Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale asistenţă medicală din cadrul Ministerului Sănătăţii nr. A.R. 5.226 din 20.03.2024, având în vedere prevederile: - art. 199 alin. (7) şi (8) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare; – art. 26 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.339/2023 privind aprobarea Metodologiei-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior, în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul educaţiei şi ministrul sănătăţii emit prezentul ordin. ART. 1 Înscrierea la concursul de ocupare a unui post didactic de predare sau didactic auxiliar în învăţământul superior este condiţionată de prezentarea certificatului medical eliberat de către medicul specialist de medicina muncii în baza avizului medical emis de către medicul specialist psihiatru şi a adeverinţei medicale eliberate de către medicul de familie. ART. 2 Se aprobă modelul de certificat medical eliberat de către medicul specialist de medicina muncii pe formular specific, necesar pentru înscrierea la concursul de ocupare a unui post didactic de predare sau didactic auxiliar în învăţământul superior, prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 3 Se aprobă modelul de aviz medical eliberat de către medicul specialist psihiatru pe formular specific, prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 4 (1) În cazul în care la evaluarea medicală pentru încadrarea într-o funcţie didactică de predare sau didactică auxiliară sau pentru exercitarea funcţiilor didactice de predare sau didactice auxiliare din învăţământul superior medicul specialist de medicina muncii observă modificări ale stării de sănătate, acesta poate solicita o examinare medicală de specialitate suplimentară, în baza scrisorii medicale prevăzute în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezentul ordin. (2) Baremul medical cu afecţiunile care constituie contraindicaţii pentru funcţia didactică de predare sau didactică auxiliară, în baza căruia urmează a fi eliberat certificatul medical de către medicul specialist de medicina muncii, care dovedesc îndeplinirea condiţiei de a fi apt din punct de vedere medical, este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 5 (1) Menţinerea într-o funcţie didactică de predare sau didactică auxiliară este condiţionată de: a) confirmarea anuală a aptitudinii în muncă de către medicul specialist de medicina muncii, care asigură servicii medicale de medicina muncii instituţiei de învăţământ superior, prin eliberarea Fişei de aptitudine, conform prevederilor pct. 2 lit. c) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, cu modificările şi completările ulterioare; b) evaluarea medicală la un interval de 4 ani în condiţiile prezentului ordin, care va include, în mod obligatoriu, şi evaluarea capacităţii psihice. (2) Evaluarea medicală prevăzută la alin. (1) lit. b) realizată la patru ani va suplini pentru anul respectiv şi confirmarea anuală a aptitudinii în muncă prevăzută la alin. (1) lit. a). ART. 6 (1) În situaţia în care se constată modificări psihocomportamentale la personalul angajat într-o funcţie didactică de predare sau didactică auxiliară dintr-o instituţie de învăţământ superior, instituţia poate solicita un nou examen medical, prin hotărâre a consiliului de administraţie, la sesizarea oricărui factor implicat în procesul educaţional. (2) Evaluarea capacităţii psihice a cadrelor didactice de predare sau didactice auxiliare se realizează în centrele de sănătate mintală teritoriale, la solicitarea medicului specialist de medicina muncii. (3) Cadrele didactice de predare sau didactice auxiliare se adresează centrelor de sănătate mintală teritoriale pentru consult de specialitate, conform alin. (2), în baza scrisorii medicale prevăzute în anexa nr. 3. (4) Rezultatul evaluării capacităţii psihice se consemnează în fişa prevăzută în anexa nr. 5 care face parte integrantă din prezentul ordin, cu care cadrul didactic de predare sau didactic auxiliar se prezintă, în termenul stabilit, la medicul specialist de medicina muncii care a solicitat examinarea. (5) Personalul didactic de predare sau didactic auxiliar care se consideră nedreptăţit de rezultatul evaluării psihice nefavorabil exercitării profesiei poate solicita o expertiză a capacităţii de muncă în domeniul educaţiei, cu anunţarea medicului specialist de medicina muncii, în termen de 7 zile lucrătoare de la data primirii rezultatului evaluării capacităţii psihice consemnat în fişa de evaluare a capacităţii psihice prevăzută în anexa nr. 5. (6) Expertiza capacităţii de muncă prevăzută la alin. (5), prin care se analizează şi se stabilesc situaţiile de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală, se realizează de către o comisie formată din 3-5 membri, medici primari/specialişti psihiatri, constituită la nivelul centrului universitar de medicină şi farmacie la care este arondată instituţia/unitatea de învăţământ superior, în baza unui protocol comun care se încheie între Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii. (7) Personalul didactic de predare sau didactic auxiliar prevăzut la alin. (5) va suporta costurile generate de realizarea expertizei capacităţii de muncă în domeniul educaţiei de către comisia prevăzută la alin. (6). ART. 7 (1) În cazul în care, în urma evaluării psihice efectuate, se constată o tulburare psihică, medicul de medicina muncii are obligaţia să recomande măsuri suplimentare de protejare a sănătăţii personalului angajat într-o funcţie didactică de predare sau didactică auxiliară şi de adaptare a sarcinilor profesionale la locul de muncă. (2) Monitorizarea tratamentului de specialitate se efectuează de către medici psihiatri, în unităţile sanitare publice sau private. (3) Personalul angajat într-o funcţie didactică de predare sau didactică auxiliară diagnosticat cu tulburări psihice are următoarele obligaţii: a) să informeze medicul de medicina muncii privind diagnosticul, starea sa de sănătate şi tratamentul de specialitate prescris; b) să se prezinte la examinările medicale de specialitate conform programării; c) să respecte tratamentul de specialitate prescris de medicul specialist psihiatru; d) să respecte recomandările medicului de medicina muncii. ART. 8 Refuzul personalului didactic sau didactic auxiliar de a se prezenta la controlul medical, în sensul prezentului ordin, constituie abatere disciplinară şi poate duce la desfacerea contractului individual de muncă. ART. 9 În termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, Ministerul Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii vor elabora protocolul privind constituirea la nivelul centrelor universitare a comisiilor de expertiză a capacităţii de muncă în domeniul educaţiei, privind stabilirea situaţiilor de inaptitudine psihocomportamentală a personalului didactic de predare şi didactic auxiliar prevăzut la art. 6 alin. (6). ART. 10 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei, Ligia Deca Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila ANEXA 1 Judeţul .................... Localitatea ......................... Unitatea medicală ................................... Telefon ......................., e-mail ............................ CERTIFICAT MEDICAL - MEDICINA MUNCII în vederea înscrierii la concurs pentru ocuparea unui post didactic sau didactic auxiliar în învăţământul superior Nr. .............. data ....................... Se certifică faptul că ................................... (numele şi prenumele), CNP ................................, este APT [ ] INAPT [ ] pentru înscrierea la concurs. Semnătură .............................. (medic specialist de medicina muncii) ANEXA 2 Judeţul ................. Localitatea ..................... Unitatea medicală ............................ Telefon ......................, e-mail ............................ AVIZ - PSIHIATRIE în vederea înscrierii la concurs pentru ocuparea unui post didactic sau didactic auxiliar în învăţământul superior Nr. ............... data ................... Se certifică faptul că ................................. (numele şi prenumele), CNP ..........................., prezintă [ ]/nu prezintă [ ] afecţiuni neuropsihice prevăzute în baremul medical cu afecţiunile care constituie contraindicaţii pentru exercitarea funcţiei de cadru didactic sau didactic auxiliar din învăţământul superior (anexa nr. 4 la Ordinul ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii nr. 4.060/1.502/2024).
┌──────────────────────────────┬───┬───┐
│Afecţiuni neuropsihice │DA*│NU*│
├──────────────────────────────┼───┼───┤
│Tulburări psihice organice │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼───┤
│Tulburări psihice şi de │ │ │
│comportament induse de │ │ │
│consumul de alcool şi │ │ │
│substanţe psihoactive │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼───┤
│Schizofrenie, tulburări │ │ │
│schizoafective şi delirante │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼───┤
│Tulburări afective bipolare │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼───┤
│Tulburări depresive - forme │ │ │
│severe │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼───┤
│Tulburări fobic-anxioase - │ │ │
│forme severe │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼───┤
│Tulburări obsesiv-compulsive -│ │ │
│forme severe │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼───┤
│Tulburări disociative │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼───┤
│Tulburări de personalitate │ │ │
└──────────────────────────────┴───┴───┘
* Se completează obligatoriu. Semnătură, .................................... (medic specialist psihiatrie) ANEXA 3 Judeţul ................. Localitatea ...................... Unitatea medicală ........................... Telefon .................., e-mail ................... Nr. ............ data ................. SCRISOARE MEDICALĂ Către Unitatea medicală ............................. Stimate coleg, prin prezenta vă informăm că domnul/doamna ......................... (numele şi prenumele), CNP ......................, având ocupaţia de .................................... la instituţia de învăţământ superior: .......................................... s-a prezentat şi a fost consultat(ă) în unitatea noastră în data de .................................. pentru examen medical: [ ] angajare [ ] examen medical periodic Simptomatologie: .................................................................... ........................................................................................... Având în vedere legislaţia de medicina muncii în vigoare (Hotărârea Guvernului nr. 355/2007, cu modificările şi completările ulterioare), precum şi simptomatologia/afecţiunea psihică de care suferă, vă rugăm să precizaţi dacă poate desfăşura activitate didactică sau didactică auxiliară. Semnătură, ..................... (medic specialist de medicina muncii) ANEXA 4 BAREMUL MEDICAL cu afecţiunile care constituie contraindicaţii relative pentru înscrierea la concursul pentru ocuparea funcţiei de cadru didactic sau pentru exercitarea funcţiei de cadru didactic sau didactic auxiliar din învăţământul superior
┌───┬───────────────────────┬──────────┐
│Nr.│Denumirea bolilor │Categoria │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│ │I. Boli ale aparatului │ │
│ │respirator │ │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│ │Tuberculoză pulmonară │Inapt │
│1. │activă │(până la │
│ │ │vindecare)│
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│ │II. Tulburări psihice │ │
│ │şi de comportament │ │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│2. │Tulburări psihice │Inapt │
│ │organice │ │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│ │Tulburări psihice şi de│ │
│3. │comportament induse de │Inapt │
│ │consumul de alcool şi │ │
│ │substanţe psihoactive │ │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│ │Schizofrenie, tulburări│ │
│4. │schizoafective şi │Inapt │
│ │delirante │ │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│5. │Tulburări afective │Inapt │
│ │bipolare │ │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│ │Tulburări depresive - │Inapt │
│6. │forme severe │(până la │
│ │ │remisie) │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│ │Tulburări │Inapt │
│7. │fobic-anxioase - forme │(până la │
│ │severe │remisie) │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│ │Tulburări │Inapt │
│8. │obsesiv-compulsive - │(până la │
│ │forme severe │remisie) │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│9. │Tulburări disociative │Inapt │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│10.│Tulburări de │Inapt │
│ │personalitate │ │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│ │III. Boli ORL │ │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│ │Hipoacuzie > 71 Db - │ │
│11.│include surdităţi │Inapt │
│ │protezate mai mari de │ │
│ │71 Db │ │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│ │Diplegie recurenţială │ │
│12.│(paralizia corzii │Inapt │
│ │vocale în abducţie sau │ │
│ │adducţie) │ │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│ │Laringectomie totală │ │
│ │(cu traheostomă │ │
│13.│permanentă şi lipsa │Inapt │
│ │erigmofonaţiei, │ │
│ │butonului fonator sau │ │
│ │laringofonului) │ │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│ │Afectarea semnificativă│ │
│ │a capacităţii fonatorii│ │
│ │(rinolalie deschisă, │ │
│14.│disfonii şi distonii │Inapt │
│ │laringiene │ │
│ │irecuperabile prin │ │
│ │tratament foniatric/ │ │
│ │medicamentos) │ │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│ │Stare de traheostomie │ │
│ │permanentă, indiferent │ │
│ │de etiologie, cu │ │
│15.│afectarea fonaţiei şi │Inapt │
│ │fără posibilitatea unei│ │
│ │protezări fonatorii │ │
│ │adecvate │ │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│ │IV. Boli oftalmologice │ │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│ │Acuitate vizuală (AV) │ │
│ │mai mică de 0,1 (1/10),│ │
│16.│cu corecţie aeriană sau│Inapt │
│ │lentile de contact, la │ │
│ │ochiul cel mai bun │ │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│17.│Diplopie │Inapt │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│ │V. Boli ale sistemului │ │
│ │nervos │ │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│18.│Epilepsie rezistentă la│Inapt │
│ │tratament │ │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│19.│Afazie şi dizartrie │Inapt │
├───┼───────────────────────┼──────────┤
│20.│Balbism │Inapt │
└───┴───────────────────────┴──────────┘
ANEXA 5 FIŞA DE EVALUARE A CAPACITĂŢII PSIHICE a personalului didactic de predare sau didactic auxiliar
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Judeţul ……………………… │
│Localitatea ……………………… │
│Unitatea medicală ………………………………… │
│Telefon …………………………, e-mail …………...... │
│Nr. …….. data …………………………….. │
│REZULTAT CONSULT PSIHIATRIE: │
│Prezintă []/Nu prezintă [] afecţiuni neuropsihice prevăzute în baremul medical │
│cu afecţiunile care constituie contraindicaţii pentru exercitarea funcţiei de │
│cadru didactic sau didactic auxiliar din învăţământul superior (anexa nr. 4 la │
│Ordinul ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii nr. 4.060/1.502/ │
│2024). │
│Precizaţi afecţiunea │
│neuropsihică:....................................................................................................................................... │
│.............................................................................................................................................................................................│
│.............................................................................................................................................................................................│
│Poate []/Nu poate [] exercita funcţia de cadru didactic sau didactic auxiliar │
│în învăţământul superior. │
│Semnătură, │
│……………………………. │
│(medic specialist psihiatrie) │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.