Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile: - art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare; – art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar; – Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare; – Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare; – Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 6.175/2016*) privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 22 august-30 septembrie 2016; *) Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 6.175/2016 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. – Hotărârii Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 1 din 31.01.2023; – Referatului de aprobare nr. 1.351 din 10.02.2023 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Transilvania“ din municipiul Braşov, judeţul Braşov, în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul educaţiei emite prezentul ordin. ART. 1 Se acordă acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Transilvania“ din municipiul Braşov, judeţul Braşov, cu sediul în strada Iuliu Maniu nr. 52, judeţul Braşov, pentru nivelul de învăţământ „liceal“, profilul „tehnic“, domeniul pregătirii de bază „electromecanică“, calificarea profesională „tehnician instalaţii de bord (avion)“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „cu frecvenţă (zi)“, începând cu anul şcolar 2023-2024, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Transilvania“ din municipiul Braşov, judeţul Braşov, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept public şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege. ART. 3 Personalul didactic şi personalul nedidactic din unitatea de învăţământ preuniversitar de stat autorizată Colegiul Tehnic „Transilvania“ din municipiul Braşov, judeţul Braşov, angajat conform prevederilor legii pentru formaţiunile de studiu şcolarizate prevăzute la art. 1, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar de stat acreditată Colegiul Tehnic „Transilvania“ din municipiul Braşov, judeţul Braşov. ART. 4 Capacitatea maximă de şcolarizare este de 56 de formaţiuni de studiu/2 schimburi (maximum 28 de formaţiuni de studiu/schimbul 1 şi maximum 28 de formaţiuni de studiu/schimbul 2). ART. 5 Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic „Transilvania“ din municipiul Braşov, judeţul Braşov, este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării. ART. 6 Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat menţionată la art. 1 are obligaţia de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obţinerea acreditării, dar nu mai târziu de anul şcolar 2027-2028. ART. 7 Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat acreditată Colegiul Tehnic „Transilvania“ din municipiul Braşov, judeţul Braşov, Ministerul Educaţiei, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 8 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul educaţiei, Gigel Paraschiv, secretar de stat Bucureşti, 31 mai 2023. Nr. 4.412. ANEXA 1 Judeţul Braşov
┌────┬──────────────┬──────────┬───────────┬─────────────────────────┬──────────┬────────┬───────────────┬─────────────┬───────┬──────────┐
│ │ │ │Denumirea │ │Nivelul de│ │ │ │ │ │
│Nr. │Denumirea │Nr. şi │persoanei │Adresa unităţii de │învăţământ│Domeniul│Domeniul │Calificarea │Limba │Forma de │
│crt.│unităţii de │data OM │juridice │învăţământ, tel./fax, │/ Nivelul │/ │pregătirii de │profesională/│de │învăţământ│
│ │învăţământ │ │iniţiatoare│e-mail │de │Profilul│bază │Specializarea│predare│(zi) │
│ │ │ │ │ │calificare│ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼──────────┼───────────┼─────────────────────────┼──────────┼────────┼───────────────┼─────────────┼───────┼──────────┤
│ │Colegiul │ │ │Municipiul Braşov, str. │ │ │ │Tehnician │ │Cu │
│1. │Tehnic │6.175/ │ │Iuliu Maniu nr. 52 Tel.: │Liceal │Tehnic │Electromecanică│instalaţii de│Română │frecvenţă │
│ │„Transilvania“│22.12.2016│ │07444/88868 │ │ │ │bord (avion) │ │(zi) │
│ │ │ │ │danielafelegean@yahoo.com│ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼──────────┴───────────┴─────────────────────────┴──────────┴────────┴───────────────┴─────────────┴───────┴──────────┤
│ │ │Capacitate maximă de şcolarizare - 56 de formaţiuni de studiu/2 schimburi │
│ │ │(maximum 28 de formaţiuni de studiu/schimbul 1 şi maximum 28 de formaţiuni de │
│ │ │studiu/schimbul 2) │
└────┴──────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.