Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 4.408 din 30 iunie 2015 privind aprobarea fuziunii prin absorbţie a unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară Adventistă "Matca" din localitatea Matca de către unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială Adventistă "Matca" din localitatea Matca
EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 11 august 2015
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare adresa Filialei Asociaţiei "Bambi" din localitatea Matca nr. 159 din 27 aprilie 2015, înregistrată la ARACIP cu nr. 1.688 din 11 mai 2015,
în conformitate cu prevederile art. 232, art. 233 alin. (1), art. 234 şi 235 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,
ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă fuziunea prin absorbţie a unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară Adventistă "Matca", cu sediul în localitatea Matca, Drumul judeţean 251 nr. 3.038, judeţul Galaţi, de către unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială Adventistă "Matca", cu sediul în localitatea Matca, Drumul judeţean 251 nr. 3.038, judeţul Galaţi.
ART. 2
(1) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială Adventistă "Matca" din localitatea Matca, autorizată să funcţioneze provizoriu pentru nivelul de învăţământ "gimnazial" potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.469/2013*), preia toate drepturile şi obligaţiile unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară Adventistă "Matca" din localitatea Matca, autorizată potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 4.764/2009*) pentru nivelul de învăţământ "primar".
──────────
*) Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.469/2013 şi Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 4.764/2009 nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
──────────
(2) Începând cu data publicării prezentului ordin, unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială Adventistă "Matca" din localitatea Matca va funcţiona cu nivelurile de învăţământ "preşcolar" autorizat prin Decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi nr. 1.217 din 18 octombrie 2005, respectiv acreditat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.401/2012 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Curcubeul" din localitatea Matca, "primar" autorizat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 4.764/2009, respectiv "gimnazial" autorizat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.469/2013.
ART. 3
(1) Patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară Adventistă "Matca" din localitatea Matca este preluat de unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială Adventistă "Matca" din localitatea Matca, pe bază de protocol de predare-primire.
(2) În cazul desfiinţării unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială Adventistă "Matca" din localitatea Matca, patrimoniul acestei unităţi de învăţământ revine fondatorilor.
ART. 4
Personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară Adventistă "Matca" din localitatea Matca este preluat de unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială Adventistă "Matca" din localitatea Matca, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin.
ART. 5
Începând cu data publicării prezentului ordin, unitatea de învăţământ preuniversitar particular menţionată la art. 1, respectiv Şcoala Gimnazială Adventistă "Matca" din localitatea Matca, îşi va desfăşura activitatea la sediul din localitatea Matca, Drumul Judeţean 251 nr. 3.038, judeţul Galaţi.
ART. 6
Filiala Asociaţiei "Bambi" din localitatea Matca, unităţile de învăţământ preuniversitar particular menţionate la art. 1, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Judeţului Galaţi vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 7
Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei
şi cercetării ştiinţifice,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 30 iunie 2015.
Nr. 4.408.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: