Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 4.059 din 24 iulie 2024 privind formatul şi modalitatea de transmitere a informaţiilor între organul fiscal local şi organul fiscal central, inclusiv a informaţiilor cu relevanţă fiscală disponibile
EMITENT: Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 748 din 31 iulie 2024
În temeiul prevederilor art. 60 alin. (4) şi ale art. 68 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 11 alin. (3) lit. a) şi a^1), art. 60 alin. (6) şi (7), art. 61^1 alin. (6), art. 68 alin. (3), art. 69 alin. (1) şi ale art. 70^1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei comunicat prin Adresa nr. 135.142 din 3 iulie 2024,
ministrul finanţelor emite următorul ordin:
ART. 1
Obiectul şi scopul ordinului
(1) Prezentul ordin are ca obiect:
a) stabilirea formatului şi modalităţii de transmitere a informaţiilor între organul fiscal local şi organul fiscal central prin sistemul informatic PatrimVen, denumit în continuare PatrimVen, prevăzut la art. 70^1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală;
b) transmiterea, între organul fiscal local şi organul fiscal central, prin schimb automat, a informaţiilor cu relevanţă fiscală disponibile în PatrimVen.
(2) Scopul ordinului îl reprezintă cooperarea între organele fiscale locale şi organul fiscal central, prin schimbul de informaţii în formă dematerializată, în vederea:
a) îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege;
b) creşterii nivelului de colectare a impozitelor şi taxelor la bugetul general consolidat;
c) prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale;
d) simplificării procedurilor administrative şi debirocratizării;
e) creşterii nivelului serviciilor oferite cetăţenilor şi mediului de afaceri.
ART. 2
Obligaţiile organului fiscal central
(1) Organul fiscal central are obligaţia de a pune la dispoziţia organelor fiscale locale, prin PatrimVen, informaţii privind:
a) sursele de venit ale persoanelor fizice;
b) pentru titularul de cont-client care face subiectul solicitării, persoanele care deţin dreptul de semnătură pentru conturile deschise şi orice persoană care pretinde că acţionează în numele clientului: numele, însoţit de celelalte date de identificare prevăzute la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, sau de numărul unic de înregistrare în cazul nerezidenţilor, după caz, de la instituţiile de credit, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică;
c) pentru contul bancar sau de plăţi care face subiectul solicitării: denumirea instituţiei, numărul IBAN şi data deschiderii şi închiderii contului, în scopul realizării atribuţiilor stabilite de normele juridice care reglementează activitatea organului fiscal local;
d) patrimoniul persoanelor fizice sau juridice, astfel cum au fost furnizate de către celelalte organe fiscale locale.
(2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se pun la dispoziţie la cererea justificată a organelor fiscale locale.
(3) Organul fiscal central are obligaţia de a pune la dispoziţie organelor fiscale locale, la solicitarea acestora, şi alte informaţii cu relevanţă fiscală disponibile în PatrimVen. În acest scop, organul fiscal local transmite cererea prin PatrimVen potrivit ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emis în conformitate cu prevederile art. 70^1 alin. (4) din Codul de procedură fiscală. Cererea se soluţionează în termenul prevăzut la art. 77 din Codul de procedură fiscală.
(4) Accesul persoanelor desemnate din cadrul organelor fiscale locale se realizează potrivit ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emis în conformitate cu prevederile art. 70^1 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, astfel încât acestea să poată obţine informaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2).
(5) Organele fiscale locale au dreptul de a accesa doar acele informaţii care vizează realizarea atribuţiilor acestora. Astfel, organele fiscale locale au obligaţia de a accesa informaţii referitoare la un contribuabil doar dacă acestea au un raport juridic fiscal cu respectivul contribuabil.
ART. 3
Obligaţiile organului fiscal local
(1) Organele fiscale locale au obligaţia de a transmite organului fiscal central informaţii privind clădirile, terenurile şi mijloacele de transport deţinute de persoane fizice şi juridice, declarate de către aceste persoane potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi potrivit Codului de procedură fiscală.
(2) Organele fiscale locale au obligaţia de a transmite organului fiscal central, la cererea acestuia, şi alte informaţii cu relevanţă fiscală disponibile. În acest scop, organul fiscal central transmite cererea prin PatrimVen potrivit ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emis în conformitate cu prevederile art. 70^1 alin. (4) din Codul de procedură fiscală. Cererea se soluţionează în termenul prevăzut la art. 77 din Codul de procedură fiscală.
(3) Informaţiile privind proprietarul/deţinătorul bunului vor conţine în mod obligatoriu codul de identificare fiscală al persoanei, potrivit art. 82 din Codul de procedură fiscală.
(4) În cazul în care un contribuabil care nu are rezidenţa în România nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală la organul fiscal central anterior declarării clădirii/terenului/ mijlocului de transport la organul fiscal local, organul fiscal local solicită organului fiscal central, pe cale electronică, atribuirea numărului de identificare fiscală potrivit art. 82 alin. (7) din Codul de procedură fiscală.
(5) Numărul de identificare fiscală atribuit în situaţia prevăzută la alin. (4) se utilizează de organele fiscale locale în vederea administrării creanţelor fiscale datorate de contribuabilul nerezident.
ART. 4
Periodicitatea furnizării informaţiilor
(1) Organul fiscal central are obligaţia de a pune la dispoziţie organelor fiscale locale informaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) şi (2), după înrolarea organului fiscal local în PatrimVen, potrivit ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emis în conformitate cu prevederile art. 70^1 alin. (4) din Codul de procedură fiscală.
(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, organele fiscale locale au obligaţia de a transmite organului fiscal central informaţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) pe care le deţin până la data transmiterii.
(3) După transmiterea informaţiilor potrivit alin. (2), organele fiscale locale au obligaţia de a transmite actualizarea acestora pentru luna anterioară până la termenul prevăzut la art. 68 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. Prin informaţii actualizate se înţelege raportarea oricăror informaţii noi, precum şi a oricărei modificări survenite după data raportării anterioare, cu privire la cel puţin un element de structură din formatul de raportare pus la dispoziţie de organul fiscal central.
(4) Pentru transmiterea informaţiilor potrivit alin. (2) şi (3), organele fiscale locale trebuie să deţină un certificat calificat, eliberat în condiţiile Regulamentului (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE. Fişierul cu informaţii se poate valida şi semna cu ajutorul programului de asistenţă disponibil gratuit pe portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), la adresa www.anaf.ro, secţiunea Patrimven - Specificaţii tehnice.
(5) Ori de câte ori organele fiscale locale/centrale constată că au fost transmise informaţii incorecte/incomplete, acestea au obligaţia de a corecta/completa informaţiile transmise anterior.
(6) În situaţia în care aplicaţia informatică identifică posibile erori în datele transmise de organele fiscale locale este sesizat organul fiscal local în vederea verificării/corectării datelor transmise.
ART. 5
Modalitatea de schimb de informaţii
(1) Informaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) şi (2), precum şi la art. 3 alin. (1) şi (2) se pun la dispoziţie sau se transmit de către organul fiscal central şi organele fiscale locale prin PatrimVen.
(2) Structura fişierului de raportare a informaţiilor transmise de către organele fiscale locale conform art. 3 alin. (1) şi programul de asistenţă pentru validarea şi semnarea documentelor vor fi publicate pe portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în secţiunea Patrimven - Specificaţii tehnice. În situaţia în care prin portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se comunică faptul că structura fişierului de raportare a informaţiilor s-a modificat, organele fiscale locale urmează să transmită informaţiile actualizate în termen de 6 luni de la comunicarea notificării.
(3) Procedura de solicitare a informaţiilor, precum şi de înrolare a utilizatorilor din cadrul organului fiscal local şi gestiunea drepturilor utilizatorilor se realizează potrivit ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emis în conformitate cu prevederile art. 70^1 alin. (4) din Codul de procedură fiscală.
(4) Informaţiile prevăzute la alin. (2) se transmit de către administratorul de interoperabilitate înregistrat potrivit ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emis în conformitate cu prevederile art. 70^1 alin. (4) din Codul de procedură fiscală.
(5) Toate accesările realizate de către organele fiscale locale în PatrimVen se înregistrează într-un registru electronic în condiţiile stabilite prin ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emis în conformitate cu prevederile art. 70^1 alin. (4) din Codul de procedură fiscală.
(6) Informaţiile cu privire la încheierea protocoalelor dintre organele fiscale locale şi organul fiscal central pentru transmiterea informaţiilor prevăzute la art. 61^1 alin. (4) din Codul de procedură fiscală se publică atât pe pagina proprie de internet a organului fiscal local, cât şi pe pagina de internet a A.N.A.F.
ART. 6
Dispoziţii speciale
(1) Prin derogare de la dispoziţiile Ordinului ministrului finanţelor publice şi al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 4.031/2.067/2015 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 401 „Declaraţie informativă privind proprietăţile imobiliare deţinute de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României“, cu modificările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2025 organele fiscale locale pot decide transmiterea prin PatrimVen a informaţiilor prevăzute în formularul 401 reglementat de Ordinul ministrului finanţelor publice şi al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 4.031/2.067/2015, cu modificările ulterioare, caz în care sunt exceptate de depunerea acestui formular. În cazul în care organul fiscal local decide transmiterea tuturor informaţiilor din formularul 401 prin PatrimVen, acesta notifică organul fiscal central, iar opţiunea este definitivă. Modelul notificării este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Începând cu 1 martie 2025, dată de la care sistemul informatic este operaţional în sensul art. 60 alin. (8) din Codul de procedură fiscală, organele fiscale locale au obligaţia de a transmite informaţiile prevăzute în formularul 401 „Declaraţie informativă privind proprietăţile imobiliare deţinute de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României“ odată cu informaţiile prevăzute la art. 3 alin. (1), numai prin PatrimVen.
(3) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, organele fiscale locale au obligaţia de a solicita atribuirea numărului de identificare fiscală potrivit art. 82 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, pentru contribuabilii care nu au rezidenţa în România şi figurează cu clădiri/terenuri/ mijloace de transport în evidenţa organului fiscal local fără a fi identificate cu numărul de identificare fiscală. Prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se aprobă procedura de aplicare a prezentului alineat.
ART. 7
Dispoziţii finale
(1) Prevederile prezentului ordin se aduc la îndeplinire de către organele fiscale locale şi organul fiscal central.
(2) Prelucrările de date cu caracter personal efectuate potrivit scopului prevăzut în prezentul ordin se fac cu respectarea dispoziţiilor Regulamentului (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE.
(3) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor,
Marcel-Ioan Boloş
Bucureşti, 24 iulie 2024.
Nr. 4.059.
ANEXA 1
.....................................................................
(Se completează denumirea organului fiscal local.)
CIF ..............................................................
(Se completează codul de identificare fiscală.)
NOTIFICARE
cu privire la opţiunea de transmitere prin intermediul
sistemului informatic PatrimVen a informaţiilor prevăzute de
Ordinul ministrului finanţelor publice şi al viceprim-ministrului,
ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 4.031/2.067/2015
pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 401
„Declaraţie informativă privind proprietăţile imobiliare deţinute de
rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României“
Prin prezenta notificare ..................................................................., având codul de identificare fiscală .................................,
(Se completează denumirea organului fiscal local.)
reprezentată prin ................................................................................, în calitate de .........................................................................,
(Se completează numele şi prenumele reprezentantului legal.) (Se completează funcţia.)
vă comunicăm faptul că, începând cu data de .................................................., informaţiile prevăzute în formularul 401 prevăzut de Ordinul ministrului finanţelor publice şi al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 4.031/2.067/2015 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 401 „Declaraţie informativă privind proprietăţile imobiliare deţinute de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României“, cu modificările ulterioare, se vor transmite prin PatrimVen.
Precizăm că am luat cunoştinţă de faptul că:
a) suntem exceptaţi de la obligaţia depunerii formularului 401 „Declaraţie informativă privind proprietăţile imobiliare deţinute de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României“;
b) această opţiune este definitivă.
..................................
(Se completează funcţia.)
..............................
(semnătura)
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: