Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 4.421 din 29 mai 2020 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de atestare a competenţelor profesionale ale absolvenţilor claselor de matematică-informatică şi matematică-informatică, intensiv informatică, în anul şcolar 2019-2020
EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 459 din 29 mai 2020
Având în vedere:
- prevederile art. 77 alin. (6), (7) şi (8) şi ale art. 361 alin. (3) lit. c) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
– prevederile art. 42 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
– prevederile art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative;
– prevederile Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 4.266/840/2020 pentru punerea în aplicare a măsurilor privind sistemul de învăţământ în contextul instituirii stării de alertă pe teritoriul României;
– prevederile Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 4.267/841/2020 pentru stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unităţile/instituţiile de învăţământ, instituţiile publice şi toate structurile aflate în subordonarea sau coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării;
– prevederile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării,
ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.
ART. 1
În anul şcolar 2019-2020, examenul de atestare a competenţelor profesionale ale absolvenţilor claselor de matematică-informatică şi matematică-informatică, intensiv informatică, se organizează şi se desfăşoară prin derogare de la prevederile art. 4, 6, 11 şi 14 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de atestare a competenţelor profesionale ale absolvenţilor claselor de matematică-informatică şi matematică-informatică, intensiv informatică, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 4.843/2009.
ART. 2
Perioada de desfăşurare a examenului care era prevăzută în intervalul 1-30 mai se modifică după cum urmează:
1. Înscrierea candidaţilor şi evaluarea probei de specialitate se realizează în perioada 2 iunie-12 iunie 2020.
2. Comunicarea rezultatelor finale se realizează cu maximum două zile înainte de desfăşurarea primei probe scrise a examenului de bacalaureat.
3. Perioadele prevăzute la pct. 1 şi 2 pot fi modificate prin notă aprobată de secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar.
ART. 3
Înscrierea candidaţilor la examenul de atestare a competenţelor profesionale se realizează exclusiv on-line pe baza unei proceduri elaborate de către comisia de examen din fiecare unitate de învăţământ.
ART. 4
Proba de specialitate se evaluează după cum urmează:
1. Proba practică, susţinută de absolvenţii clasei a XII-a, se echivalează cu rezultatul activităţii la clasă a candidatului, obţinut pe parcursul liceului, după cum urmează:
a) punctajul pentru subiectul privind sistemele de gestiune a bazelor de date se echivalează cu media anuală a clasei a XII-a, obţinută de candidat, numai la disciplina informatică;
b) punctajul pentru subiectul de programare se echivalează cu media aritmetică calculată cu două zecimale, fără rotunjire, a mediilor anuale din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, obţinute de candidat, numai la disciplina informatică;
c) punctajul pentru subiectul vizând sisteme de operare sau abilităţi de tehnoredactare, calcul tabelar sau prezentări PowerPoint se echivalează cu media aritmetică calculată cu două zecimale, fără rotunjire, a mediilor anuale din clasele a IX-a şi a X-a, obţinute de candidat, numai la disciplina TIC;
d) nota finală acordată candidatului la proba practică se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a celor trei punctaje stabilite la lit. a), b) şi c). Nota finală la proba practică trebuie să fie minimum 5 (cinci) pentru promovarea examenului.
2. Proiectul care trebuia susţinut în faţa comisiei de către candidat se realizează în format digital şi se va transmite pentru înscriere exclusiv on-line, pe baza unei proceduri elaborate de către comisia de examen din fiecare unitate de învăţământ. Evaluarea proiectului se realizează după cum urmează:
a) proiectul nu va fi prezentat/susţinut de către candidat, comisia evaluând doar conţinutul acestuia;
b) la evaluarea proiectului, fiecare evaluator va acorda câte o notă conform criteriilor stabilite de comisia de examen. Nota finală pentru proiect se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate de fiecare evaluator;
c) în situaţia în care diferenţa dintre notele acordate de membrii comisiei este mai mare de un punct, vicepreşedintele comisiei va stabili nota finală, prin reevaluarea proiectului;
d) nota finală pentru proiect trebuie să fie minimum 7 (şapte) pentru promovarea examenului.
3. Nota finală acordată pentru proba de specialitate se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a punctajelor stabilite conform pct. 1 şi 2.
4. Examenul se consideră promovat dacă nota finală acordată pentru proba de specialitate este cel puţin 7 (şapte).
ART. 5
Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, Direcţia generală minorităţi şi relaţia cu Parlamentul - Direcţia minorităţi, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei şi cercetării,
Cristina Monica Anisie
Bucureşti, 29 mai 2020.
Nr. 4.421.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: