Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 4.620 din 6 iunie 2024 privind aprobarea Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii de nivel preuniversitar obţinute în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie care şcolarizează în baza unui curriculum al altui stat, pe teritoriul României, activităţi de învăţământ preuniversitar
EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 677 din 15 iulie 2024
În temeiul art. 115 alin. (2) lit. q) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza Legii nr. 172/1998 privind ratificarea Convenţiei cu privire la recunoaşterea atestatelor obţinute în învăţământul superior în statele din regiunea Europei, adoptată la Lisabona la 11 aprilie 1997,
având în vedere Recomandarea Consiliului din 26 noiembrie 2018 privind promovarea recunoaşterii reciproce automate a calificărilor dobândite în cadrul învăţământului superior şi a celor dobândite ca urmare a absolvirii unui ciclu secundar superior de învăţământ şi formare, precum şi a rezultatelor perioadelor de învăţare petrecute în străinătate (2018/C 444/01),
în baza Legii nr. 164/2021 privind acceptarea Convenţiei globale pentru recunoaşterea calificărilor din învăţământul superior, adoptată la Paris la 25 noiembrie 2019,
având în vedere Recomandarea (UE) 2023/2.611 a Comisiei din 15 noiembrie 2023 privind recunoaşterea calificărilor resortisanţilor ţărilor terţe,
în baza Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.241/2020 privind luarea unor măsuri pentru eficientizarea serviciilor furnizate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor,
în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecţie internaţională sau un drept de şedere în România, precum şi a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, aprobată cu modificări prin Legea nr. 185/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul Ordinului ministrului educaţiei nr. 5.856/2021 privind aprobarea Procedurilor de înscriere a organizaţiilor furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară, pe teritoriul României, activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară, în Registrul special al organizaţiilor furnizoare de educaţie care organizează şi desfăşoară, pe teritoriul României, activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară şi de recunoaştere a studiilor efectuate de elevii şcolarizaţi în cadrul acestor unităţi de învăţământ, precum şi pentru aprobarea unor formulare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă Metodologia de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii de nivel preuniversitar obţinute în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie care şcolarizează în baza unui curriculum al altui stat, pe teritoriul României, activităţi de învăţământ preuniversitar, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.630/2018 privind aprobarea Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii de nivel preuniversitar obţinute în străinătate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 22 mai 2018, cu modificările ulterioare.
ART. 3
Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, unităţile de învăţământ preuniversitar, instituţiile de învăţământ superior, inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei,
Ligia Deca
Bucureşti, 6 iunie 2024.
Nr. 4.620.
ANEXA 1
METODOLOGIE
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: