Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 4.413 din 10 mai 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din municipiul Iaşi pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi
EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 537 din 10 iunie 2024
Având în vedere prevederile:
- Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;
– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar;
– Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;
– Legii învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 16 din 14.12.2023;
– Referatului de aprobare nr. 14.171 din 20.12.2023 a proiectului de ordin al ministrului educaţiei privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
ART. 1
Se acordă autorizaţia de funcţionare provizorie Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, cu sediul în str. Codrescu Teodor nr. 6, municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, pentru nivelul de învăţământ „liceal“, filiera „vocaţională“, profilul „pedagogic“, calificările profesionale „educator-puericultor“ şi „învăţător-educatoare“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „cu frecvenţă (zi)“, începând cu anul şcolar 2024-2025.
ART. 2
Autorizaţia de funcţionare provizorie conferă Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, calitatea de furnizor de educaţie, respectiv dreptul de organizare şi desfăşurare a procesului de învăţământ pentru nivelul de învăţământ, filiera, profilul, specializările, limba de predare şi forma de învăţământ menţionate la art. 1.
ART. 3
(1) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, are următoarele obligaţii:
a) de a angaja personal didactic şi administrativ pentru formaţiunile de studiu şcolarizate conform art. 1, cu respectarea prevederilor Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a tuturor celorlalte reglementări legale în vigoare;
b) de a solicita acreditarea în termen de maximum trei ani de la absolvirea primei promoţii, conform prevederilor legale în vigoare, pentru nivelul de învăţământ „liceal“, filiera „vocaţională“, profilul „pedagogic“, specializările „educator-puericultor“ şi „învăţător-educatoare“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „cu frecvenţă (zi)“, dar nu mai târziu de anul şcolar 2030-2031;
c) de a întocmi şi înainta Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar raportul anual de evaluare internă a calităţii, până cel mai târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an (https://calitate.aracip.eu).
(2) Proprietarul imobilului de la adresa menţionată, în care se desfăşoară activităţile de învăţământ, are obligaţia de a asigura condiţiile de funcţionare, inclusiv obţinerea şi menţinerea autorizaţiei sanitare şi a autorizaţiei de securitate la incendiu.
(3) Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, va monitoriza punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.
ART. 4
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, este monitorizată şi controlată periodic de Ministerul Educaţiei, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acordării autorizaţiei de funcţionare provizorie.
ART. 5
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, în calitate de persoană juridică iniţiatoare, Ministerul Educaţiei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 10 mai 2024.
Nr. 4.413.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: