaj.
    (2) Perimetrul vizat de măsura prevăzută la alin. (1) este delimitat de următoarele coordonate geografice:
    - 47°23'49.90703'N, 23°09'11.64664'E
    – 47°25'21.26258'N, 23°10'47.61391'E
    – 47°25'15.83120'N, 23°0'43.33929'E
    – 47°24'06.34847'N, 23°07'08.27134'E
    – 47°24'48.45293'N, 23°09'27.53887'E
    – 47°25'05.41555'N, 23°10'59.35376'E
    – 47°24'42.39954'N, 23°12'34.33726'E
    – 47°24'10.21030'N, 23°09'53.03264'E.


    ART. 2
    Este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prevăzută la art. 1 alin. (2) prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.

    ART. 3
    Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, prevăzute în prezentul ordin, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

    ART. 4
    Se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menţionată la art. 1:
    1. identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reşedinţa ori adresa declarată în zona menţionată la art. 1 alin. (2) şi introducerea acestora în bazele de date dedicate;
    2. limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri;
    3. în intervalul orar 5,00-22,00, în interiorul zonei menţionate la art. 1 alin. (2) se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:
    a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă, gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
    b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;
    c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
    d) deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), precum şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
    e) deplasarea în scopul donării de sânge/plasmă la centrele de transfuzie sanguină;
    f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
    g) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;
    h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
    i) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
    j) pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor;
    k) alte motive justificative precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
    l) îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate, deplasarea în vederea obţinerii de acte oficiale (acte de stare civilă, certificat de înmatriculare, permise, paşapoarte etc.);
    m) participarea la activităţi religioase;

    4. în intervalul orar 22,00-5,00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la pct. 3 lit. a), c), d), k), l) şi m);
    5. în/din zona menţionată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea/ieşirea pentru:
    a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi pentru aprovizionarea populaţiei;
    b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, veterinar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, comerţului şi alimentaţiei publice, comunicaţiilor şi transporturilor;
    c) persoanele care locuiesc în zona carantinată şi desfăşoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
    d) persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
    e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;
    f) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
    g) elevii care au domiciliul în zona carantinată şi care urmează cursurile unor unităţi de învăţământ din alte unităţi administrativ-teritoriale pentru care nu sunt dispuse măsuri de carantină zonală;
    h) achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, efectuate în localitate sau în alte localităţi, în cazul în care acestea nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
    i) deplasarea în vederea obţinerii de acte oficiale (acte de stare civilă, certificate de înmatriculare, permise, paşapoarte etc.);
    j) urgenţe medicale;

    6. pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţie de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator;
    7. în interiorul localităţii se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;
    8. pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, declaraţia pe propria răspundere, completată în prealabil;
    9. declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării dintre cele prevăzute la pct. 3 şi 5, data completării şi semnătura;
    10. activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult doar pentru persoanele cu domiciliul, reşedinţa ori adresa declarată în zona carantinată, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, de minimum 4 mp/persoană, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    11. slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii, înmormântări) se pot oficia în lăcaşurile de cult, cu participarea a maximum 16 persoane (număr ce include şi persoanele care oficiază slujba religioasă);
    12. se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezenţa a maximum 10 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maximum 20 de persoane, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    13. se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spaţii publice închise şi deschise;
    14. controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din localitatea menţionată la art. 1 alin. (2) şi măsurile de ordine publică vor fi organizate şi coordonate de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj, cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, poliţiei locale, efectivelor din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, DSVSA, ITM, protecţiei consumatorului, ISCTR sau altor funcţionari anume desemnaţi prin dispoziţie a primarului unităţii administrativ-teritoriale.


    ART. 5
    În zona prevăzută la art. 1 alin. (2) se propune instituirea următoarelor măsuri obligatorii pentru persoanele care se află în tranzit:
    1. se permite tranzitarea oraşului Cehu Silvaniei de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acestuia, fiind interzisă oprirea în localitate;
    2. prin grija administraţiei publice locale şi a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sălaj se vor stabili căile de circulaţie care tranzitează zona respectivă şi aducerea la cunoştinţa populaţiei prin intermediul mass-mediei a acestei măsuri.


    ART. 6
    În zona prevăzută la art. 1 alin. (2) se interzic următoarele activităţi:
    1. organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise;
    2. activitatea cu publicul a structurilor de primire turistică, cu excepţia persoanelor care efectuează deplasări în interes profesional pentru operatorii economici de pe raza localităţii carantinate;
    3. desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private;
    4. organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi/sau deschise;
    5. organizarea şi desfăşurarea de activităţi în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte;
    6. organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise, cum ar fi locuri de joacă sau spaţii de tip after school;
    7. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nonalcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi/sau exteriorul clădirilor. Se permite comercializarea produselor doar în sistem „take-away“ (la pachet) şi/sau catering;
    8. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
    9. toate activităţile şi competiţiile sportive individuale sau colective care se desfăşoară în spaţii închise sau deschise, cu excepţia celor profesioniste organizate de federaţiile de profil;
    10. organizarea pieţelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor şi pieţelor de vechituri;
    11. activitatea cu publicul a saloanelor de înfrumuseţare, cu excepţia sesiunilor programate şi desfăşurate în formula „un prestator/un beneficiar“ pentru un salon.


    ART. 7
    (1) Se limitează programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 21,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program nonstop.
    (2) În cazul centrelor comerciale/parcurilor comerciale se limitează accesul persoanelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de sănătate publică şi distanţare fizică.
    (3) Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor/hypermarketurilor la maximum 30% din capacitate, raportat la suprafaţa utilă destinată clienţilor, calculându-se câte 4 mp/persoană, cu obligativitatea afişării mesajului de informare la intrarea în incintă, cu respectarea normelor de sănătate publică şi distanţare fizică.

    ART. 8
    Operatorii economici care desfăşoară activităţi de transport persoane şi care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în staţii, pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanţare fizică.

    ART. 9
    Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Sălaj va evalua şi prioritiza oportunitatea de testare a persoanelor şi va transmite solicitările de sprijin cu materiale sanitare şi personal de specialitate către Institutul Naţional de Sănătate Publică/Ministerul Sănătăţii.

    ART. 10
    Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum“ al Judeţului Sălaj asigură transmiterea mesajelor de avertizare prin sistemul RO-ALERT către populaţia din localitatea carantinată, cu măsurile ce trebuie respectate pe timpul instituirii carantinei.

    ART. 11
    (1) Nerespectarea măsurilor prevăzute de prezentul ordin atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Sunt abilitate să verifice respectarea măsurilor de mai sus categoriile de personal prevăzute de art. 67 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 12
    Alte măsuri pentru prevenirea şi combaterea răspândirii SARS-CoV-2, precum şi pentru soluţionarea unor probleme deosebite pe perioada carantinei vor fi stabilite prin Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Sălaj.

    ART. 13
    Prezentul ordin se va transmite spre aplicare la Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Sălaj, care va asigura informarea preşedintelui Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj şi a Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, şi spre informare la Institutul Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii - Direcţia generală de asistenţă medicală, medicină de urgenţă şi programe de sănătate publică, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

    ART. 14
    Prevederile prezentului ordin au aplicabilitate din data de 19.11.2020, ora 5,00, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile stabilite în aplicarea acestui ordin urmând a fi raportate până în data de 20.11.2020, ora 12,00, la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.

    ART. 15
    Prezentul ordin se transmite pentru publicare pe site-urile oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

    ART. 16
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă,
                    Raed Arafat,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 18 noiembrie 2020.
    Nr. 4.659.989.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016