Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. VIII alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, cu modificările ulterioare,
în conformitate cu prevederile art. 6 din Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.353/2018 privind aprobarea de noi domenii în cadrul şcolilor doctorale organizate în instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat acreditate, ale Legii nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale Legii nr. 596/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2000 privind organizarea doctoratului şi a studiilor avansate academice în cadrul Academiei Române,
având în vedere dosarele înaintate de Academia Română privind înfiinţarea de noi domenii de doctorat,
ca urmare a validării domeniilor de doctorat de către Consiliul general al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) în reuniunea din data de 18.07.2018,
în temeiul art. 138 alin. (1) şi (2), art. 158 alin. (1), (2), (3) şi (4) şi art. 192 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare,
ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă înfiinţarea domeniului de doctorat „Medicină veterinară“ în cadrul Şcolii Doctorale de Studii Avansate organizate în Academia Română.
ART. 2
Se aprobă înfiinţarea domeniului de doctorat „Sociologie“ în cadrul Şcolii Doctorale de Studii Avansate organizate în Academia Română.
ART. 3
Direcţia generală învăţământ universitar din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Academia Română vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei naţionale,
Valentin Popa
Bucureşti, 31 iulie 2018.
Nr. 4.210.
---
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: