Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În conformitate cu prevederile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, în baza prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 95/2018 privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului şi al dispoziţiilor art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare, ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin. ART. 1 (1) Prezentul ordin stabileşte procedura de calcul şi efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din unităţile/instituţiile de învăţământ de stat, Ministerul Educaţiei Naţionale şi alte unităţi din subordinea/coordonarea acestuia, denumite în continuare unităţi/instituţii, devenite executorii până la 31 decembrie 2017 sau după data de 1 ianuarie 2018. (2) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti prevăzute la alin. (1) se va realiza eşalonat, conform prevederilor legale în vigoare, în baza hotărârilor judecătoreşti comunicate unităţilor/instituţiilor de învăţământ. (3) În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare, orice procedură de executare silită se suspendă de drept. ART. 2 (1) Pentru hotărârile judecătoreşti având drept obiect acordarea de daune-interese moratorii se calculează dobânda legală aşa cum este specificată în hotărârea judecătorească. (2) Ratele dobânzii legale remuneratorii şi, după caz, penalizatoare pentru perioada 2008-iunie 2018 sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Pentru calcul se aplică procentele prevăzute în coloana 4 pentru dobânda legală remuneratorie, respectiv coloana 5 pentru dobânda legală penalizatoare din anexă, după caz, conform hotărârilor judecătoreşti. (3) Dobânda legală remuneratorie diminuată cu 20% sau, după caz, dobânda legală penalizatoare diminuată cu 20% se aplică la valoarea sumelor nete cuvenite, calculate potrivit titlului executoriu, respectiv valoarea debitului principal. (4) Dobânda legală se calculează de la data stabilită prin hotărârea judecătorească. (5) Formula de calcul al sumelor datorate pentru dobânda legală este: (a se vedea imaginea asociată) în care: CD = cuantum dobândă legală remuneratorie/penalizatoare, după caz; SD = suma datorată (valoarea netă a sumei cuvenite); P = procentul de dobândă aplicabil perioadei de calcul, care reprezintă dobânda legală remuneratorie minus 20% (coloana 4) sau, după caz, dobânda legală penalizatoare diminuată cu 20% (coloana 5), conform hotărârii judecătoreşti, aplicat la suma datorată; Na = numărul de zile calendaristice ale anului calendaristic; Nz = numărul de zile până la schimbarea procentului dobânzii de referinţă; i = perioada pentru care se calculează dobânda legală remuneratorie. Procentele de dobândă legală remuneratorie sau, după caz, penalizatoare prevăzute în coloana 4, respectiv coloana 5 din anexă se aplică pentru fiecare perioadă, proporţional cu numărul de zile, raportat la numărul de zile dintr-un an calendaristic. ART. 3 Pentru sumele prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2018, se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie. ART. 4 (1) Plata sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii prevăzute la art. 1 se efectuează de unitatea/instituţia la care a fost angajat salariatul în perioada pentru care s-au acordat diferenţele salariale conform hotărârii judecătoreşti, pe bază de state nominale, altele decât cele pentru plata salariilor. (2) Ordonatorii de credite efectuează calculul dobânzilor legale potrivit prevederilor prezentului ordin, pentru sumele totale datorate, indiferent de plăţile efectuate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin. Sumele plătite se scad din sumele totale datorate, calculate potrivit prevederilor prezentului ordin, iar eşalonarea se aplică la suma rămasă de plătit, conform prevederilor legale în vigoare. (3) Sumele prevăzute la alin. (1) se plătesc în conturile menţionate de beneficiari. ART. 5 (1) Ordonatorii de credite răspund de corectitudinea privind calculul dobânzilor legale şi au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare necesare aplicării prezentului ordin numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Potrivit clasificaţiei economice a cheltuielilor bugetare dobânzile legale se vor încadra la titlul „Alte cheltuieli“, cod 59, articolul „Despăgubiri civile“, cod 59.17. (3) Pentru sumele cuvenite privind dobânda legală se datorează numai impozitul pe venit, care se reţine şi se calculează la data efectuării plăţii şi se plăteşte până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume. ART. 6 Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul educaţiei naţionale, Gigel Paraschiv, secretar de stat Bucureşti, 21 august 2018. Nr. 4.441. ANEXA 1 Dobânda legală remuneratorie/penalizatoare pentru perioada 2.01.2008-30.06.2018
┌─────────────────────┬───────┬─────────┬─────────────┬─────────────┐
│ │ │ │ │Dobânda │
│ │ │ │Dobânda │legală │
│ │ │ │legală │penalizatoare│
│ │ │Dobânda │remuneratorie│(Dobânda de │
│Perioada │Fracţie│de │(Dobânda de │referinţă BNR│
│ │ │referinţă│referinţă BNR│+ │
│ │ │BNR │diminuată cu │4 puncte │
│ │ │ │20%) │procentuale, │
│ │ │ │ │diminuată cu │
│ │ │ │ │20%) │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│1 │2 │3 │4 │5 │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│2.01.2008 – │181 │ │ │ │
│30.06.2008 │zile │7,50% │6,00% │9,20% │
│ │din 366│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │184 │ │ │ │
│1.07.2008-31.12.2008 │zile │9,75% │7,80% │11,00% │
│ │din 366│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │181 │ │ │ │
│1.01.2009-30.06.2009 │zile │10,25% │8,20% │11,40% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │184 │ │ │ │
│1.07.2009-31.12.2009 │zile │9,50% │7,60% │10,80% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │181 │ │ │ │
│1.01.2010-30.06.2010 │zile │8,00% │6,40% │9,60% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │184 │ │ │ │
│1.07.2010-31.12.2010 │zile │6,25% │5,00% │8,20% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │243 │ │ │ │
│1.01.2011-31.08.2011 │zile │6,25% │5,00% │8,20% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│1.09.2011-2.11.2011 │63 zile│6,25% │5,00% │8,20% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│3.11.2011-31.12.2011 │59 zile│6,00% │4,80% │8,00% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│1.01.2012-5.01.2012 │5 zile │6,00% │4,80% │8,00% │
│ │din 366│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│6.01.2012-2.02.2012 │28 zile│5,75% │4,60% │7,80% │
│ │din 366│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│3.02.2012-29.03.2012 │56 zile│5,50% │4,40% │7,60% │
│ │din 366│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │277 │ │ │ │
│30.03.2012-31.12.2012│zile │5,25% │4,20% │7,40% │
│ │din 366│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │182 │ │ │ │
│1.01.2013-1.07.2013 │zile │5,25% │4,20% │7,40% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│2.07.2013-5.08.2013 │35 zile│5,00% │4,00% │7,20% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│6.08.2013-30.09.2013 │56 zile│4,50% │3,60% │6,80% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│1.10.2013-5.11.2013 │36 zile│4,25% │3,40% │6,60% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│6.11.2013-8.01.2014 │64 zile│4,00% │3,20% │6,40% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│9.01.2014-4.02.2014 │27 zile│3,75% │3,00% │6,20% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │181 │ │ │ │
│5.02.2014-4.08.2014 │zile │3,50% │2,80% │6,00% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│5.08.2014-30.09.2014 │57 zile│3,25% │2,60% │5,80% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│1.10.2014-4.11.2014 │35 zile│3,00% │2,40% │5,60% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│5.11.2014-7.01.2015 │64 zile│2,75% │2,20% │5,40% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│8.01.2015-4.02.2015 │28 zile│2,50% │2,00% │5,20% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│5.02.2015-31.03.2015 │55 zile│2,25% │1,80% │5,00% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│1.04.2015-6.05.2015 │36 zile│2,00% │1,60% │4,80% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │239 │ │ │ │
│7.05.2015-31.12.2015 │zile │1,75% │1,40% │4,60% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │366 │ │ │ │
│1.01.2016-31.12.2016 │zile │1,75% │1,40% │4,60% │
│ │din 366│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │365 │ │ │ │
│1.01.2017-31.12.2017 │zile │1,75% │1,40% │4,60% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│1.01.2018-8.01.2018 │8 zile │1,75% │1,40% │4,60% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│9.01.2018-7.02.2018 │30 zile│2,00% │1,60% │4,80% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│8.02.2018-7.05.2018 │89 zile│2,25% │1,80% │5,00% │
│ │din 365│ │ │ │
├─────────────────────┼───────┼─────────┼─────────────┼─────────────┤
│8.05.2018-30.06.2018 │54 zile│2,50% │2,00% │5,20% │
│ │din 365│ │ │ │
└─────────────────────┴───────┴─────────┴─────────────┴─────────────┘
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.