Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 4.262 din 17 mai 2023 pentru completarea Ordinului ministrului educaţiei nr. 5.241/2022 privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2022-2023
EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 438 din 19 mai 2023
În conformitate cu:
- prevederile art. 77 alin. (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
– Referatul de aprobare nr. 1.119/DGIP din 12.05.2023;
– prevederile art. 5 şi 6 din Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.241/2022 privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2022-2023,
în baza art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
ART. I
Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.241/2022 privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2022-2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 6 septembrie 2022, se completează după cum urmează:
1. La articolul 5, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) În situaţii justificate, la solicitarea inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale poate aproba, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (1) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2010-2011, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.801/2010, un număr mai mare de vicepreşedinţi/secretari/membri în comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale."
2. La articolul 6, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale poate aproba, în situaţii justificate, prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (1) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2010-2011, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.801/2010, numirea în calitate de preşedinte al comisiei din unitatea de învăţământ a unui cadru didactic - membru al consiliului de administraţie."
ART. II
Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, Direcţia generală minorităţi şi relaţia cu Parlamentul - Direcţia minorităţi, Direcţia generală economică, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 17 mai 2023.
Nr. 4.262.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: